Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 674/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 674/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 674/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
Operator personal de date nr. 2949
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
DECIZIE CIVILA Nr. 674/2015
Ședința publică de la 01 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Judecător A. F.
Grefier L. C.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea apelului declarat de reclamanta M. P. M. împotriva sentinței civile nr. 7621 din 27.07.2015 pronunțată de Judecătoria G. în Dosar nr._ și pe intimat M. T., având ca obiect ordonanță președințială suplinire acord.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 22.09.2015 când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 1.10.2015.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 09.07.2015 sub nr._ reclamanta M. P. M. în contradictoriu cu pârâtul M. T. a solicitat, pe cale de ordonanță președințială, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de acord parental pentru călătorie în străinătate a minorei M. GIULIA M., în perioada 01-30.08.2015.
În motivarea în fapt a cererii a arătat că prin sentința civilă nr.4874/13.05.2014 Judecătoria G. a dispus desfacerea căsătoriei încheiată cu pârâtul prin acordul părților, exercitarea comună a autorității părintești asupra minorei, cu stabilirea domiciliului acesteia din urmă la reclamantă.
A mai arătat reclamanta că a fost obligată să permită pârâtului a păstra legătura cu minora: a doua săptămână din luna septembrie, de ziua de naștere a minorei timp de cinci ore, în timpul vacanței de vară în ultima săptămână din luna iunie și în prima săptămână din luna iulie, a doua zi de P. și a doua zi de C., toate acestea la domiciliul pârâtului reclamant din com.V., ., cu obligația pentru pârât de a o lua și de a o aduce pe minoră la domiciliul reclamantei, pe cheltuiala acestuia și cu obligația pentru pârât de a permite reclamantei stabilirea legăturii telefonice cu minora în perioada în care aceasta se află la domiciliul pârâtului.
Reclamanta a susținut că după rămânerea definitivă a hotărârii a respectat dreptul pârâtului de a păstra legătura cu minora, însă atunci când a solicitat acordul tatălui pentru a pleca cu minora în luna august, pe perioada concediului acesteia, în afara țării acesta a refuzat să își dea acordul și că, deși a reiterat solicitarea către pârât - notificându-l prin intermediul executorului judecătoresc, dar, astfel cum rezultă din Procesul verbal de constatare încheiat în data de 03.07.2015 -, acesta nu a transmis nici un răspuns sau o adresă, ci doar un mesaj telefonic prin care, în termeni vulgari, își anunță refuzul acordului solicitat.
Reclamanta a precizat că lucrează în învățământ și beneficiază de concediu de odihnă în luna august, intenționând să plece împreună cu minora și familia acesteia în afara României în perioada 01 – 30 august 2015.
În drept a invocat disp. art.17 din Legea nr.272/2014, art.996 și urm. Cod proc.civ.
În susținerea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosar, în copie:certificat de naștere nr.2920/12.09.2008, sentința civilă nr.4874/13.05.2014 pronunțată de Judecătoria G. în dosar nr._/233/2013, Adeverință nr.1504/01.07.2015 eliberată de Școala gimnazială nr.16 G., extras sms, proces verbal de constatare nr.15/03.07.2015 emis de B. Ș. T. G..
Legal înștiințat asupra cererii în procedura prevăzută de art. 201 C.pr.civ., pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca neîntemeiată a cererii.
În motivarea întâmpinării a arătat că în lipsa indicării informațiilor privind destinația de călătorie, rezervarea unui sejur ori a unor bilete de avion, intervalul determinat de timp al călătoriei nu se poate aprecia în ce măsură deplasarea în străinătate este sau nu în interesul superior al copilului. A mai susținut că reclamanta nu precizează scopul cert al călătoriei, posibilitățile de a comunica cu minora și nici nu face dovada existenței sumelor de bani necesare pentru efectuarea călătoriei.
De asemenea, pârâtul a învederat că anterior pronunțării divorțului a lăsat reclamantei o procură notarială pentru ca aceasta să se poată deplasa cu minora în Italia, și că aceasta, fără a-i aduce la cunoștință, a plecat în G. împreună cu minora, apreciind că există riscul ca reclamanta, - chiar în situația în care ar obține un acord pentru plecarea în străinătate, - să părăsească țara pentru a merge în altă parte, pentru o perioadă mai lungă, ba chiar definitiv, lipsindu-l de posibilitatea de a avea legături cu minora.
A apreciat de asemenea, că interesul superior al minorei nu ar fi prejudiciat dacă reclamanta și-ar petrece concediul în țară, existând aici multe destinații ce pot fi luate în considerare și care au avantajul de a nu se afla la distanțe mari, obositor de parcurs.
În drept cererea nu a fost întemeiată.
Pârâtul a depus la dosar înscrisuri.
Instanța a încuviințat în cauză proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 7621/27.07.2015, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea avand ca obiect ordonanță președințială – suplinire acord – formulată de reclamanta M. P. M. în contradictoriu cu pârâtul M. T., reținând în motivarea sentinței, în principal, în urma analizării cererii în calea procesuală specială aleasă de parte – disp.art. 997 C.pr.civ. – că, dacă vremelnicia măsurii s-ar justifica în condițiile în care reclamanta a solicitat suplinirea acordului pârâtului pentru ca minora să iasă din țară pentru o perioadă determinată, nu poate fi reținut acest aspect și în privința urgenței acestei măsuri.
Specificul cererii impune ca urgența măsurii să fie analizată prin raportare la măsura în care refuzul de a permite părintelui ieșirea din țară cu copilul, îmbracă sau nu forma unui abuz, respectiv limitează sau nu exercitarea drepturilor și libertăților copilului prin prisma interesului acestuia.
Din probele administrate în cauză, instanța a reținut că între părți a luat naștere o situație conflictuală cu privire la posibilitatea mamei de a pleca din țară cu minora, pârâtul manifestându-și dezacordul în acest sens și înainte de promovarea cererii și pe parcursul soluționării acesteia.
Instanța a apreciat că, în contextul în care a fost exprimat și împrejurările care au determinat refuzul pârâtului, nu sunt de natură a-i imprima un caracter abuziv care ar putea să justifice urgența luării măsurii solicitate în cauză.
Instanța a reținut că ar fi fost de dorit, în interesul copilului, dar și al unei comunicări adecvate între părinți ca reclamanta să furnizeze un minimum de informații certe cu privire la vacanța pe care dorește să o petreacă în străinătate alături de minoră, fiind justificat ca pârâtul să aibă cunoștință, în prealabil, de locul/locurile în care se va afla copilul acestuia, astfel încât permisiunea în sensul deplasării copilului în acest locuri să poată fi manifestată în cunoștință de cauză.
În lipsa unor informații certe în sensul arătat anterior, instanța a reținut că nu se poate aprecia caracterul abuziv al unui asemenea refuz și nici măsura în care refuzul ar avea consecințe greu de remediat în privința interesului minorei prin prisma dreptului acesteia la liberă circulație.
Împotriva acestei hotărâri a declarat, la 30.07.2015 apel reclamanta, invocând netemeinicia soluției.
Apelanta a reiterat prin motivele scrise depuse situația de fapt, respectiv împrejurarea că părțile au fost căsătorite, a invocat hotărârea prin care instanța a declarat desfăcută căsătoria și a statuat asupra drepturilor și obligațiilor părților față de minorul acestora precizând că nu poate formula critici la soluția pronunțată întrucât termenul de apel curge de la pronunțare iar soluția motivată nu i-a fost încă comunicată.
A susținut de asemenea apelanta că soluția instanței de fond încalcă dreptul constituțional al său și al minorei în sensul că îi îngrădește dreptul de a călători întrucât celălalt părinte adoptă o atitudine care contravine interesului superior al minorului.
Legal citat, intimatul M. T. nu a depus întâmpinare dar prin concluziile formulate prin apărător la termenul din 22.09.2015 și concluziile scrise depuse la același termen, a solicitat respingerea apelului și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, constată că apelul reclamantei este nefondat și va fi respins ca atare, pentru considerentele care vor fi expuse:
Instanța de fond învestită cu soluționarea cererii reclamantei pe calea specială a ordonanței președințiale în mod corect a verificat incidența în speță a temeiului de drept invocat și a analizat întrunirea cumulativă a condițiilor impuse de textul de art.996 al.1 C.pr.civ.
Textul invocat impune ca această cale excepțională să fie folosită de părți pentru luarea unei măsuri provizorii „în cazuri grabnice” iar reclamantei obligația de a proba în ce constă urgența „pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere”, iar reclamantul trebuie să dovedească paguba pe care ar suferi-o dacă măsura nu ar fi dispusă „pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara”, reclamantul trebuind să dovedească iminența prejudiciului, nu eventualitatea acestuia „pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.
Dispozițiile art. 470 al.1 prevăd expres în alin.3 că cerințele de la al.1 lit.c și d sunt prevăzute „sub sancțiunea nulității” dispozițiilor care coroborate cu disp. al.5 al textului enunțat și art.477 C.pr.civ. impune instanței de apel să se pronunțe exclusiv pe motivele depuse de apelantă la 30.07.2015 întrucât, deși hotărârea instanței de fond a fost comunicată acesteia la 30.07.2015, reclamanta nu a înțeles să valorifice termenul de 5 zile și să depună motivele pentru care apreciază că se impune anularea hotărârii instanței de fond.
Instanța de fond, în mod corect a apreciat că prin probatoriul propus, reclamanta nu a dovedit, în procedura aleasă, urgența măsurii pe care o solicita întrucât potrivit întregii jurisprudențe în materie – aceasta trebuie să rezulte din fapte concrete pe care reclamantul trebuie să le dovedească, instanța să le analizeze și să hotărască asupra urgenței rezultate din fapte concrete, nu dintr-o eventualitate sau probabilitate.
În condițiile în care reclamanta s-a limitat la a susține că exista posibilitatea plecării din țară în perioada 01 – 30 august 2015 și nu a probat decât susținerea că în respectiva perioadă este în concediu de odihnă, condiția urgenței impusă de art. 999 C.pr.civ. corect nu a putut fi considerată îndeplinită.
Instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii aspecte legate de situația conflictuală a părinților determinată de refuzul pârâtului de a-și da acordul ca minora să călătorească în străinătate, a analizat măsura în care se poate reține sau nu caracterul abuziv al acestui refuz și interesul superior al minorei care trebuie să primeze, considerente corecte care nu au fost contestate de apelantă prin motivele de apel după comunicarea hotărârii.
Susținerea apelantei că hotărârea instanței de fond ar încălca un drept constituțional al său și al minorei, că i-ar îngrădi dreptul de a călători va fi înlăturată întrucât instanța de fond s-a pronunțat în limitele investirii conform art. 22 (6) C.pr.civ. cu respectarea art. 397 (1) C.pr.civ., respectiv a analizat condițiile de admisibilitate ale cererii în raport cu condițiile impuse de procedura art.996 C.pr.civ. indicată de reclamantă.
Cum reclamanta nu a înțeles să furnizeze un minim de informații cu privire la vacanța pe care aceasta dorește să o petreacă împreună cu minora, să dovedească în concret, față de data și destinația aleasă urgența măsurii pe care solicita a o lua instanța, corect aceasta a reținut că nu se poate aprecia asupra caracterului abuziv al atitudinii pârâtului în condițiile în care disp.art. 18 al.2 din Legea 272/2004 recunosc ambilor părinți dreptul de a fi înștiințați și de a-și da acordul la deplasarea copiilor din țară în străinătate iar pe calea procedurii de drept comun – dacă nu există urgență în sensul art. 996 C.pr.civ. – instanța soluționează neînțelegerile dintre părinți cu privire la acest acord.
Soluția se impune cu atât mai mult cu cât cerința urgenței prevăzută de procedura ordonanței președințiale trebuie să subziste pe tot parcursul judecății – atât în primă instanță cât și în căile de atac – ori măsura care s-a solicitat a fi luată viza suplinirea consimțământului pârâtului pentru a pleca cu minora în afara țării în perioada 01 – 31 august 2015.
Este adevărat că la Tribunalul G. dosarul a fost înregistrat la 28.08.2015 dar rezoluția judecătorului are data de 01.09.2015, cauza a primit termen de judecată în prima ședință a completului la care cauza a fost repartizată aleatoriu, dar necorelarea datelor – datorată în principal sistemului informațional care asigură repartizarea aleatorie a cauzelor – putea fi cu siguranță depășită prin minima diligență a părții care putea uza de procedura reglementată de art. 230 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamanta M. P. M. domiciliată în G., Micro 19, ..58 împotriva sentinței civile nr. 7621 din 27.07.2015 pronunțată de Judecătoria G. în Dosar nr._ în contradictoriu cu intimat M. T., domiciliat în . ,având ca obiect ordonanță președințială suplinire acord, ca nefondat.
Obligă apelanta către intimat la plata sumei de 675 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Octombrie 2015.
Președinte, M. M. | Judecător, A. F. | |
Grefier, L. C. |
Red. A.F.
L.C. 04 Noiembrie 2015/ 4 ex.
Fond: jud. D. E. L.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Pensie întreţinere. Decizia nr. 684/2015. Tribunalul GALAŢI → |
|---|
