Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Încheierea nr. 04/2013. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 04/2013 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 10704/233/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
Dosar nr._
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 04 Iunie 2013
PREȘEDINTE A. B.
Judecător C. R. M.
Judecător A. F.
Grefier L. Talpes
Pe rol fiind soluționarea recursului promovat de recurenta – reclamantă T. L. I., cu domiciliul în G., ., ..11, în contradictoriu cu intimatul – pârât L. M. V., deținut în penitenciarul B., împotriva sentinței civile nr.8003/21.08.2012 a Judecătoriei G., jud. G..
La apelul nominal a răspuns pentru recurenta – reclamantă avocat E. – R. Z., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Apărătorul recurentei – reclamante solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Tribunalul încuviințează pentru recurenta – reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat Tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:
Apărătorul recurentei – reclamante solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată. Solicită să se constate că reclamanta are o cotă de contribuție de 100% la dobândirea imobilului, iar îmbunătățirile au fost efectuate de mama recurentei cu banii acesteia. Autoturismul a fost avariat în totalitate, iar banii au fost recuperați de intimat. Solicită admiterea recursului cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Având nevoie de timp pentru deliberare,
DISPUNE
Amână pronunțarea cauzei la data de 11.06.2013.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Iunie 2013.
Președinte, A. B. | Judecător, C. R. M. | Judecător, A. F. |
Grefier, L. Talpes |
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
Dosar nr._
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 11 Iunie 2013
PREȘEDINTE A. B.
Judecător C. R. M.
Judecător A. F.
Grefier L. Talpes
-.-.-.-.-.-.-.-
TRIBUNALUL
Având nevoie de timp pentru deliberare,
DISPUNE
Amână pronunțarea cauzei la data de 18.06.2013.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Iunie 2013.
Președinte, A. B. | Judecător, C. R. M. | Judecător, A. F. |
Grefier, L. Talpes |
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2949
DECIZIA CIVILĂ NR.633
Ședința publică de la 18 Iunie 2013
PREȘEDINTE A. B.
Judecător C. R. M.
Judecător A. F.
Grefier L. Talpes
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului promovat de recurenta – reclamantă T. L. I., cu domiciliul în G., ., . cu intimatul – pârât L. M. V., deținut în penitenciarul B., împotriva sentinței civile nr.8003/21.08.2012 a Judecătoriei G., jud. G..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 04.06.2013, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 11.06.2013, respectiv la data de 18.06.2013, data la care a pronunțat următoarea decizie
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.05.2011, sub nr._ /2911, reclamanta T. L. – I., în contradictoriu cu pârâtul L. M. – V., a formulat cerere de partajare a bunurilor comune și a solicitat să se constate că, împreună cu pârâtul, a dobândit, în timpul căsătoriei 5/8 din dreptul de proprietate asupra imobilului – apartament, situat în G., ., ., . și un credit de nevoi personale, suma obținută fiind folosită pentru achiziționarea unui microbuz folosit exclusiv de L. M. – V.. A mai solicitat reclamanta constatarea faptului că are cota de 11/16 din apartament, iar pârâtul are cota de 5/16 din același imobil și ieșirea din indiviziune a soților cu privire la imobilul situat în G., ., ., . prin atribuirea acestuia către reclamantă și obligarea sa la plata sultei către pârât.
Totodată, reclamanta a solicitat împărțirea creditului indicat în două și obligarea pârâtului la jumătate din suma avansată de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că imobilul a fost dobândit de către părinții săi, conform contractului de construire nr. 5011/20.07.1974, iar, după dezbaterii succesiunii de pe urma tatălui său, conform certificatului de moștenitor nr. 214/04.12.2006, au fost desemnați, ca moștenitori, M. (fostă T.) L., în calitate de soție supraviețuitoare, cu cota legală de 2/8, T. M., în calitate de fiu, cu o cotă legală de 3/8 și reclamanta, în calitate de fiică, cu o cotă legală de 3/8.
A învederat reclamanta că, la dezbaterea succesiunii după defuncta sa mamă – M. L. – conform certificatului de moștenitor nr. 214/04.12.2006, s-a constatat că au calitatea de moștenitori M. R. – M., în calitate de soț supraviețuitor, ci cota legală de 2/8, T. M., în calitate de fiu, cu o cotă legală de 3/8 și L. L. – I., în calitate de fiică, cu o cotă legală de 3/8.
Reclamanta a arătat că, la data de 26.11.2007, M. R. M. și T. M. i-au vândut cotele lor de 5/8 din apartament, prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 3327/26.11.2007.
A mai precizat reclamanta că, prin sentința civilă nr._/22.12.2010, căsătoria soților a fost desfăcută.
În drept, nu a fost indicat nici un text normativ.
Prin precizările formulate la data de 16.09.2011, reclamanta a arătat că solicită atribuirea creditului și achitarea integrală a acestuia de către L. M. – V., iar, în subsidiar, împărțirea creditului în două și obligarea pârâtului la jumătate din suma avansată de reclamantă.
A arătat reclamanta că, la data de 12.12.2007, a încheiat un credit pentru persoane fizice cu BCR Sucursala G., pentru suma de_ lei, iar, în acest contract, reclamanta avea calitatea de împrumutat, în timp ce pârâtul avea calitatea de coplătitor.
Reclamanta a precizat că, din data de 10.04.2010, plătește singură rata lunară pentru credit, în cuantum de 1100 lei.
A mai învederat că suma de_ lei a fost folosită de pârât pentru achiziționarea unui autoturism marca Mercedes Benz, cu nr. de înmatriculare_ ce a fost folosit pentru efectuarea transportului de persoane în străinătate.
Totodată, a arătat că, în august 2010, autoturismul a fost găsit incendiat, iar pârâtul a încasat asigurarea de la asiguratorul Ț. Sucursala G., fără să achite creditul de la BCR și fără a-i remite reclamantei vreo sumă de bani.
Reclamanta a învederat, de asemenea, că nu are resursele financiare necesare pentru achitarea creditului în condițiile în care pârâtul este în arest, iar, din salariul pe care reclamanta îl câștigă nu poate face cheltuielilor zilnice.
În susținerea cererii formulate, au fost depuse, la dosar, în copie, sentința civilă nr._/22.12.2010, pronunțată de Judecătoria G., contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 3327/26.11.2007, certificatul de moștenitor nr. 214/04.12.2006, adresa nr._/05.09.2011, emisă de ING BANK, certificatul de deces . nr._, certificatul de deces . nr._, contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/12.12.2007, chitanțe, bonuri fiscale și procese – verbale de predare – primire întocmite de B. T. Ș..
Prin cererea modificatoare din data de 16.09.2011, reclamanta a arătat că solicită partajarea bunurilor imobile dobândite în timpul căsătoriei, în sensul stabilirii cotei de contribuție de 100% a reclamantei la dobândirea cotei – părți de 5/8 din apartamentul situat în G., ., ., . imobilului în deplină proprietate. Reclamanta a mai solicitat să se constate că, în timpul căsătoriei, soții au contractat un împrumut conform contractului de credit_/12.12.2007, încheiat cu BCR și să se dispună ca pârâtul să devină unicul titular al obligației de plată, urmând ca același pârât să îi plătească valoarea ratelor achitate.
Reclamanta a arătat că, în vederea achiziționării cotei părți de 5/8 din imobil, a devenit titulare al obligației de plată, conform contractului de credit și garanție nr._/05.09.2007, încheiat cu ING Bank, pentru suma de 25 000 lei, plătind, din aceștia, suma de 21 700 lei drept preț al vânzării.
Cu referire la contractul de credit încheiat cu BCR, reclamanta a învederat că, în împrejurările descrise în acțiunea precizată, nu a beneficiat de creditul acordat, însă plătește, în continuare, ratele la acest credit, întrucât îi este teamă de o eventuală executare silită asupra imobilului în care locuiește împreună cu fiica sa.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 699 și urm. C.civ..
În susținerea acțiunii formulate, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul pârâtului, a probei cu expertiza și a probei testimoniale.
Au fost atașate, la dosar, în copie, contractul de credit și garanție nr._/05.09.2007, CI . nr._, carnetul de muncă ..M.S.S.F. nr._, adresa nr. 9503/07.09.2011, emisă de Alianz – Ț. Asigurări SA, CI . nr._, certificatul de naștere . nr._.
În ședința publică din data de 14.10.2011, reclamanta a precizat că solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 20 000 lei reprezentând cheltuieli pe care le-a efectuat.
Prin încheierea din data de 25.10.2011 și prin încheierea din data de 05.06.2012, instanța a admis cererile de ajutor public judiciar formulate de reclamanta T. L. – I. dispunând eșalonarea taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina sa.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat admiterea în parte a acțiunii în sensul partajării cotei de 5/8 din imobilul situat în G., ., . egale de 50% fiecare.
Cu referire la creditul indicat de reclamantă, pârâtul a solicitat respingerea solicitării reclamantei de a reține că pârâtul este unicul titular al obligației de plată.
În motivare, pârâtul a arătat că, în timpul vieții, mama reclamantei a contractat de la CEC un împrumut în valoare de 10 000 lei, însă, în anul 2006, mama reclamantei a decedat și s-a pornit executarea silită pentru suma restantă, astfel încât reclamanta a făcut un credit pentru achitarea datoriei și, ulterior, în anul 2007, un alt credit pentru cumpărarea cotei de 5/8 din imobilul în cauză.
A precizat pârâtul că, la plata ratelor aferente creditelor, soții au contribuit împreună, pârâtul obținând venituri considerabile din activitatea de transport internațional pe care o desfășura. Totodată, a arătat că, în fapt, contribuia la celelalte cheltuieli ale familiei, salariul de 800 lei/lună al reclamantei fiind insuficient pentru întreținerea casei și a minorei.
Pârâtul a arătat că, deși folosea în exclusivitate autoturismul, veniturile realizate prin folosirea acestuia erau aduse în casă în beneficiul tuturor membrilor familiei.
Pârâtul a mai precizat că, din luna septembrie 2010 când a găsit yala schimbată în apartament, nu a mai participat la achitarea creditului. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 și urm. C.proc.civ.
În susținerea cererii formulate, pârâtul a solicitat administrarea probei u înscrisuri, a probei testimoniale și a probei cu interogatoriul reclamantei.
În ședința publică din data de 13.01.2012, apreciind că întâmpinarea formulată întrunește caracteristicile unei cereri reconvenționale, instanța i-a pus în vedere pârâtului – reclamant să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 76 lei și a timbrului judiciar în valoare de 5 lei.
În ședința publică din data de 03.02.2012, instanța a încuviințat, pentru părți, proba cu înscrisuri și proba testimonială, iar, pentru reclamanta - pârâtă, a încuviințat proba cu expertiză și proba cu interogatoriul pârâtului – reclamant.
Prin încheierea din data de 06.03.2012, instanța a anulat cererea de ajutor public judiciar formulată de pârâtul – reclamant pentru lipsa semnăturii.
Reclamanta – pârâtă a depus, la dosarul cauzei, în copie, facturi și bonuri fiscale, somația imobiliară nr. 459/2009 și adresa L. L. – I..
În ședința publică din data de 09.03.2012, a fost administrată proba cu interogatoriul pârâtului – reclamant, răspunsurile acestuia fiind consemnate și atașate la dosar.
În aceeași ședință publică, au fost audiate, sub jurământ, martorele R. E. și Gorobțov C. S., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.
În temeiul art. 186 C.proc.civ., pârâtul – reclamant a fost decăzut din proba testimonială.
La data de 04.04.2012, a fost depus, la dosar, raportul de expertiză întocmit de expertul desemnat A. – H. E. – F..
Au mai fost depuse, la dosar, extrasul de carte funciară pentru informare nr._/02.08.2011, adresa nr. 1303/22.02.2012, emisă de Allianz – Ț. Asigurări SA, polița nr._/06.05.2009 și extras de cont, în copie.
În ședința publică din data de 06.04.2012, instanța a admis excepția netimbrării cererii reconvenționale și a anulat cererea reconvențională, ca netimbrată.
Prin sent. civ. nr. 8003/21.08.2012, Judecătoria G. a admis, în parte, acțiunea principală, a constatat ca fiind anulată cererea reconvențională, a constatat că 5/8 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în G., ., ., ., este bun comun al părților, dobândit în timpul căsătoriei, a constatat că datoria ce rezultă din contractul de credit nr._/12.12.2007, încheiat cu Banca Comercială Română SA, reprezintă o datorie comună ale părților, a constatat că părțile au avut fiecare o cotă de contribuție de 50% la dobândirea bunurilor ce fac parte din comunitatea matrimonială, a dispus ieșirea din indiviziune a părților în ceea ce privește bunul comun, a dispus atribuirea cotei de 5/8 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în G., ., ., ., în proprietate exclusivă, reclamantei-pârâte T. L. – I., a luat act de renunțarea pârâtului – reclamant la contravaloarea cotei de 50% din cota de 5/8 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în G., ., ., ., a constatat că ambele părți sunt obligate să achite în viitor câte 50% din valoarea ratelor aferente contractului de credit nr._/12.12.2007, încheiat cu Banca Comercială Română SA, a obligat pe pârâtul – reclamant L. M. V. la plata către reclamanta – pârâtă T. L. – I. a sumei de 5583 lei reprezentând 50% din ratele aferente contractului de credit nr._/12.12.2007, achitate de reclamanta – pârâtă în perioada 25.05.2010 – 11.02.2011 și a obligat pe pârâtul-reclamant, la plata către reclamanta - pârâtă a sumei de 1107,69 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Pentru a decide astfel, Judecătoria G. a reținut că, prin sentința civilă nr._/22.12.2010, pronunțată de Judecătoria G., instanța a admis cererea formulată de reclamantul L. M. - V., în contradictoriu cu pârâta L. L. - I., a dispus desfacerea căsătoriei încheiate la data de 13.11.2004 și înregistrate în Registrul Stării Civile al Consiliului Local al Municipiului G. sub nr. 2244/2004, din vina ambilor soți, a dispus ca pârâta să revină la numele purtat anterior căsătoriei, acela de „T.”, a încredințat pârâtei, spre creștere și educare, pe minora L. D. – C., născută la data de 22.12.2005 și l-a obligat pe reclamant la plata, în favoarea minorei, a unei pensii lunare în cuantum de 25% din salariul minim pe economie, de la data de 14.10.2010 și până la majoratul minorei, respectiv 22.12.2023.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 214/04.12.2006, în urma dezbaterii succesiunii defunctului T. T. și a defunctei M. L., reclamanta T. (fostă L.) L. – I. a dobândit, în calitate de moștenitor legal, cota de 3/8 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în G., ., ., ..
Potrivit contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 3327/26.11.2007, (f. 21 - 23), reclamanta a dobândit, în proprietate, în timpul căsătoriei, în calitate de cumpărător, cota de 5/8 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în G., ., ., ..
Conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul desemnat A. – H. E. – F., valoarea imobilului este de 77 851 lei din care 7268 lei reprezintă îmbunătățirile efectuate de reclamantă. Potrivit aceluiași raport de expertiză, valoarea cotei de 5/8 din dreptul de proprietate asupra imobilului este de 44 114 lei.
În drept, potrivit art. 30 C.fam., bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților.
În tăcerea legii, potrivit practicii judiciare, instanța chemată să hotărască asupra cotelor – părți cuvenite fiecărui codevălmaș va ține seama de contribuția efectivă a fiecăruia dintre soți la dobândirea bunurilor supuse partajului.
Este de reținut că aceste cote de contribuție se determină nu numai în funcție de aportul de ordin material la achiziționarea bunurilor comune – indicat de veniturile fiecăruia dintre soți, ci și în funcție de alte mijloace materiale întrebuințate sau munca prestată în gospodărie și cea depusă pentru creșterea copiilor.
Pe de altă parte, participarea codevălmașilor se raportează la totalitatea bunurilor supuse împărțelii, iar nu la categorii de bunuri și, cu atât mai puțin la bunuri individual determinate. Obiectul comunității descrise de art. 30 C.fam., îl constituie o universalitate de bunuri, respectiv toate bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei. Noțiunea de comunitate de bunuri a soților amintește de noțiunea de indiviziune, cu precizarea că, în cazul proprietății comune în devălmășie, spre deosebire de indiviziune, nu sunt precizate cotele – părți din dreptul asupra universalității . Unicitatea sub care se prezintă universalitatea juridică a bunurilor comune, privită ca o masă de drepturi și obligații face ca, în mod corelativ, la încetarea comunității, împărțeala să se realizeze, de asemenea, prin stabilirea unei cote unice de contribuție pentru fiecare dintre soți.
În măsura în care nu există dovezi din care să rezulte aportul diferențiat al soților la dobândirea bunurilor comune, va opera prezumția contribuției egale a soților la dobândirea bunurilor comune.
Este de reținut că, așa cum rezultă din răspunsurile pârâtului la interogatoriul administrat, despărțirea în fapt a soților a intervenit la data de 06.02.2010 când pârâtul a părăsit domiciliul comun.
În ceea ce privește perioada cuprinsă între data la care părțile s-au căsătorit, respectiv 13.11.2004 și data despărțirii soților în fapt, instanța a reținut că, potrivit declarațiilor martorei Gorobțov C. S., coroborate cu răspunsurile pârâtului la interogatoriul administrat, în timpul căsătoriei, acesta efectua curse săptămânale în Italia, obținând venituri din activitatea desfășurată, iar autovehiculul care a fost cumpărat cu banii împrumutați de soți, conform contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr._/12.12.2007 încheiat cu BCR, a fost folosit de pârât în activitatea desfășurată în condițiile în care reclamanta nu avea permis de conducere.
Din carnetul de muncă ..M.S.S.F. nr._, a rezultat că reclamanta, în calitate de asistent farmacie, a obținut, pe parcursul căsătoriei, venituri brute cuprinse între 300 și 1200lei/lună.
Pe de altă parte, din declarațiile martorei Gorobțov C. S. a rezultat că, înainte de divorț, pârâtul venea la locul de muncă al reclamantei și îi remitea soției sale diverse sume de bani.
Aceeași martoră a arătat că, abia după despărțirea soților, respectiv la începutul lunii mai 2010, reclamanta a început să se plângă că avea foarte mulți bani de achitat în contul contractelor de credit și că pârâtul nu mai contribuia la achitarea ratelor pentru achiziționarea autoturismului. A mai precizat martora că, după desfacerea căsătoriei, nu l-a mai văzut pe pârât să-i fi remis reclamantei sume de bani la locul de muncă.
Tot cu referire la contribuția soților la dobândirea bunurilor comune, instanța a reținut că, potrivit declarațiilor martorei Gorobțov C. S., în urmă cu cinci ani, cu ocazia unei vizite la domiciliul, de atunci, al soților, a observat că, în apartament, erau montate geamuri termopan. Din răspunsurile pârâtului – reclamant la interogatoriul administrat rezultă că, în apartament a fost schimbată tâmplăria, au fost schimbate ușile și au fost montate geamuri termopan, soții suportând cheltuielile împreună.
Nu pot fi reținute, în acest context, declarațiile martorei R. E. care a arătat că, din informațiile sale, nu au fost făcute îmbunătățiri în apartament înainte de despărțirea soților. În aprecierea declarațiilor martorei menționate, prin raportare la declarațiile martorei Gorobțov C. S., se va avea în vedere faptul că ultima martoră menționată a dat detalii specifice despre tipul de îmbunătățiri realizate în apartamentul în cauză la o dată anterioară despărțirii soților, în timp ce afirmația martorei R. E. a fost făcută cu un caracter general.
Pe de altă parte, este de reținut că, potrivit declarațiilor martorei Gorobțov C. S. coroborate cu declarațiile martorei R. E., după despărțirea în fapt a soților, în apartament au fost zugrăviți pereții, s-a montat parchet a fost refăcută izolația și a fost renovată camera minorei.
În contextul tuturor împrejurărilor descrise mai sus, prin raportare la valoarea masei partajabile, instanța a apreciat că soții au avut cote de contribuție egale la dobândirea bunurilor ce face parte din comunitatea matrimonială. Este adevărat că, după despărțirea soților în fapt, reclamanta a realizat lucrări de îmbunătățire la apartament, însă, acestea nu pot fi avute în vedere pentru a reține o contribuție mai mare a reclamantei la dobândirea bunurilor comune în condițiile în care lucrările au o valoare relativ mică prin raportare la valoarea întregului imobil (7268 lei conform raportului de expertiză întocmit în cauză), ambii soți au desfășurat, în timpul căsătoriei, activități producătoare de venituri, pârâtul contribuia la cheltuielile familiei, iar veniturile nete ale reclamantei erau destul de modeste. Totodată, instanța reține că îmbunătățirile au avut în vedere întregul imobil, în timp ce doar cota de 5/8 din dreptul de proprietate asupra imobilului în cauză reprezintă un bun comun al soților.
Potrivit art. 728 C.civ., nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune.
În sensul art. 67310 coroborat cu art. 6739 C.proc.civ., a dispus atribuirea cotei de 5/8 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în G., ., ., în proprietate exclusivă, reclamantei-pârâte T. L. - I..
În ceea ce privește criteriile avute în vedere la atribuirea bunului, instanța a reținut că ambele părți au fost de acord ca imobilul să îi fie atribuit reclamantei – pârâte. Totodată, s-a avut în vedere că reclamanta – pârâtă a dobândit, în mod exclusiv, prin moștenire, o cotă de 3/8 din imobilul în cauză și o are în îngrijire pe fiica soților
Conform art. 67310 alin. 4 C.proc.civ., dată fiind valoarea imobilului indicată de expertul desemnat, precum și cota de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune, instanța a reținut că pârâtul – reclamant ar avea dreptul la plata sumei de_ lei reprezentând contravaloarea cotei de 50% din cota de 5/8 din dreptul de proprietate asupra imobilului.
Date fiind însă susținerile pârâtului – reclamant în fața instanței, a luat act de renunțarea pârâtului – reclamant la contravaloarea cotei de 50% din cota de 5/8 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în G., ., ., ..
A constatat, de asemenea, ca fiind anulată, ca netimbrată, cererea reconvențională, la un termen anterior.
Cu referire la contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/12.12.2007 încheiat cu BCR, instanța a reținut că datoria rezultată reprezintă o datorie comună a soților în împrejurarea în care, conform art. 32 alin. 1 lit. b C.fam., obligațiile au fost contractate împreună, reclamanta – pârâtă având calitatea de împrumutat, iar pârâtul – reclamant având calitatea de coplătitor.
Mai mult, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, obligațiile au fost contractate pentru împlinirea nevoilor obișnuite ale căsniciei, respectiv pentru achiziționarea unui autovehicul care a servit la obținerea de venituri pentru întreaga familie, în sensul art. 32 lit. c C.fam.
În consecință, a constatat că datoria ce rezultă din contractul de credit nr._/12.12.2007, încheiat cu Banca Comercială Română SA, reprezintă o datorie comună a părților.
În împrejurările descrise mai sus și date fiind obligațiile asumate de ambele părți prin contractul încheiat, instanța nu poate reține că pârâtul – reclamant este singurul obligat la plata datoriei.
Nu au relevanță, în acest context, argumentele reclamantei – pârâte referitoare la încasarea de către pârâtul – reclamant a întregii sume achitate de societatea de asigurare în urma incendierii autovehiculului achiziționat cu banii obținuți din contractul de credit.
Este adevărat că, așa cum rezultă din adresa nr. 1303/22.02.2012, emisă de Allianz – Ț. Asigurări SA, polița nr._/06.05.2009 și extrasul de cont, în copie, depuse la dosarul cauzei, coroborate cu răspunsurile pârâtului – reclamant la interogatoriul administrat, acesta din urmă a fost cel care a încasat întreaga sumă de bani plătită de societatea de asigurare, cumpărând ulterior un alt autovehicul. Este de remarcat, însă, că starea de fapt descrisă nu are nicio incidență asupra obligației de plată a contractului de credit asumată de reclamanta – pârâtă care nu este condiționată de comportamentul coplătitorului într-un alt context. Eventuale pretenții ale reclamantei – pârâte cu referire la suma obținută de la societatea de asigurare nu au fost valorificate de aceasta.
Constatând, însă că datoria rezultată din contractul de credit nr._/12.12.2007, încheiat cu Banca Comercială Română SA, reprezintă o datorie comună a părților, instanța a reținut că pârâtul – reclamant era obligat să suporte cheltuielile legate de plata ratelor și a eventualelor penalități.
Or, așa cum rezultă din declarațiile martorelor audiate în cauză, coroborate cu ordinele de încasare depuse la dosarul cauzei, în copie (f. 36 – 50) și cu susținerile reclamantei – pârâte (f. 17), din luna aprilie 2010, reclamanta – pârâtă plătește singură rata lunară la credit în cuantum 1100 lei.
În acest sens, a reținut că declarațiile martorei Gorobțov C. S. care a arătat că în luna mai 2010, reclamanta – pârâtă intrase în panică pentru că pârâtul – reclamant nu a mai plătit ratele la creditul contractat de două luni sunt confirmate prin ordinul de încasare din data de 25.05.2010 depus în copie la dosarul cauzei (f. 36) ce atestă plata a două rate.
În împrejurările descrise mai sus, date fiind obligațiile asumate prin contractul de credit, precum și dispozițiile art. 1053 C.civ., prin raportare la art. 7 din contract, pârâtul – reclamant îi datorează reclamantei – pârâte, în calitate de coplătitor ½ din contravaloarea ratelor suportate în mod exclusiv de către reclamanta – pârâtă.
Contrar susținerilor reclamantei – pârâte, însă, a constatat că valoarea ratelor de credit achitate de aceasta conform înscrisurilor prezentate (f. 36 – 50) este de_ lei și nu de 20 000 lei iar 5583 lei reprezintă ½ din_ lei.
Pentru argumentele de mai sus, l-a obligat pe pârâtul – reclamant L. M. V. la plata către reclamanta – pârâtă T. L. – I. a sumei de 5583 lei reprezentând 50% din ratele aferente contractului de credit nr._/12.12.2007, achitate de reclamanta – pârâtă în perioada 25.05.2010 – 11.02.2011.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., l-a obligat pe pârâtul-reclamant, la plata către reclamanta - pârâtă a sumei de 1107,69 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
În acest context, s-a avut în vedere faptul că dovada achitării onorariului de expert nu a fost depusă la dosarul cauzei, faptul că pârâtul – reclamant datorează ½ din suma achitată cu titlu de taxa judiciară de timbru aferentă cererii de partaj (la valoarea indicată în raportul de expertiză), respectiv 661,71 lei (1/2 din 1323,42 lei) și suma reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă capătului de cerere având ca obiect „pretenții”, prin raportare la suma la plata căreia a fost obligat pârâtul – reclamant – 5583 lei – respectiv 445,98 lei.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a motivat și declarat recurs reclamanta T. L. - I., care a criticat soluția primei instanțe sub aspectul nelegalității și netemeiniciei ei. A solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat – în esență – că contribuția pârâtului reținută de instanță este prea mare, deoarece veniturile sale erau modice și nu a contribuit în niciun fel la bunăstarea familiei.
Îmbunătățirile aduse imobilului s-au făcut din creditul contractat de mama sa M. L., care continuă să fie achitat de recurentă, astfel că nu se poate reține că aceste îmbunătățiri au fost făcute din bani comuni.
Referitor la creditul din contractul nr._/12.12.2007, acesta a fost făcut în interesul personal al pârâtului și al unor prieteni de afaceri, care au folosit autovehiculul cumpărat pentru ei, fără a aduce venituri în casă.
De asemenea, cheltuielile de judecată trebuiau suportate în integralitate de pârât, care a împiedicat soluționarea amiabilă a litigiului prin plata obligațiilor sale.
În drept, a invocat disp. art. 274,299,304 pct. 7,8,9 C.pr.civ.
În susținerea recursului, recurenta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare.
Instanța de recurs a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Tribunalul apreciază că recursul este nefondat și se impune a fi respins, având în vedere următoarele considerente:
În ce privește cadrul procesual al recursului, Tribunalul constată că hotărârea atacată este dată, potrivit legii, fără drept de apel (este definitivă), astfel încât, conform art. 3041 C.pr.civ., poate examina cauza sub toate aspectele, nefiind strict limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C.pr.civ.
În legătură cu cota de contribuție la dobândirea bunurilor comune, instanța reține că prezumția legală de bun comun a bunurilor și lucrărilor efectuate de soți în timpul căsătoriei și prezumția de contribuție egală (50% fiecare) a soților la dobândirea acestor bunuri reprezintă regula în materia regimului matrimonial și nu pot fi înlăturate decât pentru motive temeinice.
Practica judiciară a admis în mod constant că reținerea unor cote de contribuție diferite sau a contribuției exclusive se poate face numai în cazul în care diferențele de venituri dintre soți sunt foarte mari, de ordine de mărimi diferite și în situația în care nu există niciun element care ar putea sugera că soțul ce a avut venituri mai mici ar fi contribuit cu activități neremunerate la bunăstarea familiei, precum creșterea și educarea copiilor, întreținerea gospodăriei, prestarea de activități agricole care să asigure hrana directă a familiei etc.
În cauza de față, pârâtul obținea venituri din efectuarea de curse pe ruta România – Italia, martora Gorobțov C. S. confirmând acest lucru și arătând că pârâtul îi remitea reclamantei ocazional sume de bani.
Așadar, instanța de fond a apreciat în mod temeinic cota de contribuție ce revine părților.
În legătură cu îmbunătățirile aduse imobilului, instanța de fond a înlăturat în mod corect declarația martorei R. E. referitoare la inexistența acestor îmbunătățiri anterior despărțirii în fapt, deoarece este o afirmație vagă și generală, martora Gorobțov C. S. indicând clar și precis îmbunătățirile aduse anterior despărțirii, precum și faptul că au fost făcute din banii ambilor soți. Declarațiile martorei infirmă susținerile reclamantei din cererea de recurs.
În privința creditului ce face obiectul contractului nr._/12.12.2007 încheiat cu BCR SA, instanța de recurs reține că s-a dovedit prin probele administrate că de veniturile obținute de pârât din folosința autovehiculului cumpărat din credit a beneficiat întreaga familie, astfel că nu se poate reține că datoria nu este comună și că creditul ar fi fost făcut în interesul personal al pârâtului. Dacă datoria este comună, se poate considera că și vehiculul achiziționat este bun comun al părților.
Referitor la cheltuielile de judecată din prima instanță, se reține că, în cauzele care au ca obiect partajul, pretențiile sunt reciproce și părțile au în același timp calitatea de reclamant și cea de pârât, astfel că cheltuielile de judecată se compensează parțial între ele; părțile sunt obligate să suporte cheltuielile de judecată potrivit cotei ce revine fiecăreia, neavând importanță dacă acestea s-au opus sau nu la soluționarea amiabilă a litigiului.
Așadar, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, niciunul din motivele de recurs nefiind întemeiat.
Recursul este calea de atac prin intermediul căreia părțile sau Ministerul Public solicită, în condițiile și pentru motivele determinate limitativ de lege, desființarea unei hotărâri judecătorești pronunțate fără drept de apel, în apel sau de un organ cu activitate jurisdicțională.
În legătură cu caracterele recursului, cel mai important atribut al recursului este acela de a constitui o cale extraordinară de atac. Această calificare a recursului este stabilită de codul de procedură civilă prin situarea sa în Capitolul I din Titlul V consacrat căilor extraordinare de atac al Cărții a II-a. Această calificare este numai parțial corectă, deoarece, în prezent, recursul corespunde exigențelor firești ale unei căi de atac extraordinare numai în ceea ce privește motivele de recurs. Un alt atribut al recursului este acela că el constituie o cale de atac de reformare. Recursul se adresează unei instanțe superioare în scopul exercitării controlului judiciar și al casării hotărârii nelegale sau netemeinice. Recursul, spre deosebire de apel, nu este însă suspensiv de executare. De la această regulă există, însă, excepția prev. de art. 300 alin. 1 C.pr.civ., care stabilește că recursul suspendă executarea hotărârii numai în cauzele privitoare la strămutarea de hotare, desființarea de construcții, plantații sau a oricăror lucrări având o așezare fixă, precum și în cazurile anume prevăzute de lege. Un alt atribut al recursului este acela de a constitui o cale de atac nedevolutivă, întrucât în principiu, nu determină o rejudecare în fond a cauzei . De la această regulă există excepția stabilită de art. 3041 C.pr.civ., conform căruia recursul declarat împotriva unei hotărâri care, conform legii, nu poate fi atacată pe calea apelului, nu este limitat la motivele prevăzute de art. 304 C.pr.civ., instanța având posibilitatea de a examina cauza sub toate aspectele.
În raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil nu include dreptul la un al doilea grad de jurisdicție (cu excepția cauzelor penale unde este incident art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenție) și nu obligă statele să creeze curți de apel sau de casație (de ex., hotărârea Curții din data de 10 iulie 1984 pronunțată în cauza Guincho împotriva Portugaliei). Totuși, în măsura în care astfel de proceduri au fost create în statele părți la Convenție, ele sunt supuse exigențelor articolului 6 în ceea ce privește garanțiile oferite (hotărârea Curții din data de 17 ianuarie 1970 pronunțată în cauza Delcourt împotriva Belgiei, hotărârea Curții din data de 22 ianuarie 1984 pronunțată în cauza Sutter împotriva Elveției ș.a.). De asemenea, o astfel de plângere la instanța superioară reprezintă un recurs care trebuie epuizat în aplicarea articolului 35 din Convenție. În examinarea garanțiilor incidente, trebuie ținut cont de particularitățile pe care procedurile de apel sau de recurs le au în sistemele de drept din care fac parte. În funcție de întinderea competențelor (doar probleme de drept nu și probleme de fapt sau doar proporționalitatea pedepsei cu fapta săvârșită nu și stabilirea vinovăției), garanțiile oferite de articolul 6 pot fi susceptibile de o aplicare mai limitată.
Examinând prezenta cauză prin prisma aspectelor enumerate mai sus, Tribunalul apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, care nu se impune a fi reformată.
Având în vedere cele expuse mai sus, Tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
De asemenea, va respinge ca neîntemeiată cererea recurentei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca neîntemeiat recursul formulat de recurenta-reclamantă T. L. I., cu domiciliul în G., ., ..11, în contradictoriu cu intimatul – pârât L. M. V., deținut în penitenciarul B., împotriva sentinței civile nr.8003 din 21.08.2012 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ .
Respinge ca neîntemeiată cererea recurentei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.06.2013.
Pt. Președinte, Pt. Judecător, Judecător,
A. B. C. R. M. A. F.
Promovat la Curtea de Apel G. Aflat în concediu odihnă
- cf. disp. art. 261 C.pr.civ. - cf. disp. art. 261 C.pr.civ
Semnează Semnează
PREȘEDINTELE TRIBUNALULUI G. PREȘEDINTELE TRIBUNALULUI G.
JUDECĂTOR A. P. JUDECĂTOR A. P.
Pentru grefier,
L. T.
Aflat în concediu odihnă -cf. disp.art. 261 C.pr.civilă
Semnează
Grefier șef Secție I Civilă
S. B.
Red. C.R.M.
Tehn. R.G./2EX
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Stabilire program vizitare minor. Încheierea nr. 31/2013.... → |
|---|
