Stabilire program vizitare minor. Încheierea nr. 11/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Încheierea nr. 11/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 17-04-2014 în dosarul nr. 33956/212/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA I CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 11 aprilie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. C. V.

Judecător:T. V.

Grefier: G. A.

Pe rol soluționarea apelului civil declarat de către apelantul reclamant L. G., cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de Avocatură L. A., cu sediul în în C., ., ., . civile nr.7527/28.05.2013 pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimata pârâtă N. E., cu domiciliul în C., ., ., ..

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns apelantul reclamant, prin apărător ales, doamna avocat D. I. care depune împuternicire avocațială la dosarul cauzei, lipsind intimata pârâtă.

Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea disp. art.88 și urm. Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că la data de 14 martie 2014 apelantul a depus la dosarul cauzei cerere de repunere pe rol, după care:

Apelantul, prin apărător ales depune la dosarul cauzei taxă de timbru în cuantum de 3 lei.

Instanța, pune în discuție cererea de repunere pe rol a cauzei.

Apelantul, prin apărător ales, solicită repunerea cererii de chemare în judecată pe rol, arătând faptul că prezenta cauză a fost suspendată pentru neprezentare însă doamna avocat ce l-a apărat anterior pe apelant nu s-a putut prezenta, iar faxul trimis de aceasta a fost depus după pronunțare.

Instanța, în condițiile art.245 din codul de procedură civilă Tribunalul repune cauza pe rol.

Nemaifiind alte cereri prealabile sau probe noi, instanța acordă cuvântul părților în dezbateri asupra fondului.

Apelantul, prin apărător ales, solicită instanței admiterea apelului astfel cum a fost formulat, să se aibă în vedere că deși acțiunea a fost admisă în parte, a apreciat faptul că probele ce s-au administrat pe fondul cauzei dădeau posibilitatea admiterii în totalitate a acțiunii.

Arată faptul că este foarte important ca apelantul să aibă legături cu minorul nu într-un loc public și în prezența mamei, întrucât aceasta ar impieta scopul acțiunii promovate. Precizează că între părți este o tensiune foarte mare, sunt trei ani de când apelantul nu a putut să-și vadă copilul, aceasta nefiind în interesul superior al copilului care ar trebui să se bucure de afecțiunea și prezența ambilor părinți, fiind firesc să aibă legături și cu familiile celor două părți litigante. Arată faptul că programul de vizită pe care l-a formulat în acțiunea inițială este în interesul superior al copilului.

În concluzie, solicită admiterea apelului și stabilirea programului de vizită conform cererii principale. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Instanța, socotindu-se lămurită, conform art.150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.

TRIBUNALUL

Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 260 alin. 1 cod procedură civilă, urmează să amâne pronunțarea în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Amână pronunțarea la data de 17.04.2014.

Pronunțată în ședința publică azi, 11.04.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

C. C. V. T. V.

GREFIER,

A. G.

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.308/2014

Ședința publică de la 17 aprilie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. C. V.

Judecător:T. V.

Grefier: G. A.

Pe rol soluționarea apelului civil declarat de către apelantul reclamant L. G., cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de Avocatură L. A., cu sediul în în C., ., ., . civile nr.7527/28.05.2013 pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimata pârâtă N. E., cu domiciliul în C., ., ., ..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 11.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință aferentă, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. La acel termen, instanța a amânat pronunțarea în cauză la data de 17.04.2014.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față,

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., reclamantul L. Grigoare a chemat în judecată pe pârâta N. E. E. solicitând ca instanța să încuviințeze să aibă legături personale cu minorul L. R. Ș. rezultată din căsătoria părților, după următorul program; de două ori pe lună, la sfârșitul primei și celei de a treia săptămâni, începând de vineri și până duminică, la domiciliul reclamantului; câte o săptămână în perioada sărbătorilor pascale și în perioada sărbătorilor de iarnă, la domiciliul reclamantului precum și trei săptămâni în vacanța de vară.

Susținerile Părților.

În motivarea cererii, reclamantul arată în esență că a fost căsătorit cu pârâta, iar prin sentința civilă a Judecătoriei C., a fost desfăcută căsătoria părților prin divorț, minorul rezultată din căsătoria părților, fiindu-i încredințată spre creștere și educare pârâtei, care îi interzice să aibă legături personale cu aceasta..

Menționează de asemenea că solicită să aibă legături personale cu minorul la domiciliul său având în vedere vârsta minorului dar și relațiile tensionate dintre părinții care ar crea o stare neadecvată pentru minor.

Prin întâmpinare pârâta și-a precizat poziția procesuală reținându-se în esență că este de acord cu stabilirea unui program de vizită minor într-un spațiu public și numai în prezența mamei sau a bunicilor materni.

Prin sentința civilă nr. 7527 din 28.05.2013 Judecătoria C. a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă, a admis acțiunea și a stabilit în favoarea reclamantului un program de vizitare a minorului, numai într-un spațiu public și în prezența mamei, în prima și a treia duminică din lună, de la oara 17 la ora 19.

În referire la excepția inadmisibilității acțiunii, prima instanță a constatat că nu poate fi primită câtă vreme părțile nu se înțeleg cu privire la exercitarea acestui drept astfel că în raport de prevederile art.401 alin.2 din Codul civil acțiunea este admisibilă.

Raportat la vârsta minorului și starea de sănătate acestuia, instanța de fond a apreciat ca fiind îndestulătoare posibilitatea ca reclamantul să aibă legături personale cu minorul în cadrul unui program restrâns astfel cum s-a stabilit prin hotărârea judecătorească mai sus menționată.

La fundamentarea acestei hotărârii instanța de fond a ținând seama și de împrejurarea că minorul are probleme de sănătate și urmează un tratament riguros pe care i-l administrează pârâta, iar alimentația copilului trebuie să fie una specifică, de natură a nu-i agrava problemele medicale, fapt ce impune ca minorul să fie în permanență lângă mama sa motiv pentru care a apreciat ca întrevederile dintre tată și fiu sa să aibă loc într-un spațiu public și în prezența mamei, fără posibilitatea pentru reclamant de a lua copilul la actualul său domiciliu.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul L. Grigoare.

În fundamentarea criticilor se susține sub un prim aspect că programul stabilit nu este de natură să asigure minorului nici stabilitatea emoțională și nici consolidarea unei relații afective puternice cu tatăl său.

Se arată în acest sens că soluția de limitarea a programului de vizită numai într-un loc public și în prezența pârâtei este de natură a crea copilului o stare de disconfort având în vedere relațiile tensionate dintre părinți și contravine jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care recunoaște că pentru un părinte și copilul său a fi împreună reprezintă un element fundamental al vieții de familie, chiar dacă relația dintre părinți se destramă .

Nelegalitatea soluției adoptate a fost invocată de apelant și din perspectiva că nu s-a făcut dovada consecințelor negative ale exercitării dreptului de vizită prin luarea minorului la domiciliu său, situația medicală a minorului fiind apreciată în mod greșit deoarece rețetele depuse vizează administrarea unor medicamente pentru răceală și gripă fără ca acestea să reflecte existența unor probleme grave de sănătate care să constituie o piedică în relațiile personale dintre acesta și copil. De asemenea din referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul reclamantului a reieșit că poate oferii condiții bune de creștere și educare precum și un mediu adecvat pentru minor, a mai arătat apelantul prin motivele de apel.

Aprecierile Tribunalului.

Analizând apelul în limitele devoluțiuni stabilite prin motivele invocate, a probatoriului administrat, ca și a dispozițiilor legale aplicabile sau reproșurile aduse instanței de fond, Tribunalul constată caracterul fondat al acestuia pentru considerentele ce se vor arăta în continuare;

Deși instanța de fond a recunoscut dreptul subiectiv pretins, acela ca reclamantul să aibă legături personale cu minorul, Tribunalul constată că exercițiul acestui drept trebuie să fie unul efectiv ceea ce reclamă ca dispozițiile adoptate în acest sens să nu fie formale și să fie susceptibile de aducere eficientă la îndeplinire și în mod necesar să asigure valorificarea optimă a dreptului.

În raport de aceste criterii Tribunalul constată că programul de legături personale stabilit în cauză și apreciat de instanța de fond ca îndestulător împiedică valorificare optimă a dreptului recunoscut reclamantului și lipsește de conținut dreptul subiectiv al cărui exercițiu devine unul formal, câtă vreme nu se poate asigura intimitatea necesară unei relații personale ,cu atât mai mult cu cât minorul a fost încredințat mamei și a pierdut obișnuința relației cu tatăl ceea ce impune reluarea comunicării într-un cadrul minimal fără prezența mamei.

Ori, în acest context deplasarea împreună cu minorul în afara locuinței pârâtei este absolut necesară în acest scop, aceasta contribuind la stabilirea unei apropieri reale între tată și fiu, ceea ce nu s-ar putea realiza în cadrul fixat, câtă vreme relația dintre aceștia nu se desfășoară în mediul de viață al tatălui. .

Pe de altă parte se constată că impunerea vizitelor în oricare altă locație mai puțin la domiciliul reclamantului ,apare ca o sancțiune pentru tată, deducându-se că relația cu minorul trebuie să se desfășoare numai sub supravegherea mamei, însă această limitare trebuie apreciată ca fiind contrară finalității dreptului.

Analizând probatoriu administrat în cauză Tribunalul reține că acesta nu relevă un eventual pericol pentru dezvoltarea fizică ori psihică a minorului prin apropierea de tată, și nici nu confirmă că starea de sănătate a copilului constituie o piedică în valorificarea dreptului recunoscut reclamantului.

Sub aspectul condițiilor materiale nu este lipsit de importanță nici ancheta psihosocială întocmită de Autoritate Tutelară și Protecția Copilului C. care relevă existența unor condiții de locuit bune, apartamentul în care locuiește reclamantul fiind compus din trei camere și dependințe.

Constatând că soluția adoptată de instanța de fond împiedică exercitarea normală a dreptului recunoscut, Tribunalul apreciază că este în interesul minorului modificare programului, urmând ca în temeiul art.296 Cod pr. civilă să admită apelul, iar schimbarea sentinței va fi dispusă în parte în sensul că încuviințează ca apelantul să aibă legături personale cu minorul după următorul program; în prima și a treia săptămână a fiecărei luni ,de sâmbătă ora 12 până duminică ora 18, cu posibilitatea luării minorului la domiciliul tatălui și cu obligația aducerii minorului la locuința mamei și două săptămânii în vacanța de vară, respectiv iulie în anii pari și august în anii impari, cu posibilitatea luării minorului la domiciliul tatălui și cu obligația aducerii minorului la locuința mamei, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de către apelantul reclamant L. G., cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de Avocatură L. A., cu sediul în în C., ., ., . civile nr.7527/28.05.2013 pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimata pârâtă N. E., cu domiciliul în C., ., ., ..

Schimbă în parte sentința civilă nr. 7527/28.05.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._ /2001 în sensul că, încuviințează ca apelantul reclamant L. G. să aibă legături personale cu minorul L. R. Ș., după următorul program:

- în prima și a treia săptămână a fiecărei luni, de sâmbătă ora 1200 până duminică ora 1800, cu posibilitatea luării minorului la domiciliul tatălui și cu obligația aducerii minorului la locuința mamei la sfârșitul acestui interval;

- două săptămâni în vacanța de vară, respectiv iulie în anii pari și august în anii impari, cu posibilitatea luării minorului la domiciliul tatălui și cu obligația aducerii minorului la locuința mamei la sfârșitul fiecărui interval.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 17.04.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

C. C. V. T. V.

GREFIER,

A. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stabilire program vizitare minor. Încheierea nr. 11/2014. Tribunalul CONSTANŢA