Anulare act. Decizia nr. 40/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 40/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 5528/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 40/2015
Ședința publică de la 26 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. L. M.
Judecător L. A.
Judecător D. F. S.
Grefier E. B.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor care au avut loc în ședința publică de la 19 ianuarie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la aceeași dată care face parte integrantă din prezenta decizie, privind judecarea recursului declarat de recurenții reclamanți B. D., B. A. M., împotriva sentinței civile nr. 6950 din 14.05.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât B. M., având ca obiect anulare act .
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 13.08.2013 reclamanții B. D. și B. A. M. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. M. să se constate nulitatea absolută a actului de cesiune autentificat sub nr. 584/06.03.2004 de BNP E. D. prin care bunica lor B. G. cedează pârâtului B. M. drepturile succesorale și din comunitatea de bunuri pe care le avea la acea dată după moștenirea soțului său, bunicul reclamanților B. I., drepturi ce făceau obiectul procesului de partaj din dosarul nr. 1164/civ/2004 aflat la acea dată pe rolul Tribunalului D. la care s-a atașat dosarul nr._/2002 al Judecătoriei C. și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, reclamanții au arătat că în fapt, la data de 17.12.2009 a decedat numita B. G., bunica lor paternă și mama pârâtului B. M., învederând că aceasta a decedat în timpul litigiului dintre moștenitorii soțului său precedat B. I., litigiu ce a fost înregistrat sub nr._/215/2007 la Judecătoria C. și în care s-a dat o hotărâre irevocabilă de către Curtea de Apel C., potrivit deciziei nr. 1078/11.01.2010. Au precizat că instanțele de judecată au stabilit ca pe numele moștenirii bunicii lor, B. G., care deținea ¼ din cota de ½ în calitatea sa de soție supraviețuitoare a lui B. I. să îi fie atribuit lotul nr. 1, astfel, în prezent, masa bunurilor succesorale rămase după decesul autoarei B. G. este următoarea: cota de ½ din următoarele bunuri: suprafața de 1502 m.p. teren situat in extravilanul orașului C., T91, P 19; suprafețele de 899 m.p. si 275 m.p. situate in C., . 71A; un apartament situat in C., cart.Rovine, ., ., cu doua camere si dependințe; o mobila dormitor formata din recamier, o masa cu patru scaune si vitrina, un aragaz si doua machete; bunurile descrise in lotul nr. 1 si sultele aferente aceluiași lot, potrivit s.c. nr._/26.11.2008 pronunțata de Judecătoria C. in dosarul nr._/215/2007 rămasa irevocabila prin d.c.1078/11.10.2010 a Curții de Apel C., sunt pe numele moștenirii lui B. G., iar moștenitori cu vocație succesorala după decesul acesteia
au rămas dupa cum urmează:reclamanții, B. D. si B. A.-M., in calitate de nepoți de fiu, descendenți din clasa I de moștenitori, cu cota de 1/10 fiecare; pârâtul B. M., in calitate de fiu al defunctei B. G., descendent din clasa I de moștenitori, cu cota de 1/5 din moștenirea acesteia;nunitul B. N., in calitate de fiu al defunctei B. G., descendent din clasa I de moștenitori, cu cota de 1/5 din moștenirea acesteia;numita Dobrita I., in calitate de fiica al defunctei B. G., descendenta din clasa I de moștenitori, cu cota de 1/5 din moștenirea acesteia;numiții B. A., B. F., B. (D.) A. si B. I.-M., in calitate de nepoți de fiu ai defunctei B. G., descendenți din clasa I de moștenitori, cu cota de 1/20 fiecare din moștenirea acesteia.
Întrucât bunurile ce fac obiectul masei partajabile descrise mai sus, precum si sultele stabilite prin hotărârile judecătorești la care s-au referit, practic au rămas tot in indiviziune au solicitat instanței de judecata sa pună capăt stării de indiviziune prin admiterea cererii lor si sa partajeze averea succesorala rămasa de pe urma defunctei B. G., cu obligarea paraților la plata cheltuielilor de judecata in dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei C. cu termen de judecata la data de 25.02.2013. Dupa parcurgerea mai multor termene de judecata paratul B. M. a depus la dosarul cauzei menționate mai sus actul de cesiune autentificat sub nr.584/06.03.2004 de BNP E. D. cu sediul in C., Calea București ., jud.D., prin care bunica lor B. G. cedează paratului B. M. dreptului succesorale si din comunitatea de bunuri pe care le avea la acea data după moștenirea soțului sau, bunicul nostru B. I., drepturi ce făceau obiectul procesului de partaj din dosarul nr.1164/civ./2004 aflat la acea data pe rolul Tribunalului D., la care s-a atașat dosarul nr._/2002 al Judecătoriei C.. Dupa depunerea acestui înscris, la termenul din data de 21.01.2013, paratul B. M. a depus o întâmpinare prin care solicita instanței de judecata sa constate ca cererea lor privind partajarea averii succesoralei dupa autoarea comună B. G., ar fi rămas fara obiect deoarece aceasta ii cedase anterior, prin actul atacat in prezenta cauza, drepturile sale succesorale si din comunitatea de bunuri cu soțul sau B. I., paratul B. M. urmând sa se substituie in drepturile acesteia in dosarul de partaj nr._/2002 al Judecătoriei C. si sa continue procesul de partaj in locul acesteia, sa ceara sa se atribuie in lotul sau si partea cuvenita lui B. G., fara nici o pretenție din partea acesteia.In procesul de partaj menționat mai sus paratul B. M. nu a întrebuințat actul de cesiune contestat in prezenta cauza, astfel ca instanțele de judecata au stabilit irevocabil ca lotul nr.I se atribuie pe numele moștenirii lui B. G. ce decedase in timpul procesului. Este evident ca B. M., daca ar fi folosit actul contestat in timpul procesului de partaj s-ar fi expus riscului ca drepturile de moștenire si din comunitatea de bunuri ale lui B. G. sa fie impartite tuturor moștenitorilor acceptanti ai succesiunii lui B. I. dupa care se i făcea ieșirea din indiviziune. Acest act insa, paratul B. M., l-a folosit in dosarul nr._ al Judecătoriei C., dar actul este combătut de decizia irevocabila nr.1078/11.10.2010 a Curții de Apel C. care stabilește ca lotul nr.1 se atribuie pe numele moștenirii lui B. G..
Cu privire la actul de cesiune contestat in prezenta cauza, reclamanții au susținut că este lovit de nulitate absoluta deoarece la data încheierii sale, cedenta B. G. era o persoana in vârsta, suferinda de dementa altzheimer si, potrivit dispozițiilor art. 30 din Lg.17/2000 privind asistenta sociala a persoanelor vârstnice, nu putea incheia in mod valabil acte juridice civile decât in prezenta unui curator sau a unei persoane autorizate din cadrul Serviciului de Asistenta Sociala.
În susținerea cererii reclamanții au solicitat administrarea probelor cu înscrisuri, interogatoriul paratului si expertiza medico-legala
La data de 24.04.2013, reclamanții au depus precizare la acțiune prin care au învederat că temeiul juridic al cererii lor este art. 30 din Legea nr. 17/2000 cu privire la asistarea socială a persoanelor vârstnice cu ocazia încheierii actelor juridice.
Alăturat cererii precizatoare au depus actul de cesiune a cărui nulitate au invocat și fișa de observație clinică generală a defunctei B. G., cedentă în actul de cesiune.
Prin aceeași cerere reclamanții au evaluat obiectul cererii de chemare în judecată la suma de 70.000 lei.
La data de 24.04.2013, pârâtul B. M. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii în nulitatea actului de cesiune nr. 584/06.03.2004, ca neîntemeiată cu motivarea că la data când s-a încheiat actul de cesiune autoarea R. G. era în deplinătatea facultăților mintale, iar în dosarul de partaj nr._/2002, al Judecătoriei C. la care aceștia fac referire, B. G. a fost parte în proces, în nume propriu, fără să fie nevoie să fie reprezentată de altcineva, învederând că și după încheierea cesiunii de drepturi succesorale aceasta a stat în proces în nume propriu. În susținerea aceluiași argument invocat în apărare de către pârât, în întâmpinare s-a menționat că în situația în care cedenta a fost suferindă și lipsită de discernământ, la acel moment, trebuia invocată incapacitatea acesteia de a-și apăra drepturile, pârâtul susținând că la acea vreme, cedenta avea deplină reprezentare a actelor și faptelor sale și nu există nici un act sau fapt, care să dovedească contrariul.
În ceea ce privește dispozițiile legale invocate de reclamanți, pârâtul a arătat că acestea prevăd că persoanele în vârstă, pot solicita să fie asistate de un reprezentant al serviciilor de asistență socială, la încheierea unor acte de dispoziție. P. urmare asistarea este obligatorie numai atunci când este cerută de persoana interesată, de altfel, notarul dacă ar fi avut îndoieli cu privire la facultatea de înțelegere a cedentei, ar fi putut să îi pună în vedere să fie asistată de o persoană din cadrul serviciilor sociale, iar în ceea ce privește prezenta unui curator, a apreciat că aceasta nu era necesară atâta timp cât cedenta era o persoană sănătoasă din punct de vedere psihic, nefiind imobilizată la pat și a învederat că reclamanții confundă curatela cu punerea sub interdicție.
Pârâtul a mai susținut că instituirea curatelei nu presupune lipsa discernământului ci dimpotrivă persoana vizată are reprezentarea deplină a actelor și faptelor sale numai că din motive fizice, din cauza bătrâneții nu poate să își administreze bunurile sau să își apere interesele, apreciind că din modul în care este motivată acțiunea reclamanții lasă să se înțeleagă că ar fi vorba de fapt, de abolirea discernământului, lucru care trebuia dovedit însă și nici nu intră sub incidența legii invocate.
La termenul din data de 03.07.2013 instanța în temeiul rolului activ a pus în vedere reclamanților să precizeze natura juridică a nulității invocate, să lămurească cauzele acesteia și să arate temeiul juridici, iar la data de 09.10.2013 reclamanții au depus precizare la acțiune prin care au arătata că invocă două cauze de nulitate absolută a actului de cesiune ce face, respectiv prima cauză de nulitate absolută se referă la lipsa consimțământului valabil dat de B. G. la data încheierii actului contestat, cauza prevăzută de art. 948 alin. 2 din vechiul cod civil în vigoare la data încheierii actului, cu motivarea că B. G. avea vârsta de peste 80 de ani, era într-o stare avansată de boală, motiv pentru care nu putea să își dea seama de actele și faptele sale. Reclamanții au susținut că actele medicale dar și prezumțiile firești la care trebuia să ajungă judecătorul îi îndreptățesc să solicite să le fie admisă proba cu martori și cu expertiză medico legală care să stabilească dacă la data încheierii actului de cesiune, B. G. avea sau nu discernământ.
Cea de-a doua cauză de nulitate absolută invocată de reclamanți se referă la nerespectarea dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, cu motivarea că acest act normativ derogă de la normele de drept comun cu privire la nulitatea convențiilor în sensul că interzice încheierea în mod valabil de acte juridice civile de către persoanele vârstnice fără ca acestea să fie asistate de un curator sau o persoană autorizată din cadrul Serviciului de Asistență Socială, ori B. G., la data încheierii actului de cesiune, nu a fost asistată, în condițiile acestui text de lege, în fața notarului public, de un curator sau o persoană autorizată din cadrul Serviciului de Asistență Socială.
În cauză au fost administrate probele încuviințate prin încheierea de ședință din data de 29.05.2013, respectiv: proba cu înscrisuri în cadrul căreia au fost depuse la dosar de către părți sentința civilă nr._ din data de 26.11.2009, decizia nr. 169 din data de 14.04.2010, act de cesiune autentificat sub nr. 524 din data de 05.03.2004,acte de stare civilă, proba cu interogatoriul reciproc al părților, proba testimonială, fiind audiați martorii D. C., C. Z. L., G. D. și C. V. .
Referitor la caracterizarea acțiunii introduse, instanța a reținut că reclamanții atât în cererea inițial formulată cât și în cererea precizatoare, depusă la solicitarea instanței, au solicitat expres constatarea nulității absolute a unui act juridic, dar au invocat, în fapt, motive de nulitate relativă. Pentru a caracteriza acțiunea introdusă, instanța trebuie să se orienteze nu după sensul literal sau juridic al termenilor folosiți, ci după cel pe care reclamanții au înțeles să-l atribuie acelor termeni, după natura dreptului și a scopului urmărit prin exercitarea acțiunii. În cauza de față, având în vedere finalitatea urmărită de către reclamanți prin promovarea prezentei acțiunii, raportat la împrejurarea că atât prin cererile scrise adresate instanței, cât și oral, în cursul susținerilor făcute, reclamanții asistați de apărător, au solicitat ca acțiunea să fie considerată ca fiind acțiunea în constatarea nulității absolute a actului de cesiune a drepturilor succesorale, instanța reține că nu este vorba de o eroare de terminologie juridică la care se referă art. 84 din C.proc. civ. Prin urmare, în condițiile în care pentru determinare clară a obiectului și temeiului juridic al cererii de chemare în judecată instanța potrivit art. 129 alin.(4) C.proc. civ. a cerut lămuri și precizări, iar reclamanții au înțeles că mențină obiectul cererii astfel cum acesta a fost stabilit inițial, respectiv constatarea nulității absolute, instanța, întemeindu-se pe dispozțiile art. 84 C.proc. civ., nu poate să considere acțiunea supusă judecății ca fiind în anulare(constatarea nulității relative) și să modifice obiectul cererii în acest sens. Astfel, în conformitate cu dispozțiile art. 129 alin.(6) C.proc. civ. conform cărora instanța este obligată să se pronunțe asupra celor solicitate de către părți, instanța urmează să analizeze cauza supusă judecății în limitele investirii, cu respectarea principiului disponibilității.
La termenul de judecată din data de 07.05.2014 instanța a supus dezbaterii excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârât, la analiza căreia va proceda cu prioritate în raport de dispozițiile art. 137 C.proc. civ.
Prin sentința civilă nr.6950/14.05.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul B. M..
A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții B. D. și B. A. M. împotriva pârâtului B. M., având ca obiect acțiunea în constatarea nulității absolute a actului de cesiune autentificat sub nr. 584 la data de 06.03.2004 de BNP E. D..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Actul juridic al cărui nulitate se invocată în prezenta cauză este reprezentat de actul de cesiune autentificat sub nr. 584 din 05.03.2004 de BNP E. D., încheiat între numita B. Gheorhjița, în calitate de cedent, și pârâtul B. M., în calitate de cesionar, având ca obiect "toate drepturile din comunitate și succesorale ale cedentei, dobândite ca moștenire de la soțul său B. I. și pentru care se află pe rolul instanței judecătorești procesul de partaj succesoral, ce face obiectul dosarului nr. 1164/CIV/2004 al Tribunalului D..
Prin acțiunea introductivă, reclamanții au solicitat a se constata nulitatea absolută a contractului de cesiune menționat mai sus pe motiv că, la data încheierii actului nu erau respectate dispozițiile art. 30 din Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, iar înstrăinătoarea B. G. ( autoarea reclamanților și a pârâtului), în prezent decedată „era o persoană în vârstă, suferind de „demență Alzheimer ".
Pârâtul a invocat prescripția dreptului material la acțiunea cu motivarea că termenul de exercitare a acțiunii în constatare a nulității relative s-a prescris în conformitate cu dispozițiile Decretului nr. 167/1958.
Decretul nr. 167/1958, privind prescripția extinctivă reglementează la art. 3 al. 1 termenul general de prescripție de 3 ani aplicabil și în cazul acțiunilor în anularea unui act juridic, iar la art. 9 din actul normativ menționat se arată momentul de la care începe sa curgă acest termen. În prezenta cauză instanța este investită cu o acțiune în nulitate absolută, nulitate care, deși are aceleași efecte ca și nulitatea relativă( efectul de ineficacitate a actului juridic), regimul juridic al acesteia este distinct. Astfel, nulitatea relativă este prescriptibilă, pe când cea absolută este imprescriptibilă(nu este supusă prescripției extinctive).
Cum, în speta, reclamanții nu invoca, nulitatea relativă pentru a fi aplicat acțiunii formulate de aceștia termenul de prescripție de 3 ani, ci nulitatea absolută, acțiunea ce formează obiectul prezentului dosar este guvernata de regulile aplicabile nulității de ordine publică, care este imprescriptibila din punct de vedere extinctiv.
Prin urmare, având în vedere argumentele menționate instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată.
Referitor la fondul cauzei deduse judecății, analizând actele și lucrările dosarului în raport de dispozițiile legale aplicabile instanța a reținut următoarele:
În cauza supusă analizei reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a actul de cesiune autentificat sub nr. 584 din 05.03.2004 de BNP E. D., încheiat între numita B. Gheorhjița, în calitate de cedent, și pârâtul B. M., în calitate de cesionar. Printre cauzele nulității absolute reclamanții au făcut referire la lipsa consimțământului, invocând nerespectarea dispozițiilor art. 948, alin. (2) din Codul civil din 1865, precum și nerespectarea prevederilor art. 30 din Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, prin neasigurarea asistenței unui curator sau a unei persoane autorizate din cadrul Serviciului de Asistență Socială.
Cu privire la lipsa consimțământului reclamanții au arătat că la momentul încheierii actului contestat, cesionara B. G. nu putea să-și dea seama de actele și faptele sale, neavând discernământ, suferind de demență Alzheimer.
Față de aceste argumente ale reclamanților( invocate în susținerea lipsei consimțământului), instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 948 Cod civil, condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părților ce se obligă, un obiect determinat și o cauză ilicită.
În raport de textul legal menționat, sunt reținute drept cauze de nulitate absolută: încălcarea dispozițiilor legale referitoare la capacitatea civilă a persoanelor (dacă este vorba despre incapacități speciale de folosință a persoanei fizice, instituite pentru ocrotirea unui interes obștesc, despre lipsa capacității de folosință a persoanei juridice sau nerespectarea principiului specialității capacității de folosință a acesteia); lipsa totală a consimțământului; nevalabilitatea obiectului;nevalabilitatea cauzei contractului (în situația în care cauza lipsește datorită scopului imediat, cauza este ilicită sau imorală);nerespectarea formei cerute ad validitatem; încălcarea ordinii publice; fraudarea legii.
În categoria cauzelor de nulitate relativă se regăsesc:nerespectarea regulilor referitoare la capacitatea civilă a persoanei, în cazurile în care nu este incidentă nulitatea absolută;lipsa discernământului la încheierea contractului;viciile de consimțământ; nerespectarea dreptului de preempțiune izvorât din lege.
În ce privește sfera de aplicare a cauzelor de nulitate absolută, este de reținut că lipsa discernământului sau diminuarea acestuia ca efect al demenței Alzheimer, prin esența lor, nu pot să determine o lipsa totală a consimțământului și nici nu pot fi confundate cu acesta.
Prin urmare, chiar dacă în cauză s-ar fi produs dovada faptului că cesionara B. G. la momentul încheierii actului de cesiune nu a avut discernământ, consecința lipsei de discernământ este distinctă față de lipsa consimțământului.
Astfel, având în vedere că lipsa discernământului la încheierea unui act juridic este sancționată cu nulitatea relativă, și nu cu nulitatea absolută, așa cum au susținut reclamanții, instanța, raportat la principiul disponibilității nu poate să se pronunțe și asupra nulității relative a contractului de cesiune în discuție, dacă reclamanții, atât în acțiunea introductivă, cât și în completarea la acțiune, au arătat, în mod clar, că doresc constatarea nulității absolute a contractului, chiar dacă, în motivarea acțiunii, au invocat cauze ce atrag sancțiunea nulității relative.
Raportat, însă, la obiectul real al acțiunii — constatarea nulității absolute a contractului instanță, față de cele reținute mai sus, instanța constată că în prezenta cauză nu s-a făcut dovada lipsei consimțământului cesionarei B. G. la momentul încheierii actului juridic al cărui nulitate absolută se invocă.
Referitor la cauza de nulitate absolută constând în nerespectarea prevederilor art. 30 din Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, prin neasigurarea asistenței unui curator sau a unei persoane autorizate din cadrul Serviciului de Asistență Socială, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor invocate:
"Persoana vârstnica, astfel cum este definita la art. 1 alin. (4), va fi asistata, la cererea acesteia sau din oficiu, după caz, in vederea încheierii unui act juridic de înstrăinare, cu titlu oneros sau gratuit, a bunurilor ce-i aparțin, in scopul întreținerii si îngrijirii sale, de un reprezentant al autorității tutelare a consiliului local in a carui raza teritoriala domiciliază persoana vârstnica respectiva.
În ceea ce privește noțiunea de persoană vârstnica la care se face referire în textul de lege menționat, în conformitate cu art. 1,alin.(4) din același act normativ: "Sunt considerate persoane vârstnice, in sensul prezentei legi, persoanele care au împlinit vârsta de pensionare stabilita de lege."
Totodată,art.3 prevede că:"Beneficiază de prevederile prezentei legi persoana vârstnica, definita la art. 1 alin. (4), care se găsește in una dintre următoarele situații: a) nu are familie sau nu se afla in întreținerea unei sau unor persoane obligate la aceasta, potrivit dispozițiilor legale in vigoare; b) nu are locuința si nici posibilitatea de a-și asigura condițiile de locuit pe baza resurselor proprii; c) nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea îngrijirii necesare; d) nu se poate gospodari singura sau necesita îngrijire specializata; e) se afla in imposibilitatea de a-si asigura nevoile sociomedicale, datorita bolii ori stării fizice sau psihice.
Ori, în cauza de față, din cuprinsul actului de cesiune, a cărui autenticitate nu a fost contestată prin înscriere în fals, rezultă că numita B. G. nu a solicitat să i se asigure asistență în condițiile art. 30 din Legea nr.17/2000.
Totodată instanța a reținut că autoarea reclamanților nu se afla în niciuna dintre situațiile reglementate de art. 3 din actul normativ menționat pentru a beneficia de prevederile acestuia.
Mai mult, chiar în ipoteza aplicabilității în speță a dispozițiilor art. 30 din Legea nr.17/2000, instanța constată că nerespectarea acestui text de lege nu atrage sancțiunea nulității absolute a actului juridic încheiat de persoană vârstnica care necesită asistență și ocrotire socială.
În aceste condiții, având în vedere argumentele de mai sus, instanța a respins acțiunea în nulitate absolută, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții reiterând istoricul procesual și susținând, în esență, greșita analiză și interpretare a probelor de către prima instanță, expertiza medico-legală care ar fi lămurit cauza sub aspectele invocată fiind nejustificat refuzată de instanța de fond.
Prin întâmpinare intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Recursul este nefondat.
Tribunalul constată neîntemeiate criticile recurenților, prima instanță analizând corect problematica de fapt și de drept dedusă judecății, în raport de materialul probator administrat în cauză și dispozițiile legale incidente în materie, neexistând motive de reformare a sentinței atacate.
Astfel, între motivele de nulitate invocate, se menționează lipsa consimțământului ca efect al lipsei discernământului cedentei B. G., la data perfectării tranzacției, pe considerentul stării sale de sănătate mintală precară, din cauza căreia nu ar fi fost conștientă de efectele produse de un atare contract în patrimoniul său.
Că lipsa discernământului la data încheierii actului juridic civil se constituie în cauză de nulitate relativă a actului juridic și nu de nulitate absolută, este deja reputat în literatura de specialitate, lipsa discernământului neechivalând sub nicio formă cu lipsa consimțământului, cum tind a acredita reclamanții, când invocă din neștiință nulitatea absolută a contractului de cesiune pentru lipsa discernământului.
De menționat că analiza discernământului se face în literatura juridică atunci când se examinează capacitatea de a încheia acte juridice, apreciindu-se că, în timp ce capacitatea este o stare de drept, discernământul este o stare de fapt, ce nu se confundă însă cu consimțământul, ce reprezentă, în concret, exteriorizarea voinței de a încheia un act juridic.
Discernământul ține de caracterul conștient al voinței manifeste de a perfecta un act juridic, însă lipsa discernământului nu este asimilată lipsei totale de consimțământ întâlnită în cazul erorii obstacol.
De aceea persoanele cu capacitate deplină de exercițiu sunt prezumate a avea discernământul necesar pentru încheiere de acte juridice, iar cei lipsiți de capacitate de exercițiu sunt prezumați a nu avea discernământ din cauza, fie a vârstei fragede, fie a vârstei înaintate sau lipsei sănătății mintale, în ultimul caz fiind vorba despre majorii puși sub interdicție.
Dacă în cazul lipsei totale a consimțământului sancțiunea legală este în mod cert nulitatea absolută a actului juridic, deoarece sancțiunea intervine pentru absența unui element esențial fără de care actul juridic nu poate lua naștere, respectiv a voinței manifeste a actului juridic, prin sancțiunea menționată urmărindu-se ocrotirea unui interes general, în ipoteza lipsei discernământului, sancțiunea trebuie să fie una de protecție în favoarea persoanei interesate, care a contractat fără putința de a aprecia cu privire la efectele manifestării sale de voință.
Astfel, ori de câte ori lipsa cauzei se datorează lipsei de discernământ, atât scopul mediat cât și cel imediat lipsesc deoarece în structura voinței juridice intră ambele elemente componente - consimțământul și cauza, - fiecare dintre ele presupunând existența discernământului. În această situație, lipsa cauzei atrage nulitatea relativă a respectivului contract de cesiune, deoarece aceasta este sancțiunea care intervine în cazul lipsei discernământului.
D. urmare, este și firesc să se aplice sancțiunea nulității relative, de vreme ce aceeași sancțiune de protecție este operantă și în ipoteza încheierii actelor juridice de către persoane lipsite de capacitate de exercițiu, fără încuviințarea ocrotitorului legal ori de cei puși sub interdicție, deci lipsiți de discernământ, context în care, se impune aceeași identitate de rațiune și în ipoteza actelor juridice perfectate de persoanele nepuse sub interdicție, deși lipsite de discernământ.
Este adevărat că, una dintre cerințele pentru existența consimțământului o constituie ca acesta să provină de la o persoană cu discernământ, dar lipsa discernământului (motiv de nulitate relativă) nu poate conduce, în nici un caz, la absența totală a consimțământului (motiv de nulitate absolută), ci la existența unui consimțământ nevalabil.
Așadar, acestea sunt considerentele pentru care Tribunalul apreciază că, din perspectiva sancțiunii nulității relative și nu acelei absolute trebuia analizat motivul de nulitate invocat de reclamanți, și anume al lipsei de discernământ a cedentei în speța dedusă judecăți. Însă, având în vedere dispozițiile art. 129 alin. ultim C.pr.civ., ce consacră principiul disponibilității, ca principiu fundamental de drept procesual civil, atât timp cât învestirea instanței a fost făcută de reclamanți, atât în acțiunea introductivă, cât și în completarea ulterioară a acesteia, cu privire strict la constatarea nulității absolute a respectivului contract de cesiune, instanța nu se poate pronunța decât în limitele învestirii sale, astfel cum just a statuat și instanța de fond.
Pentru aceste considerente legale Tribunalul, în baza art. 312 alin. 1 Cprciv, urmează să respingă recursul dedus judecății, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenții reclamanți B. D., B. A. M., împotriva sentinței civile nr. 6950 din 14.05.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât B. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Ianuarie 2015.
Președinte, S. L. M. | Judecător, L. A. | Judecător, D. F. S. |
Grefier, E. B. |
Red.jud.D.F.S.
Tehn.F.M./2 ex.
Jud.fond.R.S.
| ← Pretenţii. Hotărâre din 21-01-2015, Tribunalul DOLJ | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
