Contestaţie la executare. Decizia nr. 506/2013. Tribunalul COVASNA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 506/2013 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 2203/322/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 506/R
Ședința publică de la 22 octombrie 2013
Completul constituit din:
Președinte: R. I. C.
Judecător: B. A. D.
Judecător: O. N.
Grefier: V. E.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de intimații . și B. E. Judecătoresc Koncz C. împotriva sentinței civile nr. 340 din 29 martie 2013 a Judecătoriei Târgu S..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 8 octombrie 2013, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța în vederea deliberării a amânat pronunțarea pentru data de 15 octombrie 2013, apoi pentru astăzi, 22 octombrie 2013.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 340 din 29 martie 2013, Judecătoria Târgu S. a admis în parte contestația la executare astfel cum a fost modificată de contestatoarea S.C. L. P. S.R.L., prin reprezentant legal Danes A., cu sediul in or.C., ., nr.132, judetul C., în contradictoriu cu intimații ., prin reprezentant legal Linn M., cu sediul in mun. Sibiu, ., judetul Sibiu și B. executor JUDECĂTORESC KONCZ C., cu sediul în mun. Brasov, ..47,parter, judetul Brasov.
A anulat în parte actele de executare care fac obiectul ds. execuțional nr. 40/E/2012 al Biroului E. Judecătoresc KONCZ C., respectiv până la concurența sumelor de: 49.733,05 lei constând în creanță de recuperat, 4973,3 lei constând în onorariu executor judecătoresc și 2086,05 lei constând în cheltuieli de executare efectivă.
A respins ca neîntemeiate celelalte pretenții.
Ia act de renunțarea contestatoarei la petitul de suspendare a executării silite până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare.
A dispus restituirea de îndată către contestatoare a cauțiunii în sumă de 1256 lei consemnate conform recipisei de consemnare CEC nr._/1/07.12.2012.
Recipisa CEC nr._/1/07.12.2012 se eliberează din Registrul de valori, de la poziția 79/2012.
A obligat în solidar intimații cauzei la plata către contestatoare a sumei de 199 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
În fapt, titlul executoriu în baza căruia este executată silit reclamanta este reprezentant de sentința arbitrală nr. 152/23.06.2011 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de lângă Camera de Comerț și Industrie a României ( ds. nr.72/2011), prin care aceasta a fost obligată la plata către creditoarea pârâtă a sumei de 33.729,18 lei cu titlu de daune interese și 16.003,87 lei cu titlu de cheltuieli de arbitrare, așadar o creanță totală de 49.733,05 lei. ( fila 51-59 VOL I)
Titlul a fost încuviințat spre executare prin încheierea de cameră de consiliu CC/14.02.2012 a Judecătoriei Târgu S.. ( fila 71 VOL I)
Debitorul contestator a fost somat să plătească suma de 56.188,84 lei + cheltuielile de executare. ( fila 75 VOL I)
Cheltuielile de executare au fost cuprinse într-un prim proces-verbal din data de 20.03.2012, în sumă totală de 6455,8 lei ( fila 73 VOL I), ulterior fiind stabilite la suma de 9267,97 lei, potrivit procesului-verbal de la fila 253 VOL II.
Concret, în prezenta cauză, contestatorul a invocat cuantumul exagerat al cheltuielilor de executare, precum și al onorariului executorului judecătoresc.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 399 alin.1 C.proc.civ. „ împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.”
Instanța de fond a apreciat drept parțial întemeiată contestația la executare, pentru următoarele motive:
În primul rând, a constatat că titlul executoriu cuprinde o creanță totală de 49.733,05 lei ( fila 51-59 VOL I), în timp ce somația de executare s-a emis pentru suma de 56.188,84 lei ( fila 75, VOL I).
Pe cale de consecință, cuantumul care va fi reținut ca real și în raport de care se vor calcula cheltuielile de executare, inclusiv onorariul executorului judecătoresc, va fi cel în sumă totală de 49.733,05 lei.
În al doilea rând, în temeiul art. 39 lit.a din Legea nr. 188/2000, „ executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției … În cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariile maxime sunt următoarele: a) pentru creanțele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite.”
Așadar, onorariul maximal care poate fi perceput de executorul judecătoresc în speță este de 4973,3 lei, onorariu inferior celui stabilit prin ultimul proces-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 23.01.2013 ( fila 253 VOL II), context în care judecătoria a dispus reducerea onorariului de la suma de 6166,9 lei la suma de 4973,3 lei, reducerea urmând a se efectua strict sub aspectul procentual al onorariului ( raportat la cuantumul creanței de executat), iar nu sub aspectul modificării procentajului încasat, perceperea valorii maximale justificându-se prin valoarea concretă a creanței de recuperate, volumul de muncă efectiv depus, formele de executare implicate ( atât prin poprire, cât și prin executare imobiliară), precum și prin celeritatea cu care executorul și-a îndeplinit mandatul.
În acest sens, prima instanță a înlăturat ca neîntemeiate susținerile contestatoarei în sensul că nu se impunea executarea sa imobiliară, în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut o ordine a executării silite indirecte asupra bunurilor si veniturilor urmărite, potrivit art. 371 ind. 3 C.proc.civ., fiind instituită o singură excepție de la această regulă ( privind imobilele ce aparțin unui minor sau unei persoane puse sub interdicție, potrivit art. 491 C.proc.civ.), ceea ce nu este cazul în speța de față. Altfel, creditorul are latitudinea de a-și alege bunurile asupra cărora face executarea, astfel cum s-a statuat și pe cale jurisprudențială, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 2967 din 22 aprilie 2004, Secția civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție.
În al treilea rând, în ceea ce privește cheltuielile de executare efectivă, judecătoria le-a cenzurat și pe acestea, dar numai în măsura ce succede:
Ca situație premisă, instanța de fond a înlăturat cuantumul TVA din totalul cheltuielilor de executare, în condițiile în care acest impozit indirect este incident strict în relația executorului judecătoresc cu bugetul de stat, fără a afecta sau încărca pe cel care apelează la executorul judecătoresc, onorariul executorului judecătoresc neputând fi purtător de TVA în raporturile executorului cu partea creditoare și mai apoi cu cea debitoare, care în final va fi ținută să suporte onorariul.
În continuare, verificând realitatea cheltuielilor executare indicate raportat la înscrisurile doveditoare din dosarul de executare, judecătoria a constatat că problematic este cuantumul indicat la capitolul „ diverse cheltuieli”, în privința cărora există doar două dovezi, respectiv: suma de 40 lei ( fila 148 VOL I, pentru extras CF) și suma de 935 lei ( fila 216 VOL I, pentru onorariu expert evaluator), celelalte „diverse cheltuieli” nefiind nici indicate, nici dovedite.
Prin urmare, cheltuielile de executare efectivă ce au fost reținute de instanță ( exceptând onorariul, analizat anterior separat) sunt constituite din: 33,05 lei taxă judiciară de timbru, 1078 lei cheltuieli materiale ( 1418,42 lei-TVA=1078 lei, cele materiale fiind distincte de cele morale, cuantificate prin onorariul executorului, nefiind întemeiată susținerea contestatoarei în sensul că între acestea ar exista identitate și că nu trebuie plătite separat) și 975 lei ( cele dovedite din capitolul „ diverse cheltuieli”), în total 2086,05 lei, sumă datorată de contestatoarea debitoare în baza art. 371 ind.7 alin.2 C.proc.civ..
Pentru toate aceste considerente, judecătoria a anulat în parte actele de executare care fac obiectul ds. execuțional nr. 40/E/2012 al Biroului E. Judecătoresc KONCZ C., respectiv până la concurența sumelor de: 49.733,05 lei constând în creanță de recuperat, 4973,3 lei constând în onorariu executor judecătoresc și 2086,05 lei constând în cheltuieli de executare efectivă.
Totodată, a luat act de renunțarea contestatoarei la petitul de suspendare a executării silite până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare și, drept urmare, a dispus restituirea de îndată către contestatoare a cauțiunii în sumă de 1256 lei consemnate conform recipisei de consemnare CEC nr._/1/07.12.2012.
În final, având în vedere dispozițiile art. 274 C.proc.civ. și reținând că culpa procesuală a intimaților ( gradul de admitere a acțiunii promovate de contestator neavând vreo influență, în prezenta speță) instanța de fond a obligat în solidar intimații cauzei la plata către contestatoare a sumei de 199 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru achitată în cauză).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata S.C. CARPALACT S.R.L. solicitând modificarea hotărârii primei instanțe în sensul de a se respinge în totalitate contestația la executare.
În motivarea recursului se arată că instanța de fond a reținut în mod greșit că somația de executare s-a emis pentru o altă sumă decât cea din titlu executoriu, în condițiile în care prin sentința arbitrală nr. 152/23.06.2011 intimata a fost obligată la plata sumei de 33.729,18 lei cu titlu de daune interese și la plata sumei de 16.003,05 lei cu titlu de cheltuieli de arbitrare, suma totală datorată fiind de 49.733,05 lei, astfel că în mod corect a emis executorul judecătoresc somația pentru suma de 56.188,84 lei, sumă incluzând debitul mai sus arătat și cheltuielile de executare efectuate până la data emiterii somației în cuantum de 6.445,79 lei.
În ceea ce privește cheltuielile de executare, se arată că acestea au fost calculate raportat la suma de 49.733,05 lei reprezentând debitul, iar onorariul executorului în cuantum de 4.686,84 lei plus TVA nu depășește pragul de 10% din suma reprezentând valoarea creanței, ci este chiar inferioară.
Pe de altă parte, se arată că, în ceea ce privește modul de stabilire a cheltuielilor de executare, acestea au fost stabilite prin procesul verbal de stabilire din data de 20.03.2012, act ce a fost comunicat debitoarei la data de 26.03.2012 și care nu a fost contestat de aceasta în termen legal, astfel că, în condițiile în care somația și procesul verbal de stabilire a cheltuielilor din data de 02.11.2012 au reluat cheltuielile inițiale, la care s-au adăugat în mod firesc altele, onorariul executorului rămânând însă același, modificându-se doar avansul acordat, instanța de fond nu putea anula cel de al doilea proces verbal.
Se mai arată de asemenea că instanța a înlăturat în mod greșit valoarea TVA din totalul cheltuielilor de executare, considerând că aceasta nu este datorată de debitor, în condițiile în care s-a reținut în mod eronat că onorariul executorului este în cuantum de 6.166,90 lei, în realitate onorariul fiind în cuantum de 4686,84, iar suma de 1480,05 lei reprezintă TVA care se achită la bugetul de stat potrivit art. 125 din Codul fiscal.
În drept, se invocă art. 304/1 și art. 312 C.., Codul fiscal și normele metodologice de aplicare, Ordinul Ministerului Justiției nr. 2550/2006.
La rândul său intimata B. KONCZ C. a declarat recurs împotriva sentinței (fila 10) solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii contestației la executare.
În motivarea recursului se arată că instanța de fond a reținut în mod greșit că somația a fost emisă pentru altă sumă decât cea din titlul executoriu, în condițiile în care suma pentru care s-a emis somația este cea din sentința arbitrală la care s-au adăugat cheltuielile de executare, iar pe de altă parte se arată că aceste cheltuieli de executare au fost calculate raportat la suma din titlu, suma de 6166,9 lei reprezentând onorariul executorului nedepășind procentul de 10%, ci fiind chiar inferioară acestui onorariu maximal permis de lege.
În al treilea rând se arată că instanța a decis în mod greșit înlăturarea TVA din cuantumul total al cheltuielilor de executare, sens în care se arată că, astfel cum rezultă din modul de redactare a Ordinului Ministerului Justiției nr. 2550/2006, textul vorbește despre un onorariu maximal pentru poprire în cazul sumelor mai mici de 50.000 lei care poate fi de până la 10% din valoarea creanței, astfel că, în toate cazurile, este vorba despre onorariul perceput, iar nu despre sumele totale încasate, sume care includ și Tva.
Se arată că sumele reținute de instanță ca fiind onorarii se regăsesc în evidența contabilă ca onorarii pentru activitatea prestată, în mod eronat reținându-se că onorariul este în sumă de 6166,9 lei, în condițiile în care din această sumă se plătește TVA, astfel că ea nu rămâne în patrimoniul executorului judecătoresc.
Arată recurenta că, în conformitate cu pct. IV B din OMFP 1040/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea evidenței contabile în partidă simplă de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabil conform Codului fiscal, rezultă fără dubiu că taxa pe valoarea adăugată nu se include în onorariul perceput pentru activitatea prestată și nu se evidențiază în veniturile biroului, în același sens fiind și dispozițiile art. 140 alin.1, art. 137 alin.1 lit.a și art. 127 alin.2 lit.a din Codul fiscal, din toate acestea rezultând că TVA –ul se aplică bazei de impozitare, în speță onorariului perceput de executorul judecătoresc, onorariul reprezentând ceea ce se înregistrează ca venit al executorului judecătoresc, reprezentând ceea ce în lege este denumit „contrapartidă obținută”.
De asemenea, se arată că prin sentința pronunțată instanța nu doar că a dat o hotărâre eronată, dar a și a deschis drumul unei discriminări între cei care sunt plătitori de TVA, și care potrivit instanței ar trebui să își stabilească onorariul maximal inclusiv TVA, astfel că venitul lor este mai mic cu cota de TVA decât maximul admis de lege, și neplătitorii de TVA care vor înregistra ca onorariu suma maximă admisă de lege.
În drept, se invocă prevederile mai sus arătate precum și art. 304/1 și art. 312 C..
Intimata S.C. L. P. S.R.L. a depus în apărare la dosar la data de 29.05.2013 întâmpinare (f.22) prin care a solicitat respingerea recursului că nefondat.
În motivarea întâmpinării se arată că, prima instanță a analizat cauza sub toate aspectele, hotărârea fiind legală și temeinică, sens în care se arată că, în speță, contestatoarea a contestat cheltuielile de executare și cuantumul onorariului executorului judecătoresc, iar judecătorul fondului a reținut în mod corect că doar cheltuielile dovedite în dosarul instanței pot fi admise ca și cheltuieli de executare silită.
De asemenea, corect a constatat instanța de fond că, pentru a se percepe TVA, în raport cu art. 155 Cod fiscal trebuie să existe o factură, or, în cauză aceasta nu a fost emisă, iar pe de altă parte, dacă executorul ar fi avut cheltuieli, pentru acestea dedus TVA ul conform art. 145 Cod fiscal, astfel că aceste tipuri de relații fiscale privesc strict raportul executorului judecătoresc cu bugetul statului și nu cu debitoarea.
Se arată că nu s-a contestat în cauză că executarea a început în baza unui titlu valabil, dar cheltuielile de executare și onorariul executorului erau excesiv de mari, specificându-se de asemenea că în fapt cheltuielile de executare sunt cele avansate de creditoare, iar nu cele trecute în procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare.
În ceea ce privește Ordinul MJ nr. 2550/2006 și respectiv Regulamentul de aplicare a Legii 188/2000 se arată că potrivit acestora onorariul executorului judecătoresc se stabilește în funcție și de cheltuielile de executare deci, ca și la experții judiciari, onorariul conține cheltuielile, astfel că orice sumă în plus este nelegală, fiind evident că ordinul arătat nu a fost emis pentru ca executorii să perceapă un onorariu maxim și, în plus, să recupereze și toate cheltuielile peste onorariu.
Se mai arată că, micșorând suma executată silit, instanța a trebuit să anuleze și actele de executare silită atacate parțial cu valoarea admisă în sensul scăderii sumei contestate.
În drept, se invocă art. 115 C.. precum și toate dispozițiile legale arătate.
Părțile nu au depus înscrisuri noi în recurs.
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurente, tribunalul constată că cele două recursuri - prin care au fost invocate, în esență, aceleași motive de recurs, sunt fondatepentru considerentele de mai jos.
Astfel, se constată că prin contestația la executare s-a solicitat anularea somației emise la data de 02.11.2012, a procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 02.11.2012, a procesului verbal de situație din data de 05.11.2012 și a două încheieri CF, iar ulterior prin completarea depusă la fila 34 din vol.1 al dosarului de fond s-a solicitat și anularea adresei din data de 29.11.2012 și din data de 06.05.2012 precum și a dispoziției de numire a evaluatorului din data de 23.11.2012, iar toate motivele expuse în cadrul contestației la executare precum și completarea acesteia vizează nelegalitatea modului de stabilire a cheltuielilor de executare, respectiv a onorariului executorului judecătoresc, fără a se aduce nicio critică în ceea ce privește suma executată silit reprezentând creanța principală izvorâtă din titlul executoriu, de altfel în acest sens fiind formulate apărări și prin întâmpinarea depusă de debitoare în recurs.
În sensul celor de mai sus, s-a reținut în mod corect în primă instanță că suma cu titlu de creanță principală ce putea fi executată silit este de 49.733,05 lei, astfel cum rezultă din titlul executoriu constând în sentința arbitrală nr. 152/23.06.2011, hotărâre prin care recurenta a fost obligată la plata sumei de 33.729,18 lei cu titlu de daune interese și la plata sumei de 16.003,05 lei cu titlu de cheltuieli de arbitrare.
În ceea ce privește însă cuantumul cheltuielilor de executare, tribunalul va reține că acestea au fost stabilite prin procesul verbal de stabilire a cheltuielilor emis la data de 20.03.2012 – fila 73 vol.1 fond, act ce a fost comunicat debitoarei la data de 26.03.2012 potrivit dovezii de comunicare depusă la fila 77 din vol.1 al dosarului de fond, dovadă în care se specifică expres că s-a comunicat societății debitoare acest proces verbal de stabilire a cheltuielilor de executare.
Instanța reține că potrivit acestui proces verbal de executare s-a stabilit un onorariu al executorului judecătoresc în cuantum total de 6166,9 lei cu TVA inclus, taxe de timbru în sumă de 33,05 lei și celelalte cheltuieli de executare în cuantum de 255,85 lei.
Se reține că ulterior a fost emis un al doilea proces verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 02.11.2012 (fila 165 vol.1) în cadrul căruia au fost reluate cheltuielile inițiale, în sensul că onorariul executorului nu s-a modificat, fiind în același cuantum de 6166,9 lei, taxele de timbru fiind de asemenea aceleași, modificându-se doar suma reprezentând celelalte cheltuieli de executare, luând în considerare intervalul de timp scurs de la data începerii executării, (fiind de observat că în cadrul contestației criticile formulate au vizat onorariul executorului).
Prin urmare, instanța constată că cel de al doilea proces verbal contestat pe calea contestației la executare nu reprezintă actul prin care s-a stabilit onorariul executorului, în condițiile în care onorariul a fost stabilit în luna martie 2012 prin primul proces verbal care a și fost comunicat contestatoarei, considerente față de care tribunalul reține că partea debitoare avea posibilitatea de a contesta cuantumul onorariului în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicat procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 20.03.2012, adică în termen de 15 zile calculate începând cu data de 26 martie 2012.
Or, în speță, se constată că partea debitoare nu a contestat acest proces verbal nici prin formularea unei contestații la executare în termenul de mai sus, și de altfel nu a solicitat anularea acestuia nici în cadrul prezentei contestații, care a fost promovată doar în luna noiembrie 2012, după 8 luni, și care a vizat doar actele de executare emise începând cu somația din data de 2 noiembrie 2012 și ulterior.
Pentru aceste considerente, instanța de control judiciar constată că analizarea legalității cheltuielilor de executare constând în onorariul executorului judecătoresc în cadrul prezentei cauze golește de conținut prevederile art. 401 alin.1 lit.a Cod proc. civilă, partea nemaiputând contesta acest aspect în condițiile în care nu a contestat procesul verbal de stabilire a cheltuielilor prin care a fost stabilit acest onorariu, mai exact nu a formulat contestație în termen de 15 zile de la data când a aflat efectiv că a executorul a stabilit acest onorariu pentru executarea silită.
Raportat la cele de mai sus, tribunalul nu va mai proceda la analizarea ultimului motiv de recurs invocat de recurente vizând includerea TVA ului în cuantumul onorariului judecătoresc, având în vedere că acest motiv este subsecvent posibilității analizării - de principiu – a onorariului, analiză care, față de cele de mai sus, nu poate face obiectul prezentul contestații.
Prin prisma celor de mai sus, instanța de control judiciar constată că soluția primei instanțe de anulare a actelor de executare ca urmare a analizării modului de stabilire a onorariului executorului judecătoresc este nelegală, impunându-se modificarea acesteia, iar în condițiile în care nu au fost invocate alte motive în cadrul contestației la executare, fiind de asemenea de subliniat că în cursul executării silite debitoare a achitat integral suma executată silit (conform adresei de la fila 272 dosar), urmează ca în conformitate cu art. 312 alin.1 C.. Rap. La art. 312 alin.3 C.. Rap. La art. 304 pct.9 C.. să fie admise cele două recursuri declarat de recurente împotriva sentinței civile atacate care va fi modificată în tot în sensul respingerii contestației la executare ca neîntemeiată raportat la art. 399 C..
Totodată, față de soluția de admitere a recursului declarat de recurenta .., se va dispune obligarea intimatei S.C. L. P. S.R.L. la plata sumei de 251 lei către recurentă cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, sumă reprezentând taxa de timbru 97 lei (fila 6) și onorariul avocațial - 150 lei (fila 8).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D E:
Admite recursul declarat de intimata .. împotriva sentinței civile nr. 340/29.03.2013 a Judecătoriei Târgu S..
Admite recursul declarat de intimata B.E.J. KONCZ C. împotriva aceleiași sentințe a Judecătoriei Târgu S. – pe care o modifică în tot în sensul că:
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. L. P. S.R.L. în contradictoriu cu intimații .. și B.E.J. KONCZ C. în cadrul dosarului de executare nr. 40/E/2012 al B.E.J. Koncz C..
Obligă intimata S.C. L. P. S.R.L. la plata sumei de 251 lei către recurenta .. cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțata in ședința publică, azi - 22.10.2013.
Președinte Judecător Judecător Grefier
R. I. C. B. A. D. O. N. V. E.
Red. B.A.D./21.11.2013
Tehnored. V.E./21.11.2013
2 ex.
Judecător fond – R. A. E.
| ← Sechestru judiciar. Decizia nr. 51/2013. Tribunalul COVASNA | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1614/2013. Tribunalul... → |
|---|
