Tutelă. Decizia nr. 195/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 195/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 2293/212/2013

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 195

Ședința publică din 18 februarie 2014

PREȘEDINTE: C. C.

JUDECĂTOR: dr. C. G.

JUDECĂTOR: C. E.

GREFIER: A.- M. G.

S-a luat în examinare soluționarea recursului civil având ca obiect - tutelă, recurs formulat de recurentul-reclamant O. V., cu domiciliul în București, Splaiul Independenței nr.199, sector 6, împotriva sentinței civile nr.9774/02.07.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți A. T. CONSTANTA LA PRIMARIA ORASULUI CONSTANTA PRIN PRIMAR, cu sediul în C., ., județul C., A. T. TECHIRGHIOL, la PRIMARIA ORASULUI TECHIRGHIOL PRIN PRIMAR, cu sediul în localitatea Techirghiol, . nr.24, județul C., B. T. REPREZENTAT DE TUTORE B. M. L., cu domiciliul în C., . nr.23, județul C. și B. M. L., cu domiciliul în C., . nr.23, județul C..

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurentul-reclamant, prin avocat D. R., cu împuternicire avocațială la dosar, intimatul-pârât B. T. reprezentat de tutore B. M. L., prin avocat D. M. și intimata-pârâtă B. M. L. personal și asistată de același avocat, lipsind celelalte părți.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea disp.art.88 și următoarele din Codul de Procedură Civilă, după care;

Recurentul-reclamant, prin avocat depune înscrisuri în susținerea calității sale procesuale active și a demersurilor pe care le-a întreprins pentru apărarea interesului judecătoresc, înmânând un exemplar și părții adverse.

D-na avocat D. M. apreciază că nu se impune amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de înscrisurile comunicate.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra motivelor de recurs.

Recurentul-reclamant, prin avocat solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru continuarea judecării cauzei. Are calitatea procesuală activă, întrucât este cea mai apropiată rudă și a făcut dovada că s-a preocupat de interesul judecătoresc al pârâtului. Invocă prev. art. 115 și art. 138 din Codul familiei. În baza Deciziei nr. 76/1998 a fost numit curator, decizie încă în vigoare, nefiind anulată de Primăria Mun. Medgidia și s-a preocupat de interesul judecătoresc al părții adverse, raportat la vârsta pe care o avea de 75 de ani. În aprecierea calității procesuale active, instanța trebuie să țină cont de vârsta sa, 95 de ani, în raport de care a efectuat suficiente demersuri în apărarea interesului judecătoresc și de distanța de 350 km. Astfel, în mod eronat judecătorul fondului a apreciat că nu se încadrează în categoria de persoană apropiată interzisului. Fără cheltuieli de judecată.

D-na avocat D. M. solicită respingerea recursului pentru considerentele expuse pe cale concluziilor scrise pe care le depune. Instanța de fond a apreciat că, deși reclamantul are calitatea de unchi, nu are calitatea de persoană apropiată. Recurentul are multiple acțiuni pe rolul instanțelor prin care încearcă să limiteze accesul la bunurile proprietatea sa, oprindu-și fructele civile doar pentru sine în calitatea de coproprietar și tergiversând de peste 7 ani un proces de ieșire din indiviziune. Dorința de tergiversare a partajării imobilelor stă la baza tuturor acțiunilor și căilor de atac ale reclamantului. În ultimii 10 ani reclamantul nu l-a văzut niciodată, iar în ultimii 20 de ani nu l-a văzut mai mult de 2 ori. Reclamantul este bolnav psihic, a suferit mai multe intervenții chirurgicale, iar în prezent este internat la un centru, unde taxa se ridică la suma de 6 mil lei vechi (bani luați din veniturile tutorelui), în condițiile în care pensia sa este de 4 mil lei vechi. Este nereal că reclamantul este singura rudă (sora mamei lui este mătusă). Acesta dorește să-i conserve bunurile in interes propriu. Cu cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza în pronunțare pe motivele de recurs.

TRIBUNALUL,

Asupra recursului civil de față,

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecatoriei C. cu numarul_, reclamantul a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâtii să dispună:

-obligarea Autoritatii Tutelare Constanta sa depuna actul prin care interzisul judecatoresc Boncota T. a fost mutat spre ocrotire in localitatea Techirghiol;

-obligarea Autoritatii Tutelare Techirghiol sa depuna actul prin care interzisul judecatoresc Boncota T. a fost mutat spre ocrotire in localitatea Techirghiol;

-revenirea interzisului judecatoresc Boncota T. in raza de competenta teritoriala a Autoritatii Tutelare Constanta;

-indepartarea paratei Bianga M.-L. din calitatea de tutore al interzisului judecatoresc Boncota T.;

-anularea Dispozitiilor nr.193 si 194/2009 ale Primarului localitatii Techirghiol.

În motivarea în fapt a acțiunii reclamantul a arătat, in esenta, că atat mutarea interzisului judecătoresc Boncota T. in localitatea Techirghiol cat si actele juridice încheiate de către tutore in numele sau au caracter abuziv.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.117 si urm. din Codul familiei.

Prin sentința civilă nr. 9774 din 2 iulie 2013 a fost admisă exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului.

In considerentele hotărârii mai sus menționate s-a reținut că împrejurarea ca reclamantul este unchiul lui Boncota T. nu trebuie sa conducă automat la concluzia ca acesta este si o persoana apropiata a interzisului.

S-a arătat că este persoana apropiata a unui interzis acela care ii ofera sprijin material si moral, se interesează de condițiile in care acesta traieste, ii procura alimente, imbracaminte si orice lucru necesar, iar din dosarul cauzei nu exista nicio dovada ca reclamantul l-ar fi susținut in vreun fel pe Boncota T.. De altfel, solicitarea reclamantului referitoare la respingerea exceptiei lipsei calitatii procesual-active se întemeiază doar pe aspectul ca este cea mai apropiata ruda in viata a lui Boncota T. si nu pe faptul ca l-ar fi sustinut material sau moral.

Or, daca legiuitorul ar fi vrut sa acorde calitate activa unei rude apropiate si nu unei persoane apropiate, ar fi reglementat dispoziția in acest sens.

Cererile existente la dosar prin care reclamantul a solicitat diferitor instituții date despre interzisul judecătoresc, despre masurile de ocrotire luate in privința acestuia sau despre bunurile sale nu înseamnă ca reclamantul este o persoana apropiată a lui Boncota T., cat timp aceste demersuri nu sunt însoțite si de o susținere materială sau morală a interzisului.

S-a mai relevat că mai mult, deși reclamantul a fost numit prin Decizia nr.76/29.08.1988 tutore al lui Boncota T., nu și-a exercitat atribuțiile in mod corespunzător, fiind necesară numirea ca tutore a unei alte persoane, respectiv a paratei din prezenta cauza.

Împotriva hotărârii mai sus menționate a formulat recurs reclamantul, prin care a criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.

In motivare recurentul reclamant a învederat faptul că prima instanță, fără temei și fără a avea probe în acest sens a apreciat că acesta nu și-a exercitat atribuțiile în mod necorespunzător, iar acest fapt nu corespunde adevărului, întrucât încă din anul 1988 a fost numit tutore al lui Boncota T., împreună cu sora sa, în prezent decedată.

Se solicită a se avea în vedere faptul că reclamantul nu a fost niciodată îndepărtat din funcție, dar datorită vârstei înaintate și a faptului că locuiește la o distanță de 200 km depărtare, iar prin toate acțiunile sale a urmărit doar interesele interzisului judecătoresc, chiar promovarea cererii fiind o dovadă în acest sens.

Din analiza coroborată a actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs formulate, dar și din oficiu, conform dispozițiilor art. 304 ind.1 C.proc.civ., potrivit căruia instanța trebuie să examineze cauza sub toate aspectele, Tribunalul reține următoarele:

Prin sentința primei instanțe a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului O. V., în acțiunea vizând anularea dispozițiilor nr. 193 și 194 /2009, emise de Primarul orașului Techirghiol, județul C. care privesc încuviințarea înstrăinării imobilului situat in orașul Medgidia, . nr. 23, deținut de interzisul judecătoresc care si-a justificat calitatea de moștenitor prin certificatul nr. 325/1988, precum a terenurilor reconstituite potrivit titlurilor de proprietate depuse la instanța de fond, art.4 fiind modificat prin dispoziția nr. 482 din 29.09.2009.

S-a reținut în considerentele hotărârii criticate că reclamantul nu poate acțiune în instanța întrucât nu este o persoană apropiată de interzisul judecătoresc, iar demersurile acestuia nu sunt însoțite de o susținere materială sau morală care să justifice demersul judiciar promovat.

Calitatea procesuală activă, astfel cum a fost definită în doctrină, reprezintă îndreptățirea unei persoane de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins, sau a altui drept dintr-un raport recunoscut de lege - de conexitate cu acel drept.

Astfel, în privința reclamantului, instanța trebuie să constate că este titularul dreptului în raportul juridic dedus judecații, ori se poate prevala de interesul ce poate fi realizat pe calea justiției.

Verificările pe care trebuie să le facă instanța de judecată se impun în privința oricărei acțiuni, indiferent de obiectul acesteia, după cum se urmărește realizarea dreptului sau numai constatarea existentei sau neexistentei unui drept.

Dispozițiile art.129 alin.4 C.proc.civ. arată că: în ceea ce privește situația de fapt și motivarea in drept pe care părțile le invocă in susținerea pretențiilor si apărărilor lor, judecătorul este in drept să le ceară acestora explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau prin întâmpinare.

Rolul activ al judecătorului consacrat prin norma procesuală mai sus enunțată, nu poate constitui însă temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia dintre părți și în apărarea intereselor acesteia, în vederea asigurării unui echilibru procesual cu respectarea celor două principii fundamentale ce guvernează procesul civil, respectiv cel al disponibilității și al contradictorialității.

Alineatul 5 al aceluiași text de lege prevede faptul că: judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Dispozițiile art.6 alin.6 din noul cod civil arată că: prevederile legii noi sunt aplicabile si efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării in vigoare a acesteia derivate din starea si capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție, obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor sau raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după . legii noi.

In cauză, contestarea dispozițiilor emise de primar poate fi formulată de orice persoană care justifică un interes, acesta reprezentând o condiție de exercitare a acțiunii civile aflat în strânsă legătură cu conținutul actului de natură civilă emis de autoritatea locală, în conformitate cu prevederile art. 138 din Codul familiei, în vigoare la data emiterii dispozițiilor, care la rândul său face trimitere la art.115 din același Cod, privind persoanele apropiate celui fată de care s-a instituit măsura sau a celor cu care acesta locuiește împreună.

Reclamantul se află în relație de rudenie cu cel fata de care s-a dispus măsura prin cele două decizii, și mai mult decât atât a fost anterior numit curator în favoarea lui B. T., prin decizia nr. 76 din 29 august 1988.

Prin respingerea acțiunii ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, prima instanță a adus atingere dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind soluționarea unui proces echitabil, întrucât i-a fost limitat accesul la justiție și pronunțarea unei hotărâri judecătorești legale și temeinice, prin care pe bază de argumente juridice, în urma administrării probatoriului corespunzător, să se dispună asupra fiecărui capăt al cererii cu care aceasta a fost învestită.

Constatând incidența dispozițiilor art. 312 alin.5 C.proc.civ., Tribunalul Constanta urmează a admite calea de atac și a dispune casarea sentinței civile recurate,cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurentul-reclamant O. V., cu domiciliul în București, Splaiul Independenței nr.199, sector 6, împotriva sentinței civile nr.9774/02.07.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți A. T. CONSTANTA la PRIMARIA ORASULUI CONSTANTA PRIN PRIMAR, cu sediul în C., ., județul C., A. T. TECHIRGHIOL la PRIMARIA ORASULUI TECHIRGHIOL PRIN PRIMAR, cu sediul în localitatea Techirghiol, . nr.24, județul C., B. T. REPREZENTAT DE TUTORE B. M. L., cu domiciliul în C., . nr.23, județul C. și B. M. L., cu domiciliul în C., . nr.23, județul C..

Casează sentința civilă recurată și trimite cauza instanței de fond spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.02.2014.

P., JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C. C. dr. C. G. C. E.

GREFIER,

A.- M. G.

Red. fond RV D. Ș.

Red.tehn dec. jud. C. C 20.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tutelă. Decizia nr. 195/2014. Tribunalul CONSTANŢA