Actiune in regres. Decizia nr. 441/2013. Tribunalul COVASNA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 441/2013 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 524/305/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 441/R
Ședința publică din data de 01 octombrie 2013
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: A. C.
JUDECĂTOR: B. A. D.
GREFIER: P. E.
La ordine fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta S.C. A. Ț. ASIGURĂRI S.A și pârâtul B. L. împotriva sentinței civile nr. 1353 din 25 aprilie 2013 a Judecătoriei S. G., pronunțată în dosarul civil nr._, având ca obiect acțiune în regres.
La apelul nominal, făcut în ședința publică de astăzi, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că dezbaterile asupra cauzei de față, au avut loc în ședința publică din 17.09.2013, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 24.09.2013, și apoi pentru data de astăzi, 01.10.2013.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 1353 din 25 aprilie 2013, Judecătoria S. G. a admis excepția neîndeplinirii procedurii prealabile.
A respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. TIRIAC ASIGURARI S.A., cu sediul ales la SCA "Ș. și Asociații" în contradictoriu cu pârâtul B. L., ca inadmisibilă.
A admis în parte cererea pârâtului cu privire la plata cheltuielilor de judecată și obligă reclamanta să achite pârâtului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând parte din onorariul apărătorului ales.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul instanței la data de 31.01.2013 sub nr._, reclamanta S.C. A. TIRIAC ASIGURARI S.A. a solicitat obligarea pârâtului B. L. la plata sumei de 2027,27 lei, cu titlu de regres pentru daunele achitate de societatea reclamantă, sumă la care se adaugă dobânda legală în cuantum de 109,39 lei calculată de la data plății, respectiv 20.03.2012 și până la data formulării acțiunii, precum și în continuare până la data achitării integrale a debitului.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 16.02.2012, conform declarației asiguratului, pârâtul a produs inundarea spațiului situat la etajul inferior aparținând asiguratului reclamantei M. B. A., avariindu-l pe acesta din urma.
Deoarece, la data producerii evenimentului, pentru spațiul asiguratului M. B. A. era încheiata o poliță de asigurare nr. IARM_, contravaloarea daunei, conform procesului-verbal de constatare a daunei a fost achitata de către reclamantă. Întrucât pârâtul se face vinovat de producerea evenimentului, în temeiul art.2210 cod civil, reclamanta se subrogă în limitele indemnizației plătite, în toate drepturile asiguratului, față de cei răspunzători de producerea daunei, respectiv față de pârât.
În drept, a invocat dispozițiile art.1357, 1376, art.2210 din Noul Cod Civil;
În probațiune, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriu paratului.
La data de 14.03.2013 pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prematurității, arătînd că reclamanta a formulat cererea de conciliere directă doar după înregistrarea acțiunii.
Pe fond, a solicitat respingerea cererii reclamantei ca nefondată, arătînd că pârâtul nu se face vinovat de producerea inundației la apartamentul asiguratului M. B. A..
În ședința publică de azi, 25.04.2013, instanța de fond a invocat din oficiu și a pus în discuție excepția neîndeplinirii procedurii prealabile obligatorii a concilierii, asupra căreia a pronunțat mai întâi.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției invocate, prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele:
Potrivit disp. art.7201 din vechiul C.pr.civ. aplicabil cauzei de față, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamanta avea obligația de a încerca soluționarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă.
Apărarea reclamantei în sensul că a încercat concilierea după introducerea cererii de chemare în judecată, dar înaintea primului termen de judecată și astfel a îndeplinit procedura prealabilă este nefondată, întrucât textul de lege este clar, în sensul că procedura medierii sau a concilierii directe trebuia efectuată înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, rațiunea textului de la art.7201 din vechiul C.pr.civ. fiind aceea de a se încerca soluționarea litigiului pe cale amiabilă și degrevarea astfel a instanțelor de judecată.
Constatând că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art.7201 din vechiul C.pr.civ., instanța de fond a admis excepția neîndeplinirii procedurii prealabile și a respins cererea ca inadmisibilă.
În temeiul art.274 alin.1 și 3 din vechiul C.pr.civ., a admis în parte cererea pârâtului cu privire la plata cheltuielilor de judecată și a obligat reclamanta să achite pârâtului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentînd parte din onorariul apărătorului ales. Pentru a decide astfel, prima instanță a avut în vedere că onorariul în cuantum de 1000 lei este disproporționat de mare față de munca efectiv îndeplinită de apărătorul ales și mai ales față de valoarea pricinii, fără ca prin această măsură instanța să intervină în raportul contractual dintre pârât și apărătorul său.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul B. L. solicitând modificarea hotărârii primei instanțe în sensul de a se modifica hotărârea atacată și a se dispune acordarea integrală a cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului se arată că diminuarea onorariului de avocat reprezintă o imixtiune în contractul de asistență juridică prohibită de lege, disp. art. 274 alin. 3 C.proc.civ fiind desuete în raport de prevederile art. 128 alin. 3 și 132 din Statutul profesiei de avocat.
În speță dificultatea pricinii și volumul de muncă necesar nu sunt condiționate de valoarea pricinii, avocatul nu avea posibilitatea la momentul angajării litigiului să prevadă dacă procesul se va soluționa pe excepție sau nu, practica fiind neunitară în domeniu. Oricum asistența juridică acordată de avocat nu se rezumă doar la redactarea actelor de procedură și la reprezentarea clientului în proces ci și la discutarea speței cu clientul, acordarea de consultații juridice și pregătirea înscrisurilor necesare.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și reclamanta . SA solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre continuarea judecării fondului.
În motivare se arată că acțiunea în regres este întemeiată pe prevederile art. 1376,1378, 1381 C.civil, în speță nefiind aplicabile disp. art. 720¹ C. neaflându-ne în situația unui proces sau a unei cereri în materie comercială.
Se arată de asemenea că nerespectarea prevederilor art. 720 nu atrage automat nulitatea concilierii ci numai dacă partea dovedește o vătămare. În speță nu s-a dovedit o vătămare dimpotrivă, deși a fost introdusă acțiunea și invitată la conciliere în termenul scurs de la data primirii invitației și până la primul termen de judecată pârâtul nu a dat curs invitației la conciliere, ignorând-o total. Având în vedere termenele lungi care se dau de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la primul termen partea nu a fost vătămată și putea da curs oricum invitației la conciliere dacă dorea acest lucru însă oricum nu a făcut-o.
Analizând prioritar recursul declarat de către reclamanta . SA, soluționarea recursului declarat de pârât privitor la cheltuielile de judecată depinzând de soluția dată cererii de chemare în judecată, tribunalul constată următoarele:
Astfel, obiectul prezentei cauze vizează obligarea pârâtului B. L. la plata unei sume de bani cu titlu de regres pentru daunele achitate de societatea reclamantă, aceasta subrogându-se în limitele indemnizației plătite în toate drepturile asiguratului.
În acest sens se reține că natura juridică a acțiunii în regres exercitate de asigurător (societate de asigurare) împotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident este comercială, iar nu civilă, așa cum a reținut și ÎCCJ într-o decizie dată în recurs în interesul legii.
Într-adevăr, litigiul a început după . Noului cod civil însă se constată că prin Legea de punere în aplicare a NCC nr. 71/2011 se introduce noțiunea de „profesionist” prevăzută la art. 3 din NCC, noțiune ce include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale. În lumina acestor modificări, litigiile calificate inițial ca și comerciale, cum este cazul în speță, sunt în prezent litigiile între profesioniști.
Or, art. 219 din L nr. 71/2011 a menținut obligația referitoare la necesitatea de a se încerca soluționarea amiabilă, prin conciliere sau mediere, înainte de introducerea acțiunii în instanța de judecată “În procesele și cererile dintre profesioniști evaluabile în bani și derivate din raporturi contractuale, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă cu cealaltă parte”.
Concluzionând, prezentului litigiu îi sunt aplicabile preved. art. 720¹ C. vechi, sens în care se constată că temeinic a reținut instanța de fond neîndeplinirea de către reclamantă a acestei condiții. În acest sens, se reține că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 31.01.2013, citația fiind primită de către pârât la data de 7.02.2013 iar convocarea la conciliere fiind primită abia la data de 8.02.2013. Este evident faptul că reclamanta nu a avut deloc intenția să încerce soluționarea litigiului prin conciliere înainte de chemarea pârâtului în judecată ci a trimis invitația la conciliere doar formal, sperând că va suplini în acest mod cerința expresă a legii.
Faptul că se acordă termene de judecată lungi ( un termen de 7 săptămâni neputând fi considerat de altfel un termen lung) nu poate fi folosit ca scuză pentru exonerarea de obligațiile legale.
Nu se poate susține cu succes faptul că pârâtul nu suferit nicio vătămare în condițiile în care rațiunea parcurgerii obligatorii a acestei proceduri este aceea de a se evita sesizarea instanței de judecată și declanșa litigii ce își pot găsi soluția prin înțelegerea părților.
Sub acest aspect instanța reține că este esențial ca demersurile pe care partea reclamantă le efectuează să fie clare, să rezulte clar intenția părții de a proceda la conciliere, acțiunea în instanță putând fi promovată doar în condițiile în care din modul de derulare a procedurii prealabile a concilierii rezultă că părțile nu au putut ajunge la un acord pe cale amiabilă. Or partea pârâtă a fost pusă evident în dificultate de a înțelege intenția reclamantei de conciliere în condițiile în care a primit citația înainte de convocarea la conciliere.
Pentru toate aceste considerente tribunalul reține că soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este una legală și temeinică.
Analizând recursul declarat de pârât Tribunalul constată că acest este fondat dar pentru considerentele ce urmează.
Astfel, se impune precizarea că stabilirea cuantumului onorariului de avocat nu numai că este permisă de lege conform dispoziției cuprinse în art. 274 alin.3 C.., ce reglementează reducerea onorariului avocațial potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale raportat la criteriile prevăzute de acest text de lege – valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, dar nici nu reprezintă o ingerință a judecătorului în contractul de asistență juridică. Astfel, reducând onorariul de avocat instanța nu modifică nicio clauză din contract și nu împiedică partea să achite acest onorariu avocatului său, ci doar nu obligă partea adversă să suporte acest onorariu atunci când îl consideră disproporționat față de munca prestată.
Disp. art. 132 din Statutul profesiei de avocat nu au nicio relevanță în speță în condițiile în care oricum partea care cade în pretenții ( în speță societatea de asigurări) nu este parte în contractul de asistență juridică astfel că nu are calitate să formuleze contestații sau reclamații la decanul baroului.
Însă, se constată că onorariul de avocat solicitat în cauză în cuantum de 1.000 lei nu este disproporționat față de munca prestată, subscriindu-se noțiunii de rezonabil prin raportare la obiectul litigiului și complexitatea acestuia, cu atât mai mult cu cât soluția pronunțată în cauză de respingere a cererii ca prematură nu putea fi prefigurată în mod necesar nici de parte, nici de reprezentantul acesteia.
În drept tribunalul va avea în vedere art. 304/1 C.. conform căruia instanța de recurs nu este limitată la motivele de recurs prevăzute de art. 304 C.. în ipoteza în care hotărârea nu este susceptibilă de apel, putând analiza cauza sub toate aspectele, urmând de asemenea a avea în vedere art.312 alin.3 care stipulează că – “ Modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9…””, din disp. art. 312 alin.2 C.. rezultând că modificarea poate fi totala sau parțială.
D. urmare, față de toate considerentele expuse, urmează a fi admis recursul dispunându-se modificarea sentinței în sensul că va fi obligată reclamanta la plata către pârât a sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță.
Totodată conform acelorași dispoziții legale intimatul pârât va fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată în recurs, respectiv suma de 150 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de SCAllianz Ț. Asigurări SA
Admite recursul declarat de recurentul B. L. împotriva sentinței civile nr. 1353/25.04.2013 a Judecătoriei S.-G. – pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite cererea pârâtului și obligă reclamanta la plata către pârâtul B. L. a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Obligă intimata SCAllianz Ț. Asigurări SA la plata către recurentul B. L. a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs
Irevocabilă.
Pronunțata in ședința publică, azi - 1.10.2013
Președinte, Judecători, Grefier,
D. C. A. C. B. A. D. P. E.
Red.A.C./22.10.2013
Tehnored.P.E./25.10.2013
Jud. fond. - B. L. M.
2 exp.
| ← Drept de retenţie. Sentința nr. 1094/2013. Tribunalul COVASNA | Plângere contravenţională. Decizia nr. 428/2013. Tribunalul... → |
|---|
