Pretenţii. Decizia nr. 32/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 32/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 16-01-2015 în dosarul nr. 6428/315/2013
Dosarul nr._ apel
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA –SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR: 32
Ședința publică din 16.01.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE – S. I.
JUDECĂTOR- C. G.
GREFIER - A. Ghiorghița
Pe rol fiind judecarea apelului civil declarat de apelantul pârât I. C. D., cu domiciliul în orașul P., ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.1946/20.05.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul cu nr._ , în contradictoriu cu intimatul reclamant P. G. V., cu domiciliul în Târgoviște, Calea Câmpulung, nr. 133, județul Dâmbovița, dosarul având ca obiect „pretenții”.
Prezența părților, dezbaterile cauzei, au avut loc și s-au consemnat prin încheierea de ședință din data de 09.01.2015, care face parte integrantă din prezenta decizie, pronunțarea fiind amânată pentru data de 16.01.2015 .
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.07.2013, sub nr._, în urma înaintării dosarului de către Curtea de Apel Ploiești, reclamantul P. G. V. a solicitat instanței de judecată, în contradictoriu cu pârâtul I. C. D., obligarea acestuia la plata sumei de 9.702 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr._ .
În motivare, reclamantul a arătat, în esență, că a fost chemat în judecată de către pârât pentru a-i restitui suma de 132.500 lei, cu daune morale, cerere care a fost înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Târgoviște, I. C. D. având câștig de cauză în fond și în apel. A mai susținut reclamantul că, în faza recursului, Curtea de Apel Ploiești a admis calea de atac formulată de acesta, modificând în parte Decizia Tribunalului Dâmbovița și Sentința Judecătoriei Târgoviște, în sensul că suma de 132.500 lei a fost redusă la 120.500 lei și s-a respins cererea de acordare a daunelor morale. Totodată, a precizat reclamantul că suma de 9.702 lei este compusă din 3000 lei – onorariu de avocat, 2000 lei – cheltuieli ocazionate cu deplasările la proces, beneficiul nerealizat, tehnoredactare, copii xerox, iar 4.702 lei – taxa judiciară de timbru achitată în căile de atac.
În drept, reclamantul a indicat disp. art. 451 și urm. C pr civ.
În dovedirea susținerilor sale, a solicitat proba cu înscrisuri și a depus la dosar chitanță (f. 7).
Instanța i-a pus în vedere reclamantului să timbreze cererea de chemare în judecată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 694 lei. Împotriva modului în care instanța a stabilit cuantumul taxei judiciare de timbru, reclamantul a formulat cerere de reexaminare, care a fost respinsă prin încheierea din data de 29.10.2013, pronunțată în ședința din Camera de Consiliu, de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._ /a1.
În dosarul nr._ /a1, atașat prezentului dosar, reclamantul a mai depus o . înscrisuri, respectiv: dispoziție de plată (f. 3), adeverință (f. 6), factură (f. 7), sentința civilă nr. 2102/05.04.2012, a Judecătoriei Târgoviște, pronunțată în dosarul nr._ (f. 9-17), Decizia civilă nr. 233/21.11.2012, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în același dosar (f. 18-26).
Ulterior, cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 694 lei.
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare, invocând excepția autorității de lucru judecat, iar pe fond solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă. A arătat pârâtul că reclamantul a pierdut procesul, fiind obligat la plata sumei de 6.662 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, prin Sentința civilă nr. 2102/05.04.2012, a Judecătoriei Târgoviște, iar în căile de atac nu i s-au acordat reclamantului cheltuieli de judecată.
Pârâtul a atașat întâmpinării următoarele înscrisuri: încheierea de amânare a pronunțării, dată în ședința publică din data de 29.03.2012, în dosarul nr._ al Judecătoriei Târgoviște (f. 27-28), sentința civilă nr. 2102/05.04.2012, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._ (f. 29-37), Decizia civilă nr. 233/21.11.2012, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în același dosar (f. 38-46), decizia nr. 1620/05.06.2013, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în același dosar (f. 47-58).
La data de 18.12.2013, reclamantul a depus răspuns la întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea excepției autorității de lucru judecat, având în vedere că nu a fost motivată, și a calificat inadmisibilitatea acțiunii, invocată de pârât, ca fiind o excepție, solicitând respingerea acesteia, față de dispozițiile art. 200 alin. 2 și art. 201 C pr civ. Instanța a apreciat că respingerea cererii ca inadmisibilă, astfel cum a solicitat pârâtul, nu reprezintă o excepție, drept consecință s-a pronunțat doar asupra excepției autorității de lucru judecat.
Prin încheierea din data de 04.02.2014, instanța a respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat și a dispus atașarea dosarului nr._ al Judecătoriei Târgoviște, dosar care a fost înaintat de către Judecătoria B. la data de 18.04.2014.
Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile de la dosar.
Cauza a fost soluționată prin sent. civ. nr. 1946/20.05.2014 prin admiterea în parte a cererii și obligarea pârâților la plata sumei de 4702 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinței s-a reținut că prin sentința civilă nr. 2102/05.04.2012, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea formulată de I. C. D., în contradictoriu cu P. G. V., având ca obiect pretenții, fiind obligat pârâtul (reclamant în prezenta cauză) la plata către reclamant (pârât în prezenta cauză) a sumei de 132.500 lei cu dobânda legală calculată de la data de 21.07.2010 până în ziua plății efective, precum și la plata sumei de 5000 euro, cu titlu de daune morale, și a sumei de 6662 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Pârâtul a formulat apel împotriva acestei sentințe, iar Tribunalul Dâmbovița, prin Decizia civilă nr. 233/21.11.2012, a respins calea de atac. Împotriva deciziei menționate, pârâtul a formulat recurs, iar Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 1620/05.06.2013, a admis recursul, a modificat în tot decizia Tribunalului Dâmbovița și în parte sentința Judecătoriei Târgoviște, în sensul că a redus suma la care a fost obligat pârâtul de la suma de 132.500 lei, la suma de 120.500 lei, luând act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Potrivit art. 453 alin. 1 și 2 C pr civ, „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată. Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.” Analizând situația de fapt reținută prin prisma acestor dispoziții legale, constată instanța că în cauză este incident alin. 2 al articolului redat anterior, întrucât acțiunea intentată de I. C. D. a fost admisă în parte, ca urmare a admiterii recursului de către Curtea de Apel Ploiești, a modificării în tot a deciziei Tribunalului Dâmbovița și în parte a sentinței instanței de fond.
Pentru a fi posibilă acordarea cheltuielilor de judecată, instanța trebuie să cerceteze dacă în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, răspundere prevăzută de art. 1357 alin. 1 C civ. Procedând astfel, instanța constată existența unei fapte ilicite constând în chemarea în judecată a reclamantului de către pârât, cu consecința admiterii doar în parte a acțiunii sale, a unui prejudiciu cauzat reclamantului și reprezentat de cheltuielile efectuate de acesta pentru a se ajunge la pronunțarea unei soluții legale și temeinice de către Curtea de Apel Ploiești, între acestea existând o evidentă legătură de cauzalitate. Pe cale de consecință, având în vedere și faptul că acțiunea intentată de I. C. D. a fost admisă în parte, instanța apreciază că reclamantul este îndreptățit să primească doar o parte din cheltuielile ocazionate de chemarea sa în judecată, respectiv cele efectuate pentru a demonstra că nu îi datora pârâtului din prezenta cauză întreg cuantumul solicitat de acesta în dosarul nr._ .
Art. 451 alin. 1 C pr civ conține o enumerare a cheltuielilor prilejuite de judecarea unei cauze, în acestea fiind incluse taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. 3, sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului. Reclamantul solicită cheltuielile de judecată reprezentate de onorariul plătit avocatului, cheltuieli ocazionate de deplasările la proces, beneficiul nerealizat, tehnoredactare, copii xerox, precum și contravaloarea taxelor judiciare de timbru achitate în căile de atac.
Analizând înscrisurile depuse de reclamant în susținerea cererii, instanța apreciază că acesta nu a reușit să facă dovada cheltuielilor solicitate, cu excepția celor reprezentând contravaloarea taxelor judiciare de timbru. Astfel, referitor la pretinsele cheltuieli constând în onorariu de avocat, arată instanța că, deși reclamantul a depus la dosar o chitanță (f. 7) eliberată pentru suma de 3.000 lei reprezentând onorariu avocat, acest înscris nu conține elemente din care să reiasă că suma respectivă a fost achitată ca urmare a reprezentării/asistării reclamantului în dosarul nr._ . Mai mult, deși instanța i-a pus în vedere reclamantului să depună contractul de asistență juridică încheiat în vederea reprezentării/asistării în dosarul menționat, acesta nu a dat curs solicitării instanței. Nici cheltuielile vizând serviciile de tehnoredactare și copii xerox, în cuantum de 500 lei, nu au fost dovedite, înscrisul de la fila 7 (dosar_ /a1), denumit „factură”, nefiind apt să facă dovada efectuării acestor cheltuieli, nici chiar prin coroborare cu dispoziția de plată de la fila 3, întrucât nu au fost suficient precizate, cuantumul fiind indicat în mod global, astfel că instanța nu poate verifica necesitatea și realitatea efectuării acestor cheltuieli. În ceea ce privește suma de 2000 lei, pretinsă cu titlu de cheltuieli ocazionate cu deplasările și beneficiu nerealizat, reclamantul nu a depus precizări și dovezi în sensul că acestea au fost efectuate, deși instanța i-a pus în vedere să procedeze în acest sens. Adeverința de la fila 6 (dosar nr._ /a1) din care reiese venitul mediu realizat zilnic de reclamant nu este suficientă pentru a dovedi o eventuală pierdere cauzată de necesitatea prezenței la proces, precum și întinderea sa. Mai mult, instanța apreciază că, și în situația în care reclamantul ar fi făcut dovada acestor cheltuieli, tot nu era îndreptățit să îi fie restituite în integralitate, având în vedere că I. C. D. nu a pierdut procesul, acțiunea fiindu-i admisă în parte.
Instanța mai are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a statuat că un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor decât în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului lor (Cauza C. împotriva României). Aceste trei condiții trebuie să fie îndeplinite cumulativ pentru ca instanța să poată obliga partea care a pierdut procesul la suportarea integrală a cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește taxele judiciare de timbru achitate de reclamant în căile de atac, consideră instanța că reclamantul este îndreptățit să îi fie restituite de către pârât, întrucât achitarea acestora a fost necesară în vederea obținerii unei soluții legale și temeinice, abia în recurs stabilindu-se că reclamantul îi datora pârâtului I. C. D. o sumă mai mică decât cea solicitată și acordată de instanța de fond și de cea de apel. Așadar, cuantumul total al acestor taxe, de 4.702 lei, a fost real și necesar, dovada că reclamantul l-a suportat fiind făcută cu înscrisul de la fila 12 din dosarul format ca urmare a exercitării căii de atac a apelului, precum și cu înscrisul de la fila 47 din dosarul format în recurs.
Instanța va înlătura susținerile pârâtului din întâmpinare, în sensul inadmisibilității acțiunii formulate de reclamant, dat fiind faptul că reclamantul nu era obligat să solicite plata cheltuielilor de judecată cu ocazia soluționării dosarului_, acesta având deschisă calea unei acțiuni separate, având ca obiect „pretenții”, prin care să recupereze cheltuielile efectuate.
Împotriva acestei sentințe I. C. D. a declarat apel.
În motivarea apelului, apelantul a arătat că în finalul considerentelor deciziei Curții de Apel Ploiești din dosarul nr._ instanța a făcut aplicarea art.274 codul de procedura civilă luând act că recurentul nu solicită cheltuieli de judecată.
Voința recurentului a fost neechivocă în caz contrar având posibilitatea de a solicita instanței de recurs calcularea cuantumului cheltuielilor de judecată, raportate la suma care i-ar fi fost redusă din cea acordată de instanțele precedente.
Recurentul nu a solicitat nici să se consemneze că înțelege să solicite aceste cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu toate acestea, instanța de fond a ajuns la concluzia că reclamantul este îndreptățit la restituirea taxei de timbru achitată în recurs.
Hotărârea din dosarul nr._ irevocabilă nu putea fi modificată decât printr-o cale extraordinară de atac.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării apelului și excepția decăderii urmând ca instanța să ia act de faptul că cererea de apel este nemotivată în drept și să se dispună în consecință, conform art.470, alin.3 C.P.P.
Pe fond, a solicitat intimatul respingerea apelului pentru că în mod corect instanța de fond a admis cererea și a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Apelantul nu face altceva decât să invoce diverse motive, care exced cadrului legal cu scopul de a răsturna situația de fapt.
Apelantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a a arătat că netimbrarea cererii de apel, se datorează lipsei de bani și greutăților financiare, astfel încât formulează cerere de ajutor public în baza art.11 și urm. OG 51/2008.
A arătat apelantul că are vârsta de 61 de ani, nu are venituri este revoluționar și are un copil de 6 ani, pe care îl crește singur.
Cu privire la decădere, apelantul a arătat că neindicarea textului de lege care guvernează calea de atac, nu atrage decăderea din calea de atac.
Pe fondul cauzei, apelantul a arătat că a invocat excepția autorității de lucru judecat, respectiv a litispendenței conform art.138 NCPC, dar instanța le-a respins.
Analizând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, tribunalul constată:
Prin sent. civ. nr.2102/05.04.2012 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea formulată de I. C. D., conform practicalei de la filele 27 și urm. dosar fond, reclamantul I. C. D., prin apărători solicitând obligarea la plata cheltuielilor de judecată, la fel ca și pârâtul P. G. V.. La data de 21.11.2012 Tribunalul Dâmbovița a respins apelul formulat împotriva acestei sentințe de apelantul pârât P. G. V., ca nefondat, reținându-se în practicaua dec. civ. nr.233 (filele 83-84 dosar apel) că apărătorul intimatului I. C. D. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu apărător, pe cale separată atât la judecata fondului cât și în apel pentru că partea pe care o reprezintă/asistă nu are mijloace financiare pentru a-i achita onorariul. Apelantul pârât P. G. V. nu a solicitat conform aceleași practicale, cheltuieli de judecată, neformulând o asemenea cerere, nici în scris. Prin decizia civilă nr.1620/05.06.2013 Curtea de Apel Ploiești a admis recursul formulat de P. G. V., a respins recursul formulat de I. C. D. și a modificat în tot decizia și în parte sentința instanței de fond, în sensul că a redus suma la care a fost obligat pârâtul de la 132.500 lei, la 120.500 lei, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Potrivit art. 453 alin. 1 și 2 C pr civ, „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată. Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.” În speță, este incident alin. 2 al articolului redat anterior, întrucât acțiunea intentată de I. C. D. a fost admisă în parte, atât cu ocazia judecării în fond a cauzei, cât și în urma soluționării irevocabile prin decizia Curții de Apel Ploiești.
Pentru a fi posibilă acordarea cheltuielilor de judecată, instanța trebuie să cerceteze dacă în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, răspundere prevăzută de art. 1357 alin. 1 C civ. Procedând astfel, instanța constată că la fond s-a dispus obligarea pârâtului P. G. V. la plata sumei de 6662 lei reprezentând cheltuieli de judecată întrucât acțiunea formulată de I. C. D. a fost admisă în parte. Aceasta înseamnă deci, că nu se poate reține o culpă procesuală în sarcina reclamantului (intimatul din prezentul apel) deoarece acțiunea sa a fost fondată în parte, ceea ce instanța a considerat că este corect doar în parte fiind cuantumul sumei solicitate cu titlu de dobândă legală, acțiunea în sine fiind întemeiată.
Pornind de la acest raționament nu se justifică deci, acordarea cheltuielilor de judecată din această fază procesuală (fond) efectuate de reclamantul intimat, deoarece poziția sa de nerecunoaștere a pretențiilor celeilalte părți au determinat-o pe aceasta din urmă să se adreseze instanței de judecată, astfel încât în mod firesc partea vinovată de crearea acestei situații trebuie să suporte cheltuielile de judecată pe care le-a efectuat.
Referitor la cheltuielile de judecată efectuate de apelantul P. V. G. în căile de atac (apel și recurs) urmează a se avea în vedere că apelul său a fost respins, iar recursul a fost admis, modificându-se cuantumul sumei de bani la care fusese obligat pârâtul, de la suma de 132.500 lei, la 120.500 lei. Ceea ce este relevant soluționării acestei cauze, este faptul că potrivit practicalei deciziei civile nr.1620/22.05.2013 a Curții de Apel Ploiești, apelantul P. V. G. nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată. Această manifestare de voință, exclude deci orice cerere ulterioară privitoare la pretenții cuprinzând cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr._, deoarece pe de o parte art.453, alin.1, 2 codul de procedura civilă vorbește despre „cererea părții care a câștigat”, ceea ce înseamnă că instanța nu poate dispune asupra acestor cheltuieli decât în urma manifestării de voință a părții. Pe de altă parte, aceeași soluție rezultă și din aplicarea principiului disponibilității ce caracterizează procesul civil, instanța neputând să acorde ceva ce nu s-a cerut.
Astfel, chiar dacă apelantul a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în faza judecării cauzei în fond și în apel, în aceste faze procesuale, pretențiile sale au fost respinse, acțiunea fiind admisă, iar apelul respins, singura fază procesuală în care ar fi putut beneficia de cheltuieli de judecată fiind recursul care a fost admis, însă la acest moment procesual apelantul a învederat că nu solicită cheltuieli de judecată, astfel încât dat fiind că aceste sume de bani se acordă doar la cererea părții interesate, în caz contrar încălcându-se principiul disponibilității procesului civil, tribunalul constată că pretențiile apelantului, sunt nefondate.
Mai mult decât atât, prezenta acțiune având ca obiect plata cheltuielilor de judecată, reprezintă practic, o revenire asupra manifestării de voință inițială, exprimată cu ocazia soluționării cauzei în fond și în căile de atac, nefiind posibil ca odată manifestată voința într-un sens sau altul, să se revină asupra acesteia.
Pentru aceste considerente, tribunalul potrivit art.480 codul de procedură civilă va admite apelul, va schimba în tot sentința apelată, în sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul civil declarat de apelantul pârât I. C. D., cu domiciliul în orașul P., ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.1946/20.05.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul cu nr._ , în contradictoriu cu intimatul reclamant P. G. V., cu domiciliul în Târgoviște, Calea Câmpulung, nr. 133, județul Dâmbovița.
Schimbă în tot sentința apelată în sensul respingerii acțiunii.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 16.01.2015.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, |
S. I. | C. G. | A. Ghiorghița |
Red CG/ tehnored CG
Ex 4/19.01.2015
Judecător fond S. M. D.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 60/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Obligaţie de a face. Decizia nr. 18/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|
