Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1614/2013. Tribunalul COVASNA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1614/2013 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 2972/305/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.636/R
Ședința publică de la 10 decembrie 2013
Completul constituit din:
Președinte: U. G.
Judecător: R. I. C.
Judecător: D. C.
Grefier: C. A.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul B. C. împotriva sentinței civile nr.1614 din 21 mai 2013 pronunțată de Judecătoria Sf. G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi se prezintă pentru intimatul C. „P. M.” Boroșneu M. av. Z. T., lipsă fiind recurentul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că recurentul nu a achitat diferența de taxă judiciară de timbru în sumă de 20 lei și a depus la dosar cerere prin care solicită suspendarea judecării cauzei pentru motive de strămutare.
Reprezentantul intimatului arată că nu are cunoștință despre o astfel de cerere.
Instanța invocă din oficiu, excepția de insuficientă timbrare a recursului.
Reprezentantul intimatului solicită admiterea excepției și anularea recursului ca netimbrat.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției de insuficientă timbrare a recursului.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 1614 din 21 mai 2013 pronunțată de Judecătoria Sf. G. în dosarul nr._, a fost admisă cererea precizată formulată de către reclamantul C. „P. M.” BOROȘENUL M în contradictoriu cu pârâtul B. C.;
Pârâtul a fost obligat să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul teren în suprafață de 3491 mp din imobilul evidențiat în Titlul de proprietate nr._ emis la data de 29.09.2008 de Comisia Județeană C. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate sub nr. . 833/1 astfel cum este evidențiat în Anexa nr. 1 din Raportul de expertiză topografică întocmit de către expert N. D. (vol I fila 1175) care face parte integrantă din prezenta Sentință pe aliniamentul punctelor 61 – 62 – 63 – 64 – 65 – 66 – 67 – 68 – 69 – 70 – 71 – 33 – 34 – 35 – 36 – 37 – 38 – 39 – 40 – 41 – 42 – 44 – 61.
Pârâtul a fost obligat să desființeze gardul împrejmuitor realizat pentru delimitarea imobilului teren în suprafață de 3491 mp evidențiat în Titlul de proprietate nr._ emis la data de 29.09.2008 de Comisia Județeană C. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate sub nr. . 833/1 astfel cum este evidențiat în Anexa nr. 1 din Raportul de expertiză topografică întocmit de către expert N. D. (vol I fila 1175) care face parte integrantă din prezenta Sentință pe aliniamentul punctelor 61 – 62 – 63 – 64 – 65 – 66 – 67 – 68 – 69 – 70 – 71 – 33 – 34 – 35 – 36 – 37 – 38 – 39 – 40 – 41 – 42 – 44 – 61, iar în cazul refuzului îndeplinirii obligației autorizează reclamantul să aducă la îndeplinire măsura dispusă pe cheltuiala pârâtului.
Pârâtul a fost obligat la plata către reclamant a sumei de 3547,50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut și motivat în esență următoarele:
Prin Titlul de proprietate nr._ eliberată de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate C. la data de 29.09.2008 s-a dispus în beneficiul reclamantului reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață totală de_ mp pe amplasamentul . nr. 831, . nr. 836, . nr. 833/1.
În urma administrării probei cu expertiză tehnică, la dosar a fost depus Raportul de expertiză întocmit de către expert N. D., prin care imobilul a fost identificat la fața locului și în cartea funciară, fiind evidențiat și suprafața de 3491 mp, care formează obiectul prezentului litigiu.
Conform Raportului de expertiză arătat, această suprafață, identificat pe aliniamentul punctelor 61 – 62 – 63 – 64 – 65 – 66 – 67 – 68 – 69 – 70 – 71 – 33 – 34 – 35 – 36 – 37 – 38 – 39 – 40 – 41 – 42 – 44 – 61, este situat în extravilanul comunei Boroșneu M., ., fiind împrejmuită cu gard din plasă cu categoria de folosință livadă cu fâneață. De asemenea, imobilul se identifică în Cartea funciară nr. 690 Boroșneu M., făcând parte din corpul funciar nr. top. 2003, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2012, 2014, 2015 în suprafață totală de_ mp.
Prin prezenta cerere, reclamantul a învederat că pârâtul ocupă abuziv această suprafață de teren, revendicând astfel imobilul și solicitând obligarea pârâtului la desființarea gardului împrejmuitor amplasat.
Sub aceste aspecte se reține că potrivit art. 480 C. civ. proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege.
Rezultă astfel că ori de câte ori proprietarul unui bun se simte lezat în exercitare dreptului său are la îndemână acțiune în justiție prin care să solicite obligarea persoanei care stăpânește bunul să îi recunoască dreptul de proprietate și să îi restituie bunul.
Astfel cum s-a arătat în cele precedente, din înscrisurile depuse, respectiv Titlu de proprietate nr._/29.09.2008 rezultă că titularul dreptului de proprietate asupra imobilului este reclamantul.
Referitor la posesia și folosința exercitată asupra terenului în cauză, din susținerile pârâtului rezultă că aceste atribute sunt exercitate de către acesta. Aspectele privind folosința terenului de către pârât au fost reținute și prin Raportul de expertiză întocmit în cauză, iar martorul M. I. a arătat că știe că o parte din terenul pășune restituit composesoratului a fost îngrădit și este folosit de către pârât.
Aceste aspecte au fost confirmate și de către martorul B. A., care a arătat că terenul aparține composesoratului, însă din anii 1990 imobilul este folosit de pârât. Tot astfel, martorul B. F. a relatat că știe că la momentul actual pârâtul este cel care folosește terenul.
În ceea ce privește temeiul folosinței și posesie exercitate de către pârât, prin susținerile formulate de către acesta, s-a arătat că partea avea dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe mai mari, însă punerea în posesie pe suprafața respectivă nu a fost posibilă, președintele Comisiei Locale pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor acordând pârâtului . ca ulterior să fie emis și titlu de proprietate.
Susținerile pârâtului au fost confirmate de către martorul B. F., care a arătat că în toamna anului 1991 primarul de atunci B. L. i-a spus că Ocolul Silvic nu mari are dreptul să folosească terenul, precum și faptul că acesta urmează a fi dat pârâtului. În continuare martorul a învederat că nu cunoaște în ce temei pârâtul urma să primească terenul, însă, primarul s-a deplasat la fața locului și i-a prezentat pârâtul.
Cu toate acestea, urmează a se avea în vedere că această simplă starea de fapt nu este de natură a conferi în beneficiul deținătorului un drept asupra imobilului. Deși partea susține că terenul îi aparține, în cauză nu s-a efectuat dovada deținerii acestuia în temeiul vreunui titlu legal. Astfel, la dosar nu s-a depus nici un înscris din care să rezulte că pârâtul ar fi dobândit dreptul de proprietate, sau vreun atribut al acestuia în temeiul unui act translativ sau constitutiv de drepturi.
La dosar au fost depuse copii de pe Adresa nr. 239/20.02.2012 din care rezultă că B. C. figurează în evidențele deținute de Primăria Comunei Valea M., în registrul agricol în volumul IV, poziția 049 cu suprafața de 0,30 ha teren arabil în locul numit Grădina, în extravilanul comunei Valea – M.. Tot astfel, din Adeverința nr. 339/28.04.2009 rezultă că pârâtul figurează în evidențele Primăriei Comunei Valea M., în registrul agricol din anii 2001 – 2005, în volumul IV poziția 046 cu 0,30 teren arabil și 1,00 teren fâneață în locul numit Grădina.
Însă, urmează a se avea în vedere că evidența arătată a fost emisă de Primăria Comunei Valea M., privind imobilele situate în extravilanul acestei comune. Or, imobilul în cauză este situat în raza comunei Boroșneu M.. Conform relațiilor furnizate de primăria din această din urmă localitate, în registrul agricol al comunei Boroșenu M. la pozițiile indicate nu figurează pârâtul.
De asemenea, se reține că din Adresa nr. 683/17.04.2013 emisă de Primăria Comunei Valea M. rezultă că pentru pârât nu s-a eliberat titlu de proprietate pentru suprafețele deținute, acestea figurând în registrele agricole preluate de la . Valea M. nu a fost colectivizată.
Rezultă așadar că, în ceea ce privește terenul din litigiu, nu se poate reține existența unei identități între acesta și suprafața evidențiată în registrele deținute de autoritățile unei alte unități administrativ teritoriale ca aparținând pârâtului, adeverințele arătate nefiind în măsură a face dovada existenței unui drept al părții pârâte asupra imobilului.
Nici înscrisurile depuse, respectiv Adresa nr. 1906/1940, Adresa nr._/06.04.1940, nr._/1930, nr. 2093/15.04.1940, nr. 2255/22.04.1940, nr. 3374/1940, nr. 1978/1970, declarație, extras lege pentru reformă agrară, hotărâre nr. 47/1923, fișa nr. 4, referat, certificat, Adresă nr._/09.03.1926, referat nr. 341/25.02.1926, nu sunt de natură a face dovada existenței în patrimoniul pârâtului a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu.
Legea nr. 18/1991, nr. 1/2000, respectiv nr. 247/2005 au prevăzut posibilitatea pentru foștii proprietari de a solicita reconstituirea dreptului de proprietate, însă, dobândirea dreptului este condiționată de dispunerea reconstituirii prin hotărârea comisiei locale și a celei județene și emiterea titlului de proprietate. Or, în cauză nu s-a efectuat dovada acestor aspecte, la dosar nefiind depusă nici un înscris din care să rezulte că pentru pârât Comisia Locală Boroșenu M. și Comisia Județeană ar fi propus și validat reconstituirea dreptului de proprietate asupra vreunui teren situat în extravilanul acestei localității și pentru care să se fi emis titlu de proprietate.
Nici susținerile și solicitările pârâtului privitoare la reconstituirea dreptului asupra imobilului în litigiu nu pot fi reținute ca întemeiate. Cum s-a arătat, procedura reconstituirii este o procedură specială, reglementată de dispozițiile legale indicate, impunându-se respectarea acesteia, iar în caz de refuz sau nesoluționare de către autoritățile abilitate a solicitărilor formulate, partea are deschisă calea specială prevăzută de lege și în contradictoriu cu aceste comisii.
De asemenea, se reține că deși în cauză s-a efectuat dovada că pârâtul posedă și folosește terenul, aceste aspecte nu sunt de natură a transforma starea de fapt într-o stare de drept. Conform susținerilor pârâtului, acesta deține . anilor 1990, folosind-o până în prezent. Într-adevăr, atât prevederile Decretului nr. 115/1938, aplicabile până la . dispozițiilor Legii nr. 7/1996, cât și prevederile art. 1837 C. civ. prevăd posibilitatea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Însă, în cauză nu sunt îndeplinite cerințele și condițiile prevăzute de dispozițiile arătate și în temeiul cărora pârâtul s-ar putea prevala de un drept propriu și de natură a paraliza acțiunea reclamantului.
În consecință, ținând seama de probatoriul administrat și argumentele arătate, constatându-se pe baza probelor administrate că pârâtul folosește o suprafață de 3491 mp aparținând imobilului reclamantului, și ținând seama de prevederile art. 480 C. civ., potrivit cărora proprietarul bunului are dreptul de a exercita toate prerogativele conferite de acest drept, instanța apreciază că acțiunea în revendicare este întemeiată.
În ceea ce privește solicitarea privind obligarea pârâtului la desființarea gardului împrejmuitor, se reține că potrivit art. 494 alin. 1 C. civ. dacă plantațiile, construcțiile și lucrările au fost efectuate de către o a treia persoană cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le ține pentru dânsul, sau de a îndatora pe acea persoană să le ridice.
Astfel cum rezultă din probele administrate și considerentele arătate în precedente, reclamantul are calitatea de proprietar al imobilului care formează obiectul prezentului litigiu.
Pe de altă parte, se reține că prin Raportul de expertiză efectuat în cauză s-a reținut că . punctelor nr. 61 – 62 – 63 – 64 – 65 – 66 – 67 – 68 – 69 – 70 – 71 – 33 – 34 – 35 – 36 – 37 – 38 – 39 – 40 – 41 – 42 – 44 – 61, respectiv . suprafață de 3491 mp, fiind împrejmuită cu gard din plasă. Tot astfel, prin răspunsul la interogatoriu pârâtul a arătat că a împrejmuit suprafața primită, fiind folosită pentru livadă.
Or, având în vedere această stare de fapt, constatându-se că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 494 alin. 1 C. civ., respectiv edificarea unor lucrări de către o terță persoană pe terenul altei persoane, acesta din urmă optând pentru ridicarea lucrărilor, instanța apreciază că petitul formulat privind obligarea pârâtului la desființarea gardului este întemeiat.
Art. 1077 C. civ. stabilește că nefiind îndeplinită obligația de a face, creditorul poate asemenea să fie autorizat de a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului.
Așadar, ținând seama că instanța urmează să dispună obligarea pârâtului la desființarea lucrările executate pe terenul în litigiu, fiind astfel în prezența unei obligații de a face, va încuviința cererea reclamantului, privind autorizarea acestuia de a aduce la îndeplinire măsura dispusă, pe cheltuiala pârâtului, în caz de refuz de îndeplinire din partea acestuia.
În consecință, pentru considerentele învederate instanța a admis cererea precizată, a obligat pârâtul să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul teren în suprafață de 3491 mp din imobilul evidențiat în Titlul de proprietate nr._ emis la data de 29.09.2008 de Comisia Județeană C. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate sub nr. . 833/1 astfel cum este evidențiat în Anexa nr. 1 din Raportul de expertiză topografică întocmit de către expert N. D. (vol I fila 175) care face parte integrantă din prezenta Sentință pe aliniamentul punctelor 61 – 62 – 63 – 64 – 65 – 66 – 67 – 68 – 69 – 70 – 71 – 33 – 34 – 35 – 36 – 37 – 38 – 39 – 40 – 41 – 42 – 44 – 61, precum și să desființeze gardul împrejmuitor realizat pentru delimitarea aceluiași imobil, iar în cazul refuzului îndeplinirii obligației va autoriza reclamantul să aducă la îndeplinire măsura dispusă pe cheltuiala pârâtului.
Referitor la solicitarea părților de acordare a cheltuielilor de judecată, se reține că potrivit art. 274 C. pr. civ. „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
Având în vedere că instanța a admis cererea, culpa procesuală aparținând pârâtului, în temeiul dispoziției arătate va încuviința și solicitarea reclamantului pârâtul a fost obligat la plata către primul a sumei de 3547,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu expert și onorariu avocațial.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul B. C., arătând în esență că, hotărârea atacată nu ar fi legală și nici temeinică.
În motivarea recursului, pârâtul-recurent a susținut că ar fi achitat timp de 22 ani impozitul pe terenul în litigiu și că posesia sa ar fi fost una îndelungată, cu bună credință și netulburată iar această posesie îndelungată de peste 20 ani nu a fost luată în considerare de către judecătorie.
Recursul a fost insuficient timbrat.
Deși citat în instanță pentru termenul din 10 decembrie 2013 cu mențiunea de a timbra recursul cu diferență de taxă de 20 lei conform art. 11 alin(1) din Legea nr. 146/1997 sub sancțiunea anulării recursului, pârâtul-recurent nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor instanței și să-și îndeplinească obligația prevăzută de lege.
Potrivit dispozițiilor art. 20 alin.(3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și a dispozițiilor art. 35 alin.(5) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru sancțiunea nerespectării obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii, în speță a recursului formulat.
Instanța s-a conformat dispozițiilor art. 35 alin(3) din Normele metodologice sus citate încunoștințând recurentul odată cu citarea acesteia despre taxele judiciare de timbru ce trebuiau achitate până la termenul de judecată din 10 decembrie 2013, însă recurentul nu a înțeles să achite diferența de taxă judiciară de timbru în sumă de 20 lei, motiv pentru care se impune aplicarea sancțiunii prevăzute de lege și anume anularea ca insuficient timbrat recursul pârâtului.
Față de cele ce preced, în baza dispozițiilor art. 20 alin.(3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și a art. 35 alin(5) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, urmează a admite excepția insuficientei timbrării a recursului și a anula ca insuficient timbrat recursul pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția de insuficientă timbrare a recursului.
Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de pârâtul B. C. împotriva Sentinței civile nr. 1614 din 21 mai 2013 pronunțată de Judecătoria Sf. G. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 10 decembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
U. G. R. I. C. D. C.
GREFIER
C. A.
Red.UG/18.12.2013
Tehnored. CA/24.12.2013
2 ex.
Judecător fond. B. K. Agota
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 506/2013. Tribunalul... | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 642/2013.... → |
|---|
