Contestaţie la executare. Decizia nr. 402/2013. Tribunalul GALAŢI
Comentarii |
|
Decizia nr. 402/2013 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 11-04-2013 în dosarul nr. 12924/233/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIA I CIVILA
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2949
DECIZIA CIVILĂ NR.402
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 11.04.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. R. M.
JUDECĂTOR: D. B.
JUDECĂTOR: E. M.
GREFIER: I. Ș.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de contestatoarea ASOCIAȚIA DE proprietari NR.312 G., cu sediul în G., ., jud.G., împotriva sentinței civile nr.8792/25.09.2012 pronunțată de Judecătoria G., în contradictoriu cu intimații ., cu sediul în G., ., jud.G., și B. P. Ș., cu sediul în G., . nr.43, ., având ca obiect „contestație la executare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează modul de îndeplinire al procedurii de citare, după care;
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Tribunalul rămâne în pronunțare și reține dosarul spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei G. – Secția civilă contestatoarea Asociația de Proprietari nr. 305 G. a solicitat pe calea contestației la executare și în contradictoriu cu intimata . – prin lichidator CC INSOL SPRL C. anularea procesului –verbal din data de 5.07.2012 întocmit de B. „P. Ș.” – G. în dosarul de executare nr. 802/2010.
În motivarea în fapt a contestației la executare contestatoarea a arătat că prin procesului –verbal din data de 5.07.2012 întocmit de B. „P. Ș.” – G. în dosarul de executare nr. 802/2010 în mod nelegal a fost aplicat sechestru definitiv pe încasările contestatoarei cu titlu de cheltuieli de întreținere sau cu alt titlu, întrucât executarea silită nu prevede ca modalitate de executare posibilitatea aplicării de sechestru asupra sumelor de bani.
În dovedirea contestației la executare contestatoarea a solicitat administrarea probei cu acte.
În drept nu și-a întemeiat contestația.
Legal citată, intimata nu a fost reprezentată în instanță, dar a solicitat prin întâmpinare respingerea contestației ca nefondată, întrucât procesul-verbal contestat a fost întocmit cu respectarea disp. art. 411 alin. 1 și art. 419 alin. 4 C. proc. civ., iar prin acțiune nu se încearcă decât tergiversarea executării silite a creanței.
La solicitarea instanței B. „P. Ș.” – G. a depus la dosar procesul–verbal din data de 5.07.2012 din dosarul de executare nr. 802/2010.
La termenul de judecată din data de 25.09.2012 contestatoarea a precizat încă o dată că nu se putea dispune sechestrul definitiv asupra unor sume de bani, executarea silită a banilor putându-se face doar pe calea popririi.
Prin sentința civilă nr. 8792/25.09.2012 Judecătoria G. a respins ca nefondată contestația la executare, reținând că la data de 23.09.2010 . solicitat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2625/06.12.2007 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, constituindu-se dosarul de executare nr. 802/2010 al B. P. Ș. (. Astfel, s-a început executarea silită a debitoarei-contestatoare pentru suma de 89.171,41 lei, cu titlu de penalități de întârziere, și 3.385,64 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru executarea benevolă debitoarea a fost somată să achite sumele cuprinse în titlul executoriu la data de 01.11.2010, însă nu și-a îndeplinit obligațiile, în ciuda demersurilor executorului judecătoresc, motiv pentru care la data de 05.07.2012 s-a întocmit procesul-verbal de instituire a sechestrului definitiv cu privire la 20% din încasările viitoare zilnice.
S-a mai reținut că, potrivit art. 3713 C.pr.civ. veniturile și bunurile debitorului pot fi supuse executării silite dacă, potrivit legii, sunt urmăribile și numai în măsura necesară pentru realizarea drepturilor creditorilor”. și conform art. 411 alin. 1 C.pr.civ., dacă în termen de o zi de la primirea somației debitorul nu plătește suma datorată, executorul judecătoresc va proceda la sechestrarea bunurilor mobile urmăribile ale debitorului, iar din interpretarea art. 406 – 410 C.pr.civ. rezultă că sumele de bani ce fac obiectul sechestrului din prezenta cauză nu fac parte din bunurile exceptate de la executare silită.
În aplicarea dispozițiilor legale mai sus amintite, instanța a constatat că sumele de bani dobândite de asociațiile de proprietari ca urmare a încasării debitelor de la proprietari sunt bunuri urmăribile în sensul art. 3713 C. Pr. Civ.
Instanța a reținut și prevederile art. 419 alin. 4 C. Pr. Civ, potrivit căruia sumele în lei sau valută (care fac obiectul sechestrului) se ridică și se depun, cel târziu a doua zi, la unități specializate, ceea ce demonstrează cu certitudine că sumele în bani sau valută pot face obiectul unui sechestru încheiat în condițiile art. 416 – 417 C. Pr. Civ.
De asemenea, s-a mai arătat că, în timp ce art. 537 și 538 din noul cod civil enumeră în mod limitativ bunurile imobile, art. 539 precizează că bunurile pe care legea nu le consideră imobile, sunt bunuri mobile, or art. 535 din același act normativ, include în categoria bunurilor toate lucrurile corporale sau necorporale, care constituie obiectul unui drept patrimonial.
Astfel, s-a apreciat că sumele de bani sunt bunuri mobile urmăribile, ca atare asupra lor poate fi înființat sechestru definitiv în cadrul executării silite, ca atare apărările contestatoarei nu pot fi primite.
Observând procesul-verbal atacat și prin prisma prevederilor art. 416 și 417 C. Pr. Civ, instanța a constatat că și din punct de vedere formal acesta a fost în mod legal întocmit și conține toate mențiunile necesare.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat și motivat recurs contestatoarea, care a criticat soluția primei instanțe sub aspectul netemeiniciei ei, în sensul că în mod greșit s-a apreciat că se poate pune sechestru pe bunuri viitoare, în condițiile în care sechestrul se poate institui doar asupra bunurilor prezente, iar sechestrul nu este decât simplu, iar nu și „definitiv”.
În dovedirea recursului recurenta nu a solicitat administrarea de noi probatorii.
În drept a invocat disp. art. 411-419 C, proc. civ.
Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea recursului ca nefundat, reluând aceleași argumente prezentate și prin întâmpinarea formulată în primă instanță.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză Tribunalul apreciază că recursul nu este fondat, având în vedere următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a apreciat că sumele de bani, în materialitatea lor, reprezintă bunuri mobile cărora le sunt aplicabile disp. art. 411 și urm. C.proc.civ. referitoare la executarea lor silită, inclusiv cu aplicarea măsurii sechestrului.
În mod corect s-a apreciat că nu suntem în ipoteza unei popriri întrucât poprirea presupune instituirea unei obligații unui terț care este la rândul său dator debitorului și care încă nu a făcut plata ce o datora acestuia. În situația vizată de executarea silită în discuție ne aflăm în prezența unor sume de bani care au fost deja plătite debitoarei-contestatoare, care se află în posesia ei și care nu mai pot fi cerute de la terț.
Faptul că norma juridică folosește sau nu noțiunea de sechestru „definitiv” nu are nicio influență asupra validității procesului-verbal contestat și nici nu poate conduce la sancționarea lui cu nulitatea.
Față de toate aceste motive Tribunalul apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, care nu se impune a fi reformată, cu consecința respingerii recursului ca nefundat în temeiul disp. art. 312 alin. 1 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea Asociația de Proprietari nr.312 G., cu sediul în G., ., jud.G., împotriva sentinței civile nr.8792/25.09.2012 pronunțată de Judecătoria G. în Dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații ., cu sediul în G., ., jud.G., și B. P. Ș., cu sediul în G., . nr.43, ..12, jud.G.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
C. R. M. D. B. E. M. I. Ș.
red.D.B./tehnodact.I.S./2 ex./22.04.2013
fond: jud.O. B.
← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 114/2013.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 560/2013. Tribunalul GALAŢI → |
---|