Ordin de protecţie. Decizia nr. 07/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 07/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 07-11-2014 în dosarul nr. 30900/212/2014
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.
Ședința publică de la 07 noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – dr. C. G.
JUDECĂTOR- C. C.
GREFIER – A. O.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
PROCUROR – A. V.
S-a luat în examinare apelul civil având ca obiect ordin de protecție, promovat de pârâtul R. R.-M., domiciliat în ., km 2, lot 3/2/1, ., împotriva sentinței civile FN pronunțată la data de 06.10.2014 de Judecătoria C. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu reclamanta R. C., cu domiciliul procesual ales în C., ., județul C..
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 06.11.2014, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 07.11.2014, când a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă fn/6.10.2014 pronunțată de Judecătoria C., a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta R. C. în contradictoriu cu pârâtul R. R.-M., s-a emis ordinul de protecție pentru o perioada de 6 luni de la data pronunțării hotărârii, fără somație sau trecerea unui termen, s-a dispus ca pârâtul să păstreze o distanță minimă de 100 m față de persoana reclamantei R. C. și față de fiul acesteia, R. A. Nicolas, s-a dispus ca pârâtul R. R.-M. să păstreze o distanță minimă de 100 de m față de:
-locuința reclamantei situată în C., ., .;
-locul de muncă al reclamantei desfășurat la Hotel V. C. – ., jud. C., Hotel V. Mamaia – . și Hotel Belvedere – ., Predeal, jud. B..
Prin aceeași sentință, s-a interzis pârâtului R. R.-M. orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu reclamanta, s-a dispus ca onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 200 lei să se vireze din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. pentru avocat B. T. A., s-a dispus obligarea pârâtului la plata către stat a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat din oficiu și s-a dispus comunicarea prezentei hotărâri către Poliția Municipiului C. și Poliția Predeal.
S-a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 01.10.2014 sub nr._, reclamanta R. C. a chemat în judecată pe pârâtul R. R.-M. pentru ca, în baza probelor administrate, să se dispună emiterea ordinului de protecție prin care să se dispună păstrarea de către pârât a unei distanțe minime de 100 m față de persoana reclamantei, de fiul acesteia, precum și față de domiciliul reclamantei și locul de muncă desfășurat la Hotel V. C., ., jud. C., Hotel V. Mamaia, . și Hotel Belvedere, ., jud. B., interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod.
În motivare, reclamanta a arătat că este căsătorită cu pârâtul și a formulat cerere de desfacere a căsătoriei ce a fost înregistrată sub nr._/212/2013 pe rolul Judecătoriei C., în prezent relațiile de familie fiind grav afectate și iremediabil vătămate.
A susținut reclamanta că prin sentința civilă pronunțată în dosarul nr._ a fost emis un ordin de protecție până la data de 14.09.2014, iar după această dată pârâtul a continuat să fie violent fizic și în limbaj cu reclamanta în prezența fiului lor. A arătat reclamanta că în data de 29.09.2014 pârâtul a provocat scandal în parcarea de lângă reședința sa, apoi a călcat-o intenționat pe picior, provocându-i leziuni.
În susținerea cererii, s-au depus înscrisuri, respectiv transcrierea convorbirilor efectuate pe internet, sentința civilă Fn/14.03.2014, certificat de căsătorie, fișa UPU/29.09.2014.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii 217/2003, modificată.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
În temeiul art.258 C.pr.civ., instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și proba testimonială cu 2 martori pentru reclamantă.
În considerentele sentinței, s-a reținut că părțile sunt soți, membri de familie în accepțiunea art.5 din lege, situație în raport de care sunt aplicabile dispozițiile legale invocate, respectiv Legea 217/2003.
Potrivit art.23 din Legea nr.217/2003, poate beneficia de un ordin de protecție persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei.
Din dispoziția legală citată rezultă că un ordin de protecție se poate emite doar dacă sunt întrunite următoarele condiții: a) să se constate comiterea unui act de violență care, conform art.4 din lege poate fi verbal, psihologic, fizic, sexual, economic, social sau spiritual; b) actul de violență este de natură să pună în pericol viața, integritatea sau libertatea victimei; c) actul este unul de violență în familie.
Potrivit art.4 din Legea nr.217/2003, violența în familie se manifestă sub următoarele forme:
a) violența verbală - adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare;
b) violența psihologică - impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, violență demonstrativă asupra obiectelor și animalelor, prin amenințări verbale, afișare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum și alte acțiuni cu efect similar;
c) violența fizică - vătămarea corporală ori a sănătății prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înțepare, tăiere, ardere, strangulare, mușcare, în orice formă și de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum și alte acțiuni cu efect similar.
Din fișa UPU depusă la dosar care se coroborează cu declarațiile martorilor N. Ghe. și B. V., instanța a reținut că reclamanta a fost victima unui act de violență fizică din partea pârâtului în 29.09.2014, în urma căruia reclamanta a prezentat leziuni ce au necesitat imobilizarea membrului inferior drept în aparat gipsat.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, care redau convorbirile dintre părți în perioada 09.09.2014 – 19.09.2014 (discuții purtate pe internet), prima instanță a reținut că reclamanta a fost supusă violenței verbale din partea pârâtului, în sensul că a utilizat cuvinte și expresii jignitoare de natură să creeze reclamantei temeri și să-i afecteze integritatea psihică.
Totodată, instanța a reținut că pârâtul nu a contestat conținutul transcrierilor depuse de reclamantă la dosar.
Având în vedere cele redate, s-a constatat că sunt îndeplinite cele 3 condiții de admisibilitate menționate mai sus pentru emiterea ordinului de protecție.
De asemenea, prima instanță a reținut că fiul părților, minor în vârstă de 4 ani, este în grija mamei și că manifestarea de violență a pârâtului s-a manifestat în prezența acestuia, provocând o stare de agitație a copilului, astfel cum rezultă și din depoziția martorului N. Ghe. Prin urmare, măsurile de protecție este necesar să se refere și la minorul părților.
În ceea ce privește solicitarea de stabilire a reședinței copilului minor al părților, instanța a reținut că din probele administrate nu rezultă că pârâtul ar fi încercat să-l ia pe minor din reședința mamei reclamante și nici că ar fi existat discuții pe acest aspect între părți, prin urmare această solicitare a fost respinsă.
În consecință, a fost admisă cererea, s-a dispus emiterea unui ordin de protecție pentru o perioada de 6 luni de la data pronunțării hotărârii, fără somație sau trecerea unui termen, s-a dispus ca pârâtul să păstreze o distanță minimă de 100 m față de persoana reclamantei și față de fiul acesteia, R. A. Nicolas, s-a dispus ca pârâtul să păstreze o distanță minimă de 100 de m față de locuința reclamantei și locul de muncă al acesteia și s-a interzis pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu reclamanta.
De asemenea, instanța a dispus ca onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 200 lei să se vireze din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. pentru avocat B. T. A., iar pârâtul să fie obligat la plata către stat a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul a declarat în termen legal apel.
În motivarea cererii de apel, a susținut că instanța i-a încălcat dreptul la apărare, întrucât i-a respins cererea de amânare pentru angajare apărător. Astfel, a primit în data de 3.10.2014 o citație pentru a se prezenta la Judecătoria C. în data de 6.10.2014. Având în vedere că urma sâmbăta și duminica, a luat legătura cu un avocat care i-a comunicat că pot încheia contractul în ziua de luni după ora 12, astfel că a formulat, în mod legal, cerere de acordare a unui termen foarte scurt în vederea angajării unui apărător.
Pe fond, a susținut că situația de fapt este cu totul alta decât cea prezentată de reclamantă. Astfel, la data de 29.09.2014, dorind să ia copilul de la domiciliul bunicilor materni, a sunat-o pe reclamantă pentru a-i comunica faptul că se află la scara blocului unde domiciliază minorul. Aceasta i-a comunicat că a luat ea minorul de la grădiniță și îl va aduce la bunicii materni. În momentul în care soția sa a adus minorul, acesta s-a bucurat foarte mult, astfel că l-a primit în brațe de la soție și a urcat în mașină. În același moment, soția a început să țipe la el, spunându-i că e un nemernic, un nesimțit, un nenorocit, că nu îi dă cei 1.200 euro pe care și-i dorește pentru creșterea copilului, că o să vadă el cine este ea și ce o să-i facă dacă nu primește bani de la el.
La auzul acestor vorbe spuse pe un ton foarte ridicat, copilul a început să plângă și să spună „vreau la tata”. Fără a se opri din a-i adresa cuvinte jignitoare, soția sa a început să-l zgârie pe brațe și să îi dea cu pumnii în piept, în intenția de a-l scoate din mașină, cu copil cu tot. A susținut apelantul că în acest timp portiera mașinii a rămas în continuare deschisă și l-a observat și pe bunicul patern care, de asemenea, îl lovea, îl înjura, îl scuipa și îl împingea să iasă din mașină. Totodată, fiindcă era cu mama sa, a arătat apelantul că aceasta a intervenit să îl elibereze din mâinile celor doi, însă bunicul matern a lovit-o puternic și pe aceasta, cu pumnii în burtă.
Întrucât avea copilul în brațe, apelantul nu a reușit să-și țină echilibrul și a fost scos forțat din mașină. Soția i-a smuls copilul din brațe și a început să țipe spunându-i că el este cel care a agresat copilul și o să-i arate ea lui, că e ultima dată când vede copilul. Întrucât mama sa a filmat toate aceste scene, soția sa a amenințat-o spunându-i „nenorocito, am să te omor, de mâna mea vei muri, cotoroanțo …”. Între timp, mama sa a apelat la Serviciul 112 și a chemat de urgență un echipaj de poliție, întrucât a considerat că ea și apelantul se află într-un real pericol.
La scurt timp, la fața locului a venit un echipaj de poliție, format din agent M. și un alt coleg de-al său din cadrul Secției nr.1 Poliție, agenții sesizând că soția sa urla cât putea de tare, au auzit ce cuvinte folosea, dar au văzut și loviturile și zgârieturile pe care apelantul le avea. Ca urmare, i-au recomandat să meargă imediat la Serviciul de Medicină Legală pentru a i se elibera un certificat medico-legal. După ce agenții de poliție i-au atras atenția reclamantei pentru limbajul folosit la adresa sa, aceasta a luat copilul și pe tatăl ei și au urcat în apartament.
A susținut apelantul că prin aplicarea unor astfel de măsuri îi sunt încălcate drepturile părintești, drepturile pe care le poate avea un tată față de copilul său și un copil față de tatăl său. În egală măsură, a considerat că soția sa face un abuz prin expunerea la o măsură de limitare a exercițiului drepturilor sale. De asemenea, soția sa are un comportament violent față de el, lovindu-l, zgâriindu-l și aducându-i injurii și amenințări cu moartea.
În drept, a invocat dispozițiile Legii nr.217/2003.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea apelului ca nefondat. A susținut că este vorba de o procedură urgentă, că pârâtul nu a înțeles măcar să se prezinte personal pentru a lua legătura cu apărătorul din oficiu ori să motiveze lipsa la termenul de judecată din 6.10.2014. Dreptul său la apărare nu a fost încălcat, acesta fiind reprezentat la termenul de judecată de un apărător din oficiu. Apelantul se contrazice atunci când redă evenimentele desfășurate în data de 29.09.2014, susținând că a primit minorul în brațe și că soția sa îl lovea cu pumnii în piept. În mod nereal susține că el a fost agresat și amenințat, nu pârâtul fiind cel care a formulat cerere pentru emiterea unui ordin prin care să fie protejat de soția sa.
Interesul față de copil este folosit doar ca pretext în vederea creării unor situații conflictuale în sensul că, deși apelantul afirmă că dorește să își vadă copilul, prin aceasta nu urmărește decât să ajungă în preajma intimatei pentru a-I aduce injurii, amenințări, situația care a culminat în cele din urmă inclusiv cu agresarea fizică a acesteia și distrugerea mașinii, într-un acces de furie necontrolată a apelantului și, mai ales, desfășurate de față cu minorul. Intimata nu a restricționat nicio clipă raporturile dintre fiu și tatăl său, aceștia stabilind de comun acord un program de interacțiune.
Afirmațiile apelantului, în sensul că intimata este cea care îi condiționează întâlnirile cu copilul de plata unor sume de bani, sunt făcute cu rea-credință și nu sunt susținute de niciun mijloc de probă. Mai mult decât atât, chiar și ulterior expirării unui ordin de protecție anterior, acesta îi adresează mesaje injurioase, în loc să poarte discuții civilizate și o agresează, . din 29.09.2014 având ca urmare fracturarea piciorului intimatei.
La cererea părților, în apel a fost administrată proba cu înscrisuri, proba cu înregistrare video, proba cu interogatoriul apelantului și proba testimonială.
Apelantul a depus la dosar următoarele înscrisuri: cererea adresată primei instanțe pentru acordarea unui alt termen de judecată, certificat medico-legal nr.4549/1596/A2 agresiuni/30.09.2014, plângere penală formulată împotriva soției și tatălui acesteia, raport de evaluare psihologică din 9.10.2014, corespondența purtată de avocații părților în zilele de 23 și 24.09.2014 cu privire la stabilirea unui program de vizită provizoriu, sesizarea adresată de pârât Direcției generale de asistență socială și protecția copilului C..
Intimata a depus la dosar următoarele înscrisuri: extras din aplicația ECRIS privind stadiul dosarului de divorț, proces verbal de cercetare la fața locului din 29.09.2014 și ordonanța organului de cercetare penală judiciară din aceeași dată de începere a urmăririi penale, ordonanța procurorului din 29.10.2014.
Analizând sentința apelată în raport de criticile formulate, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art.27 din Legea nr.217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, „ (1) Cererile se judecă de urgență, în camera de consiliu, participarea procurorului fiind obligatorie. (2) Citarea părților se face potrivit regulilor privind citarea în cauze urgente. (3) La cerere, persoanei care solicită ordinul de protecție i se poate acorda asistență sau reprezentare prin avocat. (4) Asistența juridică a persoanei împotriva căreia se solicită ordinul de protecție este obligatorie. (5) În caz de urgență deosebită, instanța poate emite ordinul de protecție chiar în aceeași zi, pronunțându-se pe baza cererii și a actelor depuse, fără concluziile părților. (6) Procurorul are obligația de a informa persoana care solicită ordinul de protecție asupra prevederilor legale privind protecția victimelor infracțiunii. (7) Judecata se face de urgență și cu precădere, nefiind admisibile probe a căror administrare necesită timp îndelungat”.
Așadar, în raport de dispozițiile legale imperative care reglementează această procedură, judecata făcându-se de urgență și cu precădere, instanța având chiar posibilitatea să emită ordinul de protecție în aceeași zi în care a fost formulată cererea, fără concluziile părților, se constată că motivul de apel privind încălcarea dreptului la apărare al pârâtului este nefondat. Astfel, acesta a avut la dispoziție un termen de 3 zile pentru a-și angaja apărător, prin chiar cererea formulată la data de 3.10.2014 acesta solicitând un termen de judecată „foarte scurt” în vederea angajării unui apărător. În consecință, o nouă cerere formulată la data de 6.10.2014 de acordare a unui alt termen, tot pentru angajare apărător, nu putea fi decât respinsă. Mai mult decât atât, chiar dacă nu a reușit să perfecteze contractul de asistență juridică cu avocatul pe care l-a contactat, drepturile sale au fost respectate prin aplicarea întocmai a disp. art.27 alin.4 din Legea nr.213/2003, fiind desemnat un avocat din cadrul Baroului C. pentru asistență judiciară gratuită.
Pe fond, în mod corect a reținut prima instanță că reclamanta a fost victima unui act de violență fizică în data de 29.09.2014 și a unor acte de violență verbală anterioare, iar susținerile apelantului pârât în sens contrar nu au fost probate.
Astfel, martora B. V., a urmărit de la balconul apartamentului ei scenele petrecute în data de mai sus. Astfel, a văzut mașina reclamantei, pe aceasta la volan, iar pe soțul ei în partea dreaptă față, cu copilul în brațe. Când reclamanta a început să strige „ia mâna din geanta mea!”, „ia mâna de pe mine!”, l-a văzut pe pârât dând cu piciorul în mașină, în interior, în partea din față, apoi ieșind cu copilul în brațe, care plângea; pârâtul a mers la reclamantă, care între timp ieșise din mașină, i-a dat copilul în brațe și a călcat-o zdravăn pe picior.
Această relatare este susținută de fișa UPU din 29.09.2014, din care rezultă că reclamantei i s-a pus diagnosticul de „suspiciune fractură incompletă … picior drept prin agresiune”, în urma căruia i s-a aplicat atelă gipsată și i s-a recomandat tratament medicamentos și concediu medical 3 săptămâni, dar și de procesul verbal de cercetare la fața locului din aceeași dată, întocmit de lucrători din cadrul Secției 1 Poliție C. și Serviciului Criminalistic IPJ C., din care rezultă distrugeri la autoturismul reclamantei, după cum urmează: maneta schimbătorului de viteze este ruptă, pe display-ul radio CD din bord se observă un fragment de urmă – formă cu aspect de încălțăminte creat prin stratificarea peliculei de praf, un încărcător auto are cablul rupt.
Singura probă care susține varianta evenimentelor, astfel cum au fost prezentate prin cererea de apel, este declarația martorei Oțielu M. V. audiată în apel, însă aceasta va fi înlăturată ca fiind subiectivă. Martora este mama apelantului pârât, care a luat parte la evenimentele din data de 29.09.2014 și care, la rândul său, s-a pretins a fi agresată verbal de reclamantă și fizic de tatăl acesteia. Deși martora a susținut că imediat, în aceeași zi, a mers împreună cu fiul său la Serviciul de medicină legală, mai ales că acestuia i-ar fi sângerat brațul în zona umărului, certificatul medico-legal depus în apel denotă faptul că pârâtul s-a prezentat în vederea examinării la data de 30.09.2014 (deși ziua de 29.09.2014 era într-o zi de luni) și că a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin zgâriere cu unghiile, ce necesită 1-2 zile de îngrijiri medicale.
Nici înregistrarea video realizată cu telefonul mobil nu este relevantă și nu susține varianta prezentată de apelantul pârât, nu redă expresiile și scenele prezentate de apelant în cererea de apel. Contrar susținerilor apelantului, istoricul convorbirilor dintre părți relevă faptul că reclamanta nu a obstrucționat vizitarea copilului de către tatăl său, de altfel și apelantul la întrebarea nr.1 din interogatoriul administrat în apel a recunoscut că imediat după revenirea sa în țară, în septembrie 2014, reclamanta a insistat în repetate rânduri ca acesta să viziteze copilul.
În consecință, în raport de situația de fapt și de comportamentul pârâtului exprimat în violența fizică exercitată asupra reclamantei, în prezența copilului minor în vârstă de 3 ani și jumătate, dar și de expresiile jignitoare proferate la adresa sa, astfel cum rezultă din discuțiile purtate de părți pe internet anterior incidentului din 29.09.2014, în mod judicios a apreciat prima instanță că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr.217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie și a dispus emiterea ordinului de protecție.
Pentru toate considerentele expuse, în temeiul disp. art.480 alin.1 C.pr.civ. tribunalul va respinge apelul ca nefundat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul promovat de pârâtul R. R.-M., domiciliat în ., km 2, lot 3/2/1, ., împotriva sentinței civile FN pronunțată la data de 06.10.2014 de Judecătoria C. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu reclamanta R. C., cu domiciliul procesual ales în C., ., județul C., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
dr. C. G. C. C.
GREFIER,
A. O.
Jud. fond C. G..
Red./tehnored. dec. apel jud. C. G. 12.11.2014/4 ex.
| ← Curatelă. Decizia nr. 548/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Pensie întreţinere. Decizia nr. 98/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
