Stabilire domiciliu minor. Decizia nr. 268/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 268/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 7036/315/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 268
Ședința publică din data de 12 noiembrie 2013
Instanța compusă din :
Președinte: S. D.
Judecător: I. S.
Grefier: S. E. S.
Pe rol fiind soluționarea de apel formulată de apelantul reclamant M. C., domiciliat în ., ., nr. 34, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 789 din 12.02.2013, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, intimată pârâtă fiind P. E. C. domiciliată în . Oncești, ., județul Dâmbovița, dosarul având ca obiect apel exercitarea autorității părintești.
Cererea de apel a fost legal timbrată cu suma de 10 lei conform chitanței nr._ din 14.06.2013 și cu timbru judiciar în valoare de 0,60 lei.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat apelantul reclamant M. C. personal și asistat de avocat M. L. în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 17.09.2013 și intimata pârâtă P. E. C. personal, și asistat de avocat D. Ș. A. E. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013.
Procedura de citare legal îndeplinită cu părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care: se învederează instanței că pentru acest termen procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile, cererea de apel fiind legal timbrată.
In temeiul dispozițiilor art. 159 1 alin 4 codul de procedură civilă de la 1865, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Apărătorul apelantului reclamant M. C., avocat M. L., având cuvântul, depune la dosarul cauzei o completare a motivelor de apel precum și o cerere de completare a probatoriului. Solicită a i se comunica o copie de pe întâmpinarea ce a fost depusă la dosar de apărătorul intimatei pârâte.
Apărătorul intimatei pârâte P. E. C., avocat D. Ș. A. E., având cuvântul, precizează că nu solicită termen pentru studiul completării la motivele de apel.
Apărătorul apelantului reclamant M. C., avocat M. L., având cuvântul în susținerea cererii de probatorii, solicită încuviințarea probei cu acte, pe care le au depuse deja la dosarul cauzei, 2 martori care urmează a fi citați, aceștia urmând a fi audiați pe situația de fapt pentru a dovedi cele întâmplate după pronunțarea hotărârii și totodată solicită și audierea minorei chiar dacă aceasta are o vârstă fragedă.
Apărătorul intimatei pârâte P. E. C., avocat D. Ș. A. E., având cuvântul, solicită respingerea acestor probe, deoarece proba cu martori este irelevantă deoarece la prima instanță s-a administrat o astfel de probă, părțile fiind cele care au propus martorii și chiar i-au și audiat. In ceea ce privește audierea minorei, solicită a se avea în vedere că minora are vârsta de 3 ani, fiind deci la o vrâstă mult prea fragedă pentru a fi traumatizată prin procesele în care sunt părinții acesteia.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, precum și cererea de probatorii formulată o va respinge, apreciind că nu sunt pertinente și concludente audierea a doi martori cu privire la împrejurări de fapt ce au avut loc după pronunțarea hotărârii atacate și audierea unei minore de 2 ani. Totodată nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apărătorul apelantului reclamant M. C., avocat M. L., având cuvântul, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii acțiunii, întrucât condițiile care au fost avute în vedere la pronunțarea sentinței de divorț, prin care s-a stabilit domiciliul minorei la mamă s-au schimbat, astfel cum rezultă din referatele de anchetă socială. Mai mult urmează a se avea în vedere că intimata pârâtă la acel moment realiza venituri în cuantum de 600 lei și o alocație de 200 ori la acest moment aceasta nu mai realizează nici un fel de venituri. Depozițiile martorilor audiați la fond trebuie privite ca fiind subiective întrucât acești martori sunt vecini cu intimata pârâtă. Mai solicită a se avea în vedere și actele medicale pe care le-a depus la dosar din care rezultă că intimata pârâtă a inhalat unele substanțe toxice, având astfel o tentativă de suicid. Solicită admiterea recursului și a se dispune obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Apărătorul intimatei pârâte P. E. C., avocat D. Ș. A. E., având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat, a se menține sentința civilă a instanței de fond ca fiind legală și temeinică, întrucât prezenta acțiune a fost promovată la mai puțin de 5 zile de la pronunțarea acțiunii de divorț, astfel că din analiza actelor depuse la dosarul de divorț cât și în prezentul dosar atât la fond cât și în apel nu rezultă o schimbare a condițiilor de creștere și educare a minorei. In ceea ce privește susținerea apărătorului apelantului reclamant cum că declarațiile martorilor ar fi subiective urmează a fi înlăturate întrucât martorii au fost aleși de părți și nu au fost numiți de instanță, astfel că apelantul putea să prezinte ce martor ar fi dorit. In ceea ce privește veniturile realizate de intimată solicită a se avea în vedere că astfel cum au dovedit cu actele depuse la dosar au făcut dovada că tatăl intimatei are un contract de arendare pentru o suprafață de teren, de pe urma căreia primește un venit în sumă de 580 lei / lună, care sunt folosiți pentru creșterea și educarea minorei., Astfel, susținerile apelantului se privesc a fi nefondate. Solicită respingerea apelului urmând a se dispune obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 150 Codul de procedură civilă de la 1865, declară dezbaterile închise urmând a delibera.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgoviște sub nr._ /26.07.2012 reclamantul M. C. în contradictoriu cu pârâta P. E. C. și cu autoritatea tutelară PRIMĂRIA VOINEȘTI a solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună ca exercitarea autorității părintești față de minora M. D. E. rezultată din relațiile de căsătorie cu pârâta să-i aparțină în exclusivitate, locuința minorei să fie stabilită la tatăl – reclamant.
Motivând cererea, reclamantul a arătat că din relația de căsătorie a părților a rezultat minora D. E., că prin s.c. nr.804/7.02.2012 a fost pronunțat divorțul părților, iar locuința minorei a fost stabilită la mamă, lui fiindu-i încuviințate relații personale cu minora și fiind obligat la plata unei pensii de întreținere, că în prezent s-au schimbat împrejurările care au condus la luarea acelei hotărâri, că pârâta nu îi permite să vadă minora, care, deși are 1 an și 10 luni, nu vorbește și nu este bine îngrijită.
Mai arată reclamantul că de la nașterea minorei și până la despărțirea părților minora a fost îngrijită de bunica paternă, cu care este foarte apropiată, că pârâta nu a avut și nici nu are un loc de muncă, singurul venit fiind ajutorul postnatal, că el dispune de condiții materiale mai bune decât pârâta, care locuiește cu părinții, cu fratele său și cu familia acestuia, în timp ce el locuiește doar cu părinții într-o casă cu 6 camere.
Reclamantul mai precizează că pârâta suferă de tulburări de comportament, reacționează violent, atât verbal, cât și fizic, are tendința de aș-i face rău, luând în repetate rânduri câte un pumn de pastile, iar în aprilie 2008 a avut o tentativă de suicid, bând intenționat o substanță toxică.
În drept, s-au invocat disp. art. 398, 403 400 C. și Legea nr. 272/2004.
La dosar s-au depus actele de care reclamantul a făcut vorbire în acțiune.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că motivele invocate de reclamant sunt puerile și nu sunt susținute de realitatea existentă, că în cadrul anchetei sociale autoritatea tutelară a stabilit că dispune de condiții bune pentru a crește minora și că se ocupă în mod corespunzător de ea, că minora a fost consultat de medicul pediatru, care a constatat că este dezvoltată normal.
Mai precizează pârâta că textele invocate de reclamant nu-și găsesc aplicabilitatea în speță.
S-a întocmit referat de anchetă socială la locuințele reclamantului și pârâtei.
La solicitarea părților au fost încuviințate probele cu înscrisuri, interogatorii și martori.
Prin sentința civilă nr. 789/12.02.2013, Judecătoria Târgoviște a respins acțiunea.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin cererea dedusă judecății, reclamantul a solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună ca exercitarea autorității părintești față de minora M. D. E. și rezultată din relațiile de căsătorie cu pârâta să-i aparțină în exclusivitate, locuința minorei să fie stabilită la tatăl – reclamant; că minora D. E. născută la data de 18.09.2010, s-a născut din relația de căsătorie dintre părți (conform certificatului de naștere ., nr._); că potrivit anchetelor psihosociale realizate la locuințele celor două părți rezultă că acestea dispun de condiții materiale și morale corespunzătoare pentru creșterea unui copil; că în conformitate cu declarațile martorilor audiați în cauză, atât la solicitarea reclamantului, cât și a pârâtei, rezultă că pârâta are o relație apropiată cu minora, o supraveghează și îngrijește aproape permanent, fiind ocazionale situațiile în care o lasă în grija altor persoane; că și reclamantul se interesează de minoră și de creșterea și educarea ei; că prin cererea dedusă judecății, reclamantul a solicitat ca exercitarea autorității părintești să-i aparțină în exclusivitate, având în vedere că există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală și socială a copilului; că potrivit disp. art. 397 Cod Civil, „după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți,, afară de cazul în car instanța dispune altfel, iar art. 398 CC prevede că dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți.”; că minora D. E. a fost născută din căsătoria părților, că prin s.c. nr. 804/7.02.2012 a fost pronunțat divorțul părților, iar locuința minorei a fost stabilită la mamă, reclamantului fiindu-i încuviințate relații personale cu minora și fiind obligat la plata unei pensii de întreținere; că potrivit disp. art. 404 CC, în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți; că din probele administrate în cauză nu rezultă însă o schimbare a împrejurărilor de natură să atragă schimbarea celor dispuse prin sentința civilă menționată, reclamantul nefăcând dovada că pârâta ar pune în pericol sănătatea fizică sau mentală a minorei, din actele medicale depuse la dosar nereieșind intenția de suicid a pârâtei; că din nici una din declarațiile martorilor audiați nu rezultă că pârâta ar avea un comportament violent, nici față de minoră și nici față de vreo altă persoană, comportament care ar fi de natură să dăuneze în vreun fel minorei; că martorul T. E. G. a declarat expres că nu a văzut-o ca pârâta să fie violentă cu minora, ci doar că îi atrăgea atenția să fie cuminte.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal reclamantul care a arătat că instanța s-a pronunțat doar asupra primului capăt de cerere, omițând a se pronunța si asupra celui de-al doilea capăt de cerere; că in mod greșit instanța a reținut că reclamantul ar fi solicitat doar ca exercitarea autorității părintești sa-i aparțină in totalitate, întrucât ar fi trebuit sa se pronunțe si asupra capătului de cerere privind stabilirea locuinței minorei la domiciliul meu; că instanța de fond nu a avut în vedere întregul ansamblu probator administrat in cauza si nu a acordat tuturor înscrisurilor existente la dosar valoarea probatorie cuvenita, probe din care reiese cu evidenta situația susținută de către noi; că nu li s-a îngăduit a depune la dosarul cauzei înregistrare video si audio care ar fi evidențiat cele arătate si susținute, respective faptul ca pârâta este îndemnată sa-mi dea copilul, faptul ca i se reproșează ca trebuie sa-i crească copilul întrucât aceasta nu realizează venituri; că a arătat in motivarea cererii că pârâta are tulburări de comportament, că are tendința de a-si face rău, luând in repetate rânduri cate un pumn de pastile și că a avut și o tentative de suicid, bând intenționat o substanță toxică; că instanța, in mod greșit a apreciat ca actele medicale depuse la dosar nu dovedesc împrejurarea arătată mai sus întrucât din înscrisurile (foaia de observație) transmise la dosarul cauzei de Spitalul Județean Târgoviste reiese faptul că pârâta a băut acele substanțe toxice si nicidecum nu le-a inhalat; că la pronunțarea soluției nu s-a ținut seama de interesul superior al minorului, principiu prioritar in astfel de spete, interes analizat prin prisma criteriilor clasice de apreciere reprezentate de gradul de atașament fata de copil, conduită morala a părinților, situația materiala, posibilitățile concrete de a se ocupa de minora; că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei a făcut dovada faptului ca atât in timpul căsătoriei cu parata, cat si la acest moment realizez venituri periodice stabile (adeverințe salariale), spre deosebire de parata care nu a avut niciodată un loc de muncă si nu are nici in prezent; că două persoane, fiica mea si mama acesteia nu pot trai dintr-o alocație lunara de 40 lei si din pensia de întreținere pe care o primește fiica sa; că din cuprinsul referatelor de ancheta sociala dispuse si efectuate in cauza reies condițiile net superioare pe care vreau sa le ofer si le pot oferi minorei (casa cu 6 camere beneficiind de toate utilitățile), spre deosebire de parata care locuiește într-o casa cu cinci camera împreună cu părinții si familia fratelui, din care poate folosi o singura camera, fără baie sau bucătărie; că din declarațiile martorilor audiați in cauza reiese relația extreme de apropiată pe care o are cu fiica sa, cu toate opreliștile si eforturile negative pe care le depune parata de a-l împiedica să-și vadă copilul sau refuzul de a primi lucrurile pe care le duce fiicei sale; că deși s-a susținut că pârâta ar fi ajutată financiar de tatăl acesteia cu o suma de bani provenită dintr-un contract de arendă și pe care acesta i-ar oferi-o lunar, la dosarul cauzei nu exista vreun contract depus pentru a se vedea ce suma ar primi lunar tatăl său din arendarea vreunor terenuri și nici vreo dovadă că ar primi lunar vreo sumă de bani; că deși probele administrate fac dovada celor arătate si susținute de el, instanța a respins acțiunea, considerând ca nu rezulta o schimbare a împrejurărilor de natura a atrage schimbarea celor dispuse prin sentința de desfacere a căsătoriei.
În completarea motivelor de apel, apelantul reclamant a arătat că a formulat, in termenul prevăzut de lege pentru formularea caii de atac si o cerere de completare dispozitiv, cerere ce a fost soluționata la data de 24.09.2013; că a fost pronunțată sentința civilă nr. 3594 împotriva căreia se îndreaptă întrucât o consideră nelegala si netemeinică; că instanța de fond, in mod greșit, respinge cererea cu următoarea motivare redata .: „De altfel considerentele sentinței menționate cuprind motivarea respingerii capătului de cerere privind stabilirea locuinței minorei la reclamant. Astfel, in primul alineat din pagina a treia a sentinței se specifica faptul ca prin hotărârea de divorț a pârtilor a fost stabilita locuința minorei la mama sic a in prezenta cauza nu sunt incidente disp. Art 404 CC referitoare la schimbarea împrejurărilor care au fost avute in vedere la acel moment"; că împrejurările s-au schimbat de la acel moment; că la acel moment pârâta primea 600 lei indemnizație pentru creșterea copilului si alocație de stat pentru copii in suma de 200 lei, iar la acest moment nu este încadrata in munca, iar ca venit se poate socoti pensia de întreținere pe care o achită minorei și alocația de stat pentru copii in cuantum de 40 lei; că se afirma ca ar primi de la tatăl dumneaei suma de 580 lei proveniți dintr-un contract de arendă încheiat cu fiul acestuia, respectiv fratele paratei, afirmație „susținută” de o declarație extrajudiciară dată de tatăl său și depusă la dosarul cauzei, nu poate fi primit; că nu s-a făcut dovada existentei vreunui asemenea contract semnat, cum nu exista certitudinea, fără a se face dovada că pârâta primește această suma de bani; că în momentul de fata minora a crescut, nu mai este sugar să se poată afirma și susține ca mama ar fi universul copilului său; că vrea să își asume responsabilitatea de a oferi fiicei sale cele mai bune condiții pentru a crește si a se dezvolta armonios; că solicită admiterea apelului, iar pe fond schimbarea in tot a sentinței apelate, in sensul admiterii acțiunii.
Prin întâmpinare, intimata pârâtă a solicitat respingerea ca fiind neîntemeiata, urmând sa mențineți ca temeinica si legala sentința apelată; că prin sentința civilă nr. 789/12-02-2013 pronunțată de Judecătoria Targoviște in dosar nr._, instanța de fond a dispus respingerea acțiunii formulata de reclamantul M. C., apreciind in mod corect ca din probele administrate in cauza nu rezulta o schimbare a împrejurărilor de natura sa atragă schimbarea celor dispuse prin sentința de divorț, reclamantul nefăcând dovada că pârâta ar pune in pericol sănătatea fizică sau mentală a minorei; că prin cererea introductiva s-a solicitat de către apelantul-reclamant, exercitarea autoritarii părintești in exclusivitate de către tata, dar si stabilirea locuinței minorei la domiciliul acestuia; că prin sentința nr. 804 din 07-02-2012 s-a dispus desfacerea căsătoriei, s-a stabilit domiciliul minorei la mama, stabilindu-se totodată ca autoritatea părinteasca sa fie exercitata de către ambii părinți; că apoi, 5 luni mai târziu, respectiv in data de 26-07-2012, sa promoveze acțiune împotriva mea, solicitând instanței „ ca exercitarea autorității părintești fata de minora M. D. E., să-i aparțină in exclusivitate acestuia, dar si stabilirea domiciliului la tata; că din materialul probator reiese ca mama nu se manifesta agresiv fata de minoră; că și martora D. A. E., martora propusa de apelantul-reclamant M. C., menționează ca „intre copil si mama exista o relație de afecțiune normală”, si ca „pârâta, respectiv mama o duce pe minora la grădinița, la plimbare in parc, o îngrijește” dar si ca „ nu am văzut-o niciodată pe mama manifestându-se agresiv față de copil”, declarație care se afla la dosarul cauzei; că se reține de către instanța de fond in sentința contestată, că reclamantul nu a avut dovada că pârâta ar pune în pericol sănătatea fizica sau mentala a minorei, din actele medicala depuse la dosar nereiesind intenția de suicid a pârâtei; că se retine in mod corect de către instanța de fond, ca din nici una din declarațiile martorilor audiați nu rezultă că pârâta ar avea un comportament violent, nici față de minoră și nici față de vreo alta persoană, reclamantul nedovedind că mama pârâtă ar manifesta un comportament de natura sa dăuneze in vreun fel minorei; că martorii propuși de apelantul - reclamant au declarat in fata instanței de fond că între minora si mama exista o relație normală de afecțiune, nevăzându-o niciodată pe acesta sa se manifeste agresiv fata de micuță; că afirmațiile acestuia, privitor la starea de sănătate a mamei parate, sunt simple afirmații tendențioase, nesusținute de nici un mijloc de prob; că, așa cum reiese din avizul psihologic nr. 157 din data de 09-01-2013, reiese ca mama pârâtă prezintă discernământ, nu prezintă labilitate psihica sau psihopatologice, înscris pe care il va anexa prezentei; că avizul psihologic de care a făcut vorbire, are valabilitate 1 an de la data emiterii acestuia, respectiv de la data de 09-01-2013, astfel că susținerile apelantului - reclamant nu sunt decât afirmații denigratoare la adresa fostei soții; că s-a avut în vedere la momentul pronunțării de interesul superior al minorei, instanța de fond a dispus respingerea acțiunii, analizând probele administrate in cauză; că dincolo, de orice intenție de răzbunare a fostului sot, trebuie analizat in mod concret si constatat interesul superior al minorei; că, din înscrisuri reiese că în toata aceasta perioada mama parata s-a îngrijit pentru ca fiicei sale să nu-i lipsească nimic; că reiese și din rețea eliberata de medicul pediatru al minorei, în data de 09-07-2013, a fost nevoită să meargă la medic pentru consultații si să o trateze pe fiica sa, la doar o zi de la data întoarcerii de la mare unde fusese cu tatăl, micuța spunându-i că tatăl nu avea medicamente; că din adeverința medicala emisă de medicul pediatru, in data de 24-10-2013, reiese faptul ca mama a fost cea care a venit cu copilul la consultații, copilul fiind îngrijit corect de către aceasta, in prezent fiind clinic sănătos; că privitor la veniturile pe care de apelantul - reclamant le contestă, la dosarul cauzei, (dosar fond) se afla declarația notariala din data de 19-11-2012 la BNP N. A. N., din care reiese că pârâta P. E. C. primește de la tatăl sau suma de 580 lei/lunar reprezentând 20 % din contractul de arendare, aspecte susținute si de martora D. A. E., în dosarul de fond, (martora propusa de reclamant) venituri care împreună cu pensia de întreținere, ii permit mamei sa o îngrijească pe micuța astfel cum se cuvine; că susținerile apelantului legate de „ opreliștile si eforturile negative pe care le depune parata de a îl împiedica sa-si vada copilul si nici de refuzul de a primi lucrurile pe care le duce fiicei” sunt nefondate si nesusținute cu nici un mijloc de probă, din contra, martorii audiați si propuși de reclamant declarând in fata instanței contrariul; că însăși martora propusa de reclamant si audiata in fata instanței de fond, declara ca in calitate de vecina a paratei cunoaște faptul ca parata locuiește împreună cu mama si bunica materna . doua camere si doua bucătarii, arătând de asemenea ca in curtea respectiva sunt doua case, . locuind fratele paratei, contrar susținerilor nefondate ale apelantului – reclamant; ca un astfel de mod a exercitării autorității părintești dar si stabilirea domiciliului minorei la tata, la vârsta de 3 ani, prin schimbarea din domiciliul său, unde a crescut si cu care este familiarizata sunt nefondate si ar putea produce traume, prin despărțirea brusca, la acesta vârsta frageda, de persoanele care reprezintă universul sau, respectiv mama; că în raport de vârsta copilului care are un program strict de masa, joaca și somn ,dar si separarea ei de persoanele cu care s-a obișnuit încă de la naștere si care reprezintă universul sau, i-ar putea provoca traume psihice cu consecințe pentru toata viata, mai ales ca prin comportamentul pe care tatăl a înțeles să îl adopte fata de micuța, respectiv promovând diverse acțiuni, in loc sa se intereseze de educația acesteia, dar si de starea de sănătate a acesteia; că din înscrisurile pe care anexate prezentei, respectiv caracterizare emisa de educatoarea micuței de la grădinița reiese ca mama acesteia, intimata parata din prezenta cerere, este cea care se preocupa de asigurarea acesteia tuturor celor necesare, aceasta fiind cea care o duce pe micuța la grădiniță, care participa la activitățile extrașcolare si la serbări, tatăl nefiind niciodată prezent; că din declarația martorei Dirstaru M., se retine faptul că fetița este bine îngrijită de către mama, aceasta „nevăzându-o niciodată pe micuța să plângă după tatăl său și nici de a-si exprima dorința de a se duce la tatăl său, sau de a locui împreuna cu acesta”; că, prin cererea de apel, apelantul - reclamant menționează că a întâmpinat mari dificultăți în a-și vedea copilul, insa astfel cum se retine din materialul probator, tatăl era cel care nu respecta sentința judecătorească, prin care s-a stabilit programul de vizita si nu mama; că tatăl era cel care modifica programul de vizita după bunul plac, solicitând ca micuța să rămână peste noapte în alt domiciliu decât cel cu care este obișnuita, reținând fetita, o zi in plus in momentul in care se afla la mare, fără a o anunța pe mama acesteia; că privitor la susținerile tendențioase ale reclamantului, cum că bunicii materni ar izgoni fetita din domiciliul, va solicitam sa constatați, că tot din depoziția martorei Dirstaru M., fiind propusa de reclamantul M. C. si audiata in dosarul mai sus menționat, se retine faptul ca„ am constatat ca bunicii materni o iubesc pe fetită, astfel ca urmează sa constatați ca susținerile reclamantului în prezenta acțiune sunt combătute cu probe, respectiv cu inscrisuri, in timp ce reclamntul face doar afirmații nefondate si nedovedite cu nici un mijloc de probă; că din înscrisurile anexate se poate constata faptul ca tatăl reclamant este o persoana violentă, astfel cum reiese din certificatul medico - legal întocmit in data de 13-12-2010 de SJML Dâmbovița, acesta fiind si unul din motivele desfacerii căsătoriei dintre cele două părți; că se solicită respingerea apelului formulat, ca fiind neîntemeiat.
La întâmpinare, s-au anexat în copie următoarele înscrisuri: adeverința medicala eliberata de medic pediatru specialist Mimis M. în data de 24-10-2013; certificat medical nr. 04/11- 01-2013, eliberat de același medic pediatru din care reiese ca minora este clin sănătoasa, dezvoltarea psiho-motorie fiind buna; caracterizare de la grădinița minorei, eliberata in data de 24-10-2013; acțiunea înregistrata pe rolul Judecătoriei Targoviste, sub nr._ . - avizul psihologic nr. 157 din data de 09-01-2013 si certificatul medico - legal.
În dovedirea cererii de apel, apelantul reclamant a depus în copie referatele de ancheta sociala întocmite in cadrul dosarului nr._/315/2011 ce a avut ca obiect „divorț”; referatele de ancheta psiho-socială întocmite in cauza pendinte, rezoluție de neîncepere a urmării penale; adresa emisă de Secția 5 Politie Rurala Voinesti; un CD și transcrierea acestuia; bonuri fiscale.
În apel, tribunalul a încuviințat proba cu înscrisuri pentru ambele părți.
Tribunalul, examinând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, reține următoarele:
Apelantul reclamant a criticat sentința civilă atât în ce privește respingerea capătului de cerere având ca obiect exercitarea exclusivă a autorității părintești asupra minorei M. D. E., născută la data de 18.09.2010, rezultată din relațiile de căsătorie, cât și în privința respingerii celui de-al doilea capăt de cerere referitor la stabilirea locuinței minorei la tatăl – reclamant.
Criticile reclamantului apelant referitoare la respingerea capătului de cerere având ca obiect exercitarea exclusivă a autorității părintești asupra minorei M. D. E., născută la data de 18.09.2010 sunt nefondate având în vedere că potrivit art. 503 alin. 1 din Codul civil, părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească, exercitarea autorității părintești de către un singur părinte, putându-se hotărî, potrivit art. 504 Codul civil cu art. 398 alin. 1 din Codul civil, numai dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului și că apelantul reclamant nu a făcut dovada existenței unor motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală și socială a copilului respectiv faptul că apelanta ar avea tulburări de comportament, fiind violentă verbal și fizic.
Susținerile apelantului reclamant în sensul că instanța de fond nu a stabilit în mod corect situația de fapt și nu a ținut seama de toate probele administrate nu sunt întemeiate având în vedere că martorul audiat la cererea reclamantului T. E. G. a declarat doar că atunci când vizita părțile, pe vremea când erau căsătoriți foștii soți, a auzit-o pe pârâta intimata că îi spunea răstit fetiței „D., stai cuminte!” și că ulterior, după despărțirea soților, nu a mai văzut-o pe pârâtă în prezența copilului, în timp ce martora D. A. E. a declarat că nu a văzut-o niciodată pe mamă manifestându-se agresiv față de copil, între mamă și copil existând o relație normală de afecțiune, pârâta ducându-o pe minoră la grădiniță, la plimbare în parc și îngrijindu-o; că același lucru a fost declarat și de martora D. M. care a declarat că pârâta se poartă frumos cu fetița care pare bine îngrijită și că nu a asistat la nici un gest deplasat din partea pârâtei intimate vizavi de copil; că faptul că în urmă cu 5 ani, la 24.06.2008, cu aproape doi ani înainte de nașterea copilului, intimata ar fi ingerat voluntar insecticid organo- fosforic nu duce la concluzia că aceasta ar avea afecțiuni psihice care se caracterizează printr-un comportament violent, cu atât mai mult cu cât apelantul nu a făcut dovada unor astfel de manifestări iar intimata a probat că este aptă psihologic pentru creșterea și educarea minorei, neavând tulburări psihice și emoționale ori manifestări psihopatologice (a se vedea avizul psihologic de la fila 64 din dosarul de apel).
Cu privire la motivele de apel referitoare la stabilirea locuinței la tată, tribunalul apreciază că, în mod corect și cu respectarea dispozițiilor legale incidente (art. 403 din Codul civil), prima instanță a respins cererea apelantului reclamant de schimbare a locuinței copilului ținând seama de interesul superior al copilului dar și de faptul că în speță nu s-a făcut dovada schimbării împrejurărilor avute în vedere la stabilirea locuinței minorei la mamă prin sentința civilă nr. 804/07.02.2012 pronunțate de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._/315/2011.
Astfel, cererea apelantului reclamant s-a bazat pe faptul că el deține condiții de locuit net superioare celor deținute de pârâtă și că pârâta care nu a avut și nu are loc de muncă va rămâne fără ajutorul postnatal după împlinirea de către minoră a vârstei de 2 ani.
Raportat la susținerile făcute de reclamantul apelant în cererea de chemare în judecată, tribunalul apreciază că în mod corect prima instanță a constatat că, la data de 26.07.2012, după nici 5 luni de la data stabilirii locuinței minorei la mamă prin sentința civilă nr. 804/07.02.2012 pronunțate de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._/315/2011, nu s-au schimbat împrejurările avute în vedere la luarea acestei măsuri, condițiile de locuit ale pârâtei dar și ale reclamantului fiind aceleași cu cele din februarie 2012, din moment ce prin sentința nr. 804/07.02.2012 s-a menționat că minora locuiește cu mama sa la reclamanta de atunci (intimata pârâtă din prezenta cauză) la părinții acesteia, având condiții materiale minime de locuit (o cameră și o bucătărie, conform anchetei sociale de la fila 31), iar intimata pârâtă a făcut dovada că lipsa indemnizației pentru creșterea copilului este compensată de venitul de 580 lei lunar pe care tatăl acesteia s-a obligat să-i-l asigure intimatei prin declarația de la fila 56 din dosar.
Criticile apelantului în sensul că apelanta nu a făcut dovada existenței contractului de arendare și nici că ar primi vreo sumă de bani nu sunt întemeiate față de declarația dată de tatăl pârâtei și mențiunile din referatul de anchetă socială de la fila 31 conform cărora tatăl intimatei deține 1,52 ha teren agricol, arendat fiului său P. C.. De altfel, tribunalul constată că pârâta intimată nu este în măsură să producă contractul de arendă încheiat de tatăl său și nici chitanțele atestând primirea arendei de către tatăl său.
Pentru considerentele anterior expuse, tribunalul urmează ca, în baza art.296 din Codul de procedură civilă de la 1865, să respingă apelul și să păstreze hotărârea atacată.
Față de soluția dată apelului declarat de reclamant și dispozițiile art. 274 din Codul de Procedură Civilă de la 1865, se va respinge cererea apelantului de acordare a cheltuielilor de judecată, urmând a obliga apelantul la plata către intimată a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariile avocaților aleși potrivit chitanțelor de la fila 19 și a chitanței nr. 801/12.11.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant M. C., domiciliat în ., ., nr. 34, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 789 din 12.02.2013, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, intimată pârâtă fiind P. E. C. domiciliată în . Oncești, ., județul Dâmbovița, cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocat D. Ș. A. E., cu sediul în Târgoviște, .. 21, ., ..
Păstrează sentința atacată.
Respinge cererea apelantului de acordare a cheltuielilor de judecată.
Obligă apelantul la plata către intimată a sumei de 800 lei - cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 noiembrie 2013.
P. JUDECĂTOR
S. D. I. S.
GREFIER
S. E. S.
j.f. L. M. S.
Dosar nr._
Judecătoria Târgoviște
Red. SD
Tehnored. SD
4x. /29.11.2013
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 322/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Nulitate act. Sentința nr. 1066/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|
