Revendicare imobiliară. Încheierea nr. 25/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 25/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 09-10-2015 în dosarul nr. 444/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 25 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. D. B.
Judecător I. R.
Judecător A. - M. M.
Grefier L. T.
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea C. L., cu domiciliul în G., ..3, ., . cu intimații B. M., cu domiciliul în G., ., nr.68, ., M. G. PRIN PRIMAR, cu sediul în G., ., jud. G., împotriva deciziei civile nr.380/22.05.2015 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._/233/2009.
La apelul nominal a răspuns pentru intimata B. M. avocat C. T. L. care substituie pe avocat T. C., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:
Apărătorul intimatei solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată, apreciind că motivele invocate de contestatoare nu se subscriu dispozițiilor art.318 C.pr.civ.. Solicită cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanță de plată a onorariului avocat în cuantum de 400 lei.
TRIBUNALUL
Având nevoie de timp pentru deliberare,
DISPUNE
Amână pronunțarea cauzei la data de 02.10.2015.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25.09.2015.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
N. D. B. R. I. A. – M. M. L. T.
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 02.10.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. D. B.
Judecător I. R.
Judecător A. - M. M.
Grefier L. T.
TRIBUNALUL
Având nevoie de timp pentru deliberare,
DISPUNE
Amână pronunțarea cauzei la data de 09.10.2015.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 02.10.2015.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
N. D. B. R. I. A. – M. M. L. T.
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
DECIZIA CIVILĂ NR.444
Ședința publică de la 09.10.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. D. B.
Judecător I. R.
Judecător A. - M. M.
Grefier L. T.
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea C. L., cu domiciliul în G., ..3, . cu intimații B. M., cu domiciliul în G., ., nr.68, . PRIN PRIMAR, cu sediul în G., ., jud. G., împotriva deciziei civile nr.380/22.05.2015 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._/233/2009.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 25.09.2015 când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 09.10.2015 dată la care a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ la data de 25.08.2015 pe rolul tribunalului G., contestatoarea C. L. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei civile nr. 280 din 22.05.2015 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul cu nr._/233/2009.
În temeiul disp. art. 318 și urm. C. a apreciat că dezlegarea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale și că a interpretat greșit susținerile reclamantelor pârâte, susțineri neprobate în vreun fel.
A apreciat că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare propus în condițiile legii, arătând că mijlocul de apărare administrat prin intermediul probelor cu înscrisuri era hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, ceea ce ar fi condus la o altă soluție.
A apreciat că instanța de recurs nu reținut decât ceea ce a afirmat recurenta pârâtă B. M., fără ca acesteia să i se pună în vedere să facă dovada edificării garajului. A apreciat că instanța de recurs era obligată ca doar în baza unor înscrisuri să afirme că nu există identitate între vechiul garaj și cel pe care recurenta pârâtă B. M. susține că l-a construit, arătând că aceasta nu a depus nici un înscris din care să dovedească faptul că ar fi construit garajul: dovada că a avut acceptul defunctului Ivaschievici Veaceslav pentru modificarea construcției, dovada că a obțin ut autorizația de desființare și de construcție etc.
A arătat că instanța de recurs era obligată să îi pună în vedere recurentei pârâte B. M. să dovedească susținerile prin înscrisuri.
A apreciat că instanța de recurs nu a avut în vedere și alte aspecte, respectiv că din contractul de închiriere nr. 28/05.09.1995 rezultă că primăria Municipiului G. recurenta pârâta nr. 1 a închiriat recurentei pârâte nr. 2, dl. B. I., un spațiu cu destinația de garaj, deci un imobil gata edificat și nu îi punea la dispoziție un teren pe care ar fi urmat să fie edificat un garaj. A arătat că și contractele ne. 4/1997, nr. 4/1998 sunt tot pentru închirierea unui spațiu cu destinația de garaj, nefiind atașat la contractul din 1998 o autorizație de construcție sau certificat de urbanism. A arătat că doar la contractul nr._/2008 apare menționată autorizația nr. 23/1995, inexistentă atâta timp cât nici una din recurentele pârâte nu l-a depus la dosar. A apreciat că la decesul soțului pârâtei nr. 2 Primăria ar fi trebuit să înceteze să închirieze un imobil asupra căruia nu avea proprietatea și, deși art. 1 cap. VII din contractul 4/200 reglementează încetarea contractului în cazul decesului titularului, Primăria Municipiului G. a continuat să închirieze, cu atât mai mult cu cât exista o hotărâre judecătorească prin care imobilul fusese restituit moștenitorilor proprietarului de drept.
A apreciat că instanța de recurs nu a observat că în întâmpinarea depusă la fond pârâta nr. 1 s-a contrazis singură și nu a dorit să rețină faptul că asupra legalității certificatului de legatar testamentar nr. 95/2008 s-au pronunțat instanța de judecată în dosarul nr._/233/2010 al judecătoriei G. și organele de cercetare penală, acestea din urmă constatând că a fost obținut legal.
A apreciat că în mod greșit s-a apreciat că deși are certificat de moștenitor nu are calitatea de proprietar, în continuarea contestatoarea explicând ce reprezintă certificatul de moștenitor și cum se eliberează acesta de către notarul public, arătând că potrivit art. 88 al. 1 teza a II-a din legea nr. 36/1995 certificatul de moștenitor atestă nu numai calitatea de moștenitor ci și drepturile moștenitorilor.
A arătat că prin încheierea nr._/2009 a OCPI i s-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului din G., .. 72, că deținea proprietatea asupra întregului imobil doar posesia fiindu-i viciată de garajul pe care recurenta B. M. îl folosea abuziv.
A apreciat că în mod greșit instanța de recurs a apreciat că trebuia să obțină dreptul de proprietate prin recurgerea la dispozițiile legii nr. 10/2001, arătând că posesia nu era deținută de Primăria G., contestatoarea fiind cea care deține posesia și folosința imobilului (mai puțin asupra terenului pe care se afla garajul), astfel încât nu putea cere punerea în posesie.
A apreciat că acțiunea în revendicare este admisibilă, dacă potențialul beneficiar al legii nr. 10/2001, prin nerespectarea exigențelor procedurale ale acestui act normativ pierde vocația de a se bucura de măsurile reparatorii speciale reglementate în cuprinsul acesteia, aceasta nu împiedică posibilitatea intentării unei acțiuni în revendicare de drept comun.
A apreciat că art. 2 al. 2 din legea nr. 10/2001, ce reproduce art. 480 cod civil, dă vocația titularului dreptului de proprietate de a recurge la toate mijloacele legale, administrative sau judiciare, pentru a obține recunoașterea acestui drept într-o manieră adecvată finalității urmărite.
A invocat practica CEDO în sensul că privarea de proprietate poate fi justificată doar dacă a intervenit o cauză de utilitate publică, în condițiile prevăzute de lege iar măsura răspunde principiului proporționalității.
A solicitat admiterea contestației în anulare, retractarea deciziei atacate și respingerea recursurilor ca nefondate.
A solicitat judecata și în lipsă.
Intimata B. M. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca nefondată și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării a arătat în esență că în privința erori greșelii materiale contestatoarea nu a indicat în concret care este aceasta și că greșeala materială nu trebuie să pună în discuție reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. A apreciat că de fapt se solicită o reapreciere a probelor, neexistând nici o eroare materială. A apreciat că aspectul invocat de contestatoare, în sensul că instanța a interpretat greșit susținerile recurentelor pârâte, susțineri neprobate, nu poate constitui un motiv de contestație în anulare, arătând că instanța de recurs a precizat în considerentele deciziei că din moment ce reclamanta în acțiunea în revendicare nu a probat dreptul său de proprietate analiza titlurilor de proprietate ale pârâților nu este necesară.
A arătat că al doilea motiv invocat privind împrejurarea că instanța de recurs nu s-ar fi pronunțat asupra unui mijloc de apărare propus în condițiile legii nu figurează printre motivele contestației în anulare.
A apreciat că restul expunerii cererii formulate excede cadrului legal al căii extraordinare de atac.
În drept au fost invocate disp. art. 115 și ale art. 320 al. 2 C..
Contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare, reiterând cele arătate în contestația în anulare formulată.
A fost atașat dosarul cu nr._/233/2009 al judecătoriei G. și dosarul cu același număr al Tribunalului G..
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva contestației în anulare formulată, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei G. sub nr._/233/2009, C. L. a formulat in contradictoriu cu B. M. o acțiune in revendicare prin care a solicitat ca parata sa lase in deplina proprietate si posesie terenul in suprafața de 17,45 mp si construcția aflata pe teren, situata in G., .. 72, precum si obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata.
In motivare, se arata in esența ca reclamanta este proprietara suprafeței de teren si a construcției in baza certificatului de legatar testamentar nr. 95/26.05.2009 emis de BN””Ciuca si Asociatii”.
La prima zi de înfățișare, reclamanta a modificat acțiunea, chemând in judecata si M. Galati. In motivare se arata ca prin încheierea nr._ din 22.05.2009 si-a intabulat dreptul de proprietate asupra terenului si construcției revendicate. Acestea sunt posedate de paratii M. G. si B. M., care refuza sa le elibereze.
Partile au fost legal citate.
Cererea a fost legal timbrata (fila 63).
Parata B. M. a formulat întâmpinare (fila 22 dosar) prin care a arătat ca nu exista identitate intre garajul din tabla testat si cel din cărămida existent in prezent. Cel din urma se susține ca a fost construit de parata cu acordul proprietarului, fiind constructor de buna-credința. Parata menționează ca a formulat o acțiune in constatarea nulității absolute a certificatului de legatar testamentar nr. 95/26.05.2009 emis de BNP „Ciuca si Asociatii”, astfel incat se impune suspendarea cauzei pana la soluționarea acesteia.
Paratul M. G. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondata întrucât la data întocmirii testamentului, imobilul nu figura in patrimoniul testatorului Ivaschevici Vaceslav. Abia prin sentința civila nr. 8186/05.11.2007 s-a dispus anularea ofertei de donație nr. 7746/233 din 13.07.1988. NU s-a dispus insa si repunerea partilor in situația anterioara.
Instanța a încuviințat pentru parti administrarea probei cu înscrisuri.
Prin încheierea din 13.12.2011, instanța a respins cererea de suspendare a cauzei formulata de parata B. M. ca fiind neîntemeiata.
Prin sentința civilă nr._/27.12.2011, pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._/233/2009, instanța a admis cererea precizata formulată de reclamanta C. L., în contradictoriu pârâții B. M. și M. G. prin Primar, i-a obligat pe pârâți sa lase in deplina proprietate si linistita posesie terenul impreuna cu constructia aflata pe el, respectiv garajul in suprafata de 17,45 mp., situate in Galati, ..72 (fosta Craiului nr.56), proprietatea reclamantei și i-a obligat pe pârâți la plata catre reclamanta a sumei de 214 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin certificatul de legatar testamentar nr. 95/26.05.2009 emis de BNP”Ciuca si Asociatii” (fila3), s-a constatat calitatea de moștenitoare al reclamantei asupra masei succesorale rămasa de pe urma defunctulului Ivaschevici Veaceslav, iar prin încheierea nr._ din 22.05.2009 pronunțata de către O.C.P.I. G. s-a intabulat dreptul de proprietate asupra terenului si construcțiilor situate in G., .. 72, fosta Caraiului nr. 72, fosta Craiului nr. 56, in baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 419-90/1958, a certificatului de moștenitor nr. 717/1988 si a certificatului de legatar testamentar nr. 95/26.05.2009 emis de BN””Ciuca si Asociatii” (filele 3, 5, 74-76 dosar).
Instanța nu a reținut apărarea paratului Municipiului G. in sensul ca la data testării imobilul revendicat nu se afla in proprietatea testatorului, întrucât aceasta apărarea a fost invocata si in cauza cu nr._/233/2009 prin care s-a formulat ce catre M. Galati plângerii împotriva încheierii OCPI de intabularea a imobilului in cartea funciara in contradictoriu cu C. L.. Prin sentința nr. 691 din 17.06.2010 pronunțata de catre Judecătoria G. (filele 65-66 dosar), s-a respins plângerea ca neîntemeiata. Totodată, instanța a apreciat ca, prin efectul anularii ofertei de donație autentificata sub nr. 7746/233/13.07.1988 de catre notariatul de Stat Galati, partile au fost repuse in situația anterioara, nefiind necesara o mențiune expresa a instanței in acest scop, in caz contrar sentința pronunțata in cauza ar fi fost lipsita de efecte.
S-a reținut că acțiunea în revendicare este acțiunea reala prin care proprietarul neposesor se îndreaptă împotriva posesorului neproprietar pentru a-l obliga la restituirea posesiei bunului sau, in asa fel incat sa se bucure de toate atributele dreptului de proprietatea conferite de către art. 480 c.civ.
Prin contracte de închiriere succesive, paratul M. G. a închiriat paratei B. M. suprafața de 15 mp teren si clădire cu destinație de garaj auto, situate in . (filele 91-105). A apreciat instanța că, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 419-90/1958, certificatul de moștenitor nr. 717/1988, certificatul de legatar testamentar nr. 95/26.05.2009 emis de BN””Ciuca si Asociatii” si încheierea nr._ din 22.05.2009 pronunțata de către O.C.P.I. Galati (filele 3, 5, 74-76 dosar), reclamanta a dovedit ca este proprietara terenului si a garajului. Suprafata de 17,54 mp rezulta din documentația cadastrala întocmita (fila 6 dosar). Astfel, paratii nu pot justifica posesia imobilului cu nici un titlu.
Nu a fost reținuta apărarea paratei in sensul ca a construit un alt garaj in locul celui vechi întrucât acesta a fost intabulat pe numele reclamantei si chiar in situația in care acesta ar reprezenta o construcție nouă, potrivit art. 492 c.civil, proprietarul terenului este prezumat a fi si proprietarul construcției. Apararile paratei in sensul ca este constructor de buna credința ar putea fi relevante daca aceasta ar fi solicitat sa fie despăgubita cu valoarea materialelor si prețul muncii.
In considerarea celor expuse, instanța va a apreciat acțiunea ca fiind întemeiată.
F. de prevederile art 274 c.proc.civ., văzând cererea reclamantei si având in vedere ca paratii au căzut in pretenții, instanța i-a obligat pe pârâți la plata sumei de 214 lei taxa judiciar de timbre si timbre judiciar cu titlu de cheltuieli de judecata, conform chitanței de le dosar (fila 63).
Împotriva sentinței civile nr._/27.12.2011, pronunțate de Judecătoria G. în dosarul nr._/233/2009, au declarat recurs pârâții M. G. și B. M..
Prin cererea de recurs formulată, recurentul – pârât M. G. a solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței contestate și respingerea acțiunii, ca nefondată.
În motivare, a apreciat că sentința contestată este nelegală și a arătat că imobilul din G., . (actuala .. 72) a constituit obiectul ofertei de donație autentificate sub nr. 7746/233/13.07.1988 de către Notariatul de Stat G., iar această donație s-a realizat doar pentru terenul în suprafață de 161 mp.
A învederat pârâtul că reclamanta a dobândit calitatea de moștenitoare testamentară a numitului Ivaschevici Vaceslav în baza testamentului redactat la data de 15.06.1989, însă, la data întocmirii testamentului, imobilul nu figura în patrimoniul autorului, fiind proprietatea Consiliului Popular G..
Recurentul a precizat că, prin sentința civilă nr. 8186/05.11.2007, s-a dispus doar anularea ofertei de donație nr. 7746/233/13.07.1988 și nu repunerea părților în situația anterioară, respectiv redobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în .. 72, iar anularea donației nu poate avea drept efect repunerea părților în situația anterioară .
În ceea ce privește Încheierea nr._/22.05.2009, emisă de OCPI G., recurentul a arătat că aceasta nu este constitutivă de drepturi, având doar efect de opozabilitate față de terți.
A apreciat recurentul că, prin întocmirea certificatului de legatar testamentar nr. 95/26.05.2008 sunt eludate dispozițiile legilor proprietății, întrucât reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilului putea fi realizată doar în procedura specială a Legii nr. 10/2001. S-a precizat că reclamanta nu a depus notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 în termenul de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299 – 316 C.proc.civ..
În temeiul art. 242 C.proc.civ., recurentul a solicitat judecata în lipsă.
Prin cererea de recurs formulată, recurenta – pârâtă B. M. a solicitat admiterea recursului,casarea Încheierii de ședință din data de 13.12.2011 prin care a fost respinsă cererea de suspendare în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1C.proc.civ., casarea sentinței recurate și, în rejudecare, suspendarea judecății cauzei până la soluționarea dosarului nr._/233/2010 șui respingerea acțiunii în revendicare.
În motivare, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ. și a arătat că hotărârea contestată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
A precizat recurenta că, inițial, garajul s-a aflat în proprietatea defunctului Ivaschevici Veaceslav care i-a permis să îl folosească și, mai mult, i-a permis să îl modifice, respectiv să îi aducă îmbunătățiri, iar, ulterior momentului în care imobilul a fost donat Consiliului Popular G., la data de 05.09.1995, a fost încheiată o Convenție prin care Consiliul Local G. s-a obligat să îi închirieze soțului său, B. I., decedat în prezent, garajul situat în .. Plecând de la această convenție, între părți au fost încheiate contracte de închiriere succesive în baza cărora recurenta ar fi stăpânit în continuu, în mod pașnic și netulburat imobilul. A precizat că, anterior, demolase garajul vechi și edificase unul din cărămidă suportând întreaga valoare a materialelor.
Recurenta a mai arătat că, nefiind citată, nu a avut cunoștință despre existența litigiului în cadrul căruia reclamanta, judecându-se în contradictoriu cu Consiliul Local G., a obținut anularea ofertei de donație din data de 13.07.1988.
A susținut recurenta că, la momentul la care reclamanta a obținut certificatul de legatar testamentar nr. 95/26.05.2009, era deja împlinit termenul de 6 luni indicat de lege pentru exercitarea dreptului de opțiune succesorală. A subliniat recurenta că toate aspectele avute în vedere pentru susținerea caracterului nelegal al certificatului menționat au fost invocate în cuprinsul acțiunii prin care a solicitat constatarea nulității absolute a certificatului în dosarul nr._/233/2010, astfel încât s-ar impune suspendarea judecății cauzei până la soluționarea dosarului indicat.
Recurenta a achiesat la argumentele recurentului M. G. și a arătat că imobilul în cauză nu putea reveni în proprietatea moștenitorilor fără parcurgerea procedurii speciale indicate de Legea nr. 10/2001.
Prin întâmpinarea formulată, intimata – reclamantă C. L. a invocat excepția netimbrării și, în susținerea excepției invocate a arătat că ambele recursuri formulate în cauză sunt netimbrate.
Totodată, intimata a invocat excepția nemotivării în drept a acțiunii în ceea ce privește recursul formulat de pârâtul M. G.. A apreciat intimata că, în speță, este incidentă sancțiunea nulității în condițiile în care, prim omisiunea de a indica temeiul de drept al cererii de recurs, nu poate fi realizată încadrarea motivelor invocate de recurent în motivele de recurs prevăzute de lege.
A apreciat intimata că recursul pârâtei B. M. este neîntemeiat, întrucât încălcarea sau aplicarea greșită a legii trebuie să se reflecte în dispozitivul hotărârii, iar, în caz contrar recurenta neputând justifica o vătămare de natură a impune modificarea sentinței atacate. A mia menționat intimata că invocarea art. 304 pct. 9, față de motivele expuse de recurenta – pârâtă, nu reprezintă motivarea în drept. A adăugat că instanța de recurs nu a fost învestită în caz de modificare a hotărârii cu rejudecarea cauzei, caz în care ar fi trebuit să fie invocate dispozițiile art. 312 alin. 4 C.proc.civ..
S-a arătat că recurenta – pârâtă aduce în discuție chestiuni ce privesc alte cauze între părți.
Pe fondul cauzei, intimata a arătat că imobilul nu a figurat niciodată în evidențele contabile sau în alte scripte ale Primăriei G. și recurentul – pârât M. G. nu a dovedit că ar fi avut posesia și folosința asupra acestuia. a menționat că același recurent se contrazice susținând, cu o anumită ocazie, faptul că doar terenul a format obiectul donației, iar, cu o altă ocazie, faptul că obiectul donației l-ar fi constituit atât terenul, cât și construcțiile.
Intimata a învederat că certificatul de moștenitor obținut, fiind eliberat de notarul public, are valoare juridică și, conform dispozițiilor Legii nr. 7/1996 și dispozițiilor art. 78 pct. d din Ordinul nr. 633/13.10.2006, astfel, dreptul dobândit putea fi înscris în cartea funciară. S-a menționat că, pentru obținerea certificatului de moștenitor, a obținut un înscris – anexa 2 – emis chiar de Primăria Municipiului G., conform adresei nr. 550.625/24.04.2008.
A apreciat intimata că certificatul de moștenitor a fost obținut conform dispozițiilor legale, iar afirmațiile reclamantei sunt excesive și fără suport, față de dispozițiile art. 3 și art. 4, respectiv art. 68 – 88 din Legea nr. 36/1995.
Intimata a subliniat că donația a fost realizată doar pentru teren și nu pentru construcții, iar, în cadrul acțiunii ce a făcut obiectul dosarului nr._, prin care s-a solicitat constatarea nulității ofertei de donație, instanța a reținut că reclamanta și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită, întrucât numitul Ivaschevici Veaceslav a testat corect.
În opinia intimatei – reclamante, nu se impunea să urmeze procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001 cu referire la imobilul în cauză, întrucât, la data intrării în vigoare a legii nr. 10/2001, nu întrunea condițiile impuse de art. 2 lit. c, oferta de donație nefiind anulată la acel moment. A apreciat reclamanta că nu putea cere reconstituirea dreptului de proprietate, în condițiile în care posesia imobilului nu aparținea Primăriei G.. A subliniat, de asemenea, că nu putea cere repunerea în posesie atâta timp cât deținea posesia și folosința asupra imobilului, mai puțin a garajului și a terenului aferent acestuia.
Intimata a invocat și practica judiciară conform căreia, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, restituirea imobilelor preluate în proprietatea statului în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 se realizează nu numai prin procedura specială, ci și pe calea dreptului comun, acțiunea în revendicare fiind admisibilă. Au fost invocate și principiile de interpretare ale Curții Europene reflectate în cauzele contra României în care s-a constatat încălcarea dreptului de proprietate de către Statul Român și faptul că Legea nr. 10/2001 nu oferă un remediu efectiv în prezent într-un mod în care ar putea conduce la acordarea efectivă a unor despăgubiri proprietarilor deposedați.
A fost invocată sentința civilă nr. . 691 din 17.06.2010 pronunțata de Judecătoria G. prin care a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de recurentul – pârât M. G. împotriva Încheierii nr. 15_ emise de OCPI G. prin care s-a dispus intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului.
Cu referire la recursul declarat de recurenta – pârâtă B. M., intimata a arătat că, potrivit contractului de închiriere nr. 28/05.09.1995, Primăria G. i-a pus la dispoziție soțului acesteia un spațiu cu destinația de garaj, iar nu un teren pe care ar fi urmat să fie edificat un garaj. A menționat intimata că și contractele de închiriere ulterioare au același obiect și nu a fost atașate autorizație de construire sau un certificat de urbanism cu referire la garajul menționat. A apreciat intimata că, la decesul soțului recurentei, Primăria Municipiului G. ar fi trebuit să înceteze să închirieze un imobil asupra căruia nu mai avea drept de proprietate, întrucât fusese restituit titularilor de drept printr-o hotărâre judecătorească. Au fost invocate contractului de închiriere care impuneau încetarea contractului la data decesului titularului.
A solicitat intimata respingerea ambelor recursuri, ca nefondate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 – 118 C.proc.civ...
În temeiul art. 242 alin. 2 C.proc.civ., s-a solicitat judecata în lipsă.
Cererea de recurs formulată de M. G. a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 176 lei și timbru judiciar în valoare de 3 lei (f 29; .f.37 – 43)..
Cererea de recurs formulată de pârâta B. M. a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 175,5 lei și timbru judiciar în valoare de 3 lei (f. 33; f. 48).
Prin Încheierea din data de 17.01.2013, instanța a dispus suspendarea judecății recursului până la soluționarea irevocabilă a cauzelor ce fac obiectul dosarelor nr._/233/2010 și nr._/233/2012 ale Judecătoriei G..
A fost atașată, la dosar, în copie, decizia civilă nr. 361/16.04.2014, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._/233/2010 (f. 187).
În ședința publică din data de 30.10.2014, instanța a admis cererea de repunere a cauzei pe rol formulată de intimata C. L..
Prin cererea formulată la data de 15.04.2015, recurenta – pârâtă B. M. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și a solicitat respingerea acțiunii, ca inadmisibilă.
În motivare, a invocat Decizia nr. 33/09.06.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii și a arătat că, așa cum rezultă din practica judiciară, acțiunea formulată de reclamantă este inadmisibilă în condițiile în care aceasta nu a urmat procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Intimata a depus, la dosar, în copie, cererea înregistrată la Primăria Municipiului G. sub nr._/22.12.2014 (f. 16 – 17) și adresa nr._/19.01.2015, emisă de Primăria Municipiului G..
Au mai fost atașate, la dosar, în copie, Oferta de donație autentificată sub nr. 7746/233/13 august 1988 și sentința civilă nr. 8186/05.11.2007, pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ .
Prin decizia civilă nr. 280 din 22 Mai 2015 pronunțată de Tribunalul G. a fost respinsă excepția nemotivării în drept a recursului formulat de recurentul – pârât M. G., cu sediul în G., ., ca nefondată. A fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, invocată de recurenta – pârâtă B. M., ca nefondată.
Au fost admise recursurile declarate de recurenții – pârâții B. M. și M. G., fiind modificată în tot sentința civilă nr._/27.12.2011, pronunțată de Judecătoria G. și, în consecință, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta C. L. în contradictoriu cu pârâții B. M. și M. G., ca nefondată.
A fost obligată intimata – reclamantă C. L. la plata către recurenta – pârâtă B. M. a sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie Tribunalul a reținut că potrivit chitanțelor atașate la dosar, (f 29; .f.37 – 43; f. 33; f. 48), ambii recurenți au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina acestora conform dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 146/1997, în temeiul Rezoluției instanței de recurs și al dispozițiilor aceleiași instanțe din ședința publică din data de 14.05.2012. Totodată, ambii recurenți au depus la dosar timbrul judiciar în cuantumul indicat de instanța de recurs. Astfel, apreciază că excepția netimbrării, invocată de intimata – reclamantă este nefondată. De altfel, ulterior timbrării cererilor de recurs, recurenta nu a mai susținut excepția menționată.
Cu referire la excepția nemotivării în drept a recursului, tribunalul a reținut că recursul formulat de pârâtul M. G. a fost motivat, acesta indicând motivele pentru care apreciază că soluția primei instanțe este netemeinică și nelegală. Motivele invocate au putut fi încadrate, în principal, în situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., recurentul – pârât referindu-se, în esență, la faptul că hotărârea contestată ar fi lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Contrar susținerilor intimatei – reclamante, neindicarea în mod expres a textului normativ care prevede motivul de recurs invocat nu conduce la nulitatea cererii în sensul dispozițiilor art. 306 alin. 1 C.proc.civ., acest text de lege referindu-se la situația în care cererea de recurs nu cuprinde critici care pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C.proc.civ.. Concluzia de mai sus se impune cu atât mai mult cu cât intimata – reclamantă și-a putut formula și chiar a formulat apărări față de recursul declarat de M. G..
Mai mult, este de reținut că, în cazul hotărârilor care nu sunt supuse apelului (art. 2821 C.proc.civ.), cum este și hotărârea contestată, potrivit dispozițiilor art. 3041 C.proc.civ.,recursul nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele. Astfel, în aceste condiții, nu se poate reține că neindicarea unui anume text de lege care prevede motivul de recurs invocat ar aduce o atingere drepturilor intimatei sau că omisiunea ar fi sancționată cu nulitatea recursului.
În consecință, a respins excepția nemotivării în drept a recursului formulat de recurentul M. G., ca nefondată.
Cu referire la recursul declarat de pârâta B. M., a constatat că aceasta a indicat în mod expres motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., recursul fiind motivat în drept și, contrar susținerilor intimatei, recurenta nu era ținută să indice și textul de lege care prevede consecința admiterii recursului pentru motivul invocat, această cerință nefiind prevăzută de art. 3021 C.proc.civ. Dispozițiile art. 312 C.proc.civ. se adresează instanței și vizează soluția care poate fi pronunțată în mod legal de aceasta.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., legat de încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material, nu a putut fi analizat decât prin prisma considerentelor primei instanțe care susțin dispozitivul hotărârii pronunțate. Astfel, doar analiza raționamentului juridic aplicat în cauză poate indica o încălcare sau aplicare greșită a legii, respectiv faptul că hotărârea este lipsită de temei legal. Contrar susținerilor intimatei, date fiind dispozițiile art. 3041 C.proc.civ., fiind vorba de o hotărâre ce nu poate fi atacată cu apel, tribunalul a reținut că nu era necesar ca motivele de recurs să se încadreze în ipotezele strict menționate de art. 304 C.proc.civ., instanța de recurs putând analiza cauza sub toate aspectele, recursul fiind, astfel, devolutiv.
În ceea de privește excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare formulate de reclamanta C. L., tribunalul a constatat că potrivit art.480 C.civ. (1864), proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și a dispune de un lucra în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege.
Acțiunea în revendicare este acea acțiune reală prin care proprietarul, care a pierdut posesia bunului său, cere restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar.
Este de remarcat că regula instituită prin dispozițiile art. 1169 C.civ., potrivit căruia cel care pretinde ceva înaintea judecății trebuie să o dovedească, este aplicabilă și în cazul dovedirii dreptului de proprietate în cadrul unei acțiuni în revendicare. Reclamantul este cel care trebuie să facă dovada pozitivă în sensul că el este titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, pârâtul posesor având o situație pur pasivă, de așteptare, în favoarea acestuia operând o prezumție de proprietate dedusă din simplul fapt al posesiei.
Astfel, prima problemă care se ridică, în analiza temeiniciei acțiunii în revendicare, este aceea a dovezii existenței titlului reclamantei.
În speță, reclamanta a precizat în mod expres că deține un titlu de proprietate asupra imobilului ce face obiectul revendicării și a invocat certificatul de legatar testamentar nr. 95/26.05.2008 emis de BNP”Ciuca si Asociatii”, în temeiul căruia s-a operat înscrierea în cartea funciară și sentința civilă nr. 8186/05.11.2007, pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ care, în opinia sa, valorează titlu de proprietate.
În aceste împrejurări, tribunalul a apreciat că argumentele invocate de recurenta – pârâtă B. M. în susținerea excepției inadmisibilității acțiunii, respectiv argumentele legate de lipsa titlului reclamantei care nu ar fi parcurs procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, pot fi avute în vedere în analiza fondului acțiunii în revendicare, însă nu reprezintă un fine de neprimire pentru aceasta. D. fiind faptul că reclamanta a invocat documente emise ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 care, în opinia sa, reprezintă titlu de proprietate asupra imobilului în cauză, a reținut că se impune o analiză pe fond asupra semnificației documentelor invocate, iar o soluție de inadmisibilitate a acțiunii ar constitui o încălcare a dreptului reclamantei de acces efectiv la o instanță, reglementat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În consecință, pentru argumentele de mai sus, a respins excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, invocată de recurenta – pârâtă B. M., ca nefondată.
Pe fondul cauzei, a reținut că, din perspectiva probei ce îi incumbă reclamantei, nu este obligatoriu ca în acțiunea în revendicare să se ajungă la compararea modalităților de dobândire a dreptului de proprietate, această operațiune impunându-se doar în situația în care ambele titluri sunt probate. Reclamanta este cea ținută, în primul rând, să probeze titlul său asupra imobilului revendicat, orice analiză asupra titlurilor pârâților fiind subsecventă.
Date fiind și dispozițiile art. 1897 C.civ., tribunalul a reținut că titlul de proprietate, ca mijloc de probă a dreptului invocat în susținerea acțiunii în revendicare, nu poate fi reprezentat decât de un titlu translativ de proprietate, precum vânzarea sau schimbul, etc. Astfel, certificatul de moștenitor/de legatar testamentar nu constituie un titlu de proprietate în împrejurarea în care acesta are doar rolul de a confirma calitatea de moștenitor și întinderea drepturilor succesorale, conform dispozițiilor art. 83 din art. 88 din Legea nr. 36/1995 (forma în vigoare la data emiterii certificatului de legatar testamentar nr. 95/26.05.2008 ). În ceea ce privește puterea doveditoare a certificatului de moștenitor, date fiind considerentele de mai sus, a reținut că acesta nu poate fi opus terților ca instrument de dovadă a proprietății și nu constituie față de terți un titlu de proprietate, întrucât notarul nu are căderea să certifice calitatea de proprietar a celui care lasă moștenirea, ci numai calitatea de moștenitor și cota sau bunurile (împărțite prin bună învoială) ce se cuvin fiecărui moștenitor în parte.
În consecință, tribunalul a reținut, contrar susținerilor reclamantei, că, în drept, certificatul de legatar testamentar nr. 95/26.05.2008 emis de BNP”Ciuca si Asociatii” nu reprezintă un titlu de proprietate cu privire la imobilul situat în G., .. 72 (fostă ., fostă .), chiar dacă imobilul a fost menționat în cuprinsul acestuia.
Pe de altă parte, a reținut că Încheierea nr._/22.05.2009, emisă de OCPI G., prin care a fost intabulat dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului în cauză, în temeiul actului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 419 – 90/1958, CM 717/1988 și al certificatului de legatar testamentar nr. 95/26.05.2008 nu are efect constitutiv în ceea ce privește dreptul de proprietate, ci are doar efecte de opozabilitate față de terți. Dreptul se prezumă că există în folosul persoanei în favoarea căreia a fost înscris până la proba contrară, în sensul dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 7/1996.
În ceea ce privește sentința civilă nr. 691/ 17.06.2010 pronunțată de Judecătoria G., prin care a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea Municipiului G. împotriva Încheierii nr._/22.05.2009, emise de OCPI G., tribunalul a constatat, contrar considerentelor primei instanțe, că aceasta nu se bucură de putere de lucru judecat.
Pe de o parte, este de remarcat că, potrivit considerentelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, expuse în cuprinsul deciziei nr. LXXI/15.10.2007, pronunțate într-un recurs în interesul legii, procedura de soluționare a plângerilor privind cartea funciară este o procedură necontencioasă specială. Or, în sensul dispozițiilor art. 337 C.proc.civ., hotărârile pronunțate în procedura necontencioasă nu au putere de lucru judecat.
Pe de altă parte, a reținut că, în cuprinsul sentinței civile nr. 691/ 17.06.2010, instanța nu a făcut aprecieri legate de existența titlului de proprietate al reclamantei, ci a analizat strict dispozițiile procedurale referitoare la înscrierile în cartea funciară și la legalitatea încheierii contestate.
Mai mult, recurenta – pârâtă B. M. nu a fost parte în cauza respectivă, astfel încât, chiar dacă s-ar ignora considerentele de mai sus, față de dispozițiile art. 1200 C.civ., cel puțin față de aceasta, sentința nu poate fi opusă cu putere de lucru judecat.
În consecință, a constatat că intimata – reclamantă nu se poate prevala față de recurenții – pârâți de puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 691/ 17.06.2010, pronunțate de Judecătoria G..
În ceea ce privește sentința civilă nr. 8186/05.11.2007, pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, a constatat că, prin aceasta, s-a dispus doar anularea ofertei de donație autentificate sub nr. 7746/233/13.07.1988 de catre Notariatul de Stat Galati, părțile nefiind puse în situația anterioară. În mod greșit a apreciat prima instanță că, în fapt, părțile au fost repuse in situația anterioară, în contextul în care instanța s-a limitat a soluționa ceea ce s-a cerut, iar repunerea în situația anterioară nu a fost cerută de reclamantă, ca un capăt de cerere distinct. Efectele hotărârii judecătorești se limitează la ceea ce este înscris în dispozitivul acesteia, hotărârea nefiind susceptibilă a produce alte efecte prin interpretare.
În cauza M. A. împotriva României (cererile nr. 30.767/2005 și 33.800/2006), soluționată prin Hotărârea-pilot din 12.10.2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat din nou noțiunile de bun actual, precum și de valoare patrimonială și a statuat că existența unui bun actual în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui dubiu dacă, printr-o hotărâre definitivă și executorie, instanțele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar și dacă în dispozitivul hotărârii ele au dispus în mod expres restituirea bunului. Astfel, nu este suficient să existe o hotărâre irevocabilă anterioară prin care să se constate nevalabilitatea titlului statului, ci trebuie să existe și o altă dispoziție, în sensul restituirii bunului către reclamant. S-a statuat că pentru ca interesul patrimonial ce rezultă din simpla constatare a ilegalității naționalizării să reprezinte o valoare patrimonială în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, este necesară întrunirea de către partea interesată a cerințelor legale în cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparație și de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi. S-a reținut că, în cazul petentei condițiile menționate nu au fost îndeplinite, întrucât aceasta nu a urmat procedura administrativă prevăzută de legea specială, respectiv Legea nr.10/2001 rep..
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 10/2001 (în forma la data intrării în vigoare a acesteia), imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie, de regulă în natură, în condițiile prezentei legi.
În sensul art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 10/2001, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza unor acte normative speciale adoptate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și alte imobile donate statului, dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Reclamanta C. L. nu a urmat procedura instituită prin Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia nr.33/09.06.2008, pronunțată de Înalta Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, într-un recurs în interesul legii s-a statuat, cu referire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după . Legii nr. 10/2001 și soluționate neunitar de instanțele judecătorești, că, în drept, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.
Totodată, s-a precizat că, în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Reclamanta se află în situația de a solicita direct în instanță prin formularea unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, obligarea pârâților de a-i restitui în deplină proprietate și posesie terenul in suprafața de 17,45 mp si construcția aflata pe teren, situata in G., .. 72.
Instanța a apreciat că, în acord cu principiul specialia generalibus derogant, , așa cum a fost interpretat acesta de Înalta Curte de Casație și Justiție, în cuprinsul Deciziei nr. 33/2008, dispozițiile Legii nr. 10/2001 se aplică în mod prioritar în concurs cu normele dreptului comun, astfel că după adoptarea legii de reparație nu mai există posibilitatea unei opțiuni între a urma procedura Legii nr. 10/2001 și a recurge în continuare la dreptul comun, respectiv, promovarea unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile Codul civil, invocând titlul anterior preluării abuzive a bunului.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 prevăd că bunurile preluate de stat fără un titlu valabil "pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparație".
Or, Legea nr. 10/2001 reglementează măsuri reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate fără titlu valabil, astfel că, după . acestui act normativ, nici dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 nu mai pot constitui temei pentru revendicarea unor imobile aflate în această situație.
Legea nr. 10/2001 instituie atât o procedură administrativă prealabilă, cât și anumite termene și sancțiuni menite să limiteze incertitudinea raporturilor juridice născute în legătură cu imobilele preluate abuziv de stat, astfel că, în prezent, Legea nr. 10/2001, în limitele date de dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, constituie dreptul comun în materia retrocedării imobilelor preluate de stat, cu sau fără titlu valabil, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Numai persoanele exceptate de la procedura acestui act normativ, precum și cele care, din motive independente de voința lor, nu au putut să utilizeze această procedură în termenele legale, au deschisă calea acțiunii în revendicarea bunului litigios, dacă acesta nu a fost cumpărat, cu bună-credință și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, de către chiriași. În acest sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 33/09.06.2008 indicând faptul că, în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001 si Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate, însă această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, doar în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Or, reclamanta nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele enumerate anterior, întrucât nu este exceptată de la aplicarea dispozițiilor legii speciale și nu a invocat niciun motiv independent de voința sa de a nu putea să fi urmat procedura legii speciale prin formularea notificării.
În acest context, instanța a reținut că, în fapt, condiționarea impusă de art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 10/2001 nu a reprezentat un obstacol absolut în formularea unei notificări în temeiul Legii nr. 10/2001, mai ales în condițiile în care, potrivit art. 22 din același act normativ, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe la notificare o dată cu aceasta sau în termen de cel mult 25 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, respectiv până la data de 14.03.2003. Este de reținut că o hotărâre în constatarea nulității ofertei de donație, respectiv a donației reprezintă o probă în dovedirea temeiniciei cererii, date fiind dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr._.
Perioada de timp de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (februarie 2011) și până în martie 2003, ar fi permis soluționarea unei cereri în constatarea nulității ofertei de donație cu titlu definitiv și irevocabil.
Mai mult, chiar în situația în care această perioadă ar fi fost insuficientă, este de remarcat că, potrivit art. 24 și următoarele din Legea nr. 10/2001, o eventuală dispoziție de respingere a cererii formulate ar fi putut fi atacată în instanță, iar, în acest cadru procesual, reclamanta ar fi dispus de mai multe mijloace pentru valorificarea drepturilor recunoscute de Legea nr. 10/2001.
În acest context, trebuie subliniat că acțiunea în constatarea nulității donației a fost formulată în anul 2006, la aproximativ 5 ani de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, deși legea menționată indica, în mod expres, posibilitatea formulării unei astfel de acțiuni. Or, aplicabilitatea legii speciale, respectiv alegerea acesteia sau a dreptului comun pentru recuperarea unor bunuri ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 nu poate fi lăsată la latitudinea persoanelor interesate pentru o perioada semnificativă de timp, fără încălcarea principiului securității juridice.
Totodată, tribunalul a reținut că art. 6 din Europeană a Drepturilor Omului garantează fiecărei persoane "dreptul la un tribunal", adică dreptul ca o instanță judiciară să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale, însă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că acest drept nu este absolut, că este compatibil cu limitări implicite și că statele dispun în această materie de o anumită marjă de apreciere (Golder împotriva Marii Britanii, 21 februarie 1975, par. 38).
În același timp, instanța de contencios european a statuat că limitările astfel aduse trebuie să respecte câteva principii, respectiv trebuie să urmărească un scop legitim și să nu afecteze substanța însăși a dreptului
Este de reținut că legiuitorul român a adoptat un act normativ special, în temeiul căruia persoanele care se consideră îndreptățite pot cere să li se recunoască dreptul de a primi măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de către stat, una dintre aceste măsuri fiind restituirea în natură a imobilelor.
Legea nr. 10/2001 prevede obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile pe care o reglementează, ceea ce nu conduce la privarea acelor persoane de dreptul la un tribunal, pentru că, împotriva dispoziției sau deciziei emise în procedura administrativă legea prevede calea contestației în instanță, după cum persoanele interesate au posibilitatea de a supune controlului judecătoresc toate deciziile care se iau în cadrul procedurii Legii nr. 10/2001, fiind pe deplin asigurat accesul la justiție.
Existența Legii nr. 10/2001, derogatorie de la dreptul comun, cu consecința imposibilității utilizării unei reglementări anterioare, nu încalcă art. 6 din Convenție în situația în care calea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului dedus pretins este una efectivă.
Or, reclamanta nu a făcut dovada că a formulat o cerere pe calea indicată de Legea nr. 10/2001. Astfel, orice discuții referitoare la ineficacitatea căii indicate de legiuitor reprezintă simple presupuneri ale reclamantei.
Pentru toate argumentele de mai sus, date fiind și considerentele Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza M. A. împotriva României, tribunalul a reținut că reclamanta nu poate invoca titlul de proprietate deținut de autorul său anterior preluării abuzive a imobilului de către stat, respectiv actul de vânzare – cumpărare autentificat la data de 28.02.1958 în susținerea acțiunii în revendicare, respectiv pentru a proba dreptul său de proprietate asupra terenului revendicat. De altfel, așa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta a înțeles să invoce în susținerea acțiunii în revendicare, ca dovezi ale titlului său de proprietate, doar certificatul de legatar testamentar nr. 95/26.05.2008, încheierea nr._/22.05.2009, extrasul CF emis de OCPI G. și Planul de amplasament și delimitare a imobilului care, însă, nu reprezintă un titlu de proprietate potrivit definiției menționate mai sus.
De asemenea, în condițiile în care reclamanta nu a urmat procedura specială a Legii nr. 10/2001, anularea ofertei de donație referitoare la imobil nu are, drept efect, reîntoarcerea bunului în patrimoniul reclamantei. Concluzia se impune și față de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora anularea donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă reprezintă doar un prim pas în redobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului preluat abuziv. Pentru aceleași considerente, nu se poate susține că actul de vânzare – cumpărare întocmit în anul 1958 ce îl privește pe defunctul Ivaschevici Vaceslav, coroborat cu certificatul de moștenitor nr. 717/19.07.1988, ar reprezenta un titlu de proprietate valabil.
Reîntoarcerea bunului în patrimoniul reclamantei era condiționată de parcurgerea procedurii administrative indicate de Legea nr. 10/2001 și emiterea unei dispoziții de restituire în natură cu privire la bun.
În condițiile în care reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză, faptul că același imobil nu figurează în evidențele Municipiului G. nu mai are relevanță.
În ceea ce privește garajul ce face obiectul cauzei, a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 492 C.civ., orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra. Or, așa cum s-a arătat anterior, reclamanta nu a demonstrat că este proprietara terenului revendicat și, din această perspectivă, nu poate invoca un drept de proprietate asupra garajului.
Pe de altă parte, este de remarcat că garajul ce face obiectul revendicării nu este menționat în cuprinsul actului de vânzare – cumpărare autentificat la data de 28.02.1958 ce reprezintă titlul de proprietate al defunctului Ivaschevici Vaceslav, iar certificatul de moștenitor nr. 717/19.07.1988 nu poate reprezenta un titlu de proprietate cu privire la acesta, date fiind caracterele certificatului de moștenitor expuse anterior. Mai mult, în cuprinsul certificatului menționat, este indicat un garaj din scândură, fără a fi menționată suprafața acestuia. În aceste împrejurări, nu poate fi reținută o identitate între garajul menționat în cuprinsul certificatului de moștenitor nr. 717/19.07.1988 și garajul ce face obiectul contractelor de închiriere depuse la dosar (f. 82 -99), respectiv garajul ce face obiectul cauzei, despre care ambele părți susțin că este construit din cărămidă. Reclamanta nu a prezentat un act care să valoreze titlu de proprietate cu privire la garajul din cărămidă revendicat.
Față de considerentele de mai sus, tribunalul a reținut că reclamata nu a demonstrat existența în patrimoniul său a unui drept de proprietate asupra garajului situat în G. .. 72.
Constatând, astfel, că reclamanta nu a probat temeinicia susținerilor sale referitoare la existența dreptului său de proprietate asupra imobilului, a apreciat că nu mai este necesară analiza titlurilor de proprietate ale pârâților în cauză.
Pentru toate argumentele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. 3, art. 3041 și art. 309 pct. 9 C.proc.civ., apreciind că prima instanță a interpretat greșit probele administrate în cauză și a aplicat în mod greșit dispozițiile legale referitoare la puterea de lucru judecat, efectele hotărârilor judecătorești și caracterele certificatului de legatar, a admis recursurile declarate de recurenții – pârâți, a modificat în tot sentința civilă recurată și, în consecință, a respins acțiunea, ca nefondată. Tribunalul a reținut că, față de dispozițiile art. 312 alin. 3 C.proc.civ., soluția care se impune în speță este modificarea sentinței recurate, nefiind incidente unul dintre motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 1 – 5 C.proc.civ.. Faptul că recurenta – pârâtă a solicitat rejudecarea cauzei nu are vreo relevanță în ceea ce privește recursul formulat, instanța de control fiind cea care, în funcție de motivele de recurs invocate și apreciate ca fiind întemeiate, stabilește soluția ce se impune. Nu se poate susține că instanța de recurs nu ar fi fost învestită cu o cerere de modificare a hotărârii în sensul indicat în dispozitivul prezentei decizii, fiind necesar ca recursul să fie privit prin prisma scopului său final – respingerea acțiunii -, indiferent de noțiunile folosite de recurentă.
Nu s-a impus reformarea Încheierii de ședință din data de 13.12.2011 prin care a fost respinsă cererea de suspendare formulată de recurenta B. M. în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1C.proc.civ., în condițiile în care judecata recursului a fost suspendată la data de 17.01.2013 până la soluționarea dosarului nr._/233/2010, astfel încât solicitarea recurentei cu referire la încheierea menționată a rămas fără obiect
În temeiul art. 274 C.proc.civ., constatând că intimata - reclamantă este în culpă procesuală, a obligat-o pe aceasta la plata către recurenta – pârâtă B. M. a sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței nr._/47/26.02.2015 (f. 15).
În contestația în anulare formulată contestatoarea C. L. a invocat faptul că dezlegarea dată de către instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale și că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare propus în condițiile legii.
Potrivit disp. art. 318 al. 1 invocate de către contestatoare hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Din dezvoltarea motivelor formulate de către contestatoare rezultă că în accepțiunea sa greșeala materiala a instanței de recurs constă tocmai în nesolicitarea unor anumite probatorii intimatelor (înscrisuri care să dovedească dreptul acestora asupra bunului în litigiu), în aprecierea greșită asupra probatoriilor administrate (cu referire la puterea doveditoare a certificatului de moștenitor), fiind apreciată tot ca o greșeală materială considerentele instanței de recurs în sensul că reclamanta contestatoare trebuia să își obțină dreptul prin apelarea la dispozițiile legii nr. 10/2001.
Așa cum rezultă din teza I a art. 318 (invocată de către contestatoare), pentru a putea fi în prezenta acestei căi extraordinare de atac trebuie ca dezlegarea dată să fie rezultatul unei greșeli materiale.
În sensul art. 318 C.proc.civ., prin „greșeală materială” trebuie înțeles acea eroare materială evidentă în legătură cu aspecte formale ale judecății în recurs și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispozițiilor legale.
Arătând că o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale, textul se referă la erori materiale ale judecării recursului, cum ar fi respingerea unui recurs ca tardiv sau insuficient timbrat, deși la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus in termen sau că a fost legal timbrat, pentru verificarea cărora nu este necesara o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
Aceste erori materiale sunt greșeli de fapt involuntare, care au determinat o soluție eronată si nu greșeli de judecata, de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispozițiuni legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
În soluționarea recursului ce a format obiectul dosarului nr. _/233/2009 nu a existat nicio astfel de eroare, aspectele invocate de către contestatoare vizând de fapt aspecte ce țin de judecată, de aprecierea probelor și de interpretarea dispozițiilor legale, aspecte care nu pot forma obiectul verificărilor într-o contestație în anulare.
Or, aspectele invocate de către contestatoare nu reprezintă erori materiale în legătură cu aspecte formale ale judecății în recurs, ci nemulțumiri ale acesteia față de modalitatea de soluționarea a recursului, modul de interpretare a prevederilor art.208 alin.1 Cod proc. civilă și de aplicare a textelor incidente.
Totodată, tribunalul constată că nu au fost indicate aspecte concrete care să descrie eventuale erori intervenite în sensul arătat mai sus.
Pentru argumentele prezentate, în temeiul art. 318 C.proc.civ., va respinge contestația în anulare formulată, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea C. L., cu domiciliul în G., ..3, ., . cu intimații B. M., cu domiciliul în G., ., nr.68, ., M. G. PRIN PRIMAR, cu sediul în G., ., jud. G., împotriva deciziei civile nr. 280/22.05.2015 pronunțată de tribunalul G. în dosarul cu nr._/233/2009.
Obligă contestatoarea către intimata B. M. la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.10.2015.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
N. D. B. R. I. A. – M. M. L. T.
Red.jud. N.D.B./12.02.2016
Tehnored. gref. L.T./15.02.2016
Ex.2
| ← Pretenţii. Decizia nr. 356/2015. Tribunalul GALAŢI | Validare poprire. Decizia nr. 1149/2015. Tribunalul GALAŢI → |
|---|
