Pretenţii. Decizia nr. 5/2015. Tribunalul COVASNA

Decizia nr. 5/2015 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 1576/119/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 5/R

Ședința publică de la 20 ianuarie 2015

PREȘEDINTE: M. C. T.

JUDECĂTOR: U. G.

JUDECĂTOR: R. I. C.

GREFIER: S. M. M.

Pe rol, pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestatorul G. E. D. împotriva deciziei civile nr. 201/R/23 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța constată că dezbaterile în fond asupra cauzei de față au avut loc în ședința publică din data de 13 ianuarie 2015, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 20 ianuarie 2015.

TRIBUNALUL

Prin sentința civilă nr. 215/28 februarie 2013 a Judecătoriei Întorsura Buzăului a fost admisă excepția netimbrării și, în consecință, a fost anulată ca netimbrată cererea formulată de reclamantul G. E. D..

Prin decizia civilă nr. 201/R/23 septembrie 2014 a Tribunalului C., s-a constatat perimat recursul declarat de G. E. D. împotriva sentinței civile nr. 215/28 februarie 2013 a Judecătoriei Întorsura Buzăului.

Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut următoarele:

La data de 14 mai 2013, judecata pricinii a fost suspendată în baza art. 242 alin.1 pct. 2 Cod procedură civilă, întrucât nici una dintre părți nu s-a prezentat la strigarea pricinii, iar acestea nu au solicitat judecarea în lipsă. De la această dată, mai mult de un an, acțiunea a rămas în nelucrare, împrejurare confirmată prin referatul arhivarului registrator a instanței, situație în care s-a constatat că sunt incidente prevederile art. 248 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei decizii, G. E. D. a formulat contestație în anulare, ce a fost precizată ulterior (filele 15 și 17).

În motivarea cererii, astfel cum a fost precizată, se arată că dezlegarea prezentei cauze este rezultatul unei greșeli materiale, deoarece instanța de recurs nu a ținut cont de faptul că, la data de 13 mai 2014, recurentul a formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei, care a întrerupt cursul perimării.

Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține că, în dosarul de recurs, la data de 14 mai 2013, s-a dispus suspendarea judecății recursului în baza dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod proc. civilă, după care, prin decizia civilă nr. 215/23 septembrie 2014 a Tribunalului C., s-a constatat perimat recursul.

Instanța de recurs nu a ținut însă seama de împrejurarea că, la data de 13 mai 2013, recurentul a formulat o cerere de repunere pe rol (înscris care, din eroare, nu a ajuns la dosarul cauzei), cerere ce a întrerupt cursul perimării.

Așa fiind, în raport de cele ce preced, Tribunalul constată că, în speță, suntem în prezența unei greșeli materiale în sensul vizat de art. 318 alin. 1 teza I din vechiul Cod de procedură civilă, motiv pentru care va admite contestația în anulare, va anula decizia atacată și va stabili termen pentru judecarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite contestația în anulare formulată de recurentul contestator G. E. D. împotriva deciziei civile nr. 201/R/23.09.2014 a Tribunalului C., pe care o anulează.

Stabilește termen la 10 februarie 2015, pentru judecarea recursului declarat de G. E. D. împotriva sentinței civile nr. 215/2013 a Judecătoriei Întorsura Buzăului, termen la care se citează părțile.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20 ianuarie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

M. C. T. U. G., R. I. C. S. M. M.

Red. R.I.C., 22.01.2015

Tehnored. S.M.M., 26.01.2015, 7 EX.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 5/2015. Tribunalul COVASNA