Drept de retenţie. Sentința nr. 1094/2013. Tribunalul COVASNA

Sentința nr. 1094/2013 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 338/119/2012

Dosar nr._

ROMANIA

TRIBUNALUL C.

SENTINȚA CIVILĂ NR-1094

Ședința publică din 21 martie 2013

PREȘEDINTE: A. C.

GREFIER: F. P.

Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de intervenție formulate de C. de C. a Județului C. în contradictoriu cu pârâta R. A. Administrația Patrimoniului Protocolului de S., având ca obiect stabilirea dreptului de retenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi, constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Dezbaterile în fond asupra cererii de față au avut loc în ședința publică din 7 martie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

TRIBUNALUL

1. În urma Regulatorului de competență pronunțat de Curtea de Apel B. la data de 28.01.2011 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr. dos._, ca urmare a disjungerii dispusă prin încheierea pronunțată în data de 3.02.2011 în dos.civ. nr._, cererea de intervenție în interes propriu formulată de C. de C. al jud. C. în contradictoriu cu intimata RA Administrația Patrimoniului Protocolului de S. prin care se solicită stabilirea unui drept de retenție asupra imobilului situat în mun. S.-G., .. 10 pentru suma de 84.138,62 lei.

În motivarea cererii adresate instanței se arată că prin Hotărârea Consiliului Județean C. nr. 42/2006 s-a aprobat darea în administrarea reclamantului a suprafeței de 599,88 mp din imobilul care face obiectul acțiunii . D. urmare s-a încheiat contractul nr. 284/13.04.2006 între Consiliul Județean și C. de C. pe o perioadă nedeterminată.

Având în vedere necesitatea conservării bunului primit în administrare s-au făcut cheltuieli cu repararea și îmbunătățirea bunului în cuantum de 84.138,62 lei, conform facturilor anexate cererii.

În probațiune s-a depus la dosar copia Hotărârea Consiliului Județean C. nr. 42/2006 (fila 3), copia contractului nr. 284/13.04.2006 ( fila 6), copia facturilor fiscale ( fila15-17).

În drept au fost invocate prevederile art. 50 C.proc.civ.

2. Legal citată, pârâta RA Administrația Patrimoniului Protocolului de S. a formulat întâmpinareprin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată .

În motivare se arată că prin HG nr. 2443/2004 imobilul a fost transmis în proprietatea publică a Statului și în administrarea Ministerului Culturii și cultelor - E. O. a Covasnei și Harghitei.

Ulterior s-a emis o nouă hotărâre de Guvern nr. 1485/2005 prin care imobilul a fost transferat din domeniul privat al Statului și administrarea RA-APPS în domeniul public al jud. C. și în administrarea Consiliului Județean C.. Această hotărâre de guvern a fost atacată în contencios și a fost anulată în mod definitiv prin sentința nr. 87/29.05.2009 a Curții de Apel Pitești.

Din acel moment atât RA-APPS cât și Consiliului Județean C. au obligația să transmită imobilul Secretariatului de S. pentru Culte pentru E. O. a Covasnei și Harghitei.

Se mai arată că contravaloarea cheltuielilor de reparații și îmbunătățiri revin administratorului clădirii, respectiv Centrului de C. care și în prezent beneficiază de imobil.

Aceste pretenții ar putea fi puse eventual în sarcina Consiliului Județean C. care a încheiat contracte de administrare deși avea cunoștință de acțiunea ce avea ca obiect HG nr. 1845/2005.

3. La data de 5.05.2011 pârâta RA Administrația Patrimoniului Protocolului de S. a formulat cerere de chemare în garanție a Secretariatului de S. pentru Culte și E. O. a Covasnei și Harghitei solicitând instanței ca în ipoteza admiterii acțiunii reclamantului să fie obligații chemații în garanție la plata integrală a sumei.

În motivare se arată că RA-APPS nu are în acest moment posesia imobilului iar reparațiile și îmbunătățirile efectuate la imobil nu îi profită subscrisei ci chemaților în garanție. RA-APPS are obligația de a încheia toate formalitățile legale pentru a transmite imobilul către S. de S. pentru Culte și E. O. a Covasnei și Harghitei.

4. La data de 24.02.2012 E. O. a Covasnei și Harghitei a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei RA Administrația Patrimoniului Protocolului de S. solicitând admiterea în principiu și pe fond respingerea cererii reclamantei ca nefondată.

5. La data de 2.05.2012 S. de S. pentru Culte a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanție prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond respingerea cererii ca neîntemeiată.

În motivare se arată că deși a solicitat în nenumărate rânduri punerea în executare a sentinței nr. 87/29.05.2009 a Curții de Apel Pitești nu s-a primit niciun răspuns în acest sens iar până la acest moment nu a fost încheiat niciun protocol de predare-primire a imobilului în litigiu, acesta nefiind înscris în inventarul bunurilor din domeniul public care sunt administrate de Secretariat.

6. La data de 3.05.2012 2012 E. O. a Covasnei și Harghitei a formulat cerere de arătare a titularului dreptului solicitând chemarea în judecată a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice.

În motivare se arată că potrivit art. 12 alin. 4,5 și 6 din L nr. 213 din 17.11.1998 titularul dreptului de administrare are obligația să arate instanței cine este titularul dreptului de proprietate iar în speță bunul face parte din domeniul public al Statului R..

7. La data de 25.06.2012 Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de arătare a titularului dreptului.

În motivare se arată că în dubla sa calitate de intervenientă în interesul altei persoane și chemată în garanție aceasta nu poate formula o cerere de arătare a titularului dreptului. În plus preved. art. 12 alin. 4,5 și 6 din L nr. 213 din 17.11.1998 au fost abrogate expres prin L nr. 71/2011.

Se mai arată că dreptul real de administrare este un drept real principal și nu un dezmembrământ al dreptului de proprietate publică, are o existență de sine-stătătoare, astfel că litigiul privind instituirea unui drept de retenție trebuie în mod obligatoriu să se judece în contradictoriu cu titularul dreptului de administrare.

De reparațiile efectuate la imobil va beneficia titularul dreptului de administrare, astfel că acestuia îi revine obligația de a suporta cheltuielile de întreținere solicitate.

În vederea justei soluționări a cauzei instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri.

Prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 7.02.2013 instanța a dispus citarea reclamantei cu mențiunea să precizeze acțiunea respectiv dacă solicită și obligarea pârâtei la plata sumei indicată în cererea introductivă sau nu.

De asemenea, la solicitarea instanței, E. O. a Covasnei și Harghitei a precizat că cererea de intervenție accesorie a fost formulată în dosarul inițial nr._, iar în prezentul dosar cererea a fost depusă din eroare sens în care instanța a constatat calitatea acesteia de chemat în garanție și nu de intervenient accesoriu.

În ședința publică din data de 7 martie 2013 RA-APPS a depus la dosar procesul-verbal de predare-primire din data de 4.03.2013 prin care imobilul în litigiu a fost preluat de la Consiliul Județean C. și predat către RA Administrația Patrimoniului Protocolului de S..

Analizând actele și lucrările administrate în litigiul dedus judecății, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 328/10.02.2011 pronunțată în dosarul inițial nr._ Tribunalul C. a admis acțiunea formulată de RA Administrația Patrimoniului Protocolului de S. și a obligat Județul C. și Consiliul Județean C. la predarea efectivă a imobilului situat în Mun. S.-G. .. 10. Decizia a devenit irevocabilă prin respingerea recursului.

În dosarul respectiv C. de C. al jud. C. a formulat în contradictoriu cu intimata RA Administrația Patrimoniului Protocolului de S. cerere de intervenție în interes propriu prin care a solicitat stabilirea unui drept de retenție asupra imobilului situat în mun. S.-G., .. 10 pentru suma de 84.138,62 lei.

Cererea a fost disjunsă în conformitate cu încheierea pronunțată în data de 3.02.2011, dispunându-se judecarea sa separată și formarea unui nou dosar, care, în urma Regulatorului de competență pronunțat de Curtea de Apel B. la data de 28.01.2011, s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr. dos._, respectiv prezentul dosar .

În concluzie, obiectul prezentului dosar îl reprezintă instituirea unui drept de retenție asupra imobilului situat în mun. S.-G., .. 10 pentru suma de 84.138,62 lei reprezentând cheltuieli cu repararea și îmbunătățirea acestuia.

Sub acest aspect instanța reține că dreptul de retenție constă în dreptul celui ce deține un bun al altcuiva pe care trebuie să-l restituie de a reține bunul respectiv până ce creditorul titular al bunului îi va plăti sumele cheltuite cu conservarea, întreținerea sau îmbunătățirea bunului,

Astfel, o condiție esențială pentru ca acesta să poată fi invocat este aceea ca datoria pe care posesorul lucrului o pretinde de la creditorul restituirii lucrului să se afle în conexiune, să fie prilejuită de acesta iar bunul să se afle în posesia celui ce solicită instituirea acestui drept întrucât dreptul de retenție se prezintă ca o garanție pur pasivă, în sensul că nu conferă prerogativa urmăririi bunului în mâna altei persoane. Cu alte cuvinte acesta nu poate fi instituit decât atâta timp cât bunul se află la detentor iar dacă a fost deja instituit, iar bunul a fost predat, dreptul de retenție încetează.

În speță, așa cum rezultă din procesul-verbal de predare-primire din data de 4.03.2013 aflat la fila 158-163 imobilul în litigiu a fost preluat de la Consiliul Județean C. și predat către RA Administrația Patrimoniului Protocolului de S.. În consecință, în acest moment, imobilul nu se mai află în detenția Centrului de C. al jud. C., instituție subordonată Consiliului Județean C. ( fila 122) astfel că instituirea dreptului de retenție nu mai este posibilă.

În ceea ce privește suma de 84.138,62 lei se constată că reclamanta nu a solicitat și obligarea pârâtei la achitarea acestei sume ci doar instituirea dreptului de retenție până la concurența acestei sume, cu toate că a fost citată cu mențiunea să-și precizeze acțiunea în acest sens, astfel că instanța, nefiind sesizată cu un astfel de capăt de cerere, nu va analiza dacă această creanță este certă și lichidă.

Pentru motivele arătate instanța va respinge cererea formulată de C. de C. al jud. C. ca neîntemeiată.

Dată fiind soluția la care s-a oprit instanța cu privire la acțiune se va dispune pe cale de consecință respingerea cererii de chemare în garanție a Secretariatului de S. pentru Culte și E. O. a Covasnei și Harghitei.

În ceea ce privește cererea de arătare a titularului dreptului se constată de asemenea că aceasta a rămas fără obiect în condițiile respingerii cererii principale și a cererii de chemare în garanție.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată se constată că pârâta RA Administrația Patrimoniului Protocolului de S. a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de transport, cazare și diurnă suportate pe parcursul procesului, acestea fiind detaliate în nota de calcul depusă la fila 169.

În conformitate cu art.274 C.., fata de soluția de respingere a acțiunii, urmează a se dispune obligarea reclamantei aflat în culpă procesuală, la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă în cuantum de 1.253,50 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiata acțiunea formulata de reclamanta C. de C. al jud. C. cu sediul în S.-G., P-ța Libertății nr. 2, jud. C. în contradictoriu cu pârâta RA Administrația Patrimoniului Protocolului de S.

Respinge cerere de chemare în garanție formulată de pârâta RA Administrația Patrimoniului Protocolului de S. în contradictoriu cu S. de S. pentru Culte cu sediul în București, .. 40, sector 1 și E. O. a Covasnei și Harghitei cu sediul în Miercurea C. . nr. 5, jud. Harghita

Ia act de renunțarea la judecata cererii de intervenție accesorie formulată de E. O. a Covasnei și Harghitei

Respinge cererea de arătare a titularului dreptului formulată de E. O. a Covasnei și Harghitei

Obligă reclamanta C. de C. al jud. C. la plata către pârâta RA Administrația Patrimoniului Protocolului de S. a sumei de 1.253,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi – 21.03.2013.

PREȘEDINTEGREFIER

A. C. F. P.

Red.A.C./2.04.2013

Tehnored.F.P./5.04.2013

8 expl.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Drept de retenţie. Sentința nr. 1094/2013. Tribunalul COVASNA