Fond funciar. Decizia nr. 432/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Decizia nr. 432/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 3335/120/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 432

Ședința publică din data de 16 iunie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: C. M. G.

Judecător: S. D.

Grefier: S. E. S.

Pe rol fiind soluționarea apelului civil promovat de apelantul reclamant G. N., domiciliat în ., .. 60, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1048/04.11.2014 pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr._, intimate fiind pârâtele C. locală de aplicare a legii fondului funciar Conțești, cu sediul în . și C. Județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în Târgoviște, .. 1, județul Dâmbovița, dosarul având ca obiect apel fond funciar.

Cererea de apel este scutită de la plata taxei de timbru, conform art. 42 din Legea nr. 1/2000.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat apelantul reclamant G. N. personal, pentru intimata pârâtă C. L. de fond funciar Conțești a fost prezent avocat T. M. și consilierul juridic D. C. pentru intimata pârâtă C. Județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile, după care:

Tribunalul, din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, verificând dispozițiile legale aplicabile în materie, stabilește că este competent general, material și teritorial să judece prezenta pricină, constatând competența sa în temeiul art. 95 pct. 2 Cod procedură civilă.

Apelantul reclamant G. N., avocat T. M. pentru intimata pârâtă C. locală de aplicare a legii fondului funciar Conțești și consilierul juridic D. C. pentru intimata pârâtă C. Județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, având cuvântul, arată că nu mai au alte cereri.

În conformitate cu art. 482 din codul de procedură civilă raportat la art. 244 alin. 1 și 3 din Codul de Procedură Civilă, tribunalul se socotește lămurit, declară cercetarea procesului încheiată și fixează termen pentru dezbaterea apelului în ședința publică aceeași zi, față de acordul apelantei reclamante prezente, și, nemaifiind cereri de formulat sau incidente de soluționat, deschide dezbaterile asupra cererii dând cuvântul părților.

Apelantul reclamant G. N., având cuvântul, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea sentinței civile a instanței de fond în sensul admiterii acțiunii, înțelegând să solicite terenul de 1400 m.p. reținuți la punerea în posesie.

Avocat T. M. pentru intimata pârâtă C. locală de aplicare a legii fondului funciar Conțești, având cuvântul, solicită respingerea apelului având în vedere că motivele de apel exced obiectului juridic al acțiunii cu care a fost investită instanța de fond. Mai susține că din cererea de înscriere la CAP a rezultat că autorul petentului, respectiv numitul G. M. s-a înscris în CAP cu suprafața de 2,77 ha. Pe baza acestor date s-a emis titlul de proprietate pentru suprafața de 2,83 ha, situat pe raza comunei Conțești, această situație fiind transmisă și la C. Județeană care a respins contestația formulată de reclamant.

Consilierul juridic D. C. pentru intimata pârâtă C. Județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, având cuvântul, solicită respingerea apelului având în vedere că reconstituirea dreptului de proprietate al recurentului reclamant a avut la baza mențiunile din registrul agricol.

Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 394 Cod procedură civilă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și rămâne în deliberare.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Răcari sub numărul 1499/284/22.07.2013, reclamantul G. N. în contradictoriu cu pârâtele Comisiei Locale de Fond Funciar Conțești și C. Județeană de Fond Funciar Dâmbovița, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună reconstituirea dreptului de proprietate și emiterea unui titlu de proprietate suplimentar pentru terenul arabil extravilan în suprafață de 1400 m.p situat pe raza comunei Conțești, județul Dâmbovița.

In motivarea cererii, reclamantul a arătat că este proprietarul suprafeței de 2 hectare și 8300 metri pătrați, teren evidențiat în titlul de proprietate numărul_/05.11.2002 și, deși i-a cerut Comisiei Locale Conțești începând cu anul 1992 să i se reconstituie dreptul de proprietate și pentru 1400 metri pătrați nu a primit nicio rezolvare.

A mai arătat reclamantul că nu s-a dat eficiență dispozițiilor articolului 1 punctul 10 titlul VI din Legea nr. 247/2005, corect trebuind să-i fie reconstituit dreptul de proprietate pentru 2,97 hectare.

S-au depus la dosar: acte de stare civilă, certificatul Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară Dâmbovița numărul_/26.04.2013, cererea înregistrată la primirea sub numărul 350/16.01.2009, planul cadastral, titlul de proprietate numărul_/05.11.2002.

Pârâta Primăria Comunei Conțești a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării plângeri, iar în subsidiar respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

S-au atașat următoarele înscrisuri: copii din registrul agricol 1959 – 1960; trei cereri formulate de către autorul reclamantului pentru înscrierea în C.A.P., adresa numărul 1988/2006, amendamentul la hotărârea numărul 1988/2006, amendamentul la hotărârea numărul 33/2005, tabelul nominal din 11.05.2006 și adresele numărul 2044/03.04.2006 și 1056/14.02.2009.

La cererea reclamantului au fost încuviințate și administrate probele cu acte, interogatoriu și expertiză tehnică având ca obiective identificarea terenului de 2000 metri pătrați în litigiu conform actelor și datelor din registrul agricol.

Întâmpinarea depusă de către Primăria Conțești a fost însușită de către pârâta C. L. de Fond Funciar Conțești.

Reclamantul a depus la dosar un memoriu însoțit de înscrisuri.

În lucrarea de expertiză tehnică întocmită de către expertul tehnic inginer C. C., s-a identificat terenul de 2000 metri pătrați curți construcții și s-a concluzionat că se află în tarlaua 10, . de 2135 metri pătrați, anexându-se planul de amplasament și delimitare a acestuia.

Prin sentința civilă nr.1048/04.11.2014, Judecătoria Răcari a respins cererea formulată de reclamant.

Pentru a se pronunța această sentință, instanța de fonda reținut că reclamantul G. N. este proprietarul terenului de 2 hectare și 8300 m.p de pe raza comunei Conțești, județul Dâmbovița conform titlului de proprietate numărul_/05.11.2002, emis moștenitorilor defunctului G. M.; că reclamantul a susținut faptul că, în mod abuziv i s-a reținut suprafața de teren de 1400 m.p din totalul ce-i trebuia reconstituit din cauza unor erori în registrul agricol.

Din materialul probatoriu administrat în cauză a rezultat că reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut cu respectarea mențiunilor din registrul agricol al anilor 1959 – 1963 și a prevederilor legii fondului funciar, fără a i se aplica o dublă diminuare, așa cum a pretins reclamantul.

Potrivit identificării făcute în teren, dispozițiilor articolelor 9 și următoarele din Legea numărul 18/1991 referitoare la procedura de reconstituire a dreptului de proprietate s-a respins cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal reclamantul, cu motivarea că Reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut cu cifrele în­scrise în Registrul Agricol ale anului 1959-196o, amplasamentele vechi fiind micșorate cu o,14 ha.

Se menționează că amplasamentele vechi prezintă cifre eronate care au in­fluențat situația pe amplasamentele noi să fie reduse cu o,14 ha; că situația din expertiza tehnică judiciară din teren este confirmată și Primăria comunei Contești în scrisoarea nr.1056 din 14.02.2009, trimisă ANRP București; că greșeala înscrierii în registrul agricol este făcută de Primăria Contești la acea dată, susținuta și acum, neținându-se cont de prevederile Legii nr.247/2005.

De asemenea, se susține că la cererile sale înregistrate la nr.1988/27.o3.2006, 113/21.11.2005 și nr.2637 din 15.04.2013, se resping, prevederile Leg.247/2oo5 de a face CORECTURILE în Registrul Agricol și că suprafața de 0,14 ha este atribuită numitului S. N. din satul Contești ..62.

Totodată, cu privire la interogatoriul administrat, se arată că la întrebarea nr. 1 din interogatoriu Primăria răspunde că resti­tuirea dreptului de proprietate s-a făcut conform registrului agricol, iar la întrebarea nr.9 că restituirea s-a făcut lui P. A. dar terenul era a lui V. D., nu a fost dat nimănui, V. D. a primit teren în altă locație, la nr. 5471a șoseaua Națională 71.

Totodată, se susține că instanța de fond interpretează eronat stabilirea dreptului de proprietate de 2,83 ha în loc de 2,97 ha prin corectarea registrului agricol, conform Legii nr.247/2005, cererea nr.113/21.11.2005, înregistrată sub nr.1988/27.03.2006 este înregistrată la Primărie în termen legal, 30.11.2005, astfel că nu înțelege de ce se invocă excepția tardivității.

S-a atașat la motivele de apel un set de înscrisuri: copie titlu de proprietate nr._/05.11.2002, copie registru agricol, copii din Legile nr.1/2000, nr.247/2005, copii adrese nr.1056/14.02.2009, nr.1988/27.03.2006, nr.2637/15.04.2013, emise de Primăria comunei Conțești, copie cerere formulată de apelant, adresată Comisiei Locale de fond funciar Conțești, contract de vânzare datat 31.01.1935, copie titlu de proprietate nr._/25.08.2005, cerere formulată de apelantul-reclamant, adresată primarului comunei Conțești.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă C. L. de Fiind Funciar Conțeștia solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, apreciind hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică, fiind consecința unei analize complete și profunde a probelor administrate în cauză.

Se mai arată că motivele de apel exced obiectului juridic al acțiuni cu care a fost investită instanța de fond, apelantul-reclamant declarându-se nemulțumit de diminuarea suprafeței de teren pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate, urmare aplicării procentului de 5%.

Totodată, cu privire la motivele de apel, se arată că prin acestea se fac trimiteri exprese la consemnările din registrul agricol și la succesiunea cererilor înregistrate în temeiul legii fondului funciar, fără a aduce vreun argument puternic, de natură a dovedi că în mod nejustificat i s-a respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 1400 mp, situat pe raza comunei Conțești.

Se mai arată că își menține punctul de vedere exprimat pe parcursul derulării procesului de față, evidențiindu-se că, în registrul agricol 1959-1960, conform Cap.II B identificarea pe parcele a terenurilor, în posesia gospodăriei autorului petentului s-a regăsit o suprafață totală de 2,98 ha, la care s-a aplicat un procent de diminuare de 5% (29.800 mp – 0,1500 mp = 28.300 mp); că din cererea de înscriere în CAP a rezultat că autorul petentului, respectiv numitul G. M. s-a înscris în CAP cu suprafața de 2,77 ha, iar pe baza acestor acte s-a emis titlul de proprietate nr._/05.11.2002 pentru suprafața de 2,83 ha, teren situat pe raza comunei Conțești, această situație fiind transmisă și Comisiei Locale de fond funciar Conțești.

Prin răspunsul la întâmpinare, apelantul-reclamant arată cu privire la cifrele din Registrul Agricol 1959-1963 că acestea se impun a fi corectate, potrivit prevederilor Legii nr. 247/2005, art.6 pct.10, Titlul VI de care primăria nu ține cont și invocă Legea nr.18/1991; că prin scrisoarea nr.2637/15.04.2013 primăria recunoaște existența și legalitatea Legii nr.247/2005 și afirmă că a procedat întocmai, afirmație neadevărată, ca și în celelalte răspunsuri date.

De asemenea, se arată că nu a contestat procentul de diminuare de 5%, arătând că înscrierile în CAP nu au cuprins terenurile din curți și nici terenurile din grădinile acestora.

Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin cererea pendinte, apelantul reclamant G. N. în contradictoriu cu pârâtele Comisiei Locale de Fond Funciar Conțești și C. Județeană de Fond Funciar Dâmbovița, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună reconstituirea dreptului de proprietate și emiterea unui titlu de proprietate suplimentar pentru terenul arabil extravilan în suprafață de 1400 m.p situat pe raza comunei Conțești, județul Dâmbovița, motivând în fapt diferența rezultă din faptul că punerea în posesie a fost făcută parțial pe vechiul amplasament; că deși în registrul agricol figura cu 0,03 ha în punctul O. iar în punctul Curte figura cu 0,10 ha, el a posedat și folosit suprafețele de 0,07 ha și respectiv 0,20 ha, cele două suprafețe fiind împrejmuite și bine delimitate și că în această situație comisia locală trebuia să facă corecturile necesare și să completeze titlul de proprietate cu încă 0,14 ha aflat în posesia și folosința sa.

Susținerea apelantului reclamant în sensul că se impunea reconstituirea dreptului de proprietate și pentru suprafețele folosite și stăpânite în plus față de suprafețele de teren menționate în registrul agricol nu poate fi primită întrucât, potrivit art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000 cu art. 11 alin. 1 și 2 din Legea nr. 18/1991, la stabilirea, prin reconstituire, a dreptului de proprietate pentru terenurile agricole se ține seama de actele doveditoare prevăzute de art. 9 alin. 5 din Legea nr. 18/1991, avându-se în vedere și dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2 din Legea nr. 18/1991 ce prevăd că dovada dreptului de proprietate în ce privește suprafața adusă sau preluată de cooperativa agricolă de producție se face fie cu actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă și registrele agricole de la data intrării în cooperativă.

În speță, apelantul reclamantul nu a probat nici faptul că acesta figura în registrul agricol cu o suprafață mai mare decât cea pentru care a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate, recunoscând chiar că în registrul agricol suprafața cu care figurează este mai mică decât cea deținută efectiv și nici că suprafața pentru care solicită reconstituirea dreptului de proprietate a fost preluată de cooperativă sau adusă de acesta în cooperativă.

În consecință, tribunalul constată că terenul solicitat de reclamant nu face obiectul Legilor nr. 18/1991 și nr. 1/2000 și, ca urmare, în mod corect și cu aplicarea dispozițiilor legale mai sus menționate, prima instanță a respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 1400 mp..

Faptul că apelantul reclamant posedă o suprafață de teren mai mare, probat prin raportul de expertiză întocmit în cauză, nu poate conduce la concluzia că acesta este îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața deținută în plus față de terenul cu care figura în registrul agricol autorul său, suprafața de teren în cauză putând face, eventual, obiectul dreptului de proprietate al apelantului reclamant în baza uzucapiunii, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și cum suprafața de 1400 mp. nu face obiectul Legilor nr. 18/1991 și nr. 1/2000, în speță, nu erau aplicabile dispozițiile art. 6 alin. 22 din Legea nr. 1/2000 introduse prin Titlul VI art. I pct. 10 din Legea nr. 247/2005, astfel că nu este fondată nici critica apelantului în sensul încălcării dispozițiilor Legii nr. 247/2005.

Cu privire la motivul de apel referitor la faptul că nu s-a ținut seama de faptul că figurează în registrul agricol cu o suprafață de 2,97 ha și că, în consecință, era îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate pentru această suprafață și nu pentru suprafața de 2,83 ha, tribunalul constă că acesta nu este fondat având în vedere, pe de o parte, faptul că cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată la 01.08.2013, nu a avut ca temei juridic dispozițiile art. 5 din Legea nr. 1/2000 și, pe de altă parte, faptul că reclamantul apelant nu a probat faptul că suprafața adusă în cooperativa agricolă de producție sau preluată de cooperativă a fost cea de 2,97 ha, din cererile de înscriere în cooperativă aflate la filele 27-29 reieșind că autorul său – M. C. G. poseda doar 2,77 ha teren și că se înscrisese în întovărășire cu 2, 45 ha. teren (1,75 ha + 0,40 ha +0,30 ha din punctul Nole).

Față de considerentele mai sus expuse, tribunalul, în baza art. 480 din Codul de Procedură Civilă, va respinge apelul ca nefondat și va păstra hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant G. N., domiciliat în ., .. 60, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1048/04.11.2014 pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr._, intimate fiind pârâtele C. locală de aplicare a legii fondului funciar Conțești, cu sediul în . și C. Județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în Târgoviște, .. 1, județul Dâmbovița.

Păstrează hotărârea atacată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 16.06.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR

C. M. G. S. D.

GREFIER,

S. E. S.

JF A. V.

Dosar nr._

Judecătoria Răcari

Red.DS

Tehnored. DS/NP

5 ex/22.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 432/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA