Pensie întreţinere. Decizia nr. 684/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 684/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 684/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
Operator personal de date nr. 2949
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
DECIZIE CIVILA Nr. 684/2015
Ședința publică de la 01 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Judecător A. F.
Grefier L. C.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea apelului declarat de pârâtul S. M. împotriva sentinței civile nr. 356 din 18.02.2015 pronunțată de Judecătoria T. în contradictoriu cu intimata M. M. G., având ca obiect pensie întreținere majorare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 22.09.2015 când Tribunalul, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 1.10.2015.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 07.01.2015 reclamanta M. M. G. în calitate de reprezentant legal al minorei S. D. A. a chemat în judecată pe pârâtul S. M. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună majorarea pensiei de întreținere stabilită în favoarea minorei.
In fapt, în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă pronunțată în dosarul_ a Judecătoriei T., pârâtul a fost obligat să plătească pensie de întreținere în favoarea minorei 130 lei lunar.
Reclamanta arată că, în prezent nevoile materiale ale minorei au crescut și de asemenea și venitul minim pe economie având în vedere că venitul minim pe economie s-a majorat.
Acțiunea nu a fost întemeiată în drept.
În dovedirea acțiunii a solicitat proba cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar sentința civilă 1228/03.05.2012 a Judecătoriei T. și certificatul de naștere al minorei.
Cauza a parcurs procedura verificării și regularizării cererii de chemare în judecată prev. de art .200 NCPC.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare și deși legal citat nu s-a prezentat în instanță pentru a-și preciza poziția față de acțiune.
Prin sentința civila nr. 356 din 18.02.2015 a Judecătoriei T. a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta M. M. G.. A fost obligat pârâtul S. M. la plata unei pensii de întreținere majorate pentru minora S. D.-A. de la suma de 130 lei lunar la suma de 165 lei.
S-a reținut în motivarea hotărârii că prin sentința civilă nr.1228/03.05.2012 a Judecătoriei T. pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei T. pârâtul a fost obligat să plătească o pensie de întreținere de 130 lei lunar în favoarea minorei S. D. A. născută la data de 17.011.2005.
La stabilirea cuantumului pensei de întreținere, instanța a avut în vedere nevoile materiale ale minorei, dar și faptul că, nu s-a făcut dovada că pârâtul avea un loc constant de muncă, iar ca bază de calcul s-a ținut cont de venitul minim pe economia națională.
Din referatul de anchetă socială efectuat în cauză de autoritatea tutelară la domiciliul reclamantei, rezultă că minora locuiește împreună cu mama sa în T., jud. G. la bunicii materni, unde sunt condiții bune de creștere și educare pentru minoră, iar venitul familiei îl constituie salariul reclamantei în sumă de 1200 lei, pensia mamei sale și alocația minorei .
S-a mai reținut că minora este elevă în clasa a II-a la Școala E. Doamna din T..
În ceea ce-l privește pe pârât, acesta locuiește în casa proprietatea mamei sale Din T., jud. G., acesta a declarat că nu are venituri, iar mama sa este administrator de firmă.
Conform art.531 din N.C.civ. aplicabil în conformitate cu art.51 alin.1 din Legea 71/2011 dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei .
In cauză se constată că nevoile minorei au crescut odată cu vârsta iar cheltuielile cu întreținerea sa fiind mai mari decât cele pe care le presupunea întreținerea sa cu 3 ani în urmă.
De asemenea, s-a mai avut în vedere că pârâtul nu are venituri din muncă și că venitul minim pe economia națională avut în vedere la stabilirea contribuției lunare de întreținere prin sentința civilă nr.1228/03.05.2012 a Judecătoriei T. în prezent este mai mare, deși nu în mod semnificativ, iar prin sentința anterioară a fost stabilită o pensie într-un cuantum maxim.
In consecință, instanța a reținut că a intervenit o schimbare atât în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea, deoarece venitul minim net pe economia națională a crescut, cât și în ceea ce privește nevoia celui care o primește, întrucât aceste nevoi ale minorei au crescut odată cu vârsta .
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul S. M., criticând majorarea cuantumului obligației de întreținere datorată minorei. Arată că nu realizează venituri iar faptul că locuiește cu mama sa, nu prezintă relevanță atât timp cât obligația de întreținere este personală. Consideră că reclamanta este de rea-credință, întrucât realizează venituri considerabile și de fiecare dată când crește venitul minim pe economie introduce o nouă acțiune.
A solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței instanței de fond și reducerea cuantumului pensiei de întreținere la care a fost obligat.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea apelului ca fiind nefondat.
Prin răspunsul la întâmpinare, apelantul a invocat aceleași apărări ca și cele menționate în motivele de apel.
Cererea de apel a fost însoțită de plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei.
În apel s-a administrat proba cu înscrisuri, apelantul depunând la dosar adeverințele nr.722/2015 emisă de C.L.P. T., adeverința nr. 30.03.2015 emisă de A.N.A.F., adeverința nr._/_ emisă de Primăria Municipiului T., decizia nr. 212/2013 pronunțată de Tribunalul G..
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței civile nr. 356/18.02.2015 pronunțată de Judecătoria T., prin prisma motivelor invocate, dar și a celor de ordine publică, instanța de control judiciar reține că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile noului cod civil, obligația de întreținere exista între parinti si copii, iar descendentul cât este minor, are drept la întreținere, oricare ar fi pricina nevoii în care se afla. Ambii parinti sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor si trebuie sa contribuie la întreținerea minorului, de regula, în mod egal. Exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului si să asigure bunăstarea materiala si spirituala a copilului, in special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării si întreținerii sale (...).
Întreținerea este datorata potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui ce urmează a o plăti. Pentru minori, așa cum am arătat mai sus, starea de nevoie este prezumata.
Interesul minorei este acela de a primi pensie si de la părintele în a cărui întreținere nu se afla în fapt.
În cazul în care cel care urmează să plătească pensia de întreținere nu are venituri sau mijloace materiale, dar este capabil de munca - în speța pârâtul -, acesta nu poate fi scutit de îndeplinirea obligației de întreținere, întrucât orice persoana capabila de munca are posibilitatea de a realiza un venit din munca.
Prin urmare, lipsa unor venituri nu scutește pe debitor de obligația de întreținere, pârâtul având obligația de a depune diligente pentru realizarea unor venituri, cel puțin egale cu venitul minim pe economie.
Faptul că părintele la care s-a stabilit domiciliul minorei are venituri mai mari decât celalalt părinte nu prezintă relevanța atât timp cât ambii parinti trebuie să contribuie la întreținerea minorilor rezultați din casatorie. Este îndreptățita atitudinea reclamantei de a solicita majorarea cuantumului pensiei de întreținere de fiecare data când se modifica venitul minim pe economia naționala în condițiile în care cheltuielile pentru creșterea si educarea minorei cresc și ele.
În consecința, obligația de întreținere a fost corect majorata, prin raportare la venitul minim pe economia naționala din Romania.
Pentru considerentele expuse mai sus se impune respingerea apelului în temeiul art. 480 cpc.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, apelul declarat de pârâtul S. M. domiciliat în T., ., jud. G. împotriva sentinței civile nr. 356 din 18.02.2015 pronunțată de Judecătoria T. în contradictoriu cu intimata M. M. G., domiciliată în T., . 1918 nr. 96A, ., . obiect pensie întreținere majorare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 1.10.2015.
PREȘEDINTE,JUDECATOR,
M. MuscăAngela F.
GREFIER,
L. C.
Red.M.M.
CL/4 ex.- 2.11.2015
Fond-jud. V.G.Ș. L.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 674/2015. Tribunalul GALAŢI | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Hotărâre... → |
|---|








