Pretenţii. Hotărâre din 21-01-2015, Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 41569/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 93/2015
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. L. M.
Judecător D. F. S.
Grefier E. B.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind apelul declarat de apelantul reclamant S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., împotriva sentinței civile nr. 5211 din 8 aprilie 2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât G. M. C., intimata chemat în garanție C. DE A. DE SĂNĂTATE D., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează
- intimata chemat în garanție C. DE A. DE SĂNĂTATE D., nu a depus întâmpinare,
- se solicită judecarea cauzei în lipsă,
Constatând dosarul în stare de judecată, instanța reține cauza în pronunțare .
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea formulată la data de 09.12.2013 și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub numărul_ reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a chemat în judecată pe pârâtul G. M. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 5249,82 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate cu acordarea serviciilor medicale.
În motivare reclamantul a arătat că pârâtul a fost internat în secția chirurgie toracică în perioada 11.01-22.01.2010, contravaloarea zilelor de spitalizare fiind în cuantum de 5249,82 lei, sumă care nu a fost achitată până în prezent, fiind întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, prevăzute de art.998 și art.999 C.civil și ale art.313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
A mai arătat că pârâtul avea obligația să efectueze demersurile legale pentru a stabili vinovăția autorului faptei ilicite, chiar și numai in scopul rezolvării obligațiilor ce rezultă din acordarea serviciilor medicale, demers nedovedit anterior promovării acțiunii in instanța, astfel că se poate prezuma ca pârâta își recunoaște culpa prevăzută de dispozițiile art.998-999 C.civ, constatând in omisiunea sau neglijența de a întreprinde demersuri judiciare pentru a face dovada că starea sănătății sale a fost afectată de o altă persoană care ar răspunde față de furnizorul de servicii medicale conform dispozițiilor art.313 din Legea nr.95/2006.
Totodată a specificat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv: fapta ilicită care constă in neformularea unei plângeri penale împotriva persoanei responsabile pentru a atrage incidența prevederilor art.313 din Legea nr.95/2006; prejudiciul cauzat unității care constată in contravaloarea serviciilor medicale acordate pârâtului cu ocazia internării; raportul de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs, ca legătură de la cauză la efect și condiția vinovăției făptuitorului ca atitudine psihică a acestuia față de fapta sa și de prejudiciul produs, in momentul săvârșirii faptei.
De asemenea, a menționat că suma pretinsă cu titlu de despăgubire reprezintă o creanță bugetară, iar termenul de prescripție este supus prevederilor art. 131 din OG nr. 92/2003, fiind de 5 ani.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.998, 999 C.civil, art.112 C. proc. civ., art.313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Cererea a fost scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. 2 din OUG nr. 80/2013.
Cererii formulate reclamantul a anexat copie decont de cheltuieli, fila 7.
La data de 09.01.2014, pârâtul a formulat întâmpinare, invocând excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a sa.
Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că potrivit dispozițiilor legale cuprinse in Legea nr. 192/2006 participarea la ședința de informare privind avantajele medierii este reglementată ca o procedură prealabilă introducerii cererii de chemare in judecată, o condiție specială de exercitare a acțiunii.
In condițiile in care la dosar nu s-a depus dovada de îndeplinire a procedurii prealabile, se impune admiterea excepției inadmisibilității și respingerea cererii de chemare in judecată.
A formulat cerere de chemare în garanție a Casei de A. de Sănătate D. pentru a suporta întreaga sumă solicitată de reclamantă, întrucât era asigurat medical la data internării în spital.
Prin încheierea de ședință din data de 18.03.2014 instanța a admis în principiu cererea de chemare în garanție, formulată de pârât și a dispus conceptarea în cauză în calitate de chemat în garanței, a Casei de A. de Sănătate D..
Potrivit rezoluției președintelui de complet din data de 19.02.2014, s-a dispus citarea reclamantului cu mențiunea de a depune procesul-verbal de informare asupra medierii, obligație ce nu a fost îndeplinită până la acest termen, motiv pentru care instanța a rămas in pronunțare asupra excepției inadmisibilității acțiunii in raport de dispozițiile Legii 192/2006 privind medierea, invocată de pârât.
Prin sentința civilă nr. 5211 din 8 aprilie 2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă excepția inadmisibilității formulării acțiunii, invocată de pârât prin întâmpinare.
A fost respinsă cererea de chemare in judecată, formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C., în contradictoriu cu pârâtul G. M. C. și chematul în garanție Casa de Asigurări de Sănătate D., ca inadmisibilă.
A fost respinsă cererea de chemare in garanție formulată de pârâtul G. M. C. în contradictoriu cu chematul in garanție Casa de Asigurări de Sănătate D., ca rămasă fără obiect.
A fost obligat reclamantul la plata către pârât a sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei C. și înregistrată pe rolul instanței la data de 09.12.2013 sub nr._, reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ghijura M. C. obligarea acestuia la plata sumei de 5249,82 lei, reactualizată cu indicele de inflație pana la data plătii efective a debitului, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu serviciile medicale.
Potrivit art. 248 alin. 1 din Cod proc civ "Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei".
Potrivit dispozițiilor art. 193 alin. 1 NCPC, sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, daca legea prevede in mod expres aceasta, dovada îndeplinirii procedurii prealabile urmând a fi anexată la cererea de chemare în judecată.
Conform prevederilor Legii nr. 192/2006 modif. privind medierea și organizarea profesiei de mediator, art. 2 alin. (1), daca legea nu prevede altfel, părțile, persoane fizice sau juridice, sunt obligate să participe la ședința de informare privind avantajele medierii, în vederea soluționări pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, precum și în alte materii, în condițiile prevăzute de lege.
Astfel, prin alin. 12 al aceluiași articol se statuează că instanța va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligației de a participa la ședința de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, pentru litigiile în materiile prevăzute de art. 601 alin. (1) lit. a)-f), sancțiune aplicabilă numai proceselor promovate dupa 1 august 2013.
Atât din modul imperativ de redactare a conținutului textului normativ al art. 2 alin. 1 și 12, dar și în considerarea interesului general protejat de norma legală arătată, instanța reține că neîndeplinirea de către reclamant a obligației de a participa la ședința de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată se sancționează cu respingerea ca inadmisibilă a cererii promovate în aceste condiții, inadmisibilitate care poate fi invocată numai de pârât, in raport de prevederile art. 193 alin. 2 NCPC.
Instanța a avut în vedere și scopul final urmărit de legiuitorul național în reglementarea procedurii speciale obligatorii de informare asupra avantajelor medierii, anterior promovării cererii în justiție, respectiv de educare a societății civile în sensul soluționării conflictelor pe cale amiabilă, printr-o procedură alternativă celei jurisdicționale, pentru obținerea unei soluții reciproc convenabile, eficiente și durabile.
În cauză, deși a fost legal citat cu această mențiune pentru termenul de judecată din data de 08.04.2014, reclamantul nu a făcut dovada că a recurs la convocarea pârâtului în vederea participării la ședința de informare asupra avantajelor medierii, anterior promovării acțiunii în justiție, iar pârâtul, prin apărător ales prezent în ședință publică, a solicitat în mod expres aplicarea sancțiunii prevăzute de legiuitor.
Instanța a înlăturat ca nefondate apărările reclamantului referitoare la inaplicabilitatea în speță a dispozițiilor legii nr. 192/2006 modif. privind procedura obligatorie a informării asupra avantajelor medierii, în condițiile în care cererea în pretenții civile promovată de reclamant, așa cum a fost motivată în fapt și în drept, se încadrează în textul normativ reglementat de prevederile art. 601 lit. f . din legea nr. 192/2006 modif., iar legea nu prevede vreo excepție de la regulă in cazul instituțiilor statului.
Pentru considerentele expuse, reținând că sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. 1 și 12 corob. cu art. 601 lit. f din legea nr. 192/2006 modif., precizate, instanța a respins cererea ca inadmisibilă.
In ceea ce privește cererea de chemare in garanție formulată de pârât, instanța a reținut:
Potrivit art. 72 din codul de procedură civilă „Partea interesată poate să cheme în garanție o terță persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanție sau în despăgubire.”
Una dintre condițiile de admisibilitate se referă la existența unei legături suficiente intre cererea principală și cererea de chemare in garanție, in sensul că trebuie să fie o legătură de dependență și de subordonare intre cele două cereri, așa încât soluția ce se va da cu privire la cererea principală să poată influența soluția ce se va pronunța asupra cererii de chemare in garanție.
Având in vedere că pârâtul nu a căzut in pretenții in prezenta cauză, in condițiile in care cererea de chemare in judecată a fost respinsă ca inadmisibilă, cererea de chemare in garanție a Casei de A. de Sănătate D. nu este întemeiată și va fi respinsă ca rămasă fără obiect.
Sub aspectul cheltuielilor de judecata, potrivit art. 453 C.proc.civ., partea care cade in pretenții va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, sa îi plătească acesteia cheltuielile de judecată, această obligație avându-și sorgintea in culpa procesuala, dovedita prin aceea ca a pierdut procesul.
Potrivit art. 451 alin. 1 și 2 din N Cod proc civ " (1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.
(2) Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său".
Prin aplicarea prevederilor art. 451 alin. 2 C.pr.civ. instanța nu intervine în contractul de asistenta juridica dintre avocat si client, care se menține în integralitate, (drept urmare, clientul va plăti avocatului onorariul cuvenit), ci doar apreciază în ce măsura onorariul stabilit de partea care a avut câștig de cauza trebuie suportat de partea adversa, ținând seama de natura si complexitatea prestației avocatului acestuia.
În acest sens în jurisprudența CEDO s-a statuat ca partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli, în temeiul art. 274 V. C.pr.civ., decât în măsura în care se constata realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil.
Ținând seama de elementele prevăzute de alin. 2 al art. 451 C.pr.civ. si anume: activitatea concreta prestata de avocatul pârâtului, respectiv prezența la un singur termen de judecată, și redactarea întâmpinării si limitele mandatului acordat conform împuternicirii existente la dosar, dar si valoarea pricinii, instanța retine ca acesta nu a desfășurat un volum mare de munca pentru executarea mandatului primit de natura sa justifice onorariul perceput în cuantum de 800 lei pe care l-a apreciat ca nejustificat de mare în raport cu activitatea desfășurata.
În acest sens instanța considera ca desfășurarea activității menționata în contractul de asistenta juridica implica studierea înscrisurilor existente la dosar si o documentare juridica adecvata pentru apărarea intereselor pârâtului si apreciază ca suma de 300 lei este suficienta pentru a compensa valoarea prestației acestuia, astfel ca numai în aceste limite cheltuielile de judecata constând în onorariu avocat pot fi puse în sarcina reclamantului.
Concluzionând instanța a apreciat ca reclamantul trebuie sa suporte numai o parte din suma ce reprezintă onorariul avocatului plătit de către pârât, urmând ca acesta din urmă sa suporte diferența dintre onorariul convenit cu apărătorul sau si suma pe care trebuie sa o plătească partea care a căzut în pretenții, respectiv reclamantul.
În temeiul art. 453 C.proc.civ. a obligt reclamantul la plata către pârât a sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat, reținând culpa reclamantului în declanșarea prezentului proces.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, solicitând admiterea apelului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelantul a arătat că printr-o simplă interpretare gramaticală a dispozițiilor art. 313 alin. 1 Legea 95/2006 rezultă că cel obligat la repararea prejudiciului este persoana care prin fapta proprie a produs o vătămare a sănătății altei persoane, dar printr-o interpretare teleologică se ajunge la concluzia că în acele situații în care din culpa beneficiarului de servicii medicale nu a fost stabilită persoana a cărei faptă proprie a produs o vătămare, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar beneficiarul.
Apelantul a mai arătat că a suferit o diminuare a patrimoniului fără să existe o justă cauză, la baza acestei diminuări stând atitudinea pârâtului care nu a înțeles să solicite tragerea la răspundere a celui care l-a vătămat.
Instanța de fond a pronunțat sentința fără a ține seama de faptul că unitatea reclamantă s-a aflat în imposibilitate de a cunoaște făptuitorul/autorul accidentului, pârâtul fiind singura persoană care avea cunoștință de acesta.
Deliberând asupra apelului, Tribunalul reține următoarele:
Responsabilitatea juridică (penală, civilă, disciplinară, etc.) una dintre formele responsabilității sociale, definește capacitatea unei persoane de a-și asuma în totalitate obligațiile ce îi revin în urma săvârșirii unui act sau fapt ilicit prin care se încalcă normele dreptului obiectiv – pozitiv și, în consecință, de a putea fi supusă sancțiunii juridice pentru acțiunile sau inacțiunile sale prohibite, asupra cărora a putut decide în mod liber, având reprezentarea consecințelor sociale ale acestora.
Fapta ilicită este orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau intereselor legitime aparținând unei persoane.
Poate consta fie într-o acțiune, fie într-o inacțiune, aceasta din urmă reprezentând neîndeplinirea unei activități sau neluarea unei măsuri, atunci când această activitate sau această măsură trebuia, potrivit legii, să fie întreprinsă de către o anumită persoană.
În speță, însă, pasivitatea pârâtului și neformularea unei plângeri penale în cauză împotriva autorului nu este o împrejurare care să poată fi calificată drept faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu pentru a fi incidente dispozițiile art. 998 – 999 Cod Civil.
Exercitarea unei plângeri împotriva unei persoane este un drept și nu o obligație, nu există o reglementare legală care să oblige victima unui accident să solicite tragerea la răspundere a autorului accidentului. Exercitarea din oficiu a acțiunii penale de către organele judiciare în anumite cazuri, expres prevăzute de lege, nu se confundă cu o eventuală obligație a victimei de a iniția demersurile judiciare în acest sens.
Nu poate fi primită susținerea apelantului că prin neanunțarea identității persoanei care a produs accidentul, s-ar fi săvârșit o faptă ilicită atâta timp cât intimatul – pârât nu avea această obligație și nu a produs o pagubă în patrimoniul reclamantului. Cheltuielile efectuate pentru tratarea pârâtului sunt, așa cum a susținut și apelantul, urmarea vătămărilor produse de o terță persoană și nu cea a pârâtului accidentat/agresat.
Astfel, sunt nefondate susținerile apelantului privind așa –zisa culpă a pârâtului pentru că nu a înțeles să solicite tragerea la răspundere a celui care l-a accidentat, cu atât mai mult cu cât potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 se prevede expres că prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale constând în cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, trebuie reparat de persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane.
În mod corect, instanța de fond a dat eficiență dispozițiilor legale mai sus menționate în condițiile în care din actele medicale depuse la dosar rezultă că pârâtul este persoana care a beneficiat de îngrijirile medicale.
În niciun caz, aceste dispoziții nu ar putea fi interpretate în sensul că victimele unor astfel de fapte ar trebui să suporte cheltuielile efectuate de spital în vederea recuperării lor, atâta timp cât aceste fapte sunt imputabile unor terțe persoane. Dimpotrivă, prevederile art. 313 din Legea nr. 95/2006 sunt clare și neechivoce în sensul că legiuitorul a înțeles să sancționeze persoanele care, cu intenție sau din culpă, au adus atingere integrității corporale și sănătății altor persoane, stabilind în sarcina acestora obligația de a achita contravaloarea serviciilor medicale efectuate în astfel de situații și de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale.
Tribunalul D. va avea în vedere că prima instanță a dat o interpretare corectă dispozițiilor legale incidente – art. 313 alin.1 din Legea nr. 95/2006 în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a persoanei spitalizate, în deplină concordanță cu practica europeană, prin care se acordă protecție victimelor faptei ilicite iar unitatea spitalicească nu poate pretinde victimei să identifice autorul faptei.
Pentru considerentele expuse, instanța urmează sa respingă apelul ca nefondat, în baza art. 460 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ, cu sediul în C., ., județul D., C. RO19TREZ2915005XXX000154, împotriva sentinței civile nr. 5211 din 8 aprilie 2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât G. M. C., cu domiciliul în C., ., ..1, ., CNP_, intimata chemat în garanție C. DE A. DE SĂNĂTATE D., cu sediul în C., ., nr. 8, jud. D..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2015.
Președinte, S. L. M. | Judecător, D. F. S. | |
Grefier, E. B. |
Red.jud.D.F.S.
Tehn.F.M./5 ex.
Jud.fond.L.D.B.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 12/2015. Tribunalul DOLJ | Anulare act. Decizia nr. 40/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
