Contestaţie la executare. Decizia nr. 383/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 383/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 3411/233/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ NR.383/2015
Ședința publică de la 20 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. G. N.
Judecător L. B.
Grefier V. Ț.
Pentru astăzi fiind amânată judecarea apelului formulat de apelanta . în contradictoriu cu intimata M. G. PRIN PRIMAR( DIRECȚIA GENERALĂ BUGET FINANȚE), împotriva sentinței civile nr.9852/07.10.2014 pronunțate de Judecătoria G. în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 20.05.2015.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de fata, constata următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 24.02.2014, sub nr._, contestatoarea . a solicitat instanței, in contradictoriu cu intimata M. G. prin Primar, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea înștiințării de înființare a popririi nr._/06.02.2014, anularea executării silite ce face obiectul dosarului execuțional aflat pe rolul intimatei, ca nefiind legala si temeinica și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea de fapt a contestației a arătat că la data de 10.02.2014 i-a fost comunicata prin poștă o înștiințare de înființare a popririi, emisa de către intimata, cu privire la măsura înființării popririi asupra conturilor acesteia deschise la BCR, CEC si BRD, in vederea recuperării creanțelor bugetare stabilite prin titlul executoriu nr._/23.10.2013 și procesul verbal de calcul al majorărilor nr._/26.11.2013.
S-a invocat că Înștiințarea de plata nr._/06.02.2014 privind măsura înființării popririi este nelegala, fiind îndeplinite toate condițiile generale de promovare a unei contestații la executare in baza disp. art. 172 din OG nr. 92/2003.
Cu privire la înștiințarea de poprire a cărei anulare se solicită, a arătat ca nu cuprinde data la care a fost emis actul administrativ, data la care urmează să iși producă efectele, motivarea in fapt a înștiințării și posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune contestația. Totodată, s-a invocat ca Înștiințarea nu este motivata in fapt, nu se arata care sunt motivele pentru care intimata a luat măsura popririi, nu este nicio mențiune cu privire la posibilitatea de contestare a acesteia.
Un alt motiv de nulitate invocat viza titlul executoriu, care a fost emis de către intimata fără a avea la baza un titlu de creanță. Titlul de creanță nu i-a fost comunicat, potrivit disp. art 44 C.pr.fiscala, astfel încât nu este îndeplinită nici condiția prevăzută de disp. art 141 C.pr.fiscala.
Înștiințarea nr._/06.02.2014 și de altfel întreaga executare este nelegală in opinia contestatoarei și prin prisma faptului că, anterior începerii executării, intimatul avea obligația de a comunica contestatoarei o somație prin care sa i se pună in vedere faptul ca împotriva sa a început o executare silita, dar si termenul pentru îndeplinirea obligațiilor.
Pe fondul cauzei a învederat că nu datorează sumele de bani solicitate de către intimata, deoarece in mod greșit a fost încadrata in categoria intreprinderilor mari, cu peste 251 angajați, când in realitate, la punctul de lucru din G. are pana in 50 de angajați. Așa fiind, taxa de mediu care se impunea a fi aplicata era cea aferent intreprinderilor mici si nu celor mari. Pentru aceste motive a considerat ca nu datora suma de 8486 lei, aceasta suma fiind calculata in mod nelegal.
In drept si-a întemeiat contestația pe disp. art. 172 din OG nr. 92/2003.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității, arătând că adresa prin care contestatoarea este înștiințată cu privire la existenta popririi nu este un act de executare. Mai mult, poprirea in sine este o forma de executare silita. Adresa nr._/06.02.2014 nu est un act administrativ fiscal in sensul disp. art. 41 din OG nr. 92/2003, emis de organul fiscal in aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor si obligațiilor fiscale.
A învederat că tocmai declarația fiscală depusă de către contestatoare in anul 2007, înregistrată sub nr._, este titlul de creanță al acesteia, potrivit disp. art. 110 alin. 3 din OG nr. 92/2003.
S-a arătat că potrivit Legii nr. 343/2006 privind modificarea Legii nr. 571/2003, art. 290 din Codul fiscal referitor la depunerea anuala a declarațiilor fiscale de către persoanele juridice, a fost abrogat. Astfel, de la 01.01.2007, daca nu exista modificări in patrimoniul contribuabilului, acesta nu mai are obligația depunerii anuale a declarațiilor fiscale. Ca atare, declarația fiscală nr._/24.09.2007, rămâne titlul de creanță ce stă la baza impozitării anuale pentru taxa de mediu.
A mai invocat intimata excepția tardivității promovării contestației la executare, având în vedere data comunicării actelor către aceasta, respectiv 09.12.2013.
Cu privire la fondul pricinii, a arătat că în anul 2007 a depus declarația de impunere nr._/24.09.2007 prin care stabilea taxa pentru activitățile cu impact asupra mediului pentru anul 2007, document ce reprezintă titlu de creanță.
Ulterior, societatea nu si-a modificat propria declarație, motiv pentru care au fost debitate sumele ulterioare, ce nu au fost contestate în nicio modalitate. Întrucât debitele restante nu au fost achitate și între timp s-au născut alte debite, procedura de executare a continuat.
Instanța a analizat cu prioritate excepția tardivității, potrivit disp. art. 248 alin. 1 NCPC, iar prin sentința civila nr. 9852/07.10.2014 a admis excepția tardivității promovării contestației la executare, pe care a respins-o ca tardiv formulată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că la data de 09.12.2013 au fost comunicate contestatoarei actele de executare silită contestate, potrivit confirmării de primire aflate la fila 74 d.f., pentru care aceasta a și semnat, după cum urmează:
Somația datată 26.11.2013, emisa in dosarul de executare 2012-600 din 25.04.2012 (f. 74 d.f.), titlul executoriu nr._/23.10.2013 și procesul verbal privind calculul accesoriilor la sumele prevăzute prin titlul executoriu datat 23.10.2013 (f. 75 si 76 d.f.), înregistrate sub nr_/26.11.2013, emise în același dosar de executare nr. 2012-600 din 25.04.2012. Contrar susținerilor contestatoarei, acestea nu au fost comunicate la data de 10.02.2014. Prin adresa criticată, comunicată contestatoarei la data de 10.02.2014, s-a adus la cunostință acesteia faptul că s-a înființat poprirea asupra veniturilor sale deoarece nu a achitat debite restante, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 80-81 d.f.
Așa fiind, instanța a constatat că procedura execuțională a fost pornită împotriva contestatoarei la nivelul anului 2012.
Potrivit disp. art. 173 alin. 1 lit. a din OG nr. 92/2003, contestația se poate face în termen de 15 zile, sub sancțiunea decăderii, de la data când contestatorul a luat cunoștință de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somației sau din altă înștiințare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod.
Din dovezile de comunicare aflate la dosarul cauzei, comunicate contestatoarei la data de 09.12.2013, instanța de fond a constatat ca aceasta este data la care contestatoarea a luat la cunoștința despre executarea sa silită, și nu la data de 10.02.2014.
Instanța a mai constatat și că aceasta contestatoare a achitat debitul pentru care este executată silit, așa cum rezulta din adresa intimatei emisa către CEC BANK SA, BCR SA, BRD GSG SA, la data de 21.02.2014, prin care solicita ridicarea măsurii popririi întrucât debitoarea contestatoare a achitat debitul în integralitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea ., solicitând admiterea apelului, anularea sentinței apelate si trimiterea cauzei in rejudecare la instanța de fond, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.
Apelanta a rezumat cererea de chemare in judecata, considerentele sentinței apelate, arătând că există doua termene și doua momente care pot fi luate in considerare pentru introducerea unei contestații la executare, fie momentul începerii executării, fie momentul luării la cunoștință de actul contestat. A arătat că se contesta adresa de înființare a popririi nr._/06.02.2014, comunicată la 11.02.2014, dată in raport de care contestația a fost formulata in termenul de 15 zile de la comunicare.
Au fost invocate disp. art. 173 alin.1 din OG nr. 92/2003, pentru a justifica formularea în termen a contestației, adresa prin care s-a adus la cunoștință poprirea conturilor bancare fiind un act de executare.
S-a mai învederat că este întemeiata contestația sa deoarece activitățile pe care le desfășoară in Mun. G. sunt comerț cu amănuntul, comerț cu ridicata și transport rutier de mărfuri, având deschis un punct de lucru cu maxim 5 angajați. Taxa de mediu anuala se aplica in funcție de numărul de angajați, astfel încât nu se justifica să plătească in Mun. G. taxa pentru o întreprindere mare, cu peste 251 angajați, cât timp în G. lucrează doar 5 angajați, iar sediul social al societății este in Cluj-N. acolo unde se plătește taxa în cuantumul datorat.
În drept au fost invocate disp. art. 480 C.pr.civ., solicitându-se judecata cauzei și în lipsă.
Apelul a fost legal timbrat cu taxa judiciara de timbru de 265 lei, f. 13 dosar.
Intimatul M. G. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că adresa de înființare a popririi nu este act de executare, ci formă a executării silite, iar contestatoarea a contestat întreaga executare silita din dosarul nr. 600/2012, care trebuia contestata in termenul de 15 zile prevăzut de art. 173 din OG nr. 92/2003. Au fost reluate apărările invocate in fața primei instanțe, f. 18-19 dosar.
Verificând sentința apelată prin prisma motivelor invocate, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu disp. art. 479 C.proc.civ., Tribunalul constată că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect a reținut instanța de fond că potrivit art. 173 alin. 1 lit. a din OG nr. 92/2003, contestația se poate face în termen de 15 zile, sub sancțiunea decăderii, de la data când contestatorul a luat cunoștință de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somației sau din altă înștiințare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod.
Totuși, instanța de fond a făcut o aplicare greșită a acestui text de lege atunci când a admis excepția tardivității. Astfel, contestatoarea a precizat în mod expres în cuprinsul cererii de chemare în judecată că a formulat contestație la executare împotriva înștiințării de înființare a popririi nr._/06.12.2014, emise în dosarul de executare nr. 2012-600 din 25.04.2012. adresa a fost comunicata contestatoarei in data de 10.02.2014. Prin urmare, termenul de 15 zile a început să curgă în 11.02.2014 și s-a împlinit pe 26.02.2014. Or, contestația la executare a fost expediata prin posta in data de 21.02.2014 si înregistrată la Judecătoria G. în 24.02.2014, în interiorul termenului prevăzut de lege.
Instanța de apel mai reține că dacă instanța de fond ar fi avut în vedere că motivele invocate în contestația la executare nu erau motive de nelegalitate sau netemeinicie cu privire la înștiințarea de înființare a popririi nr._/06.12.2014, ci vizau executarea silită însăși, față de mențiunea expresă că se contestă înștiințarea de înființare a popririi nr._/06.12.2014, nu ar fi putut respinge contestația ca tardivă, ci ar fi putut constata că aceste motive nu puteau fi invocate decât în termen de 15 zile de la data primirii primei somații ori de la data când contestatoarea a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu s-a primit somația sau executarea se face fără somație, consecința fiind că motivele ce priveau contestația la executarea silită însăși nu mai puteau fi analizate, iar contestația se impunea a fi respinsă ca nefondată.
Totodată, dacă aprecia că înștiințarea de înființare a popririi nr._/06.12.2014 nu reprezenta un act de executare, se impunea a se pune in discuție daca contestația la executare era sau nu admisibila, dar contestația nu putea fi respinsă ca tardiv formulată. Cum instanța a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, iar apelanta a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, se impune anularea sentinței apelate, conform art. 480 alin.3 C.pr.civ., și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de contestatoarea . Cluj cu sediul în Cluj N., ..5A, JUD.G. în contradictoriu cu intimata M. G. PRIN PRIMAR( DIRECȚIA GENERALĂ BUGET FINANȚE) cu sediul în G., ., . sentinței civile nr. 9852/07.10.2014 pronunțate de Judecătoria G., pe care o anulează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 20.05.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
D. G. N. L. B. V. Ț.
Red.G.D.N/Tehnored.V.Ț.
4ex./15.06.2015
Jud. fond- C.F.M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 368/2015. Tribunalul GALAŢI | Pretenţii. Decizia nr. 277/2015. Tribunalul GALAŢI → |
|---|
