Contestaţie la executare. Decizia nr. 2356/2013. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2356/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 15952/318/2010
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2356/2013
Ședința publică de la 28 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G.
Judecător N. U.
Judecător V. N.
Grefier Firuța Ș.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta contestatoare . S.A. împotriva sentinței civile nr. 6863 din 08.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul creditor B. I., intimații S. L. Minerul Rovinari și B. B. F. și intimatul terț poprit B. București.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta contestatoare, reprezentată de consilier juridic S. A. în baza împuternicirii de reprezentare pe care o depune la dosar, intimații S. L. Minerul Rovinari Pinoasa și B. B. F. și intimatul creditor B. I. reprezentați de avocat D. F., în baza împuternicirilor avocațiale nr. 45 și 24 pe care le depune la dosar și intimatul terțul poprit B. București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, s-a constatat recursul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul.
Consilier juridic S. A. a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii intimaților privind plata cheltuielilor de judecată.
A motivat că factura fiscală nu face dovada plății onorariului de avocat nefiind acceptată la plată și semnată și nu poate fi considerată ca act doveditor în ceea ce privește cuantumul și plata onorariului de avocat.
De asemenea, a mai susținut că în condițiile în care contestația la executare s-a perimat, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 274 C.pr.civ. privitor la culpa procesuală, ori perimare este o sancțiune pentru părți, care au lăsat în nelucrare cauza mai mult de un an.
În subsidiar, a solicitat diminuarea cheltuielilor de judecată aferente fondului, reținându-se o culpă comună, invocând în acest sens practica judiciară și depunând extras de pe portalul Tribunalului Gorj cu soluția pronunțată în cauze similare. Totodată a depus la dosar concluzii scrise.
Avocat D. F. pentru intimați a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 50 lei. A menționat că s-a invocat un motiv nou de recurs, respectiv cel al diminuării cheltuielilor de judecată, motiv care nu se încadrează în motivele de ordine publică; că un astfel de motiv s-ar putea încadra în cel care vizează în ce măsură era necesară angajarea apărătorului de către B..
A arătat că în fața instanței de fond, pe lângă factura fiscală a fost depusă și chitanța privind plata onorariului de avocat, onorariu care este proporțional cu munca depusă de avocat în dosar.
A mai arătat că înainte de suspendarea cauzei apărătorul s-a prezentat la mai multe termene de judecată, au fost efectuate apărări și a fost formulată întâmpinare de către B. prin care se invocat tardivitatea, iar prin contestația la executare se contestă chiar actul de înființarea a B. astfel că onorariul perceput este unul justificat.
A susținut că practica este dimpotrivă, că se acordă cheltuieli de judecată și la perimare; că intimații n-aveau interes să nu lase cauza să se perime. Totodată a depus la dosar concluzii scrise, factura și chitanța din 28.11.2013 privind plata onorariului de avocat în cuantum de 50 lei.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J., sub numărul_, contestatoarea Societatea C. E. Oltenia SA a formulat contestație la executare împotriva executării silite a sentinței civile nr. 1621/11.03.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj, executare ce face obiectul dosarului de executare 2229/E/2010 al Biroului Executorului Judecătoresc B. F., la solicitarea Sindicatului L. Minerul Rovinari, alături de membrul de sindicat B. I., solicitând să se dispună constatarea nulității urmăririi silite întrucât sentința ce face obiectul executării silite a fost dusă la îndeplinire de către societatea contestatoare, anularea procesului verbal încheiat de executorul judecătoresc prin care stabilește cheltuieli de executare în procent de 50% din total sumei executate silit, în subsidiar, reducerea cheltuielilor de executare raportat la tarifele care trebuiau să reflecte cheltuiala executorului judecătoresc, suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare conform art. 403 alin. 1 C.pr.civ.
Prin cererea completatoare și precizatoare depusă la dosarul cauzei contestatoarea a precizat că înțelege să renunțe la capătul de cerere privind suspendarea executării, a invocat excepția lipsei calității procesuale active a Sindicatului Minerul EMC Rovinari de a formula cererea de executare silită în temeiul căreia a fost pornită executarea silită contestată, excepția de nulitate a raportului de expertiză întocmit de expert D. I. iar în situația admiterii contestației la executare, chiar și în parte, s-a solicitat restabilirea situației anterioare executării silite prin întoarcerea executării conform art. 4041 și 4042 Cod de procedură civilă.
În cauză intimatele au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației la executare.
Prin sentința civilă nr. 6863 din 08.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosar nr._ a fost admisă excepția perimării, s-a constatat perimată contestația la executare silită formulată de contestatorul Societatea C. E. Oltenia SA, împotriva intimaților S. L. „Minerul” Rovinari Pinoasa, cu sediul în Rovinari, ., județul Gorj, B. I. citat la sediul S. L. Minerul Rovinari din Rovinari, ., județul Gorj, B. B. F., cu sediul în Tg-J., .. 38, județul Gorj și în contradictoriu cu terțul poprit B.R.D., cu sediul în București, .. 1-7, . și a fost obligată contestatoarea Societatea C. E. Oltenia SA să plătească intimatului B.E.J. B. F. suma de 248 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța, analizând cu prioritate excepție perimării care are preeminență asupra oricăror alte excepții invocate în cauză a reținut că pricina a fost suspendată la data de 30.11.2011 potrivit art. 183 C.pr.civ. iar prin ordonanța din 06.06.2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc B. F. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 289 și art. 291 C.pen., disjungerea și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., față de numitele B. E. și D. L. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 289 și art. 291 C.pen.
Prin rezoluția din 29.05.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitele B. E. și D. L. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 289 și art. 291 C.pen. iar împotriva acestei rezoluți nu s-a formulat plângere conform art. 278 ind. 1 C.pr.pen.
Potrivit art. 248 C.pr.civ. „ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.pr.civ. perimarea se poate constata și din oficiu”
Constatând că de la data soluționrării cauzei penale prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art. 248 și următoarele C.pr.civ., a constatat perimată acțiunea.
În consecință, în baza art. 274 C.pr.civ., instanța a obligat contestatorul să plătească intimatului B. B. F. suma de 248 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, deoarece sancțiunea perimării se răsfrânge și asupra obligației suportării cheltuielilor de judecată în sensul că acestea vor fi suportate de către contestator, parte care a formulat cererea și care ulterior s-a perimat ( a se vedea V. M. C., G. B., T. C. B., D. procesual civil, ed. V 2011, pag. 311-321).
Împotriva sentinței a declarat recurs contestatoarea . SA, criticând sentința sub aspectul obligării contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată către intimați.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului se arată că aceste cheltuieli nu au fost dovedite, întrucât factura fiscală nu demonstrează primirea onorariului, ci cuprinde doar convenția părților, obligația de a fi plătit acest onorariu intervenind în urma acceptării la plată a documentului.
S-a susținut că acest document nu a fost semnat, deci nu a fost însușit și acceptat la plată.
O altă susținere a fost aceea că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 274 C.pr.civ., întrucât nu a avut loc o judecată asupra fondului pentru a se putea stabili partea căzută în prezenții.
Intimații B. B. F. și S. L. Minerul EMC Rovinari au depus concluzii scrise, solicitând respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, reține recursul ca fiind nefondat, soluția instanței de fond fiind temeinică și legală.
Reține instanța de recurs că în ceea ce privește capătul de cerere privitor la plata cheltuielilor de judecată, prima instanță a interpretat și a aplicat în cauză corect dispozițiile art. 274 și art. 248 alin 1 C.pr.civ.
Potrivit art. 248 C.pr.civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Perimarea este o sancțiune procesuală care se bazează pe o prezumție de desistare a părții la cererea dedusă judecății, prezumție ce rezultă din lăsarea îndelungată a cauzei în nelucrare, rezultând astfel cupla procesuală a titularului cererii deduse judecății.
Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut că sancțiunea perimării se răsfrânge și asupra obligației suportării cheltuielilor de judecată de către contestator, partea care este titulara demersului judiciar.
Ori în speță, din verificarea actelor de la dosar rezultă că începând cu 29.05.2012, dată la care cauza suspendării nu a mai subzistat, cercetările penale fiind încheiate, dosarul a stat în nelucrare, mai mult de un an, iar vina pentru rămânerea în nelucrare a cererii de chemare în judecată îi incumbă contestatorului, acesta având interesul soluționării cauzei și nu se poate reține incidența vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare.
De altfel, recurenta contestatoare nu a criticat sentința sub aspectul reținerii greșite a perimării, ci doar sub aspectul incidenței dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. dispoziții, potrivit cărora, partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată.
În speță, cheltuieli de judecată ocazionate de promovarea cererii, care ulterior a fost perimată, în raport de considerentele arătate anterior incumbau contestatoarei și în mod corect aceasta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimatul B. B. F., la dosarul cauzei existând dovezi privind plata onorariului de avocat, respectiv factura fiscală . nr. 1174/30.09.2013 și chitanța . nr. 488/30.09.2013 pentru suma de 248 lei, emise de Cabinet de avocat D. F..
În concluzie, tribunalul reține că intimatul B. B. F. era îndreptățit la toate cheltuielile de judecată făcute în fața instanței de fond, recurenta contestatoare fiind în culpă procesuală întrucât nu a stăruit în soluționarea cauzei, respectiv nu a făcut demersuri pentru repunerea cauzei pe rol. De menționat, că au existat mai multe termene de judecată înainte de suspendarea cauzei, termene la care apărătorul intimaților a fost prezent și a formulat apărări și întâmpinare, astfel că nu există nici o justificare pentru a nu li se acorda cheltuielile de judecată și de altfel, invocarea diminuării cheltuielilor de judecată efectuate în fața primei instanțe (respectiv aplicabilitatea dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ.) reprezintă un motiv de recurs invocat în afara termenului de declarare a căii de atac.
Concluzionând, reține tribunalul că în cauză nu este incident nici unul din cazurile de recurs prevăzute de art. 304 C.pr.civ. și în raport de dispozițiile art. 312 alin. 1 C.pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ. recurenta va fi obligată la plata către intimatul B. B. F. a 50 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul contestator . S.A. împotriva sentinței civile nr. 6863 din 08.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul creditor B. I., intimații S. L. Minerul Rovinari, B. B. F. și intimatul terțul poprit B. București.
Obligă recurenta la 50 lei cheltuieli de judecată în recurs față de intimatul B. B. F..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Noiembrie 2013, la Tribunalul Gorj.
Președinte, M. G. | Judecător, N. U. |
Grefier, Firuța Ș. |
red. M.G. / Tehnored. PL
Jud. fond. L.B.
2 ex./ 02.12.2013
OPINIE SEPARATĂ
Cu opinia separată a doamnei judecător N. V., de admitere a recursului și modificarea în parte a sentinței în sensul obligării contestatoarei la plata sumei de 150 lei cheltuieli de judecată către intimatul B. B. F. în loc de 248 lei.
Recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Motivul de recurs invocat de recurentă este cel reglementat de art. 304 alin.1 pct. 9 C.p.civ.1865, și anume aplicarea greșită a legii sau încălcarea ei. Ca și argumente ale acestui caz de nelegalitate, s-au invocat neaplicarea art. 274 C.p.civ.1865 în situația în care s-a perimat cererea de chemare în judecată, respectiv că în speță, cheltuielile de judecată au fost deja recuperate în cadrul executării silite, ceea ce ar însemna o nouă plată cu același titlu.
Instanța de control judiciar, dat fiind faptul că atunci când nu este reglementată și calea de atac a apelului se examinează cauza sub toate aspectele, în condițiile art. 3041 C.p.civ., va proceda în continuare la analizarea atât a motivului de nelegalitate invocat, dar și la o analiză a speței în raport de dispozițiile acestui din urmă text legal.
Potrivit art. 274 alin.1 C.p.civ., care reprezintă dreptul comun în materia cheltuielilor de judecată, „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
Nu poate fi primită susținerea recurentului în sensul că doar o pricină judecată în fond poate genera cheltuieli de judecată. Cu alte cuvinte, nu doar când se respinge acțiunea reclamantului pârâtul poate obține la cererea sa cheltuieli de judecată. Este suficient pentru stabilirea culpei procesuale și atitudinea pasivă a părții care a generat un proces civil, dar l-a lăsat în nelucrare, partea adversă efectuând anumite cheltuieli. Este și cazul în speță. Contestatorul a promovat contestația la executare, au fost acordate termene de judecată până la suspendarea procesului din vina inclusiv a acestuia, iar intimatul a angajat anumite cheltuieli neavând cum să anticipeze lipsa de diligență a contestatorului în susținerea propriei acțiuni civile.
Această soluție, așa cum arată și intimatul în întâmpinare, este consacrată în practica judecătorească și doctrina juridică.
Relativ la susținerea recurentului că factura fiscală nu dovedește decât o convenție de plată a cocontractanților, inclusiv în cadrul convenției de asistență juridică, instanța de control judiciar reține că de principiu această afirmație este corectă, însă în speță aceasta este însoțită de chitanța emisă în probarea plății efective a onorariului de avocat, încât s-a dovedit că obligația asumată prin contract a fost îndeplinită.
În ceea ce privește jurisprudența CEDO și a Tribunalului Gorj invocate de recurent, se reține că în speța de față situația de fapt este diferită. Astfel, dacă în dosarul în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 1653/2012 partea depusese doar factura fiscală cu titlu de dovadă a onorariului convenit de cocontractanți, motiv pentru care s-a apreciat de instanța judecătorească în sensul lipsei dovezii plății efective, a executării obligației de plată a unui onorariu, în cauza de față partea a demonstrat că a făcut o astfel de plată prin emiterea unei chitanțe aferentă facturii analizate. Or, o astfel de stare de fapt concordă și cu cele reținute de Curtea Europeană în hotărâri precum cea dată în cauza S. și P. contra României.
Pe cale de consecință, instanța de fond a apreciat corect asupra aplicării dispozițiilor art. 274 alin.1 C.p.civ. 1865, însă instanța de control judiciar constată că era necesar a se aprecia cuantumul onorariului de avocat prin prisma criteriilor reglementate de alineatul al treilea al aceluiași text legal.
Potrivit art.274 alin.3 C.p.civ. 1865, „judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților(…), ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.
Instanța de recurs constată că într-un număr mare de dosare având același obiect, mandatarul avocat al intimaților a depus întâmpinare cu același conținut, respectiv cerere de constatare a perimării cererii de chemare în judecată identică în toate cauzele, ceea ce subliniază că munca avocatului, de creație intelectuală, nu a fost una care a presupus un efort ridicat care să justifice același cuantum al onorariului în fiecare dosar. Mai mult, observă instanța de recurs că mandatarul avocat nici nu a indicat distinct numele unuia dintre intimați, anume pe cel al salariatului unității contestatoare, rezumându-se a face trimitere la contestația la executare( act procesual întocmit de partea adversă) pentru a fi identificat, lucru ce subliniază faptul că munca de creație a avocatului părții a avut loc o singură dată, fiind doar multiplicate actele procesuale întocmite ce au fost depuse în mai multe cauze.
Totodată, efectiv munca avocatului ales a constat în reprezentarea înaintea instanței și depunerea copiilor conforme de pe actele din dosarele de executare silită.
În aceste condiții, fără a interveni în convenția de asistență juridică, respectiv în executarea obligațiilor asumate reciproc, care convenție are la bază principiul autonomiei de voință a cocontractanților, instanța de judecată constată că partea căzută în pretenții nu poate fi obligată la întreaga sumă plătită de intimatul Biroul Executorului Judecătoresc B. F. cu titlu de onorariu avocat întrucât este prea mare în raport cu munca efectivă depusă de mandatarul avocat al părții potrivit celor mai sus arătate.
Nu poate fi reținută susținerea intimatului B. B. F. în sensul că un cuantum al cheltuielilor de judecată precum cel în speță este unul rezonabil, justificat inclusiv de faptul că este mai redus în comparație cu cheltuielile pe care le-ar fi efectuat dacă se apela la serviciile Poștei Române pentru depunerea copiilor actelor din dosarul execuțional, acest aspect neputând fi catalogat ca și criteriu de apreciere al unui onorariu de avocat, ce presupune o muncă de creație intelectuală de natură juridică.
Pe de altă parte, apărarea că prin aplicarea prevederilor art. 274 alin.3 C.p.civ.1865, evocate mai sus, s-ar ajunge la încălcarea dreptului la un proces echitabil, la încălcarea accesului la justiție, respectiv la discriminare, de asemenea, nu poate fi primită. Astfel, în procesul civil părțile sunt egale în fața legii, iar o hotărâre de respingere sau admitere poate aduce atingere intereselor unei părți, dat fiind raportul juridic de conflict dintre acestea care caracterizează un proces, cât timp judecătorul a spus corect dreptul obiectiv aplicabil. Or, deși de principiu afirmația că instanța de recurs nu se poate pronunța decât în limita cazurilor de nelegalitate invocate de recurent este adevărată, în speță este vorba despre un proces care nu presupune, în condițiile legii, și calea devolutivă a apelului, încât se înțelege rațiunea legiuitorului de a institui în recurs o posibilitate de a fi analizată cauza sub toate aspectele, conform prescripției art. 3041 C.p.civ. 1865. Mai mult, recurenta a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 C.p.civ. integral, deci și a alin.3, coroborat cu art. 304 alin.1 pct.9 C.p.civ. 1865. În aceste condiții, instanța de recurs analizează modul de aplicare a legii( în fapt, a art. 274 C.p.civ.) în mod exhaustiv, dispoziția alineatului al treilea al normei menționate subsumându-se cercetării motivului de nelegalitate. Neargumentarea recurentei a cazului de recurs și prin prisma acestui alineat nu contravine principiului nedepășirii limitelor învestirii. Așa cum s-a arătat, potrivit art. 3041 C.p.civ.1865, aplicabil în cauză, instanța de control judiciar examinează cauza sub toate aspectele. În fine, aplicarea art. 274 alin.3 C.p.civ. menționat nu presupune cererea părții, verificarea cuantumului unui onorariu fiind prerogativa instanței de judecată. Este și sensul jurisprudenței CEDO invocată chiar de către intimat. Instanța europeană însăși statuează că trebuie stabilit cuantumul cheltuielilor de judecată prin prisma necesității, efectivității și rezonabilității acestora.
Pe cale de consecință, făcând aplicarea art. 274 alin.3 C.p.civ. 1865, raportat la motivul de recurs invocat, dar și la art. 3041 C.p.civ., în temeiul art. 312 alin.1 C.p.civ.1865 s-ar impune admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței în sensul obligării contestatoarei la plata sumei de 150 lei cheltuieli de judecată către intimatul B. B. F., în loc de 248 lei.
Judecător,
V. N.
Red. NV/02.12.2013
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 2355/2013. Tribunalul GORJ | Fond funciar. Decizia nr. 1724/2013. Tribunalul GORJ → |
|---|
