Legea 10/2001. Sentința nr. 50/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 50/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 28-01-2014 în dosarul nr. 748/117/2010*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
aflate sub incidența Legii nr.677/2001
SENTINȚA CIVILĂ NR.50/2014
Ședința publică din 28 Ianuarie 2014
Completul de judecată este constituit din:
PREȘEDINTE:F.-S. B.
GREFIER:A.-P. BOȚIOC
S-a luat spre examinare, în rejudecare după casare prin Decizia nr.158/A pronunțată la 24.02.2011 de către Curtea de Apel Cluj, menținută prin Decizia nr. 371 din 25.01.2013 pronunțată de Î.C.C.J., acțiunea civilă promovată de către reclamanta K. A. E. M. în contradictoriu cu pârâtul RIMARUL M. CLUJ-N., având ca obiect plângere în temeiul Legii nr. 10/2001.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile cauzei au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 07 Ianuarie 2014, iar pronunțarea hotărârii a fost amânată pentru data de 14 ianuarie 2014, iar apoi la data de 21 Ianuarie 2014 și data de 28 Ianuarie 2014, când Tribunalul a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
În rejudecare, reține că prin plângerea formulată în baza Legii nr. 10/2001 de către reclamanta K. A. E. M. în contradictoriu cu pârâtul P. M. Cluj-N. s-a solicitat instanței să dispună anularea Dispoziției nr. 17/2010 emisă de către pârât și să dispună restituirea în natură a farmaciei situată în Cluj-N., . sau a măsurilor echivalente, dacă restituirea nu este posibilă. De asemenea, s-a mai solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că prin dispoziția atacată s-a respins notificarea formulată prin care s-a solicitat restituirea farmaciei.
A arătat reclamanta că noțiunea de farmacie se raportează la licența pentru spațiul în care a funcționat farmacia, la bunurile devenite imobile prin incorporare în sediul farmaciei și la bunurile mobile, toate preluate în mod abuziv de către Statul Român.
Toate aceste bunuri, în opinia reclamantei, pot face obiectul Legii nr. 10/2001 și trebuie restituite dacă mai există în natură, în sens contrar impunându-se restituirea prin echivalent.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și art. 1 din Protocolul 1 la CEDO.
În probațiune, s-a anexat dispoziția atacată și s-a solicitat anexarea dosarului intern format de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea plângerii. A arătat pârâtul că bunurile solicitate de către reclamantă nu fac obiectul Legii nr. 10/2001.
Prin Sentința civilă nr.965/12 Noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj a fost respinsă plângerea formulată de către reclamanta K. A. E. M. în contradictoriu cu pârâtul P. municipiului Cluj-N., în baza Legii nr.10/2001 împotriva Dispoziției nr.17/2010.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art.6 din Legea nr.10/2001 se restituie imobilele terenuri sau construcții preluate abuziv precum și bunurile mobile devenite imobile prin încorporare. De asemenea, sunt supuse restituirii și utilajele sau instalațiile preluate odată cu imobilul, exceptând situația în care acestea au fost înlocuite, casate sau distruse.
Din analiza textului de lege menționat, rezultă că măsurile de restituire prevăzute de Legea nr. 10/2001, se referă doar la imobile nu și la bunurile mobile de sine stătătoare.
Bunurile mobile în sensul de utilaje sau instalații pot fi restituite doar dacă au fost preluate odată cu imobilul naționalizat sau incorporate în imobilul naționalizat, astfel încât au devenit imobile prin incorporare.
În cauză însă reclamanta solicită doar bunuri mobile (licență, praxis, instalațiile și corpurile de mobilier din farmacie, medicamentele existente la data preluării și suma de bani existentă în casierie), recunoscând însă în mod expres că imobilul în care funcționa farmacia era deținut cu titlul de închiriere și nu a fost preluat odată cu farmacia.
A precizat reclamanta că instalațiile și mobilierul au devenit imobile prin incorporare, acest aspect este însă discutabil, în măsura în care acestea au fost montate la fața locului putând fi și demontate.
Oricum însă indiferent că sunt bunuri mobile sau bunuri mobile devenite imobile prin încorporare, instanța apreciază că acestea nu pot face obiectul Legii nr. 10/2001, deoarece Legea nr. 10/2001 se referă la imobile.
Sub aspectul invocării art. 1 din Protocolul 1 al CEDO, instanța împărtășește punctul de vedere al reclamantei în sensul că a existat o ingerință în dreptul de proprietate.
Acest articol însă nu poate fi invocat cu succes în prezenta acțiune, pe de o parte România nu era parte la CEDO în momentul preluării bunurilor, pe de altă parte pe calea Legii nr. 10/2001 Statul Român și-a asumat obligația de a restitui doar imobilele în condițiile arătate anterior.
Prin urmare, rămâne reclamantei să încerce recuperarea bunurilor în natură sau echivalent pe calea dreptului comun, în măsura în care solicitarea nu s-a prescris.
Pentru motivele arătate, în baza art. 26 din Legea nr. 10/2001 instanța a respins plângerea formulată, menținând în întregime dispoziția atacată.
Fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta K. A. E. M., solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, reclamanta a reprodus cele dispuse de prima instanță prin hotărârea recurată, precum și considerentele avute în vedere la pronunțarea acestei soluții, susținându-se că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală prin raportare la art. 6 din Legea nr. 10/2001, care permite restituirea în temeiul acestei legi a bunurilor mobile devenite imobile prin încorporare, în mod neîndoielnic licența și praxisul devenit imobile prin încorporare.
În ceea ce privește celelalte bunuri, ustensilele, utilajele, dotările necesare pentru a face o unitate sanitară conform standardelor legale și care constituie chiar ele în sine farmacia propriu zisă, deoarece destinația nu este dată în acest caz de imobil, ci de faptul că există dreptul de practică și dotările necesare, și care au fost preluate în momentul naționalizării conform dosarului de preluare existent la dosarul cauzei, acestea au devenit imobile prin încorporare, făcând deci obiectul art. 6 din Legea nr. 10/2001.
S-a mai invocat de către reclamantă textul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 C.E.D.O., susținându-se că reclamanta avea o speranță legitimă și rezonabilă cu privire la o autorizare sau o licență de exploatare legată de o profesie liberală, și aceasta poate constitui un bun în sensul dat de Convenție, și trebuie să se bucure de protecția conferită de aceasta.
Tot în motivarea recursului, au fost invocate diferitele acte normative care au intervenit în reglementarea funcționării farmaciilor, respectiv, Legea nr. 236/2009 și Legea nr. 266/2008, precum și jurispudența C.E.D.O.
Pârâtul P. municipiului Cluj-N. a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea recursului ca nefondat, pe motiv că bunurile pretinse de reclamantă nu se circumscriu dispozițiilor art. 6 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
La termenul din 17.02.2011 instanța a procedat la clarificarea naturii juridice a căii de atac promovate de reclamantă, ca fiind apelul iar nu recursul, motivat pe faptul că, potrivit art. XXVI din Legea nr. 202/2010, sentința fondului, fiind pronunțată la 12.11.2010, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 la 25.11.2010, putea fi atacată cu apel.
Prin Decizia civilă nr.158/A/24 Februarie 2011 Curtea de Apel a admis apelul declarat de reclamanta K. A. E. M., împotriva Sentinței civile nr. 965 din 12.11.2010 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr._, pe care a desființat-o și trimis cauza pentru rejudecare pe fond la aceeași instanță, Tribunalul Cluj.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele:
Reclamanta a învestit instanța Tribunalului Cluj cu o acțiune mixtă: pe de o parte, o plângere întemeiată pe dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, având ca obiect anularea Dispoziției nr. 17/05.01.2010, emisă de P. municipiului Cluj-N., cu consecința restituirii în natură a bunurilor care au făcut obiectul notificării soluționate prin această Dispoziție; pe de altă parte, o acțiune în revendicare a acelorași bunuri, întemeiată pe prevederile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Instanța de fond a omis cu desăvârșire să analizeze și cererea în revendicare formulată de reclamantă, limitându-se la a se pronunța, prin sentința pe care a dat-o, doar asupra plângerii la Legea nr. 10/2001.
Așa fiind, în privința acestei omisiuni, de cercetare a cererii în revendicare întemeiată pe prevederile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, soluția primei instanțe intră sub incidența art. 297 alin. 1 C.proc.civ.
Desigur, în analizarea acestui petit a trebuit să se țină seama de cele statuate prin Decizia nr. 33/09.06.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii.
În ceea ce privește soluția dată plângerii întemeiată pe dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, Curtea a constatat că și aceasta a fost pronunțată cu necercetarea fondului cauzei, motivat pe următoarele considerente:
Obiectul notificării nr. 681/04.12.2001 (f. 17 dosar fond – vol. I) ce a fost soluționată prin Dispoziția nr. 17/05.01.2010 (f. 7 dosar fond - vol. I ) l-a constituit stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent bănesc pentru bunurile mobile, devenite imobile prin încorporare, reprezentând Farmacia din . din Cluj-N., bunuri care au fost naționalizate prin Decretul nr. 134/02.04.1949, respectiv, licența și praxisul acestei farmacii, și toate instalațiile, mobilierul, materialul sanitar, instrumentele, medicamentele, etc., care au servit pentru funcționarea farmaciei și care au devenit imobile prin încorporare.
La dosarul instanței de fond a fost depus atât procesul verbal încheiat la data de 09.04.1949, prin care s-a preluat de la numita I. K., antecesoarea reclamantei, Farmacia „Vulturul” (f. 18 dosar fond), din Cluj-N., ., precum și toate actele anexă, de inventariere a bunurilor aflată în incinta acestei farmacii la momentul preluării sale de către stat, respectiv, la momentul încheierii procesului-verbal de preluare din 09.04.1949 (f. 66-252 dosar fond – vol. I).
Potrivit art. 6 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, prin imobile, în înțelesul prezentei legi, se înțeleg terenurile, cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și bunurile mobile devenite imobile prin încorporare, în aceste construcții.
A.. 2 al art. 6 prevede că măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.
Potrivit definiției unanim acceptată în doctrina juridică de specialitate, prin raportare la dispozițiile art. 473 C.civ., sunt bunuri mobile prin natura lor bunurile care se pot transporta de la un loc la altul, atât cele care se mișcă de sine, precum sunt animalele, precum și cele care nu se pot strămuta din loc decât printr-o putere străină, precum lucrurile neînsuflețite.
Din economia dispozițiilor art. 468-470 C.civ. rezultă faptul că prin bunurile imobile prin destinație se înțeleg acele obiecte pe care proprietarul unui fond le-a pus pe acel fond pentru serviciul și exploatarea fondului, precum și toate acele efecte mobiliare pe care proprietarul le-a așezat către fond în perpetuu.
Raportat la definiția pe care Codul civil o dă bunurilor imobile prin destinație, definiție îmbrățișată unanim de doctrina și jurisprudența, se impunea a se verifica în speță dacă toate acele instrumente sanitare, instalații sanitare farmaceutice, mobilier, material sanitar, eventual medicamente, menționate în procesul verbal de preluare din 09.04.1949, și distincte enumerate în anexele la acest proces-verbal (f. 67-252 dosar fond – vol. I), nu au devenit cumva imobile prin destinație, respectiv, dacă nu au fost încorporate în imobilul care deservea ca farmacie și dacă nu au fost folosite astfel de-a lungul timpului, respectiv, se impunea a se stabili, prin efectuarea unei expertize de specialitate dacă mobilierul, instrumentarul și materialul sanitar, etc., ce au aparținut Farmaciei „Vulturul” mai există sau nu în prezent.
În ipoteza în care acestea există și în prezent, în incinta aceluiași imobil în care a funcționat și Farmacia „Vulturul”, și în care în prezent funcționează Farmacia de pe ., este evident că toate aceste bunuri mobile au devenit imobile prin destinație sau prin încorporare, putând deci să facă obiectul art. 6 din Legea nr. 10/2001, republicată.
În ceea ce privește praxisul și licența farmaciei se impunea a se verifica dacă actuala farmacie funcționează în temeiul aceleiași licențe și praxis în baza cărora funcționa și Farmacia „Vulturul”, chiar dacă, datorită perioadei îndelungate de timp scurse din anul 1949 până în prezent, s-ar părea că nu poate fi vorba despre o identitate a acestora, acestea fiind, evident, bunuri incorporale, care pot deveni imobile prin destinație, dacă se dovedește că este vorba despre aceiași licență și praxis, care a existat și în anul 1949.
D. urmare, Curtea a constatat că și sub aspectul soluției date petitului având ca obiect plângere la Legea nr. 10/2001, soluția primei instanțe a fost pronunțată cu necercetarea fondului cauzei, intrând astfel sub incidența art. 297 alin. 1 C.proc.civ.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse și a prevederilor art. 297 alin. 1 C.proc.civ., a admis apelul, se a desființat în întregime sentința apelată, cu consecința trimiterii cauzei pentru rejudecare pe fond, la același Tribunal.
Cu ocazia rejudecării, s-a dispus efectuarea unei expertize de specialitate în sensul celor anterior expuse urmând a se administra orice alte probe pentru a se verifica susținerile reclamantei cu privire la temeinicia acțiunii sale.
Analizând, în rejudecare, cererea formulată prin prisma dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul reține următoarele:
Potrivit indrumarului deciziei de casare instanta in rejudecare se impune a verifica dacă toate acele instrumente sanitare, instalații sanitare farmaceutice, mobilier, material sanitar, eventual medicamente, menționate în procesul verbal de preluare din 09.04.1949, și distincte enumerate în anexele la acest proces-verbal (f. 67-252 dosar fond – vol. I), au devenit imobile prin destinație, respectiv, dacă nu au fost încorporate în imobilul care deservea ca farmacie și dacă nu au fost folosite astfel de-a lungul timpului, respectiv, a se stabili, prin efectuarea unei expertize de specialitate dacă mobilierul, instrumentarul și materialul sanitar, etc., ce au aparținut Farmaciei „Vulturul” mai există sau nu în prezent.
De asemenea, conform deciziei de casare in ipoteza în care acestea există și în prezent, în incinta aceluiași imobil în care a funcționat și Farmacia „Vulturul”, și în care în prezent funcționează Farmacia de pe ., este evident că toate aceste bunuri mobile au devenit imobile prin destinație sau prin încorporare, putând deci să facă obiectul art. 6 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Tinand seama de indrumarul deciziei de casare instanta a incuviintat efectuarea in cauza a unei expertize in materie mobiliara efectuata de ing. G. I. .
Din raportul de expertiza efectuat in cauza si raspunsul la obiectiunile depuse la dosar rezulta ca la data inventarierii bunurilor pentru intocmirea raportului de expertiza, nu au putut fi identificate care dintre bunurile preluate din farmacia Vulturul in anul 1949, mai exista in prezent, bunurile existente in incinta acestei farmacii erau total diferite fata de cele existante in prezent, fiind imposibila identificarea acestoara dupa 64 de ani de la preluarea acestora, persoanele prezente in farmacie la data inventarierii nu au putut identifica aceste bunuri.
Potrivit dispozitiilor art. 6 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, prin imobile, în înțelesul prezentei legi, se înțeleg terenurile, cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și bunurile mobile devenite imobile prin încorporare, în aceste construcții.
A.. 2 al art. 6 prevede că măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.
Instanta retine ca in conditiile in care nu s-a dovedit ca in incinta Farmaciei de pe ., se regasesc in prezent sau ca ar fi existat la data intrarii in vigoare a Legii 10/2001, bunurile care au fost naționalizate prin Decretul nr. 134/02.04.1949, respectiv toate instalațiile, mobilierul, materialul sanitar, instrumentele, medicamentele din Farmacia „ Vulturul”, nu pot fi aplicabile in speta dispozitiile art. 6 din Legea 10/2001
În ceea ce privește praxisul și licența farmaciei potrivit indrumarul deciziei de casare se impunea a se verifica dacă actuala farmacie funcționează în temeiul aceleiași licențe și praxis în baza cărora funcționa și Farmacia „Vulturul”, or nu s-a facut dovada in cauza că actuala farmacie functioneaza in baza aceleiași licențe și praxis, care a existat și în anul 1949.
Reclamanta a invocat in actiunea formulata si prevederile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului sustinand existenta unei sperante legitime si rezonabile cu privire la o autorizare sau o licenta de exploatare legala de profesie, repectiv a unui drept de practica.
Instanta retine ca existenta posibilitatii de restituire este conditionata de dovada faptului ca bunurile revendicate au devenit imobile prin incorporare, praxisul fiind dreptul de practica revendicat, potrivit deciziei de indrumare trebuia sa se faca dovada ca actuala farmacie functioneaza in baza aceleiasi licente si praxis or nu s- a facut o astfel de dovada, ca urmare actiunea in revendicare este neantemeiata, neputandu-se retine in acest caz existenta unei sperante legitme si rezonabile in intelesul Conventiei Europene a Drepturilor Omului.
Mai mult exista dispozitii speciale, si anume Legea 266/2008 care reglementeaza conditiile de functionare a unei farmacii .
De asemenea, instanta mai retine ca prin Decizia nr.33 /2008 pronuntata de ICCJ s-a stabilit cu privire la actiunile intemeiate pe dispozitiile dreptului comun, avand ca obiect revendicarea imobilelor preluate abuziv concursul intre legea speciala si legea generala se rezolva in favoarea legii speciale .
Instanta constata ca in considerentele deciziei civile mai sus aratate se retine ca privarea de un bun in absenta oricarei despagubiri constituie o incalcare a art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventie iar din jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului reiese ca atunci cand statul nu mai poate sa restituie imobilul in natura iar masurile reparatorii prin echivalent sunt inca iluzorii, urmeaza sa se plateasca despagubiri banesti.
Astfel, se apreciaza ca in lipsa indreptatirii la masuri reparatorii intrucat reclamanta nu a facut dovada ca bunurile revendicate au caracterul de imobile prin incorporare, nu se poate vorbi de existenta unui „ bun” in intelesul Conventiei si Protocolului nr. 1 aditional la Conventie.
Tinanad seama de considerentele de fapt si de drept mai sus aratate, instanta urmeaza sa respinga actiunea ca fiind neantemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea civilă înaintată de reclamanta K. A. E. M. împotriva pârâtului P. municipiului Cluj-N., având ca obiect anularea Dispoziției nr.17/2010 și revendicare.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 18 Ianuarie 2014.
Președinte, F.-S. B. | ||
Grefier, A.-P. Boțioc |
Pregătit pentru motivare A.P.B./28 Ianuarie 2014/1345
Red. F.S.B./4 exemplare/28.04.2014
| ← Fond funciar. Decizia nr. 806/2014. Tribunalul CLUJ | Succesiune. Decizia nr. 250/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|
