Pretenţii. Decizia nr. 368/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 368/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 8982/233/2013*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
DECIZIE Nr. 368/2015
Ședința publică de la 15.05.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – A. M.
Judecător - R. G. F.
Grefier – M. R.
Pe rol fiind judecarea apelurilor formulate de apelanții DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE G. - G., ., Cod poștal_, J. G. și S.C. H. S.A. - G., .. 12, ., Cod poștal_, J. G. împotriva sentinței civile 3498/08.04.2014 pronunțata de Judecătoria G..
La apelul nominal, au răspuns pentru apelantul – reclamant av. A. D. R., lipsă fiind apelantul-parat DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE G..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, care învederează faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, după declinarea funcționala a apelului de pe Secția a II-a Civila, pe Secția I-a Civila a Tribunalului G.; apelul este motivat, comunicat, S.C. H. S.A. a depus întâmpinare (fila 17, dosar Secția II-a Civilă) față de motivele de apel formulate de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE G. și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Instanța constată că în cauză este vorba despre 2 apeluri ce vizează cheltuielile de judecată.
Reprezentantul apelantului reclamant nu are cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelurilor formulate.
Apărătorul apelantului reclamant arată că apelul promovat de partea pe care o reprezintă este întemeiat având în vedere modalitatea în care instanța a redus cheltuielile de judecată în sensul că sunt nepotrivit de mari. Arată ca litigiu avea ca obiect un capăt de cerere accesoriu și era de competența Tribunalului având in vedere ca valoarea acestuia depășea valoarea de 400 milioane lei. Arată că activitatea prestată de avocat a dus la concluzia ca suma stabilita de instanța de fond este neavenita, astfel apreciază ca suma reala reprezentând onorariul de avocat ar fi de 8000 lei. Solicita admiterea apelului așa cum a fost formulat în sensul modificării sentinței de fond apelate si sa se constate ca suma reala este de 9920 lei. În ceea ce privește apelul promovat de apelantul parat DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE G. prin care se arata ca acesta nu poate constitui obiectul unei acțiuni separate, iar cheltuielile trebuia solicitate atunci, nu sunt relevante. Nu solicita cheltuieli de judecata.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. nr._ reclamanta . a solicitat obligarea pârâtei DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE G. la plata sumei de 9.920 lei reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avocat.
În motivarea cererii formulate reclamanta a arătat că între părți s-a purtat un litigiu (dosar nr._ * al Tribunalului G.), soluționat prin admiterea recursului formulat de către reclamantă și admiterea acțiunii reclamantei, pârâta devenind astfel parte căzută în pretenții, urmând să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de soluționarea acelui litigiu, conform art. 453 al. 1 Cod proc. civilă.
A arătat reclamanta că instanța a lăsat nesoluționat capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, astfel că reclamanta este îndreptățită să le solicite pe calea unei acțiuni separate.
A solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art. 411 al.1 pct. 2 teza ultimă C.proc. civilă.
A depus înscrisuri (f. 4-10 ds. fond).
În conformitate cu disp. art. 201 al. 1 NCPC pârâtei i s-a comunicat cererea formulată. Pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., care se subrogă în drepturile și obligațiile procesuale ale Direcției Generale a Finanțelor publice G., conform dispozițiilor OUG nr. 74/2013, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă și în subsidiar ca nefondată.
În motivarea excepției inadmisibilității pârâta a arătat că numai instanța în fața căreia s-a purtat litigiul poate verifica cheltuielile de judecată, și fiind o cerere accesorie operează prorogarea de competență în favoarea instanței competente să soluționeze cererea principală, conform art. 17 Cod proc. civilă.
A apreciat că o astfel de cerere nu poate fi judecată pe cale principală, câtă vreme nu poate fi calificată decât ca fiind accesorie unui capăt de cerere principal, ceea ce constituie un evident fine de neprimire.
A mai arătat că numai instanța investită cu cererea principală poate soluționa și cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată, pentru că numai aceasta poate verifica, compensa, stabili procentual, ori după caz, chiar modifica aceste cheltuieli.
De asemenea pârâta a mai invocat și excepția necompetenței materiale a Judecătoriei G., apreciind că potrivit art. 17 Cod proc. civilă competența aparține instanței care a soluționat litigiul.
Pe fondul cauzei a arătat că, deși reclamanta susține că în cursul judecății nu a fost soluționat capătul de cerere privind restituirea cheltuielilor de judecată, în Decizia nr. 4647/2012 nu este consemnată o astfel de solicitare, apreciind că reclamanta renunțat la dreptul său la cheltuielile de judecată.
De asemenea a apreciat că onorariul de 9.920 lei este nejustificat de mare, raportat la serviciul prestat iar reclamanta nu justifică de ce apărătorul nu a depus la termen chitanța, apreciind că s-a așteptat o soluție favorabilă.
A menționat că onorariul nu trebuie considerat în sarcina părții care a pierdut procesul deoarece o asemenea cheltuială nu este imputabilă părții căzute în pretenții, constituind o recompensă suplimentară muncii efectiv prestată, cu vădit caracter voluntar și voluptoriu.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare.
Instanța a administrat proba cu înscrisuri. A fost atașat dosarul cu nr._ * al Tribunalului G..
Prin încheierea de ședință din 18.03.2014 instanța a respins ca nefondate excepțiile inadmisibilității și necompetenței materiale a Judecătoriei G., reținând ca legea nu interzice solicitarea cheltuielilor de judecata pe cale separata si ca atât timp cat aceste cheltuieli au o valoare mai mica de 200.000 lei, competenta revine judecătoriei, conform art. 94 alin. 1 lit. j din noul Cod de procedura civila.
Prin sentința civilă nr. 3498/08.04.2014, Judecătoria G. a admis în parte cererea formulată de reclamanta . contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice G. si a obligat pârâtă către reclamantă la plata sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în dosarul cu nr._ al Tribunalului G..
Pentru a pronunța aceasta hotarare, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 658/16.03.2012 pronunțată de Tribunalul G. – Secția de contencios administrativ și fiscal – în dosarul cu nr._ * a fost respinsă contestația formulată de reclamanta .>
Prin Decizia nr. 6467/06.12.2012 a Curții de apel G. – Secția contencios administrativ și fiscal – pronunțată în dosarul cu nr._ *, a fost admis recursul declarat de . fost modificată sentința nr. 658/16.03.2012 pronunțată de Tribunalul G. și în rejudecare a admis acțiunea formulată de către . în contradictoriu cu Direcția G. a Finanțelor Publice G., dispunându-se anularea actelor administrative, respectiv Decizia nr. 19/03.01.2011, Decizia nr. 84/17.01.2011, raportul de inspecție fiscală nr._/29.11.2010 și Decizia de impunere nr. 216/29.11.2010 emise de pârâta DGFP G., hotărârea astfel pronunțată fiind irevocabilă.
În fața Tribunalului G. în dosarul cu nr._ *, reclamanta a fost reprezentată de avocat A. D. R., în baza delegației eliberată în temeiul contractului_/2011, în cauză fiind un singur termen de judecată, la 02.03.2012, când tribunalul a dat cuvântul pe fond. Anterior acestui termen, la 18.11.2011 s-a dispus scoaterea dosarului de pe rolul secției comerciale și înregistrarea la secția C., la acest termen lipsind părțile. În fața Curții de apel G. în dosarul cu același număr reclamanta a fost reprezentantă de același avocat, în baza delegației emise conform contractului_/2012, cauza fiind soluționată de la primul termen, din 22.11.2012.
Dosarul cu nr._ * al Tribunalului G. a fost soluționat conform codului de procedură civilă anterior, ca atare instanța a apreciat că obligația de plată a cheltuielilor de judecată trebuie analizată din perspectiva dispozițiilor legale în vigoare la momentul purtării litigiului dintre părți, chiar dacă prezentul litigiu urmează să fie soluționat potrivit dispozițiilor noului cod de procedură civilă.
Conform disp. art. 274 cod procedura civila partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Aceste cheltuieli de judecata pot fi acordate fie prin hotărârea ce soluționează litigiul inițial dintre părți, fie ulterior, printr-o cererea adresata instanței de judecata, pe cale separata (cazul in speță).
Potrivit disp. art. 274 Cod procedura civila partea căzuta in pretenții va fi obligata la plata cheltuielilor de judecata, apreciindu-se in practica judiciara ca temeiul răspunderii este reprezentat atât de culpa procesuala (răspundere civila delictuala) cat si de caracterul de sancțiune al acestei obligări.
Așa cum a statuat CEDO in numeroase hotărâri cheltuielile de judecata se acorda in măsura în care se constata realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil. Cheltuielile de judecata cuprind acele sume de bani care in mod real, necesar si rezonabil au fost plătite de partea care a câștigat procesul in timpul si in legătura cu acel litigiu.
Așa cum a statuat pe acest aspect Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudență sa se poate afirma că și în dreptul intern, partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli (în temeiul art. 274 C.proc.civilă) decât în măsura in care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Așadar, se poate spune că în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care a câștigat procesul în timpul și în legătură cu acel litigiu
Caracterul rezonabil al cheltuielilor semnifică faptul că, în raport cu natura activității efectiv prestate, complexitatea, riscul implicat de existența litigiului sau/și reputația celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate.
De asemenea, tot subscris caracterului rezonabil, ele trebuie să fie și previzibile, adică să fie la timp recunoscute de cel împotriva căruia se fac, pentru ca acesta să aibă dreptul a le contesta și a le combate.
Realitatea cheltuielilor ține de justificarea că ele au fost concepute într-o legătură strictă și indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia și concepute de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil din perspectiva sa, spre a obține serviciul avocatului drept calitate considerată, ca garanție a succesului său.
În prezenta cauză reclamanta a depus la dosar, copia facturii ADR nr. 38 din 05.04.2011 emisă de cabinetul de avocatură A. D. R. pentru . emisă conform contractului_/2011, pentru suma de 9.920 lei, sumă achitată cu ordinul de plată nr. 172 din 06.04.2011, atât factura cât și ordinul de plată fiind emise anterior soluționării cauzei în fața Tribunalului G..
În aceste condiții, instanța a reținut că cheltuielile de judecată realizate de către reclamant în dosarul cu nr._ * sunt cheltuieli reale, necesare, în timpul și în legătură cu litigiul.
În același timp însă instanța a reținut, cu privire la caracterul rezonabil al cheltuielilor, faptul că, potrivit disp. art. 274 alin. 3 cod procedura civila anterior judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Din studiul dosarelor cu nr._ * al Tribunalului G. și al dosarului cu același număr al Curții de apel G. rezultă că apărătorul reclamantei a redactat cererea de chemare în judecată, cererea de recurs a depus concluzii scrise la Tribunalul G. și a fost prezent la un termen de judecată în fața tribunalului și la un termen de judecată la Curtea de Apel G., sumele contestate prin cererea formulată în fața instanței fiind de 255.894 lei, 191.956 lei și respectiv 38.384 lei.
Dacă prin raportare la valoarea pricinii suma plătită cu titlu de onorariu de avocat poate părea o cheltuială rezonabilă, prin raportare la munca depusă de avocat, suma de 9.920 de lei apare ca nepotrivit de mare, motiv pentru care instanța a limitat suma la care urmează să fie obligată pârâta la suma de 4.000 lei.
Instanța a reținut ca nu intervine în contractul de asistență juridică dintre avocat și clientul său ci doar limitează suma la care urmează să fie obligat pârâtul ca parte căzută în pretenții, având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel, atat reclamanta . si parata Direcția G. a Finanțelor Publice G..
In apelul sau, reclamanta a arătat ca instanța de fond, deși a reținut in mod corect ca litigiul trebuie soluționat raportându-se la prevederile art. 274 din vechiul Cod de procedura civila, in mod nejustificat a micșorat onorariul de avocat de la suma de 9920 lei la suma de 4000 lei. Arata ca însăși faptul că deși instanța de fond din dosarul nr._ * a respins acțiunea, iar in recurs, Curtea de Apel G. a admis aceasta acțiune, vine sa demonstreze ca valoarea muncii apărătorului ales a fost cea trecuta in contractul de asistenta juridica si ca instanța de fond nu trebuia sa diminueze acest onorariu. Mai arata ca instanța de fond nu a arătat daca raportarea sa s-a făcut la suma de 9920 lei, care reprezintă onorariul de 8000 lei + TVA sau la suma de 8000 lei, fără TVA.
In apelul sau, parata Direcția G. a Finanțelor Publice G., arata ca instanța de fond, in mod greșit a admis, chiar si in parte acțiunea, deoarece in cadrul dosarului nr._ *, reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecata, astfel încât apreciază ca de fapt reclamanta, prin poziția sa, a renunțat la acest drept, de a cere cheltuielile de judecata. De asemenea arata ca, in opinia sa, cheltuielile de judecata nu pot fi solicitate pe cale principala ci doar in cadrul dosarului in care s-au făcut aceste cheltuieli.
Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor celor doua apeluri, tribunalul constata următoarele:
In ceea ce privește posibilitatea de a se solicita cheltuielile de judecată pe cale separată, aceasta modalitate nu este interzisa in mod expres de vreun text legal, astfel încât, atât timp cat legea nu interzice, înseamnă ca este permis. De altfel, întreagă jurisprudență naționala este in acest sens. Chiar daca jurisprudența nu este izvor de drept, nu poate fi neglijata. Mai mult, atât timp cat printr-un recurs in interesul legii (decizia nr. 19/18.11.2013), Înalta Curte de Casație si Justiție a lămurit problema timbrării sau netimbrării cererilor de obligare la plata cheltuielilor de judecata formulate pe cale separata, rezulta ca aceasta posibilitate exista si nu poate fi negata printr-o interpretare limitativa si incorecta a prevederilor art. 274-277 din vechiul Cod de procedura civila, așa cum încearcă parata.
In ceea ce privește nesolicitarea cheltuielilor de judecată in cadrul dosarului nr._ *, aceasta nu înseamnă ca reclamanta ar fi renunțat la aceste cheltuieli sau la dreptul de a le cere, așa cum afirma parata. Renunțarea la drept trebuie sa fie expresa si nu poate fi făcuta implicit.
In ceea ce privește diminuarea onorariului de avocat, tribunalul nu poate primi apărarea reclamantei potrivit căreia numai instanța care a judecat dosarul nr._ * ar fi putut diminua acest onorariu, deoarece atât timp cat reclamanta a ales sa ceara aceste cheltuieli de judecata pe cale separata, toate textele de lege privind acordarea acestor cheltuieli in mod firesc pot fi aplicate de către instanța investita cu cererea de acordare a acestor cheltuieli pe cale separata, inclusiv cele ale art. 274 alin. 3 din vechiul Cod de procedura civila. Daca legiuitorul ar fi înțeles sa dea dreptul de a diminua sau majora onorariul avocatului doar instanței care soluționează fondul cauzei, ar fi făcut-o in mod expres, pentru aceleași rațiuni expuse in cea ce privește posibilitatea de acere cheltuielile de judecata pe cale separata, mai sus expuse.
In ceea ce privește aprecierea instanței de fond asupra valorii onorariului de 9920 lei, tribunalul apreciază ca in mod corect aceasta a diminuat onorariul la suma de 4000 lei, având in vedere durata dosarului in cele doua faze procesuale, precum si munca avocatului, raportat la imputarea acestor sume paratei. Instanța de fond in mod corect a arătat ca aceasta diminuare nu are nicio consecința asupra raportului dintre reclamanta si apărătorul sau ales, ci doar in ceea ce priveste suma la care poate fi obligata parata. Instanța de fond a arătat foarte judicios in motivarea sa, inclusiv prin trimiteri la practica CEDO, ce înseamnă cheltuieli rezonabile. Iar un onorariu de 9920 lei, in contextul dosarului nr._ *, ar fi întra-adevăr pentru parata o cheltuiala nerezonabila.
F. de aceste considerente, tribunalul apreciază ca instanța de fond a pronunțat o hotărâre legala si temeinica si pe cale de consecința urmează sa respingă ambele apeluri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge apelurile promovate de apelantul-reclamant DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE G. - G., ., Cod poștal_, J. G. și S.C. H. S.A. - G., .. 12, ., Cod poștal_, J. G. împotriva sentinței civile 3498/08.04.2014 pronunțată de Judecătoria G., ca nefondate.
Definitivă.
Pronunțata în ședința publică azi, 15.05.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
A. M. R. G. F. M. R.
Red.R.G.F./30.06.2015
Dact. M.R. 30.06.2015/4 ex.
Fond jud.N.D. B.
Comunicat 2 ex..
| ← Pretenţii. Decizia nr. 399/2015. Tribunalul GALAŢI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 383/2015. Tribunalul GALAŢI → |
|---|
