Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 107/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 107/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 09-05-2013 în dosarul nr. 6417/315/2012
DOSAR NR._
ROMANIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA I-a CIVILĂ
DECIZIA NR.107
Sedința publică din data de 09 mai 2013
Instanța constituită din:
Președinte: D. S.
Judecător: A. S.
Grefier: N. P.
Pe rol fiind soluționarea apelurilor civile, declarate de apelanta - reclamantă D. M. N., domiciliată în comuna Nucet, ., județ Dâmbovița și apelantul - pârât N. I. M., domiciliat în Târgoviște, ., ..14, județ Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 728/07.02.2013, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosar nr._, având ca obiect - exercitare autoritate părintească, stabilire locuință minoră, legături personale cu minora și majorare obligație de întreținere.
Apel legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei, conform chitanței nr._/11.04.2013 și timbru judiciar în valoare de 0,50 lei de către apelantul- pârât N. I. M. și cu 20 lei, conform chitanței nr._/11.04.2013 și timbru judiciar în valoare de 0,50 lei de către apelanta- reclamant D. M. N..
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat apelanta- reclamantă D. M. N. asistată de avocat E. N. (împuternicire avocațială nr._/28.02.2013) și apelantul- pârât personal N. I. M..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care referă oral obiectul pricinii, stadiul în care se află pricina, modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Avocat E. N. apărătorul apelantei- reclamante D. M. N., cât și apelantul- pârât N. I. M. precizează că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat.
Tribunalul, nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Avocat E. N. având cuvântul pentru apelanta- reclamantă D. M. N. solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, precizând că singurul de apel a fost acela referitor la cuantumul pensiei de întreținere în favoarea minorei, în sensul că la stabilirea acestei sume, respectiv cea de 100 Euro/lunar instanța de fond nu a avut în vedere faptul că apelanta are de plată o rată de credit ipotecar, urmare unui contract de împrumut ipotecar în Spania, situație dovedită prin actele depuse la dosar și că lucrează cu normă parțială, astfel că la acest moment suma de 100 euro este peste puterile ei, din punctul său de vedere, față de situația expusă apreciază că trebuia să se stabilească suma de 70 euro, nu 100 euro; a făcut dovada că apelanta-reclamantă întotdeauna a plătit mai mult decât suma stabilită, atunci când a avut posibilitate; a se avea în vedere că partea pe care o asistă nu poate lua legătura cu minora, întrucât nu i se dă voie, iar atunci când a trimis suma de 80 euro, apelantul-pârât a refuzat această sumă, pe motiv că sunt 100 euro, cât a stabilit instanța; apelanta-reclamantă lucrează în Spania cu contract de muncă pe durată nedeterminată, are un apartament unde este coproprietar, iar minora are 14 ani, astfel că poate decide singură dacă dorește să meargă sau nu în Spania, la mama sa; a se lua act că solicită cheltuieli de judecată.
Cu privire la apelul declarat de pârât, solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat.
Apelantul- pârât N. I. M. având cuvântul, cu privire la apelul declarat de reclamantă arată că nu se opune ca să plătească suma de 70 euro/lunar cu titlu de pensie de întreținere în favoarea minorei; cu privire la apelul său, arată că nu dorește ca minora să plece în Spania la mama sa, deoarece aceasta din urmă nu a făcut dovezi că deține condiții materiale sau morale (apelanta-reclamantă conviețuind cu un alt bărbat) necesare creșterii și educării minorei; este de acord ca minora să meargă doar la domiciliul apelantei-reclamante din România; depune la dosar concluzii scrise.
Tribunalul, socotindu-se lămurit, în temeiul dispozițiilor prevăzute de art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre deliberare și soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra apelurilor civile de față:
Prin cererea de chemare în judecată a pârâtului N. M., înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr._ /5.07.2012, reclamanta D. M. N. a solicitat păstrarea dreptului de a avea legături personale cu minora A. G., prin acordarea dreptului de vizitare și a celui de a-și putea lua copilul cel puțin o dată pe lună în domiciliul său.
Motivând cererea, reclamanta a arătat prin sentința civilă nr. 5366/2001a Judecătoriei Târgoviște s-a dispus desfacerea căsătoriei părților, încredințarea minorei către reclamantă spre creștere și educare, ea plecând ulterior la lucru în Spania pentru a asigura un trai decent copilului, iar prin sentința civilă nr. 734/2003 a aceleiași instanțe, s-a dispus reîncredințarea acestuia tatălui său și obligarea mamei la plata pensiei de întreținere, majorată prin sentința civilă nr. 28/2008 la 80 lei lunar.
Modificându-și și precizându-și cererea(filele20-22 dosar fond), reclamanta a pretins exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, dreptul de a avea legături personale cu minora ori de câte ori se întoarce în țară, prin luarea ei în domiciliile din țară și din Spania, respectiv în vacanțele de iarnă și de primăvară, câte o săptămână, iar în cea de vară, o lună, precum și dreptul de a lua legătura telefonic cu aceasta.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.398 alin.1, art.400 și 402 Cod civil.
Pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, susținând că prin soluționarea cererii sale de reîncredințare a copilului minor, s-a rezolvat implicit solicitarea de exercitare a autorității părintești, de către pârât, corespunzător art.42, 43alin.1 coroborate cu art.99 Codul familiei, de la data pronunțării sentinței civile nr.734/2003 nu s-au modificat condițiile materiale și morale avute în vedere la data acesteia, introducerea instituției exercitării autorității părintești în noul cod civil (art.397-398) nefiind un argument valabil pentru cererea dedusă judecății, iar Codul civil nou nu se aplică retroactiv unui raport juridic născut anterior intrării sale în vigoare.
Totodată, pârâtul și-a exprimat consimțământul, sub rezerva audierii copilului, ca mama să îl viziteze la domiciliul său, zilnic, câte o săptămână, în vacanțele de iarnă și de primăvară și două săptămâni în vacanța de vară, între orele 10-18, fără posibilitatea de a părăsi teritoriul României, în condițiile în care mama a vizitat copilul la domiciliul tatălui în anii 2004, 2007, 2009, 2010 și 2012, cu menținerea unor contacte telefonice sporadice.
Pe calea cererii reconvenționale, pârâtul a cerut majorarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina reclamantei, raportat la venitul lunar net din muncă realizat de aceasta, atestat în cuantum de 516,20 eoro, potrivit adeverinței de venituri atașată la dosar.
În probațiune s-au depus înscrisuri și au fost audiați martorii P. F. și I. G., propuși de reclamantă, N. I. C. și M. M., la solicitarea pârâtului.
A fost audiată minora A. G. care a precizat că dorește să rămână cu tatăl său.
Prin sentința civilă nr.728/7.02.2013 s-a admis cererea modificată și precizată, precum și cererea reconvențională, dispunându-se exercitarea autorității părintești de către ambii părinți față de minora A. - G., născută la 24.04.1999, a fost stabilită locuința acesteia la tatăl său, reclamantei recunoscându-i-se dreptul de a avea legături personale cu fiica sa, în sensul ca săptămânal, în fiecare sâmbătă, orele 19.00 să poată vorbi la telefon, în perioada 15 aprilie – 21 aprilie 2013, să o poată lua în domiciliul din România, situat în ., în perioada vacanței școlare de vară, anual, în perioada 15 iulie – 15 august, să o poată lua atât în domiciliul din România cât și în cel din Spania.De asemenea, s-a stabilit în sarcina reclamantei și în favoarea copilului pensia de întreținere de 100 euro lunar, prin echivalentul în lei la momentul plății, începând cu data formulării cererii reconvenționale, 1.11.2012 și până la majorat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că inițial reclamanta a solicitat stabilirea unui program de vizitare a minorei A. G., iar ulterior a modificat și precizat cererea de chemare în judecată ( fila 20 ), că pârâtul a formulat cerere reconvențională (fila 42 - 46), că în ședința publică din 13.12.2012 ( fila 84 ), luându-se act că reclamanta a renunțat la judecata capătului de cerere privind obligarea sa la plata pensiei de întreținere.
S-a menționat, că instanța este investită cu exercitarea autorității părintești de către ambii părinți stabilire legături personale cu minora, stabilirea locuinței minorei la pârât, conform cererii principale modificată și precizată și, potrivit cererii reconvenționale, cu majorarea obligației de întreținere stabilită în favoarea minorei și în sarcina reclamantei.
Instanța de fond a avut în vedere că prin sentința civilă nr. 5366/2001 ( fila 9 ) s-a dispus desfacerea căsătoriei părților, încredințarea minorei mamei și obligarea tatălui la plata pensiei de întreținere, iar prin sentința civilă nr. 734/2003 ( fila 7) s-a dispus reîncredințarea minorei tatălui său și obligarea mamei la plata pensiei de întreținere, prin sentința civilă nr. 28/2008 ( fila 11 ) majorându-se cuantumul obligației legale de întreținere în sarcina mamei la suma de 80 lei lunar.
Din depoziția martorei P. F., judecătoria a reținut că nu i se permitea reclamantei să păstreze legătura cu minora atunci când venea în țară, și aducea pachete pentru aceasta, achita pensia stabilită, iar reclamanta venea rar în țară.
Totodată, s-a constatat potrivit declarației martorului I. că reclamantei îi era interzis să vadă minora.
În considerentele sentinței s-a subliniat că martora N. I. C. a tras concluzia, din spusele pârâtului, că între mamă și fiică „ nu prea există legături” și în aceleași condiții a aflat că nu i se interzice minorei să ia legătura cu mama sa.
Cu privire la martora M. M., s-a menționat că nu o cunoaștea pe reclamantă și cu toate acestea a declarat că nu a văzut-o niciodată pe reclamantă să își viziteze fiica, relatarea bazându-se pe supoziția martorei, motiv pentru care nu a fost luată în seamă, fiind înlăturată.
Raportat la materialul probator administrat în cauză coroborat cu susținerile părților, în temeiul art. 398 alin 1 Cod civil, s-a dispus ca exercitarea autorității părintești să se facă de către ambii părinți, iar față de dorința exprimată de minoră cu ocazia audierii și de solicitările părților, potrivit art. 400 alin 1 Cod civil, s-a stabilit locuința copilului la tatăl său, părintele cu care locuiește în mod statornic, apreciindu-se că astfel este ocrotit și garantat în interesul superior al copilului.
S-a argumentat că în temeiul art. 401 alin 1 Cod civil, părintele separat de copil are dreptul de a avea legături personale cu acesta, iar în caz de neînțelegere între părinți, instanța decide cu privire la modalitatea de exercitare a acestui drept.
Sub acest aspect, s-a reținut că în funcție de susținerile părților, de dorința exprimată de minoră și de mențiunile din referatul psiho-social, se impune ca mama să aibă legături personale cu minora după un program considerat ca fiind în interesul acesteia din urmă, pentru a nu se îngrădi drepturile părintești
În justificarea modalității de exercitare a acestui drept, s-a făcut trimitere la împrejurările conform cărora reclamanta a făcut dovada posedării certificatului de înregistrare a cetățeanului Uniunii, a contractului de muncă, a achitării impozitului pe bunurile imobile, are descrisă proprietatea, deține permis de rezidență și certificat al situației de muncă, are autorizație pentru rezidență temporară, realizează venituri, deține contract de vânzare - cumpărare pentru locuință.
Prima instanță a mai avut în vedere că jurisprudența CEDO a stabilit existența unei relații personale efective, căci numai în prezența unei legături de fapt suficient de puternice poate exista viață de familie, câtă vreme legătura naturală de rudenie dintre părinți și copii este însoțită de o relație de substanță, iar viața de familie trebuie să existe între copil și părintele cu care nu locuiește pentru a menține comunicarea și de a stabili un contact suficient în acest sens. S-a evidențiat că în sensul convenției, exercițiul drepturilor părintești este un element fundamental al vieții de familie printre care ca element component este și dreptul de vizită al părintelui căruia nu i-a fost încredințat minorul, iar Curtea a stabilit în ceea ce privește relația dintre copilul minor și mama sa, că minorul are o viață de familie cu mama sa prin simplul fapt al nașterii deci din momentul nașterii există între copil și părinții săi o legătură ce constituie o viață de familie chiar dacă părinții nu mai trăiesc împreună. Tot astfel, Curtea astatuat că nu trebuie îngrădit dreptul de a păstra legătura cu minorul, iar pe măsură ce copilul crește se impune menținerea unei legături efective, menținerea comunicării și stabilirii unui contact permanent și suficient care să garanteze existența unei vieți de familie, or măsurile interne care împiedică un părinte să-și exercite acest drept, constituie o ingerință în dreptul protejat de art. 8 al convenției.
Raportat la dispozițiile art. 402 Cod civil și făcând aplicarea prevederilor art. 499 alin 1, art. 513, 514 și art. 529 Cod civil, instanța de fond a majorat în sarcina reclamantei pensia de întreținere de la 80 lei lunar, stabilită prin sentința civilă nr. 28/2008, la 100 euro lunar, prin echivalentul în lei la momentul plății începând cu data formulării cererii reconvenționale 1.11.2012 ( conform art. 532 alin 1 Cod civil ) și până la majorat.
Împotriva sentinței au declarat apel părțile.
Reclamanta a criticat soluția instanței de fond doar în privința cuantumului pensiei de întreținere, majorat de la 80 lei la echivalentul a 100 euro, susținând că nu s-a ținut seama de toate actele doveditoare depuse la dosar prin care a dovedit atât veniturile realizate pe ultimele 6 luni, cât și obligațiile izvorâte dintr-un contract de împrumut ipotecar, fapt ce o împiedică a plăti o astfel de sumă.
Dezvoltând critica, apelanta a menționat că este necesar a se ține seama atât de nevoile specifice vârstei minorei, cât și de mijloacele celui care o va plăti iar în acest caz, instanța de fond nu a ținut cont de faptul că și tatăl realizează venituri, iar cuantumul pensiei de întreținere trebuie raportat la veniturile ambilor părinți.
Apelanta a subliniat că nu poate fi acuzată de rea credință în ridicarea unei astfel de probleme, întrucât la dosar s-au depus copiile mandatelor poștale lunare din ultimii 3 ani ce atestă plata pensiei de întreținere, chiar peste suma la care a fost obligată.
În drept, se invocă art. 282 și următoarele Cod procedură civilă.
La rândul său, pârâtul a formulat critici numai cu privire la modul în care s-a încuviințat dreptul reclamantei de a avea legături personale cu minora, considerând că aceasta nu corespunde interesului major al copilului, afirmat de art.2 alin.3 din Legea nr. 272/2004.
Se arată că deși reclamanta a dovedit că deține locuință dobândită prin vânzare-cumpărare și realizează venituri din muncă în Spania, niciuna din probele administrate în cauză nu a atestat pe calea unei anchete sociale, existența condițiilor materiale și morale sau, eventual, a unei legături afective deosebite între mamă și fiica minoră, care să justifice deplasarea ei în Spania, în perioada vacanței de vară a fiecărui an.
În opinia apelantului, în lipsa unei anchete de specialitate, cerința garanțiilor materiale și morale, nu poate fi suplinită prin simpla existență a unei locuințe sau a unui loc de muncă.
Se solicită admiterea apelului și modificarea în parte a sentinței, în sensul eliminării posibilității ca minora să fie luată în domiciliul mamei din străinătate, în perioada vacanței de vară.
Examinând hotărârea atacată prin prisma probelor administrate, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în materie, tribunalul apreciază ca nefondat apelul pârâtului și ca întemeiat apelul reclamantei pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Se reține că în momentul dezbaterii fondului în calea de atac, apelantul pârât a achiesat la propunerea apelantei reclamante de a avansa cu titlu de pensie de întreținere suma de 80 euro/lunar, împrejurare în care, apelul reclamantei se va admite sub acest aspect, urmând ca potrivit consensului părților obligația de întreținere majorată în sarcina acesteia, să reprezinte echivalentul în lei a 800 de euro.
Critica apelantului-pârât se privește ca nefondată.
Chiar dacă prin natura împrejurărilor, unul dintre părinți se află la o depărtare considerabilă față de copilul său, reîncredințat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă celuilalt părinte, fapt ce implică pierderea legăturii directe, relația de afecțiune generată în mod firesc de raportul de filiație nu se pierde și nici nu necesită recrearea ei, întrucât semnifică o consecință naturală a legăturii de sânge care s-ar putea degrada numai în situația în care părintele s-ar face culpabil de rele tratamente aplicate copilului, de neglijență și indiferență care ar periclita viața, integritatea sau interesele acestuia, ocrotite de lege.
În lipsa unei asemenea conduite, însăși cerere apelantei reclamante de a i se permite să-și ia copilul în domiciliu, atât în țară cât și în străinătate, nu poate avea decât semnificația responsabilității parentale dovedită de apelanta reclamantă care face acest demers doar în interesul copilului, de vreme ce acest mod de păstrare a legăturii presupune cheltuieli suplimentare.
Pe de altă parte, dovezile administrate la judecata fondului sunt suficiente pentru a justifica soluția primei instanțe.
Astfel, contractul de muncă pe durată nedeterminată (fila 24 dosar fond) și contractul de vânzare-cumpărare a locuinței (filele 32-35) sunt suficiente garanții în aprecierea conform căreia apelanta reclamantă asigură condiții de locuit și de subzistență fiicei sale în perioada încuviințată de petrecere împreună a unei părți din vacanța de vară a minorei.
Tot astfel, vârsta copilului (născut la 24.04.1999) nu necesită măsuri suplimentare de siguranță care să temporizeze dorința mamei de a sta împreună cu copilul său, chiar și într-o țară străină, de vreme ce și sub acest aspect, interesul copilului, acela de a menține relații personale și contacte directe cu părinții (art. 14 alin.1 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului) este satisfăcut.
Se mai are în vedere că nu există nici un indiciu care să contureze suspiciunea că, prin modul de exercitare a drepturilor părintești, astfel cum a fost solicitat, se pune în pericol în vreun fel persoana copilului minor.
Tribunalul apreciază că opoziția tatălui în legătură cu posibilitatea mamei de a-și lua copilul în străinătate, ține de reticența sa în a îngădui contactul dintre reclamantă și fiica sa.
Relevantă în această privință este depoziția martorului I. G. (fila 70 dosar fond) care a relatat că a văzut-o pe apelantă într-o zi din vara anului 2012, cu două sacoșe, discutând cu minora, după ce a pupat-o, iar un copil din grupul de joacă al A., i-a spus acesteia că vine bunicul său, ea s-a retras de lângă mamă și a fost dusă în curte de către bunicul său, care a încuiat poarta. Același martor a relatat că bunicii materni se plâng pentru că fetița nu este lăsată să ia legătura cu ei.
În acest context, tribunalul apreciază că relația de apropiere și afecțiune dintre mamă și copil nu poate evolua, dacă apelantei nu i se permite luarea fiicei sale în domiciliul său, iar dovezile administrate în ansamblul lor dovedesc fără echivoc atât condițiile materiale și garanțiile morale de care dispune apelanta pentru exercitarea drepturilor părintești în mod firesc, nestânjenit și necenzurat de celălalt părinte, nefiind necesară efectuarea unei anchete sociale în străinătate.
Cererea apelantei reclamante de obligare a apelantului pârât la plata cheltuielilor de judecată se va respinge pe considerentul că cererile privitoare la stabilirea pensiei de întreținere și, implicit criticile sub acest aspect în calea de atac sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, corespunzător prevederilor art.15 lit.c) din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, iar la dosar nu s-a tașat dovada achitării onorariului avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul-pârât N. I. M. domiciliat în Târgoviște, ., ., împotriva sentinței civile nr. 728/07.02.2013, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._ .
Admite apelul declarat de apelanta-reclamantă D. M. N.,domiciliată în comuna Nucet, ., județ Dâmbovița împotriva aceleiași sentințe pe care o schimbă în parte, doar sub aspectul cuantumului pensiei de întreținere, în sensul ca aceasta va fi de 70 EURO/lunar, prin echivalentul în lei, la momentul plății, în loc de 100 EURO/lunar.
Păstrează restul dispozițiilor.
Respinge cererea apelantei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 09.05.2013.
P., JUDECATOR, GREFIER,
D. S. A. S. N. P.
JF E. L. I.
Dosar nr._
Judecătoria Târgoviște
Red.AS/Tehnored.N.P./A.S.
4 ex/3.06.2013
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 311/2013.... | Stabilire program vizitare minor. Încheierea nr. 31/2013.... → |
|---|
