Validare poprire. Decizia nr. 1149/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1149/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 22-12-2015 în dosarul nr. 1149/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
DECIZIE CIVILA NR.1149
Ședința publică din 22.12.2015
Completul compus din:
Președinte: A. F.
Judecător: M. M.
Grefier: A. D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor formulate de apelanții ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. cu sediul in Galati . jud.G. și ADMINISTRAȚIA F. PENRU MEDIU cu sediul in Bucuresti Splaiul Independentei nr.294 corp A sector 6 împotriva sentinței civile nr.5491/2015 pronunțată de Judecătoria G. in dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S. M. cu domiciliul in Galati . . jud.Galati și B. C. C. cu sediul in G. . ..2 jud.G., având ca obiect validare poprire.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 09.12.2015, fiind consemnate în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 16.12.2015 si ulterior la 22.12.2015.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Examinând actele si lucrările dosarului, constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 19.01.2015, petentul B.E.J. C. C., prin avocat G. D., în contradictoriu cu debitoarea ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., cu terțul poprit ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și cu creditorul S. M., a solicitat validarea popririi înființate de B.E.J. C. C. în dosarul execuțional nr. 9/2014. A solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, petentul a arătat că a emis acte de executare prin poprire în dosarul execuțional nr. 9/2014, pentru recuperarea sumei de 1.987,12 lei, în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 3262/14.11.2012, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 4997/R/17.10.2013, pronunțată de Curtea de Apel G., către terțul poprit ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
A precizat petentul că, deși terțul poprit a primit adresa de înființare a popririi la data de 11.12.2014, acesta i-a comunicat că nu înțelege să onoreze poprirea, motivat de faptul că art. XV din OUG nr. 8/2014, publicată în Monitorul Oficial la data de 28.02.2014, dispune în alin.(1), (4) și (7) suspendarea executărilor silite și achitarea sumelor de bani în mod eșalonat pe o perioadă de 5 ani, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.
A argumentat petentul că dispozițiile art. XV OUG nr. 8/2014 nu sunt aplicabile în cauză, fiind contrare legislației europene și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, ce trebuie aplicate cu prioritate.
A mai menționat petentul că, potrivit jurisprudenței CEDO (Ruianu c României, Pini s.a. c României, S. c României, V. I. c României, S. P. c României), statul și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârile judecătorești de condamnare a lor, termenul rezonabil prev. de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite iar refuzul de a aloca sume necesare plății, când statul are calitatea de debitor, constituie o atingere adusă art.1 din Protocolul nr. I la Convenție.
A subliniat petentul că a-i pretinde creditorului, pentru realizarea creanței sale, îndeplinirea unei noi proceduri, formularea unor noi cereri sau acțiuni, ulterioare pronunțării hotărârii instanței de judecată în mod definitiv și irevocabil, dar anterioare executării silite, reprezintă o sarcină oneroasă pentru partea care deja a stabilit dreptul său pe cale judecătorească.
A mai arătat petentul că, potrivit Hotărârii din 18.04.2013 a C.J.U.E. în cauza C-565/11, procedura instituită de OUG nr. 8/2014 este discriminatorie, fiind o procedură în urma căreia este înlăturată egalitatea de tratament care presupune că un creditor, al unei creanțe asupra statului, trebuie să beneficieze de aceleași proceduri și dispoziții legale, precum cele de care beneficiază A.J.F.P. în raporturile în care are calitatea de debitor.
În drept, cerere a fost întemeiată pe 780 și urm. C.proc.civ., art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.1 din Protocolul nr. I CEDO.
În susținerea acțiunii, a depus la dosar înscrisuri în copie certificată pentru conformitate cu originalul (f. 8-12).
Debitoarea ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. (A.J.F.P. G.) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de validare poprire, motivat, în sinteză, de faptul că executorul judecătoresc a ignorat prevederile art. XV din OUG nr.8/26.02.2014 potrivit cărora executările silite se suspendă de drept iar plata creanțelor creditorilor se face eșalonat pe o perioadă de 5 ani.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.
Terțul poprit ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de validare poprire, arătând, în sinteză, că executorul judecătoresc și creditorul nu au luat în considerare prevederile art. XV din OUG nr.8/26.02.2014, potrivit cărora executările silite se suspendă de drept iar plata creanțelor creditorilor se face eșalonat pe o perioadă de 5 ani.
În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe art. 205 C.proc.civ.
A solicitat judecata cauzei și în lipsa părților.
Prin sentința civila nr.5491/20.05.2015 a Judecătoriei G. a fost admisă acțiunea formulată de petentul B. C. C. in contradictoriu cu debitoarea Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. și terțul poprit Administrația F. Pentru Mediu. S-a înființat poprirea in dosarul execuțional nr. 9/2014 al B.E.J. C. C.. A fost obligat terțul poprit să retină din sumele datorate debitoarei suma de 1.987,12 lei și să o plătească creditorului, consemnând suma poprită pe seama B.E.J. C. C.. Au fost obligati debitoarea și terțul poprit la plata cheltuielilor de judecată.
S-a reținut în motivarea hotărârii că prin sentința civilă nr. 3262/14.11.2012, pronunțată de Tribunalul G. – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 4997/R/17.10.2013, pronunțată de Curtea de Apel G. - Secția C. Administrativ și Fiscal (f. 49-53), pârâta debitoare A.J.F.P. G. a fost obligată la plata sumei de 9.944 lei reprezentând taxă poluare, actualizată cu rata dobânzii legale calculată de la data de 18.04.2012 până la achitare și 339,30 lei cheltuieli de judecată, către reclamantul creditor S. M..
Totodată a fost admisă cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, formulată de pârâta A.J.F.P. G. și a fost obligată chemata în garanție la plata, către pârâtă, a sumelor datorate reclamantului.
Prin Încheierea nr. 9/10.01.2014, B.E.J. C. C. a admis cererea de executare formulată de creditorul S. M. și a deschis dosarul de executare nr. 9/2014 (f. 54 verso), executarea silită fiind încuviințată de Judecătoria G. prin Încheierea nr. 248/20.01.2014, îndreptată prin Încheierea din data de 03.02.2014, pronunțate în dosarul nr._ (f. 56,61).
La data de 03.02.2014, B.E.J. C. C. a emis Încheierea nr. 9/2014 prin care a stabilit cheltuieli de executare în sumă de 2.649,06 lei și Somația de plată pentru suma totală de 12.593,06 lei (f. 57).
Prin încheierea nr.9/2014 din data de 26.02.2014, a fost actualizată creanța cu dobândă legală, suma rezultată cu titlu de dobândă legală fiind de 1.643,52 lei, pentru perioada 18.04.2012 – 26.02.2014 și a fost suplimentată creanța cu suma de 339,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată (f. 64-65).
La data de 28.02.2014, creditorul a solicitat executorului judecătoresc eliberarea sumei de 10.864 lei reprezentând 9.944 lei achitați de debitoare în contul creanței și 920 lei reprezentând avans cheltuieli de executare (f. 63 verso) și, prin Încheierea nr. 9/2014 din data de 28.02.2014, executorul a dispus eliberarea sumei solicitate, fiind eliberată și suma de 1.737,66 lei executorului cu titlu de cheltuieli de executare (f. 67,69).
Urmare a încheierii Procesului – verbal de constatare din data de 03.03.2014, executorul a emis somație pentru plata sumei de 934,48 lei (f. 67,68).
La data de 10.12.2014, executorul a emis adresă de înființare a popririi pentru suma de 1.987,12 lei, adresă comunicată terțului poprit la data de 11.12.2014 (f. 71,77).
Prin adresa nr. 1058/_/24.03.2014 (f. 72-75), debitoarea AJFP G. a comunicat executorului că nu datorează suma menționată în somația de plată.
În drept, potrivit art.789 C. proc. civ., dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
Analizând cererea de validare a popririi, instanța a reținut că terțul poprit Administrația F. pentru Mediu a refuzat liberarea sumelor datorate către debitoarea Administrația Județeană a Finanțelor Publice G..
Instanța a reținut că, deși nu se neagă puterea executorie a titlurilor deținute de creditori, sumele de bani datorate, în temeiul acestor titluri, nu au fost eliberate creditorilor deoarece au intervenit dispozițiile legale prevăzute de art. XV din OUG nr.8/2014, urmând ca sumele de bani să fie restituite eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, în cuantum de 20%.
S-a impus ca instanța să analizeze concordanța, în circumstanțele concrete ale cauzei, a dispozițiilor legale menționate cu prevederile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, astfel cum acestea au fost interpretate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, în Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 24 martie 2005, în cauza Ș. c. României, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 1048 din 25.11.2005, Curtea Europeană a reținut că a fost încălcat dreptul reclamantei la un proces echitabil, prin neexecutarea unei hotărâri judecătorești.
Prin această hotărâre, Curtea a statuat că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 alin.(1) din Convenție iar dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți (par. 23-25).
Totodată, Curtea a reținut că dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art.6, de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești, își pierd orice rațiune de a fi.
S-a mai reținut că nu este oportun să se ceară unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție.
În aceeași cauză Curtea a constatat și încălcarea art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție prin refuzul autorităților de a plăti despăgubirile recunoscute în favoarea reclamantei printr-o hotărâre judecătorească.
De asemenea, în Hotarârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 29 iulie 2008, în Cauza T. impotriva României, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 386 din 9 iunie 2009, Curtea Europeană a reținut că a fost încălcat dreptul reclamantului la un proces echitabil, prin neexecutarea unei hotărâri judecatorești.
Curtea a conchis ca statul nu a depus toate eforturile necesare pentru a pune în executare hotărârea judecătorească în cauză, constatându-se astfel o încălcare a art.6 paragraful 1 din Conventie.
Pe de altă parte, prin Hotărârea Secției a II-a a Curții Europene a Drepturilor Omului din 25 octombrie 2001, definitivă la 25 iunie 2002, pronunțată în cauza Saggio contra Italiei, Curtea a stabilit că "în principiu un sistem de suspendare temporară a plății creanțelor unei întreprinderi comerciale în criză, autorizată să continue activitatea sa productivă în interesul economiei naționale, nu este criticabilă în sine, având în vedere marja de apreciere autorizată de alineatul al doilea al art. 1 [al Protocolului nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale].
Totuși, un astfel de sistem implică riscul de a impune creditorilor o sarcină excesivă în ceea ce privește posibilitatea de a recupera bunurile lor și trebuie, deci, prevăzute anumite garanții de procedură pentru a veghea ca această aplicare a sistemului și a incidenței sale asupra dreptului de proprietate al particularilor să nu fie nici arbitrare, nici imprevizibile".
De asemenea, în cauza Bourdov c. Rusiei, Curtea a stabilit că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor financiare pentru a onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească.
Reclamantul nu trebuie să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri care să afecteze însăși substanța dreptului, din cauza dificultăților financiare ale statului.
În concret, instanța reține că obligația de plată față de creditorul din prezenta cauză îi era cunoscută debitorului și terțului poprit câtă vreme aceasta a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească într-un proces în care debitorul și terțul au fost parte.
În ciuda acestei situații și a faptului că hotărârea judecătorească ce constituie titlul executoriu a rămas irevocabilă, deci executorie, la data introducerii prezentei acțiuni, terțul poprit și debitorul nu achitaseră încă datoria avută față de creditor.
Așa cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța a reținut faptul că statul și instituțiile publice au obligația de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească, prin care au fost condamnați în calitate de debitori.
Totodată, instanța a reținut că dispozițiile derogatorii ale OUG nr. 8/2014 favorizează statul în raporturile de drept privat, deși statul ar trebui să se afle pe poziții de egalitate cu orice persoană fizică sau juridică care, în calitate de debitor al unei obligații, nu ar putea invoca niciodată lipsa fondurilor, putând fi urmărită asupra tuturor bunurilor sale până la satisfacerea creanței.
Cu toate acestea, instanța admite totuși că statul beneficiază de o marjă de apreciere care i-ar fi permis, o anumită perioadă de timp, să amâne executarea obligațiilor ce-i incumbă în considerarea unor situații speciale.
Totuși, în cauza concretă, perioada nu poate fi luată în considerare iar termenele de plată sunt incerte și fără vreo identificare a resurselor financiare din care acestea vor fi plătite.
Analizând art. XV din OUG nr.8/2014, demersurile pe care Statul trebuie să le îndeplinească nu sunt stabilite, creând dubiul alegerii lor la întâmplare, întrunind pe deplin condițiile arbitrariului și imprevizibilității, menționate în Hotărârea Saggio c. Italiei, ce au aplicabilitate mutatis mutandis în cauza de față.
Astfel, instanța a reținut că toate titlurile executorii emise până la data de 31 decembrie 2015 sunt suspendate de drept în privința executării lor, fie benevol, fie silit, potrivit alin.(4), cel puțin până la data de 31.12.2015, deși titlurile executorii emană de la puterea judecătorească și sunt executorii, fără a fi necesară nicio o altă procedură ulterioară.
Prin art. XV din OUG nr.8/2014 nu se prevede, în concret, metoda de stabilire a duratei de 5 ani, în care în fiecare an se va restitui suma de 20% din valoarea creanței.
Titlurile executorii se supun, pe cale de consecință și Ordinului nr._ potrivit căruia creditorul, deși deține o hotărâre judecătorească, titlu executoriu, este nevoit să facă o cerere către autoritatea administrativă și, în temeiul acestei cereri, va primi o decizie de impunere sau o decizie de restituire, după caz, potrivit Anexa nr. I la Ordin.
În baza hotărârii autorității administrative se va stabili și durata de 5 ani în care se vor restitui cei 20% din creanță. Fără a exista o prevedere concretă, rezultă că primul an de la care începe restituirea este lăsat la latitudinea autorității administrative, potrivit Ordinului Ministerului căruia i se supune și care poate fi modificat de către acesta din urmă.
Instanța a mai reținut că art. XV din OUG nr.8/2014 prevede și durata de 5 ani, care prin sine este o durată lungă de timp, încadrându-se ca termen juridic, potrivit dispozițiilor legale bugetare unui termen mediu spre lung. Așadar, în opinia instanței, simpla durată mare a termenului, fără a fi justificată ar fi fost suficientă pentru a constata încălcarea jurisprudenței CEDO.
Instanța a mai constatat că se impune restituirea sumei de 20% din creanță pe o perioadă de 1 (un) an, urmând ca în următorul an calendaristic (sau în următorul an în care se face noua achitare) să se achite o nouă tranșă de 20% din creanță, deși taxa a fost achitată integral. Are loc astfel ”sfărâmarea” în componente foarte mici a creanței, făcând-o indezirabilă. Pe de altă parte, câtimea însăși de 20% este acordată pe o perioadă mare de timp 1 (un) an calendaristic, creditorul fiind lipsit de beneficiul său, deși a fost și anterior lipsit, potrivit procedurilor legale de recuperare a sumei.
Instanța a mai reținut și că Preambulul OUG nr.8/2014 referitor la măsurile din art. XV, potrivit căruia „luând în considerare dificultățile întâmpinate până în prezent în ceea ce privește executarea hotărârilor judecătorești având ca obiect acordarea contravalorii taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, având în vedere influența negativă pe care o are executarea silită a titlurilor executorii, în condițiile dreptului comun, atât asupra bugetului Administrației F. pentru Mediu, cât și asupra bugetului general consolidat, având în atenție necesitatea instituirii unor reglementări speciale, cu aplicabilitate limitată în timp, privind executarea silită a hotărârilor judecătorești prin care au fost acordate contravalorile taxei pe poluare pentru autovehicule și taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. Întrucât lipsa acestor prevederi ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și, în mod implicit, atât nerespectarea angajamentelor interne asumate de Administrația F. pentru Mediu, cât și neîndeplinirea obligațiilor, în domeniul protecției mediului, pe care România le are în calitate de stat membru al Uniunii Europene”, prin care s-au arăta rațiunile instituirii măsurilor, nu conține elemente convingătoare, precum sunt cele impuse prin jurisprudența CEDO, existând numai referiri generale.
Astfel, s-a evitat precizarea rațiunii pentru care s-a adoptat un termen de 5 ani și nu un termen mai scurt, deși legea bugetară previzionează numai pe o durată de 1 an, de ce acest termen trebuie să curgă dintr-un moment aleatoriu, precum este introducerea cererii de către contribuabil, care este motivul pentru care creanța este împărțită în câtimi mici de 20%, și împrejurările care să justifice ca o câtime redusă de 20% să fie restituită pentru o perioadă de 1 an, precum și motivul pentru care nu s-a prevăzut o minimă procedură de restituire, lăsându-se aceasta din urmă, la completa latitudine a unui minister de resort.
Mai mult, instanța a apreciat că nu există nicio garanție că la împlinirea termenului de plată Statul nu va hotărî din nou prelungirea termenului sau diminuarea procentului, printr-un procedeu identic cu cel urmat la suspendarea executării prin ordonanță.
În concluzie, instanța a reținut că, prin aplicarea OUG nr. 8/2014 - care prevede un regim diferențiat de executare a obligațiilor în raport cu alți debitori și care stabilește în mod unilateral termene și condiții de plată ale creanțelor, fără acordul creditorilor și cu obligația acestora de a relua o procedură administrativă, deși dețin titluri executorii, în prezenta cauză se încalcă dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și art. 6 din aceeași Convenție, atât sub aspectul nerespectării termenului rezonabil, al principiului egalității armelor în proces cât și sub aspectul nerespectării marjei de apreciere cu privire la stabilirea limitelor dreptului de proprietate asupra creanței al creditorilor.
Așadar, suntem în prezența unui conflict între aplicarea Ordonanței de Guvern ce prevede eșalonări în achitarea unor creanțe, constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile și aplicarea dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, astfel cum a fost interpretată prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care se soluționează în favoarea acestora din urmă, instanța fiind obligată să aplice prioritar dispozițiile Convenției în conformitate cu dispozițiile art.11 alin.(1) și art.20 din Constituția României.
Mai mult, debitoarea a achitat o sumă considerabilă din titlul executoriu, refuzând să achite dobânda și cheltuielile de judecată.
Pe cale de consecință instanța a validat poprirea solicitată de executorul judecătoresc.
Împotriva sentinței civile nr. 5491/20.05.2015, pronunțată de Judecătoria G. au declarat apel debitoarea AJFP G. și terțul poprit Administrația F. pentru Mediu.
Prin apelul său, debitoarea AJFP G. a solicitat schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
A solicitat admiterea excepției de inadmisibilitate și respingerea cererii de validare poprire, cu motivarea că prin soluția dispusă instanța de fond a nesocotit disp. OUG 8/2014, potrivit cu care orice procedură de executare silită este suspendată de drept. Prin modul în care a procedat, instanța de fond a analizat legalitatea actului administrativ, fără a respecta procedura controlului de legalitate prevăzută de Legea 554/2004.
În opinia sa, singura formă de executare silită permisă de lege era cea prevăzută de OUG 8/2014, care putea demara prin simpla depunere a cererii de executare.
Prin motivele de apel, în esență, terțul poprit Administrația F. pentru Mediu a solicitat modificarea în tot a soluției primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii.
Apelantul a redat prevederile art. XV din OUG nr. 8/2014, a învederat că s-a emis Ordinul nr. 365/741/19.03.2014 privind aprobarea procedurii de efectuare a plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare, din care a redat procedura instituită, pentru a aprecia că formele de executare silită sunt suspendate de drept, iar această dispoziție din dreptul intern nu contravine art. 6 CEDO.
A învederat apelantul că măsura contestată urmărește un scop legitim, asigurarea stabilității economice a țării, păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere de a se plăti eșalonat sumele stabilite prin hotărâri judecătorești.
Prin soluția pronunțată, instanța de fond și-a depășit competențele, deoarece s-a comportat ca o instanță de contencios administrativ.
Instanța de fond a reținut greșit că în cauză este vorba de un refuz al terțului poprit de a elibera sumele datorate, deoarece conduita sa este justificată de disp. OUG 8/2014.
A solicitat să se constate că în materia restituirii taxei de poluare, legiuitorul a stabilit o procedură specială și derogatorie de la dreptul comun, despre care nu se poate susține că este în contradicție cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în ceea ce privește garanțiile acordate de art. 6 din Convenție, deoarece măsura urmărește un scop legitim și anume stabilitatea economică a țării, iar mijlocul ales este proporțional cu scopul urmărit.
Intimatul B. C. C. a depus întâmpinare, prin care în esență, a susținut următoarele:
A solicitat suspendarea judecății cauzei deoarece Tribunalul T. a formulat o cerere de decizie preliminară, cauză înregistrată pe rolul Curții de Justiție sub nr. C -288/14, iar cauza de față are strânsă legătură cu cea înregistrată sub nr. C-288/14.
A arătat că instanța de fond a reținut în mod corect că procedura instituită de OUG nr. 8/2014 contravine art. 6 CEDO, prin stabilirea unui termen de 5 ani pentru punerea în aplicare a titlului executoriu, prin restituirea eșalonată, prin simpla invocare a lipsei disponibilității bănești, deși taxa fusese încasată de stat într-o singură tranșă.
A făcut o analogie cu dispozițiile OG nr. 22/2002 care contravin CEDO, după cum a constatat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, invocând cauzele Ruianu, Pini și Bertani, Ș., V. I., S. P. contra României, dar și jurisprudența instanțelor naționale.
A apreciat că accesul la justiție ar fi iluzoriu în condițiile în care debitorul nu poate fi supus executării silite pe o perioadă de 5 ani.
A susținut că în mod corect a reținut instanța că instituirea unei proceduri suplimentare, ulterioară momentului pronunțării hotărârii irevocabile care stabilește dreptul de creanță, este interzisă de legislația europeană și practica CEDO, deoarece reprezintă o sarcina oneroasa pentru creditor.
Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Asupra cererii de suspendare a judecății, instanța de apel reține următoarele:
Conform art. 412 alin. 1 pct. 7 C.proc.civ., judecarea cauzelor se suspendă de drept în cazul în care în care instanța formulează o cerere de pronunțare a unei a unei hotărâri preliminare adresată Curții de Justiție a Uniunii Europene, potrivit prevederilor tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană.
Cum în speță se solicită suspendarea pe motiv că Tribunalul T. a sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu cerere de decizie preliminară, instanța constată că temeiul de drept indicat mai sus nu este incident în speță.
Potrivit art. 413 alin.1 pct.1 C.proc.civ., instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.
În cauza C-288/14 Curtea de Justiție a Uniunii Europene este chemată să interpreteze principiile echivalenței și efectivității remediilor pentru încălcările dreptului Uniunii Europene, fără a stabili vreun drept de a cărui existență sau inexistență să depindă soluționarea prezentei cauze, motiv pentru care cererea de suspendare a judecății urmează a fi respinsă ca nefondată, cu atât mai mult cu cât suspendarea judecății este facultativă în acest caz.
Pe fondul apelului, având în vedere că există puncte comune între apelurile declarate în cauza, instanța de apel apreciază că se impune analizarea împreună a ambelor apeluri, precum și efectuarea următoarelor clarificări cu privire la obiectul litigiului și la normele pe care prima instanță le-a reținut ca fiind incidente cauzei:
Obiectul litigiului dedus judecății primei instanțe a fost validarea popririi înființate în dosarul de executare nr.9/2014 aflat pe rolul B. C. C., în care se efectua executarea silită în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 3262/14.12.2012 pronunțată de Tribunalul G., prin care AFP G. a fost obligată să restituie suma de 1987,12 lei, reprezentând taxa pentru emisii poluante, actualizată cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii și pana la data restituirii. Creditoarea a solicitat executarea silită, iar debitorul și terțul poprit s-au prevalat de disp. OUG 8/2014, potrivit cu care executarea silită este suspendată de drept, iar restituirea taxei de poluare este eșalonată la plată. Față de refuzul debitorului de a face plata, creditoarea a trecut la executarea silită prin poprire.
Prin urmare, litigiul dedus judecății presupune rezolvarea unui incident apărut în cursul executării silite. Instanța de fond a admis cererea de validare a popririi, reținând că prin aplicarea art. XV din OUG nr. 8/2014, în prezenta cauză, se încalcă dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atât sub aspectul nerespectării termenului rezonabil, al principiului egalității armelor în proces, cât și sub aspectul nerespectării marjei de apreciere cu privire la stabilirea limitelor dreptului de proprietate asupra creanței.
Din acest punct de vedere, excepția de inadmisibilitate are valoarea unei apărări de fond, prin care se invocă un impediment la executare.
Nu se poate reține că hotărârea apelată ar fi nemotivată. Astfel, chiar dacă dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale impun instanțelor naționale să-și motiveze deciziile, această obligație nu presupune existența unor răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real problemele esențiale care au fost supuse spre judecată instanței, iar în considerentele hotărârii trebuie să se regăsească argumentele care au stat la baza pronunțării acesteia.
În al doilea rând, instanța de apel constată că pronunțând această soluție prima instanță nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Depășirea atribuțiilor puterii judecătorești presupune ca instanța de judecată să înfrângă principiul separației puterilor în stat, realizând o imixtiune a instanței de judecată în sfera de activitate a puterii legislative sau executive, așa cum a fost consacrată prin Constituție sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care au atributele unor acte aparținând altei autorități constituite de stat, ceea ce nu s-a realizat în speță.
Încălcarea de către instanță a principiului separației puterilor în stat și imixtiunea ei în atribuțiile puterii legislative sau executive s-ar putea realiza în cu totul alte modalități decât prin examinarea priorității reglementărilor europene și compatibilității normelor interne cu acestea, cum s-a procedat în speță.
În al treilea rând, prima instanță nu a încălcat atribuțiile Curții Constituționale sau ale instanței de contencios administrativ, deoarece nu s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea sau legalitatea art. XV din OUG nr. 8/2014.
Totodată, prima instanță nu a încălcat nici competența materială a instanței de contencios administrativ, deoarece nu s-a pronunțat cu privire la legalitatea art. XV din OUG nr. 8/2014, în condițiile Legii nr. 554/2004.
Instanța de apel constată că prima instanță a apreciat cu privire la convenționalitatea art. XV din OUG nr. 8/2014, respectiv a analizat dacă prevederile acestuia sunt conforme cu dispozițiile art. 6 CEDO.
Procedând astfel instanța a aplicat dispozițiile art.11 alin.(1) și art. 20 din Constituția României, pentru a nu se ajunge la condamnarea statului pentru încălcările drepturilor și libertăților prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de protocoalele încheiate la aceasta, impunându-se ca acestea să fie protejate mai întâi prin dreptul intern și aplicate de autoritățile naționale.
Într-adevăr, art. 13 din Convenție impune statelor contractante o obligație pozitivă ce are ca obiect reglementarea, în cadrul legislației interne, a unui recurs care să permită înlăturarea eventualelor încălcări aduse dispozițiilor Convenției, efectivitatea acestuia constând în aceea că abilitează instanța națională competentă să examineze conținutul plângerii întemeiate pe o dispoziție a Convenției și să ofere o reparație adecvată. Absența unui asemenea recurs în dreptul intern constituie în opinia instanței europene o încălcare a acestei obligații și deci a prevederilor Convenției.
Astfel, consacrând expres caracterul subsidiar al sistemului european de protecție, art. 13 din Convenție enunță explicit obligația statelor părți de a apăra drepturile omului, în primul rând, în propria lor ordine juridică, stabilind astfel în favoarea justițiabililor o garanție suplimentară de recunoaștere efectivă a acestor drepturi.
Judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. 2 din Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenției Europene a Drepturilor Omului). Totodată, judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are obligația de a asigura efectul deplin al normelor Convenției, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor.
Analizând criticile apelanților cu privire la respingerea apărărilor formulate în fața primei instanței, instanța de apel reține că potrivit art. XV alin.1 din OUG nr. 8/2014, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plății integrale și cheltuielile de judecată, precum și alte sume stabilite de instanțele judecătorești, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora. Potrivit alin. 4 al aceluiași articol, în cursul termenului prevăzut la alin. 1 orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a sancționat neexecutarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii pronunțate de instanțele interne, apreciind că faza executării unei hotărâri face parte din „proces”, în sensul articolului 6 din Convenție. Totodată, în măsura în care s-a considerat că o creanță recunoscută printr-o hotărâre judecătorească îndeplinea condițiile pentru a fi considerată un ”bun” în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului, s-a reținut și încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, ce protejează dreptul la proprietate.
Obligația de a pune în executare hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești interne a fost analizată cu o exigență sporită în cazul în care debitor al obligațiilor ce rezultau din hotărâre era Statul însuși, prin instituțiile sale. Totuși, în jurisprudența mai recentă, Curtea a reținut că măsurile luate pentru menținerea echilibrului bugetar pot fi considerate ca urmărind un scop legitim (a se vedea hotărârile pronunțate în cauzele M. și S. c. României din 6 decembrie 2011 și Panfile c. României din 20 martie 2012).
Și mai recent, prin decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului din data de 4 septembrie 2012, pronunțată în cauza D. și alții c. României (cererea nr._/08), au fost respinse plângerile formulate de trei magistrați români, prin care aceștia invocau plata cu întârziere de către Statul Român a drepturilor lor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești interne. Curtea Europeană a apreciat că nu a existat o încălcare a art. 6 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, cât timp a fost păstrat un echilibru intre interesele particulare aflate în joc și interesul general, eșalonarea de către debitor a plăților, conform O.U.G. nr. 71/2009 și O.U.G. nr. 45/2010, nefiind un argument suficient pentru o constatare a încălcării drepturilor amintite, in condițiile în care nu există indicii în sensul că nu va fi respectat pe viitor calendarul plății.
În aceste condiții, instanța de apel apreciază că nu se poate reține că prevederile art. XV din OUG nr. 8/2014 ar fi contrare prevederilor europene.
De altfel, procedura de efectuare a plăților sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule si a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost adoptată prin Ordinul comun al Ministerul Mediului si Schimbărilor Climatice si Ministerul Finanțelor Publice nr._, astfel încât reglementarea internă nu este lipsită de previzibilitate.
În aceste condiții, instanța de apel reține că prevederile art. XV alin.4 din OUG nr. 8/2014 instituie un veritabil impediment la executarea silită care împiedică instanța să admită cererea de validare a popririi.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 480 alin.2 C.proc.civ., vor fi admise ambele apeluri, va fi schimbă în parte sentința civilă apelată, în sensul că se va respinge cererea de validare poprire ca nefondată, cu consecința desființării popririi. Va respinge cererea creditorului de acordare a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de suspendare a judecarii cauzei ca fiind nefondata.
Respinge exceptia tardivitatii apelurilor.
Admite apelurile formulate de apelanții ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. cu sediul in Galati . jud.G. și ADMINISTRAȚIA F. PENRU MEDIU cu sediul in Bucuresti Splaiul Independentei nr.294 corp A sector 6 împotriva sentinței civile nr.5491/2015 pronunțată de Judecătoria G. in dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S. M. cu domiciliul in Galati . . jud.Galati și B. C. C. cu sediul in G. . ..2 jud.G.,, schimba in tot sentinta civila nr.5491/20.05.2015 pronuntata de Judecatoria Galati si in rejudecare:
Respinge cererea de validare poprire ca fiind nefondata.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica azi 22.12.2015.
Președinte Judecător, Grefier,
A. F. M. M. A. D.
Red.MM/01.02.2016
Tehn.AD/01.02.2016
Fond E. P.
| ← Revendicare imobiliară. Încheierea nr. 25/2015. Tribunalul GALAŢI | Pretenţii. Încheierea nr. 16/2015. Tribunalul GALAŢI → |
|---|
