Cereri. Decizia nr. 104/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 104/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 30-04-2013 în dosarul nr. 9010/315/2012
DOSAR NR._
ROMANIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA I-a CIVILĂ
DECIZIA NR.104
Ședința publică din data de 30 aprilie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: A. S.
Judecător: D. Ș.
Grefier: N. P.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil, declarat de apelanta- pârâtă B. R.-B., domiciliată în Târgoviște, ..13, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 37/08.01.2013, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. L.- G., domiciliat în Târgoviște, ., ., având ca obiect – „exercitarea autorității părintești”.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 25.04.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată,care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, pentru ca părțile să depună note scrise, a amânat pronunțarea la data de 30.04.2013, dată la care a pronunțat următoarea decizie,
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față :
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște la data de 25.09.2012 sub nr._, reclamantul M. L.-G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. R. B. stabilirea exercițiului autorității părintești de către ambii părinți cu privire la minora M. Arianna-M..
În motivarea acțiunii, partea a arătat, în esență, următoarele: a fost căsătorit cu pârâta, iar din relația lor s-a născut minora M. Arianna-M.; prin sentința civilă nr. 1459/2010 pronunțată de Judecătoria Târgoviște s-a dispus desfacerea căsătoriei din culpă comună, minora fiind încredințată pârâtei, urmând ca partea să plătească pensie de întreținere; a fost încuviințată și cererea părții de a avea legături personale cu minora prin luarea acesteia în domiciliul părții pe perioada programului de vizită; pârâta nu îi permite să aibă legături personale cu minora; cu ocazia începerii anului școlar 2012-2013 pârâta a refuzat să îi comunice numele școlii la care urmează să fie înscrisă minora pentru a putea merge la festivitatea de deschidere a noului an școlar; la festivitate pârâta nu i-a permis să discute cu minora;
În drept, partea nu a invocat dispoziții legale.
În dovedirea acțiunii, au fost depuse următoarele înscrisuri: certificat de naștere . nr._ eliberat în 2010 la București, Sector 6, cu privire la actul de naștere al minorei înregistrat sub nr. 394/2006 (f.6), sentința civilă nr. 1459/2010 pronunțată de Judecătoria Târgoviște (f.7),
Legal citatăpârâta B. R. B. a formulat întâmpinare (fila16), prin care a solicitat respingerea acțiunii, pentru următoarele motive: în mod neîntemeiat solicită reclamantul schimbarea măsurilor luate cu privire la minoră; . noilor dispoziții legale în materie nu conferă în mod obligatoriu reclamantului dreptul de a solicita modificarea regimului juridic privind încredințarea; reclamantul trebuie să facă dovada schimbării împrejurărilor avute în vedere de instanță la stabilirea regimului inițial privind încredințarea; împrejurările inițiale nu au suportat modificări, acest lucru rezultând în opinia părții din următoarele: reclamantul este rezident în Italia, fiind prezent în țară de 2 ori pe an, circa 1-2 săptămâni vara și 7-8 zile iarna; nu a restricționat accesul reclamantului pentru a avea legături personale cu minora; reclamantul locuiește împreună cu părinții săi împreună cu alte 5 persoane; minora comunică telefonic cu reclamantul; i-a comunicat școala la care a fost înscrisă minora, ora deschiderii anului școlar, unde reclamantul s-a prezentat alături de concubina sa; dezinteresul reclamantului față de copil rezultă și din faptul că nu știe să scrie corect numele minorei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115-118 din Codul de procedură civilă, art. 46 din Legea nr. 71/2011, art. 403 cod civil .
În dovedirea cererii, au fost depuse următoarele înscrisuri: copii cupoane mandate poștale necertificate (f.18), adeverință de la asociația de proprietari cu privire la persoanele ce locuiesc într-un imobil locuință (f.20).
La solicitarea instanței s-a dispus efectuarea unui raport de anchetă psihosocială la domiciliul reclamantului (f.25).
Au fost încuviințate și administrate probele cu înscrisuri, interogatoriu și cu martori.
Acțiunea a fost legal timbrată.
În urma administrării probelor încuviințate, Judecătoria Târgoviște prin sentința civilă nr.37/08.01.2013 a admis cererea formulată și precizată de reclamantul M. L.-G. în contradictoriu cu pârâta B. R.-B., Autoritate Tutelară fiind Primăria Municipiului Târgoviște, a modificat, în parte, dispozițiile din sentința civilă nr. 1459 pronunțată la data de 03.03.2010 în dosarul nr._, cu privire la relațiile personale dintre reclamant și pârâtă pe de o parte și minora M. Arianna-M., pe de altă parte, exclusiv cu privire la modalitatea exercitării autorității părintești, autoritatea părintească asupra minorei M. Arianna-M., născută la data de 02.02.2006, conform certificatului de naștere nr. 394/03.02.2006, urmând a fi exercitată în comun, de către ambii părinți, luând act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată și respingând, ca neîntemeiată, cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în data de 02.02.2006, din relația de căsătorie dintre părți, a rezultat minora M. Arianna-M., conform actului de naștere înregistrat sub nr. 394/03.02.2006 la București, Sector 6 (certificatul de naștere fiind depus la f.6), iar prin sentința civilă nr. 1459/2010 pronunțată de Judecătoria Târgoviște s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între părți, minora fiind încredințată mamei sale, fiind încuviințată și cererea părții reclamante de a avea legături personale cu minora prin luarea acesteia în domiciliul părții pe perioada programului de vizită;
Instanța de fond a constatat că în prezent există neînțelegeri între părinți cu privire la modalitatea de exercițiu a autorității părintești, împrejurare care rezultă, în primul rând, din chiar susținerile părților, care își aduc reciproc acuze cu privire modalitatea de îndeplinire a drepturilor și obligațiilor pe care le au față de minoră, reținându-se că pârâta pretinde că reclamantul nu are nicio îndrituire de a solicita modificarea regimului juridic privind încredințarea, că manifestă dezinteres față de propriul copil, că minora ar refuza legătura cu tatăl său, iar la rândul său, reclamantul pretinde că pârâta este cea care îi interzice să se implice în mod activ în creșterea și educarea minorei prin refuzul de a îl informa și implica în deciziile care se iau în privința minorei, împrejurările fiind confirmate și de declarațiile martorilor, care au relatat o . aspecte legate de modalitatea în care ambii părinți au colaborat în scopul rezolvării problemelor de sănătate ale minorei.
Prima instanță a constatat, pe baza susținerilor concordante ale părților, ca și a celorlalte probe administrate, că în prezent minora se află într-o perioadă dificilă datorată stării de sănătate, împrejurare în care apare cu atât mai evidentă necesitatea implicării active și responsabile a ambilor părinți, iar din această perspectivă nu poate fi reținută susținerea pârâtei, în sensul că nu reiese necesitatea de a supune analizei instanței de tutelă aspectele legate de drepturile și obligațiile părinților, nedovedite fiind și susținerile legate de pretinsul dezinteres manifestat de către reclamant față de minoră.
Din contră, în opinia instanței de fond chiar și simpla împrejurare că unul dintre părinți se arată a fi interesat de felul învățăturii și de unitatea de învățământ la care va fi înregistrat minorul, constituie argumente puternice în sensul implicării active a acelui părinte și nu a unui dezinteres, instanța constatând că minora se află în prezent la pârâta-mamă care se ocupă de creșterea și educarea acesteia (aspect necontestat de către părți).
In drept, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 483 alin. 1 noul Cod civil autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți, iar potrivit alin. 2 și 3 ale aceluiași articol părinții exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, ambii răspunzând pentru creșterea copiilor lor minori.
De asemenea, conform art. 503 alin. 1 noul Cod civil părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească.
Nu în ultimul rând, conform art. 507 noul Cod civil dacă unul dintre părinți este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicție, decăzut din exercițiul drepturilor părintești sau dacă, din orice motiv, se află în neputință de a-și exprima voința, celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească.
Din interpretarea dispozițiilor menționate, reține prima instanță că rezultă în primul rând că principiul aplicabil în această materie este acela că părinții exercită împreună și în mod egal ansamblul tuturor drepturilor și îndatoririlor ce privesc persoana și bunurile copilului, iar din aceleași dispoziții rezultă că și în această materie se face aplicația unui alt principiu, general în materia raporturilor de familie, și anume acela al interesului superior al copilului, or aplicarea acestui principiu devine cu atât mai necesară în cazul în care se pune problema stabilirii întinderii și conținutului exercițiului autorității părintești.
Un alt aspect important ce se desprinde din dispozițiile menționate, reține instanța de fond, este acela că exercitarea autorității părintești de către un singur părinte este o măsură de excepție, ce are la baza motive temeinice, tocmai datorită consecințelor grave pe care le are.
În cauză, se apreciază că nu s-au constatat împrejurări care să facă necesară restrângerea exercițiului autorității părintești al unuia dintre părinți, astfel încât, în acord cu regula instituită în materie (enunțată anterior) urmează să recunoască ambilor părinți exercițiul autorității părintești.
S-a apreciat că nu poate fi reținută interpretarea dată de către pârâtă dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 71/2011 și art. 403 noul Cod civil .
Instanța reamintește părților că și în reglementarea anterioară era consacrată noțiunea de autoritate părintească reprezentată de ansamblul drepturilor și obligațiilor părintești, iar aceasta revenea în principiu ambilor părinți în mod egal.
Autoritatea părintească nu se confundă, însă, nici cu vechea măsură a încredințării și nici cu noua măsură a stabilirii locuinței minorului.
Stabilirea modalității de exercitare a autorității părintești nu se confundă cu diferitele măsuri care se pot lua în privința drepturilor și obligațiilor părinților, astfel că nu se poate reține ca întemeiată susținerea pârâtei referitoare la aplicabilitatea dispozițiilor art. 403 noul Cod civil.
Modificarea majoră de viziune a legiuitorului, după . noilor dispoziții ale noul Cod civil, a vizat înlocuirea instituției încredințării minorilor, mai largă, cu cea a stabilirii locuinței minorului, circumstanțiată sub aspectul efectelor asupra ansamblului drepturilor și obligațiilor părintești.
În cauză, însă, prin pronunțarea sentinței de desfacerea a căsătoriei, invocate de către ambele părți, nu s-a modificat în niciun fel principiul exercițiului în comun al autorității părintești de către părinți, fiind doar luată măsura încredințării minorei către mamă.
În prezenta cauză, însă, reclamantul nu a pus în discuție măsura încredințării luată prin hotărârea de divorț, ci necesitatea stabilirii în mod expres a modalității de exercitare a autorității părintești.
Or, potrivit art. 486 alin. 1 noul Cod civil ori de câte ori există neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea obligațiilor părintești, instanța de tutelă este cea chemată a hotărî luând în considerare in interesul superior al minorului.
Constatând, așadar, că între părinți există neînțelegeri cu privire la conținutul și exercițiul autorității părintești, prima instanța a considerat necesară stabilirea în mod expres a modalității de exercițiu a autorității părintești.
Soluția nu vizează, însă, astfel cum s-a arătat anterior o anumită măsură anume luată anterior, inclusiv cea privind încredințarea minorei.
În privința cererii pârâtei de obligare a reclamantului la plata de cheltuieli de judecată, instanța de fond a hotărât respingerea acesteia ca neîntemeiată, față de aplicabilitatea dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, întrucât din interpretarea dispozițiilor articolului menționat rezultă că doar partea care a căzut în pretenții este datoare a suporta cheltuielile de judecată efectuate de către partea adversă, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză, acțiunea reclamantului fiind admisă.
Împotriva sentinței civile menționate a declarat apel, în termen legal, pârâta B. R. B., cu motivarea că instanța de fond, urmare a unei interpretări eronate a dispozițiilor legale incidente, respectiv ale Codului civil si ale Legii nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, a modificat, în parte, sentința civilă nr. 1459/03.03.2010 pronunțata de Judecătoria Targoviste in dosarul nr._ .
Un prim aspect invocat de apelantă are în vedere faptul că . Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil nu conferă în mod obligatoriu reclamantului îndrituirea de a solicita modificarea regimului juridic privind încredințarea minorei, așa cum a fost acesta stabilit prin sentința civila nr. 1459/03.03.2010 pronunțata de Judecătoria Targoviste in dosarul nr._ .
În dezvoltarea acestei critici, se susține că potrivit art. 46 din Legea nr. 71/2011 dispozițiile hotărârilor judecătorești privitoare la relațiile personale si patrimoniale dintre copii si părinții lor divorțați înainte de . Codului civil pot fi modificate potrivit dispozițiilor art. 403 din Codul civil, articol care stabilește că în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile si îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului.
Din economia acestor dispoziții legale, în opinia apelantei, rezultă că reclamantul trebuie să facă dovada schimbării împrejurărilor avute în vedere de instanță la stabilirea inițială a regimului privind încredințarea minorei.
Totodată, interpretând acest articol, în literatura de specialitate, subliniază apelanta, s-a arătat că promovarea cu succes a unei cereri de modificare a masurilor luate, in condițiile art.403 Cod Civil, raportat la ort. 46 din Legea nr. 71/2011, in privința copiilor minori, este condiționată de dovada schimbării împrejurărilor care au dus la adoptarea măsurii. (Revista Dreptul, nr. 08/2012, articolul "Considerații referitoare la aplicarea legii noi in materia divorțului in cauzele aflate pe rolul instanțelor - in prima instanța sau in calea de atac la data intrării in vigoare a actualului Cod Civil -, pag. 130, autor dr. G. C. Frentiu).
Apelanta apreciază că în pofida dispozițiilor legale mai sus invocate si a faptului ca din materialul probator nu a rezultat schimbarea împrejurărilor avute în vedere de instanța investită cu divorțul pârtilor, eronat instanța de fond a dispus modificarea, în parte, a acestei sentințe expunând o motivare ce rezulta din interpretarea eronata a dispozițiilor tranzitorii ale legii nr. 71/2011 si ale Codului Civil.
Astfel, apelanta evidențiază că în motivarea hotărârii, instanța de fond reamintește părților că și în reglementarea anterioara era consacrată noțiunea de autoritate părinteasca, astfel că, prin pronunțarea sentinței de desfacere a căsătoriei nu s-a modificat in niciun fel principiul exercițiului în comun a autorității părintești și având în vedere neînțelegerile dintre părinți a considerat necesară stabilirea în mod expres a modalității de exercițiu a autorității părintești.
Cu privire la argumentația adusă de instanță, apelanta susține că noțiunea de autoritate părintească este o creație recentă nou introdusă în dreptul românesc, consacrată legislativ odată cu . noului Cod Civil.
In continuare, apelanta remarcă motive contradictorii în cuprinsul hotărârii. Astfel, mergând pe raționamentul primei instanțe, în sensul că și in reglementarea anterioara era consacrată această noțiune și că pronunțarea divorțului părților nu a modificat cu nimic principiul exercițiului în comun a autorității părintești, atunci, evident, nu se justifică modificarea hotărârii.
Un ultim argument adus de instanța, arată apelanta, îl reprezintă referirea la dispozițiile art. 486 alin 1. noul Cod civil potrivit cărora "ori de cate ori exista neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau îndatoririlor părintești, instanța de tutela ...hotărăște potrivit interesului superior al copilului".
În opinia apelantei, textul citat este străin de natura pricinii si obiectul cererii de chemare in judecata, întrucât dispoziția legala vizează exclusiv împrejurarea în care între părinți există neînțelegeri anume determinate, concrete cu privire la exercițiul drepturilor sau îndeplinirea îndatoririlor părintești, iar instanța este chemată pentru soluționarea efectivă a acestora și nu doar, că în cazul de față, să dispună la modul general exercitarea in comun a autorității părintești, or în speța, instanța nu a fost investită cu privire la soluționarea unei anume neînțelegeri dintre părinți cu privire la minora si oricum prin modificarea adusa hotărârii instanța nu a soluționat absolut nicio înțelegere.
In consecința, apelanta apreciază că potrivit dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 71/2011 coroborate cu dispozițiile art. 403 noul Cod civil (care in esența are același conținut cu art. 46 CF), numai „schimbarea împrejurărilor" si nu neînțelegerile dintre părinți pot justifica modificarea regimului juridic in ceea ce privește minorul, stabilit prin hotărârea de divorț, în același sens fiind și dispozițiile art.39 alin.2 din legea nr. 71/2011 potrivit cărora: "Divorțul pronunțat anterior intrării in vigoare a Codului Civil produce efectele stabilite de legea in vigoare la data când s-a pronunțat hotărârea rămasa irevocabil", iar în practica și literatura de specialitate, art. 46 din Legea nr. 71/2011 coroborat cu art. 403 Cod Civil a reprezentat un argument (per a contrario) în sensul că prevederile noului Cod civil privitoare la relațiile personale și patrimoniale dintre copii și părinții lor divorțați sunt aplicabile cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești indiferent de etapa procesuala la momentul intrării in vigoare a noului Cod civil.
Ca atare, se concluzionează că ingerința instanței de fond în dispozițiile hotărârii judecătorești soluționată definitiv și irevocabil înainte de . noului Cod civil fără dovada "schimbării împrejurărilor" este inadmisibilă.
In ceea ce privește împrejurările avute în vedere de instanță la stabilirea inițiala a regimului juridic privind încredințarea minorei, apelanta solicită a se observa că acestea nu au suportat modificări și nici reclamantul nu a învederat sau dovedit un astfel de aspect, iar din probatoriul administrat a reieșit că reclamantul a locuit în mod statornic în Italia și Timișoara, astfel încât nu a putut exercita în totalitate programul de legături personale cu minora stabilit de instanța, venind în localitate de circa 2 ori pe an și conform datelor rezultate din raportul de ancheta sociala si adeverința Asociației de proprietari nr. 27 Targoviste, acesta poate locui în Targoviste în apartamentul mamei sale alături de alte șase persoane, iar parata nu a restricționat accesul reclamantului la programul de vizita stabilit de instanța.
De asemenea, apelanta menționează că a rezultat că parata se ocupă de minora beneficiind în acest sens de implicarea activa a părinților săi, având în continuare aceleași condiții materiale și morale pentru a asigura creșterea și educarea în cele mai bune condiții a minorei, iar din același probatoriu a rezultat că numai pârâta s-a ocupat și a suportat efectiv costurile aferente remedierii problemei de sănătate a minorei, fără ca reclamantul să depună un efort suplimentar în acest sens, în afara pensiei de întreținere în cuantum de 150 lei lunar.
Pentru aceste motive, se solicită admiterea apelului, schimbarea, in tot, a hotărârii atacata, iar pe fond respingerea cererii de chemare in judecata formulate de reclamantul M. L.-G..
In drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 403 Cod Civil, art. 39, 46 din Legea nr. 71/2011 si art. 282 din codul de procedură civilă .
Prin întâmpinarea formulată, intimatul reclamantul M. L.-G. a solicitat respingerea, ca nefondat a apelului declarat de B. R., apreciind că hotărârea atacată este legală și temeinică, fiind dată cu respectarea legii, astfel că se impune menținerea acesteia.
In esență, se arată că hotărârea este criticată pe ideea modificării soluției dată prin sentința civilă de divorț nr. 1459/03.03.2010, deci, cu 3 ani în urmă, hotărâre prin care minora a fost încredințată apelantei spre creștere și educare, iar lui i s-a acordat dreptul de a avea legături personale cu minora.
In urma intrării în vigoare a noului cod civil, apreciind ca fiind o instituție nouă, ce acordă drepturi mai mari pentru părintele căruia nu i s-a încredințat minorul, intimatul a solicitat ca instanța să dispună ca exercitarea autorității părintești pentru minora M. Arianna-M., să se facă de către ambii părinți, conform art. 397 din noul Cod civil, care stipulează: că după divorț autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, în afară de cazul in care instanța decide altfel.", or acest text din noul cod civil a introdus o instituție nouă, aceea a autorității părintești, inexistentă în vechea reglementare a Codului familiei, stabilind că după divorț, autoritatea părintească nu se scindează între părinți ci, se exercită de aceștia împreună, astfel cum se prevede în art.18 pct.1 din Convenția cu privire la drepturile copilului.
Intimatul arată că vechea reglementare din art.42 din Codul familiei prevedea că minorul va fi încredințat unui dintre părinți, iar art.43 alin.1 stipula că părintele căruia i s-a încredințat copilul exercită drepturile părintești, iar părintele căruia nu i s-a încredințat copilul păstra doar drepturi de a avea legături personale cu acesta și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională – art.43 alin.3, ceea ce, în fapt, crea o inechitate, ocrotirea părintească nerevenind în mod egal ambilor părinți, fiind scindată între aceștia, or prin promovarea prezentei acțiuni, înțelege că se prevalează de noua reglementare care îi dă mai multe drepturi, dar și îndatoriri în interesul superior al minorei, întrucât așa cum rezultă chiar din întâmpinarea depusă de pârâtă, nu este de acord ca el să aibă aceleași drepturi și îndatoriri ca și ea, față de minoră.
Intimatul menționează că textul art.403 din noul Cod civil, atunci când face referire la modificarea măsurilor luate cu privire la copil și stipulează că acestea pot fi modificate ,,în cazul schimbării împrejurărilor” ce au stat la baza măsurilor stabilite anterior printr-o hotărâre judecătorească, face referire numai la hotărârile judecătorești pronunțate în baza prevederilor noului Cod civil și nu în baza Codului familiei și este normal să existe o astfel de reglementare întrucât, în baza schimbării împrejurărilor avute inițial în vedere la pronunțarea unei hotărâri judecătorești, instanța de tutelă poate dispune alte măsuri în funcție de acestea și de interesul superior al minorului și astfel, dacă inițial s-a dispus ca ambii părinți că exercite autoritatea părintească și ulterior s-au schimbat împrejurările ce au condus la această măsură, instanța poate dispune, conform art.403 noul Cod civil o altă măsură, respectiv: ca autoritatea părintească să se exercite numai de unul din părinți (art.398 NCC) sau de alte persoane (art.399) sau invers.
In asemenea condiții, se apreciază că, întrucât noile prevederi în materie dau o nouă reglementare, mult mai amplă cu privire la drepturile și îndatoririle părintești, prin introducerea conceptului de autoritate părintească (art.483-503) și prin menționarea expresă în ce constă, sunt împrejurări care îi dau dreptul de a solicita ca autoritatea părintească să fie exercitată și de el, alături de mama-pârâtă.
In același sens, se susține că în motivarea hotărârii, instanța de fond reține că, din probele administrate rezultă că pârâta-apelantă are o atitudine necorespunzătoare cu privire la respectarea drepturilor sale conferite prin sentința de divorț și încredințare copil, susținând chiar prin întâmpinare că minora ar refuza legătura cu el, că el nu ar fi manifestat interes în legătură cu sănătatea minorei, or, a dovedit că aceasta a refuzat să-i spună și la ce școală este copilul, că nu s-a informat despre demersurile făcute la medici în vederea restabilirii sănătății copilului, fapt neadevărat și dovedit contrariul.
Așa cum a arătat și prin acțiunea introductivă, intimatul subliniază Cod penal pârâta, în scop șicanator, îi îngrădește dreptul de a avea legături personale cu minora, îi îngrădește dreptul de a avea veghea la creșterea, educare și mai ales pregătirea școlară a minorei, chiar cu ocazia începerii anului școlar, minora fiind înscrisă în clasa pregătitoare și dorind să meargă și el la deschiderea anului școlar, a întrebat-o pe pârâtă, dar a refuzat să-i dea relații, motiv pentru care a trebuit să facă alte demersuri pentru a afla școala și a merge și el la deschiderea anului școlar.
In asemenea condiții, având în vedere că el nu a solicitat modificarea sentinței de divorț cu referire la încredințarea minorei (acum locuința minorei), intimatul reclamant apreciază că motivarea făcută de instanța de fond este corectă și în spiritul legii, apreciind că atâta timp cât între părinți există neînțelegeri cu privire la exercitarea drepturilor părintești, atunci când se contestă de către una din părți dreptul celelalte, este în interesul superior al copilului să intervină instanța de tutelă, așa cum prevede art. 486 alin.1 din noul Cod civil.
Susținerile apelantei pârâte cu referire la faptul că el ar fi dezinteresat de sănătatea copilei lor, în opinia intimatului, sunt neadevărate, pe lângă pensie el contribuind material dar și prin identificarea medicului ce o tratează, discuții cu acesta, sume de bani trimise în vederea tratării.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma probelor administrate, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în materie, tribunalul apreciază apelul ca nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Prin sentința civilă nr. 1459/2010 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._ ( filele 7-9 dosar fond) s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între părți, minora M. Arianna-M., născută la data de 03.02.2006, fiind încredințată mamei sale, fiind încuviințată și cererea tatălui de a avea legături personale cu minora prin luarea acesteia în domiciliul părții pe perioada programului de vizită.
Prin cererea de față, reclamantul M. L.-G. în contradictoriu cu pârâta B. R. B. a solicitat stabilirea exercițiului autorității părintești cu privire la minora M. Arianna-M. de către ambii părinți, iar prin sentința apelată s-a admis cererea, fiind modificate, în parte, dispozițiile din sentința civilă nr. 1459 pronunțată la data de 03.03.2010 în dosarul nr._, cu privire la relațiile personale dintre reclamant și pârâtă, pe de o parte, și minora M. Arianna-M., pe de altă parte, exclusiv cu privire la modalitatea exercitării autorității părintești, autoritatea părintească asupra minorei M. Arianna-M., urmând a fi exercitată în comun, de către ambii părinți.
Contrar opiniei apelantei care susține, în esență, că ingerința instanței de fond în dispozițiile hotărârii judecătorești soluționată definitiv și irevocabil înainte de . noului Cod civil fără dovada "schimbării împrejurărilor" este inadmisibilă, Tribunalul reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 403 Cod civil în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutela poate modifica măsurile cu privire la drepturile si îndatoririle părinților divorțați fata de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului.
Conform art. 46 din Legea nr.71/2011 dispozițiile hotărârilor judecătorești privitoare la relațiile personale si patrimoniale dintre copii si părinții lor divorțați înainte de . Codului civil, cum a cazul în speța de față, pot fi modificate potrivit dispozițiilor art. 403 din Codul civil.
Tribunalul apreciază că se impune a se avea în vedere împrejurările ce au suferit schimbări ulterior rămânerii definitive a sentinței civile nr. 1459/2010 a Judecătoriei Târgoviște.
In acest sens, Tribunalul constată că au intervenit modificări esențiale prin însăși reglementarea instituției autorității părintești (definită la art. 483 Cod civil ca reprezentând ansamblul de drepturi si îndatoriri care privesc atât persoana, cat si bunurile copilului) și consacrarea regulii că această autoritate se exercită în comun de către părinți și după divorț (art. 387 Cod civil).
Instanța apreciază că schimbarea intervenită pe plan legislativ în legătură cu modalitatea de exercitare a drepturilor și îndatoririlor părintești în urma divorțului ce a avut loc după rămânerea definitivă a sentinței civile nr. 1459/2010 constituie prin ea însăși o schimbare semnificativă a împrejurărilor ce trebuie avută în vedere.
Tribunalul mai are în vedere și că păstrarea autorității părintești exercitate în mod unic doar de către mamă, așa cum susține apelanta, este împotriva interesului superior al copilului, așa cum este reliefat de către noul cod civil (titlul Autoritatea Părintească, precum și secțiunea Paragraful Efectele divorțului cu privire la raporturile dintre părinți și copiii lor minori), de către Legea 272/2004 (art. 30 și următoarele), dar și de numeroase studii ale științelor sociale care arată beneficiul incontestabil pe care copiii îl au ca urmare a implementării autorității părintești comune în familiile ce trec prin experiența separării.
Menținerea acestei prevederi de încredințare a copilului doar către mamă ar reprezenta o diferență gravă de tratament între reclamant și toți ceilalți părinți care divorțează în condițiile noului cod civil, cu atât mai mult cu cât, atât vechea, cât și noua legislație prevăd faptul că, în materia relațiilor dintre părinți și copii o hotărâre nu este niciodată definitivă, putând fi supusă revizuirii atunci când condițiile sub care hotărârea a fost dată s-au schimbat.
Simplul fapt al schimbării atât de dramatice a legislației privitoare la relațiile dintre părinți și copiii lor minori, după divorț, prin .> a unui cod civil modern mult mai bine adaptat realităților sociale actuale, reprezintă un motiv suficient de a revedea măsurile privitoare la copii, fiind evident că prevederile noului Cod Civil sunt mai utile copiilor decât cele oferite de către Codul Familiei, normă juridică care făcea referire la realități sociale valabile la mijlocul secolului trecut.
În același sens, este și jurisprudența actuală a instanțelor de judecată din țară, în cadrul conferinței organizate de I.N.M. în cursul lunii februarie 2012 denumită „ Dispoziții ale Noului Cod Civil în materia Dreptului familiei – unificarea practicii”, exprimându-se același punct de vedere potrivit cu care: „ Conform art. 403, cauzele cu minori nu sunt definitive niciodată, iar la schimbarea conjuncturii, oricare dintre părinți poate cere reanalizarea măsurilor dintre părinți și copii. Trecerea de la vechiul Cod Civil la noul Cod Civil reprezintă o schimbare majoră de conjunctură care motivează o astfel de acțiune de "reinstaurare" a autorității parentale comune după cum este reliefat de dispozițiile art. 46 din Legea 71/2011 care spune că "dispozițiile hotărârilor judecătorești privitoare la relațiile personale și patrimoniale dintre copii și părinții lor divorțați înainte de . Codului civil pot fi modificate potrivit dispozițiilor art. 403 din Codul civil.
Potrivit dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 71/2011, dispozițiile hotărârilor judecătorești privitoare la relațiile personale și patrimoniale dintre părinții divorțați înainte de . Codului civil și copiii lor minori pot fi modificate potrivit art. 403 noul Cod civil, respectiv considerându-se îndeplinită condiția schimbării împrejurărilor care au stat la baza deciziei judecătorului. Este, așadar, o dispoziție care face posibilă dispunerea exercițiului autorității părintești și stabilirea locuinței copilului în aceleași condiții în care se dispunea reîncredințarea acestuia în vechea reglementare. Deosebirea constă în faptul că se consideră îndeplinită condiția schimbării împrejurărilor determinante, deși constatăm că ea vizează doar schimbarea legii”.
Prin urmare, dacă divorțul a intervenit înainte de . Codului civil, oricare dintre părinți sau dintre persoanele ori instituțiile care au calitate procesuală activă potrivit art. 403 noul Cod civil pot să solicite instanței de tutelă acordarea exercițiului autorității părintești și stabilirea locuinței copilului, fără să fie necesară dovedirea modificării împrejurărilor care au determinat încredințarea copilului spre creștere și educare unuia dintre părinți. Instanța de tutelă va analiza, potrivit interesului superior al copilului, posibilitatea exercitării în comun a autorității părintești de către ambii părinți, în caz contrar, dacă există motive temeinice pentru acordarea exercițiului autorității părintești unuia singur dintre părinți, dispunându-se astfel. În mod similar, instanța de tutelă va analiza condițiile pe care fiecare dintre părinți le oferă copilului, în vederea stabilirii locuinței copilului.
În schimb, pentru copiii părinților divorțați după 1 octombrie 2011, art. 403 se aplică astfel cum este reglementat, schimbarea măsurilor luate cu privire la raporturile dintre părinții divorțați și copiii lor minori fiind determinată de schimbarea împrejurărilor care au fost avute în vedere.
In ceea ce privește temeinicia cererii, tribunalul reține că de la regula exercitării în comun a autorității părintești după divorț, se poate deroga doar în condițiile art. 398 Cod civil, respectiv doar dacă exista motive întemeiate ce au în vedere in vedere interesul superior al copilului.
In tăcerea legii, care nu menționează care sunt acele motive întemeiate care pot justifica exercitarea autorității părintești de către un singur părinte, instanța apreciază că astfel de motive constau în acele situații în care părintele pune in pericol viața, sănătatea sau dezvoltarea copilului prin relele tratamente aplicate acestuia, prin consumul de alcool sau stupefiante, prin purtarea abuziva, prin neglijenta grava in îndeplinirea obligațiilor părintești ori prin alte asemenea acțiuni sau omisiuni care aduc o atingere grava interesului superior al copilului.
Din probele administrate rezultă că ambele părți sunt în măsură, atât din punct de vedere material cât și moral, să exercite drepturile și să îndeplinească îndatoririle părintești și sunt deopotrivă interesate și dornice să se implice în creșterea și educarea copilului. Este adevărat că părțile nu au reușit încă să depășească problemele și neînțelegerile personale, tensiunile dintre ele continuând să se manifeste și după rămânerea definitivă a sentinței nr. 1459/2010 și să se reflecte într-o lipsă de cooperare în privința deciziilor legale de creșterea, educarea și relațiile personale cu minoră, aspect ce rezultă din susținerile părților, răspunsurile la interogatoriu și celelalte probe administrate ( depoziții martori), împrejurări ce pot afecta echilibrul emoțional al minorei.
Instanța apreciază, însă, că aceste neînțelegeri nu constituie motive temeinice, în sensul art. 398 Cod civil, că ele pot fi depășite prin eforturi suplimentare din partea ambelor părți și că interesul minorei este ca părinții să ia împreună deciziile importante referitoare la creșterea și educarea lei, cum ar fi cele privind felul învățăturii sau al pregătirii profesionale, religia, tratamentele medicale majore sau alte aspecte care depășesc cadrul activităților curente legate de creșterea copilului.
În consecință, Tribunalul apreciază ca fiind legală și temeinică soluția privind exercitarea în comun de ambii părinți a autorității părintești.
Față de cele ce preced, tribunalul concluzionează că soluția instanței de fond este legală și susținută de probele administrate, criticile din apel fiind lipsite de temei, considerent pentru care potrivit art.296 Cod procedură civilă, se va respinge apelul, ca nefondat, cu consecința păstrării sentinței de fond.
În mod corespunzător soluției pronunțate, în temeiul dispozițiilor art.274 din Codul de procedură civilă Tribunalul va respinge cererea apelantei, fiind parte căzută în pretenții, de acordare a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta - pârâtă B. R.-B., domiciliată în Târgoviște, ..13, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 37/08.01.2013, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. L.- G., domiciliat în Târgoviște, ., ., ., județul Dâmbovița.
Păstrează hotărârea atacată.
Respinge cererea apelantei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 30.04.2013.
P., JUDECATOR, GREFIER,
A. S. D. Ș. N. P.
J.F. S. A. V.
Dosar nr._
Judecătoria Târgoviște
Red.D.Ș.tehnoredact.D.Ș.
4 ex./28.05.2013
| ← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1269/2013. Tribunalul... | Partaj judiciar. Decizia nr. 211/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|
