Pretenţii. Sentința nr. 497/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 497/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 9732/117/2013
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 497/2014
Ședința publică de la 23 Octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. O.-S.
Grefier D. I. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant R. H.-C. și pe pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul R. H.-C., prezent personal și reprezentantul Ministerului Public, procuror G. R. M., lipsă fiind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că dezbaterile au aut loc în ședința publică din data de 09.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul H. C. R. a solicitat obligarea Statului R. să-i plătească reparații pentru încălcarea dreptului la libertate garantat de art. 5 CEDO, la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat, precum și cheltuielile de transport aferente.
În motivare a aratat că la data de 24.07.2013, la ora 9:30, a fost arestat în baza mandatul de arestare preventivă nr. 41/2013 din 17.07.2013 emis de Tribunalul A..
In data de 26.07.2013 Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursul său formulat împotriva hotărârii Tribunalului A. prin care s-a admis propunerea de arestare preventivă, a casat această hotărâre, a dispus punerea sa de îndată în libertate și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul A..
In ședința din 30.07.2013 Tribunalul A. a respins propunerea de arestare preventivă formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Curtea de Apel Alba Iulia, în ședința din 02.08.2013, respinge recursul parchetului formulat împotriva hotărârii Tribunalului A., decizia rămânând, astfel, definitivă.
In data de 26.07.2013, în jurul orei 13:30 a fost pus în libertate.
In drept reclamantul a invocat dispozițiile art. 5 CEDO care stipulează că orice persoană, victimă a unei arestări sau dețineri în condiții contrare dispozițiilor articolului menționat, are dreptul la reparații.
Reclamantul solicită obligarea Statului R. la plata, în favoarea sa, a unor reparații morale, pentru perioada cât i-a fost încălcat dreptul la libertate, în cuantum de 10.833,33 lei (zece mii optsute treizecișitrei de lei și treizecișitrei de bani), la restituirea cheltuielilor de judecată în valoare de 6.600 lei (șase mii șase sute lei) constând în onorariul de avocat pentru reprezentarea în fața instanțelor în 24.07.2013, 26.07.2013, 30.07.2013 și 02.08.2013, precum și la restituirea cheltuielilor de deplasare pe ruta Cluj-N.-A. I. cu ocazia prezentării la termenele de judecată din 30.07.2013 și 02.08.2013, în valoare de 150 lei (una sută cincizecilei).
Reclamantul solicită ca toate drepturile bănești ce i se vor acorda să fie convertite în lire sterline (GBP), care să fie virate în contul indicat.
Prin precizarea de acțiune depusă la dosarul cauzei la data de 12.09.2014 reclamantul a arătat că înțelege să cheme în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și că valoarea obiectului cererii este de 17.653,68 lei (șaptesprezece mii șase sute cincizeci și trei lei și 68 bani) din care 10.833,33 lei (zece mii opt sute treizeci și trei lei și 33 bani), reprezentând reparații pentru încălcarea dreptului la libertate prin arestarea nelegală, 6.600 (șase mii șase sute) lei, reprezentând cheltuieli pentru asistență juridică, conform chitanței atașată și a notei explicative, 150 (una sută cincizeci) lei, reprezentând cheltuieli de deplasare cu autoturismul pe ruta Cluj-N.-A. I., la termenele de judecată din 30.07.2013 și 02.08.2013, la Tribunalul A., respectiv la Curtea de Apel Alba Iulia, adică 75 lei per călătoria dus- întors de aproximativ 200 de kilometri, 58,35 Iei (cinzecișiopt lei și 35 bani), reprezentând cheltuieli de confecționare ștampilă certificare, 12 (doisprezece) lei, reprezentând cheltuieli cu listarea și fotocopierea înscrisurilor depuse la dosar, calculate la 10 bani pe pagină, raportate la 120 de pagini.
Reclamantul precizează că i-a fost foarte greu să cuantifice daunele cauzate de lipsirea abuzivă de libertate timp de două zile și patru ore, astfel încât a fost nevoit să determine această cifră prin extrapolare, pornind de la fapte ce i s-au întâmplat recent și făcând analogie cu acestea.
Astfel, în data de 19.06.2013 instanța de la Judecătoria D., conform încheierii de ședință din camera de consiliu, a dispus aplicarea unei amenzi judiciare de 5.000 (cinci mii) lei, în ceea ce îl privește, pe motiv că în formularea cererii adresate instanței a folosit expresia neacademică... "care să toarne și mai mult gaz pe foc". Dacă el a fost penalizat pentru o asemenea faptă cu cinci mii de lei, consideră că penalizarea Statului R. cu cinci mii de lei pe ziua (24 de ore) de lipsire de libertate este mai mult simbolică, întrucât gravitatea celor două situații nu se poate compara. Aplicând acest cuantum de 5.000 lei per 24 de ore celor două zile și patru ore cât a fost privat de libertate în mod abuziv, rezultă suma de mai sus, de 10.833,33 lei.
Desigur, instanța este liberă să aplice acest cuantum luând ca unitate de calcul ziua și nu ora, acordând astfel reparații în valoare de 15.000 (cincisprezece mii) lei. Mai mult, instanța este liberă, chiar invitată, să crească acest cuantum până la o valoare care să facă o diferențiere justă între gravitatea faptelor menționate mai sus, în ceea ce privește sancționarea lor.
Reclamantul reiterează starea de fapt din cuprinsul acțiunii introductive și arată că în drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 5, al. 5 CEDO, care stipulează că "orice persoană victimă a unei arestări sau dețineri în condiții contrare dispozițiilor acestui articol, are dreptul la reparații".
Prin întâmpinarea formulată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea acțiunii.
Pe cale de excepție pârâtul a invocat lipsa calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, motivat de împrejurarea ca, pe de o parte, reclamantul nici măcar nu indica instituția cu care intelege sa se judece in reprezentarea Statului R. ca entitate, iar pe de alta parte, nu motivează in niciun fel, calitatea de reprezentant al Ministerului Finatelor Publice pentru S. R..
De asemenea s-a invocat și inadmisibilitatea cererii de chemare in judecata.
Asa cum rezulta din încheierea penala nr. 27/17.07.2013 a Tribunalul A., s- a admis propunerea formulata de Ministerul Public -P. de pe langa Curtea de Apel A., dispunând arestarea preventiva a inculpatului R. H.-C. pe o perioada de 30 de zile si s-a dispus emiterea mandatului de arestare preventiva cu numărul 41 /2013.
Pentru a dispune in sensul celor mai sus arătate, in esența, prin încheierea penala nr. 27/17.07. 2013 la care mai sus s-a făcut referire, se retine si motivează ca la dosar exista probe din care rezulta ca, inculpatul R. H.-C. se sutrage de la urmărire penala si judecata, deoarece, imediat dupa descoperirea faptelor a părăsit Roamnia stabilindu-se in străinătate, desi are cunoștința despre existenta acestui dosar si ca desi a fost citat in mod repetat, la domiciliul sau din Marea Britanie si audiat de autoritățile judiciare engleze, in cadrul investigațiilor proprii sau al cererilor de comisie rogatorie adresate de P. de pe langa Curtea de Apel A.-I. acestor autorități, nu s-a prezentat la termenele fixate. S-a reținut de asemenea, ca exista probe ca susnumitul isi continua activitățile infracționale intalnindu-se cu braconierii din munții Orastiei in tara si străinătate pentru a primi si valorifica artefactele sustrase.
Pentru punerea in libertate a reclamantului Curtea de Apel A., retine cele prezentate mai sus, dar dă o alta interpretare normelor legale privind citarea inculpatului pentru audiere si pe cale de consecința, casează încheierea penală recurată si trimite cauza spre rejudecare, dispunând punerea in libertate a inculpatului.
In motivarea excepției, pârâtul arată ca reclamantul, nu a depus in probatiune o hotărâre judecătoreasca de condamnare definitiva a acestuia și nici nu face dovada că în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare, prin urmare, nefiind beneficiarul beneficiarul dispozițiilor alin. (2) din art. 504 C.pr. pen., nu se încadrează in niciunul dintre cauzele reglementate de art. 504 C.pr. pen.
Pârâtul precizează că motivațiile reclamantului in susținerea cererii privind acordarea daunelor morale sau materiale sunt cantonate, in principal, pe așa-zisa conduita culpabila a reprezentanților instituțiilor judiciare, insa atat timp cat nu s-a stabilit caracterul ilegal al măsurii preventive raportat la art. 5 din CEDO, nu se poate angaja răspunderea statului roman in acest sens, deoarece in cauza lipsește situația premisa a stabili caracterul nelegal al arestării preventive si implicit a condițiilor prevăzute de art. 504 C.proc. pen.
Pârâtul arată că în opinia sa concluziile celor doua instanțe la care mai sus s-a făcut referire releva împrejurarea ca la data luării măsurii privative de libertate, reclamantul avea calitatea de inculpat, deci, existau motive verosimile care sa duca la luarea acestei masuri.
Prin Sentința civilă nr. 621/21.11.2013, pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Cluj s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat acțiunea în favoarea Judecătoriei Cluj-N..
Prin Sentința civilă nr. 6090/11.06.2014, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N. s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționarea aacțiunii în favoarea Tribunalului Cluj.
Prin Sentința civilă nr. 75/F/14.07.2014, pronunțată în dosar nr._ al Curții de Apel Cluj s-a soluționat conflictul de competență ivit între Judecătoria Cluj-N. și Tribunalul Cluj și s-a stabilit competența de soluționare a acțiunii civile înaintate de reclamantul H. C. R. împotriva Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice în favoarea Tribunalului Cluj, reținandu-se că în speță sunt aplicabile dispozițiile art.539,541 din noul Cod de procedură penală.
Analizand actele și lucrările dosarului, instanța a constatat următoarele:
Pronunțandu-se cu prioritate, conform prevederilor art. 248 N.C.pr.civ. asupra excepțiilor invocate de parat, instanța apreciază că acestea nu sunt întemeiate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit prevederilor art.541 al.3 (3) C.pr.pen., reținute ca fiind incidente în cauză, conform Sentinței civile nr. 75/F/14.07.2014, pronunțată în dosar nr._ al Curții de Apel, „pentru obținerea reparării pagubei, persoana îndreptățită se poate adresa tribunalului în a cărei circumscripție domiciliază, chemând în judecată civilă statul, care este citat prin Ministerul Finanțelor Publice.”
Ca atare, calitatea procesuală a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice este conferită acestuia de lege, sens în care excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de parat urmează a fi respinsă.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, instanța o apreciază de asemenea ca fiind neîntemeiată.
Potrivit dispozițiilor art.539 C.pr.pen. “ are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată nelegal de libertate.
(2) Privarea nelegală de libertate trebuie să fie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi și libertăți sau a judecătorului de cameră preliminară, precum și prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanței de judecată învestită cu judecarea cauzei.”
Astfel, textul legal citat prevede posibilitatea acordării de despăgubiri nu numai în cazul în care există o hotărare definitivă de achitare, așa cum susține paratul, ci și cand privarea nelegală de libertate este stabilită prin ordonanța procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi și libertăți sau a judecătorului de cameră preliminară, precum și prin încheierea definitivă a instanței de judecată.
În speță, se constată că prin Încheierea penală nr.27/17.07.2013 pronunțată de Tribunalul A., Secția penală în dosar nr._ a fost admisă propunerea formulată de Ministerul Public- P. de pe langă Curtea de Apel A.-I. și s-a dispus arestarea preventivă a reclamantului R. H. C. pe o perioadă de 30 de zile.
Cu aceeași dată, de 17.07.2013, s-a emis mandatul de arestare preventivă nr.41/2013, iar la data de 24.07.2013 orele 9,30 reclamantul a fost depistat în Cluj-N., ., . care s-a întocmit procesul-verbal de depistare de către IPJ-Serviciul de Investigații Criminale (f.13,14) și s-a pus în executare mandatul de arestare.
Prin Incheierea penală nr.92/26.07.2013 pronunțată de Curtea de Apel A.-I.-Secția penală și pentru cauze cu minori, urmare a admiterii recursului reclamantului, s-a dispus casarea în întregime a Încheierii penale nr.27/17.07.2013 a Tribunalului A., Secția penală, anularea mandatului de arestare preventivă nr.41/17.07.2013 și punerea de îndată în libertate a reclamantului.
În considerentele acestei hotărari judecătorești s-a reținut că propunerea de arestare preventivă a reclamantului s-a soluționat în lipsa citării acestuia, cu toate că erau cunoscute adresele sale de domiciliu și de reședință. În această situație a fost încălcat dreptul la apărare al reclamantului și nu au fost respectate exigențele minime impuse de Codul de procedură penală și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, circumscrise dreptului la un proces echitabil, aspect care a impus, în baza art.6 CEDO trimiterea cauzei spre rejudecare.
Din răspunsul comunicat instanței la data de 07.10.2014 sub nr.5684/07.10.2014 de căte IPJ A.-Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, rezultă că reclamantul a fost încarcerat în perioada 24.07.2013 orele 13,55 -26.07.2013 orele 13,50 (f.148).
Ulterior, prin Încheierea nr.30/30.07.2013 a Tribunalului A., Secția penală a fost respinsă propunerea formulată de Ministerul Public- P. de pe langă Curtea de Apel A.-I. privind arestarea preventivă a reclamantului, dispunandu-se față de acesta, măsura obligării de a nu părăsi țara pe o perioadă de 30 de zile începand cu data de 30.07.2013, impunandu-i-se totodată anumite obligații pe durata măsurii adoptate.
Această soluție a fost menținută prin Încheierea penală nr.95/2013 a Curții de Apel A.-I. Secția penală și pentru cauze cu minori.
În aceste hotărari judecătorești s-a reținut, în esență, că în speță, există dubii care profită reclamantului legate de presupunerile rezonabile că a comis faptele descrise în propunerea de arestare preventivă, și că, în raport de împrejurările concrete ale cauzei,de scopul măsurii preventive, gradul de pericol al faptei, persoana reclamantului, nu se impune adoptarea unei măsuri atat de severe ca cea a arestării, privativă de libertate.
Față de cele expuse tribunalul constată că printr-o hotărâre definitivă (Incheierea penală nr.92/26.07.2013 pronunțată de Curtea de Apel A.-I.-Secția penală și pentru cauze cu minori) s-a stabilit că măsura arestării reclamantului a fost nelegală, întrucât a fost adoptată cu nesocotirea dreptului la apărare și prin aceasta, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil enunțat de art.6 CEDO, nefiind întrunite în cauză condițiile prevăzute de lege, dispunandu-se anularea mandatului de arestare preventivă și punerea în libertate a reclamantului.
În consecință, nelegalitatea măsurii arestării rezultă evident, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art.539 alin.2 Cod proc.pen., scopul urmărit fiind repararea prejudiciului suferit de persoanele care au fost private de libertate în mod nelegal, legislație națională care este în consens cu reglementarea europeană cuprinsă în art.5 paragraful 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale potrivit căruia, "Orice persoană care este victima unei arestări sau unei dețineri contrare dispozițiilor acestui articol are dreptul la reparații";.
D. urmare, arestarea nelegală a reclamantului atrage încălcarea dreptului reclamantului la libertate și obligă autoritățile la repararea prejudiciului produs.
Instanța reține de asemenea, că potrivit art. 5 alin. (1) din Convenție:
"(1) Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și potrivit căilor legale:
a) dacă este deținut legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent ;
b) dacă a făcut obiectul unei arestări sau dețineri legale pentru nerespectarea unei hotărâri pronunțate de un tribunal, conform legii, ori în vederea garantării executării unei obligații prevăzute de lege ; (..)
c) dacă a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia…."
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului,în cauzele privind încălcarea prevederilor art.5 din Conevnție s-a arătat că scopul esențial al art. 5 este protejarea individului împotriva arbitrariului autorităților statale și că, în realizarea acestui scop, orice privare de libertate trebuie să aibă o bază legală.
Curtea Europeană s-a pronunțat în sensul că interpretarea termenului "potrivit căilor legale", prevăzut de art. 5 alin. (1) din Convenție are în vedere obligația de respectare a normelor interne procedurale și de drept substanțial.
Or, la adoptarea măsurii arestării preventive în cazul reclamantului, dispozițiile art. 146,149 și art.150 Cod procedură penală nu au fost respectate cât timp în încheierea prin care s-a dispus această măsură nu a fost soluționată cu citarea legală a reclamantului.
În aceste condiții, nerespectarea dispozițiilor legale ce reglementează în dreptul intern materia arestării preventive, atrage încălcarea art. (5) alin. (1) lit. c) din Convenție și dreptul reclamantului de a fi despăgubit pentru prejudiciul astfel produs.
Cu privire la prejudiciul suferit, reclamantul invocă producerea unor daune morale pentru șocul resimțit ca urmare a arestării sale nelegale, abuzive, însă a menționat în mod expres că nu dorește administrarea probei testimoniale.
Cu toate acestea, instanța apreciază că în speță, prejudiciul moral este indiscutabil, constand în atingerea adusă acelor valori care definesc personalitatea umană și se referă la existența fizică a omului, sănătatea și integritatea corporală, la cinste, la demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare.
Din această perspectivă, prin privarea de libertate a reclamantului, acestuia i-au fost afectate negativ drepturile și libertățile fundamentale, iar suferințele fizice și psihice provocate de o asemenea măsură pot și trebuie să fie reparate prin acordarea unor despăgubiri.
Sub aspectul cuantificării prejudiciului moral suferit, tribunalul reține criteriile prevăzute de art.540 al.1 C.pr.pen (nou), respectiv a avut în vedere cele 2 zile de arestare preventivă nelegală precum și valorile morale afectate. O evaluare exactă a daunelor morale nu este posibilă, întinderea despăgubirilor s-a făcut ținând cont de criteriile mai sus evocate și de elementele de fapt reținute, precum și de principiul reparării integrale a prejudiciului suferit raportat la dispozițiile art.998 și urm.Cod civ.
Totodată, se apreciază că acordarea acestor despăgubiri nu trebuie să reprezinte o sursă de îmbogățire fără just temei, dar în același timp să nu fie golite de conținut dispozițiile art.540 Cod proc.pen., și să se acorde o satisfacție morală reclamantului, motiv pentru care instanța consideră că suma de 2.500 lei răspunde acestor cerințe, față de 10.833,33 lei solicitată de reclamant.
Sub acest aspect se mai reține că trimiterea făcută de reclamant la amenda judiciară in cuantum de 5000 lei care i-a fost aplicată,nu poate constitui un criteriu pentru stabilirea despăgubirilor morale în prezenta cauză.
Criteriile pe care instanța este ținută să le aibă în vedere sunt, așa cum s-a arătat deja, cele prevăzute de art.540 C.pr.pen.,iar cuantumul unei amenzi judiciare nu se regăsește printre acestea. Despăgubirile acordate pentru prejudiciul moral cauzat țin de drepturile și libertățile afectate prin măsura nelegală aplicată, și de modul în care aceasta s-a răsfrant asupra persoanei reclamantului, în timp ce cuantumul amenzilor judiciare este predeterminat de legiuitor ,în raport de alte valori sociale afectate prin exercitarea conduitei sancționate de textul ce prevede respectiva sancțiune.
În ce privește daunele materiale solicitate, instanța reține că acestea nu pot fi acordate.
Astfel, suma de 6600 lei achitată cu titlu de onorariu avocațial, conform chitanței nr.29/28.08.2013 ,față de data la care aceasta a fost emisă, nu vizează dosarul în care s-a pronunțat Încheierea penală nr.27/17.07.2013 a Tribunalului A., Secția penală, casată prin Incheierea penală nr.92/26.07.2013 pronunțată de Curtea de Apel A.-I.-Secția penală și pentru cauze cu minori, fiind mult ulterioară momentului la care respectiva hotărare s-a pronunțat.
Suma de 150 lei solicitată pentru cheltuielile de deplasare nu este justificată cu vreun înscris doveditor, și oricum se referă la termenele de judecată din data de 30.07.2013 și respectiv 02.08.2013, cand s-a soluționat ,după casare, propunerea de arestare preventivă . Ori, ceea ce a condus la prezentul demers judiciar au fost hotărarile judecătorești anterioare, Încheierea penală nr.27/17.07.2013 a Tribunalului A. și Incheierea penală nr.92/26.07.2013 a Curții de Apel A.-I. .
În ceea ce privește sumele de 58,35 lei și 12 lei, ocazionate de confecționarea ștampilei de certificare și de listarea și fotocopierea înscrisurilor depuse la dosar, acestea nu reprezintă daune materiale determinate de arestarea nelegală a reclamantului, iar pentru certificarea înscrisurilor depuse nu se impunea realizarea unei ștampile.
Așa fiind, față de considerentele expuse și temeiurile legale indicate, instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice și excepția inadmisibilității cererii, va admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul H.-C. R., în contradictoriu cu paratul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință: va obliga paratul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 2.500 lei cu titlu de despăgubiri morale
Cu toate că reclamantul a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată, nu a indicat nici cuantumul lor și nici în ce constau acestea, iar la dosar nu se regăsesc înscrisuri doveditoare ale unor asemenea cheltuieli, astfel încat în raport de dispozițiile art.451,452 N. C.pr.civ., nu vor fi acordate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
Respinge excepția inadmisibilității cererii.
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul H.-C. R., cu domiciliul ales în Cluj-N., ., ., în contradictoriu cu paratul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în București ., sector 5, și în consecință:
- obligă paratul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 2.500 lei cu titlu de despăgubiri morale.
Respinge celelalte pretenții ale reclamantului.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Octombrie 2014.
Președinte, M. O.-S. | ||
Grefier, D. I. D. |
D.D. 30 Octombrie 2014
Red./Dact.M.O.S.-23.12.2014
| ← Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... | Expropriere. Sentința nr. 551/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|
