Fond funciar. Decizia nr. 1089/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1089/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 30778/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă Nr. 1089/2015
Ședința publică de la 17 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C. Tițoiu
Judecător A. B.
Grefier C. D. S.
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelantul reclamant B. I., împotriva sentinței civile nr. 3928/19.03.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. Locală V. de Aplicare a Legii Fondului Funciar și C. Județeană D. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor și P. C. V., având ca obiect fond funciar.
Dezbaterea cauzei și concluziile asupra apelului au avut loc în ședința din 04.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședința de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera, conform art. 396 C., a amânat pronunțarea.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, retine următoarele:
La data de 16.09.2013 reclamantul B. I. a chemat în judecată pe pârâtele C. Locală V. de aplicare a legilor fondului funciar și C. Județeană D. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, solicitând obligarea pârâtei C. Locală V. să întocmească procesele-verbale de punere în posesie și documentația necesară premergătoare emiterii titlului de proprietate cu înaintarea lor către C. Județeană D. în vederea emiterii TDP pentru suprafața de 20,57 ha pentru executarea dispozitivului sentinței civile nr. 8095/2013 sub sancțiunea daunelor cominatorii de 50 lei/zi întârziere, de la rămânerea definitivă a hotărârii, iar C. Județeană D., după competență să emită titlu de proprietate pentru această suprafață de teren, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că solicită în conformitate cu prevederile art. 64 al. 2 Legea 18/1991 ca primarul – președintele comisiei, să fie obligat la punerea efectivă în posesie sub sancțiunea daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, anume stabilite de instanță.
A notificat pârâta C. Locală V. în nenumărate rânduri, și cu toate că au fost validați, pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile.
Reaua credință a pârâtei rezultă din faptul că folosește 14,40 ha teren agricol faptic și este dat în arendă la CS B. G. cu contract de arendare vizat de Primăria V., iar societatea mai lucrează faptic dar și fără contract de arendă pentru reclamant încă 0 ha, fapt ce dovedește că există teren disponibil.
Neîntocmirea procesului-verbal de punere în posesie și înaintarea documentației cadastrale către C. Județeană, cu toate hotărârile obținute, dar fără sancțiuni aplicate îl prejudiciază întrucât nu poate să obțină TDP pentru a dispune legal de proprietate.
Dacă faptic este pus în posesie, terenul există, reclamantul nu înțelege cum să mai procedeze pentru a intra în deplina formalitate a actelor, a TDP, motiv pentru care în admiterea acțiunii solicită să se dispună sancțiuni.
În drept, a invocat disp. art. 51 Legea 18/1991, art. 65, 64 al. 2 Legea 18/1991 coroborate cu art. 1073 – 1077 C.CIV.
La data de 10.05.2013 Primăria comunei V. a depus la dosar o adeverință prin care a adeverit că reclamantul figurează alături de F. T. P. și F. T. D. – moștenitori ai defunctului B. D. în T 170 P 14 cu suprafața de 10,34 ha.
La data de 17.01.2014 reclamantul a formulat o precizare la acțiune, prin care a arătat că chemă în judecată, alături de cele două pârâte, și pe P. comunei V., județul D., pentru a fi obligat să execute punerea efectivă în posesie sub sancțiunea condamnării de daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere în cuantum de 50 lei/zi de întârziere de la rămânerea definitivă a hotărârii.
A anexat înscrisurile menționate în acțiune pentru a fi comunicate Primarului.
La data de 14.10.2013 pârâta Primăria comunei V. a depus o altă adresă la dosar, prin care a arătat că suprafața de 4,40 ha este proprietatea M. și s-au făcut demersurile necesare, dar până în prezent Primpăria V. nu a obținut legal acest teren pentru a efectua procesul-verbal premergător emiterii TDP.
Din suprafața de 20,57 ha revendicată de moștenitorii B. I. și Floresu T.-D. după autorul D. I., Primăria comunei V. a pus în posesie suprafața de 10,34 ha în T 170, iar diferența de 10,23 ha nu îl are, acest teren urmând să-l obțină pe terenul altor localități, potrivit Legii nr. 165/2013.
La data de 17.02._ prin adresa depusă la dosar, Primăria comunei V. a arătat că s-a constatat un deficit de 185 ha teren agricol la nivelul primăriei vela, iar reclamantului i s-a realizat punerea în posesie pe suprafața de 10,34 ha pe raza comunei Sălcuța, diferența urmează să se stabilească prin HG în ce localitate se găsește excedent de teren care să fie preluată prin protocol în vederea aplicării Legii 165/2013.
Prin sentința civilă nr.3928/19.03.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea modificată a reclamantului B. I., în contradictoriu cu pârâții P. . a . a legilor fondului funciar și C. Județeană D. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, pentru obligarea pârâtelor la întocmirea proceselor verbale de punere în posesie, emiterea titlului de proprietate și acordarea de adune cominatorii
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul și comoștenitorii F. T. D. si F. T. P. au fost validați în anexa 29 la Legea 247/2005, poziția 7, cu suprafata de 20,57 ha. Această anexă privește persoanele fizice ale căror terenuri din extravilanul localităților au trecut in proprietatea statului in mod abuziv, fiind incluse în amenajări hidrotehnice, de ameliorații sau de alta natură.
Deși a fost validat încă din anul 2005 și a obținut împreună cu ceilalți moștenitori și o hotărâre judecătorească irevocabilă, respectiv sentința civilă nr. 9194 din 13.06.2012 a Judecătoriei C., reclamantul B. I. a fost încă pus în posesie doar cu suprafața de teren de 10,34 ha în T 170, iar diferența de 10,23 ha nu este disponibilă.
Potrivit art. 27 alin. 1 din Legea 18/1991, ,,punerea in posesie si eliberarea titlurilor de proprietate celor îndreptățiți nu poate avea loc decât numai după ce s-au făcut in teren delimitările necesare pentru măsurători”.
Potrivit art. 34 alin. 4 din HG nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 18/1991, punerea in posesie se face prin întocmirea si prin semnarea procesului verbal, un exemplar al acestuia fiind înmânat proprietarului, iar potrivit art. 36 din același regulament, titlurile de proprietate se emit de către comisia județeana de fond funciar pe baza documentațiilor întocmite de către comisiile locale de fond funciar, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere in posesie si schițele terenurilor.
Procedura de reconstituire nu a fost finalizată datorită lipsei de rezervă, iar terenul solicitat de reclamant în prezent se află în proprietatea privată a statului și în administrarea MAPN, nefiind încheiat un protocol pentru trecerea acestuia în proprietatea comunei V. și la dispoziția comisiei comunale.
În speță sunt incidente totodată dispozițiile Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, care sunt de imediată și generală aplicare tuturor procedurilor administrative ori judiciare, indiferent de stadiul lor, conform regulii "tempus regit actum".
Astfel, întrucât procedura de reconstituire nu a fost finalizată, prin punerea în posesie, întocmirea procesului verbal de punere în posesie și emiterea titlului de proprietate, devin incidente prevederile art. 4 din Legea 165/2013, "dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii – pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi".
Prin urmare, legiuitorul intern a avut în vedere jurisprudența CEDO în materia imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului totalitar și a specificat în mod imperativ că noul act normativ, care vine să completeze și să reconfigureze legislația reparatorie anterioară, este pe deplin incident procedurilor administrative și judiciare în curs de derulare.
Această trimitere expresă la jurisprudența Curții Europene de la Strasbourg în corpul actului normativ analizat relevă contextul general legislativ, social și economic în care a fost adoptat noul act normativ, puterea legiuitoare exercitându-și atributul de legiferare pe baza unor premise ce vizează impactul legislației reparatorii asupra întregii societăți românești. Premisele avute în vedere de puterea legiuitoare la adoptarea unui act normativ nu pot fi negate de puterea judecătorească la soluționarea unor cauze concrete, întrucât aceasta ar echivala cu o imixtiune în domeniul altei puteri și ar nega principiul separației acestora, principiu care este de esența oricărei ordini constituționale firești. Fiind de principiu faptul că legea este un act de suveranitate, pe când hotărârea unei instanțe de judecată este un act de jurisdicție, instanța de judecată nu poate substitui o normă de drept aflată în vigoare cu o normă creată pe cale pretoriană, după nici nu poate cenzura oportunitatea adoptării anumitor norme juridice, întrucât aceasta ține de procesul de legiferare, care nu intră în domeniul său de competență instituțională.
Art.20 alin.2 din Constituția României reglementează prioritatea reglementărilor internaționale față de normele adoptate de legiuitorul intern în situația în care există neconcordanțe între acestea în ceea ce privește drepturile fundamentale ale omului, iar în virtutea acestui text constituțional instanța de judecată poate aplica o reglementare internațională într-o situație litigioasă în care se reclamă protejarea unui drept fundamental, reglementarea respectivă având o forță juridică superioară față de norma legiuitorului intern.
Această regulă este inoperantă în cauza supusă soluționării, deoarece reglementarea internațională invocată, în mod uzual, în jurisprudență, în cadrul litigiilor din această materie - art.1 din Protocolul Adițional nr.1 la CEDO, care garantează respectarea dreptului de proprietate – nu poate înlătura, pur și simplu, aplicarea unei legi care este de imediată aplicare și al cărei scop este finalizarea procedurilor de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate în mod abuziv, în condițiile în care în cuprinsul său se face referire expresă la hotărârea pronunțată în cauza-pilot în materia imobilelor preluate abuziv în contradictoriu cu statul român. Tribunalul subliniază, o dată în plus, că o reapreciere a concordanței Legii nr.165/2013 cu normele CEDO, în contextul în care legiuitorul a apreciat implicit că acestea sunt concordante (prin statuarea conținută de art. 4 din lege) ar echivala cu o ingerință în atribuțiile unei alte puteri a statului.
Art.7 alin. 1 din Legea 167/2013 dispune că: "până la întocmirea situației centralizatoare la nivel local, se suspendă emiterea hotărârilor de validare/invalidare de către comisiile județene de fond funciar sau, după caz, de către C. de Fond Funciar a Municipiului București, eliberarea titlurilor de proprietate, punerea în posesie de către comisiile locale de fond funciar, precum și orice alte proceduri administrative în domeniul restituirii fondului funciar", iar potrivit alineatului 2, "dispozițiile alin. 1 nu sunt aplicabile în cazul hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile".
Prin urmare, dispozițiile art.7, raportate la dispozițiile art.4 din lege instituie o suspendare a obligațiilor comisiilor de fond funciar privind punerea în posesie și emiterea titlurilor de proprietate până la întocmirea situației centralizatoare la nivel local.
Deși reclamantul beneficiază de o hotărâre judecătorească irevocabilă, în aceasta nu se precizează amplasamentul terenului, stabilind în sarcina comisiilor de fond funciar o obligație imposibil de îndeplinit în acest moment. Or, dispozițiile legii noi prevăd o procedură de inventariere a terenurilor, urmată de finalizarea procedurii de reconstituire prevăzută de art.5-32.
Art.5 din lege reglementează constituirea unei noi autorități administrative, C. locală pentru inventarierea terenurilor, art. 6 reglementează obligația acestei comisii de a întocmi, în termen de 180 de zile de la data constituirii, situația terenurilor agricole, cu sau fără investiții, și forestiere, aflate în domeniul public sau privat al statului sau, după caz, al unității administrativ – teritoriale, care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pe fiecare unitate administrativ – teritorială; art. 8 din lege reglementează obligația comisiilor locale de fond funciar de a centraliza toate cererile de reconstituire nesoluționate, în vederea stabilirii suprafeței de teren necesare în vederea finalizării procesului de restituire; art. 11 reglementează obligația comisiilor locale și județene de a soluționa toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie și de a elibera titlurile de proprietate până la data de 1 ianuarie 2016; art.11 alin. 2 reglementează plângerea pe care o are la dispoziție persoana interesată în situația neîndeplinirii acestor obligații; art. 12 reglementează modul în care se va face atribuirea terenurilor reconstituite; art. 32 instituie măsuri pentru urgentarea soluționării cererilor de retrocedare.
Se observă că titlul legii vizează "măsurile pentru finalizarea procesului de restituire", iar legea conține un calendar de efectuare a tuturor etapelor de finalizare a acestui proces, reglementând în mod imperativ termenele în care trebuie efectuate operațiunile respective.
Totodată, potrivit art. 2 din Legea 165/2013, unul dintre principiile care stau la baza acordării măsurilor prevăzute de acest act normativ este principiul menținerii justului echilibru între interesul particular al foștilor proprietari și interesul general al societății.
S-a reținut că atât Legea 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, cât și celelalte acte normative succesive din același domeniu, au instituit veritabile raporturi juridice obligaționale între persoanele al căror drept la reconstituire a fost recunoscut prin validare și comisiile de fond funciar, cărora le incumbă obligațiile legale de punere în posesie și emitere a titlurilor de proprietate. Ca efect al noii legi, raporturile juridice respective se mențin, există în continuare, doar că obligațiile ce le revin comisiilor de fond funciar sunt suspendate pe perioada intervalului de timp avut în vedere de calendarul de finalizare a procedurilor de restituire reglementat de lege. Beneficiarii reconstituirii dreptului de proprietate funciară își păstrează calitatea de creditori ai obligațiilor privind finalizarea procedurilor de reconstituire prin concretizarea obiectului material al dreptului recunoscut și stabilit, în cadrul cărora obligațiile de punere în posesie și emitere a titlului de proprietate ocupă un loc important, iar comisiile de fond funciar rămân, în continuare, debitori ai acestor obligații legale, obligații a căror executare este suspendată în baza legii.
Instanța a mai reținut că reclamantul are deja o hotărâre în sensul obligării comisiilor de a finaliza procedura de reconstituire, astfel că instanța nu mai poate pronunța o altă hotărâre, prima hotărâre bucurându-se de autoritate de lucru judecat în această privință.
Cu privire la acordarea de daune cominatorii, instanța a reținut că prevederile art. 64 alin.2 din Legea nr.18/1991 au fost modificate de art. 19 pct. 2 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a noului cod de procedură civilă (aplicabil în speță, având în vedere data introducerii acțiunii), după cum urmează: ,,Dacă instanța admite plângerea, primarul va fi obligat să execute de îndată înmânarea titlului de proprietate sau, după caz, punerea efectivă în posesie, sub sancțiunea plății de penalități în condițiile prevăzute la art. 894 din Codul de procedură civilă."
Totodată, art. 906 din noul cod de procedură civilă interzic acordarea de daune cominatorii pentru neexecutarea obligațiilor de a face.
Față de motivele de fapt și de drept reținute mai sus, instanța a respins acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul B. I., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
Reclamantul arată că prima instanță a interpretat greșit faptul că reclamantul beneficiază de hotărâri definitive și irevocabile stabilite în sarcinile comisiilor obligațiile dispuse fiind imposibil de realizat, neprecizându-se amplasamentul.
Reclamantul deține proces-verbal de punere în posesie parțial din suprafața total solicitată a i se reconstitui conform dispozitivului hotărârii, dar deține și restul de teren, însă nu a fost înaintată documentația pentru a se emite titlul de proprietate către C. Județeană de Aplicare a legii fondului funciar.
S-a mai învederat că dispozițiile art.2 din legea 165/2013 nu sunt incidente cauzei de față având în vedere că acestea nu se aplică și acțiunilor care se aflau pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a acesteia.
În ceea ce privește al doilea capăt al cererii privind plata daunelor cominatorii în temeiul art.64 alin.2 din legea 18/1991, ce au fost modificate prin art.19 alin.2 din legea 76/2012, în sensul că se aplică dispozițiile art.906 NCPC, s-a menționat că nu se formulează critici asupra modalității de soluționare.
La data de 03.02.2014 C. Locală de aplicare a legii fondului funciar a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
A mai menționat că suprafața menționată de apelantul reclamant conform hotărârii judecătorești este situat pe raza fostului Aeroport și proprietatea statului, urmând ca în urma unui protocol avizat de MAPN să primească prin protocol suprafața menționată și să facă demersurile necesare pentru emiterea titlului de proprietate solicitat de reclamant în baza legii 165/2013.
La data de 02.12.2014 cauza a fost suspendată în temeiul art.411 alin.1 NCPC, până la încheierea protocolului de predare a terenului în litigiu, judecata fiind reluată la data de 21.05.2015, ca urmare a cererii de reluare a judecății procesului.
La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: copie de pe procesul verbal de punere în posesie, copie de pe anexa de validare și de pe schița la aceasta, copie de pe sentința civilă nr.9114/13.06.2012, pronunțată de Judecătoria C. și copie de pe sentința civilă apelată.
Analizând cererea de apel prin prisma susținerilor părților, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor art.476-477 NCPC tribunalul reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.9114/13.06.2012, pronunțată de Judecătoria C., sentință definitivă prin nerecurare a fost admisă acțiunea formulată de reclamant și obligată C. Locală Podari să-l pună în posesie pe acesta și pe intervenienți cu suprafața de teren de 20,57 ha validate în anexa 29, poziția 7 la legea 247/2005.
Legea 165/2013 a intrat în vigoare la data de 20.05.2013, iar acțiunea a fost introdusă la data de 16.09.2013, ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ, astfel că nu se poate reține susținerea reclamantului apelant privind aplicarea la speța dedusă judecății a prevederilor acestui act normativ a cărui incidență s-a reținut și de instanța de fond.
Din dispozițiile art.5 alin.1 din Legea nr.165/2013, în termen de 30 de zile de la . prezentei legi, la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale se constituie prin ordin al prefectului, C. locală pentru inventarierea terenurilor";.
În art. 6 alin. 1 din același act normativ, se prevede că "în termen de 180 de zile de la data constituirii,. C. prevăzută la art. 5 întocmește, conform normelor de aplicare ( …) situația terenurilor agricole, cu sau fără investiții, și forestiere, aflate în domeniul public sau privat al statului sau, după caz, al unității administrativ teritoriale, care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pe fiecare unitate administrativ-teritorială.";
În esență, legea stabilește termen și modalități concrete de realizare a procedurii de retrocedare a proprietăților funciare în natură sau prin acordare de măsuri compensatorii, punerile în posesie și eliberarea titlurilor neputând depăși data de 1 ianuarie 2016 ( art. 11 alin.1).
Numai în situația neîndeplinirii acestor obligații în termenul limită indicat la alin.1 al art.11 din Legea nr.165/2013, persoana care se consideră îndreptățită poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul.
De altfel, "până la întocmirea situației centralizatoare la nivel local, se suspendă (…) eliberarea titlurilor de proprietate, punerea în posesie de către comisiile locale de fond funciar, precum și orice alte proceduri administrative în domeniul restituirii fondului funciar ( art. 7 alin. 1 din Legea nr. 165/2013).
Dacă s-ar continua demersul judiciar, inițiat după . Legii nr. 165/2013, ar însemna ca instanța să suprime aplicarea disp. art. 7 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, depășindu-și în acest mod atribuțiile puterii judecătorești.
În concluzie, punere în posesie și respectarea obligației finale de întocmire a titlului de proprietate, în raport de dispozițiile art.7 alin.1 și de termenul limită instituit de Legea nr. 165/2013, respectiv 1.01.2016 ( art. 11 alin. 1) la care procedura pretinsă de reclamantă trebuie să se finalizeze, apare ca prematură, aceste aspecte fiind analizate și de instanța de fond în mod corect.
Se mai constată că în privința obligării la punerea în posesie și la eliberarea titlului de proprietate prin sentința mai sus menționată s-a stabilit o astfel de obligație, astfel că există autoritate de lucru judecat, care nu mai poate fi pusă în discuție fără a se încălca principiul securității raporturilor juridice astfel cum acestea au fost statuate și prin jurisprudența CEDO, potrivit cu care unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminentei dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluțiile definitive date de instanțele judecătorești sa nu mai poată fi contestate (Brumarescu c. României,61).
Pentru respectarea acestui principiu, statele trebuie sa depună diligente pentru a putea fi identificate procedurile judiciare conexe si sa interzică redeschiderea unor noi proceduri judiciare referitoare la aceeași problema (a se vedea mutatis mutandis, Gjonbocari si altii c. Albaniei 66).
In cauza Amuraritei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a apreciat ca instanțele ar fi trebuit sa tina cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, cu privire la situația terenului din locul numit "B". Repunerea în discuție a situației soluționate prin hotărâri judecătorești definitive, nu poate fi justificata prin prisma art. 6 1din Convenție (a se vedea mutatis mutandis, Riabykh c. Rusiei, 52).
Având în vedere cele mai sus expuse se constată că prima instanța a pronunțat o sentință legală și temeinică, cu aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor legale mai sus menționate, criticile apelantului fiind nefondate, astfel că în temeiul art.480 alin.1 NCPC urmează să respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul reclamant B. I., cu domiciliul în București, ..37, ., ., împotriva sentinței civile nr. 3928/19.03.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. LOCALĂ V. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în . și C. JUDEȚEANĂ D. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în C., ., jud. D. și P. C. V., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Iunie 2015.
Președinte, A. C. Tițoiu | Judecător, A. B. | |
Grefier, C. D. S. |
Red.jud.A.C.Tițoiu
Tehnored.F.M./6 EX.
Jud.fond.L.N.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 448/2015. Tribunalul DOLJ | Pretenţii. Decizia nr. 992/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
