Pretenţii. Sentința nr. 2275/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2275/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 02-10-2014 în dosarul nr. 4934/118/2014
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.2275
Ședința publică din 02 octombrie 2014
PREȘEDINTE - C. R. D.
GREFIER – L. M.
- Cu participarea reprezentantului Ministerului Public –
Procuror: N. Z.
S-a luat în examinare acțiunea civilă având ca obiect despăgubiri în temeiul dispozițiilor art. 539 C.pr.pen., formulată de reclamanta L. N., cu domiciliul în C., ., ., . cu pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin A.J.F.P. C., cu sediul în C., . nr.18, județul C..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta personal și asistată de avocat I. P. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013 depusă la dosar (fila 7), lipsind pârâtul S. Român Prin Ministerul Finanțelor Publice prin A.J.F.P. C..
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art.157 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-a evidențiat faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 157 și următoarele din noul Cod de procedură civilă, învederându-se că nu s-a atașat dosarul penal_, acesta fiind la Înalta Curte de casație și Justiție, după care:
Apărătorul reclamantei arată că martorele B. S. și B. I. sunt prezente și solicită audierea acestora. De asemenea, arată că nu se mai insistă în atașarea dosarului penal_ având în vedere că s-au atașat la prezenta cauza toate înscrisurile de care reclamanta înțelege să se folosească în susținerea cererii de chemare în judecată.
Instanța în temeiul art. 321 – 323 Cod procedură civilă procedează la ascultarea martorilor B. S. și B. I., cele declarate fiind consemnate în proces-verbal, atașate la dosar.
Apărătorul reclamantei arată că nu se impune atașarea dosarului penal nr._ al Tribunalului C. având în vedere că în procesele penale nu se acordă cheltuieli de judecată acestea putând fi solicitate separat pe cale civilă, iar la această cauză sunt depuse, facturile reprezentând onorariile de avocat, pentru procesele penale unde a reprezentat-o pe pârâtă respectiv in faza de urmărire penală, fond, apel și recurs, ultima factură fiind cea de la Înalta Curte de Justiție și Casație.
Instanța, în considerarea dispozițiilor art.394 Cod de procedură civilă, având în vedere că nu mai sunt alte cereri sau probe de formulat, constată prezenta cauză în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reclamanta prin apărător având cuvântul solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, obligarea pârâtului la plata sumei de 18.296 cu titlu de daune materiale, plata sumei de 4000 euro cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată. In expunerea orală a motivelor, mai arată că reclamanta este nevinovată și s-a dispus achitarea acesteia. Reclamanta fiind arestată pe o durata de 7 zile și ulterior pusă în libertate. Acțiunea este admisibilă mai ales că măsura de arestare a fost nelegală așa cum rezultă din sentința penală rămasă definitivă la Înalta Curte de Casație și Justiție.
In ceea ce privește daunele morale, prin însăși măsura de prevenție existența unui prejudiciu moral este pe deplin probată. Dauna morală s-a reflectat în persoana reclamantei și a fiicei acesteia așa cum rezultă din probele administrate.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită respingerea acțiunii ca nefondată, având în vedere că arestarea preventivă a fost luată cu respectarea legii ca urmarea a săvârșirii unei infracțiuni, inițial măsura a fost luată pentru desfășurarea normală a procesului penal și ordini publice, soluția pronunțată în dosarul penal nu este de natură de a combate caracterul măsuri preventive această măsură are un scop care este prevăzut de lege, respectiv de a preveni săvârșirea altor infracțiuni și nu s-a dovedit caracterul nelegal al măsuri preventive. In ceea ce privește celelalte capete de cerere solicită respingerea acestora ca nefondate.
Apărătorul reclamantei în replică arată că în măsura în care instanța a statuat că reclamanta nu a comis o infracțiune, există indici și probe în acest sens.
TRIBUNALUL
Asupra acțiunii civile de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._ al Tribunalului C., reclamanta L. N. a solicitat obligarea pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata sumei de 18.296 lei cu titlu de daune materiale și 4000 de euro daune morale.
În motivarea în fapt a acțiunii, a arătat reclamanta că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul C. a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C.pen.
Prin sentința penală nr. 5/17.12.2012 pronunțată de Tribunalul C., reclamanta a fost achitată în baza dispozițiilor art. 11 alin.2 rap. la art. 10 lit. d) din C.pr.pen. În cursul urmăririi penale, mai arată reclamanta, împotriva sa a fost dispusă măsura arestării preventive, în perioada 21.02.2012. Încheierea de arestare a fost casată de Curtea de Apel C., la data de 27.02.2012, care a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea pe o durată de 30 de zile.
Această din urmă măsură preventivă a fost prelungită de procuror, prin Ordonanța din data de 26.03.2012 și respectiv 26.04.2012.
La data de 07 mai 2012, Curtea de Apel C. a revocat măsura preventivă.
Ca atare, a apreciat reclamanta, între 21.02. și 27.02.2012 s-a aflat în stare de reținere și arest preventiv pe o durată de 7 zile, iar în perioada 27.02._12 i-a fost restricționat dreptul la liberă circulație la nivelul localității și în perioada 30.03._12 la nivelul țării.
Daunele materiale, mai arată reclamanta, reprezintă echivalentul onorariilor de avocat achitate în cursul urmăririi penale și în cursul procesului penal și totalizează suma de 18.296 lei.
În ceea ce privește daunele morale, acestea reprezintă echivalentul prejudiciului suferit ca urmare, în mod egal, măsurii arestării preventive și interdicției de a părăsi localitatea.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 539 C.pr.civ.
În susținerea acțiunii s-au depus înscrisuri și anume chitanțele reprezentând onorariile apărătorului ales și copii ale hotărârilor judecătorești prin care reclamanta din prezenta cauză a fost achitată.
În suplimentarea probatoriilor s-a administrat proba testimonială, declarațiile martorelor B. S. și B. I. fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fondul litigiului, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Arată pârâtul că măsura arestării preventive a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor art. 5 din CEDO, de vreme ce existau motive verosimile de a bănui că aceasta a săvârșit o faptă penală.
În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, acesta apare ca nejustificat de mare în raport de durata arestării preventive – 7 zile.
Excepția de inadmisibilitate a fost calificată, în ședința publică din data de 04 septembrie 2014, ca o apărare de fond ce urmează a fi analizată în ansamblul apărărilor pârâtei.
Analizând actele și lucrările dosarului, reținem următoarele:
Cu privire la admisibilitatea prezentei acțiuni:
În susținerea acestei apărări, pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a făcut trimitere la dispozițiile art. 538 din Codul de procedură penală în vigoare la data introducerii acțiunii, potrivit cu care „../../../../../Documents and Settings/cristina.duta/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp328438/_.HTM - #(1)Persoana care a fost condamnată definitiv, indiferent dacă pedeapsa aplicată sau măsura educativă privativă de libertate a fost sau nu pusă în executare, are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite în cazul în care, în urma rejudecării cauzei, după anularea sau desființarea hotărârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedește că s-a produs o eroare judiciară, s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare. ../../../../../Documents and Settings/cristina.duta/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp328438/_.HTM - #(2)Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul redeschiderii procesului penal cu privire la condamnatul judecat în lipsă, dacă după rejudecare s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare. ../../../../../Documents and Settings/cristina.duta/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp328438/_.HTM - #(3)Persoana prevăzută la alin. (1) și persoana prevăzută la alin. (2) nu vor fi îndreptățite să ceară repararea de către stat a pagubei suferite dacă, prin declarații mincinoase ori în orice alt fel, au determinat condamnarea, în afara cazurilor în care au fost obligate să procedeze astfel.../../../../../Documents and Settings/cristina.duta/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp328438/_.HTM - #(4)Nu este îndreptățită la repararea pagubei nici persoana condamnată căreia îi este imputabilă în tot sau în parte nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut sau recent descoperit.”
În opinia pârâtului, câtă vreme nu s-a pronunțat o hotărâre judecătorească prin care să se fi stabilit eroarea judiciară, acțiunea reclamantei nu poate fi primită.
Textul de lege enunțat de către pârâtul S. Român nu este incident în cauză. Astfel, în cauza dedusă judecății nu se reclamă repararea unui prejudiciu ca urmare a unei condamnări definitive, urmată de achitarea ca urmare a constatării erorii judiciare, ci repararea prejudiciului survine privarea nelegală de libertate, ipoteză ce beneficiază de o prevedere legală cu caracter distinct.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 539 din Codul de procedură penală, sub denumirea marginală „Dreptul la repararea pagubei în cazul privării nelegale de libertate” legiuitorul stabilește că „../../../../../Documents and Settings/cristina.duta/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp197346/_.HTM - #(1)Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată nelegal de libertate. ../../../../../Documents and Settings/cristina.duta/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp197346/_.HTM - #(2)Privarea nelegală de libertate trebuie să fie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi și libertăți sau a judecătorului de cameră preliminară, precum și prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanței de judecată învestită cu judecarea cauzei.”
Prevalându-se de dispozițiile alineatului doi al textului de lege indicat, pârâtul S. Român apreciază că în lipsa unei ordonanțe a procurorului sau încheierii definitive a judecătorului prin care să se stabilească expressis verbis caracterul nelegal al măsurii privative de libertate, reclamanta nu este îndreptățită la despăgubiri.
Poziția procesuală a pârâtului nu are caracter de noutate în sfera litigiilor întemeiate pe dispozițiile art. 539 C.pr.civ., după cum aceasta a stat la baza conturării unor soluții jurisprudențiale la nivel național, în sensul respingerii acestor acțiuni. Astfel, bunăoară, Curtea de Apel G., a apreciat, sub imperiul dispozițiilor art. 504 din Codul de procedură penală vechi că „Stabilirea caracterului nelegal al măsurii restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului sau prin hotărâre judecătorească, reprezintă o condiție absolut necesară pentru nașterea dreptului la repararea pagubei în condițiile art. 504 Cod procedură penală, or, neîndeplinirea, în cauză, a cerinței exprese cuprinsă în acest articol vizând constatarea caracterului nelegal al măsurii în modalitățile permise de text, conduce la concluzia neaplicării în prezentul litigiu a dispozițiilor art. 504 Cod procedură penală (decizia civilă nr. 66/A din 27.05.2014 a Curții de Apel G. ).
Apreciem că o astfel de interpretare a textului de lege enunțat, cu caracter strict literal, se depărtează atât de intenția legiuitorului, cât și de scopul reglementării. Astfel, este evident că, de vreme ce inculpatul este achitat, prin hotărârea definitivă a instanței de judecată investită cu judecarea cauzei, măsura arestării preventive se vădește a fi fost per se nelegală, iar acest caracter al măsurii preventive se poate stabili și incidental în cazul acțiunii de față, în analiza condițiilor enunțate de art. 539 C.pr.pen. A condiționa admisibilitatea acțiunii de obținerea prealabilă a constatării caracterului nelegal al arestării preventive, contravine însuși textului de lege indicat care, în alin.2 teza finală recunoaște dreptul la reparație în cazul privării nelegale de libertate și celui achitat prin hotărârea finală.
De altfel, în practica sa recentă, însă sub imperiul vechiului Cod de procedură penală, ÎCCJ a statuat că dacă aplicarea principiului in dubio pro reo a permis instanței penale să dispună achitarea inculpaților, pentru aceea că probele nu au indicat cu certitudine că inculpații sunt cei care au săvârșit faptele penale, făcând aplicarea unui alt principiu, a majori ad minus, reiese că aceleași probe oricum, ulterioare arestării preventive, nu puteau susține (sau confirma retroactiv) nici măsura procesuală privativă de libertate din perspectiva indiciilor temeinice de săvârșire a faptelor penale, astfel cum impunea art. 148 lit. c) C. proc. pen., indicii care nu s-au suprapus suprapun probelor care să impună condamnarea persoanei ( decizia civilă nr. 435/2012 pronunțată de ÎCCJ în dosarul civil nr._ )
Cu privire la daunele morale solicitate:
Prin sentința penală nr. 543/07.12.2012 ( filele 28 și urm.) pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ inculpata L. N. a fost achitată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 din Codul penal, instanța penală reținând că faptei îi lipsește un element constitutiv al infracțiunii și anume intenția de a denatura mijloace de probă și deci de a favoriza infractorul ( fila 15 a sentinței penale, fila 35 dosarul de față).
Soluția de achitare a reclamantei a fost menținută în căile de atac, prin decizia penală nr. 90/P/27 iunie 2013 a Curții de Apel C., cât și prin decizia penală din data de 31.03.2014 a ÎCCJ.
În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat instanței că în perioada 21.02.2012 – 27.02.2012 a fost în arest preventiv; încheierea Tribunalului C. privind luarea măsurii arestării preventive a fost anulată de către Curtea de Apel C. la data de 27.02.2014, fiind înlocuită cu măsura de siguranță a obligării de a nu părăsi localitatea pe o durată de 30 de zile.
Măsura arestării preventive rezultă din însuși dispozitivul sentinței penale nr. 543/07.12.2012.
Daunele morale au fost solicitate pentru acoperirea prejudiciului suferit în egală măsură ca urmare a lipsirii de libertate, cât și a restrângerii accesului la libera circulație, reclamanta apreciind că, deși în actuala reglementare, dispozițiile art. 539 alin.1 nu mai prevăd în mod expres măsuri reparatorii pentru măsura preventivă a interdicției de a părăsi localitatea, acordarea acestora nu este exclusă, prin aplicarea legii penale mai favorabile, în concret a dispozițiilor art. 504 din vechiul Cod de procedură penală.
S-a apreciat sub acest aspect, în motivarea acțiunii, că norma cuprinsă în art. 504 C.pr.pen. nu este una strict procesuală, ci una cu caracter mixt, respectiv și de drept substanțial, prin urmare este posibilă aplicarea principiului legii penale mai favorabile și acordarea de măsuri reparatorii și pentru restrângerea dreptului de liberă circulație.
Apreciem că norma enunțată, în concret dispozițiile art. 539 C.pr.pen. în vigoare la data introducerii prezentei acțiuni are un caracter pur procesual. Acesta reglementează condițiile în care se poate solicita repararea prejudiciului ca urmare a arestării preventive nelegale, precum și competența de soluționare a cauzei, prin urmare, în vederea respectării principiului enunțat de art. 13 din Codul de procedură penală, legea de procedură este de imediată aplicare.
Prin urmare, în raport de data introducerii acțiunii, se vor aplica dispozițiile art. 539 C.pr.civ. de maniera în care sunt în vigoare, instanța constată că legea nu mai prevede acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a restrângerii dreptului la liberă circulație, astfel încât reclamanta este îndreptățită la repararea prejudiciului suferit doar ca urmare a arestării preventive în perioada 21.02.2012 – 27.02.2012.
În întinderea reparației, se au în vedere dispozițiile art. 540 C.pr.pen. potrivit cu care „../../../../../Documents and Settings/cristina.duta/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp197346/_.HTM - #(1) La stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării nelegale de libertate, precum și de consecințele produse asupra persoanei, asupra familiei celui privat de libertate ori asupra celui aflat în situația prevăzută la art. 538.”
Suferințele de ordin fizic, psihic, moral nu pot fi apreciate si cuantificate pe baza unui criteriu care are la baza metoda comparației, ele ținând intrinsec de personalitatea expusa măsurii, precum și de particularitățile concrete ale cauzei. Criteriile de apreciere a prejudiciilor morale nu au la baza criterii exacte, științifice, deoarece exista o incompatibilitate între caracterul moral, nepatrimonial al daunelor si caracterul bănesc, patrimonial al despăgubirilor.
Astfel, în aprecierea importantei prejudiciului moral trebuie avute in vedere repercusiunile prejudiciului moral asupra stării generale a sănătății, precum si asupra posibilității reclamantei de a se realiza deplin pe plan social, profesional si familial, iar stabilirea acestui cuantum nu presupune stabilirea “prețului” suferințelor fizice si psihice ale reclamantei, care sunt inestimabile, ci aprecierea multilaterala a tuturor consecințelor negative ale prejudiciului si ale implicațiilor acestora pe toate planurile vieții sale sociale.
Din probele administrate în cauză a rezultat, în mod indubitabil, că măsura arestării preventive i-a produs reclamantei suferințe morale, că acestea s-au materializat în stări acute de stres și depresie care au necesitat ședințe de terapie la cabinetul individual de psihologie S. M. ( fila 51), precum și urmarea unui program medicamentos ( declarația martorei B. I.); că consecințele arestului preventiv s-au răsfrânt pe plan profesional, reclamanta regăsindu-se în imposibilitatea de a-și desfășura activitatea de broker imobiliar, ca urmare a diminuării capacității de relaționare socială (declarația martorei B. S.); că familia – fiica și tatăl reclamantei – a resimțit în mod negativ arestarea acesteia, celui din urmă agravându-i starea de sănătate ( declarația martorei B. I.).
În raport de aceste aspecte, precum și de durata – 7 zile – a arestului preventiv, Tribunalul apreciază că suma de 1500 de euro reprezintă o reparație echitabilă și proporțională cu prejudiciul suferit.
Cu privire la daunele materiale acestea constau în contravaloarea onorariilor de avocat achitate în cursul urmăririi penale - factura . PPM nr._/21.02.2012 ( fila 49), în cursul judecății în fond - factura CT PPM seria_/17.05.2012 ( fila 47), în cursul soluționării apelului – factura CT PPM seria_/09.04.2013 ( fila 45) și în cursul soluționării recursului – factura CT PPM_/30.01.2014 și însumează valoarea de 18.296 lei.
Nu a fost contestată, de către pârât, nici valoare solicitată și nici afectațiunea sumelor respective în soluționarea cauzelor penale care au privit-o pe reclamantă.
Dispozițiile art. 538-539 C. pr.pen. dau dreptul la repararea pagubei oricărei persoane condamnate sau arestate pe nedrept. Prin „pagubă” în sensul reglementării trebuie înțeles, de vreme ce legea nu limitează conținutul noțiunii, orice cheltuială necesară derivată din faptul detenției și în legătură directă cu aceasta, care constituie, în mod evident, o diminuare a patrimoniului reclamantei.
În consecință, reclamanta poate solicita și obține contravaloarea onorariilor apărătorului ales pe cale le-a suportat în timpul procesului penal – fie în faza de urmărire penală, fie în faza judecății), întrucât acestea se află în legătură necesară și directă cu procesul penal, fiind reclamate în exercitarea dreptului la apărare cheltuieli pe care nu le-ar fi făcut dacă procesul penal nu ar fi existat ( în acest sens, este și practica anterioară a fostului Tribunal Suprem, în sfera de reglementare a art. 504 C.pr.pen, decizia nr. 39/1980, în Revista română de drept nr. 10/1980, p. 68; pentru o practică mai recentă, în același sens decizia civilă nr. 435/2012 pronunțată de ÎCCJ în dosarul civil nr._ . În considerentele acestei decizii, a arătat instanța supremă că cheltuielile de judecată efectuate și presupuse de derularea diferitelor proceduri judiciare și etape procesuale din procesul penal, soldat cu achitarea acestora se circumscriu noțiunii de prejudiciu decurgând din arestarea recurenților, fiind confirmată implicit și legătura de cauzalitate de instanța de apel dintre faptă și prejudiciu, ceea ce conduce la constatarea corectei aplicări a criteriilor legale prevăzute de art. 505 C. proc. pen., raportate în mod necesar la dispozițiile art. 998, 999 C. civ.).
În considerarea argumentelor de fapt și de drept expuse, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 18.296 lei cu titlu de daune materiale și 1500 euro, cu titlu de daune morale.
În temeiul dispozițiilor art. 453 alin.1 C.pr.civ. pârâtul va fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamantă, în cauza de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta L. N., cu domiciliul în C., ., ., . cu pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin A.J.F.P. C., cu sediul în C., . nr.18, județul C..
În temeiul dispozițiilor art. 539 C.pr.pen. obligă pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata, către reclamanta L. N., a sumei de 18.296 lei, cu titlu de daune materiale și 1500 euro, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul suferit.
În temeiul dispozițiilor art. 453 alin.3 C.pr.civ. obligă pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata, către reclamanta L. N., a sumei de 1800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată – onorariul apărătorului ales.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.10.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. R. DUȚĂLILIANA M.
Red.jud.C.R. D.
4 ex./ 06.10.2014
| ← Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... | Legea 112/1995. Decizia nr. 777/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
