Acţiune în constatare. Decizia nr. 45/2013. Tribunalul COVASNA
Comentarii |
|
Decizia nr. 45/2013 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 791/119/2006
Dos.nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 45/A
Ședința publică din data de 25 iunie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ö. LORAND A.
JUDECĂTOR: U. G.
GREFIER: P. E.
Pe rol fiind judecarea apelului formulat de pârâta ., cu sediul în Mun. Sf. G., ., J. C., în contradictoriu cu intimații K. E., cu domiciliul în Mun. Miercurea C., ., ., J. Harghita, S. M., cu domiciliul în Mun. Miercurea C., ., ., J. Harghita, K. J. G., cu domiciliul în Mun. Sf. G., ., ., J. C., și M. S. G. prin primar, cu sediul în Mun. Sf. G., 1 Decembrie 1918, nr. 2, J. C., împotriva Sentinței civile nr. 695 din 14 aprilie 2004 pronunțată de Judecătoria Sf. G. în dosarul cu nr. 2016/2003, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică de astăzi, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depusă la dosarul cauzei din partea intimatelor K. E. și S. M., prin intermediul registraturii, la data de 21.06.2013, concluzii scrise pe excepția perimării.
Instanța de apel constată că soluționarea prezentei cauze a fost suspendată în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct. 1 Cod procedură civilă, prin încheierea de ședință publică de la termenul de judecată din data de 15.06.2006, iar cauza a fost repusă din oficiu pe rol de instanță, în conformitate cu prevederile art. 252 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului și ținând seama de dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, din oficiu, instanța invocă faptul că cererea de apel ce formează obiectul prezentului dosar a rămas în nelucrare mai mult de un an.
TRIBUNALUL:
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 695. a Judecătoriei Sf. G., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții K. E., S. M. și K. J. G., împotriva pârâților . Sf. G. și M. Sf. G. prin Primar și în consecință s-a constatat că imobilul intabulat în CF_ Sf. G., sub nr. top 1952/24/1/A/1 și nr. top 1952/24/1/3 a fost preluat de stat fără titlu valabil.
A luat act de renunțarea reclamanților la judecata cererii privind constatarea calității de moștenitori ai defuncților K. Erno și K. J. G..
Au fost respinse excepțiile inadmisibilității acțiunii, autorității de lucru judecat și necompetenței materiale a Judecătorie Sf. G., formulate de pârâta SCD E. SRL.
A obligat pârâții la plata către reclamanți a 350.000 lei fiecare cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a motivat în esență că, imobilul care face obiectul Dispoziției nr. 1014 emisă de Primarul Mun. Sf. G. a fost preluat fără titlu valabil.
S-a mai reținut că, în cazul în care pârâta . formulează pretenții față de reclamanți, sunt în drept să promoveze acțiune în realizarea acestui drept.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta . arătând că își mențin toate motivele de apel invocate prin motivele de apel depuse pentru termenul din 9 septembrie 2004, în plus arată că acțiunea reclamanților nu justifică un interes legitim pentru promovarea ei.
La termenul de judecată din data de 15 iunie 2006 Tribunalul C., având în vedere lipsa părților la apelul efectuat, deși procedura de citare cu acestea a fost legal îndeplinită și, constatând că niciuna dintre ele nu a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, a dispus suspendarea judecării prezentei cauze.
După această dată, a trecut mai mult de un an, timp în care părțile nu au mai stăruit în continuarea judecății, astfel că, potrivit art. 248 și următoarele din Codul de procedură civilă, apelul este perimat, urmând a se decide în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat apelul formulat de pârâta . Sf. G. împotriva Sentinței civile nr. 695 din 14 aprilie 2004 pronunțată de Judecătoria Sf. G. în dosarul cu nr. 2016/2003, având ca obiect acțiune în constatare.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
Ö. LORAND A. U. G.
Aflat în concediu de odihnă
Semnează Vicepreședintele Tribunalului C.
GREFIER
P. E.
Red. O.L.A./28.06.2013
Tehnored. P.E./01.07.2013
- 7 exemplare -
Judecător fond: V. M. D.
← Plângere contravenţională. Decizia nr. 623/2013. Tribunalul... | Reziliere contract. Decizia nr. 29/2013. Tribunalul COVASNA → |
---|