Expropriere. Hotărâre din 03-03-2014, Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 03-03-2014 în dosarul nr. 13981/118/2012
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Î N C H E I E R E
Ședința publică din data de 24 februarie 2014
PREȘEDINTE – C. S. A.
GREFIER – R. E.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
PROCUROR – M. V.
S-a luat în examinare acțiunea civilă având ca obiect expropriere, formulată de reclamanta C. I., cu domiciliul în C., ., județ C., în contradictoriu cu pârâții S. R. prin DEPARTAMENTUL PENTRU PROIECTE, INFRASTRUCTURĂ și INVESTIȚII STRĂINE, cu sediul în București, ., sector 5, S. N., cu domiciliul în C., ., ., . N., cu domiciliul în C., . și A. G., cu domiciliul în C., ..25.
La apelul nominal făcut în ședință publică, răspunde reclamanta C. I. personal și asistată de avocat B. C., în baza împuternicirii avocațiale nr.56/31.10.2012, pentru pârâții S. N., I. N. și A. G. răspunde avocat T. C., în baza împuternicirii avocațiale nr._/01.09.2013, iar pentru pârâtul S. R. prin DPIIS răspunde avocat G. M., în baza împuternicirii avocațiale nr._/28.10.2013.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea prevederilor art.88 și următoarele Cod procedură civilă.
Prezenta acțiune este motivată, scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
Se constată că s-au înaintat la dosar relațiile cerute prin adresă de la instituția pârâtă.
În ședință, reprezentantul convențional al instituției pârâte prezintă la dosar o copie certificată de pe împuternicirea avocațială, învederând că originalul a fost depus în cauză.
Reprezentanții părților solicită a se lua act că au studiat relațiile comunicate de instituție.
La solicitarea instanței, reprezentantul convențional al reclamantei precizează că hotărârea nr.22/2010 se contestă sub aspectul faptului că partea nu a fost înștiințată de către CNADNR, în calitate de moștenitor al defunctei Cartali Nejmie, și că nu a fost consemnată suma pe numele acesteia. Prin precizările făcute au fost invocate și dispozițiile art.5 alin.4 și 5 din Legea nr.198/2008, prin care reclamanta a solicitat să fie înscrisă ca beneficiar al despăgubirilor de pe urma defunctei Cartali Nejmie. După pronunțarea hotărârii de partaj, respectiv în anul 2005, partea s-a înregistrat cu proprietatea în discuție la SPIT C..
Reclamanta personal precizează că este de acord cu despăgubirile stabilite de instituția pârâtă. În completare, reprezentantul acesteia solicită a se reține că s-a cerut actualizarea sumei cu media dobânzilor bancare.
Instanța, reținând că nu mai sunt alte cereri de formulat, pune în discuția contradictorie a părților excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâții S. N., I. N. și A. G..
Având cuvântul pentru pârâții S. N., I. N. și A. G., reprezentantul convențional solicită admiterea excepției, apreciind că în cauza dedusă judecății reclamanta nu face dovada dreptului de proprietate asupra terenului pentru care s-au acordat despăgubiri și, prin urmare, nu este persoana îndreptățită la despăgubiri. Așa cum s-a arătat în cuprinsul întâmpinării și în notele scrise, pârâții S. N., I. N. și A. G. sunt titularii dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu. În anul 2011, pârâții și-au intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului. Există la dosar și istoricul de rol fiscal, în care aceștia apar ca și titulari ai dreptului de proprietate asupra terenului în discuție încă din anul 1995, conform contractului de partaj voluntar autentificat. De cealaltă parte, reclamanta vine și își dovedește titlul de proprietate cu o sentință civilă pronunțată într-un dosar de partaj, care nu le este opozabilă. Urmează a se observa reaua credință a reclamantei dovedită în acel dosar, în care s-a efectuat o expertiză topografică, fiind împărțit terenul în litigiu într-un alt mod, printr-o eroare voită sau nu a expertului, neținându-se cont de actul de partaj voluntar care s-a aflat la dosar în acel moment.
Prin urmare, reprezentantul pârâților solicită a se observa reaua credință a reclamantei în formularea prezentei cereri de chemare în judecată, să se aibă în vedere actele cu care pârâții și-au dovedit dreptul de proprietate și dreptul de persoane îndreptățite la încasarea despăgubirilor, să se admită excepția invocată, cu consecința respingerii acțiunii ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Luând cuvântul, reprezentantul convențional al reclamantei C. I. pune concluzii de respingere a excepției lipsei calității procesuale active, solicitând a se avea în vedere faptul că partea s-a legitimat ca moștenitoare a defunctei Cartali Nejmie, în calitate de fiică, că autoarea ei a fost titulara dreptului de proprietate înscris în titlul de proprietate cu ./4/1. Prin hotărârea pronunțată în dosarul civil nr._/2002, s-a reținut că reclamanta este fiica defunctei Cartali Nejmie, s-a efectuat o expertiză prin care s-a stabilit parcelarea în natură și s-a dispus ieșirea din indiviziune, reclamantei revenindu-i o suprafață de 3031mp. ce face parte din terenul expropriat de 1229 mp. Referitor la contractul de partaj voluntar de care se face vorbire în cuprinsul întâmpinării, din lecturarea acestuia se va observa că nu are nicio mențiune cu privire la schițe și modalitatea de împărțire în natură a terenului. Pârâții persoane fizice în calitate de beneficiari ai sumei și-au preconstituit probele ulterior datei în care s-a virat suma consemnată cu titlul de despăgubiri. De conivență cu . persoane fizice au procedat la o altă amplasare a terenului, în funcție de interesele lor și cu ignorarea dreptului de proprietate al reclamantei.
Prin urmare, apreciază că reclamanta are calitate procesuală activă, dovedită cu hotărârea judecătorească aflată la dosar și cu titlul de proprietate. Din dovezile de la Primăria municipiului C. rezultă că reclamanta a fost înscrisă în evidențe cu terenul în discuție și că a plătit impozitul aferent. În opinia sa, autoritățile aveau obligația de a verifica cine figurează ca plătitor al impozitelor pentru sola 14, . suprafață de 3071mp.
Pentru instituția pârâtă, reprezentantul convențional solicită a se lua act că achiesează la concluziile apărătorului ales al pârâților S. N., I. N. și A. G., considerând că reclamanta nu are calitate procesuală activă. Hotărârea judecătorească invocată de reclamantă nu le este opozabilă pârâților persoane fizice.
Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită, de asemenea, admiterea excepției lipsei calității procesuale active.
Instanța dispune unirea excepției lipsei calității procesuale active cu fondul cauzei și acordă cuvântul părților asupra probei cu expertiză.
În susținerea acțiunii, reprezentantul convențional al reclamantei solicită efectuarea a două expertize, topografică și imobiliară, cu obiectivele astfel cum au fost indicate în scris la filele 117-118 din dosar (volumul I).
Reprezentantul pârâților consideră că expertiza imobiliară nu se impune, solicitând respingerea acesteia, față de poziția reclamantei, care este de acord cu valoarea despăgubirilor. Referitor la expertiza topografică, există la dosar toate documentele care dovedesc atât dreptul de proprietate al pârâților, cât și încadrarea în zonă a imobilului în litigiu.
De asemenea, reprezentantul instituției pârâte pune concluzii de respingere a expertizelor, în privința lucrării tehnice imobiliare solicitând a se reține că reclamanta a recunoscut suma și că este de acord cu despăgubirea. Referitor la expertiza topografică, consideră că atâta vreme cât nu se contestă hotărârea și sumele acordate nu se mai impune.
Luând cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a celor două expertize.
Reprezentantul convențional al reclamantei solicită a se avea în vedere documentația cadastrală aflată la fila 58 din dosar, din care reiese că reclamanta rămâne cu suprafața de 2055mp. din cea totală de 3031 mp. Întrucât nu se cunoaște unde este diferența, consideră că în suprafața expropriată se află și parte din terenul proprietatea reclamantei, însă acest aspect poate fi lămurit doar cu o expertiză topografică.
Instanța, deliberând cu privire la expertiza topografică, raportat la art.167 Cod procedură civilă, apreciază că această lucrare nu poate duce la dezlegarea cauzei, urmând a fi respinsă. Cu privire la expertiza tehnică imobiliară, raportat la susținerile reclamantei făcute astăzi în ședință, cu privire la faptul că este mulțumită de cuantumul despăgubirilor acordate prin hotărârea 22/2010, constată, de asemenea, că lucrarea nu conduce la dezlegarea pricinii, urmând a fi respinsă.
Pe cale de consecință, instanța respinge cererea de efectuare a celor două expertize, formulată de reclamanta C. I..
Totodată, reținând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de propus, în conformitate cu prevederile art.150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra cererii de față.
Având cuvântul pentru reclamanta C. I., reprezentantul convențional solicită admiterea contestației, cu obligarea pârâților la plata a ½ din cuantumul despăgubirilor actualizate cu media dobânzilor legale calculată de la data de 25.11.2010 până la plata efectivă. Beneficiarii acestei sume au fost pârâții persoane fizice. În principal, solicită ca CNADNR să fie obligat la plata sumei, iar în subsidiar instituția să recupereze suma de la pârâții persoane fizice care au beneficiat în mod nelegal de întreaga despăgubire. Cu înscrisurile aflate la dosar s-a dovedit că o parte din terenul expropriat este proprietatea reclamantei. Cu rea credință partea nu a fost notificată cu privire la acordarea acestor despăgubiri.
Totodată, se solicită obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru pârâții S. N., I. N. și A. G., reprezentantul convențional pune concluzii de respingere a prezentei acțiuni, în principal, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, iar pe fond, ca nefondată, fără cheltuieli de judecată, pentru considerentele pe care le va expune pe calea notelor scrise, solicitând în acest sens amânarea pronunțării.
Având cuvântul pentru pârâtul S. R. prin D.P.I.I.S, reprezentantul convențional solicită, de asemenea, respingerea acțiunii, admiterea excepției lipsei calității procesuale active, iar pe fondul cauzei să se constate că statul a achitat suma cu titlul de despăgubiri pentru terenul expropriat.
Luând cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii, ca nefondată.
TRIBUNALUL
Pentru a da posibilitatea părților să depună note de concluzii la dosarul cauzei,
DISPUNE
Amână pronunțarea asupra cauzei la data de 03 martie 2014.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 24 februarie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
C. S. A. R. E.
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.471
Ședința publică din data de 03 martie 2014
PREȘEDINTE – C. S. A.
GREFIER – R. E.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
PROCUROR – M. V.
S-a luat în examinare acțiunea civilă având ca obiect expropriere, formulată de reclamanta C. I., cu domiciliul în C., ., județ C., în contradictoriu cu pârâții S. R. prin DEPARTAMENTUL PENTRU PROIECTE, INFRASTRUCTURĂ și INVESTIȚII STRĂINE, cu sediul în București, ., sector 5, S. N., cu domiciliul în C., ., ., . N., cu domiciliul în C., . și A. G., cu domiciliul în C., ..25.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 24 februarie 2014 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Completul de judecată, pentru a da posibilitatea părților să depună note de concluzii, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 03 martie 2014, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL
Cu nr._ din 27-11-2012 s-a inregistrat actiunea formulata de reclamanta C. I. in contradictoriu cu paratii S. R. prin DEPARTAMENTUL PENTRU PROIECTE de INFRASTRUCTURĂ și INVESTIȚII STRĂINE, M. CONSTANTA PRIN PRIMAR si C. L. CONSTANTA, solicitand anularea hotararii nr. 22/14-06-2010 si emiterea unei noi hotarari in sensul includerii reclamantei ca proprietar si acordarea despagubirilor in cuantum de 829.875 lei.
In motivarea actiunii, reclamanta arata ca prin hotararea nr. 22/14-06-2010 emisa de C. L. CONSTANTA s-a aprobat acordarea despagubirii pentru imobilul expropriat, situat in extravilanul mun. Constanta, ./1 cu nr. cadastral_/1, in suprafata de 1229 mp, pentru obiectivul de investitii „Varianta de ocolire a municipiului Constanta. La art. 2 din hotarare se mentioneaza ca despagubirea in cuantum de_ lei va fi consemnata la CEC Constanta pe numele expropriatului, in aceasta calitate fiind mentionati I. Sucuri si I. Nejmie.
Arata reclamanta ca prin sentinta civila nr. 6764/11-05-2005 pronuntata de Judecatoria Constanta in dosarul nr._/2002, ce a avut ca obiect partaj succesoral de pe urma defunctei Cartali Negimie (Nejmie), s-a constatat calitatea de mostenitoare a lui C. I..
Sustine reclamanta ca, desi si-a inregistrat dreptul de proprietate reala imobiliara la Serviciul Public de Impozite, Taxe si Alte Venituri Constanta, nu a fost notificata de expropriatori.
In drept, reclamanta a invocat art. 9 din Legea nr. 198/2004.
In dovedirea actiunii, reclamanta a folosit proba cu inscrisuri.
Prin intampinare, M. CONSTANTA PRIN PRIMAR si C. L. CONSTANTA au invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, intrucat nu au calitatea de expropriator.
La termenul din 25-02-2013, reclamanta a solicitat introducerea in cauza a paratului JUDETUL CONSTANTA.
La data de 04-03-2013, reclamanta a depus precizari, in care arata ca intelege sa se judece in contradictoriu cu S. R. prin DEPARTAMENTUL PENTRU PROIECTE de INFRASTRUCTURĂ și INVESTIȚII STRĂINE si renunta la judecata cererii formulata impotriva paratilor M. CONSTANTA PRIN PRIMAR, C. L. CONSTANTA, JUDETUL CONSTANTA.
Prin cererea din 10-06-2013, reclamanta a solicitat introducerea in cauza a paratilor S. N., I. N., A. G. si obligarea acestora in solidar la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de despagubiri cuvenite pentru exproprierea suprafetei de 1229 mp.
Paratul S. R. prin DEPARTAMENTUL PENTRU PROIECTE de INFRASTRUCTURĂ și INVESTIȚII STRĂINE a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active si a solicitat respingerea actiunii.
Prin intampinare, paratii S. N., I. N., A. G. au solicitat respingerea actiunii. Au invocat paratii si exceptia lipsei calitatii procesuale active, motivat de faptul ca reclamanta nu are calitatea de persoana indreptatita sa solicite despagubiri, intrucat nu a avut niciodata calitatea de proprietar al terenului expropriat.
Din actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin hotararea nr. 22/14-06-2010 s-a aprobat despagubirea in cuantum de_ lei, pe numele expropriatilor I. Sucuri si Cartali Nejmie, pentru suprafata de 1229 mp situata in extravilan Constanta, jud. Constanta, ./1, numar cadastral_/1. In continutul hoatararii se face referire la titlul de proprietate nr._/277/21-04-1993 emis pe numele mostenitorilor I. Sucuri si Cartali Nejmie.
Analizand sentinta civila nr. 6764/11-05-2005 pronuntata de Judecatoria Constanta in dosarul nr._/2002 se constata ca reclamanta C. I. este mostenitoarea defunctei Cartali Nejmie, in calitate de fiica, cu o cota de 3/8 din masa succesorala.
F. de acestea, instanta constata ca reclamanta, in calitate de mostenitoare a defunctei Cartali Nejmie, are posibilitatea contestarii hotararii nr. 22/14-06-2010.
D. urmare, instanta va respinge exceptia lipsei calitatii procesuale active.
In temeiul art. 246 C., instanta va lua act de renuntarea la judecata cererii formulate de reclamanta C. I. in contradictoriu cu paratii M. CONSTANTA prin PRIMAR, C. L. CONSTANTA si JUDETUL CONSTANTA.
Pe fondul cauzei, instanta apreciaza ca actiunea este neintemeiata:
Prin hotararea nr. 22/14-06-2010 s-a aprobat despagubirea in cuantum de_ lei, pe numele expropriatilor I. Sucuri si Cartali Nejmie, pentru suprafata de 1229 mp situata in extravilan Constanta, jud. Constanta, ./1, numar cadastral_/1, la art. 4 mentionandu-se ca expropriatul nemultumit de cuantumul despagubirii are posibilitatea contestarii la instanta competenta.
Din continutul recipisei de consemnare nr._/25-11-2010 (filele 12 – 13 dosar) rezulta ca despagubirea de 51.913 lei a fost consemnata pe numele expropriatilor I. Sucuri si Cartali Nejmie.
La termenul din 24-02-2014, reclamanta a precizat ca este multumita de cuantumul despagubirilor stabilite prin hotararea nr. 22/14-06-2010.
Potrivit art. 9 alin. 1 din Legea nr. 198/2004, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești competente.
Deci, sesizarea instanței de judecată de către expropriat poate fi făcută exclusiv în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate. Prin urmare, nici o dispoziție a Legii nu permite instanței de judecată ca, la cererea unei persoane ce pretinde că are un drept de proprietate asupra terenului expropriat, să se substituie autorității executive și să efectueze sau să înlocuiască prin hotărâre judecătorească, procedura exproprierii cu privire la persoanele indreptatite, sa verifice respectarea de catre expropriator a procedurii de expropriere.
În această faza a exproprierii, competențele instanței de judecată sunt limitate, în ipoteza în care este sesizată de persoana expropriată, exclusiv la cenzurarea cuantumului despăgubirilor acordate pentru imobilul ce-i aparține, despagubiri stabilite printr-o hotarare. In acest sens s-a pronuntat si Inalta Curte de Casatie si Justitie, Secția I civilă, decizia nr. 565 din 7 februarie 2013.
In cauza, fiind emisa hotararea de stabilire a despagubirilor, numai acest act poate fi supus controlului instantei si nu decizia de expropriere sau alte alte acte premergatoare emiterii hotararii, cu privire la care dispozitiile legale nu prevad posibilitatea contestarii sub aspectul despagubirilor.
Potrivit art. 26 alin.1 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar în alin. 2 al textului se prevede că la calcularea despăgubirilor, experții și instanța de judecată vor avea în vedere prețul de vânzare al imobilelor de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Conform normelor legale menționate, despăgubirea cuvenită proprietarului bunului expropriat cuprinde, prin urmare, două componente, respectiv: valoarea reală a imobilului – care este intrinsec legată de caracterul echitabil al despăgubirii acordate, ceea ce presupune ca aceasta să fie cât mai apropiată de valoarea bunului expropriat - și prejudiciul cauzat proprietarului (sau unor terți) prin expropriere – care vizează consecințele generate prin expropriere asupra beneficiilor certe, previzibile, actuale sau viitoare, de care titularul dreptului nu se mai poate bucura.
În speță, a rezultat ca reclamanta nu contesta cuantumul despagubirilor, ci calitatea de persoane indreptatite la despagubire a paratilor S. N., I. N., A. G..
D. urmare, in aceasta faza a procedurii de expropriere instanta poate verifica doar cuantumul despagubirii, cu care de altfel reclamanta este de acord, astfel incat actiunea este nefondata sub acest aspect. Nefondata este cererea reclamantei pentru incrierea ca titular in hotararea de stabilire a despagubirilor si radierea numitului I. Sucuri, in conditiile in care instanta poate analiza doar cuantumul despagubirilor. In conditiile respingerii cererilor anterioare, instanta apreciaza ca fiind nefondata si cererea pentru obligarea paratilor S. N., I. N., A. G. la plata de despagubiri.
F. de acestea, instanta va respinge ca nefondata acțiunea formulată de reclamanta C. I..
Instanta va respinge ca neintemeiata cererea pentru cheltuieli de judecata formulata de paratii M. Constanta prin Primar, C. L. Constanta, S. R. prin Departamentul pentru Proiecte de Infrastructura si Investitii Straine, avand in vedere ca nu s-a facut dovada efectuarii unor astfel de cheltuieli..
Instanta va lua act ca paratii S. N., I. N., A. G. nu solicita cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renuntarea la judecata cererii formulate de reclamanta C. I. in contradictoriu cu paratii M. CONSTANTA PRIN PRIMAR, C. L. CONSTANTA SI JUDETUL CONSTANTA.
Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale active.
Respinge, ca nefondata, actiunea formulata de reclamanta C. I., cu domiciliul în C., ., județ C., în contradictoriu cu pârâții S. R. prin DEPARTAMENTUL PENTRU PROIECTE de INFRASTRUCTURĂ și INVESTIȚII STRĂINE, cu sediul în București, ., sector 5, S. N., cu domiciliul în C., ., ., . N., cu domiciliul în C., . și A. G., cu domiciliul în C., ..25.
Respinge, ca neintemeiata, cererea pentru cheltuieli de judecata formulata de paratii M. Constanta prin Primar, C. L. Constanta, S. R. prin Departamentul pentru Proiecte de Infrastructura si Investitii Straine.
Ia act ca paratii S. N., I. N., A. G. nu solicita cheltuieli de judecata.
Cu apel in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 03 martie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
C. S. A. R. E.
Red.th.hot.jud.C.S.A.
03.04.2014/10ex.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 533/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... → |
|---|








