Modificare măsuri privind copilul. Decizia nr. 614/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 614/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 18-09-2014 în dosarul nr. 100/254/2013
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.614
Ședința publică din data de 18 septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – B. M.
JUDECĂTOR- C. M. P.
GREFIER – Steluța P.
S-a luat în examinare apelul civil având ca obiect modificarea măsurilor privind copilul, promovat de reclamanta M. V. –A., domiciliată în Pecineaga, ., județul C., la familia Seitan T., împotriva sentinței civile nr-2259/27.11.2013 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatul pârâtul D. F., domiciliat în 23 august, ..
La apelul nominal făcut in ședința publică se prezintă apelanta reclamantă prin apărător, avocat D. I., în baza împuternicirii avocațiale nr.144/ 19 mai 2014, lipsind intimatul pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art.88 si următoarele cod procedură civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-a evidențiat faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Apelanta reclamantă, prin apărător, arată că nu mai au alte probe sau cereri de formulat.
Instanța în temeiul disp.art.150 cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului apelului.
Apelanta reclamantă, prin apărător solicită admiterea apelului formulat, cu consecința anulării programului de vizită al minorelor până la restabilirea situației anterioare urmând a se observa că intimatul nu le-a vizitat pe minorei si nu si-a respectat obligația de plată a pensiei de întreținere. Totodată solicită obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru si onorariu de avocat.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față, deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr.2259/27.11.2013 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul civil nr._ a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta M. V.-A., în contradictoriu cu pârâtul D. F..
A fost modificat programul de vizită a minorei D. M.-G., stabilit prin sentința civilă nr. 986/22.03.2012, pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._ .
S-a dispus ca pârâtul să exercite dreptul de a avea legături personale cu minora D. M.-G., în baza aceluiași program de vizită, dar numai în domiciliul mamei-reclamante.
A fost obligat pârâtul, către reclamantă, la plata cheltuielilor de judecată în sumă totală de 504,15 lei.
Pentru a pronunța această sentință civilă instanța de fond, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 986/22.03.2012, pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._, instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul D. F., în contradictoriu cu pârâta D. V. – A., a încuviințat ca reclamantul să aibă legături personale cu minora D. M.–G. în prima sâmbătă a fiecărei luni, între orele 1000 – 1800, cu posibilitatea luării minorei la domiciliul său și cu obligația aducerii minorei la locuința mamei la sfârșitul acestui interval orar, precum și în a doua și a patra sâmbătă a fiecărei luni, între orele 1000 – 1800,cu prilejul zilei de naștere a minorei și cu ocazia zilelor onomastice ale acestei minore, între orele 1000 – 1800, adoua zi a sărbătorilor de P., între orele 1000 – 1800 și a doua zi a sărbătorilor de C., între orele 1000 – 1800, exclusiv la domiciliul pârâtei în toate aceste din urmă situații.
Prin aceeași sentință, instanța a încuviințat ca reclamantul să aibă legături personale cu minora D. E.–Ș. în a doua și a patra sâmbătă a fiecărei luni, între orele 1000 – 1800, cu prilejul zilei de naștere a minorei și cu ocazia zilelor onomastice ale acestei minore, între orele 1000 – 1800, adoua zi a sărbătorilor de P., între orele 1000 – 1800 și a doua zi a sărbătorilor de C., între orele 1000 – 1800, exclusiv la domiciliul pârâtei în toate situațiile.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a constatat că dreptul de a avea legături personale cu copilul trebuie realizat în așa fel încât să nu aibă o influență negativă asupra creșterii copilului, iar exercitarea acestui drept nu trebuie stingherită, eventual, de prezența obligatorie a celuilalt părinte sau a altor persoane, comunicarea dintre părintele căruia nu i-a fost încredințat copilul și acel copil urmând să aibă loc în mod firesc, fără nicio restrângere.
Astfel, constatând că, după despărțirea în fapt a părților, pârâtul și-a manifestat preocuparea față de situația minorelor, vizitându-le pe acestea, instanța a apreciat că nu se impune o limitare prea severă a programului de vizită propus de către pârât, tocmai pentru a acorda tatălui posibilitatea reală și efectivă de a menține și de a dezvolta cu fiicele sale o relație afectivă armonioasă; cu toate acestea, față de vârsta fragedă a minorelor, de împrejurarea că minora D. E.–Ș. era alăptată natural și de distanța care separa localitățile de domiciliu ale părților, instanța a apreciat că se impune, pe de o parte, ajustarea programului de vizită propus de reclamant prin stabilirea unor intervale orare bine determinate în cadrul cărora să aibă loc întrevederile dintre tată și copii, dar și particularizarea acestuia în funcție de vârsta minorelor.
La stabilirea programului de vizită, instanța a avut în vedere că minora D. M.–G. avea, la acea dată, vârsta de 2 ani și jumătate, vârstă la care avea nevoie și de prezența constantă a tatălui și a rudelor acestuia, pentru dezvoltarea unei relații afective armonioase cu aceștia, prezumându-se că aceasta avea capacitatea de a interacționa în mod adecvat cu aceștia; de asemenea, instanța a avut în vedere împrejurarea că, până la despărțirea în fapt a părților, minora D. M.–G. a locuit împreună cu ambii părinți la domiciliul bunicilor paterni, fiind familiarizată cu mediul oferit de tată la locuința acestora; mai mult, probele administrate în cauză nu au relevat probleme de sănătate ale minorei D. M.–G. de natură să pericliteze dezvoltarea acesteia prin deplasarea sa la domiciliul tatălui, mai ales că, responsabilizați fiind de principiul interesului superior al copilului, ambii părinți puteau adopta un set de reguli comune cu privire la alimentația, la programul de odihnă și la nevoile de educație și de joacă ale minorei, dar și la prevenirea și combaterea eventualelor probleme de sănătate ale acesteia, reguli care ar fi fost urmate și în ipoteza în care aceștia ar fi locuit împreună și tot astfel s-ar fi ocupat de creșterea și supravegherea copilului.
Din ansamblul probator rezultă că, până la data formulării acțiunii, au intervenit modificări în împrejurările avute în vedere la data stabilirii programului de vizită, prin sentința civilă nr. 986/22.03.2012 a Judecătoriei M..
Astfel, declarațiile martorilor audiați la cererea ambelor părți, coroborate cu concluziile raportului de evaluare psihologică întocmit la cererea reclamantei, conduc la concluzia că ulterior stabilirii programului de vizită prin sentința civilă menționată mai sus, minora M.-G. s-a confruntat cu un eveniment traumatizant, cu impact major asupra dezvoltării sale psihice, aceasta reacționând prin plâns isteric, stare de șoc, agitație psihomotorie.
Din depozițiile martorelor audiate la cererea reclamantei rezultă că pârâtul a bruscat-o pe minora M.-G. cu prilejul unei vizite în domiciliul reclamantei, gest care a avut un impact negativ asupra evoluției viitoare a minorei.
În cauză, nu este contestat că minora prezenta deficiențe de dezvoltare încă din timpul căsătoriei părților, însă evenimentul amintit mai sus a fost resimțit ca fiind traumatizant, cu modificări majore ale stării de funcționalitate intrapsihică, comportamentală, stări de iritabilitate, accese de plâns frecvente, sentiment acut de deznădejde, neîncredere, nesiguranță pentru propria persoană, dar și pentru persoanele apropiate.
Aceste manifestări care indică tulburarea de stres post-traumatic dobândită în împrejurările amintite, au fost constatate în mod nemijlocit de către psihologul F. L. care a examinat-o pe minoră și sunt descrise pe larg în Raportul de evaluare psihologică atașat la dosarul cauzei.
Potrivit concluziilor psihologului, din ziua incidentului, minora a încetat să mai comunice și, ca urmare a instalării acestei tulburări severe, i-a fost alterată dezvoltarea sa ulterioară, afectându-i aria limbajului expresiv și a celei emoțional-relaționale, precum și dezvoltarea unui atașament de bază negativ, recuperarea stării psihice a minorei fiind îngreunată de menținerea factorilor traumatizanți.
Cu prilejul prezentării minorei M.-G. în camera de consiliu, instanța a avut prilejul să observe, în mod nemijlocit, aceste deficiențe de dezvoltare și socializare.
Din ansamblul recomandărilor psihologului, instanța de fond a reținut necesitatea constituirii și menținerii unui climat afectiv corespunzător nevoilor ridicate de protecție și securitate fizică și afectivă ale minorei, cu evitarea contactului direct al minorei cu tatăl său, fiind acceptată vizita pârâtului doar în prezența persoanelor cu care minora se simte în siguranță, respectiv, mama și bunica maternă a minorei.
Instanța de fond a constatat că, așa cum s-a reținut și cu prilejul stabilirii programului de vizită prin sentința civilă nr. 986/22.03.2012 a Judecătoriei M., pârâtul și-a manifestat preocuparea față de situația minorelor și a încercat să fructifice dreptul la vizită potrivit programului stabilit prin hotărâre judecătorească, astfel încât nu se impune modificarea radicală sau limitarea prea severă a programului de vizită, tocmai pentru a acorda pârâtului posibilitatea reală și efectivă de a menține și de a dezvolta cu fiicele sale o relație afectivă armonioasă.
Concluzionând asupra speței, instanța de fond a constatat că acțiunea reclamantei este întemeiată în parte, impunându-se doar limitarea factorilor traumatizanți reprezentați de schimbarea mediului în care minora se dezvoltă și, respectiv, prezența unor persoane cu care minora nu are contact permanent.
Prin urmare, instanța de fond a dispus modificarea programului de vizită a minorei D. M.-G., stabilit prin sentința civilă nr. 986/22.03.2012, pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._, în sensul că a dispus ca pârâtul să exercite dreptul de a avea legături personale cu minora D. M.-G., în baza aceluiași program de vizită, dar numai în domiciliul mamei-reclamante, pentru a asigura minorei un mediu securizat, potrivit recomandărilor psihologului.
În ce privește cheltuielile de judecată prilejuite de derularea procesului, instanța de fond a reținut că reclamanta a solicitat modificarea programului de vizită față de ambele minore rezultate din căsătoria părților, astfel încât, în raport de soluția pronunțată, pârâtul urmează a fi obligat, către reclamantă, la plata cheltuielilor de judecată în sumă totală de 504,15 lei, reprezentând cota de ½ din taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar aferent și onorariul apărătorului ales.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel reclamanta M. V.-A. criticând-o pentru netemeinicie, arătând în esență că programul de vizită stabilit în favoarea intimatului pârât influențează negativ creșterea și dezvoltarea minorei D. M.-G..
Astfel, apelanta arată că din probatoriul administrat rezultă că minora a fost victima unui abuz emoțional săvârșit de către intimatul pârât, fiind suspusă unei tulburări post traumatice asociată unui mutism electiv, recomandarea psihologului consultat fiind aceea a limitării contactului direct cu abuzatorul, până la recuperarea totală.
Se mai arată că din declarațiile martorilor rezultă că intimatul pârât nu a respectat întocmai programul de vizită a minorei D. M.-G., stabilit prin sentința civilă nr. 986/22.03.2012, pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._ și că și-a dorit vizitarea minori în mod haotic și dezordonat, astfel încât în cursul anului 2013 nu a mai venit la domiciliul apelantei spre a vizita minorele și, cu excepția a două luni consecutive, nu a plătit pensia de întreținere.
Concluzionează apelanta că în cauză au fost au fost administrate probe suficiente, de natură a contura ideea că interesul superior al minorelor este mai bine ocrotit prin eliminarea posibilității tatălui acestora de a lua contact cu fiicele sale, până la restabilirea situației anterioare.
Legal citat, intimatul pârât D. F. nu și-a precizat prin întâmpinare, poziția procesuală față de prezenta cale de atac.
În cauză Tribunalul C. a dispus ca specialiști din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului C. să efectueze un raport de evaluare psihosocială a celor două minore, prin care să se reliefeze relațiile dintre părinți și cele două minore, respectiv relațiile dintre tată și copil, cu mențiunea de a se concluziona asupra unor eventuale disfuncții în creșterea și evoluția psihică a minorei D. M.-G. prin interacțiunea cu tatăl său.
Urmare a dispoziției date de către Tribunalul C., Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C. a întocmit un raport privind situația minorelor D. M.-G. și D. E. Ș., un raport de evaluare psihologică a minorei D. M.-G. și un raport de evaluare psihologică a minorei D. E. Ș..
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței civile atacate, prin prisma criticilor formulate, instanța reține:
Apelul este nefondat.
Criticile deduse judecății se circumscriu, în esență, unei analize defectuoase a probatoriului administrat, urmare căreia, instanța de fond a reținut o situație de fapt eronată, respectiv beneficiile în dezvoltarea armonioasă, din punct de vedere psihic, a minorei D. M.-G., prin menținerea și facilitarea unei legături cu tatăl acesteia, intimatul pârât D. F..
Aceste critici sunt neîntemeiate fiind infirmate atât de probatoriul administrat la judecata cauzei în fond cât și de rapoartele de evaluare a celor două minore, întocmite de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C..
Martorele Ș. M., mama apelantei reclamante și L. G., sora bunicii reclamantei, audiate la judecata în fond, au relatat faptul că minora D. M.-G. are probleme de comunicare, în sensul că vorbește mai greu și se exprimă mai greu și că în momentul când s-a întors de la domiciliul tatălui său, aceasta a fost speriată și a plâns.
Martora L. a relatat faptul că a asistat la o întâlnire dintre tată și minora D. M.-G., constatând că fetița era rezervată față de tată, dar că nu a existat o reacție de respingere față de părintele său.
Ambele martore au concluzionat că starea minorei se datorează faptului că au asistat la agresiunile fizice petrecute între părinții săi în timpul căsătoriei acestora, iar nu contactului cu tatăl său.
Dimpotrivă, martora D. N., mama pârâtului, audiată la judecata în fond a confirmat faptul că fiul acesteia nu are o influență negativă asupra copilei D. M.-G., că starea minorei după momentul revenirii de la domiciliul tatălui se datora sănătății precare a acesteia, copila fiind răcită.
Martorul U. G., propus spre audiere de către intimatul pârât D. F., audiat la judecata în fond a asistat la una dintre întâlnirile dintre acesta și fiica sa, D. M.-G., menționând că fetița s-a bucurat la vederea tatălui și a sărit în brațele acestuia.
În cuprinsul Raportului privind situația minorelor D. M.-G. și D. E. Ș. întocmit de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C. s-a prezentat tabloul familial, fiind prezentați membrii familiilor părților, s-a indicat mediul în care trăiesc și se dezvoltă cele două minore rezultate din căsătoria părților, reliefându-se comunicarea deficitară dintre cei doi părinți despărțiți și absența acordului mamei, alături de care trăiesc cele două minore, ca fiicele sale să interacționeze cu tatăl și cu membrii familiei acestuia.
Specialiștii din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului C. au reliefat bunele condiții de creștere și dezvoltare oferite celor două copile de către mamă și familia maternă, implicarea mamei în procesul educativ al copilei.
Contactată de către specialiștii din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului C., doamna Găluțescu G., educatoarea minorei D. M.-G. a precizat că fetița are un comportament normal, se joacă, colaborează în activitățile de învățare, însă întâmpină dificultăți în comunicarea verbală, mama copilei implicându-se activ în procesul educativ al fiicei sale.
În raportul privind situația minorelor D. M.-G. și D. E. Ș. întocmit de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C. s-a menționat că părinții minorelor au fost consiliați și li s-au adus la cunoștință prevederile cuprinse în Legea nr. 272/2004, recomandându-li-se să adopte o atitudine neconflictuală și să evite denigrarea și subminarea autorității celuilalt părinte în prezența minorelor.
În final, specialiștii din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului C. au recomandat menținerea legăturii minorelor cu tatăl, această relație fiind importantă în dezvoltarea armonioasă a minorelor.
Concluzii similare se desprind și din raportul de evaluare psihologică a minorei D. M.-G. întocmit de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C. din care rezultă că relația acesteia cu tatăl său este caracterizată de atașament afectiv, însă există o tensiune la nivel relațional, datorată inconstanței prezenței acestuia în viața minorei.
S-a arătat că minora a relaționat în mod direct cu tatăl său, acceptând prezența acestuia, manifestând bucurie la primirea cadourilor din partea acestuia, atașamentul afectiv fiind reprimat datorită influenței mamei și a familiei acesteia asupra copilului, vizitelor rare și vârstei cronologice.
Din raportul de evaluare psihologică a minorei D. M.-G. rezultă că nu au fost identificate elemente ale unui abuz fizic sau psiho-emoțional asupra copilului, care este atașat de fiecare dintre părinți, legătura cu mama fiind mai puternică, iar aceea cu tată, fiind diluată, datorită faptului că îl vede mai rar.
Specialistul psiholog a reliefat faptul că pentru construirea unui atașament securizat este nevoie ca fiecare părinte să facă parte efectivă din viața copilului, ceea ce contribuie la dezvoltarea sentimentului de siguranță psihică și emoțională pentru copil, recomandându-se includerea părinților și a copilului într-un program de consiliere psihologică în vederea eficientizării comunicării, menținerea și consolidarea relațiilor copilei D. M.-G. cu ambii părinți.
Astfel cum a concluzionat în mod judicios instanța de fond, în urma unei corecte analize a situației de fapt, în cauză nu au fost identificate elemente de abuz săvârșite de către intimatul pârât D. F. asupra minorei D. M.-G., astfel încât nu se justifică eliminarea posibilității acestuia de a o vizita pe fiica sa, ci, dimpotrivă s-a stabilit că prezența tatălui este benefică pentru dezvoltarea copilei.
Prin urmare, se constată că instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile art.401 din Codul Civil, valorificând întreg probatoriul administrat în cauză.
În considerarea tuturor acestora, reținând caracterul neîntemeiat al criticilor aduse sentinței civile apelate, în baza art.480 din codul de procedură civilă Tribunalul C. va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMLELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul formulat de reclamanta M. V. –A., domiciliată în Pecineaga, ., județul C., la familia Seitan T., împotriva sentinței civile nr-2259/27.11.2013 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatul pârâtul D. F., domiciliat în 23 august, ., ca nefondat.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 18 septembrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECATOR,
B. MarișCrina M. P.
GREFIER,
Steluța P.
Jud. fond. D.L. L.
Tehnoredactat jud. C. M. P./ /02.10.2014/4ex.
| ← Înregistrare tardiva a nasterii. Decizia nr. 19/2014.... | Pensie întreţinere. Decizia nr. 268/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
