Pretenţii. Decizia nr. 686/2014. Tribunalul CLUJ

Tribunalul CLUJ - Sentințe și decizii civile / 2014

Decizia nr. 686/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 11226/296/2011

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ Nr. 686/A/2014

Ședința publică de la 14 Octombrie 2014

Instanța de fond constituită din:

PREȘEDINTE O.-C. T.

Judecător A.-F. D.

Grefier C.-G. H.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelant A. C. R. și pe intimații P. S. C. și P. V., având ca obiect apelul declarat împotriva Sentinței civile nr. 1910 din 26.02.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., dosar având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Dezbaterile au avut loc la data de 7 octombrie 2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

La data de 10 octombrie 2014 s-au depus prin registratura instanței concluzii scrise din partea apelantului A. C. R., iar la data de 13 octombrie 2014 s-au depus concluzii scrise din partea intimaților P. S. C. și P. V..

Tribunalul reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1910 din 26.02.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N. a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiunea în sens material, invocata de pârât, ca neîntemeiata; a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A. C. R., invocata de acesta, ca nefondata; a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată și precizata de reclamanții P. S. C. și P. V. D., în contradictoriu cu pârâtul A. C. R. și, în consecință, a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 234.650 euro, în echivalent lei la cursul BNR din momentul plații efective, cu titlu de daune-interese civile, reprezentând contravaloarea lipsei de folosința pentru perioada 19.11.2009 – 03.09.2012 a terenului în suprafața de 922 mp, înscris în CF nr. 7374 N Satu M., nr. topo._, proprietatea reclamanților; a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 18.099,4 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciara de timbru, timbru judiciar și onorariu expert.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Prin cererea de chemare în judecata formulata și precizata, reclamanții P. S. C. și P. V. D. tind să obtina angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului A. C. R., iar prin hotărârea pronunțata să fie obligat pârâtul la plata sumei de 234.650 euro, în echivalent lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosința a terenului proprietatea reclamanților pentru perioada 19.11.2009 – 03.09.2012, prejudiciul înregistrat de reclamanți fiind consecința faptei pârâtului de a fi ocupat, cu construcția „Stație de Asistenta Tehnica”, terenul în suprafața de 1251 mp, înscris în CF nr._, nr. cad._, proprietatea reclamanților.

Instanța de fond a reținut că este fondat demersul procesual al reclamanților, cu consecința admiterii acțiunii și obligării pârâtului la plata în favoarea acestora a sumei de 234.650 euro, în echivalent lei, cu titlu de daune-interese civile, reprezentând contravaloarea lipsei de folosința a terenului proprietatea reclamanților pentru perioada 19.11.2009 – 03.09.2012. La baza soluției instanței stau considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În fapt, prin Dispoziția nr. 1484/20.09.2006, cu privire la restituirea în natura a cotei Statului R. din imobilul situat în mun. Satu-M., ., jud. Satu-M., emisa de Primarul Municipiului Satu M., a dispus restituirea în natura în favoarea reclamanților P. V. D. și P. S. C., în calitate de cesionari ai foștilor proprietari indreptatiti la reconstituire, cota Statului R. din construcția situata în mun. Satu M., ., înscrisa în CF nr._ Satu M., nr. topo. 769/8, căreia ii corespunde 9 spatii cu alta destinație decât cea de locuit, după cum urmează: spațiu în supratafa utila de 153,29 mp, spațiu în suprafața utila de 51,95 mp, spațiu în suprafața utila de 110,89 mp, spațiu în suprafața utila de 46 mp, spațiu în suprafața utila de 39,15 mp, spațiu în suprafața utila de 10 mp, spațiu în suprafața utila de 54,33 mp, spațiu în suprafața utila de 103 mp, spațiu în suprafața utila de 47,84 mp; s-au restituit în natura următoarele parcele de teren: . nr._ Satu M. cu nr. topo. 769/8, în suprafața de 548 mp, . nr. 5159 Satu M., cu nr. topo. 769/10, în suprafața de 78 mp, . nr._ Satu M., nr. topo. 769/4, în suprafața de 403 mp, . nr._ Satu M., nr. topo. 769/5, în suprafața 273 mp, . nr._ Satu M., nr. topo. 769/6, în suprafata de 101 mp.

Prin Sentința civila nr. 5609/08.10.2007, pronunțata de Judecătoria Satu M. în dosar nr._ s-a admis acțiunea formulata de reclamanții P. V. D. și P. S. C., în contradictoriu cu pârâtul A. C. R., sens în care s-a dispus evacuarea apăratei din imobilul situat în mun. satu-mare, ., jud. Satu M..

Pentru a pronunța aceasta hotărâre, instanța de fond a reținut ca, potrivit înscrierilor din CF nr. 7347 N Satu M., nr. topo._, cărora le corespunde corespunde loc de casa, casa, curte în suprafata totala de 1777 mp, proprietate imobiliara înscrisa pe numele reclamanților.

Mai mult, conform proceselor-verbale de recepție de la filele 29-41 din dosarul_, pârâtului A. C. R. i s-a predat recepția unui atelier garaj, aflat în proprietatea acestuia asupra construcțiilor aflate pe terenul reclamanților.

Hotărârea primei instanțe a rămas definitiva și irevocabila prin Decizia civila nr. 68/A/03.03.2008, pronunțata de Tribunalul Satu M., și Decizia nr. 1667/R/2008, pronunțata de Curtea de Apel Oradea la data de 19.11.2008, ambele pronunțate în dosar nr._ .

De asemenea, prin Sentința civila nr. 7589, pronunțata de Judecătoria Satu M. la data de 15.12.2008, s-a admis cererea de chemare în judecata formulata de reclamanții P. V. D. și P. S. C., în contradictoriu cu pârâtul A. C. R., fiind obligata pârâta să-și ridice construcția stația de asistenta tehnica de pe terenul reclamanților înscris în CF nr. 7374 N Satu M., nr. topo._, în caz contrar a autorizat reclamanții să procedeze la ridicarea construcției pe cheltuiala pârâtului. Aceasta hotărâre a rămas definitiva și irevocabila prin Decizia civila nr. 223/A/04.11.2009, pronunțata de Tribunalul Satu M. în dosar nr._, prin respingerea apelului pârâtului.

Ca atare, instanța de fond a reținut că prin Dispoziția nr. 1484/20.09.2006, Primarul Municipiului Satu M. a dispus restituirea în natura a cotei Statului R. din imobilul construcție situat în mun. Satu M., ., înscris în CF nr._, topo. 769/8, și a cotei Statului R. din terenul înscris în CF nr._, topo 769/8; CF nr. 5159, nr. topo. 769/10, CF nr._, topo. 769/4, CF nr._, topo. 769/5 și CF nr._, topo. 769/6.

Ulterior dobândirii dreptului de proprietate în baza Legii nr. 10/2001, beneficiarii reconstituirii au obținut, în temeiul unei propuneri de comasare, întabularea dreptului de proprietate în CF nr. 7347 N Satu M., care, prin conversia pe hârtie, a devenit CF nr._, nr. cad._ (f. 6).

Pe terenul reclamanților amintit mai-sus, pârâtul A. C. R. a deținut amplasata un atelier garaj – Stație Asistenta Tehnica, astfel cum rezulta din Procesul-verbal de recepție definitiva nr. 378/05.11.1974.

În baza Sentinței civile nr. 7589 pronunțata de Judecătoria Satu M. la data de 15.12.2008, s-a procedat la ridicarea construcției în discuție la data de 03.09.2012, conform declarațiilor parților ce se coroborează cu mențiunile din contractul de prestări servicii în demolare perfectat de reclamant cu ., în calitate de executant de lucrări.

Conform raportului de expertiza întocmit în cauza de expert O. D. P., pârâtul ACR a deținut în proprietate un imobil format din mai multe construcții ridicate în perioada 1972-1974 cu o suprafata totala construita de 496 mp, imobile cu titlu de asistenta tehnica . 922 mp (conform schita dezmembrare din iulie 1994 întocmita de . SRL). Ca atare, expertul a constatat ca suprafata de ACR Satu M. din terenul reclamanților cu construcția amintita este de 922 mp.

Relativ la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului ACR, invocata de acesta prin întâmpinare, instanța de fond a reținut ca aceasta este nefondata. În esența, instanța de fond are în vedere, în acord cu cele expuse mai-sus, ca acest pârât a deținut, până la nivelul lunii septembrie 2012, amplasata o construcție - atelier garaj – Stație Asistenta Tehnica pe terenul reclamanților, ce a fost restituit în natura reclamanților, în baza Legii nr. 10/2001, iar construcția în cauza s-a aflat în proprietatea pârâtului.

Calitatea procesuală pasiva este traducerea procesuală a calității de subiect obligat în raportul de drept material dedus judecații, putere în virtutea căreia pârâtul sta în justiție. Așadar, legitimarea procesuala pasivă presupune identitatea dintre persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic litigios. Întrucât reclamantul este acela care declanșează procedura judiciară, acestuia îi revine obligația de a justifica atât calitatea să procesuală, cât și calitatea procesuală a pârâtului. Această obligație își are temeiul în dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă, care prevede că cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, printre alte elemente, obiectul, precum și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția reclamantului. Prin indicarea pretenției sale, precum și a împrejurărilor de fapt și de drept pe care se bazează această pretenție reclamantul justifică îndreptățirea de a introduce cererea împotriva unui anumit pârât.

În speța, reclamantul și-a îndreptat pretențiile în contra pârâtului, în calitate de proprietar al construcției amintite și amplasate pe terenul reclamanților, pentru a obține de la acesta din urma despăgubiri pentru lipsa de folosința a terenului ocupat cu construcția paratei, în contextul în care s-a obținut evacuarea pârâtului de pe teren, cat și obligarea acestuia de a-și ridica construcția. S-a solicitat angajarea răspunderii pârâtului prin mecanismul acțiunii în pretenții și pe temeiul răspunderii civile delictuale, potrivit art. 988-999, 1073, 1075 C.civ., ca parte în culpa în ceea ce privește executarea obligației de a ridica construcția de pe terenul reclamanților, ocupând fără temei/titlu terenul reclamanților de sub construcția amintita.

Instanța de fond a reținut că, în mod întemeiat, reclamanții tind să obțină angajarea răspunderii civile a pârâtului în condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta ilicita cauzatoare de prejudicii, întrucât în sarcina pârâtului instanțele de judecata, prin hotărârile judecătorești evocate, au stabilit atât obligația de a evacua terenul reclamanților, cat și de a proceda la ridicarea construcției de pe terenul reclamanților.

Ca atare, este nejustificata susținerea pârâtului că Statul R. ar trebui să fie ținut ca fiind răspunzător de eventualele prejudicii încercate de reclamanții prin ocuparea terenului de anumite construcții care, la data naționalizării, nu erau edificate pe teren și nici nu figurau înscrise în CF pe numele autorilor reclamanților.

Deopotrivă, este lipsita de relevanta și susținerea pârâtului în sensul că reclamanților le revine culpa în producerea așa-zisului prejudiciu, întrucât aceștia au fost autorizați de instanța de fond să aducă la îndeplinire ei înșiși, pe cheltuiala pârâtului, obligația de ridicare a construcției. Potrivit susținerilor pârâtului, reclamanții au rămas în pasivitate și nu au ridicat în termen util construcția în discuție, mai mult executarea silită pornită pentru executarea acestei obligații de către pârât s-a perimat, iar creditorii reclamanți nu au făcut acte de stăruința.

Contrar alegațiilor pârâtului, instanța de fond a reținut ca executarea obligațiilor civile este dominata de principiul bunei-credințe, iar pârâtul avea posibilitatea de a aduce el însuși la îndeplinire obligația cuprinsa în titlul executoriu, fără să se „bazeze” pe interesul reclamanților de a elibera terenul, deci să ramana în pasivitate, lăsând reclamanții să procedeze în locul sau la aducerea la îndeplinire a masurilor instanței. În principal, obligația de a ridica construcția de pe terenul reclamanților revenea, fără dubiu, pârâtului.

Neprocedând astfel și chiar reținând ca reclamanții nu au ridicat de îndată construcția pe cheltuiala pârâtului, acesta din urma este ținut să repare prejudiciul cauzat reclamanților, constând în contravaloarea lipsei de folosința a terenului.

În consecința, instanța de fond a dispus respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a ACR, invocata de acesta prin întâmpinare, ca nefondata.

În ceea ce privește excepția puterii de lucru judecat și lipsa de obiect a cererii de chemare în judecata, instanța de fond a reținut că acestea reprezintă niște apareri pe fondul cauzei, care, de asemenea, sunt neîntemeiate.

Asa cum s-a amintit anterior, în cadrul dosarului nr._ al Judecătoriei Satu M., reclamanții au solicitat instanței să dispună obligarea pârâtului să procedeze la ridicarea construcției, sub sancțiunea plații de daune cominatorii, respectiv pentru întârzierea la executarea obligației. Prin Sentința civila nr. 7589, pronunțata de Judecătoria Satu M. la data de 15.12.2008, s-a admis cererea de chemare în judecata formulata de reclamanții P. V. D. și P. S. C., în contradictoriu cu pârâtul A. C. Român, fiind obligata pârâta să-și ridice construcția stația de asistenta tehnica de pe terenul reclamanților înscris în CF nr. 7374 N Satu M., nr. topo._, în caz contrar a autorizat reclamanții să procedeze la ridicarea construcției pe cheltuiala pârâtului.

Practic, prin modalitatea de executare a obligației de ridicare a construcției, aleasa de instanța de fond de judecata, s-a respins implicit cererea de stabilire a daunelor cominatorii.

Insă, aceasta dezlegare data de instanța de fond capătului de cerere având ca obiect stabilirea daunelor cominatorii nu poate să atragă puterea de lucru judecat în ceea ce privește acțiunea de față. Concluzia se impune întrucât, în cauza, prin cererea de chemare în judecata formulata, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata de daune-interese civile, pentru lipsa de folosința a terenului, conform principiilor răspunderii civile delictuale, iar în dosar nr._ al Judecătoriei Satu M. s-au solicitat daune cominatorii, ce au o natura juridica distincta, și anume, sancționarea debitorului pentru neexecutarea la scadenta a obligației sale. Într-adevăr, după executarea obligației, este posibilă transformarea daunelor cominatorii în daune compensatorii, însă nici în aceasta situație nu se poate pune semnul egalitarii între cele doua categorii de despăgubiri.

Raportat la cererea de chemare în judecata ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Satu M. și acțiunea din prezentul dosar, nu se poate reține tripla identitate de părți, obiect și cauza. Obiectul și cauza juridică a celor doua acțiuni diferă, neputându-se vorbi nici de putere de lucru judecat cu privire la îndreptățirea reclamanților de a solicita despăgubiri pentru lipsa de folosință.

Din contră, solicitarea reclamanților de acordare a despăgubirilor are la baza și se întemeiază pe Sentința civila pronunțata în dosar nr._ al Judecătoriei Satu M., prin care s-a statuat în mod irevocabil ca pârâtul are amplasată fără temei o construcție pe terenul reclamanților. Obiectul cererii reclamanților este determinat de cererea de reparare a prejudiciului încercat prin fapta ilicită a pârâtului.

Privitor la excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material, invocată de pârât prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut că este neîntemeiata și aceasta excepție de fond. Acțiunea reclamanților constituie o acțiune personală, în pretenții, pentru realizarea unui drept de creanță în contra pârâtului – de a cere repararea prejudiciului încercat, izvorât din fapta ilicită a pârâtului. Ca atare, termenul de prescripție a dreptului la acțiune în sens material, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, este de 3 ani, ce curge de la data nașterii dreptului reclamanților la despăgubiri. În speță, reclamanții solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 234.650 euro, în echivalent lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosința a terenului proprietatea reclamanților pentru perioada 19.11.2009 (data rămânerii irevocabile a Sentința civila pronunțata în dosar nr._ al Judecătoriei Satu M.) – 03.09.2012 (data ridicării construcției de pe terenul reclamanților). Raportat la momentul formulării cererii de chemare în judecată- 09.11.2011, se observa că acțiunea reclamanților este formulata în interiorul termenul de prescripție de 3 ani. Nu are relevanta în speța faptul că, deși erau proprietari de la data emiterii Dispoziției de restituire la nivelul anului 2006, reclamanții nu au interes să solicite despăgubiri și pentru perioada septembrie 2006 – octombrie 2011, întrucât acest aspect ține se disponibilitatea parții de a acționa. Pentru pretențiile concret deduse judecații, acțiunea reclamanților este formulată cu respectarea normelor imperative ce reglementează prescripția extinctivă.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că pârâtul a ocupat fără temei legal terenul reclamanților în suprafata de 922 mp, înscris în CF nr. 7374 Satu M., nr. topo._, cu construcția stația de asistență tehnică, în perioada 19.11._12.

În consecința, în sarcina pârâtului sunt întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, conform art. 998-999 C.civ., întrucât prin acțiunea ilicita a pârâtului (care nu a înțeles să ridice construcția de pe terenul reclamanților) s-a restrâns exercițiul atributelor dreptului de proprietate asupra terenului cu privire la care a operat restituirea în natura, cu încălcarea prevederilor art. 480 C.civ.

În drept, instanța, în vederea stabilirii în sarcina pârâtului a răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, este ținută să procedeze cu precădere la verificarea îndeplinirii cumulative a condițiilor răspunderii civile delictuale, potrivit art. 998-999 C.civ., care instituie răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, raportul juridic de dezdăunare se stabilește între persoana păgubită și persoana a cărei faptă a cauzat prejudiciul, iar pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ anumite condiții, și anume: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite și a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul suferit, existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.

Cu privire la repararea prejudiciului, trebuie reținut că principiul general este acela al reparării integrale a prejudiciului pricinuit prin fapta ilicită, urmărindu-se restabilirea situației anterioare a victimei prejudiciului, cu condiția ca prejudiciile să fie rezultatul cauzal al faptei ilicite a autorului, astfel încât, ele trebuie reparate de acesta integral, indiferent dacă le-a prevăzut sau nu în momentul săvârșirii faptei.

În speță, prejudiciul înregistrat de reclamanți consta în imposibilitatea reclamanților de a exploata în întregime, potrivit destinației sale, imobilul teren ce le-a fost restituit în natura, în baza Legii nr. 10/2001.

Potrivit raportului de expertiza întocmit în cauză, în măsura în care nu ar fi fost tulburați în folosința imobilului teren, reclamanții ar fi putut să îl exploateze prin închiriere (cedarea folosinței), obținând venituri considerabile. Conform concluziilor expertului, prin raportare la valoarea de piața a chiriilor practicate în zona, pentru imobile similare, reclamanții ar fi putut obține din exploatarea terenului în suprafata de 922 mp o suma de 234.650 euro în perioada 19.11._12.

Contrar alegațiilor pârâtului, în materia răspunderii delictuale domină principiul reparării integrale a prejudiciului, atât a prejudiciului efectiv încercat, cat și a câștigului (beneficiului) nerealizat, care, în speța, este dat de valoarea chiriilor ce ar fi putut fi încasate de reclamanți din cedarea folosinței imobilului teren în litigiu în suprafata de 922 mp.

Totodată, este de remarcat că, prin aplicarea principiilor răspunderii civile delictuale cu privire la acoperirea prejudiciului, se urmărește a se asigura repararea daunei reale suferite de păgubit. În aceste condiții, este justificată solicitarea reclamanților ca să fie stabilita contravaloarea lipsei de folosință a imobilului teren de 922 mp prin raportare la prețurile de închiriere practicate pe piața din municipiul Satu M., pentru imobile similare în perioada de referința 19.11._12. D. în acest mod se poate ajunge la înlăturarea integrală a consecințelor păgubitoare a faptei ilicite a pârâtului, cu respectarea regulilor și principiilor răspunderii civile delictuale.

Asociația A. C. Român a promovat apel împotriva Sentinței civile nr. 1910 din 26 februarie 2014, a încheierii de ședință din 20.02.2013 și a încheierii de ședință din 20.11.2013 cele trei hotărâri fiind pronunțate de instanța de fond civilă a Judecătoriei Cluj-N. în dosarul nr._, prin care solicită:

I. Modificarea în tot a Sentinței civile nr.1910 din 26 februarie 2014, în sensul respingerii ca inadmisibilă sau ca nefondată, după caz, a cererii în dezdăunare formulate de reclamanți;

II. Modificarea încheierii de ședință din 20.02.2013 pentru punerea în dezbatere și pronunțării pe excepția puterii de lucru judecat - calificată greșit ca fiind apărare pe fond și nu excepție.

III. Modificarea încheierii de ședință din 20.11.2013 în sensul: admiterii

obiecțiunilor apelantei la raportul de expertiză tehnică judiciară și dispunerii

refacerii expertizei.

În motivarea apelului au fost invocate următoarele considerente de fapt și de drept:

În fapt, cele trei hotărâri atacate sunt netemeinice și nelegale pentru cele ce urmează:

1. În ceea ce privește Sentința civilă nr.1910 din 26 februarie 2014, se învederează faptul că:

Prin cererea introductivă din cauza pendinte, reclamanții au solicitat ca apelanta ACR să le plătească suma de 100.000 Euro pentru fapta de a fi ocupat, cu construcția „Stație de asistență tehnică", terenul în suprafață de 1251 mp, proprietatea reclamanților.

Pe parcursul procesului, pe baza unei expertize viciate, reclamanții și-au mărit pretențiile financiare la incredibila sumă de 234.650 Euro deși suprafața imobilului care făcea obiectul pretențiilor dezdăunării pentru lipsa folosinței se redusese de la 1251 m.p. la 922 m.p. Suma urma să acopere pierderea reclamanților pe o perioadă de aproximativ trei ani (19.11._12) - imobilul aflându-se amplasat în municipiul Satu M..

Instanța de fond a admis integral, prin Sentința civilă nr.1910 din 26 februarie 2014 cererea reclamanților, astfel cum a fost majorată, deși:

1. în ceea ce privește imobilul în cauză, acesta a aparținut apelantei din anii 1970 (fiind obținut prin dispoziții ale instituțiilor statului de la acea dată - fiind așadar deținători legali și de bună-credință), până la Dispoziția nr. 1484/20.09.2006, prin care Primarul Municipiului Satu-M. a dispus restituirea în natură a cotei Statului Român din imobil, în baza acestui act administrativ, prin revendicare la Legea nr. 10/2001 imobilul a fost retrocedat reclamanților, în calitatea acestora de cesionari ai drepturilor litigioase.

Reclamanții și-au consolidat dreptul de proprietate pe cale de instanță, motiv pentru care apelanta a fost nevoită să evacueze construcția, ceea ce a permis acestora să-și exercite în drept și în fapt atributele calității de proprietari - posesori ai imobilului.

Tot pe cale de instanță reclamanții au obligat apelanta să ridice construcțiile amplasate pe terenul retrocedat, în caz contrar, urmând ca ei înșiși să efectueze această operațiune, pe cheltuiala apelantei, ceea ce au și făcut de altfel. Imobilul retrocedat, care le aparținuse, era compus din: 1.Construcții (clădiri) - în suprafață de 496 mp (după cum se consemnează la pagina 4, paragraf final, din Sentință) și 2.Teren aferent (viran) de 922 mp (după cum se consemnează la pagina 5, paragraf inițial, din Sentință).

Deși tulburarea exercitării dreptului de proprietate al reclamanților îl constituia imobilul construcții - în suprafață de 496 mp, prima instanță le-a obligat să acopere prejudiciul creat prin lipsa folosinței imobilului teren aferent în suprafață de 922 mp.

Or, nici apelanta și nici nimeni altcineva nu a îngrădit, în nici un fel, proprietatea și posesia terenului aferent (viran) redobândit de reclamanți. După cum reiese din plângerea introductivă a acestora, îngrădirea exercitării drepturilor de proprietari a constituit-o omiterea ridicării construcției edificate pe proprietate, iar nu refuzul de a evacua imobilul. Așadar, dezdăunarea nu putea viza decât imobilul clădiri, iar nu terenul aferent acestora (teren viran).

De aceea, este greșită susținerea că expertul a constatat că suprafața (ocupată - nota apelantei) de ACR Satu M. din terenul reclamanților cu construcția amintită este de 922 mp (f.36-47) (pagina 5, paragraf inițial, din Sentință) - instanța de fond a greșit, astfel cum greșise și expertul evaluator a cărui competență și corectitudine au contestat-o constant în cadrul procesului, solicitând, în final, înlocuirea și refacerea expertizei. Așadar, expertul a calculat greșit, iar instanța de fond le-a obligat să dezdăunăm lipsa folosinței unei suprafețe de două ori mai mare (922 mp - teren aferent) decât cea la care făcuseră trimitere reclamanții (496 mp - construcții).

Cererea apelantei de refacere a expertizei și de înlocuire a expertului judiciar a fost respinsă nejustificat de instanță, prejudiciindu-le interesele și afectând iremediabil acuratețea actului juridic.

2. În ceea ce privește cuantumul total al dezdăunării, stabilită la incredibila sumă de 234.650 euro, în echivalent lei la cursul BNR din momentul plății efective, cu titlul de daune-interese civile, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 19.11._12 a terenului în suprafață de 922 mp, înscris în CF nr.7374 N Satu M., nr. topo._, proprietatea reclamanți/or (conform dispozitivului - pagina 8 din Sentință) se învederează faptul că este de asemenea greșit calculată, după cum reclamaserăm constant pe parcursul procesului, fără ca prima instanță să verifice sau să dispună re-expertizarea.

Or, după cum s-a arătat în cele două obiecțiuni pe care pârâta le-a formulat la raportul de expertiză, expertul judiciar a folosit în mod greșit, pentru calcularea valorii lipsei folosinței terenului (cu referire la valoarea de închiriere), un algoritm de calcul utilizat pentru calcularea valorii de vânzare a terenurilor.

Dar valoarea stabilită de expert pentru dezdăunare depășește normalitatea chiar și ca valoare de vânzare, deoarece valoarea de 234.650 euro este mult exagerată și ca preț de vânzare a celor 922 mp de teren. Raportând la metru- pătrat se obține o valoare de 254,5 euro/mp or, verificările făcute de apelantă arată faptul că un teren central se vinde în municipiul Satu-M. cu suma aproximativă de 57 euro/mp (se atașază anunț de vânzare imobil construcție și teren aferent - de pe internet). Deci, valoarea de vânzare a terenului este de 922 mp x 57 euro/mp = 52.554 euro, iar valoarea dezdăunării este de 234.650 euro.

Suma stabilită de expert pentru lipsa folosinței pentru 3 ani - calculată ca valoare de închiriere, și imputată apelantei prin Sentința primei instanțe, depășește de aproximativ 4,5 ori valoarea reală de vânzare a unui teren situat în zona centrală a municipiului Satul M..

Deficiențele semnalate în cursul procesului au fost luate la cunoștință și de expertul reclamat, care și-a refăcut expertiza în sensul că a diminuat suprafața și perioada de imputație, dar a mărit valoarea daunelor. Fiind vorba de acte juridice autentice, întocmite de expertul judiciar în exercitarea funcțiunii sale oficiale, cu discernământ și cu intenție directă, acte grav prejudiciante apelantei, le determină să analizeze oportunitatea depunerii unei plângeri penale împotriva acestuia.

În ceea ce privește modul în care a fost admisă proba cu expertiza judiciară, se învederează faptul că aceasta s-a făcut cu încălcarea normelor procedurale deoarece necesitatea administrării nu a fost pusă în dezbaterea părților iar încheierea de încuviințare prevăzută de art.168 și art. 1711 din vechiul Cod de procedură civilă lipsește astfel încât este pusă în imposibilitatea de a o ataca direct, odată cu fondul, după cum ar fi fost legal. Se învederează faptul că admiterea probei trebuia să reiasă din dispozitivul încheieri, atâta timp cât numai acesta este susceptibil de a fi atacat, sub rigorile vechiului Cod de procedură civilă, care nu permit îndreptarea căilor de atac împotriva considerentelor hotărârii.

Prin atacul secundar pe încheierea preparatorie de care au fost prejudiciați, doreau să dezvolte motivele de nelegalitate a admiterii probei cu expertiza. În lipsa încheierii de încuviințare sunt nevoiți să reclame, prin prezentul atac pe fond, admiterea expertizei. Astfel, admiterea probei s-a făcut cu încălcarea art. 167 și a art.201 (1) C.pr.civ, deoarece:

Dovezile se pot încuviința numai dacă instanța de fond socotește că ele pot să aducă dezlegarea pricinii, afară de cazul când ar fi primejdie ca ele să se piardă prin întârziere" (art.167 alin.1 C.pr.civ) - or, admiterea expertizei tehnice nu putea fi justificată prin primejdia întârzierii atâta timp cât imobilul construcții fusese deja demolat și molozul evacuat prin forțe proprii - după cum arătaseră reclamanții în susținerile lor. Pentru același motiv expertiza tehnică nu putea să aducă dezlegarea pricinii - cât timp obiectul material de expertizat (construcțiile) nu se mai aflau în ființă (clădirile demolate și molozul cărat).

Când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt instanța de fond consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști, a numi, la cererea părților ori din oficiu, unul sau trei experți..." (art.201 alin.1 C.pr.civ) - or, în mod evident, cât timp imobilul construcții fusese demolat și molozul evacuat, nu se mai putea pune problema lămuririi unor împrejurări de fapt legate de acestea;

Proba cu expertiza tehnică privind imobilul construcții nu era una pertinentă (verosimilă) și utilă cauzei, astfel încât se impunea respingerea ei.

Admițând proba, instanța de fond a greșit și, în fapt, s-a antepronunțat asupra soluției pe care urma să o dea - aceea de a le obliga la dezdăunare. Tocmai asupra existenței sau inexistenței obligației în dezdăunare trebuia să se pronunțe, cu întâietate, instanța de fond de fond. Expertiza tehnică ar fi fost justificată doar în condițiile în care s-ar fi stabilit mai întâi existența prejudiciului și doar ulterior, pentru cuantificarea acestuia, numit expertul.

În ceea ce privește motivația instanței pentru admiterea cererii în dezdăunare se învederează faptul că este greșită deoarece:

„Cu privire la repararea prejudiciului, trebuie reținut că principiul general este acela al reparării integrale a prejudiciul pricinuit prin fapta ilicită, urmărindu-se restabilirea situației anterioare a victimei prejudiciului, astfel încât, cu condiția ca prejudiciile să fie rezultatul cauzal al faptei ilicite a autorului, ele trebuie reparate de acesta integral, indiferent dacă le-a prevăzut sau nu în momentul săvârșirii faptei se învederează faptul că recunoaștem existența și legalitatea acestei argumentații având izvor juridic în prevederile Codului civil dar, în cazul de față, punerea în aplicare a acestui principiu de drept se putea face exclusiv în condițiile restrictiv reglementate de art.5803 din Codul de procedură civilă. Aceasta deoarece obligația ridicării clădirilor fusese stabilită prin hotărâre judecătorească, iar inacțiunea apelantei nu a constituit un ilicit la Codul civil, ci unul la Codul de procedură civilă. Or, abaterea de la obligația impusă de instanță în cadrul procesului civil și pe baza normelor Codului de procedură civilă, își găsește reglementarea sancționatore tot în acest cod. Instanța de fond în motivația să a invocat principii și norme din Codul civil, act normativ care reglementează dreptul material (raporturi juridice de drept civil stabilite între părți anterior supunerii dezlegării instanțelor judecătorești) iar nu pe cel procedural (raporturi juridice de drept civil stabilite ulterior sesizării instanțelor judecătorești) or, în cauza pendinte, este vorba despre raporturi juridice de drept procedural civil, obligația apelantei de a ridica construcțiile, precum și sancțiunile corelative neducerii la îndeplinire, fiind reglementate de Codul de procedură civilă. Sub acest aspect, se învederează faptul că prin Sentința civilă nr. 7589/2008 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosarul nr._ a fost obligată apelanta să ridice construcția stație de asistență tehnică de pe terenul proprietatea reclamanților, în caz contrar fiind autorizați reclamanții să o ridice pe cheltuiala apelantei. Prin aceiași sentință, instanța de fond a respins irevocabil daunele de 100 de lei/zi solicitate de reclamanți cu titlu de „daune-interese". Instanțele judecătorești din Satu M., respingând irevocabil cererea reclamanților de acordare a daunelor-interese, au procedat legal și corect deoarece, o sentință de ridicare a construcției, constituind titlu executoriu, autoriza reclamanții să ridice ei înșiși clădirea, prin forțe proprii și pe cheltuiala apelantei, așadar, aceștia își puteau realiza dreptul câștigat, în cazul inacțiunii apelantei, în timp scurt și cu un minim efort, prin punerea în executare silită și fără nici o cheltuială - acesta căzând în sarcina apelantei. Obligația impusă de instanță pe calea hotărârii judecătorești era aceea de a ridica construcția de pe terenul reclamanților, adică eram constrânși la o obligație de „a face" impusă în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă. Or, art.1079 din Codul civil care vizează obligația de „a face", trimite tot la intervenția instanțelor judecătorești, aceasta tocmai datorită faptului că daunele civile trebuiesc dovedite, iar executarea silită trebuie făcută sub rigorile Capitolului VI din Codul de procedură civilă, în situația apelantei au fost și sunt incidente reglementările aflate la Capitolul VI, Secțiunea a IV-a din codul de procedură civilă (Executarea silită a altor obligații de a face sau a obligațiilor de a nu face). Conform acestora „Pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în prezentul articol nu se pot acorda daune cominatorii (art.580 - 3 alin.5 C.pr.civ.). o în ceea ce privește daunele-interese cuvenite creditorului obligației de „a face" neduse la îndeplinire, acestea sunt reglementate de art.5803 alin.2 C.pr.civ. Or, conform acestora, daunele-interese pentru neexecutarea obligației stabilite de instanță se acordă numai după aplicarea amenzilor civile date în favoarea statului și numai de către instanța de fond care a dispus amenda. În plus, se învederează faptul că în lumina art.580 ind. 3 alin. 2 coroborat cu art.580/3 alin.1 din C.pr.civ., daunele-interese, precum și amenda civilă se aplică exclusiv în condițiile în care „obligația de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul. Aceasta tocmai datorită faptului că dacă obligația poate fi executată și de altă persoană, atunci creditorul și-ar obține facil dreptul prin intermediul terțului și pe seama/cheltuiala debitorului. Prin interpretare logică, pe baza raționamentul juridic per a contrario, se constată că, dacă obligația de a face poate fi îndeplinită de un terț, astfel cum este și cazul de față, atunci debitorul nu poate fi constrâns la plata amenzilor civile și, în consecință, nici la plata daunelor-interese pentru omisiunea ducerii la îndeplinire a obligației impuse de instanță.

Se invocă excepția de inadmisibilitate a cererii introductive de instanță, formulată în dezdăunare și motivată în drept pe prevederile dreptului material din Codul civil, cât timp dezdăunările, precum și procedura impunerii acestora pentru culpa neducerii la îndeplinire a obligației de "a face" impuse de instanță, sunt reglementate de Codul de procedură civilă prin prevederi speciale și derogatorii.

Deoarece reclamanții din cauza pendinte, au mai solicitat anterior daune-interese pentru neducerea la îndeplinire a obligației de a le ridica clădirea -solicitare respinsă irevocabil prin Sentința civilă nr. 7589/2008 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosarul nr._, se invocă din nou excepția „puterii de lucru judecat” nepusă în dezbatere și nesoluționată de prima instanță.

5. În legătură cu punctul anterior, se învederează faptul că prima instanță în mod corect a reținut că, practic, prin modalitatea de executare a obligației de ridicare a construcției, aleasă de instanța de judecată, s-a respins implicit cererea de stabilire a daunelor cominatorii.

Dar instanța a greșit atunci când a continuat: însă, această dezlegare dată de instanță capătului de cerere având ca obiect stabilirea daunelor cominatorii nu poate să atragă puterea de lucru judecat în ceea ce privește acțiunea de față. Concluzia se impune întrucât, în cauză, prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata de daune-interese, pentru lipsa de folosință a terenului, conform principiilor răspunderii civile delictuale, iar în dosarul nr._ al Judecătoriei Satu M. s-au solicitat daune cominatorii, ce au o natură juridică distinctă, și anume, sancționarea debitorului pentru neexecutarea la scadență a obligației sale (pagina 6 din Sentință).

Greșeala instanței este evidentă deoarece reclamanții au solicitat:

1. În dosarul nr._ al Judecătoriei Satu M.: obligarea pârâtului la plata unor daune interese de 100 lei/zi de la data primului termen până la ridicarea construcției;

2. În dosarul pendinte, nr._ al Judecătoriei Cluj N.: obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 Euro, sau echivalentul în lei a acesteia la data plății efective, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat prin fapta să de a le fi ocupat cu construcția... proprietatea apelantei.

Se poate ușor constata faptul că în nici un dosar reclamanții nu au solicitat daune cominatorii, cum greșit susține instanța de fond. Dealtfel, daunele cominatorii sunt exclusiv cele instituite prin art.108 ind 3 C.pr.civ., iar nu cele de la art. 580 ind 3 C.pr.civ cu care au fost confundate. Că este așa o dovedește art.580 ind 3 alin.(5) C.pr.civ, conform căruia: Pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în prezentul articol nu se pot acorda daune cominatorii.

Reclamanții, fără a cunoaște diferențele după natura juridică ale daunelor-interese, au confundat pe cele reglementate la art. 1075 din Codul civil, neexecutorii-specifice relațiilor juridice civile, stabilite prin acte sau fapte civile și care pot greva în sarcina oricărei persoane, cu cele reglementate de art.580 ind 3 C.pr.civ, executorii de drept - specifice relațiilor juridice procesuale, stabilite exclusiv în cadrul procesului civil și care pot viza exclusiv persoanele care, încălcând obligația decisă de instanță, nu pot fi substituiți prin terți pentru ducerea la îndeplinire a sarcinii judiciare. Așa se face că reclamanții au solicitat în fapt daunele-interese procesuale, reglementate de art. 580 alin. 3 C.pr.civ, motivând în drept cu art. 1075 din Codului civil (care reglementează daunele-interese civile neexecutorii).

Așadar, conform motivațiilor și argumentărilor date ambele dosare (primul în evacuare și în dezdăunare, iar al doilea exclusiv în dezdăunare), reclamanții solicită, de fapt, despăgubiri pentru neducerea la îndeplinire a obligației de ridicare a clădirii - adică daune-civile, reglementate de art.580 ind 3 din Codul de procedură civilă, adică cele pentru care nu se pot acorda daune cominatorii și nici în dezdăunare dacă obligatul poate fi substituit.

Pe de altă parte, cât timp este deschisă calea daunelor-interese la art.580 ind 3 C.pr.civ, este închisă calea daunelor interese la art.1075 C.civ. și aceasta pentru că nimeni nu poate fi tras la răspundere de două ori pentru aceeași culpă (non bis în idem).

Tot de aceea art.580 ind 3 alin.(5) C.pr.civ restricționează acordarea de daune cominatorii în faza execuțională, astfel cum este cauza pendinte.

Așadar, prima instanță greșește susținând că natura cererilor din cauza pendinte sunt de natura celor reglementate de răspunderea civilă delictuală, cât timp, reclamanții și-au precizat acțiunea, individualizând perioada pentru care solicită despăgubirea, iar expertul judiciar a confirmat-o ca fiind cea de după data la care Sentința Judecătoriei Satu M. a devenit definitivă și executorie (19.11._12). În mod evident, daunele solicitate pentru lipsa folosinței generată de neducerea la îndeplinire a Sentinței Judecătoriei Satu M., sunt daune-interese procesuale în reglementarea art.580 alin. 3 C.pr.civ, iar nu daune cominatorii în reglementarea art.108 alin. 3 C.pr.civ și nici dezdăunări în reglementarea art.1075 C.civ.

Argumentația instanței prin care se susține că daunele solicitate de reclamanți sunt de natura celor reglementate de Codul civil (dezdăunări), ar fi fost corectă doar în ipoteza în care aceștia ar fi solicitat daune pentru lipsa folosinței din perioada anterioară devenirii executorii a Sentinței Judecătoriei Satu M.. Reclamanții ar fi putut formula cerere în dezdăunare, în baza Codului civil, deoarece apelanta pârâtă deținuse imobilul din anii 1970, timp în care reclamanții fuseseră, de asemenea, lipsiți de folosința pe care ar fi putut să le-o impute, numai că această solicitare nu ar fi avut șanse de câștig deoarece creanța ipotetică ar fi fost prescrisă, prin depășirea termenului extinctiv, iar obligația era nedatorată, cât timp apelanta fusese posesor de bună-credință, titulară a unor drepturi legale conferite de Statul Român.

Instanța de fond greșește calificând daunele solicitate ca fiind cominatorii (în dezdăunare) și concluzionând: Față de considerentele ce preced și în baza art. 998-999, art.1073-1075 C.civ., instanța de fond va admite acțiunea precizată, conform dispozitivului hotărârii, cât timp, prin natura evidentă a lor, daunele solicitate de reclamanți sunt daune-interese reglementate restrictiv la art.580 ind. 3 din Codul de procedură civilă.

În ceea ce privește stabilirea și acordarea de daune-interese, se învederează faptul că atât legislația cât și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instituie obligativitatea dovedirii caracterului cert al prejudiciului precum și respectarea principiului proporționalității dezdăunării în raport cu paguba pricinuită, aceasta deoarece nu este permisă îmbogățirea fără justă cauză. Or, după cum s-a arătat și în concluziile apelantei scrise, paguba suferită de reclamanți nu a fost nici certă și nici dovedită:

1. Daunele nu sunt certe deoarece:

Evaluatorul a făcut o multitudine de greșeli de calcul și procedură evaluatorie care au culminat cu utilizarea algoritmului matematic de evaluare a valorii de vânzare a imobilului în locul formulei de calcul a valorii de închiriere a acestuia;

Evaluatorul a calculat daunele pentru lipsa folosinței imobilului teren aferent construcției (922 mp) în loc de a calcula lipsa folosinței pentru imobilul construcții (496 mp);

Evaluatorul a calculat valoarea daunelor pe baza unei prezumții fanteziste, aceea că imobilul, în perioada lipsirii de folosință, ar fi putut fi amenajat ca parc și apoi închiriat. Cu siguranță însă, un parc de 922 mp nu putea aduce un profit de 234.650 euro în 3 ani cum a calculat expertul. Această valoare este doar media celor consemnate de expertul judiciar în lucrarea sa, iar calculul efectuat prin formula sa a generat o valoare de despăgubire (de închiriere a parcului pentru 3 ani) de aproximativ 500.000 Euro.

2. Daunele nu sunt dovedite deoarece reclamanții nu au produs un act, document, sau martor care să certifice potențiala destinație productivă sau producătoare de profit căreia să-i fi fost destinat imobilul. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție arată că daunele-interese trebuie dovedite în fapt, iar nu prin presupuneri sau supoziții. Or, expertul a ales să amenajeze pe terenul reclamanților, pentru perioada în care acesta era tulburat de construcția apelantei, un parc, în aceste condiții se pune întrebarea legitimă ce dezdăunări le impută expertul dacă ar fi ales să amenajeze pe terenul reclamanților o mină de aur, un hotel, un cazino sau alte asemenea.

Instanța de fond, deși trebuia să soluționeze conform propriilor convingeri, a greșit luând decizia obligării apelantei la dezdăunare, mediat, prin intermediul concluziilor expertului judiciar, deoarece, după cum au arătat, acesta a viciat grav lucrarea să evaluatorie. Instanța de fond nu era ținută de lege să dea curs elucubrațiilor expertului judiciar și totuși a făcut-o, cu afectarea gravă a intereselor apelantei și a acurateței actului de justiție.

În concluzie, apelanta nu datorează dezdăunări reclamanților, iar dacă totuși ar fi datorat acestea ar fi trebuit să aibă un cuantum mult diminuat, corespunzător prețurilor reale de închiriere, a suprafeței efectiv obstrucționată și a situației economice reale din România.

II. În ceea ce privește încheierea de ședință din 20.02.2013, se învederează faptul că este netemeinică și nelegală deoarece instanța de fond respingând punerea în dezbatere a excepției puterii de lucru judecat motivează: Instanța de fond califică excepția puterii de lucru judecat în privința dezdăunării reclamanților și excepția inexistenței obiectului juridic al acțiunii ca fiind apărări de fond și nu veritabile excepții. Or, conform art.166 C.pr.civ: Excepția puterii lucrului judecat se poate ridica, de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs. Pe cale de consecință, puterea lucrului judecat face obiectul cercetării pe calea procedurală deschisă excepțiilor reglementate la Capitolul III, Secțiunea a II-a a Codului de procedură civilă (Excepțiile de procedură și excepția puterii de lucru judecat) din care face parte art.166 care reglementează lucrul judecat, în consecință, puterea lucrului judecat nu constituie o apărare de fond, chiar dacă nevoile procesuale ar impune discutarea excepției odată cu fondul cauzei. În virtutea art.166 C.pr.civ. instanța de fond avea obligația să pună în dezbaterea părților excepția și să se pronunțe asupra ei prin admitere sau respingere, ceea ce nu s-a întâmplat.

În consecință, consideră că se impune admiterea prezentei cereri și modificarea încheierii de ședință din 20.02.2013, în vederea punerii în dezbaterea părților și pronunțării prin hotărâre interlocutorie asupra excepției puterii de lucru judecat invocată de pârât în întâmpinare.

III. În ceea ce privește încheierea de ședință din 20.11.2013, se învederează faptul că este netemeinică și nelegală pentru următoarele:

1. Instanța de fond a respins obiecțiunile apelantei la raportul de expertiză tehnică judiciară, pe motiv de tardivitate or, instanța de fond nu a motivat în drept și în fapt respingerea obiecțiunilor apelantei (nu a invocat elementele care să dovedească tardivitatea), iar convingerea apelantei este că obiecțiunile nu au fost tardiv formulate.

2. Instanța de fond a respins cererea apelantei, formulată în temeiul art.212 C.pr.civ., pentru refacerea expertizei pe motiv că:...apreciază că nu se impune realizarea unei noi expertize, deoarece nu sunt suficiente date și nu se încadrează nici în situațiile de excepție prevăzute de art.138 C.pr.civ. iar reclamantul prin reprezentant a invocat decăderea pârâtului din dreptul de a mai solicita noi probe (pagina 1, paragraf final, din încheiere). Or, numeroasele și gravele deficiențe semnalate de noi erau un motiv justificat de a se dispus refacerea expertizei. De altfel, atât de către apelantă, de două ori, cât și de către reclamanți, s-au formulat obiecțiuni la raport, ceea ce dovedea suficient că era, dacă nu grav viciat, cel puțin neclar - iar instanța de fond nu se putea pronunța în lipsa certitudinilor.

Tocmai de aceea le-a surprins faptul că, deși a reținut că „nu sunt suficiente date", instanța de fond a respins tocmai instrumentul procedural care putea duce la complinire.

Referirea din încheiere făcută la art.138 C.pr.civ nu are nici o legătură cu cererea respinsă la acea dată, dar a dat posibilitatea admiterii excepției de tardivitate pe probe, deși apelanta solicitase doar refacerea expertizei, iar nu administrarea de noi probe. Or, instanța de fond nu putea și nu trebuia să invoce, în respingerea cererii la art.212 C.pr.civ, motive de drept și de fapt străine de această cerere.

În consecință, consideră că se impune admiterea cererii și modificarea Încheierii de ședință din 20.11.2013, pentru respectarea legii, pentru redarea acurateței actului jurisdicțional și pentru asigurarea dreptului la apărare efectivă.

În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 282 și următoarele din vechiul Cod de procedură civilă, precum și pe celelalte norme indicate în motivare.

Față de cele arătate solicită instanței de apel să admită prezenta cerere, să dispună modificarea în tot a Sentinței atacate, cu consecința absolvirii apelantei de pretențiile în dezdăunare ale reclamanților.

În condițiile în care, instanța de fond de control judiciar nu a găsi justificat să dea curs acestei cereri, solicită să se modifice Sentința atacată și să coreleze cuantumul daunelor cu suprafața corectă a clădirii (496 mp) și cu valorile reale de închiriere, iar nu cu cele de vânzare a terenurilor, astfel ca în final actul de justiție să reflecte dreptatea socială.

În susținerea cererii s-a depus un anunț de vânzare imobil în zona centrală a municipiului Satu M., construcție și teren aferent, descărcat de pe internet.

Reclamanții intimați P. S. C., P. V. D. au formulat întâmpinare în apel, solicitând respingerea apelului declarat împotriva încheierii de ședință din data de 20.02.2013 și încheierii de ședință din data de 20.11.2013, față de caracterul inadmisibili al acestuia; respingerea apelului declarat împotriva Sentinței Civile nr. 1910/2014 ca nefondat și menținerea sentinței civile ca temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată.

În considerentele întâmpinării au fost invocate următoarele:

1. Cu privire la excepția de inadmisibilitate a apelului formulat împotriva încheierilor de ședința din data de 20.02.2013 și din data de 20.11.2012.

Art. 282 alin.2 și 3 C.proc. civ.

(2) împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât o data cu fondul, în afara de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecații.

(3) Apelul împotriva hotărârii se socotește făcut și împotriva încheierilor premergătoare.

În contextul celor de mai sus, rezulta fără echivoc caracterul inadmisibil al solicitării de modificare în mod expres a încheierilor premergătoare, deoarece apelul declarat împotriva hotărârii instanței de fond este considerat ca având ca obiect inclusiv încheierile premergătoare.

Prin raportul de expertiza tehnică judiciară, expertul judiciar, în mod corect a considerat faptul ca terenul afectat de construcție este de 922 mp, dat fiind faptul că nu le putem limita la terenul strict aferent construcției în sine, ci și la terenul aferent utilizării conforme a acestuia, precum și la împrejurarea că, executându-și în părete obligația de ridicare a construcției, apelanta - intimată a dărâmat construcția și, după ce a luat din ea toate materialele refolosibile, țigle, cărămizi, grinzi metalice etc.…, a lăsat în urma ei fundația, șapele betonate și grămezi enorme de dărâmături răspândite pe o suprafață mult mai mare decât cea ocupată de construcție.

Valoarea stabilită prin raportul de expertiza, cea față de care instanța de fond de judecata a dispus în sensul obligării apelantei, este contestata pe considerentul ca unica valoarea față de care se putea considera și ulterior dispus este doar de 57 euro/mp, ca valoare de vânzare a unui teren situat în zona centrala a Municipiului Satu M..

Valoarea prejudiciului cauzat prin fapta apelantei a fost considerata prin raportare la valoarea care putea fi perceputa cu titlu de chirie, respectiv chiria calculată atât la nivelul celor practicate în acea zona de persoane fizice/juridice, cat și la nivelul celor practicate de unitatea aministrativ teritorială Municipiul Satu-M., cu titlu de redevență, precum și metoda combinată, realizându-se apoi o medie aritmetică a celor trei.

Raportul de expertiza a fost efectuat prin aprecierea obiectivelor propuse de părți și încuviințate ca atare de către instanța de fond de judecata. Prin obiectivele de expertiza încuviințate, în ceea ce privește imobilul în litigiu, s-a solicitat determinarea posibilităților de utilizare a terenului în alte scopuri dacă nu ar „exista acea construcție" și nicidecum valoarea de vânzare a imobilului teren.

Expertul era ținut, în efectuarea raportului de expertiza, să se limiteze la a răspunde strict numai asupra obiectivele incuvintate de instanța de fond, fiind inadmisibilă facerea raportului ., sub sancțiunea cenzurării prin neluarea în considerare.

Apreciind concluziile raportului de expertiză, instanța de fond de fond a considerat ca varianta „combinării" redă în mod fidel contravaloarea prejudiciului cauzat intimaților prin fapta ilicita a apelantei și a dispus în consecință.

Față de toate aceste considerente, se impune constatarea caracterului nefondat al criticilor de nelegalitate invocate cu privire la soluția instanței de fond, și pe cale de consecință, respingerea apelului.

În drept, au fost invocate prevederile art.105 C.proc.civ.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, a probațiunii administrate și a dispozițiilor legale incidente în materie tribunalul constată următoarele:

În ceea ce privește istoricul litigiilor purtate între părțile prin prezenta cauza tribunalul constată că prima instanță a reținut în mod pertinent succesiunea demersurilor judiciare promovate de intimați după cum urmează:

Prin Dispoziția nr. 1484/20.09.2006, cu privire la restituirea în natura a cotei Statului R. din imobilul situat în mun. Satu-M., ., jud. Satu-M., emisa de Primarul Municipiului Satu M., a dispus restituirea în natura în favoarea reclamanților P. V. D. și P. S. C., în calitate de cesionari ai foștilor proprietari indreptatiti la reconstituire, cota Statului R. din construcția situata în mun. Satu M., ., înscrisa în CF nr._ Satu M., nr. topo. 769/8, căreia ii corespunde 9 spatii cu alta destinație decât cea de locuit, după cum urmează: spațiu în supratafa utila de 153,29 mp, spațiu în suprafața utila de 51,95 mp, spațiu în suprafața utila de 110,89 mp, spațiu în suprafața utila de 46 mp, spațiu în suprafața utila de 39,15 mp, spațiu în suprafața utila de 10 mp, spațiu în suprafața utila de 54,33 mp, spațiu în suprafața utila de 103 mp, spațiu în suprafața utila de 47,84 mp; s-au restituit în natura următoarele parcele de teren: . nr._ Satu M. cu nr. topo. 769/8, în suprafața de 548 mp, . nr. 5159 Satu M., cu nr. topo. 769/10, în suprafața de 78 mp, . nr._ Satu M., nr. topo. 769/4, în suprafața de 403 mp, . nr._ Satu M., nr. topo. 769/5, în suprafața 273 mp, . nr._ Satu M., nr. topo. 769/6, în suprafață de 101 mp.

Ulterior dobândirii dreptului de proprietate în baza Legii nr. 10/2001, beneficiarii reconstituirii au obținut, în temeiul unei propuneri de comasare, intabularea dreptului de proprietate în CF nr. 7347 N Satu M., care, prin conversia pe hârtie, a devenit CF nr._, nr. cad._ (f. 6).

În baza Sentinței civile nr. 7589 pronunțată de Judecătoria Satu M. la data de 15.12.2008, s-a procedat la ridicarea construcției în discuție la data de 03.09.2012, conform declarațiilor parților ce se coroborează cu mențiunile din contractul de prestări servicii în demolare perfectat de reclamant cu ., în calitate de executant de lucrări.

Pornind de la hotărârile judecătorești anterior evocate tribunalul reține incidența în speță a dispozițiilor art.1077 din Vechiul cod civil potrivit cărora, în privința obligațiilor de a face, în caz de nerespectare a lor, creditorul poate fi autorizat de către instanța judecătorească să le aducă la îndeplinire, în contul creditorului.

Literatura juridică și practica judiciară sunt de acord, interpretând art.1075 și art.1077 din Vechiul Cod civil, că obligația de a face care nu implică un fapt personal, deci care nu pune în joc calitățile ireductibile individuale, trebuie executată în natură, creditorul având posibilitatea de a săvârși el, pe cheltuiala debitorului, prestația la care era îndrituit, pentru ca, în final, el să obțină îndeplinirea exactă a obligației.

Rămâne deci în afară de orice discuție că obligația de a face, indiferent de sursa sa, trebuie executată în natură, creditorul având dreptul să o execute el, în numele și pe contul debitorului, în cazul în care acesta din urmă nu o face.

Odată statuat asupra acestui aspect, al preeminenței executării în natură a obligației de a face, tribunalul conchide, că o despăgubire în bani nu se poate acorda decât în ipoteza în care repararea în natură nu este cu putință.

Or, în speța de față, reclamanții intimați au și formulat cerere de executare silită către Biroul Executorului Judecătoresc K. G. V. așa cum se desprinde din cuprinsul copiei certificate a dosarului execuțional nr.139/2010( filele 75-189 din dosar)

Optând pentru executarea în natură a obligației de a face care incumba în sarcina apelantului, în mod evident reclamanții nu mai pot utiliza ulterior, instituția răspunderii civile delictuale, ca o consecință a faptului că debitorul obligației de a face nu a dat curs cererii de executare silită.

Mai mult decât atât, așa cum se desprinde din înscrisul de la fila 98 din prezentul dosar apelantul, în cadrul procedurii executării silite, a precizat în mod ferm, neechivoc la data de 23.08.2010, că este de acord să ridice construcția stația de asistență tehnică de pe terenul înscris în CF 7347 Satu M., nr. topo 1373, precizând doar că o astfel de lucrare necesită mai mult de 10 zile.

Raportat la argumentele anterior expuse tribunalul conchide că demersul juridic al reclamanților de a apela la instituția răspunderii civile delictuale ar conduce la o dublă reparație, în ipoteza în care aceștia au optat pentru executarea în natură a obligației de a face existentă în sarcina apelantului, ceea ce este inadmisibil.

Având în vedere aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.296 C pr civ va admite apelul declarat de pârâta Asociația "A. C. Român" împotriva Sentinței civile nr. 1910 din 26.02.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o schimbă parțial, în sensul respingerii acțiunii formulate de către reclamanții P. S. C. și P. V. D., împotriva pârâtei Asociația A. C. Român.

Referitor la modalitatea de soluționare excepțiilor prescripției și lipsei calității procesuale pasive tribunalul statuează că prima instanță a procedat în mod corect pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare:

Astfel, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a apelantului în mod pertinent prima instanță a remarcat că în sarcina pârâtului instanțele de judecată, prin hotărârile judecătorești anterior evocate, au stabilit atât obligația de a evacua terenul reclamanților, cât și a proceda la ridicarea construcție de pe terenul reclamanților.

De asemenea, în mod judicios prima instanță a reținut că reclamanții solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 234.650 euro, în echivalent lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosința a terenului proprietatea reclamanților pentru perioada 19.11.2009 (data rămânerii irevocabile a Sentința civila pronunțata în dosar nr._ al Judecătoriei Satu M.) – 03.09.2012 (data ridicării construcției de pe terenul reclamanților).

Or, raportat la momentul formulării cererii de chemare în judecată - 09.11.2011, în mod corect s-a statuat că acțiunea reclamanților este formulata în interiorul termenul de prescripție de 3 ani.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de pârâta Asociația "A. C. Român" împotriva Sentinței civile nr. 1910 din 26.02.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o schimbă parțial, în sensul respingerii acțiunii formulate de către reclamanții P. S. C. și P. V. D., împotriva pârâtei Asociația A. C. Român.

Menține restul dispozițiilor sentinței privind respingerea excepțiilor prescripției și lipsei calității procesuale pasive.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 14 octombrie 2014.

Președinte,

O.-C. T.

Judecător,

A.-F. D.

Grefier,

C.-G. H.

C.H. 21 Octombrie 2014

Red. A.F.D/ Dact C.H.

4 ex./ 13 noiembrie 2014

JUD. FOND. – G.-R. F.-H. - Judecătoria Cluj-N.

← Întoarcere executare. Decizia nr. 662/2014. Tribunalul CLUJ		Evacuare. Decizia nr. 736/2014. Tribunalul CLUJ →

Pretenţii. Decizia nr. 686/2014. Tribunalul CLUJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 686/2014. Tribunalul CLUJ