Nulitate act. Sentința nr. 1066/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Sentința nr. 1066/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 05-06-2013 în dosarul nr. 1178/120/2013

Dosar nr._ FOND

ROMANIA

TRIBUNALUL DAMBOVITA- SECTIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILA NR.1066

Sedința publică din data de 5.06.2013

Instanța compusă din

PREȘEDINTE- I. S.

GREFIER- V. C.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, reprezentat de

Procuror M. L.

Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de reclamanta E. L. N., domiciliată în Priseaca, ., județul Dâmbovița în calitate de reprezentant legal al minorei C. M.-C., născută la data de 14.09.2006, în contradictoriu cu pârâtul C. Județean Dâmbovița-Comisia Județeană pentru Protecția Copilului Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr.1, județul Dâmbovița.

Dezbaterile, susținerile și prezența părților au avut loc și s-au consemnat în încheierea de ședință din data de 15.05.2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea la data de 22.05.2013, 29.05.2013 și la data de 5.06.2013, și deliberând a pronunțat următoarea sentință civilă:

TRIBUNALUL

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din 1.02.2013, reclamanta E. L. N., a chemat în judecată C. Județean Dâmbovița-Comisia Județeană pentru Protecția Copilului Dâmbovița, a formulat contestație împotriva hotărârii nr.36/15.01.2013, emisă de Comisia Pentru protecția Copilului Dâmbovița, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună admiterea contestației și anularea hotărârii menționate.

În motivarea cererii, arată că pe baza raportului de evaluare complexă și de expertiză medicală a copiilor cu handicap nr._/18.12.2012 s-a propus schimbarea gradului de handicap pe care l-a avut minora C. M. C., născută la data de 14.09.2006, acela de grad cu handicap grav, în grad cu handicap accentuat, pe baza actelor medicale de la dosar și a criteriilor prevăzute de Ordinul M.S.F nr.725/2002 și consideră că măsurile aplicate prin hotărârea contestată sunt în totală contradicție cu situația medicală în care se află minora, unde din punct de vedere medical nu au fost produse modificări a stării de sănătate, ba mai mult această stare a evoluat în rău, fiind tot mai precară, în sensul că aceasta nu se poate deplasa dintr-un loc în altul nesusținută, nu poate aduce alimentele să fie co sumate fără a fi ajutată, nu se poate îmbrăca, încălța, cum fac minorii de la această vârstă, corpul ei este slăbit, nu mai suportă injecțiile recomandate de medicul pediatru și cu toate acestea ajutoarele financiare de care beneficia minora până acum au fost sistate, situația actuală devenind tot mai dificilă.

Mai arată că potrivit Legii nr.448/2006, la art.19 se precizează că indemnizația lunară de care beneficiază persoanele cu dizabilități (art.21 și 26) se acordă părintelui ori persoanei care exercită aceste drepturi, iar potrivit art.12, persoana care are în întreținere un minor cu handicap beneficiază de concediu de odihnă plătit pentru întreținerea copilului până la vârsta de 7 ani dar și de indemnizația acordată prin Ministerul Sănătății, ori măsurile luate de comisie, are efecte de ordin pecuniar pentru minoră dar mai ales pentru persoana care o are în întreținere, respectiv subsemnata-mama minorei, care la rândul ei are probleme de sănătate, constând în aceea că i s-a extirpat un plămân, a suferit mai multe operații dificile iar capacitatea de muncă este sub nivelul cerut de către patroni.

S-au anexat, în copie, hotărârea contestată și acte medicale.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a arătat că diagnosticul minorei-întârziere mentală moderată, în raport de criteriile medicale aprobate prin Ordinul nr.725/2002 a determinat încadrarea acesteia în gradul accentuat de handicap (anexa 2, cat.I-tulburări psihice-lit.a, pct.2) și că potrivit avizului psihologic eliberat de Spitalul de Urgență Târgoviște minora are retard mental moderat Qi=40, astfel încât conform anexei menționate, întârzierea mentală moderată se asimilează gradului accentuat de handicap și că numai întîrzierea mintală severă-Qi sub 35 poate fi asimilată cu gradul grav de handicap.

A mai arătat că și în anul 2012 s-a dispus încadrarea minorei în gradul accentuat de handicap.

Solicită respingerea contestației ca neîntemeiată și menținerea hotărârii contestate ca fiind legală și temeinică.

În drept, întâmpinarea este întemeiată pe prevederile art.115-118 Cod procedură civilă.

S-au anexat, în copie, actele care au stat la baza emiterii hotărârii contestate.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată nefondată contestația petentei E. L. N., potrivit considerentelor ce urmează:

Prin hotărârea nr.36/15.I.2013 (f.7), Comisia Județeană pentru Protecția Copilului a hotărât încadrarea minorei C. M.-C., născută la 14 septembrie 2006, în gradul de handicap accentuat, potrivit raportului de evaluare complexă a copilului cu dizabilități nr._/18 decembrie 2012 (f.16-18) din care rezultă că minora suferă de întârziere mintală moderată în raport de care s-a propus încadrarea în gradul de handicap accentuat.

Din actele medicale depuse la dosarul cauzei (f.14-18)și respectiv certificatele de încadrare într-un grad de handicap pentru anii 2010-2012, precum și scrisorile medicale, certificatele medicale și rapoartele de anchetă socială (f.25-299) rezultă că minora a fost diagnosticată cu întârziere mentală moderată, ce se caracterizează printr-un retard mintal moderat, Qi=40, limbaj expresiv slab dezvoltat, memorie mecanică de scurtă durată, gândire concretă, lentă, iritabilitate și irascibilitate.

Așa fiind, în raport de acest diagnostic stabilit de medicii specialiști ai Spitalului Județean de Urgență Târgoviște (adeverința medicală nr.4197/23.XI.2012), precum și de avizul psihologic nr.289/23.XI.2012 al aceleași unități spitalicești, Comisia județeană Dâmbovița pentru protecția copilului a dispus încadrarea minorei în gradul de handicap accentuat, potrivit anexei 2, cat.I, lit.a pct.2 din Ordinul nr.725/1 octombrie 2002 privind criteriile de stabilire a gradului de handicap pentru copii și aplicarea măsurilor de protecție specială a acestora.

Potrivit acestui Ordin al Ministerului Sănătății, întârzierea mentală moderată se asimilează gradului accentuat de handicap, numai întârzierea mintală severă-Qi sub 35 poate fi asimilată cu gradul grav de handicap.

Tribunalul a solicitat petentei mai multe acte și documente medicale din anii 2010-2013 tocmai pentru a verifica starea sănătății minorei, anume faptul dacă aceasta s-a agravat între timp, constatându-se același diagnostic al minorei-retard mintal moderat Qi=40, pe toată această perioadă verificată, constatându-se legalitatea încadrării minorei în gradul accentuat de handicap prin hotărârea contestată nr.36 din 15.I.2013 a Comisiei de protecție a minorilor Dâmbovița.

Gradul accentuat de handicap se poate acorda minorilor la care incapacitatea de a desfășura activități se datorează unor limitări funcționale importante motorii, senzoriale, neuropsihice sau metabolice, rezultate din afecțiuni severe, în stadii înaintate, cu complicații ale unor aparate sau sisteme.

În această situație, participarea socială a copilului este substanțial restricționată, însă nu necesită îngrijire specială și supraveghere permanentă din partea altei persoane.

Prin urmare, Comisia Județeană pentru Protecția Copilului a făcut o încadrare legală în gradul de handicap accentual al minorei, în raport de actele medicale depuse la dosar, de avizele psihosociale, de concluziile rapoartelor de evaluare complexă a copilului cu dizabilități, manifestarea handicapului fiind aceeași, nemodificată în cursul anilor.

Urmează ca tribunalul, să respingă contestația reclamantei E. L. N. ca nefondată și să mențină hotărârea contestată nr.36/15.I.2013 a Comisiei Județene Pentru Protecția Copilului, ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația formulată de reclamanta E. L. N., domiciliată în Priseaca, ., județul Dâmbovița în calitate de reprezentant legal al minorei C. M.-C., născută la data de 14.09.2006, în contradictoriu cu pârâtul C. Județean Dâmbovița-Comisia Județeană pentru Protecția Copilului Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr.1, județul Dâmbovița.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 5.06.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

I. S. V. C.

Red.I.S./CV

Ex.5/2.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Nulitate act. Sentința nr. 1066/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA