Accesiune. Hotărâre din 17-06-2015, Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 37137/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă Nr. 1090/2015
Ședința publică de la 17 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C. Tițoiu
Judecător A. B.
Grefier C. D. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelanții-reclamanți S. V., S. G. împotriva sentinței civile nr._ pronunțată la data de 28.10.2014 de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. C. PRIN PRIMAR, având ca obiect accesiune.
Dezbaterea cauzei și concluziile asupra apelului au avut loc în ședința din 04.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și la care tribunalul a amânat pronunțarea conform art. 394 C. pentru a se depune concluzii scrise.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Prin acțiune civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 08.11.2013 sub nr._, reclamanții S. V. și S. G. au chemat în judecată pe pârâtul M. C. PRIN PRIMAR și au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate dreptul de proprietate asupra construcției casă de locuit compusă din parter și etaj, la parter având trei camere, bucătărie, hol și baie și la etaj având două camere baie, hol și living cu o suprafață utilă de 100 mp, construcție situată pe terenul în suprafață de 271 mp situat în C., ., județul D., în baza accesiunii reale imobiliare.
În motivare au arătat reclamanții că așa cum rezultă din decizia civilă nr. 5064/12.05.2005 sunt proprietarii terenului în suprafață de 278 mp din acte( din măsurători 271 mp), teren intravilan situat în C., ., județul D.. Arată reclamanții că pe teren se aflau edificate două construcții, respectiv o casă cu trei camere acoperită cu țiglă și o casă cu două camere, bucătărie, baie acoperită cu tablă. Începând din anul 2005 arată reclamanții că au demolat construcția casă de locuit cu trei camere, iar în continuarea construcției casă de locuit cu două camere, bucătăria și baie au edificat o nouă construcție compusă din parter și etaj, la parter pe lângă cele două camere, bucătărie și baie, reprezentând construcția veche, mai exista un hol și două dormitoare, iar la etaj având două camere, baie, hol și living, cu o suprafață utilă de 100 mp.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 492 și urm cod civil și art. 35 Cod procedură civilă.
La dosar au fost depuse următoarele înscrisuri: fotocopie act identitate reclamanți, sentința civilă nr._/02.12.2004 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 2566/2004, sentința civilă nr. 5064/12.05.2005 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 8389/2005.
La solicitarea instanței, pentru complinirea cererii de chemare în judecată, au fost depuse de către reclamanți dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 962 lei și certificat eliberat de OCPI D..
Pârâta nu a depus întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 04.02.2014 instanța a încuviințat pentru reclamanți proba cu înscrisuri, proba testimonială în care să fie audiați doi martori, proba cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea construcții.
La termenul de judecată din data de 01.04.2014 cauza a fost suspendată în temeiul art. 242 alin 1 NCPC.
La data de 15.04.2014 reclamanții au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.
La termenul de judecată din data de 17.06.2014 instanța a administrat proba testimonială în cadrul căreia au fost audiați martorii S. A. și Z. I..
În data de 13.06.2014 expert Locusteanu E. a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză în specialitatea construcții.
La termenul de judecată din data de 23.09.2014 reclamanții au depus precizare la acțiune prin care au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate dreptul lor de proprietate în baza accesiunii mobiliare asupra încăperilor adăugate ale imobilului casă de locuit compus din două camere, baie și bucătărie așa cum au fost identificate în raportul de expertiză.
Prin sentința civilă nr._/28.10.2014 pronunțată de Judecătoria C. a fost respinsă acțiunea precizată, formulată de reclamanții S. V. și S. G. în contradictoriu cu pârâtul M. C. prin Primar, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții S. V. și S. G. au invocat dobândirea dreptului de proprietate asupra construcției edificate în regim parter și etaj, începând cu anul 2005, după demolarea unei părți din construcția veche, pe terenul în suprafață de 278 mp (271 mp din măsurători) situat în C. ..
Au justificat dreptul de proprietate asupra construcției în temeiul accesiunii artificiale imobiliare, fiind proprietarii terenului pe care se află construcția, astfel cum rezultă din decizia civilă nr. 5064/12.05.2005.
În ceea ce privește calitatea reclamanților de proprietari asupra terenului, instanța reține din cuprinsul sentinței civile nr._/02.12.2004 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 2566/2004 și sentința civilă nr. 5064/12.05.2005 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 8389/2005, că proprietar asupra terenului în suprafață de 278 mp din acte și asupra construcțiilor reprezentate de casa cu trei camere, hol, cămară din lemn și pământ acoperită cu țiglă și casa cu două camere bucătărie, baie din bolțari, acoperită cu tablă, situate în C. ., este reclamanta S. V..
Reclamanta a dobândit dreptul de proprietate în calitatea de moștenitoare a defunctului M. Gehorghe, în urma partajului realizat prin tranzacția ce a format dispozitivul sentinței civile nr. 5064/12.05.2005.
Fiind un drept real dobândit prin succesiune legală, acesta este un drept propriu al reclamantei, iar un drept comun cu soțul, chiar dacă este dobândit în timpul căsătoriei, fiind o excepție de la comunitatea de bunuri instituită de art. 30 C.fam.
Din acest motiv, numai reclamanta ar putea să se considere proprietară, în temeiul accesiuni artificiale imobiliare, asupra construcțiilor adăugate, în privința reclamantului putând exista doar un drept de superficie, privit ca drept de proprietate asupra construcției edificate cu acordul proprietarului terenului și drept de folosință asupra terenului.
Cu toate acestea, ambii reclamanți au invocat dobândirea dreptului de proprietate asupra construcției adăugate la cea existentă, în temeiul accesiunii imobiliare (f.41), considerând că bunurile sunt comune întrucât sunt dobândite în timpul căsătoriei.
Cum în privința reclamantului S. G. nu sunt îndeplinite condițiile dobândirii prin efectul accesiunii a dreptului de proprietate, iar instanța nu poate schimba temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, respectiv fundamentul juridic al dreptului dedus judecății și nici cauza acțiunii, motiv pentru care instanța apreciază neîntemeiată cererea acestuia.
În privința reclamantei Srăchinescu V., instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 492 C.civ. din 1864 (legea aplicabilă în cauză conform 58 din legea de punere în aplicare nr. 71/2011), „Orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ, cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contră.”
Potrivit art. 482 raportat la art. 480 C.civ. din 1848, pământul este considerat lucru principal și proprietatea asupra lui dă dreptul și asupra a tot ce se unește ca accesoriu cu acesta într-un mod natural sau artificial, proprietatea pământului cuprinzând în sine proprietatea suprafeței și a subfeței lui, așa cum dispune art.489 C.civ.
Un astfel de accesoriu îl reprezintă și construcțiile, proprietarul terenului dobândind prin intermediul accesiunii, ca urmare a exercitării atributelor dreptului său absolut, și proprietatea construcțiilor aflate pe acel teren.
Dispozițiile art. 492 C.civ. instituie în favoarea proprietarului imobilului o prezumție relativă de proprietate asupra construcțiilor edificate pe acel teren, până la proba contrară.
În speță, reclamanta a edificat construcția asupra căreia solicită să se constate calitatea sa de proprietar, în temeiul art. 35 N.c.p.c, fără autorizația de construire impusă de dispozițiile Legii 50/1991.
Potrivit dispozițiilor art. 35 N.C.p.c.,, cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.
Referitor la posibilitatea instanței de a constata dreptul de proprietate al reclamantei asupra construcției nou edificate, se reține că art. 35 NCPC, permite acest lucru numai în măsura în care partea nu poate cere realizarea dreptului său pe orice altă cale prevăzută de lege.
Acțiunea în constatare este o acțiune civilă prin care se cere ca instanța de judecată să constate, prin hotărârea sa, fie existența unui drept (atunci când nu este posibilă realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege), fie inexistența unui pretins drept al pârâtului. Acțiunea în constatare este pozitivă când urmărește constatarea existenței unui drept sau a unui raport juridic, iar hotărârea judecătorească pronunțată în cazul unei astfel de acțiuni nu este susceptibilă de executare silită; de îndată ce a rămas definitivă, ea consfințește cu puterea lucrului judecat existența sau inexistența dreptului ori al raportului juridic.
Pe baza criteriului obiectului lor, acțiunile în constatare se împart în: acțiuni declaratorii, acțiuni interogatorii și acțiuni provocatorii.
Conform art. 35 N.C.p.c., acțiunea în constatare are un caracter subsidiar, iar cât timp reclamantul are la dispoziție un alt mijloc pentru realizarea dreptului, nu poate promova o acțiune în constare, aceasta urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.
Instituind această regulă, legiuitorul a urmărit ca, în măsura în care este posibil, atunci când s-a încălcat un drept să se restabilească ordinea de drept știrbită prin încălcarea respectivă, finalitate ce poate fi atinsă fie printr-o acțiunea în realizare, fie prin orice altă cale prevăzută de lege pentru realizarea dreptului, astfel cum se reglementează în noul cod de procedură civilă care, spre deosebire de vechea reglementare adaugă și posibilitatea realizării dreptului reclamantului "pe orice cale prevăzută de lege".
În acest sens, instanța a reținut că, deși lucrările edificate de reclamanți au fost realizate fără autorizație de construire și cu neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de legea nr. 50/1991R, reclamanții solicită instanței să dea eficiență dispozițiilor art. 492 C.civ. și să constate dreptul acestora de proprietate.
Însă, potrivit art. 59 din Ordinul nr. 839/2009 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a legii nr. 50/1991R, (3) în situația în care construcția realizată fără autorizație de construire întrunește condițiile urbanistice de integrare în cadrul construit preexistent, autoritatea administrației publice locale competente poate proceda la emiterea unei autorizații de construire în vederea intrării în legalitate, în coroborare cu luarea măsurilor legale care se impun, numai în baza concluziilor unui referat de expertiză tehnică pentru cerința esențială de calitate "rezistență mecanică și stabilitate" privind starea structurii de rezistență în stadiul fizic în care se află construcția, precum și pentru cerința esențială de calitate "securitatea la incendiu", numai după emiterea Acordului de mediu, în condițiile legii.
Prin urmare, reclamanții, care fără a solicita vreun aviz legal, din proprie inițiativă au demolat o construcție anterioară și au edificat o nouă construcție, au la îndemână calea realizării dreptului prin . procedurii prevăzute de legea specială, cale pe care însă au înțeles să nu o urmeze.
De altfel, reclamanții nu au realizat niciun demers pentru reglementarea situației juridice a construcției, cu excepția promovării prezentei cereri în justiție.
Este de netăgăduit că întreaga legislație națională, începând cu legea fundamentală (Constituția României), Codul Civil și alte legi speciale în materie, acordă o protecție juridică sporită proprietății private, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, însă această protecție privește strict dreptul de proprietate dobândit în condițiile legii, și nu cu eludarea acesteia.
Astfel, potrivit disp. art. 480 C.civil proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege.
Art. 481 C.civ stabilește că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire
De asemenea, legea specială în materia autorizării executării lucrărilor de construcție, nr. 50/1991R, prevede în cuprinsul art. 1 că (1)Executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare. Autorizația de construire sau de desființare se emite la solicitarea deținătorului titlului de proprietate asupra unui imobil - teren și/sau construcții - ori a altui act care conferă dreptul de construire sau de desființare, în condițiile prezentei legi.(2)Construcțiile civile, industriale, inclusiv cele pentru susținerea instalațiilor și utilajelor tehnologice, agricole sau de orice altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, emisă în condițiile prezentei legi, și a reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor.
În cuprinsul art. 2, același act normativ prevede că (1)Autorizația de construire constituie actul de autoritate al administrației publice locale pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege, referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea și funcționarea construcțiilor.(2)Autorizația de construire se emite în temeiul și cu respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, avizate și aprobate potrivit legii.
În speță, reclamanții nu se pot prevala de buna-credință pentru a beneficia de recunoașterea dreptului de proprietate în condițiile art. 482 și următ. C.civ., câtă vreme nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii, iar reclamanții cunoșteau interdicția legală privind demolarea și construirea fără autorizațiile și avizele legale necesare.
Mai mult chiar, reclamanții aveau la îndemână și procedura intrării în legalitate la care instanța a făcut referire anterior, pe care de asemenea, nu a parcurs-o.
Potrivit principiului de drept procesual instituit de dispozițiile art. 12 alin. 1 NCPC, drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.
În acest sens, instanța reține că reclamanții nu au deschisă calea acțiunii în constatarea dreptului de proprietate reglementată de art. 35 NCPC, câtă vreme au eludat cu știință dispozițiile legii speciale nr. 50/1991R și ale Ordinului nr. 893/2009 privind adoptarea normelor metodologice de punere în aplicare.
Dimpotrivă, analizând conduita procesuală adoptată de reclamanți, precum și argumentele aduse în susținerea cererii de chemare în judecată, instanța constată că aceștia au ignorat în mod conștient dispozițiile legii nr. 50/1991R, optând pentru învestirea instanței de judecată cu soluționarea prezentei cereri.
Însă, față de considerentele anterior expuse, care fundamentează convingerea instanței, se constată că demersul reclamanților în justiție nu poate fi primit deoarece s-ar nesocoti condițiile impuse de lege și care imprimă un caracter subsidiar acțiunii în constatarea dobândirii proprietății, condiționat de lipsa oricărei alte căi legale pentru realizarea dreptului.
O interpretare contrară ar lipsi de conținut și de finalitate dispozițiile legii nr. 50/1991R, în situația în care, fără nicio justificare obiectivă, ci doar prin simpla manifestare unilaterală de voință, părții i-ar fi permisă și recunoscută opțiunea între respectarea procedurii autorizării prevăzute de legea nr. 50/1991R sau, în caz contrar, adresarea ulterior a unei cereri în justiție. Nu în ultimul rând, o astfel de interpretare permisivă a legislației în materie ar duce la încălcarea abuzivă a procedurii speciale prevăzute de legiuitorul național, în condițiile în care părții i s-ar recunoaște de plano o alternativă apreciată ca fiind mai puțin împovărătoare și mult mai avantajoasă ca și costuri financiare și ar nedreptăți persoanele care cu bună-credință se supun dispozițiilor acesteia.
Tot în acest context, trebuie subliniat că reclamaților li s-a solicitat în cursul judecății să depună actele premergătoare obținerii autorizației de construire sau a avizelor necesare, aceștia depunând certificatul de urbanism nr. 591/01.04.2014 eliberat de Primăria Municipiului C. (f.51-53), planul de amplasament și delimitare (f.54-56).
În cuprinsul certificatului de urbanism se menționează că nu poate fi utilizat în scopul declarat (al emiterii certificatului de urbanism conform precizării solicitantului formulată în cerere) pentru construire locuință parter plus un etaj întrucât imobilul este amplasat în zona de locuințe cu regim maxim de înălțime P+2, P.O.T. maxim 35% și C.U.T. maxim 1,05, iar solicitantul propune locuință P+1 cu P.O.T. de 38,37% și C.U.T. de 0,76.
C.U.T. reprezintă coeficientul de utilizare a terenului, fiind raportul dintre suprafața desfășurată a construcției (suma suprafețelor tuturor nivelelor) si suprafața totala a terenului și limitat superior de prevederile planului urbanistic.
P.O.T. reprezintă procentul de ocupare a terenului, fiind raportul dintre suprafața pe care se construiește si suprafața totala a terenului și limitat superior de prevederile planului urbanistic.
Se mai arată în certificatul de urbanism depus de reclamanți că, în vederea realizării prevederilor legii 50/1991, autoritatea administrației publice competentă să emită autorizația de construire are obligația de a analiza modul în care construcția corespunde reglementărilor din documentațiile de urbanism aprobate pentru zona de amplasament, urmând să dispună, după caz, menținerea sau desființarea construcțiilor realizate fără autorizate, solicitarea petentei S. V. neputând fi soluționată favorabil întrucât P.O.T. propus de 38,37 % depășește P.O.T. maxim aprobat de 35%.
În cauză a fost întocmit și raportul de expertiză de către doamna expert Locusteanu E., fiind identificate construcțiile realizate pe terenul situat în C. ..
Potrivit concluziilor expertului suprafața construită la sol a construcției existente rezultată din extinderea casei vechi și supraetajarea, este de 135 mp (f. 66, 77), astfel că raportat la suprafața de 271 mp rezultată din măsurători și intabulată în CF nr._ a municipiului C. (f. 16), P.O.T. este mai mare decât cel maxim de 35 % menționat în certificatul de urbanism, fiind de 49,81% (135 mp împărțit la 271 mp înmulțit cu 100]).
Prin urmare, reclamanții nu îndeplinesc nici condițiile intrării în legalitatea, având o construcție ce depășește cu foarte mult procentul maxim de ocupare a terenului pentru care li s-ar putea emite certificat de urbanism și autorizație de construire.
Acesta este și motivul pentru care, prin certificatul de urbanism nr. 591/01.04.2014 eliberat de Primăria Municipiului C. (f.51-53), se arată că solicitarea reclamantei S. V. nu poate fi soluționată favorabil și acesta nu poate fi utilizat în scopul emiterii certificatului de urbanism pentru construire locuință parter plus un etaj.
În concluzie, a reținut instanța, pe de o parte că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 35 NCPC ce instituie un caracter subsidiar acțiunii în constarea existenței unui drept în patrimoniul reclamanților, cât timp aceștia au deschisă o altă cale prevăzută de lege, respectiv cea a obținerii autorizației de construire anterior începerii lucrării ori cea a intrării în legalitate ulterior, iar pe de altă parte faptul că nu sunt îndeplinite nici condițiile intrării în legalitate prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să le constate dreptul de proprietate asupra unei construcții ce nu respectă condițiile pentru emiterea certificatului de urbanism, având o suprafață ce depășește cu mult procentul maxim de ocupare a terenului admis de lege.
Față de toate aceste considerente, instanța a respins acțiunea precizată, formulată de reclamanții S. V. și S. G., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanții S. V. și S. G., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
Arată că în mod greșit a respins acțiunea, cu o primă motivare potrivit căreia acțiunea este inadmisibilă, în condițiile în care ar exista o altă cale prin care reclamanții pot cere realizarea dreptului.
Instanța a motivat că această cale prin care reclamanții pot cere realizarea dreptului este reglementată de dispozițiile art.59 din Ordinul 839/2009 privind procedura administrativă de eliberare a autorizației de construcție.
Susține că motivarea este greșită deoarece la dosarul cauzei se afla depus certificatul de urbanism nr.591/01.04.2014, eliberat de Primăria Mun. C. și Planul de amplasament și delimitare, documente care probează faptul reclamanților a încercat realizarea dreptului pe cale administrativă.
Astfel, soluția de respingere a acțiunii cu motivarea ca fiind inadmisibilă este nelegală, deoarece reclamanții au făcut dovada cu actele depuse la dosarul cauzei că au încercat reglementarea juridică în ceea ce privește construcția pe cale administrativă, însă această acțiune reprezentând singura cale de intrare în legalitate cu privire la această construcție existentă.
De asemenea, în mod greșit instanța a reținut că acțiunea nu este fondată, deoarece nu au îndeplinit condițiile intrării în legalitate având o construcție care depășește cu foarte mult procentul maxim de ocupare al terenului pentru care s-ar putea emite autorizație de construire.
Arată că pe terenul în suprafață de 278 mp. din C., ., se aflau edificate două construcții, respectiv o casă cu trei camere acoperită cu țiglă și o casă cu două camere, bucătărie, baie, acoperită cu tablă.
Suprafață construită a celor două construcții edificate anterior, depășea de asemenea procentul de 35% POT, fiind vorba de construcții care au fost edificate cu foarte mult timp în urmă.
Apelanții-reclamanți solicită să se constate că justifică un interes legitim pentru ca această construcție să aibă o reglementare juridică, că procentul 3,37% POT nu constituie un impediment pentru a nu se da o soluție juridică favorabilă cu privire la această construcție și că acest procent este un procent care exista și în momentul în care pe aceeași suprafață de teren de 171 mp existau edificate anterior două construcții.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței se constată că apelul este întemeiat.
În mod greșit instanța de fond a reținut că reclamanții au la îndemână o altă cale pentru realizarea dreptului lor, respectiv obținerea autorizației de construire sau . realizarea condițiilor cerute de lege pentru obținerea autorizației de construire.
Prin acțiunea de față, întemeiată pe dispozițiile art. 35 N.C.pr.civ. și art. 492 C.civ. de la 1864, reclamanții au solicitat instanței să se constate dreptul de proprietate asupra construcției edificată pe terenul proprietatea lor, în baza accesiunii reale imobiliare.
Dispozițiile art. 35 N.C.P.C. prevăd că acela care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept, cererea neputând fi primită dacă partea poate cerere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege, iar potrivit art. 492 C.civ. de la 1864 incident în cauza de față, ”orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ, cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contră”.
Autorizația de construire nu constituie titlu de proprietate, iar obținerea acesteia nu echivalează cu realizarea dreptului de proprietate, pentru a putea fi aplicabilă teza a doua a art. 35 N.C.P.C. și care să facă inadmisibilă formularea unei acțiuni în constarea dreptului de proprietate.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 50/1991 republicată, autorizația de construire constituie actul de autoritate al administrației publice locale pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege, referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea și funcționarea construcțiilor și se emite în temeiul și cu respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, avizate și aprobate potrivit legii.
Prin urmare, autorizația de construire este un act administrativ care conferă dreptul de a construi, de a consolida sau repara o construcție deja existentă și care asigură respectarea dispozițiilor legale în materia executării lucrărilor de construcție, iar realizarea lucrărilor de construcție cu încălcarea dispozițiilor legale specifice poate avea consecințe pe planul raporturilor de natură administrativă, conform Legii 50/1991, cu modificările și completările ulterioare, antrenând o răspundere contravențională.
Nu există nicio dispoziție legală care să prevadă că autorizația de construire, prin ea însăși, duce la dobândirea dreptului de proprietate, astfel că în mod greșit instanța a apreciat că reclamanta nu are deschisă calea acțiunii în constatarea dreptului de proprietate.
Așadar, instanța de apel apreciază că acțiunea în constatare formulată de reclamanți nu numai că este admisibilă, aceștia neavând la îndemână altă cale pentru realizarea dreptului lor de proprietate, dar este și întemeiată.
Reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului cu sentința civilă nr. 5064/12.05.2005 pronunțată de Judecătoria C., iar cu privire la construcția pe care au edificat-o pe acest teren au devenit proprietari prin accesiune, în conformitate cu prevederile art. 482 raportat la art. 480, precum și art. 492 din Codul Civil de la 1948, dispoziții citate chiar de către instanța de fond, pârâta nefăcând dovada contrară, pentru a răsturna prezumția de proprietate asupra construcției instituită de art. 492 C.civ. în favoarea reclamanților.
Față aceste considerente, în temeiul art.480 alin. 2 C.pr.civ. va fi admis apelul, va fi schimbată sentința și va fi admisă acțiunea reclamanților, astfel cum a fost precizată, constatându-se că aceștia au dobândit prin accesiune imobiliară artificială dreptul de proprietate asupra construcției P+1, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză întocmit de expertul Locusteanu E..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de reclamanții S. V., CNP_ și S. G., CNP_, ambii cu domiciliul în C., ., județ D., împotriva sentinței civile nr._/28.10.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ în contradictoriu cu pârâtul M. C. prin Primar cu sediul în C., ., nr. 7, județul D..
Schimbă sentința, în sensul că admite acțiunea reclamanților, astfel cum a fost precizată și constată dreptul de proprietate al acestora asupra construcției P+ 1 E, astfel:la parter 3 camere, hol, bucătărie, baie, garaj și la etaj: 2 dormitoare, living, hol, baie și terasă, situată pe terenul proprietatea reclamanților, în suprafață de 271 mp, din C., ., jud. D., drept dobândit prin accesiune imobiliară.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Iunie 2015
Președinte, A. C. Tițoiu | Judecător, A. B. | |
Grefier, C. D. S. |
Red. A.B./Tehn. S.V./Ex.5
Jud. fond. C.M.B.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 416/2015. Tribunalul DOLJ | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5312/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
