Uzucapiune. Decizia nr. 115/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 115/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 11-02-2013 în dosarul nr. 4237/315/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 115
Ședința publică din data de 11 februarie 2013
Președinte – R. M.
Judecător – I. S.
Judecător – N. C.
Grefier - N. D.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de reclamanții I. C. și I. I., domiciliați în Târgoviște, Cartier Priseaca, .,34, județul Dâmbovița, împotriva încheierii din 15.11.2012 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. D., S. P. și S. M., domiciliați în Târgoviște, ., ., ., având ca obiect – uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-pârâtă S. M. și cu procură pentru intimații-pârâți S. D. și S. P., lipsă fiind recurenții-reclamanți I. C. și I. I..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul în care se află judecata, procedura de citare legal îndeplinită, cererea de recurs este netimbrată, cererea de recurs este motivată, prin serviciul registratură, la data de 5.02.2013, recurenta I. C. a depus la dosar o cerere atașată dosarului de către Biroul de Informare și Relații Publice, după care:
Președintele completului de judecată verifică personal modul de îndeplinire a procedurii de citare și constată că este legal îndeplinită.
Intimata depune la dosar întâmpinare, la care a atașat procura autentificată sub nr.2094/20.08.2007.
Instanța pune în discuție netimbrarea cererii de recurs, deși recurenții au fost citați cu mențiunea timbrării cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat, iar procedura de citare a fost legal îndeplinită, în termen procedural.
Intimata-pârâtă S. M. a solicitat anularea recursului ca netimbrat, iar pe fond, în situația în care recurenții vor face dovada timbrării până la sfârșitul ședinței de judecată, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, socotindu-se lămurită, președintele declară dezbaterile închise și rămâne în deliberare asupra excepției netimbrării recursului.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr._ /04.05.2012 reclamanții I. C. și I. I. în contradictoriu cu pârâții S. D.,S. P. și S. M. au formulat contestație la executare și cerere modificatoare în sensul conceptării în calitate de pârât și a numitului D. A.. Tot prin cererea modificatoare s-a solicitat anularea contractului nr. 320/2006, anularea procurii nr. 2094/2007 a BNP I. S., anularea executării silite și a cheltuielilor acestora și că obiectul acțiunii îl constituie uzucapiunea.
La termenul de judecată din data de 28.06.2012 reclamanta I. C. a precizat că în cauză se judecă cu pârâții S. D. și M. I..
La termenul de judecată din data de 15.11.2012 reclamanții I. C. și I. I. au solicitat instanței a lua act de cererile lor de renunțare la judecata cauzei.
Astfel, prin încheierea de ședință din data de 15.11.2012 instanța de fond a luat act de renunțarea la acțiune formulată de reclamanții I. C. și I. I. și a obligat pe reclamanți la plata către pârâtul S. D. a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere principiul disponibilității procesuale, care conferă părților dreptul de a se desista de la judecată ori de a renunța la dreptul subiectiv. Astfel, art. 246 alin. 1 Cod procedură civilă reglementează doar renunțarea la judecată iar renunțarea reclamanților la judecata cererii se poate produce în orice moment procesual și în orice proces civil, considerente în care instanța de fond a luat act de desistarea reclamanților de la judecata cererii iar renunțarea la judecată determină numai efecte de ordin procedural.
Potrivit dispozițiilor art. 246 alin. 3 Cod procedură civilă, instanța de fond, la solicitarea pârâtului a obligat pe reclamanți la plata către pârâtul S. D. a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată - onorariul pentru apărător achitat conform chitanței nr._/15.11.2012, având în vedere că cererea de renunțarea a fost formulată de către reclamantă, după comunicarea cererii de chemare în judecată, către pârât.
Totodată, a respins cererea reclamanților renunțători de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
La data de 27.11.2012 reclamanții I. C. și I. I. în baza art. 299 – 402 și 404 au formulat recurs împotriva soluției instanței de fond, arătând că nu au renunțat la judecarea prezentei cauze, ci au cerut conexarea dosarului_ la dosarul nr._, având același obiect contestație la executare.
Recurenții nu au făcut dovada plății taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferent cererii de recurs.
Intimatii S. D., S. P. și S. M. au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului.
In ședința publica de astăzi, 11.02.2013, tribunalul a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii de recurs.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției invocate, tribunalul reține că recursul nu a fost legal timbrat.
Potrivit art. 20 alin. 1 și 2 din Legea nr.146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării cererii, instanța va pune în vedere contestatorilor să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Astfel s-a pus in vedere recurentilor I. C. și I. I. să achite taxă judiciară de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,30 lei.
Având în vedere că recurentii nu au achitat taxa judiciară de timbru, deși au fost înștiințati să îndeplinească această cerință, astfel cum rezulta din dovada de indeplinire a procedurii de citare, aflata la filele 30 si 31 din dosar, în temeiul art. 20 (3) din Legea nr. 146/1997, care prevede sancționarea cu anularea cererii a neîndeplinirii obligației de plată a taxei până la termenul stabilit, tribunalul urmează să anuleze recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanții I. C. și I. I., domiciliați în Târgoviște, Cartier Priseaca, .,34, județul Dâmbovița, împotriva încheierii din 15.11.2012 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. D., S. P. și S. M., domiciliați în Târgoviște, ., ., ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 11.02.2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, |
R. M. | I. S. | N. C. |
GREFIER
N. D.
J.f. E. M. D.
Judecătoria Târgoviște
Dosar fond nr._
Red. R.M. / Tehnored. B.E.
18.02.2013/2 exemplare
← Pretenţii. Decizia nr. 872/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Întoarcere executare. Decizia nr. 729/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
---|