Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 67/2016. Tribunalul GALAŢI

Decizia nr. 67/2016 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 27-01-2016 în dosarul nr. 67/2016

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECTIE I CIVILA

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal-2949

DECIZIA CIVILĂ Nr. 67/2016

Ședința publică de la 27 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. N.

Judecător A. - M. M.

Grefier L. L.

Pentru azi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de apelanții T. S., T. V. împotriva sentinței civile nr. 2046/2014 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata P. (T.) T., având ca obiect ,,partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial,,

Din actele și lucrările dosarului, precum și din susținerile părților consemnate în încheierea de ședință din data de 20.01.2016, care face parte integrantă din prezenta, Tribunalul în urma deliberării avute la data de 27.01.2016 a pronunțat următoarea decizie:

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. sub nr._ din 26.11.2013, reclamanta T. T., domiciliată în T., a chemat în judecată pe pârâții T. F. și T. V. pentru partaj bunuri comune .

Reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul în anul 2003 și a conviețuit cu acesta până în anul 2013, dată la care căsătoria lor a fost desfăcută prin divorț, în baza hotărârii nr. 2502/2013, pronunțată la data de 12.11.2013, de Judecătoria T. .

Având în vedere împrejurarea mai sus menționată, regimul comunității de bunuri nu se mai justifică, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune.

In referire la capătul de cerere privind partajul, a solicitat ieșirea din starea de indiviziune în cote de ½ cu privire la bunurile comune, realizate în timpul căsătoriei cu fostul său soț, T. S..

A precizat că împreună cu pârâtul a realizat mai multe bunuri comune, în timpul căsătoriei și că la dobândirea acestora ea a avut o contribuție substanțială, în sensul că, pe lângă munca pe care a prestat-o în cei 10 ani de căsnicie, în gospodărie și prin implicarea în creșterea celor două fiice ale lor, a dezvoltat o afacere de care s-a ocupat personal prin comercializarea de produse agricole în diferite piețe din țară.

Reclamanta a arătat că soții au dobândit următoarele bunuri:

- pe imobilul compus din suprafața de 90 m.p. teren, ce le-a fost donat de către mama pârâtului, au edificat o construcție cu destinația locuință, zidită din bolțari, acoperită cu tablă zincată, formată din: living, două camere, hol, bucătărie și baie, izolată termic, tencuită cu fațada decorativă și pietre de munte, cu geamuri termopan, dotată cu aer condiționat, centrală proprie, imobil situat în T., ., jud. G., în valoare de 80.000 lei ;

- imobilul apartament cu două camere, situat în T., ., nr. 123, ., parter, ., în valoare de 45.000 lei;

- imobilul teren arabil, în suprafață totală de 1645 m.p. situat în T., .. 12, jud. G., în valoare de 15.000 lei;

- autoutilitara tip „furgon „, marca Wolkwagen, an fabricație_, în valoare de 15.000 lei și autoturismul tip „Combi „, marca VW Passat, an fabricație 2002, în valoare de 10.000 lei ;

- mobilă bucătărie - 500 lei, canapea simplă - 300 lei, set canapele living – 2500 lei, dormitor – 1000 lei, mobilă sufragerie – 2500 lei, masă 12 persoane – 200 lei, masă de bucătărie – 100 lei, 8 scaune – 200 lei, patru covoare – 400 lei, aragaz – 200 lei, 2 televizoare – 500 lei, un calculator – 500 lei, mașină de spălat – 600 lei ( în valoare de 9500 lei ).

Reclamanta a precizat că, în perioada conviețuirii lor au locuit în aceeași curte cu pârâta și, cum relațiile dintre ei erau bune la acea dată, cu acordul său, pe terenul ce îi aparține, au construit un beci și o magazie, din bolțari tip BCA, acoperită cu tablă zincată. Cum atât locuința lor bun comun cât și cea a pârâtei sunt amplasate pe același teren, au împrejmuit tot terenul cu gard construit pe fundație de beton, din bolțari și fier forjat. Valoarea acestor construcții a apreciat-o ca fiind de 40.000 lei .

Toate aceste construcții au fost edificate prin contribuția sa și a fostului său soț, pretențiile sale, urmează a fi materializate sub forma unui drept de creanță, la limita cotei de ½ din valoarea lor, estimativ – 20.000 lei.

In drept, au fost invocate art. 669 - 686 din C.civ., în referire la partaj și 494 alin. 3 ultima teză, 1073 și 969 C.civ. vechi în referire la dreptul de creanță.

In susținerea cererii sale, reclamanta a depus la dosar următoarele înscrisuri în fotocopie: acte de stare civilă, contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.335 din 8.02.2010 la BNP M. din T., contractul de donație autentificat sub nr.2287/29.03.2004 autentificat la BNPA M. din T., act de adjudecare imobil nr. 56/6 iunie 2012, extras de carte funciară pentru imobilul – casă de locuit din ., extras de carete funciară pentru imobilul – apartament, extras de carte funciară pentru suprafața de 1645 m.p. teren intravilan T., .. 12, carte de identitate a vehiculului, certificate de atestare fiscală.

Pârâtul T. F. a formulat întâmpinare - reconvențională ( filele 38 - 40 dosar).

Prin întâmpinare a arătat că este de acord cu partajarea terenurilor comune enumerate în cote de ½.

Pe cale de cerere reconvențională a solicitat aducerea la masa de partajat a următoarelor bunuri și partajarea în cote de ½:

- o autoutilitară marca Mercedes Sprinter cu număr de înmatriculare_ ;

- două stații mobile auto;

- obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

A propus ca probe în dovedirea cererii reconvenționale, înscrisuri, proba testimonială cu martora U. G. - B. și expertiză auto.

A depus la dosar: certificatul de atestare fiscală pentru mijloacele auto ( fila 41 dosar), polița de asigurare pentru autoutilitara Mercedes Sprinter 311.

Pârâta T. V. a formulat întâmpinare (f.43-44 dosar ) solicitând admiterea în parte a cererii principale doar cu privire la construcția gardului de la stradă doar pe o lungime de 10 m.l.

Cu privire la celelalte construcții a arătat că au fost executate în timpul căsătoriei, pe terenul ce-i aparține, dar cu materiale de construcție primite de la Primăria T. ca ajutor în urma inundațiilor, mai puțin cimentul pe care ea l-a cumpărat . Cu privire la manoperă, a arătat că aceasta a fost gratuită deoarece aceste construcții au fost realizate de o rudă a sa pe nume V. C..

A propus ca probe: audierea martorilor U. G. B., V. C. .

Au fost administrate următoarele probe:

- interogatoriile reclamantei, interogatoriul pârâtului și pârâtei;

- declarațiile martorilor C. C. propus de către reclamantă, S. F. ( propusă de către reclamantă), U. G. - B. ( propusă de către pârâtă), V. C. propus de către pârâtă;

- înscrisuri depuse de către reclamanta – pârâtă: contract de vânzare - cumpărare auto Mercedes, certificat înregistrare persoană fizică autorizată T. T. ;

- înscrisuri depuse de către pârâta T. V.: acte eliberate de către Primăria T. cu privire la materialele de construcție date ca ajutor în urma inundațiilor din anul 2007.

Prin încheierea din 16.07.2014 s-a admis in parte si in principiu acțiunea principala, s-a admis in principiu cererea reconvențională.

S-a constatat că reclamanta și pârâtul au dobândit în timpul căsătoriei, fiecare având câte o cotă de 1/2, următoarele bunuri:

- imobilul casă și teren în suprafața de 90 m.p., casă formată din 6 încăperi, izolată termic, tencuită la exterior cu fațadă decorativă și pietre de munte cu geamuri tip termopan;

- imobilul - apartament format din 2 camere, situat în T., ., nr 123, ., parter, apt 40, jud.G. ;

- imobilul teren arabil și vie situat în intravilanul mun.T., în suprafața totală de 1645 m.p., situat în T., ..12, jud. G..

- autoutilitara tip furgon, marca VW an fabricație 2005, aflat în posesia reclamantei ;

- autoturismul tip COMBI marca VW, an fabricație 2002, aflat în posesia reclamantei;

- autoutilitara marca Mercedes Sprinter cu număr de înmatriculare Gl 07 FCX, cu două stații mobile auto, în prezent vândută de către reclamantă ;

- drept de creanță asupra îmbunătățirilor efectuate la imobil casa proprietatea pârâtei T. V., îmbunătățiri constând din: o magazie, gard la stradă și lateral construit pe fundație de beton; următoarele bunuri de mobilier: mobilă de bucătărie, canapea simplă, set canapele living, mobila de dormitor, mobila de sufragerie, masa de 12 persoane, masa de bucătărie, 8 scaune, patru covoare, aragaz, 2 televizoare, un calculator, o mașină de spălat, bunuri aflate în casa bun comun a părților.

S-a dispus efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea evaluări construcții + evaluări terenuri cu obiectivele: identificarea, evaluarea si propuneri de lotizare a celor trei imobile enumerate mai sus + contravaloarea îmbunătățirilor aduse la imobilul casa de locuit proprietatea pârâtei T. V. pentru un onorariu total de 1500 + 150 lei ce va fi avansat de către reclamantă.

S-a dispus efectuarea unei expertize auto având ca obiective evaluarea si propuneri de lotizare pentru cele trei vehicule ce fac parte din masa de partajat, vehicule descrise mai sus, pentru un onorariu total în suma de 1000 lei ce va fi avansat astfel: 600 lei de către reclamantă si 400 lei de către pârât.

S-a dispus efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea evaluări bunuri mobile avand ca obiective identificarea evaluarea si propuneri de lotizare a bunurilor mobile enumerate mai sus, pentru un onorariu de 600 lei care va fi avansat de către reclamantă.

Pentru a pronunța aceasta încheiere interlocutorie, instanța a reținut următoarele:

Reclamanta - pârâtă și pârâtul - reconvenient au fost căsătoriți în perioada 2003 – 2013.

In timpul căsătoriei părțile au dobândit mai multe bunuri, fiecare având o contribuție egală de ½ .

Mijloacele financiare cu care s-au realizat aceste bunuri au provenit în cea mai mare parte din afacerea de familie pe care au inițiat-o părțile și anume o întreprindere individuală având ca obiect – comercializare produse agricole .

Părțile nu au contestat și au fost de acord cu includerea în masa de partajat a următoarelor bunuri:

- imobilul casă și teren în suprafața de 90 m.p., casă formată din 6 încăperi, izolată termic, tencuită la exterior cu fațadă decorativă și pietre de munte cu geamuri tip termopan;

- imobilul - apartament format din 2 camere, situat în T. . nr 123, ., parter, apt 40, jud G. ;

- imobilul teren arabil și vie situat în intravilanul mun.T., în suprafață totală de 1645 m.p., situat în T., ..12, jud .G..

- autoutilitara tip furgon, marca VW an fabricație 2005, aflat în posesia reclamantei ;

- autoturismul tip COMBI marca VW, an fabricație 2002, aflat în posesia reclamantei;

- autoutilitara marca Mercedes Sprinter cu număr de înmatriculare Gl 07 FCX, cu două stații mobile auto, în prezent vândută de către reclamantă ;

- următoarele bunuri de mobilier: mobilă de bucătărie, canapea simplă, set canapele living, mobila de dormitor, mobila de sufragerie, masa de 12 persoane, masa de bucătărie, 8 scaune, patru covoare, aragaz, 2 televizoare, un calculator, o mașină de spălat, bunuri aflate în casa bun comun a părților.

Cu privire la dreptul de creanță - bunuri comune invocat ca provenind din îmbunătățirile aduse la imobilul - casă de locuit proprietatea pârâtei T. V., instanța reține următoarele:

Din probele administrate în cauză rezultă că soții T., pe timpul căsătoriei, au contribuit la realizarea următoarelor îmbunătățiri la casa – proprietatea pârâtei T. V. ( mama pârâtului) în considerarea faptului că trăiau și gospodăreau împreună în aceeași curte:

- o magazie;

- gard la stradă și lateral construit pe fundație de beton.

Cu privire la apărarea pârâtei T. V. în sensul că aceste construcții s-au ridicat cu materiale de construcții date ei ca ajutor în urma inundațiilor din 2007, de către Primăria T., instanța urmează a o respinge ca nefondată.

Astfel din actele de la filele 100 - 105 dosar fond rezultă că materialele de construcție au fost date ca ajutor pârâtei doar pentru repararea prin consolidare a casei compuse din 4 camere, 1 bucătărie, 1 hol, casa situată în . .

Deci, pentru construcțiile – anexe ale case nu au fost acordate materiale de construcție.

De asemenea, instanța a mai reținut că pârâta T. V. are ca unic mijloc de existență doar pensia de 450 lei, așa după cum, rezultă din declarația martorei U. G. – B. și nu ar fi dispus de mijloace financiare pentru edificarea magaziei și a gardului împrejmuitor construit pe fundație de beton. Din declarația martorei S. F. rezultă că magazia a fost construită de parte în scopul depozitării mărfii - ce constituia obiectul afacerii lor.

Cu privire la beciul invocat de către reclamanta - pârâtă ca fiind edificat tot de către ei, în timpul căsătoriei, instanța nu l-a inclus în rândul îmbunătățirilor, deoarece din probele administrate - declarațiile martorilor U. G. - B. și V. C. - s-a reținut că beciul a existat înainte de căsătoria părților, acesta fiind doar curățat și consolidat în urma inundațiilor din anul 2007.

După pronunțarea încheierii interlocutorii ,in cauza s-au întocmit trei rapoarte de expertiza tehnica având ca obiect identificarea ,evaluarea si lotizarea bunurilor ce constituie masa bunurilor comune .

Prin sentința civilă nr. 2046/25.11.2014, pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._ , instanța a admis in parte acțiunea principală formulată de reclamanta P. (T.) T. împotriva pârâților T. S. și T. V., a admis cererea reconvențională formulata de către pârâtul T. S. împotriva reclamantei T. T. și a dispus sistarea stării de devălmășie.

Ca efect al partajului instanța:

- a atribuit paratului –reconvenient imobilul –casa si teren in suprafață de 90 mp ,casa formată din 6 încăperi, izolată termic ,tencuită la exterior cu fațada decorativa si pietre de munte, cu geamuri tip termopan, identificat conform raportului de expertiza tehnica întocmit de către expertul M. D. si evaluată la suma totala de 152 223 lei.

- a atribuit reclamantei –pârâte P. (T. )T. imobilul –apartament format din 2 camere si dependințe, situat in T., ., nr 123,., parter, apt 40, jud. Galati, identificat cf. raportului de expertiza tehnica întocmit de către expertul M. D. si evaluat la suma totala de 66 582 lei .

- a atribuit reclamantei –parate imobilul –teren arabil si vie situat in intravilanul mun. T., in suprafața totala de 1645 mp, situat in T., . 12, jud Galati, identificat cf. raportului de expertiza tehnica întocmit de către expertul M. D. si evaluat la suma totala de 39 480 lei

- a constatat ca foștii soți au un drept de creanță in valoare totala de 31 490 lei constând din imbunatatirile aduse imobilului proprietatea paratei T. V. .

- a obligat - o pe parata T. V. sa plătească reclamantei –parate P. T. suma 15.745 lei cu titlul de cota parte din valoarea îmbunătățirilor aduse imobilului –casa de locuit proprietatea paratei T. V. .

- l-a obligat pe paratul-reclamant T. S. sa plătească reclamantei –parate P. T. suma de 23 080,5 lei cu titlul de contravaloare cota parte din imobilele supuse partajării

- a atribuit reclamantei –parate P. T. autoturismul marca VW PASSAT cu nr de înmatriculare_ ,identificat cf raportului de expertiza efectuat de către exp .H. N. si evaluat la suma de 13 300 lei,in prezent aflat in posesia paratului –reclamant .

- a atribuit reclamantei –parate P. T. autoutilitara MERCEDES SPRINTER cu nr. de înmatriculare_ , identificata cf raportului de expertiza efectuat de către exp .H. N., in prezent înstrăinată către S. V. ,in valoare de 12 700 lei.

- a atribuit reclamantei - pârâte autoutilitara VW cu nr. de înmatriculare_ , identificata cf. raportului de expertiză efectuat de către exp .H. N., in valoare de 33 100 lei.

- a obligat-o pe reclamanta sa plateasca paratului suma de 29 550 lei cu titlul de sulta auto .

- a atribuit reclamantei-pârâte P. T. lotul nr 1 bunuri mobile ,in valoare de 4620,00 lei ,lot ce rezulta din raportul de expertiza întocmit de către exp .Portasa Nicușor ,raport ce face parte integranta din prezenta hotarare .

- a atribuit paratului –reclamant T. S. lotul nr. 2 bunuri mobile, in valoare de 4620,00 lei, lot ce rezultă din raportul de expertiza întocmit de către exp .Portasa Nicușor ,raport ce face parte integranta din prezenta hotarare.

- a compensat cheltuielile de judecata si ca urmare a compensării, obligă pe pârâtul T. S. să plătească reclamantei P. T. suma de 3300 lei cu titlul de cheltuieli de judecata in urma compensării.

Totodată, în temeiul art. 50/2 din OUG 51/2008 M, instanța i-a obligat pe fiecare dintre reclamanta si paratul T. S. sa plătească statului cate 3500 lei ,cu titlul de ajutor public judiciar de care a beneficiat reclamanta ,conform încheierii pronunțate la data 19.12.2013 .

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit raportului de expertiza întocmit de către expertul PORTASA NICUSO R, s-au întocmit 2 loturi de bunuri mobile, fiecare valorând cate 4620 lei .

Din raportul de expertiza tehnica auto întocmit de către expertul H. N. instanța a reținut ca valorile de moment ale celor trei vehicule ,in raport cu durata de exploatare si rulajul lor sunt:

-autoturism VW PASSAT cu nr. de înmatriculare_ in valoare de 3000 euro adica 13 300 lei ;

-autoutilitara VW cu nr .de înmatriculare_ in valoare de 7500 euro ,respectiv_ lei ;

-autoutilitara marca Mercedes Sprinter_ ,in valoare de 2871,5 euro ,respectiv_ lei ;

Din raportul de expertiza tehnica in specialitatea evaluări construcții si din suplimentul la raport, întocmite de către expertul M. D., instanța a reținut că valoarea estimată de piață a imobilelor expertizate, masă partajabilă, este: clădire de locuit și teren – 152.223 lei RON, apartament 2 camere – 66.582 lei RON, teren liber - 39.480 lei RON; valoarea estimată a îmbunătățirilor este: 31.490 lei RON.

Având in vedere opțiunile exprimate de către părți, precum si doleanțele ambelor părți in sensul că valoarea sultelor pentru egalizarea loturilor sa fie cat mai mici, instanța, în temeiul art. 979 si urm C., a pronunțat hotărârea indicată mai sus.

Împotriva sentinței civile nr. 2046/25.11.2014, pronunțate de Judecătoria T. în dosarul nr._ , au declarat apel pârâții T. S. și T. V.. Au solicitat apelanții – pârâți admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței contestate în sensul stabilirii sultelor la valoarea reală a acestora și a- tribuirea în natură a unui lot din terenul situat în T., .. 12, jud. G.. Totodată, apelanții – pârâți au solicitat obligarea intimatei – reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, apelanții au arătat că în mod greșit prima instanță a respins în totalitate obiecțiunile formulate la rapoartele de expertiză imobiliară privind evaluarea apartamentului și a imobilului casă de locuit, respectiv a terenurilor cuprinse în cererea de partaj. Au apreciat apelanții că apartamentul a fost subevaluat față de prețul de circulație, în condițiile în care era previzibilă atribuirea acestuia reclamantei, raportat la faptul că imobilul casă de locuit se afla în aceeași curte cu pârâta T. V., iar o atribuire a acestui imobil către reclamantă ar fi contravenit dispozițiilor art. 987 C.proc.civ..

Au precizat apelanții că expertul a aplicat coeficienți pentru a scădea valoarea imobilului, în timp ce, pentru casa de locuit și cele două terenuri, coeficienții respectivi nu sunt indicați cu aceleași valori. S-a menționat că în mod greșit expertul a aplicat o corecție pentru căderea pieței imobiliare și o corecție de amplasament în cadrul localității.

Cu referire la imobilele din . și .. 12, respectiv cu referire la imobilul casă de locuit și terenul arabil, apelanții au menționat că expertul nu a mai folosit coeficienții de corecție indicați anterior, astfel încât reclamanta a beneficiat de o sultă mai mare, deși, la momentul evaluării, piața imobiliară era la fel pentru toate cele trei imobile. Față de situarea celor două imobile, apelanții au apreciat că se impunea reținerea coeficienților menționați.

Apelanții au mai arătat, cu referire imobilul din T., .. 12, că expertul desemnat a stabilit o valoare diminuată față de valoarea de piață. Cu referire la imobilul situat în T., ., au arătat că, în mod greșit, a fost stabilită o valoare mult prea mare față de valoarea de piață.

Au mai învederat apelanții că, în mod greșit, prima instanță a reținut că magazia aflată pe terenul pârâtei T. V. ar reprezenta o îmbunătățire realizată de soții T. în timpul căsătoriei, întrucât construcția a fost ridicată cu materiale primite ca ajutor de T. V., în urma inundațiilor din 2007. De asemenea, s-a apreciat că, în mod greșit au fost respinse obiecțiunile la raportul de expertiză cu referire la valoarea îmbunătățirilor reținute de instanță.

Apelanții au arătat că instanța a omis să cuprindă, în hotărârea de partaj cele două stații mobile indicate în cuprinsul cererii reconvenționale.

În opinia apelanților, pentru terenul situat în T., . fi formate două loturi distincte, astfel încât foștii soți să beneficieze ambii de teren în natură în urma partajului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 și art. 480 alin. 2 C.proc.civ..

Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 865 lei.

Prin întâmpinarea formulată, intimata – reclamantă P. T. a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.

În motivare, a arătat că susținerile apelanților referitoare la greșita evaluare a imobilelor sunt total nejustificate, date fiind cererile sale prin care a solicitat ca instanța să îi atribuie pârâtului – apelant imobilul apartament și terenul agricol, iar reclamantei imobilul casă. A subliniat intimata că apelantul nu a fost de acord cu această variantă și a solicitat ca imobilul acasă să îi fie atribuit în mod exclusiv pe considerentul că acesta se învecinează cu imobilul mamei sale, pârâta T. V..

A apreciat intimata că rapoartele de expertiză au fost în mod corect întocmite, iar varianta de atribuire a loturilor a respectat principiul egalității și echității.

Cu referire la dreptul de creanță al soților, intimata a arătat că, față de probatoriile administrate, în mod corect s-a reținut că îmbunătățirile, respectiv construcțiile de pe terenul pârâtei au fost ridicate cu o contribuție exclusivă a foștilor soți.

În susținerea întâmpinării formulate, intimata a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul apelanților.

În ședința publică din data de 08.10.2015, instanța a încuviințat proba cu expertiza în specialitatea topometrie.

A fost atașat, la dosar, raportul de expertiză întocmit de expertul desemnat A. F..

În ședința publică din data de 20.01.2016, părțile au solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se ia act de înțelegerea lor cu privire la soluționarea litigiului, înțelegere materializată în cuprinsul tranzacției semnate de toate cele trei părți în fața instanței.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței civile nr. 2046/25.11.2014, pronunțate de Judecătoria T. în dosarul nr._ , instanța de control judiciar reține următoarele:

În drept, potrivit art. 438 alin. 1 și art. 439 C.proc.civ., părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfințească tranzacția lor care va fi încheiată în formă scrisă și va alcătui dispozitivul hotărârii.

Față de dreptul de dispoziție al părților, recunoscut de art. 9 C.proc.civ. și date fiind și textele normative anterior citate, instanța reține că, fiind întrunite condițiile cerute de lege, se impune pronunțarea unei hotărâri care să ia act de tranzacția intervenită între părți.

În consecință, față de dispozițiile art. 480 C.proc.civ., va schimba în tot sentința contestată și, în temeiul art. 438 C.proc.civ., va lua act de tranzacția părților, cu următorul conținut:

„Subsemnații, P. T., T. S. si T. V., părți în dosarul civil nr._, cu obiect partaj bunuri comune, pretenții civile - drept de creanță, față de masa bunurilor de împărțit și dreptul de creanță, înțelegem să stingem litigiul dintre noi prin prezenta

TRANZACȚIE

în următoarea modalitate:

Eu, P. T., voi rămâne proprietar exclusiv asupra următoarelor bunuri:

- imobilul apartament cu doua camere, situat in T., ., nr. 123, ., parter, ., cu o valoare de 66.582 lei;

- imobilul teren arabil, in suprafața totala de 1645 mp, situat in T. .. 12, jud. G., cu o valoare de 39.480 lei;

- autoutilitara tip “furgon”, marca Volskwagen, an fabricație 2005) in valoare de 33.100 lei;

- autoutilitara tip “furgon,” marca Mercedes, tipul, Sprinter,, evaluata de Dl expert la suma de 12.700 lei;

- autoturismul tip “combi”, marca VW Passat, (in posesia paratului-reclamant), potrivit Raportului de expertiza, in valoare de 13.300 lei;

- bunurile mobile enumerate in lotul nr.1, din Raportul de expertiza, întocmit de Expert tehnic P. Nicușor, in valoare de 4620 lei, respectiv:

-una canapea simplă în val.de 770 lei;

-un dormitor în val.de 1125 lei;

-una mobilă de sufragerie în val.de 1125 lei;

-una masă de 12 persoane, în val.de 120 lei;

-4(patru) covoare în val.de 605 lei;

-un aragaz în val.de 270 lei;

-un TV marca DAEWOO în val.de 110 lei;

-două stații radar mobile, apreciate la val.de 1000 lei.

Eu, T. S., voi rămâne proprietar exclusiv asupra -imobilului casa de locuit cu terenul aferent in suprafață de 90 mp si imbunatatirile acestuia, situat în municipiul T., ., potrivit Raportului de Expertiza, in valoare de 152.223lei și următoarele bunuri mobile, menționate în Lotul nr. 2 din raportul de expertiză întocmit la fond:

-una mobilă bucătărie în val.de 680 lei;

-un set canapele living, în val.de 2640 lei;

-una masă bucătărie, în val.de 95 lei;

-8 (opt) scaune, în val.de 210 lei;

-un TV, marca TELETECH, în val.de 330 lei;

-un calculator, în val.de 55 lei;

-una mașină de spălat, în val.de 610 lei.

Referitor la dreptul de creanță, stabilit în favoarea subsemnaților P. T. și T. S., stabilită în cuantum de 19.900 lei, prin sentința Judecătoriei T., pentru îmbunătățirile efectuate la imobilul casă, proprietatea numitei T. V., declarăm că renunțăm la acest drept și că, în ceea ce ne privește, nu mai avem nici o pretenție față de aceasta.

Eu, T. V., declar că sunt de acord cu cele mai sus menționate.

Prezenta tranzactie a fost incheiata in 4 exemplare .”

Tribunalul reține că, prin Încheierea din data de 19.12.2013, pronunțată de Judecătoria T., instanța a admis în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de petenta – reclamantă P. (fostă T.) T. și a scutit-o pe aceasta de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 7000 lei aferente cererii de partaj.

Având în vedere că, în partaj, părțile au o dublă calitate, ambele beneficiind în urma pronunțării hotărârii, prin stabilirea dreptului de proprietate exclusivă asupra unor bunuri din masa de partajat, ambele părți trebuie să suporte, conform cotelor de contribuție la dobândirea bunurilor comune, cheltuielile de judecată implicate în partaj.

Astfel, implicit și pârâtul a beneficiat de pe urma ajutorului public judiciar acordat reclamantei.

În drept, potrivit art. 502 din OUG nr. 51/2008, în situația în care, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândește bunuri sau drepturi de creanță a căror valoare, respectiv cuantum, depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public. Conform art. 1 din OUG nr. 51/2008, ajutorul public judiciar reprezintă acea formă de asistență acordată de stat care are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil și garantarea accesului egal la actul de justiție, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătorești sau a altor titluri executorii.

În consecință, în situația indicată de art. 502 din OUG nr. 51/2008, restituirea sumelor de care partea a beneficiat cu titlu de ajutor public judiciar se face către stat care, la rândul său, a acordat ajutorul public, conform art. 1 din OUG nr. 51/2008.

Pe de altă parte, potrivit art. 18 din OUG nr. 51/2008, cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume.

Față de dispozițiile art. 680 C.civ., respectiv date fiind efectele constitutive de drepturi ale partajului, reține că reclamanta P. T. a dobândit, prin hotărârea de partaj, bunuri a căror valoare depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat.

De asemenea, în cazul pârâtului, sunt de reținut atât dispozițiile art. 502 din OUG nr. 51/2008, cât și dispozițiile art. 18 din același act normativ, pârâtul fiind parte căzută în pretenții în ceea ce privește cota de ½ din valoarea bunurilor comune.

În consecință, pentru considerentele de mai sus, o va obliga pe reclamanta P. T. la plata către stat a sumei de 3500 lei, reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat aceasta și îl va obliga pe pârâtul T. S. la plata către stat a sumei de 3500 lei, reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat reclamanta.

Este de remarcat că încheierea unei tranzacții prin care a fost soluționat litigiul, nu înlătură aplicarea dispozițiilor OUG nr. 51/2008 în speță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de apelanții T. S. și T. V., domiciliați în municipiul T., ., județul G., împotriva sentinței civile nr. 2046/2014 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata P. (T.) T., cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat C. A. din T., b.dul Victoriei nr. 11B.

Schimbă în tot sentința civilă nr. 2046/25.11.2014, pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._ și, în consecință,

În temeiul art. 438 C,proc.civ., ia act de tranzacția părților cu următorul conținut:

„Subsemnații, P. T., T. S. si T. V., părți în dosarul civil nr._, cu obiect partaj bunuri comune, pretenții civile - drept de creanță, față de masa bunurilor de împărțit și dreptul de creanță, înțelegem să stingem litigiul dintre noi prin prezenta

TRANZACȚIE

în următoarea modalitate:

Eu, P. T., voi rămâne proprietar exclusiv asupra următoarelor bunuri:

- imobilul apartament cu doua camere, situat in T., ., nr. 123, ., parter, ., cu o valoare de 66.582 lei;

- imobilul teren arabil, in suprafața totala de 1645 mp, situat in T. .. 12, jud. G., cu o valoare de 39.480 lei;

- autoutilitara tip “furgon”, marca Volskwagen, an fabricație 2005) in valoare de 33.100 lei;

- autoutilitara tip “furgon,” marca Mercedes, tipul, Sprinter,, evaluata de Dl expert la suma de 12.700 lei;

- autoturismul tip “combi”, marca VW Passat, (in posesia paratului-reclamant), potrivit Raportului de expertiza, in valoare de 13.300 lei;

- bunurile mobile enumerate in lotul nr.1, din Raportul de expertiza, întocmit de Expert tehnic P. Nicușor, in valoare de 4620 lei, respectiv:

-una canapea simplă în val.de 770 lei;

-un dormitor în val.de 1125 lei;

-una mobilă de sufragerie în val.de 1125 lei;

-una masă de 12 persoane, în val.de 120 lei;

-4(patru) covoare în val.de 605 lei;

-un aragaz în val.de 270 lei;

-un TV marca DAEWOO în val.de 110 lei;

-două stații radar mobile, apreciate la val.de 1000 lei.

Eu, T. S., voi rămâne proprietar exclusiv asupra -imobilului casa de locuit cu terenul aferent in suprafață de 90 mp si imbunatatirile acestuia, situat în municipiul T., ., potrivit Raportului de Expertiza, in valoare de 152.223lei și următoarele bunuri mobile, menționate în Lotul nr. 2 din raportul de expertiză întocmit la fond:

-una mobilă bucătărie în val.de 680 lei;

-un set canapele living, în val.de 2640 lei;

-una masă bucătărie, în val.de 95 lei;

-8 (opt) scaune, în val.de 210 lei;

-un TV, marca TELETECH, în val.de 330 lei;

-un calculator, în val.de 55 lei;

-una mașină de spălat, în val.de 610 lei.

Referitor la dreptul de creanță, stabilit în favoarea subsemnaților P. T. și T. S., stabilită în cuantum de 19.900 lei, prin sentința Judecătoriei T., pentru îmbunătățirile efectuate la imobilul casă, proprietatea numitei T. V., declarăm că renunțăm la acest drept și că, în ceea ce ne privește, nu mai avem nici o pretenție față de aceasta.

Eu, T. V., declar că sunt de acord cu cele mai sus menționate.

Prezenta tranzactie a fost incheiata in 4 exemplare .”

În temeiul dispozițiilor art. 502 din OUG nr. 51/2008, obligă pe reclamanta P. T. la plata către stat a sumei de 3500 lei, reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat aceasta.

În temeiul dispozițiilor art. 502 din OUG nr. 51/2008, obligă pe pârâtul T. S. la plata către stat a sumei de 3500 lei, reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat reclamanta.

Definitivă.

Executorie.

Pronunțată în ședință publică azi, 27.01.2016.

Președinte Judecător Grefier

R. N. A. M. M. L. L.

RED.R.N/Tehn.L.L.

5 EXEMPL/11.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 67/2016. Tribunalul GALAŢI