Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 92/2013. Tribunalul GALAŢI
Comentarii |
|
Decizia nr. 92/2013 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 4906/121/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ NR. 92
Ședința publică de la 07 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. A.
Judecător A. B.
Judecător D. B.
Grefier C. B.
La ordine fiind soluționarea recursului formulat de reclamanta B. L. ROMÂNIA S.A., cu sediul în București, sector 1, ., în contradictoriu cu intimații-pârâți J. C. și J. V., domiciliați în .. G., împotriva Încheierii din 14.06.2012 pronunțată de Judecătoria Liești în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată, recursul este motivat, netimbrat, recurenta-reclamantă nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, astfel cum s-a dispus prin rezoluția de la primirea dosarului; s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Tribunalul, având în vedere că recurenta-reclamantă nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, invocă din oficiu excepția nulității recursului, ca fiind netimbrat și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin recursul declarat, recurenta-reclamantă a solicitat desființarea încheierii pronunțate de Judecătoria Liești la data de 14.06.2012 în dosarul nr._, prin care s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul disp.art. 1551 C.pr.civ.
Legal citată, recurenta-reclamantă nu a fost prezentă în instanță.
Potrivit disp.art. 1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de această lege și se taxează în mod diferențiat.
Dispozițiile art. 20 al. 1 și 2 din aceeași lege prevăd că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa de timbru nu a fost achitată la înregistrarea cererii, se va pune în vedere petentului achitarea și acesta va trebui să o achite până la primul termen de judecată.
Neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii, potrivit disp.art. 20 al. 3 din aceeași lege.
În speță, s-a constatat că recurenta-reclamantă nu a achitat taxa judiciară de timbru și, prin urmare, pentru termenul de judecată din data de 07.02.2013 s-a dispus citarea recurentei cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat.
Recurenta-reclamantă nu s-a prezentat în instanță și nu a făcut dovada executării obligației de plată, așa cum s-a dispus.
Pentru considerentele mai sus arătate, instanța apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 20 din Legea 146/1997, urmând a se dispune admiterea excepției nulității recursului și anularea recursului de față, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția nulității recursului ca fiind netimbrat și, în consecință:
Anulează recursul declarat de reclamanta B. L. ROMÂNIA S.A., cu sediul în București, sector 1, ., în contradictoriu cu intimații-pârâți J. C. și J. V., domiciliați în .. G., împotriva Încheierii din data de 14.06.2012 pronunțată de Judecătoria Liești, jud. G. în dosarul nr._, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Februarie 2013.
Președinte, M. A. | Judecător, A. B. | Judecător, D. B. |
Grefier, C. B. |
red.C.B. /ex.2/12 Februarie 2013
← Stabilire domiciliu minor. Sentința nr. 9036/2013. Tribunalul... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
---|