Exercitarea autorităţii părinteşti. Încheierea nr. 02/2013. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 02/2013 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 1626/316/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
Dosar nr._
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 02 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. G. F.
Judecător M. A.
Grefier L. Talpes
La ordine fiind judecarea apelului promovat de apelanta – pârâtă D. C. – D., cu domiciliul în Tg. B., ..5, ..12, în contradictoriu cu intimatul P. A. O., cu domiciliul în G., . . civile nr.1405/15.11.2012 a Judecătoriei Tg. B., jud. G..
La apelul nominal au răspuns, pentru apelanta – pârâtă lipsă avocat C. S., lipsă fiind intimatul pentru care a răspuns avocat V. A..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Apărătorul apelantei depune la dosar relații de la P. de pe lângă Judecătoria Tg. B., și copie de pe e-mailul unui martor.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat Tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:
Apărătorul apelantei solicită admiterea apelului modificarea hotărârii apelate și în rejudecare respingerea acțiunii și admiterea cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată. Solicită a se avea în vedere faptul că nu este în interesul minorei a se exercita autoritatea părintească de către ambii părinți, copilul fiind afectat de prezența tatălui. Solicită a se dispune exercitarea autorității părintești doar de către mamă.
Apărătorul intimatului solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii instanței de fond. Arată că prevederile noului cod civil dau posibilitatea ambilor părinți să exercite autoritatea părintească. Apreciază că tatăl poate exercita autoritatea părintească nefiind decăzut din drepturi și nesuferind de vreo boală psihică. Solicită respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a da posibilitate părților din proces să depună la dosarul cauzei concluzii scrise, potrivit disp. art. 146 C.pr.civilă;
Văzând și disp. art. 260 al.1 C.pr.civilă;
DISPUNE
Amână pronunțarea cauzei la data de 09.04.2013.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Aprilie 2013.
Președinte, Judecător, Grefier,
R. G. F. M. A. L. T.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
Dosar nr._
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 09 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. G. F.
Judecător M. A.
Grefier L. Talpes
TRIBUNALUL
Având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a da posibilitate părților din proces să depună la dosarul cauzei concluzii scrise, potrivit disp. art. 146 C.pr.civilă;
Văzând și disp. art. 260 al.1 C.pr.civilă;
DISPUNE
Amână pronunțarea cauzei la data de 16.04.2013.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Aprilie 2013.
Președinte, Judecător, Grefier,
R. G. F. M. A. L. T.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 126
Ședința publică de la 16 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. G. F.
Judecător M. A.
Grefier L. Talpes
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea apelului promovat de apelanta – pârâtă D. C. – D., cu domiciliul în Tg. B., ..5, ..12, în contradictoriu cu intimatul P. A. O., cu domiciliul în G., . ..14, împotriva sentinței civile nr.1405/15.11.2012 a Judecătoriei Tg. B., jud. G..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 02.04.2013, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 09.04.2013, respectiv la data de 16.04.2013, data la care a pronunțat următoarea decizie
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg. B. sub nr._, reclamantul P. A. O., a solicitat în contradictoriu cu pârâta D. C. D., să se dispună ca exercitarea autorității părintești cu privire la minora P. D. G. să se realizeze în comun, de către ambii părinți, respectiv reclamantul și pârâta.
În motivarea cererii a arătat că s-a cunoscut cu pârâta în anul 2003, în urma relației rezultând minora P. D. G., născută la data de 04.02.2004.
În urma neînțelegerilor pe care le-a avut cu pârâta, arată că s-au separat în fapt din anul 2009, pârâta solicitând Judecătoriei G. încredințarea minorei spre creștere și educare și obligarea sa la plata unei pensii de întreținere.
Prin sentința civilă nr. 2065/08.03.2011, a Judecătoriei G. definitivă și irevocabilă la data de 12.06.2012, se arată că instanța a admis cererea pârâtei și a dispus încredințarea minorei către mamă, obligarea sa la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei de ¼ din venitul lunar net și un program de vizitare, în prima și a treia sâmbătă din lună, de la ora 10:00, până duminică la ora 18:00, trei săptămâni din vacanța de vară, o săptămână din vacanța de iarnă, de paște și de C., primele două zile, în anii pari, în zilele de 31 decembrie a anilor pari și de 1 ianuarie a anilor impari, la domiciliul său.
Mai arată că între el și minoră există o puternică relație de afecțiune și a încercat, atât în timpul în care cauza privitoare la încredințarea acesteia a fost pe rol, cât și ulterior, în interiorul programului stabilit de instanță, să ia legătura cu pârâta, deoarece minora se află la domiciliul acesteia, pentru a-i permite să o vadă pe minoră, dar a fost împiedicat de către pârâtă.
Ca dovadă, arată că la data de 27.05.2011 a întreprins demersuri pentru a aduce programul de vizitare la îndeplinire cu ajutorul unui executor judecătoresc.
Această încercare disperată, arată petentul, a fost în zadar, deoarece pârâta nu a deschis ușa organelor abilitate pentru executarea silită și astfel, de fiecare dată a plecat de la domiciliul acesteia fără a putea să vorbească să vorbească sau să vadă minora, motiv pentru care a formulat și plângere penală împotriva acesteia pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului, prevăzută și pedepsită de art. 307 C.P., plângerea aflându-se în curs de soluționare.
Având în vedere că prin sentința nr. 2065/08.03.2011 a Judecătoriei G. s-a dispus încredințarea spre creștere și educare către mamă, față de noile reglementări, reclamantul apreciază că se impune exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, noile dispoziții oferind o reglementare amplă, de detaliu, mult mai bine adaptată contextului social existent și, desigur, prevederilor dreptului comunitar, materia raporturilor dintre părinți și copii fiind una dintre acelea în care soluțiile jurisprudențiale, aparent facile, au în realitate un conținut complex prin prisma impactului pe care îl au în formarea personalității copilului, în dezvoltarea sa fizică și emoțională.
Mai invocă reclamantul și prevederile art. 46 din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora, dispozițiile hotărârilor judecătorești privitoare la relațiile personale dintre copii și părinții lor, înainte de . codului civil, pot fi modificate în temeiul dispozițiilor art. 403 C.C., în condițiile în care s-au schimbat împrejurările care au fost avute în vedere la pronunțarea hotărârii judecătorești inițiale, rezultând astfel că soluția instanței cu privire la încredințarea minorului nu se poate bucura de autoritate de lucru judecat.
Reclamantul apreciază că autoritatea părintească este o instituție juridică nouă și nu poate fi echivalată cu încredințarea minorului, care opera conform codului familiei. Invocă prevederile art. 505 al. 2, raportat la art. 397 C.C., potrivit cărora, după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel.
Interesul superior al minorului, mai arată reclamantul, impune menținerea acestuia cât mai mult timp într-un mediu familial normal și echilibrat, pentru că riscul ruperii echilibrului sufletesc al acestuia este foarte mare, odată cu separarea de fapt a părinților, iar această responsabilitate trebuie văzută sub forma unei implicări active în toate aspectele vieții copilului, tatăl și mama trebuind să joace un rol activ în viața acestuia.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 505, raportat la art. 379 și 403 C.C. 2009.
Legal citată, pârâta D. C. D. a depus întâmpinare și cerere reconvențională.
Pe cale de întâmpinare, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată, având în vedere că prin decizia civilă nr. 298/05.12.2011, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, s-a stabilit deja un program de menținere a relațiilor cu minora.
A solicitat să se pună în vedere reclamantului, în contextul soluției menționate, să precizeze în concret la ce se referă prin acțiunea promovată, atâta vreme cât susține că soluția privind încredințarea minorei nu se bucură de autoritate de lucru judecat. Mai mult, se arată că reclamantul face referire la art. 403 C.C., care se referă la modificarea măsurilor luate față de copil, în cazul schimbării împrejurărilor, arătând că acestea nu s-au schimbat de la momentul pronunțării sentințe și deciziei, cel puțin din perspectiva reclamantului.
În ceea ce o privește pe minoră, se arată că s-a aflat și se află permanent cu pârâta, există un atașament deosebit și este bine îngrijită și supravegheată, fiindu-i asigurate condițiile pentru o bună creștere și formare ca om.
În schimb, arată pârâta, s-au înrăutățit împrejurările din perspectiva, în special a minorei, în relația cu reclamantul care continuă să o hărțuiască, reclamantul insistând ca aceasta să se conformeze regulilor stabilite de către instanță, cu orice chip, împotriva voinței acesteia, care este marcată de descinderile reclamantului la clasă, unde o verifică, cum și cu ce este îmbrăcată, o filmează sau o fotografiază, vine însoțit de concubina sa, care filmează sau fotografiază.
Același lucru, arată pârâta, l-a făcut reclamantul și la domiciliul său, acesta prezentându-se însoțit de aceeași persoană sau de două, fapt de natură să o traumatizeze pe minoră.
De asemenea, arată că reclamantul insistă să prezinte minora, în vârstă de 8 ani, la conciliere psihologică, fapt de natură să o hărțuiască minora, care nu este lăsată să își trăiască copilăria potrivit vârstei sale.
Mai arată pârâta că intenția reală a reclamantului este să o ia pe minoră și să o ducă la părinții săi, pentru a putea fi scutit de la plata pensiei de întreținere.
Pe cale de cerere reconvențională, a solicitat exercitarea autorității părintești în mod exclusiv, deoarece minora locuiește cu ea, exercită supravegherea asupra acesteia, este un părinte foarte bun pentru minoră, cu aceasta având o legătură indestructibilă, iar ca persoană cu pregătire superioară, poate hotărî asupra a tot ce e mai bun pentru copil.
Deoarece reclamantul, prin comportamentul său, arată pârâta că nu a reușit să realizeze relații cu minora reale, normale, prin temerea inspirată copilului, care, în pofida încercărilor, nu voiește pur și simplu să stea de vorbă cu tatăl său, amintindu-și mereu că a fost violent cu pârâta, că aceasta a fost internată în spital din cauza lui, că se manifestă urât față de ea, dacă nu îi răspunde la întrebări și nu în ultimul rând, faptul că o verifică la clasă cu ce este îmbrăcată și o filmează, nu poate decât să dăuneze interesului minorei, cel puțin o vreme, până când va crește și va uita ce i s-a întâmplat.
Totodată, apreciază pârâta, toate acestea, constituie schimbări ale împrejurărilor avute în vedere prin hotărârile anterioare, în sensul art. 403 C.C. și, drept urmare, solicită ca menținerea relațiilor personale să fie limitate doar la două vizite pe lună, în prima și a treia sâmbătă din lună, la domiciliul pârâtei, în mod exclusiv, de la ora 9 la ora 11:00, în măsura în care se va realiza prin disponibilitatea minorei, pe care nu o poate forța astfel după cum impune reclamantul.
Întâmpinarea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 115, 119 C.P.C. art. 398 și 403 C.C.
Au fost efectuate referate de anchetă socială la domiciliul ambelor părți, au fost audiați câte un martor propus de fiecare parte, pârâta solicitând și interogatoriul reclamantului.
Ambele părți au depus acte.
Prin sentința civilă nr.1405/15.11.2012, Judecătoria Tg. B. a admis acțiunea având ca obiect „exercitarea autorității părintești”, formulată de reclamantul P. A. O., în contradictoriu cu pârâta D. C. D., a respins cererea reconvențională formulată de pârâta D. C. D., în contradictoriu cu reclamantul P. A. O., privind exercitarea autorității părintești față de minora P. D. G., în mod exclusiv de către pârâtă, ca fiind nefondată, a dispus ca autoritatea părintească față de minora P. D. G., născută la data de 04.02.2004 se se exercite în comun, de ambii părinți, respectiv de reclamantul P. A. O. și pârâta D. C. D. si a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 1.200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Minora P. D. G. este fiica celor două părți litigante, rezultată din relația de concubinaj dintre cei doi. Este născută la data de 04.02.2004 și, în prezent, este elevă în clasa a III-a, la Școala generală G. H. Tg. B..
Conform declarațiilor martorilor audiați în cauză, reclamantul ține/încearcă să țină legătura cu minora, fiind contestat, din punctul de vedere al martorei pârâtei, numai modul în care reclamantul o face. Același lucru rezultă și din totalitatea actelor depuse în cauză, toate reliefând o atitudine insistentă a reclamantului în a-și vedea fiica. Astfel din adeverința medicală depusă de reclamant la fila 39 rezultă interesul acestuia în ceea ce privește sănătatea minorei, iar adeverințele de școlarizare, faptul că se implică activ în viața minorei, fiind interesat de aceasta.
Mai multe acte privind implicarea pârâtului în viața minorei au fost depuse chiar de către pârâtă. Astfel, adresele efectuate de reclamant, confirmă cele susținute, iar caracterizările minorei sunt de natură a confirma faptul că reclamantul se implică activ în viața minorei.
Deoarece minora este încredințată spre creștere și educare pârâtei, prin sentința civilă nr. 2065/08.03.2011 a Judecătoriei G., definitivă și irevocabilă la data de 12.06.2012, reclamantul a solicitat prin cererea introductivă, exercitarea autorității părintești cu privire la minora P. D. G. să se realizeze în comun, de către ambii părinți, respectiv reclamantul și pârâta.
Instanța a constatat că pârâta, prin cererea reconvențională, deși a solicitat exercitarea autorității părintești în mod exclusiv, în cuprinsul cererii, a solicitat și modificarea programului de vizitare stabilit în favoarea reclamantului, fiind vorba astfel de două capete de cerere distincte.
În ceea ce privește cererea principală, referitoare la exercitarea autorității părintești cu privire la minora P. D. G. să se realizeze în comun, de către ambii părinți, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor Legii nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, răspunderea pentru creșterea și educarea copilului revine, în principal, părinților, apoi colectivității locale din care fac parte copilul și familia sa și în mod complementar statului, prin instituțiile și autoritățile publice cu atribuții în acest domeniu.
Drepturile și obligațiile pe care părinții le au cu privire la creșterea și educarea copiilor se subsumează noțiunii de autoritate părintească, legăturile personale ale părintelui separat de copil constituind doar o minimă componentă asupra a tot ceea ce înseamnă noțiunea de autoritate părintească, iar Titlul IV din C.C. 2009 – art. 483 – 512, privind autoritatea părintească, exprimă pe larg ideea reținută de instanță.
Art. 263 N.C.C., stabilește că orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului. Art. 2, al. 3 din Legea nr. 272/2004 arată, de asemenea, că principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
Art. 397 N.C.C. stabilește regula potrivit căreia, după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, în afară de cazul în care instanța decide altfel, iar art. 398 N.C.C. arată că numai dacă sunt motive întemeiate și având în vedere interesul superior al minorului, instanța poate hotărî ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de unul dintre părinți.
Desigur că exercitarea autorității părintești de către ambii părinți presupune consultarea acestora în deciziile importante cu privire la creșterea și educarea copiilor, deciziile curente privind îngrijirea minorului fiind luate de părintele cu care locuiește minorul.
Instanța a reținut că legea nu arată care sunt „motivele întemeiate”, în baza cărora, instanța să poată decide ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de unul dintre părinți.
Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, stabilesc, de asemenea, în art. 2 al. 2 și 3, principiul interesului superior al minorului, care este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți legali ai săi, precum și oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal.
Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
N.C.C., în art. 483 arată că autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți, care o exercită numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, și îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate. Ambii părinți răspund pentru creșterea copiilor lor minori.
În ceea ce privește conținutul autorității părintești, în art. 487 se arată că „părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaște acestuia”.
Pe lângă aceste drepturi și îndatoriri, se adaugă îndatoririle specifice prevăzute de art. 488 N.C.C., stabilirea religiei – art. 491, a numelui copilului – art. 492, supravegherea copilului – art. 493, relațiile sociale ale copilului – art. 494, înapoierea copilului de la alte persoane – art. 495, locuința copilului – art. 496, schimbarea locuinței – art. 497, schimbarea felului învățăturii ori al pregătirii profesionale – art. 498, obligația de întreținere – art. 499, independența patrimonială – art. 500, administrarea bunurilor minorului – art. 501.
D. urmare, ar fi contrar principiilor enunțate de Legea nr. 272/2004, ca instanța să dispună ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de unul dintre părinți, deoarece, aceasta presupune un ansamblu de drepturi și obligații cu referire la minori.
Prin motive temeinice, instanța a înțeles acele împrejurări din care să rezulte cu claritate că părintele căruia i se refuză autoritatea părintească, are o atitudine de natură a pune în pericol sau să vatăme sănătatea sau dezvoltarea fizică, psihică și intelectuală a minorului, educarea sau pregătirea lui profesională, cum ar fi, spre exemplu, condamnarea părintelui pentru săvârșirea unor infracțiuni împotriva vieții de familie, împotriva membrilor de familie, prezența unei conduite sociale general agresive, sau orice alte împrejurări din care să rezulte că acesta nu va putea, sau refuză să exercite autoritatea părintească, în scopul și numai în interesul superior al minorului.
Toate aceste argumente reținute, sunt de natură să înlăture apărările pârâtei efectuate pe cale de întâmpinare referitoare la faptul că se impune respingerea acțiunii, pe motiv că prin decizia civilă nr. 298/05.12.2011, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, s-a stabilit deja un program de menținere a relațiilor cu minora.
Instanța recunoaște autoritatea acelei decizii, dar a constatat că pârâta este în eroare cu privire la obiectul dosarului, care privește autoritatea părintească, unde, așa cum arătam, se înglobează și programul de vizitare al minorei. D. urmare, nu se poate pune semnul egalității între legăturile personale și noțiunea de autoritate părintească.
În opinia instanței, modificarea măsurilor privitoare la minor, potrivit dispozițiilor art. 403 C.C. 2009, vizează inclusiv pronunțarea asupra autorității părintești, iar schimbarea împrejurărilor vizată de textul de lege privește chiar modificările legislative intervenite între data pronunțării sentinței prin care s-a dispus asupra legăturilor personale și promovarea acțiunii care privește exercitarea autorității părintești, în același sens fiind și art. 46 din Legea nr. 71/2011.
Pentru toate aceste motive, instanța a admis acțiunea principală și a dispus ca autoritatea părintească față de minora P. D. G., născută la data de 04.02.2004 să se exercite în comun, de ambii părinți, respectiv de reclamantul P. A. O. și pârâta D. C. D..
A reținut instanța ca este necesar însă ca ambii părinți să nu abuzeze de acest drept și să conștientizeze că exercitarea în comun presupune consultare în ceea ce privește deciziile importante, iar în ceea ce privește minora, care refuză, potrivit susținerilor mamei pârâte, să își vadă tatăl, să se apeleze la serviciile de consiliere sau sprijin psihologic, pentru a se asigura pe viitor păstrarea unei relații normale între minoră și reclamant, în același sens fiind și practica CEDO (cauza Fușcă vs. România).
Autoritățile naționale, prin avantajul contactului direct cu toate persoanele implicate, sunt în măsură să hotărască care este interesul superior al minorei și să ia măsurile corespunzătoare.
În ceea ce privește capătul cererii reconvenționale referitor la autorității părintești în mod exclusiv de către mama pârâtă, instanța a constatat că potrivit art. 397 C.C. 2009, autoritatea părintească se exercită în comun de cei doi părinți, aceasta constituind regula, excepția fiind exercitarea numai de către un părinte.
Prin aceasta, s-a reglementat practic, ceea ce ar însemna o relație normală în ceea ce privește implicarea ambilor părinți în creșterea copiilor lor. Deoarece în practică, ideea de „normalitate” diferă în funcție de părintele implicat, a fost necesară reglementarea, iar susținerea pârâtei reconveniente că exercitarea autorității în mod exclusiv se impune deoarece reclamantul, prin comportamentul său, nu a reușit să realizeze relații cu minora reale, normale, prin temerea inspirată copilului, amintindu-și mereu că a fost violent cu pârâta reconvenientă, că aceasta a fost internată în spital din cauza lui, că se manifestă urât față de ea, dacă nu îi răspunde la întrebări și nu în ultimul rând, faptul că o verifică la clasă cu ce este îmbrăcată și o filmează, nu a fost reținută de către instanță, deoarece, prin motive temeinice, instanța a înțeles acele împrejurări din care să rezulte cu claritate că părintele căruia i se refuză autoritatea părintească, are o atitudine de natură a pune în pericol sau să vatăme sănătatea sau dezvoltarea fizică, psihică și intelectuală a minorului, educarea sau pregătirea lui profesională, cum ar fi, spre exemplu, condamnarea părintelui pentru săvârșirea unor infracțiuni împotriva vieții de familie, împotriva membrilor de familie, prezența unei conduite sociale general agresive, sau orice alte împrejurări din care să rezulte că acesta nu va putea, sau refuză să exercite autoritatea părintească, în scopul și numai în interesul superior al minorului.
Din caracterizarea depusă la dosar de către pârât, rezultă cu claritate o conduită bună la nivelul societății și la locul de muncă. Este adevărat că declarațiile extrajudiciare date de diverși martori în alte dosare aflate pe rolul instanțelor sau, deja soluționate, relevă un anumit comportament privat al reclamantului, acesta având mai multe relații extraconjugale, dar acestea nu sunt și nu pot constitui un motiv care să îi îngrădească acestuia relațiile cu minora și să se implice în creșterea și educarea acesteia.
Nici martorii, nici actele depuse la dosar, nu au clarificat când anume s-a întâmplat incidentul la care face referire reconvenienta, care a dus la internarea sa în spital, pentru a se putea aprecia dacă atitudinea reticentă a minorei se datorează propriilor percepții, sau percepțiilor induse chiar de către părintele la care locuiește, respectiv, mama pârâtă.
Pentru aceste motive, acest capăt al cererii reconvenționale, a fost respins de către instanță ca fiind nefondat.
În ceea ce privește solicitarea de restrângere a programului de vizitare stabilit prin sentința civilă nr. 2065/08.03.2011, definitivă și irevocabilă la data de 12.06.2012, în sensul menținerii relațiilor personale, dar acestea să fie limitate doar la două vizite pe lună, în prima și a treia sâmbătă din lună, la domiciliul pârâtei, în mod exclusiv, de la ora 9 la ora 11, în măsura în care se va realiza prin disponibilitatea minorei, pe care nu o poate forța astfel după cum impune reclamantul, instanța a respins-o ca fiind, de asemenea, nefondată.
Instanța a reținut că din întreg materialul probator administrat în cauză, inclusiv din răspunsurile la interogatoriu, rezultă, la acest moment, o imposibilitate vădită a reclamantului de a exercita relațiile personale, datorită refuzului pârâtei, mai apoi, datorită refuzului minorei de a avea legături cu tatăl său.
Menținând recomandările referitoare la necesitatea să se apeleze la serviciile de consiliere sau sprijin psihologic, pentru a se asigura pe viitor păstrarea unei relații normale între minoră și reclamant, instanța a apreciat că asupra modificărilor relațiilor personale se poate pronunța numai după ce autoritățile competente se vor pronunța asupra modalității lor de exercitare, cu respectarea interesului superior al acesteia.
Având în vedere că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, iar aceasta a căzut în pretenții, potrivit dispozițiilor art. 274 C.P.C., instanța a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 1.200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel parata D. C. D., arătând că instanța de fond in mod greșit a stabilit ca autoritatea părinteasca sa fie exercitata de ambii părinți ai minorei. Arată că instanța de fond a analizat in mod greșit probele dosarului, ca nu a ținut cont de faptul ca reclamantul suferă de tulburări depresive anxioase, așa cum rezulta din actul medical din perioada februarie – august 2008, ca este un consumator de băuturi alcoolice. Mai arata ca reclamantul nu a răspuns sincer la interogatorul administrat in cauza, ca minora este stresata de prezenta reclamantului, ca reclamantul nu a reușit sa stabilească o relație normala cu fiica sa. Arată că soluția instanței de fond ii va permite reclamantului sa se manifeste după bunul plac, ignorând starea copilului, iar aceste manifestări pot afecta sănătatea acestuia.
Mai arata apelanta că instanța de fond, stabilind exercitarea autorității părintești in comun, ar fi trebuit, prin similitudine cu acțiunile de divorț, să admită si cererea principala si cererea reconvențională si sa compenseze cheltuielile de judecata.
Legal citat, intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefundat, arătând că instanța de fond in mod corect a stabilit ca nu exista motive întemeiate ca autoritatea părintească sa fie exercitata exclusiv de către parata.
A fost administrata proba cu acte. A fost audiata minora.
Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel, tribunalul constata următoarele:
Apelanta a solicitat modificarea sentinței apelate doar in ceea ce privește exercitarea autorității părintești asupra minorei, in sensul ca aceasta sa revină in mod exclusiv paratei sau in subsidiar, daca se va stabili ca autoritatea părintească sa fie exercitata in comun de către ambii părinți sa fie compensate cheltuielile de judecata.
Apelanta nu a formulat apel si împotriva respingerii capătului de cerere din reconvențională referitor la programul de vizitare a minorei de către reclamant.
F. de exercitarea autorității părintești, tribunalul apreciază că instanța de fond deși a dezvoltat pe larg principiul interesului superior al copilului nu a dat eficienta practica acestui principiu.
După audierea martorilor si după ce toate înscrisurile au fost depuse la dosarul de fond instanța ar fi trebuit sa audieze minora, chiar daca vârsta acesteia este de sub 10 ani si ascultarea ei nu era obligatorie.
Ascultata fiind de către instanța de apel, minora a avut o reacție de puternica adversitate față de tatăl ei, reacție ce nu poate proveni doar dintr-o manipulare a mamei. In mod categoric minorei ii este frica de tatăl sau in primul rând datorita comportamentului acestuia.
Faptul ca reclamantul are o caracterizare buna de la serviciu si ca martora propusa de acesta a depus depoziție in favoarea sa nu sunt elemente de natura sa înlăture celelalte probe administrate in cauza.
Astfel este cert ca in anul 2008 reclamantul a suferit o afecțiune psihica. De asemenea este cert ca tot in anul 2008 minora a suferit o entorsa si alte traumatisme, provocate de acte violente la adresa sa, așa cum rezulta din certificatul medico legal depus la fila 45 dosar fond. Iar acest certificat medico-legal coroborat cu declarația martorei B. I. N., data in dosarul de încredințare, aflata la fila 49 din dosarul de fond, conduce la ideea ca cel care a agresat-o pe minora este reclamantul.
Tribunalul apreciază ca toate înscrisurile depuse de către parata, înscrisuri care au reprezentat probe in precedentul dosar de încredințare minor, conduc la ideea ca reclamantul are un comportament inadecvat fata de minora si fata de parata.
Faptul ca reclamantului i s-a stabilit un program de vizitare a minorei iar acesta nu poate fi pus in aplicare, in opinia tribunalului se datorează tot comportamentului reclamantului care procedează greșit si nu încearcă sub nicio forma sa se apropie de minora in mod treptat, întâi in prezenta mamei minorei si sa dezvolte la minora încrederea in tatăl sau.
Întregul comportament al reclamantului reieșit din înscrisurile depuse la dosarul cauzei si arătat de minora cu ocazia ascultării sale de către tribunal, conduce la ideea ca cel puțin la acest moment exercitarea drepturilor părintești in comun de către ambii părinți nu ar fi in interesul minorei.
Reclamantul duce de fapt un război psihologic cu parata iar cea afectată de aceasta „lupta” este minora, care vede in tatăl sau o persoana care ii agresează intimitatea si relația cu mama sa, care in acest moment este singurul sau punct de sprijin.
Or, a da reclamantului exercitarea tuturor drepturilor părintești in comun cu mama minorei înseamnă ai da reclamantului posibilitatea de a se manifesta si mai pregnant in sensul boicotării acțiunilor pârâtei in demersul de creștere, îngrijire si educare a minorei.
In opinia tribunalului o asemenea relație dintre părinți si dintre un părinte si minor face parte in mod indubitabil din categoria motivelor temeinice arătate de 398 N.C.C.
Pentru aceste considerente, tribunalul urmează sa admită apelul formulat de parata, sa schimbe in tot sentința apelata si in rejudecare să respingă cererea principala si să admită cererea reconvențională in sensul ca va dispune ca autoritatea părintească asupra minorei sa fie exercitata in mod exclusiv de către pârâtă.
Având in vedere ca apelanta a solicitat obligarea intimatului-reclamant la cheltuieli de judecata precum si faptul ca intimatul-reclamant este parte căzută in pretenții, urmează ca acesta din urma sa plătească apelantei cheltuielile de judecata efectuate cu prezenta cauza.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul promovat de apelanta – pârâtă D. C. – D., cu domiciliul în Tg. B., ..5, ..12, în contradictoriu cu intimatul P. A. O., cu domiciliul în G., . ..14, împotriva sentinței civile nr.1405/15.11.2012 pronunțată de Judecătoria Tg. B., pe care o schimbă în tot, și în rejudecare:
Respinge cererea principală ca nefondată.
Admite cererea reconvențională.
Dispune ca autoritatea părintească asupra minorei P. D. Gabriea, născută la data de 04.02.2004, să fie exercitată în mod exclusiv de către mamă, pârâta –reclamantă D. C. D..
Obligă intimatul P. A. O. să plătească apelantei suma de 1.010,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 16.04.2013.
Președinte Judecător, Pentru grefier,
R. G. F. M. A. L. T.
Aflat în concediu odihnă
-cf. disp.art. 261 C.pr.civilă
Semnează
S. B.
Red.jud..RG.F/
Tehnored/gref.R.G../4Ex./08.07.2013
.>
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 199/2013. Tribunalul GALAŢI | Pensie întreţinere. Decizia nr. 317/2013. Tribunalul GALAŢI → |
|---|
