Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 67/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 67/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 67/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 67
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. G. N.
Judecător L. B.
Grefier C. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului formulat de apelantul-reclamant C. S.-C., domiciliat în . (la fam. C. A. și M.), în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. (fostă C.) I., cu domiciliul în mun. T., ., jud. G., împotriva sentinței civile nr. 1007/30.05.2014 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect „partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.01.2015, când Instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la 21.01.2015 și 28.01.2015.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T., sub nr._, în data de 14.05.2013, reclamantul C. S. C. a chemat în judecată pe pârâta B. I., solicitând să se constate că masa partajabilă este compusă din imobilul teren situat în intravilanul localității T., . cadastral 6978, imobil achiziționat în timpul căsătoriei, conform contractului de vânzare - cumpărare nr. 4664/01.08.2007 autentificat la BNP I. B. M. și C. T. M., că părțile au dobândit imobilul în timpul căsătoriei, imobil în valoare de 44.000 lei, reclamantul cu o cotă de contribuție de 75,24%, iar pârâta cu o cotă de contribuție de 24,76 %; să se dispună sistarea stării de devălmășie cu privire la imobilul mai sus menționat, să i se atribuie în natură imobilul, cu obligația la plata sultei către pârâtă și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
In fapt, a arătat reclamantul că s-a căsătorit cu pârâta la data de 27.12.1999, iar prin sentința civilă nr. 1955/22.08.2011, pronunțată de către Judecătoria T., s-a dispus desfacerea căsătoriei. In timpul căsătoriei au cumpărat imobilul - teren situat în intravilanul localității T., . de vânare - cumpărare nr.4664/1.08.2007 autentificat la BNP IB M. și CT M. .
A mai învederat reclamantul că după pronunțarea divorțului a încercat în repetate rânduri rezolvarea pe cale amiabilă a situației juridice a imobilului, pârâta opunându-se constant ieșirii din indiviziune sau vinderii imobilului prin bunăvoință. In luna februarie 2013 a invitat-o pe pârâtă la sediul BNP G. I., în vederea sistării stării de indiviziune sau vinderii imobilului – teren, urmând de comun acord să împartă prețul. In urma neprezentării pârâtei, BNP G. I. a emis o Încheiere de certificare nr. 3/25.02.2013. A precizat reclamantul că pârâta a condiționat într-un final ieșirea din indiviziune de plata către ea a unei sulte de 10.000 euro, în cazul în care imobilul i-ar fi atribuit, sau de plata unei sulte de 4000 euro către reclamant, în cazul în care imobilul ar fi atribuit pârâtei.
Reclamantul a precizat că terenul are o valoare scăzută de circulație, valoare care se depreciază de la an la an, toate aceste considerente subliniind, în opinia reclamantului, reaua - credință a pârâtei care condiționează ieșirea din indiviziune de plata unei sulte de 10.000 euro, sumă exagerată în raport cu valoarea reală a terenului.
Reclamantul a solicitat ca la stabilirea cotei - părți ce se cuvine fiecăruia, să se aibă în vedere înscrisurile depuse la dosar și anume: contractul de muncă încheiat în data de 08.02.2007, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă cu o societate italiană, precum și fluturașii lunari emiși de către această societate; contractul de muncă încheiat pe numele pârâtei în data de 29.03.2007, pe o perioadă determinată cu jumătate de normă, cu o societate italiană precum și fluturașii lunari emiși de către societate, inclusiv nota de lichidare din luna octombrie 2007 prin care încetau raporturile de muncă ale pârâtei cu societatea italiană.
A mai aratat reclamantul că anterior datei de 08.02.2007 a lucrat la societatea italiană Cappelletto Flavio, dar fără forme legale, solicitând să se constate că a realizat în mod constant venituri substanțial mai mari decât pârâta, care a lucrat o perioadă scurtă de timp scurtă în anul achiziționării imobilului - teren și a obținut venituri mici, fiind încadrată cu jumătate de normă, cu consecința stabilirii în favoarea sa a unei cote de 75,24% la dobândirea bunului imobil și de 24,76% pentru pârâtă și atribuirea în natură a bunului. De asemenea a solicitat să se aibă în vedere și faptul că în anul 2010 a apelat la serviciile societății ARBECO SRL T. prin care a obținut un proiect de construcție a unui imobil - clădire, ce urma să fie construit pe terenul ce face obiectul prezentei cereri. A arătat că dorește continuarea lucrărilor, având în vedere că proiectul a fost obținut exclusiv pe cheltuiala sa, fiind împuternicit în acest sens tatăl său, C. A., conform împuternicii notariale nr. 2210/11.08.2009 emisă de către BNP Pacta.
In drept și-a întemeiat cererea pe disp.art. 979, 355, 356, 357 C.civ.
In dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri.
Pârâta a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat ieșirea din indiviziune în cotă de ½ pentru fiecare coproprietar, precum și cota de ½ privind bunurile mobile. A solicitat partajarea următoarelor bunuri mobile: mobilă dormitor, frigider, mobilă sufragerie.
In motivarea cererii reconvenționale a precizat că pentru dobândirea terenului ambele părți au avut o contribuție egală și nu una majoritară a fostului soț, așa cum susține acesta în acțiunea principală, deoarece pârâta - reclamantă a obținut venituri însemnate din munca depusă, lucrând mult timp în Italia, fără forme legale până în anul 2007, după care a încheiat un loc de muncă cu contract pe perioadă nedeterminată.
Faptul că a obținut venituri în mod constant din munca prestată este prevăzut și în certificatul în care se stipulează datele privind angajatul, iar susținerile reclamantului - pârât că ar fi obținut venturi mai mari în perioada cumpărării terenului sunt total nefondate, pârâta pe lângă serviciu ocupându-se și de obligațiile casnice.
In ceea ce privește atribuirea în natură a imobilului, a solicitat ca acesta să fie atribuit ei, deoarece în țară nu are un imobil propriu, dorind să-și construiască un cămin unde să locuiască cu minora, având și posibilități materiale pentru a achita sulta cuvenită, în timp ce reclamantul nu lucrează nici în prezent.
Referitor la susținerea reclamantului că a încheiat un contract cu o firmă de proiectare pentru efectuarea unui proiect de casă, a arătat că acest contract privea ambele părți, iar suma de bani trimisă pentru plata proiectului a fost făcută în mod exclusiv de pârâtă. A menționat că mobila de sufragerie a fost cumpărată în Italia de pârâtă și a fost adusă de reclamant la imobilul său din . a plecat din Italia.
Reclamantul a formulat întâmpinare la cererea reconvențională a pârâtei, arătând că pârâta a precizat că a obținut în anul 2007, anul achiziționării imobilului cu plata integrală a prețului, un venit de 4.171 euro, aferent perioadei contractuale 01.04.2007 – 27.10.2007, dar așa cum se poate observa din fluturașii de salariu emiși pe numele său de către societatea italiană Cappelletto Flavio, în anul 2007 el a realizat un venit de 13.882,96 euro, adică de 3,33 ori mai mare decât pârâta.
Astfel, cum a precizat și în acțiunea introductivă, încă din anul 2003, anterior datei de 08.02.2007, a lucrat în cadrul aceleași societăți, dar fără forme legale, intrând în legalitate doar odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, în ian. 2007, contractul fiind încheiat pe perioada nedeterminată începând cu februarie 2007. A menționat că și după anul 2007 a avut continuate în muncă, inclusiv în anul 2012, lucrând în baza unor contracte pe perioadă nedeterminată, spre deosebire de pârâta - reclamantă care a avut de-a lungul timpului întreruperi în activitate și respectiv în realizarea de venituri, după încetarea contractului de muncă din data de 27.10.2007, încheind un alt contract de muncă abia în data de 17.01.2008.
Cu privire la presupusele venituri realizate de către pârâta – reclamantă prin intermediul . și AF BIRDA I., a arătat că aceasta nu a indicat în concret actele fiscale pe care își întemeiază susținerile. Pârâta - reclamantă își întemeiază presupusele venituri anterioare anului 2007 pe veniturile generate de către . potrivit informațiilor publice existente pe site-ul Ministerului de Finanțe, această societate a fost înființată în anul 2003, ultima declarație privind impozitul pe venit a fost înregistrată la data de 10.09.2003, iar începând cu 08.04.2004 până în prezent societatea are activitatea suspendată.
In ceea ce privește veniturile care s-ar fi realizat în cadrul AF B. I., a menționat că asociația familială a fost înregistrată în anul 1999 și a fost radiată în ianuarie 2005.
In ceea ce privește contractele de muncă și veniturile realizate din anul 2011, chiar și anul 2010, anul separării lor în fapt, nu prezintă importanță pentru prezenta cauză și nu pot fi luate în calcul pentru stabilirea cotei, așa cum solicită pârâta – reclamantă .
A invocat că, spre deosebire de contractele de muncă încheiate de el cu cele două societăți italiene care făceau parte din același consorțiu, contracte din care rezultă fără tăgadă continuitatea sa în muncă, contractele depuse de către pârâta – reclamantă fac doar dovada că la un moment dat aceasta a avut un loc de muncă, dar nu și continuitatea activității în muncă.
Astfel pentru perioada 2007 - 2010 (după 2010, anul separării în fapt, când fiecare parte a obținut venituri proprii), pârâta reclamantă face dovada că, după încetarea raporturilor de muncă din 27.10.2007, următorul contract este încheiat abia în data de 17.01.2008, continuând cu un contract încheiat în data 04.11.2009, următorul fiind în data de 01.06.2011, an ce nu poate fi luat în calcul la stabilirea veniturilor, iar simpla enumerare a contractelor de muncă încheiate de către pârâta – reclamantă nu dovedesc veniturile realizate lunar, aceasta nu a făcut dovada cu fluturașii de salariu sau orice alt document fiscal a veniturilor obținute pentru perioada 2007-2010.
Cu privire la obligațiile casnice la care a facut referire pârâta - reclamantă, a precizat că încă de la începutul căsătoriei lor, cât și pe parcursul acesteia, amândoi s-au îngrijit în egală măsură de treburile casnice, cât și de creșterea și educarea fiicei lor.
Prin cererea reconvențională pârâta - reclamantă a solicitat atribuirea către ea a imobilului - teren pe considerentul că nu are în țară un imobil propriu, insă așa cum se poate observa din considerentele sentinței civile nr. 1955/22.08.2011, la pronunțarea divorțului și la încredințarea minorei către pârâta – reclamantă, instanța a avut în vedere concluziile referatului de anchetă socială efectuat la domiciliul acesteia, din care rezultă că pârâta – reclamantă deține în T. o casă de locuit proprietatea sa, casa fiind compusă din salon, camere, din care trei mobilate corespunzător.
A învederat că pârâta - reclamantă face declarații contradictorii, în funcție de speță și de interese, iar de această dată a afirmat prin cererea reconvențională că nu deține niciun imobil în T. . Pârâta-reclamantă a mai facut referire la un imobil achiziționat de către reclamant în anul 1997, de la bunicii săi, dar acest teren a fost înstrăinat prin contract de vânzare - cumpărare în anul 2012. Mai mult decât atât, așa cum pârâta – reclamantă a declarat cu ocazia soluționării divorțului, are în proprietate un imobil - construcție în T. .
Cu privire la solicitarea pârâtei-reclamante de aducere la masa partajabilă a unor bunuri mobile, reclamantul-pârât a arătat că a părăsit domiciliul conjugal în anul 2010, iar cu această ocazie pârâta – reclamantă a luat din imobil majoritatea bunurilor mobile achiziționate în timpul căsătoriei, lăsând doar câteva piese de mobilier, care au rămas în imobilul închiriat după expirarea perioadei contractuale. A mai precizat că nu a adus în țară mobila la care face aceasta referire, în primul rând pentru că era uzată și în al doilea rând pentru că plata unui eventual transport al mobilei din Italia în România ar fi presupus costuri foarte mari, comparativ cu prețul plătit la achiziționarea acestora.
Totodată, a menționat că pârâta - reclamantă a omis intenționat să solicite aducerea la masa partajabilă a bunurilor pe care ea le-a luat cu ocazia părăsirii domiciliului conjugal din imobilul în care locuiau împreună, bunuri dobândite în timpul căsătoriei, și anume autoturism marca Mercedes clasa A 2000 –_ lei, autoturism achiziționat în aprilie 2010, cu 6 luni înainte de părăsirea domiciliului conjugal de către pârâtă, set vase venețiene - 480 lei, TV- 720 lei, cuptor cu microunde - 640 lei, cameră video - 320 lei, șifonier - 700 lei, covor - 800 lei, laptop - 4000 lei, robot bucătărie - 760 lei, mixer - 200 lei, mașină de cusut electrică - 1200 lei, bicicletă spot - 560 lei, aparat Figner ( pentru masaj) - 480 lei, trusă auto - 720 lei, lenjerie pat - 680 lei, veselă - 520 lei .
Pentru cele anterior expuse a solicitat respingerea cererii reconvenționale formulată de către pârâta - reclamantă.
In urma probelor administrate, prin încheierea din data de 12.02.2014, Judecătoria T. a admis în principiu în parte acțiunea principală formulată de C. S. C. și în parte cererea reconvențională a pârâtei B. I. și a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei în cotă de 1/2 un imobil format din suprafața de 400 m.p. teren curți, construcții și arabil nr. cadastral 6978 situat în T., . cartea funciară nr.9338 a localității T., jud. G..
Pentru formarea și evaluarea loturilor instanța a dispus desemnarea unui expert topo în persoana exp. A. F. din concluziile căruia a rezultat că terenul este în suprafață de 400 m.p., având ca vecini la N - S. R. L., la est - . – Leoni, la vest – propr. C.. Pentru evaluare s-a avut în vedere studiu de evaluare întocmit de expert I. V., rezultând că prețul unui metru pătrat de teren intravilan situat pe străzile ce pornesc din . de 90 lei, iar valoarea suprafeței de 400 m.p. este de 36.000 lei, revenind fiecărei părți câte 18.000 lei. S-a mai precizat în expertiză că, având în vedere deschiderea mică la . poate fi lotizat, deci nu este comod partajabil în natură.
Prin sentința civilă nr. 1007/30.05.2014, Judecătoria T. a admis în parte acțiunea principală și în parte cererea reconvențională, a dispus încetarea stării de devălmășie și ca efect al partajului a atribuit pârâtei-reclamante B. I. imobilul format din suprafața de 400 m.p. teren situat în T. .: la N- S. R. L.; la E - . - L. I.; la V- proprietatea C., imobil în valoare de 36.000 lei.
A fost obligată pârâta - reclamantă să plătească reclamantului - pârât suma de 18.000 lei, reprezentând cota de 1/2 din contravaloarea imobilului, a compensat taxa de timbru în cuantum de cate 1.320 lei și l-a obligat pe reclamantul – pârât să plătească pârâtei - reclamante suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța a avut în vedere că prin hotărârea de divorț minorul a fost încredințat pârâtei, or aceasta a vrut să păstreze terenul, nefiind de acord cu vânzarea prin bună învoială, față de reclamant, instanța considerând că terenul poate fi atribuit pârâtei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul-pârât C. S. C., solicitând schimbarea ei în parte, în sensul să-i fie atribuit imobilul teren intravilan, cu obligarea intimatei la plata de cheltuieli de judecată.
Apelantul a reiterat obiectul acțiunii formulate, al cererii reconvenționale și considerentele primei instanțe, arătând că aplicând disp. art. 987 NCPC, instanța a ignorat că el nu mai deține nicio proprietate, în acest moment, spre deosebire de pârâtă-reclamantă care deține un imobil în proprietate, în T., ., după cum aceasta deținea un imobil și la momentul pronunțării divorțului, după cum rezultă din considerentele sentinței civile nr. 1955/2011, pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._ .
Apelantul a arătat că de la pronunțarea divorțului locuiește cu părinții săi în . promovării acțiunii de partaj a înstrăinat singura proprietate personală pe care o avea, banii obținuți fiind suficienți pentru a achita sulta cuvenită pârâtei-reclamante.
S-a mai invocat că argumentul pentru care instanța de fond a atribuit imobilul către fosta soție (faptul că i-a fost încredințată minora la divorț) nu este întemeiat, deoarece imobilul este doar un teren, fără locuință. De altfel, a apreciat apelantul că instanța a motivat laconic modul cum a aplicat criteriile prevăzute de art. 987 NCPC.
În drept au fost invocate prevederile art. 480 alin.2 NCPC.
Apelul a fost legal timbrat cu taxă judiciară de 20 lei, fila 32 dosar apel, solicitându-se judecata în lipsă prin cererea depusă la fila 31 dosar apel.
Intimata B. I. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată. Au fost reluat pe larg susținerile părților din cererea de chemare în judecată, întâmpinare și cerere reconvențională, s-au expus circuitul dosarului, soluția primei instanțe și considerentele sentinței apelate.
Intimata a arătat că s-a comportat ca un bun proprietar, a achitat impozitul, l-a curățat când a fost nevoie, urmărind să-l păstreze pentru ea și pentru minor, pe când apelantul vrea doar să-l vândă pentru a obține beneficii bănești. A mai arătat că ea are domiciliul în T., pe când apelantul locuiește în . cu imobilul, mai mult nu lucrează și nu-și achită obligațiile de întreținere față de minoră decât sporadic, ceea ce a determinat-o să formuleze plângere penală, astfel încât există serioase dubii și cu privire la posibilitatea acestuia de a achita sulta în eventualitatea în care i s-ar atribui imobilul.
S-a mai invocat că imobilul invocat de apelant aparține de fapt fratelui său.
Au fost depus în copie contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3647/11.09.2008 de BNP E. M. și M. N. Bentu, chitanța pentru plata impozitului aferent anului 2014, extras de cont aferent anului 2014.
Apelantul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că în dosarul de divorț intimata a pretins că imobilul despre care afirmă acum că aparține fratelui său, ar fi al său, astfel obținând încredințarea minorei prin inducerea în eroare a instanței. A mai arătat că în sentința apelată nu s-a reținut ca și criteriu de atribuire disponibilitatea intimatei de a reveni în țară și a-și construi o locuință pe teren, dar nici că el ar fi urmărit obținerea unor beneficii bănești prin vânzarea ulterioară a terenului, acestea fiind simple afirmații ale intimatei.
Cu privire la plata impozitului, apelantul a apreciat că nu are relevanță nici l-a achitat, dar intimata a plătit doar după promovarea acțiunii de partaj, anterior el fiind cel care l-a achitat. A mai învederat că intimata nu avea cum să supravegheze imobilul deoarece lucra în străinătate, iar terenul fusese împrejmuit de el cu gard, tot el și supraînălțându-l prin descărcarea de balast.
Apelantul a arătat că există o contradicție între afirmațiile intimatei, care pretinde că are domiciliul în T., dar face referire la disponibilitatea de a reveni în țară, pe când el locuiește cu chirie în T., doar domiciliul ales fiind în Munteni, unde locuiesc părinții săi. A arătat că dispune de bani pentru a achita sulta deoarece a vândut singura sa proprietate personală prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2139/18.07.2012, iar în privința pensiei de întreținere a învederat că a achitat sume între 100 și 500 euro, dar intimata a întârziat voit deschiderea unui cont, sumele nefiind evidențiat scriptic.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul constată că apelul este nefondat pentru următoarele motive:
În primul rând instanța de apel constată că singurul motiv de apel este legat de atribuirea imobilului, apelantul solicitând ca acesta să îi fie atribuit lui, nefiind contestate masa partajabilă, cotele cuvenite părților sau valoarea masei partajabile.
Astfel, singurul bun ce face obiectul partajului este imobilul – teren, situat în intravilanul localității T., ., având număr cadastral 6978, imobil achiziționat în timpul căsătoriei părților, prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 4664/01.08.2007 autentificat la BNP I. B. M. și C. T. M., teren în suprafață de 400 mp (395,12 mp din măsurători), evaluat la 36.000 lei.
Conform art. 987 NCPC, la formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții sau îmbunătățiri cu acordul celorlalți coproprietari sau altele asemenea.
Deși în speța de față nu se impune formarea și atribuirea de loturi, fiind vorba despre un singur bun, ce nu poate fi partajat în natură, criteriile anterior menționate sunt aplicabile pentru a stabili căruia dintre coproprietari urmează a-i fi atribuit bunul.
Instanța de apel constată că părțile nu sunt de acord cu privire la atribuirea bunului uneia dintre ele, fiecare solicitând ca bunul să-i fie atribuit, totodată mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărțit nu poate fi un criteriu de luat în seamă, având în vedere că fiecare dintre părți are o cotă de 1/2.
Prin urmare, devin operante celelalte criterii, fără însă ca acestea să fie absolutizate, instanța având posibilitatea de a folosi și altele, cum a făcut prima instanță când a apreciat că încredințarea minorei către intimata-pârâta poate reprezenta un asemenea criteriu.
Motivele de apel sunt neîntemeiate. Astfel, apelantul a invocat că intimata ar deține o locuință în municipiul T., dar așa cum a probat aceasta, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3647/11.09.2008 de BNP E. M. și M. N. Bentu, imobilul din ., jud. G. aparține fratelui său, B. I..
Faptul că anterior promovării acțiunii de partaj apelantul a înstrăinat singura proprietate personală pe care o avea, respectiv imobilul situat în intravilanul comunei Munteni, jud. G., compus din suprafața de 3010 mp și construcția edificată pe acesta, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2139/18.07.2012 de BNP I. G., nu reprezintă un argument în favoarea, ci în defavoarea sa, deoarece a urmărit să își creeze un avantaj la partaj, putând astfel invoca faptul că nu are nicio proprietate în posesie, cu atât mai mult cu cât cumpărătorii sunt chiar părinții apelantului (conform mențiunilor din contractul de vânzare-cumpărare depus în copie la f. 150-151 d.f. coroborate cu cele din certificatul de naștere al apelantului depus în copie la f. 113 d.f.).
Mai mult, prețul de 15.000 lei prevăzut în contract nu este suficient pentru a plăti intimatei sulta de 18.000 lei, contrar susținerilor apelantului.
Instanța de apel mai reține că domiciliul și ocupația părților nu pot reprezenta în cauza de față criterii care să poate fi valorificate în favoarea uneia din părți cât timp terenul este în intravilanul mun. T., cu destinație curți construcții, criteriile putând fi utile în ipoteza unor terenuri agricole și când una din părți se ocupă cu agricultura și locuiește mai aproape de terenul ce face obiectul partajului.
Este adevărat că sentința apelată nu reține ca și criteriu de atribuire disponibilitatea intimatei de a reveni în țară și de a-și construi o locuință pe teren, dar nici că apelantul ar fi urmărit obținerea unor beneficii bănești prin vânzarea ulterioară a terenului, însă cât timp părțile au un copil minor, iar apelantul a propus intimatei vânzarea terenului, iar aceasta s-a opus, păstrarea terenului în familie ar putea fi în interesul minorei, motiv pentru care se impune ca în lipsa unor criterii predominante în favoarea uneia dintre părți, bunul să fie atribuit celei care nu dorește să înstrăineze bunul.
În privința cheltuielilor de judecată, instanța reține că potrivit art. 453 alin.1 NCPC, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. În speță, apelantul a pierdut procesul, iar intimata a solicitat obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată. Totuși partea nu va putea obține cheltuieli de judecată de la adversar decât în măsura in care se constata realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil. Onorariile de avocat se dovedesc prin depunerea la dosarul cauzei a originalului chitanței reprezentând achitarea onorariului de avocat sau a ordinului de plată, însoțite de un exemplar al facturii fiscale, care să menționeze numărul contractului de asistență juridică sau numărul dosarului pentru care au fost achitate aceste sume. Acest raționament se justifică prin faptul că instanța va acorda cheltuielile de judecată numai în raport cu actele justificative ale plăților, or în speța de față a fost depusă doar o copie a unei chitanțe prin care se atestă plata unui onorariu de 3.000 lei de intimată către apărătorul său, fără a se specifica pentru ce litigiu este achitat onorariul sau numărul contractului de asistență juridică, considerente pentru care cererea intimatei de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant C. S.-C., domiciliat în . (la fam. C. A. și M.), în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. (fostă C.) I., cu domiciliul în mun. T., ., jud. G., împotriva sentinței civile nr. 1007/30.05.2014, pronunțate de Judecătoria T..
Respinge ca nefondată cererea intimatei-pârâte Birda I. de obligare a apelantului-reclamant C. S. C. la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 28.01.2015.
Președinte, D. G. N. | Judecător, L. B. | |
Grefier, C. B. |
Red.DGN/Tehn.CB
Ex. 4/02.04.2015
Fond – N.Tuchiluș
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 99/2015.... → |
|---|
