Curatelă. Decizia nr. 548/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 548/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 02-09-2014 în dosarul nr. 4942/118/2014

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 548

Ședința publică din 02 septembrie 2014

PREȘEDINTE: C. R. D.

JUDECĂTOR: A. L.

GREFIER: A. – M. G.

S-a luat în examinare soluționarea contestației în anulare declarate de contestatoarea – reclamantă N. F. - Constanta, ., ., . împotriva deciziei civile nr. 220/27.03.2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._/212/2013 în contradictoriu cu intimatul–pârât P. G. - Constanta, ., județ C., cererea de chemare în judecată având ca obiect „curatelă”.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns contestatoarea – reclamantă, personal și asistată de avocat B. A., fără împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatul – pârât.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează, că procedura de citare este legal îndeplinită, că nu s-a consemnat timbrajul și că s-a atașat dosarul nr._/212/2013, după care,

Contestatoarea – reclamantă, prin avocat face dovada achitării unei taxe judiciare de timbru de 100 lei și solicită admiterea probei cu înscrisuri constând în acte medicale privind pe intimat, din care reiese că are capacitate intelectuală diminuată, după care,

Instanța, în acest stadiu procesual, respinge proba cu înscrisuri solicitată de contestatoare, apreciind-o ca utilă numai în etapa rejudecării cauzei pe fond.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.

Contestatoarea – reclamantă, prin avocat, arată că, deși din expertiza efectuată reiese că intimatul are discernământul diminuat, instanța, aflându-se astfel în eroare, nu a ținut cont de acest aspect și nu a admis cererea de numire a curatorului. Solicită a se reanaliza această chestiune și, prin urmare, a se admite contestația în anulare, cu consecința admiterii cererii chemare în judecată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra contestației în anulare de față:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._ al Tribunalului C., contestatoarea N. F. în contradictoriu cu intimatul P. G., a solicitat instanței anularea deciziei civile nr. 220/27.03.2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._/212/2013, pe care o apreciază ca fiind rezultatul unei greșeli materiale.

În susținerea cererii, a invocat contestatoarea că instanța de apel, nu a observat că din actele medicale depuse la dosarul cauzei a rezultat fără echivoc că pârâtul nu are deloc discernământ; de asemenea, raportul de expertiză psihiatrică a susținut această apărare a reclamantei și a recomandat instituirea curatelei, probă ignorată de către instanța de apel.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 503 alin.3 pct. 2 C.pr.civ.

Analizând cererea dedusă judecății, reținem următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 503 alin.2 pct.2 C.pr.civ. contestația în anulare poate fi primită când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale. Acest motiv are în vedere erori evidente, în legătură cu aspectele formale ale recursului, cum este spre exemplu, respingerea greșită a unui recurs/apel – atunci când decizia instanței este definitivă în această cale de atac ca tardiv formulat, sau alte asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Fiind vorba despre un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu poate fi interpretată în sens extensiv și deci, pe această cale nu pot fi valorificate erori de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui conflict procedural.

Cum motivele invocate de contestator se circumscriu noțiunii de eroare de judecată, de vreme ce se aduc critici în referire la modalitatea de apreciere a probatoriului administrat în cauză, iar nu de eroare materială în sensul art. 503 alin.2 pct.2 C.pr.civ, cererea va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare declarată de contestatoarea – reclamantă N. F. - Constanta, ., ., . împotriva deciziei civile nr. 220/27.03.2014 pronunțate de în dosarul nr._/212/2013 în contradictoriu cu intimatul–pârât P. G. - Constanta, ., județ C. ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 02.09.2014.

PREȘEDINTE, Pt. JUDECĂTOR, GREFIER,

C. R. D. A. L. A. – M. G.

Aflată in CO semneaza

cf. art. 426 alin. 4 C.pr.civ.

președintele completului

C. R. D.

Red. fond CM Gradinariu

Red. apel CM P.

Red. și tehnored. cont anulare jud. CR D./08.09.2014/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Curatelă. Decizia nr. 548/2014. Tribunalul CONSTANŢA