Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 642/2013. Tribunalul COVASNA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 642/2013 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 2139/305/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 642/R
Ședința publică din data de 10 decembrie 2013
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: B. A. D.
JUDECĂTOR: D. C.
JUDECĂTOR: A. C.
GREFIER: P. E.
La ordine fiind pronunțarea asupra recursului declarat de recurenta - pârâtă S.C. E. R. SERVICES IFN S.A. (FOSTĂ EFG R. SERVICES IFN S.A.) împotriva sentinței civile nr. 3404 din 14.12.2012 a Judecătoriei S. G., pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect constatare nulitate act juridic.
La apelul nominal, făcut în ședința publică de astăzi, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că dezbaterile asupra cauzei de față, au avut loc în ședința publică din 19.11.2013, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 26.11.2013, 03.12.2013, și apoi pentru data de astăzi, 10.12.2013.
TRIBUNALUL
Examinând lucrările dosarului, tribunalul constată următoarele:
I. Hotărârea instanței de fond.
Prin sentința nr. 3404/14.12.2012 Judecătoria S. G. a admis în parte cererea formulată de către reclamanta J. K. H. domiciliată în Sfângu G., ., ., ., jud. C. în contradictoriu cu pârâta . IFN SA cu sediul în București, .. 6A, parter, sector 2, a constatat nulitatea absolută a Contractului Euroline încheiat de părți la data de 30.10.2007- privind emiterea cardului de creit nr._ în ceea ce privește majorarea de la data de 01.09.2008 a următoarelor comisioane:
- comision de administrare/lună de la suma de 3 lei la suma de 4,5 lei,
- comision pentru plata întârziată de la suma de 30 lei la suma de 45 lei.
Totodată, instanța de fond a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
1. C. procesual.
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.05.2012 sub nr._ reclamanta J. K. H. a solicitat în contradictoriu cu cu pârâta . IFN SA anularea „Condițiilor generale pentru emiterea și utilizarea Cardului Euroline” ca fiind abuzive, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii se arată că la data de 30.10.2007 reclamanta a cumpărat de la . un calculator pentru prețul de 899,90 lei. Pentru plata prețului a solicitat și obținut utilizarea unui card de credit, încheind un contract de credit prin emiterea cardului de credit Euroline pentru suma de 1137,78 lei, rambursabil în 18 rate lunare cu scadență fixată la data de 8 – 28 a fiecărei luni cu începere din data de 26.11.2007, limita de creditare fiind 2400 lei.
Deși rata lunară a fost fixată la suma de 63,21 lei plus spezele contratului, începând cu a două rată din luna decembrie 2007 pârâta a calculat și perceput plata unor rate lunare majorate, comision lunar majorat la 4,5 lei, penalități de întârziere majorate la 45 lei, penalitate de depășire a limitei de credit 5% aplicate, în valoare totală de 3907,82 lei.
Reclamanta a rambursat suma totală de 2656 lei până la data de 27.12.2010, pretențiile pârâtei în sumă de 3907,82 lei sunt netemeinice și nelegale. Prin OG nr. 50/2010 au fost abrogate Condițiile generale pentru emiterea și utilizarea cardului Euroline, anexă la contractul încheiat de părți. Ordonanța transpune Directiva nr. 48/2008, care interzice modificarea cuantumului dobânzii, a comisioanelor și a penalităților stipulate prin contract. Pârâta a majorat unilateral comisionul lunar de administrare și penalitățile pentru depășirea limitei de credit. Această modificare este nulă în temeiul art. 95 din OUG nr. 50/2010 și art. 4 din Legea nr. 193/2000.
La cerere au fost atașate copii de pe Cerere pentru emiterea unui card de credit încheiat la data de 30.10.2007, Condiții Generale pentru Emiterea și Utilizarea Cardului Euroline, Înștiințare – extras cont, contestație la executare, citație.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 399 C. proc. civ., OUG nr. 50/2010, Legea nr. 193/2000.
La data de 21.09.2012 pârâta a depus întâmpinare solicitând respingerea cererii, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că deținătorul cardului are obligația de a achita lunar cel puțin suma lunară minimă, iar după efectuarea primei tranzacții deținătorul poate utiliza cardul pentru efectuarea altor tranzacții. Reclamanta a achiziționat un produs în valoare de 899,90 lei ca urmare a încheierii unui contract de credit cu pârâta, cererea pentru emiterea cardului și condițiile generale fiind semnate de reclamantă. Conform contractului lunar, s-a calculat comisionul de administrare, iar pârâta a emis și transmis lunar extras de cont prin care clientul a fost informat de tranzacțiile și operațiunile efectuate, intervalul de plată. Modalitatea de funcționare a cardului și sistemul de rambursare au fost aduse la cunoștința reclamantei.
Pe lângă rata lunară, clientul are obligația de a achita comisionul lunar de administrare cont, dobânda datorată, comisionul pentru plata întârziată. Atât comisionul pentru plată întârziată sau dobânda pentru neachitarea soldului final nu ar fi fost aplicate dacă ar fi fost respectate condițiile contractuale referitoare la plată. Reclamanta datorează suma de 3444,55 lei creanță certă, lichidă și exigibilă.
În continuare se arată că anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010 pârâta avea posibilitatea de a modifica valoarea comisioanelor și a compensațiilor datorate, exclusiv dobânda, reprezentând taxe pentru servicii financiare. Conform clauzelor contractuale aceste modificări intră în vigoare în termen de 30 de zile în care clientul avea posibilitatea de a-și exprima refuzul acceptării noilor condiții. Modificările au fost operate doar în cursul anului 2008 datorită schimbărilor semnificative înregistrate pe piața financiară internațional. După apariția OUG nr. 50/2010 pârâta a implementat imediat modificările legislative prin acte adiționale, clienta fiind informată la data de 04.09.2010 despre modificări, după această dată contractul nefiind modificat.
2. Considerentele pe care se fundamentează soluția instanței de fond.
Analizând actele și lucrările existente la dosarul cauzei, s-a reținut că la data de 30.10.2007 părțile au încheiat o convenție prin care reclamanta a beneficiat de un credit acordat de pârâtă, pentru retragere numerar sau achiziționare bunuri de la comercianți, cu obligația primei de a restitui suma datorată conform prevederilor contractuale. Astfel, la dosar a fost depusă copie de pe Cererea pentru emiterea unui card de credit formulată la data de 30.10.2007 precum și condiții generale pentru emiterea și utilizarea cardului euroline.
Prin prezenta cerere, astfel cum aceasta a fost precizată, reclamanta a solicitata să dispună anularea clauzelor privind comisionul de risc majorat de la 3 lei la 4,50 lei/lună; penalități de întârziere majorate de la 30 le la 45 lei/lună și penalități pentru depășirea limitei de credit în cuantum de 5% pe an.
Sub aceste aspecte instanța, reține în primul rând că potrivit convenției încheiate și astfel cum rezultă din condiții generale pentru emiterea și utilizarea cardului euroline reclamanta datora:
- comision de administrare/lună în sumă de 3 lei,
- comision pentru plată întârziată în sumă de 30 lei
- comision depășire limită de credit 5%.
Ulterior încheierii convenției, astfel cum rezultă din extrasele de cont depuse la dosar și emise lunar, primele două comisioane au fost majorate. Astfel, potrivit extrasului lunar nr._/07.08.2008 începând cu data de 01.09.2008 rata dobânzii devine 28,5%; comisionul de administrare lunar 4,5 lei, iar comisionul de plată întârziată 45 lei.
Prin prezenta cerere s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al celor trei comisioane, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000 și OUG nr. 50/2010.
În ceea ce privește incidența prevederilor celui de al doilea act normativ în prezenta cauză și aplicabilitatea acestuia la raportul juridic dedus judecății, instanța a reținut că potrivit art. 95 din OUG nr. 50/2010, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 288/2010 prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe (...).
Astfel s-a constatat că dispozițiile OUG nr. 50/2010 nu se aplică contractelor în derulare, respectiv raporturilor juridice născute anterior intrării în vigoare a actului normativ. Contractul supus analizei fiind încheiat la data de 30.10.2007, respectiv anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010, instanța apreciază că prevederile acestuia nu sunt aplicabile în cauză.
Însă, a avut în vedere că potrivit art. 14 din Legea nr. 193/2000 (în forma în vigoare la data încheierii convenției) consumatorii prejudiciați prin contractele încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă, astfel că instanța este abilitată a cerceta dacă prin convențiile încheiate între consumatori și comercianți au fost respectate prevederile de principiu stabilite de actul normativ indicat, respectiv de a analiza caracterul clauzelor cuprinse în acest convenții, putându-se pronunța asupra caracterului abuziv al acestora.
De asemenea, s-a reținut că potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 în sensul prezenței legi, prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care încheie un contract în afara activității lor autorizate, profesionale sau comerciale. Pe de altă parte alin. 2 al același dispoziții definește comerciantul ca orice persoană fizică sau juridică ce încheie un contract în cadrul unei activități autorizate, comerciale sau profesionale.
Raportând aceste cerințe la subiecții raportului juridic dedus judecății, instanța a apreciat că actul juridic încheiat între aceștia și supus analizei instanței face parte din categoria contractelor prevăzute de art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, fiind în prezența unei convenții încheiate între comerciant și consumator.
Referitor la caracterul abuziv al unor clauze, instanța a reținutcă potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă, dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei – credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În continuare, prin alin. 2 s-a prevăzut că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Tot astfel, s-a reținut că prin Anexa nr. 1 la Legea nr. 193/2000 au fost enumerate exemplificativ clauze care potrivit legii sunt abuzive, la alin. 1 lit. a stabilindu-se că are un asemenea caracter clauza care dă dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizate în contract.
Însă, prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia contractul.
Rezultă așadar, că pentru ca o modificare a convenției în ceea ce privește majorarea sau reducerea ratei dobânzii ori altor taxe sau comisioane, să nu fie considerată abuzivă este necesar îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind existența unei notificări prealabile a debitorului și posibilitatea acestuia de a solicita desființarea în cazul în care nu este de acord cu amendamentul, precum și existența unei motivații întemeiate care să justifice pe deplin modificare.
În ceea ce privește prezenta cauză, prin pct. 10.2. din condițiile generale s-a prevăzut că „emitentul are dreptul de a modifica dobânda, cât și orice alte taxe, comisioane, costuri menționate în tabelul de mai jos sau să introducă noi astfel de taxe, comisioane, costuri, etc, în funcție de evoluția pieței financiare și politica de costuri a Emitentului. Anunțarea acestor modificări și . noilor valori se va efectua după cum urmează: Modificarea valorii taxelor, comisioanelor și costurile menționate în tabelul de mai jos sau introducerea altora noi se va aduce la cunoștința fiecărui Deținător printr-o notificare expediată acestuia împreună cu Extrasul Lunar și/sau prin intermediul unui mesaj inserat in Extrasul Lunar. (…) Deținătorul având opțiunea de a comunica Emitentului neacceptarea noilor condiții, respectiv denunțarea contractului în condițiile articolului 12.1 mai jos. În cazul în care Deținătorul utilizează cardul în termenul de 30 de zile de la data notificării noilor condiții, se va considera ca fiind o acceptare tacită a acestora.
Analizând prezenta clauză raportat la prevederile legale enunțate de Legea nr. 193/2000, instanța a reținut că sub aspectul primei cerințe, respectiv existența unei notificări prealabile și posibilitatea consumatorului de a solicita rezilierea convenție, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile arătate.
Cum s-a arătat în cele precedente, prin convenția încheiată s-a statuat că modificarea valorii dobânzii, taxelor și comisioanelor se va efectua după anunțarea în prealabil a deținătorului cardului, acesta având posibilitatea de a denunța contractul. Astfel, prin extrasul lunar nr._/07.08.2008 s-a prevăzut majorarea de la data de 01.08.2008 a comisionului de administrare lunar la suma de 4,5 lei și a comisionului de plată întârziată la 45 lei.
În ceea ce privește cea de a doua cerință, s-a prevăzut prin contractul încheiat de părți, posibilitatea modificării factorilor indicați, respectiv dobândă, comision, taxe, în funcție de evoluția pieței financiare și politica de costuri a Emitentului. Prin notificarea înaintată către reclamantă, instituția financiar – bancară a justificat majorarea dobânzii și comisionului prin „decizia BNR de a crește dobânda de referință de 5 ori de la începutul anului”, iar „EFG R. Services IFN SA nu mai poate absorbi creșterile de costuri”.
Rezultă așadar, că prin extrasul lunar comunicat au fost indicate motivele concrete care au condus la majorarea dobânzii și a comisionului.
Însă, s-a avut în vedere că prevederile alin. 1 lit. a din Anexa nr. 1 la Legea nr. 193/2000 prevăd posibilitatea modificării unilaterale doar în situația existenței unei „motivații întemeiate”, motive însă care trebuie prevăzute în contract și descrise ca atare în însăși convenția încheiată de părți, pentru ca în prealabil clientul să aibă posibilitatea de a ști care sunt situațiile concrete și efective în care va trebui să suporte a majorare a dobânzilor, taxelor sau comisioanelor.
Or, justificarea posibilității de modificare unilaterală a valorii factorilor avuți în vedere „în funcție de evoluția pieței financiare și politica de costuri a Emitentului” nu îndeplinește cerința de a constitui un motivație întemeiată, în măsura în care în însăși convenția de creditare încheiată de părți nu au fost prevăzute și evidențiate concret aspectele și situațiile care pot conduce la necesitatea modificării. Justificare prevăzută în contract este una generală și ambiguă, putând fi influențată de o . factori, partea cocontractantă neavând posibilitatea de a prevedea clar și determinat care anume situații pot conduce la intervenirea unor majorări.
Așadar, s-a apreciat că în cauză nu este îndeplinită cea de a doua cerință impusă de lege, motiv pentru care văzând prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000 coroborat cu dispozițiile alin. 1 lit. a din Anexa nr. 1 la acest act normativ, instanța apreciază că suntem în prezența unei clauze abuzive în ceea ce privește majorarea comisionului de administrare lunar de la suma de 3 lei la suma de 4,5 lei și a comisionului pentru plata întârziată de la suma de 30 lei la suma de 45 lei.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000 clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.
Având în vedere constatarea caracterului abuziv, precum și prevederile art. 6 arătate în precedente, instanța urmează să constate nulitate majorării celor două comisioane.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de anularea penalităților pentru depășirea limitei de credit, astfel cum acestea au fost enunțate prin precizarea de acțiune, instanța a reținut că potrivit prevederilor pct. 6.5 din Condițiile generale „Deținătorul nu are dreptul să depășească niciuna dintre Limitele de Credit, fără acordul prealabil al Emitentului. (…) De asemenea, Deținătorul va trebui să achite Emitentului și o taxă de depășire a Limitei de Credit în cuantumul prevăzut în tabelul mai jos”. Conform tabelului de taxe și comisioane, care face parte integrantă din convenție, s-a prevăzut „comision depășire limită de credit 5%”.
Sub aspectul posibilității constatării caracterului abuziv al acestei clauze, instanța reține că această prevedere contractuală nu a suferit modificări pe parcursul derulării relațiilor comerciale dintre părți, neintervenind modificarea valorică a acesteia. Această clauză a fost prevăzută în contractul inițial încheiat de către părți, consumatorul având posibilitatea, de la început de a lua cunoștință de aceasta, de cuantumul exact stabilit, fiind acceptată prin semnarea contractului.
Tot astfel se reține că prevederile Legii nr. 193/2000 nu exclud de plano posibilitatea stabilirii unor taxe, comisioane sau penalități în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale însușite de părți, ele fiind catalogate de lege ca fiind abuzive doar în măsura în care drepturile unei dintre părți sunt restrânse semnificativ și de natură a conduce la o disproporție considerabilă între drepturile uneia și obligațiile celeilalte.
Or, în cauză, s-a apreciat că prevederea unei taxe sancționatoare pentru neîndeplinirea obligație contractuale, respectiv de a se respecta limita de creditare și stabilirea valorii acesteia la un procent de 5% nu este de natură a conduce la un dezechilibru contractual semnificativ între părțile convenției.
Așadar, sub aspectul acestui din urmă comision analizat, instanța a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele pentru constarea caracterului abuziv al acestuia și pentru constatarea ineficacității acesteia.
II. 1. Recursul declarat de pârâta S.C. E. R. IFN S.A.
Pârâta a declarat în termen legal recurs împotriva sentinței solicitând modificarea în parte a hotărârii primei instanțe în sensul înlăturării dispoziției prin care s-a constatat nulitatea absolută a Condițiilor Generale pentru Emiterea și Utilizarea Cardului Euroline încheiat la data de 30.10.2007 privind emiterea cardului de credit nr._ în ceea ce privește majorarea comisionului de administrare lunară și a comisionului pentru plata întârziată, respectiv menținerea celorlalte dispoziții ale instanței de fond prin care s-au respins celelalte capete de cerere ale acțiunii formulate de reclamant.
Motivele de recurs se întemeiază pe prevederile art. 299 și urm. Cod procedură civilă și ale art. 304 pct.9 C..
În motivarea recursului se arată că instanța de fond, analizând clauza mai sus arătată care dă dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului – pct.10.2 din Condițiile Generale - sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute de Anexa nr. 1 la Legea 193/2000 a reținut în mod greșit faptul că sunt îndeplinite doar două dintre condiții, în sensul că nu ar fi fost îndeplinită cea de a treia condiție, netemeinic reținându-se că motivele care au determinat majorarea taxelor trebuie prevăzute în contract și descrise ca atare, iar justificarea posibilității de modificare unilaterală a valorii factorilor avuți în vedere ”în funcție de evoluția pieței financiare și politica de costuri a emitentului” nu ar îndeplini cerința de a constitui o motivație bine întemeiată, justificarea fiind una generală și ambiguă, pentru următoarele considerente.
Astfel, se arată că la momentul încheierii contractului este imposibil de anticipat care va fi motivul efectiv care va determina posibilitatea majorării taxelor financiare, astfel că situația concretă care va determina posibilitatea majorării nu are cum să fie cunoscută, putând exista o multitudine de astfel de cauze concrete în funcție de variabilitatea pieței financiare, instabilitatea factorilor economici, trebuind de asemenea subliniat că nivelul dobânzii variabile, a, taxei și al comisioanelor este stabilit prin corelare cu piețele interne, internaționale și cu politica comercială proprie fiecărei instituții financiare, tarifele practicate de acestea fiind influențate de mai mulți factori, de costul fondurilor, de portofoliul performant viitor precum și de marja de risc a țării.
Se arată că în speța de față decizia de creștere a costurilor a fost determinată de o deteriorare a factorilor prezentați, respectiv, pe de o parte, de o creștere a costurilor de finanțare, incluzând o creștere a indicatorilor ROBOR și a dobânzii de referință, exemplificându-se prin aceea că în ziua de 18 oct. 2008 transferurile pe piața interbancară au atins maxime din punct de vedere al ratelor de dobândă de aproximativ 70-80%, iar în octombrie 2008 indicatorul ROBOR a crescut excesiv, pe data de 20 atingând valoarea de 49,81 %.
Pe de altă parte, decizia a fost determinată de o creștere a marjei de risc care afectează toate companiile din România, anunț comunicat de Standard &Poor s, agenția anunțând vineri 27.10.2008 reducerea ratingului de țară pentru România pentru împrumuturi în monedă străină pe termen lung de la BBB minus la BB plus și calificativul pentru credite acordate pe termen lung de la A la B, ambele cu perspectivă negativă.
Totodată, un al motiv l-a constituit o creștere a ratei portofoliului neperformant (a ratei de default) și un risc ridicat în viitor pentru instituție, subliind recurenta că toți acești factori nu puteau fi anticipați la momentul contractului, astfel că sintagma ”în funcție de evoluția pieței financiare” este în măsură să acopere imprevizibilitatea multitudinii de factori care la un moment dat ar conduce la modificarea clauzelor contractuale, evoluția pieței financiare incluzând și genul de situație în care s-a aflat recurenta, instanța putând verifica astfel condițiile care determinat modificarea, iar consumatorul poate anticipa consecința în ipoteza producerii situației, majorarea dobânzii pe piața interbancară fiind un motiv evident și întemeiat de majorare a taxelor financiare.
Recurenta nu a depus înscrisuri noi în recurs.
2. Poziția procesuală a părții intimate în recurs.
Intimata J. K. JAJNALKA nu a depus la dosar întâmpinare în recurs, legal fiind citată în proces.
Intimata nu a depus înscrisuri noi în recurs.
3. Decizia instanței de recurs.
Tribunalul sesizat cu soluționarea recursului, analizând motivele de recurs în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente.
Astfel, se constată că recursul vizează anularea clauzei nr. 10.2 din contract care prevede dreptul creditoarei recurente de a modifica unilateral dobânda, taxele, comisioanele și costurile contractului, clauză în virtutea căreia recurenta a majorat unilateral comisionul de administrate lunară și comisionul pentru plata întârziată, motivele de recurs privind faptul că instanța de fond a reținut în mod greșit că nu a fost îndeplinită una dintre condițiile ce rezultă din interpretarea Anexei 1 la Legea 193/2000, și anume posibilitatea modificării unilaterale a contractului doar în situația existenței unei motivații întemeiate, instanța de control judiciar urmând a analiza sentința prin raportare la criticile aduse în recurs pe acest aspect, celelalte aspecte reținute de instanța de fond în fundamentarea soluției nefiind criticate în recurs.
În acest sens, recurenta a invocat, pe de o parte, faptul că aceasta nu putea să prevadă la momentul încheierii contractului situațiile concrete care ar fi putut să atragă modificarea unilaterală a clauzelor, iar pe de altă parte se arată că motivele concrete care au dus la modificarea clauzelor se subscriu cerinței legale de a fi întemeiate.
Din această perspectivă, instanța de control judiciar urmează a face distincția între analiza pe care o presupune valabilitatea clauzei contractuale care prevede posibilitatea modificării clauzei contractuale și analiza pe care o presupune cercetarea motivelor concrete care au atras modificarea clauzei, motive concrete detaliate în cererea de recurs redate anterior.
Astfel, trebuie subliniat că instanța de fond a reținut nulitatea clauzei art. 10.2 prin care s-a prevăzut posibilitatea modificării unilaterale a contractului, iar în măsura în care clauza respectivă este nulă, consecința juridică este aceea că partea creditoare nu avea dreptul de a modifica unilateral contractul, astfel că și clauzele contractuale ulterioare edictate în exercitarea dreptului prevăzut de această clauză nulă sunt la rândul lor nule, mai exact, dacă nu există un drept prevăzut în mod valabil în contract de modificare unilaterală a contractului, demersul ulterior de modificare a acestuia prin creșterea celor două comisioane este la rândul său lipsit de efecte, astfel că motivele care au dus la modificarea unilaterală a contractului sunt lipsite de relevanță juridică, deoarece modificarea nu putea avea loc pentru nici un fel de motive.
Reținând aceste considerente, tribunalul constată că în mod corect a reținut instanța de fond că sintagma prevăzută în contract ca temei al modificării unilaterale a contractului este una generală și ambiguă, neputând fi calificată drept o ”motivație întemeiată” tribunalul urmând a observa că o astfel de motivație este una care crează o marjă extrem de generală creditorului în exercitarea dreptului de modificare a contractului, debitorul neputând prefigura la momentul încheierii contractului care are putea fi eventualele situații în care s-ar putea aștepta la modificarea clauzelor contractului.
Este de asemenea de observat că, raportat la motivele concrete arătate în cererea de recurs ca reprezentând cauza modificării comisioanelor, creditoarea avea posibilitatea de a prevedea în contract astfel de criterii, pentru ca debitorul că încheie contractul în cunoștință de cauză, acesta putând avea prefigurarea cazurilor în care creditorul poate modifica unilateral contractul pe parcursul executării sale.
Pentru aceste considerente, fiind de observat că factorii indicați în cererea de recurs ca reprezentând motivația majorării costurilor contractului reprezintă coordonate pe care creditoarea instituție financiară, le putea prefigura la momentul încheierii contractului, nu în sensul că ar fi putut cunoaște că aceste situații vor interveni în mod efectiv în viitor, ci în sensul că știa că astfel de factori ar putea să o conducă pe aceasta la decizia de a majora costurile contractului, tribunalul constată că soluția instanței prin care s-a reținut caracterul abuziv al clauzei 10.2 din contract este legală și temeinică.
Pe cale de consecință, având în vedere că partea creditoare nu avea posibilitatea modificării unilaterale a contractului, în mod legal și temeinic a reținut instanța de fond că majorarea celor două comisioane excede prevederilor (valabile) ale contractului, aspect ce face de prisos cercetarea motivului de recurs cu privire la aspectele concrete care au dus la modificarea contractului, de vreme ce nu exista un drept de modificare pentru niciun fel de motiv, astfel că soluția de anulare parțială a contractului este de asemenea legală și temeinică.
În consecința, verificând hotărârea atacata sub aspectul concordantei acesteia cu dispozițiile legale, respectiv cu normele de drept substanțial precum și a normelor de drept procesual civil, tribunalul constata că sentința primei instanțe este legala și temeinica, sens în care, văzând art. 312 alin.1 C.. tribunalul va respinge recursul că nefondat, cu consecința menținerii sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. E. R. IFN S.A. împotriva sentinței civile nr. 3404/14.12.2012 a Judecătoriei S. G. – pe care o păstrează.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi – 10.12.2013.
Președinte, Judecători, Grefier,
B. A. D. D. C. A. C. P. E.
Red.BA.D./20.12.2013
Tehnored.P.E./20.12.2013
Jud. fond. - B. K. AGOTA
2 exp.
| ← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1614/2013. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 487/2013. Tribunalul... → |
|---|
