Plângere contravenţională. Sentința nr. 210/2015. Tribunalul COVASNA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 210/2015 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 73/248/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.138/A
Ședința publică din 31 martie 2015
PREȘEDINTE: B. A. D.
JUDECĂTOR: O. N.
GREFIER: Ș. L.
Pe rol se află, în pronunțare, apelul declarat de agentul constatator I. T. de Muncă C. împotriva sentinței civile nr.210 din 23 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Întorsura Buzăului în dosarul nr._ având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că în ședința publică din 24 martie 2015, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a reținut-o spre soluționare, așa cum s-a consemnat în încheierea de ședință din acea zi –parte integrantă din prezenta decizie, pronunțarea fiind amânată la data de 31 martie 2015.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. nr.210 din 23 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Întorsura Buzăului s-a admis, în parte, plângerea contravențională formulată de petenta .., cu sediul în comuna Sita Buzăului, .. 907A, județul C., CUI_, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_ în contradictoriu cu intimata I. T. DE MUNCĂ C., cu sediul în municipiul S. G., .-14, județul C..
S-a înlocuit sancțiunea amenzii în cuantum de 4000 de lei, aplicată petentei prin procesul-verbal . nr._/08.03.2014 de către intimată, cu cea a avertismentului.
S-a dispus restituirea amenzii în cuantum de 2000 de lei achitată de petentă prin chitanța nr._/10.03.2014.
S-au menținut celelalte dispoziții ale procesului-verbal . nr._/08.03.2014.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/07.03.2014, petenta a fost sancționată de agenți constatatori din cadrul intimatei cu avertisment pentru nerespectarea dispozițiilor art. 13 lit. r) și j) din Legea 319/2006 și amendă în cuantum de 4000 lei pentru nerespectarea prevederilor art. 13 lit. k) din același act normativ, reținându-se în descrierea faptei că la momentul controlului din data de 7 martie 2014 au fost constatate următoarele: unitatea nu acordă echipament individual de protecție angajaților, cerință impusă de art. 13 lit. r) din Legea nr.319/2006 privind sănătatea și securitatea în muncă; unitatea nu a asigurat control medical la angajare și control periodic pentru angajații săi, cerință impusă de art. 13 lit. j) din Legea nr.319/2006; unitatea nu deține proiect de exploatare care soluționează toate laturile procesului de exploatare, cerință impusă de art. 13 lit. k) din Legea nr.319/2006. Procesul-verbal a fost întocmit în prezența reprezentantului petentei, care l-a semnat fără obiecțiuni (f. 8-9).
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța de fond a reținut ca neîntemeiate criticile aduse de petentă și a constatat că procesul-verbal este întocmit cu respectarea condițiilor de fond și formă, prevăzute de art. 16, 17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Procesul-verbal este lizibil, faptele sunt descrise corespunzător, apte de a putea fi verificate de către instanță sub aspectul tipicității cu modelul abstract stabilit în norma de incriminare pentru fiecare contravenție reținută.
În privința neindicării în procesul-verbal a împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, cerință impusă de art. 16 alin. 1 din OG nr.2/2001, prima instanță a reținut că acestea se impun a fi consemnate de agentul constatator în situația în care sancțiunile aplicate sunt individualizate peste limita minimă prevăzută de lege. În acest sens dispune textul precitat ce conține sintagma “aprecierea gravității faptei”, gravitate ce este reflectată într-o sancțiune mai aspră. Or, în speța de față, agentul constatator a aplicat sancțiunea avertismentului pentru încălcarea dispozițiilor art. 13 lit. r) și j) din Legea nr.319/2006 și cea a amenzii în limita minimă prevăzută, de 4000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor art. 13 lit. k) din același act normativ, ceea ce relevă că nu a avut în vedere împrejurări agravante ale faptelor.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal contestat, instanța de fond a reținut că faptele imputate petentei sunt susținute de probe, astfel că actul administrativ contestat se bucură și de temeinicie.
Cu titlu preliminar, prima instanța a reținut că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, ca act unilateral administrativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării legii, se bucură de o prezumție relativă de legalitate, autenticitate și veridicitate, ce poate fi răsturnată în instanță. Simpla contestare a situației de fapt reținute în procesul-verbal nu poate fi opusă cu succes constatărilor agentului de sancționare, întrucât acestea din urmă constituie o probă de vinovăție a contravenientului.
Plecând de la această premisă, instanța de fond a constatat că fapta de a nu asigura echipament individual de protecție angajaților, contrar prevederilor art. 13 lit. r) din Legea nr. 319/2006, este dovedită prin constatările organului de sancționare de la momentul controlului, consemnate în procesul-verbal, care se coroborează și cu declarația martorului D. V., ce confirmă existența acestor probleme la data controlului (f. 8-9, 61). Înscrisul depus de petentă prin care face dovada acordării echipamentului individual de protecție angajaților nu probează o altă situație de fapt existentă la data controlului din 07.03.2014, astfel că nu a fost reținut de instanță (f. 123).
În privința faptei de a nu asigura control medical periodic angajaților, instanța de fond a reținut că înscrisurile depuse de petentă atestă remedierea acestei probleme la o dată ulterioară controlului inspectorilor ITM, respectiv data de 11.03.2014, astfel că fapta a fost corect stabilită la momentul încheierii procesului-verbal (f. 8-9,32-34).
Relativ la fapta de a nu deține proiect de exploatare care soluționează toate laturile procesului de exploatare a masei lemnoase, cerință impusă de art. 13 lit. k) din Legea nr.319/2006, judecătoria a reținut că și această faptă este dovedită în urma probatoriului administrat.
Petenta a fost autorizată de către Ocolul Silciv C. R.A. prin autorizația de exploatare nr._/20.02.2014 să execute lucrări de tăiere pentru îngrijirea unui parchet de masă lemnoasă, începând cu data de 20.02.2014 (f. 126).
În vederea realizării acestei activități, petenta a asigurat, prin reprezentanții ocolului silvic sus-amintit, instruirea colectivă privind riscurile de accidentare și îmbolnăvire profesională a unui număr de 3 angajați ai săi pentru prezența în cadrul ocolului, în perioada 20.02._14 (f. 14).
În cadrul instruirii, angajații petentei au fost încunoștiințați cu privire la factorii de risc existenți pentru executarea lucrărilor de exploatare, care au fost identificați în urma evaluării făcute pe teren, așa cum reiese din această fișă.
Potrivit art. 13 lit. k) din Legea nr.319/2006 privind sănătatea și securitatea în muncă, angajatorii au obligația de a ține evidența zonelor cu risc ridicat și specific prevăzute de art. 7 alin. 4 lit. e) din același act normativ.
Conform art. 105 din HG nr.1425/2006 privind normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006, evidența zonelor cu risc ridicat și specific prevăzută la art. 13 lit. k) din lege trebuie să conțină nominalizarea și localizarea acestor zone în cadrul întreprinderii și/sau unității și măsurile stabilite în urma evaluării riscurilor pentru aceste zone.
De asemenea, art. 106 statuează că angajatorul trebuie să aducă la cunoștința tuturor lucrătorilor care sunt zonele cu risc ridicat și specific, precum și măsurile stabilite în urma evaluării riscurilor.
Totodată, art. 107 prevede că acțiunile pentru realizarea măsurilor stabilite în urma evaluării riscurilor pentru zonele cu risc ridicat și specific constituie o prioritate în cadrul planului de protecție și prevenire.
Analizând sistematic textele de lege precitate, prin raportare la situația de fapt expusă anterior, judecătoria a reținut că petenta avea obligația de a întocmi, în afara planului de protecție și prevenire depus la dosar, care are ca menire să evalueze riscurile pentru fiecare loc de muncă/post de lucru și să stabilească măsuri de prevenire și protecție, de natură tehnică, organizatorică, igienico-sanitară și de altă natură, la nivel general, a unui proiect complex ce particularizează riscurile în funcție de zona de lucru în concret și care identifică măsurile concrete pentru prevenirea și combaterea acestor riscuri. Un astfel de proiect petenta l-a întocmit ulterior încheierii procesului-verbal contestat, depunându-l la dosar (f. 66-119).
Nu se poate reține că fișa de instruire colectivă, pe care-și întemeiază petenta argumentele plângerii, se identifică cu un proiect de exploatare în sensul prevăzut de art. 105 din HG 1425/2006, întrucât, pe lângă riscurile expuse lapidar, nu sunt individualizate zonele concrete ce comportă aceste riscuri și elementele de marcare din teren, precum și măsurile de prevenire și combatere a acestora; aceste hibe evidente contrazic susținerile petentei.
Totuși, instanța de fond a reținut că petenta nu a dat dovadă de rea-credință în neîndeplinirea obligației impuse de art. 13 lit. k) din Legea nr. 319/2006 privind sănătatea și securitatea în muncă; aceasta a realizat o instruire prealabilă a angajaților săi în vederea exploatării parchetului stabilit, ce identifică anumiți factori de risc și zona de incidență general specificată. Prin urmare, instanța a reținut că vinovăția petentei cu privire la această faptă subzistă sub forma culpei, culpă ce a fost întreținută și de lipsa unor elemente clare atât din textul legal de bază, cât și din normele privind metodologia de aplicare a acestuia, care să-i coordoneze comportamentul în sensul respectării riguroase a obligațiilor imputate.
În privința solicitării petentei de a fi înlocuită sancțiunea amenzii cu cea a avertismentului, aplicată pentru nerespectarea dispozițiilor art. 13 lit. k) din Legea 319/2006, prima instanță a admis-o pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 5 din OG 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, iar conform art. 7 din același act normativ, avertismentul se aplică atunci când fapta săvârșită este de gravitate redusă.
În lipsa unor dispoziții legale în materie contravențională în sprijinul aprecierii gradului de pericol social al faptei, instanța de fond a aplicat dispozițiile din Codul penal cu privire la individualizarea sancțiunii, ținând cont de împrejurările comiterii faptei, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs, antecedentele contravenționale ale petentei, conduita după săvârșirea faptei.
Astfel, instanța de fond a reținut că petenta nu a dat dovadă de rea-credință în nerespectarea cerinței impuse de art. 13 lit. k) din Legea 319/2006 față de precizările anterioare; starea de pericol creată pentru securitatea și sănătatea angajaților petentei este totuși atenuată de efectuarea instruirii din data de 20.02.2014; fapta nu a avut consecințe negative materiale; petenta nu a mai fost sancționată anterior pentru fapte la regimul instituit de Legea nr.319/2006 privind sănătatea și securitatea în muncă; la scurt timp după săvârșirea faptei, petenta a remediat deficiența constatată, întocmind proiectul de exploatare a parchetului forestier (f. 66-120).
Față de aceste considerente, instanța a reținut că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru a determina petenta să înțeleagă scopul preventiv și educativ al normelor ce reglementează contravenția comisă și ca pe viitor să se conformeze acestor dispoziții.
Având în vedere cele reținute în fapt și în drept, judecătoria a admis, în parte, plângerea petentei și a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 4000 de lei, aplicată petentei prin procesul-verbal . nr._/08.03.2014 de către intimată, cu cea a avertismentului, menținând celelalte dispoziții ale procesului-verbal contestat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel agentul constatator I. T. de Muncă C., solicitând schimbarea hotărârii instanței de fond în sensul menținerii procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor și a sancțiunii amenzii aplicate.
În motivarea căii de atac s-a arătat că deficiențele constatate de către agentul de control al I.T.M C. au fost corect identificate în cuprinsul actelor de control, respectiv a procesului-verbal de control nr.4196/07.03.2014, anexa nr.10, cât și în actul de sancționare contravențională, la momentul semnării actelor de control petenta recunoscând fapta și neformulând obiecțiuni, achitând și jumătate din cuantumul amenzii, fiind de avut în vedere că acțiunile de control urmăresc evitarea și prevenirea unor evenimente nefericite în domeniul securității și sănătății în muncă, dar și conștientizarea de către agenții economici a pericolelor ascunse specifice activității lor.
Intimata . nu a formulat întâmpinare.
Verificând în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță prin hotărârea atacată, tribunalul reține că la fond s-a aplicat sancțiunea avertismentului pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.13 lit.k) din Legea nr.319/2006 constând în faptul că partea intimată nu deține proiect de exploatare care soluționează toate laturile procesului de producție, conform anexei nr.10 la procesul-verbal de control nr.4196/07.03.2014, rezultând că din acest proiect lipsesc mențiunile referitoare la evidența zonelor cu risc ridicat, astfel cum acestea sunt prevăzute de art.7 alin.4 lit.e) din Legea nr.319/2006.
Așa cum a arătat prima instanță, ulterior întocmirii actului de sancționare contravențională, intimata a întocmit un proiect în vederea eliberării avizului intern SSM de exploatare a parchetului forestier, în capitolul 8 fiind identificate zonele cu risc ridicat și specific, existând o . mențiuni privind monitorizarea acestora, localizarea lor, informarea lucrătorilor și crearea de instrucțiuni proprii de sănătate și securitate în muncă.
Acest proiect de exploatare depus la prima instanță a fost comunicat și agentului constatator care nu a formulat nici un fel de aprecieri în legătură cu un eventual caracter incomplet al acestuia, prin urmare, se observă că partea intimată a conștientizat deficiențele remarcate de organul de control și s-a preocupat de remedierea lor, așadar, în condițiile în care până la momentul încheierii procesului-verbal de contravenție nu s-au constatat consecințe negative de pe urma neevidențierii zonelor cu risc ridicat din cadrul acelei exploatări forestiere, trebuie socotit că amenda în cuantum de 4.000 lei se dovedește a fi o sancțiune prea severă.
Prima instanță a procedat în mod just la reindividualizarea sancțiunii pecuniare, față de criteriile prevăzute de art.21 alin.3 din O.G nr.2/2001 impunându-se sancțiunea mai blândă a avertismentului, plata a jumătate din cuantumul amenzii sau semnarea de către societatea controlată a procesului-verbal de contravenție neputând înlătura dreptul primei instanțe de a hotărî asupra sancțiunii, câtă vreme cenzurarea sancțiunii îi este recunoscută de art.34 alin.1 din O.G nr.2/2001, iar semnarea actului de sancționare nu are semnificația asumării tuturor mențiunilor din procesul-verbal de contravenție, ci dovedește faptul că actul de sancționare s-a întocmit în prezența unei persoane care a reprezentat societatea controlată și căreia i s-a și comunicat procesul-verbal de contravenție, în fapt partea petentă solicitând avertismentul prin chiar plângerea formulată.
Semnarea fără obiecțiuni a procesului-verbal de contravenție și solicitarea de înlocuire a amenzii cu avertismentul înseamnă că în cele din urmă partea intimată a înțeles că a nesocotit legea contravențională, și-a asumat conduita neconformă, remedierea omisiunii din acel proiect de exploatare în cursul judecării plângerii contravenționale, justificând avertismentul care se adaptează unei fapte de gravitate redusă.
Așa fiind, în baza art.480 alin.1 NCPC sentința primei instanțe se verifică drept legală și temeinică, drept pentru care apelul agentului constatator va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de agentul constatator I. T. de Muncă C., cu sediul în municipiul S. G., .-14, județul C., în contradictoriu cu intimata .., cu sediul în comuna Sita Buzăului, .. 907A, județul C., CUI_, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_, împotriva sentinței civile nr.210 din 23 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Întorsura Buzăului, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 31.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
B. A. D. O. N. Ș. L.
Red.O.N., 24.04.2015
Tehnored.Ș.L., 27.04.2015, 4 ex.
Judecător fond, N. B.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 135/2015. Tribunalul... | Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 41/2015.... → |
|---|
