Fond funciar. Sentința nr. 3542/2014. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 3542/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 11498/318/2013

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1355/2014

Ședința publică din 02 Decembrie 2014

Completul compus din:

Președinte V. N.

Judecător D. B.

Grefier E. C.

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelanta pârâtă Direcția S. Gorj împotriva sentinței civile nr. 3542/25 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații Săliște E., C. L. Tismana de Fond Funciar, C. Județeană Gorj de Fond Funciar, O. M., T. V..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata reclamantă Săliște E., lipsă fiind apelanta pârâtă Direcția S. Gorj și C. L. Tismana de Fond Funciar, C. Județeană Gorj de Fond Funciar, O. M., T. V..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-a luat o declarație intimatei reclamante Săliște E., după care nemaifiind alte cereri de formulat, s-a acordat cuvântul.

Intimata reclamantă Săliște E. a lăsat la apreciere soluția ce se va pronunța.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față.

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Târgu - J. sub nr._, petenta Săliște E. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele Direcția S. Gorj, C. L. Tismana de Fond Funciar și C. Județeană Gorj de Fond Funciar, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea Comisiei locale Tismana și Comisiei județene de fond funciar Gorj la punerea în posesie, trimiterea planului cadastral către OCPI, obligarea OCPI să o menționeze pe planul cadastral, trimiterea la C. județeană pentru a înmâna titlul de proprietate și trimiterea la ITSRU V..

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că formulează contestației împotriva HCJ nr. 6192/07.06.2013 ce a fost trimisă la C. locală sub nr. 936/31.01.2013 întrucât nu a fost chemată pentru invalidare sau pentru a-i fi înmânată.

La data de 26.09.2013, pârâta C. Județeană Gorj a depus la dosarul cauzei, prin serviciul Registratură, întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei și menținerea HCJ nr. 6192/07.06.2013 ca fiind temeinică și legală, arătând că în mod corect C. locală Tismana a înaintat Comisiei județene dosarul cu propune de invalidare întrucât nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 9 alin. 5 din Legea nr. 18/1991, art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000 și art. 11 și 61 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea in posesie a proprietarilor, aprobat prin HG nr. 890/2005, modificată și completată prin HG nr. 1120/2005.

La data de 07.10.2013, reclamanta a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea contestației așa cum a fost formulată în termen de 30 de zile, invocând excepția lipsei calității procesuale a RNP Romsilva – Direcția S. Gorj, iar pe fond, admiterea contestației.

Prin sentința civilă nr. 3542/25 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._, a fost admisă in parte acțiunea privind pe petenta Săliște E. cu domiciliul in Tismana, județul Gorj, în contradictoriu cu intimatele Direcția S. Gorj cu sediul in Târgu J., județul Gorj, C. L. Tismana De Fond Funciar cu sediul in Tismana, județul Gorj și C. Județeană Gorj De Fond Funciar cu sediul in Târgu J., județul Gorj, având ca obiect fond funciar.

Au fost admise cererile de intervenție formulate de O. M. cu domiciliul in Topești, Tismana, județul Gorj și T. V. cu domiciliul in comuna Pocruia, ..

A fost anulată HCJ nr. 6192/07.06.2013 art. 1 și s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de_ mp pe vechiul amplasament, iar pentru suprafața de 4759 mp pe alt amplasament stabilit de comun acord cu C. locală, in indiviziune pentru reclamantă și intervenienți.

S-a respins capătul de cerere privind înmânarea titlului de proprietate ca prematur formulată.

Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că reclamanta și intervenienții sunt moștenitorii lui T. A. și prin cererea nr. 490/31.10.2005, T. A. a formulat cerere de reconstituire pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru teren forestier, cerere in care au fost menționați și cei doi intervenienți ca fiind frați cu autoarea reclamantei.

Că, prin HCJ nr. 6192/07.06.2013 s-a aprobat propunerea Comisiei locale Tismana privind invalidarea dreptului de proprietate pentru suprafața de 3,05 ha, teren cu vegetație forestieră solicitat de autoarea reclamantei, T. A. și împotriva acestei hotărâri a formulat plângere petenta Săliște E. și cerere de intervenție în interes propriu de către F. N. și O. M..

Din depozițiile martorilor audiați s-a reținut că autorii reclamantei au avut in proprietate terenuri forestiere in punctele Vîrtopele, Părincriș, Merișoru, Valera Pocruii, C., Tehomir, terenurile in litigiu, fiind vecine cu terenurile proprietatea martorilor audiați, iar prin raportul de expertiză efectuat în cauză au fost identificare terenurile solicitate de reclamantă și intervenienți, în raport de depozițiile martorilor audiați și actele de proprietate depuse la dosarul cauzei, concluzionându-se că suprafața de_ mp este liberă,iar pentru diferența de 4759 mp au fost emise acte de proprietate altor persoane.

Referitor la cererile de intervenție, s-a reținut că sunt întemeiate, deoarece in cererea formulată autoarea reclamantei a precizat că terenurile solicitate sunt proprietatea sa, a lui T. V. și T. A. (mama intervenientei O. M.), astfel că in cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 57 Cod procedură civilă privind cererea de intervenție, intervenienții fiind persoane îndreptățite la reconstituire împreună cu reclamanta.

Cu privire la capătul de cerere având ca obiect eliberare titlul de proprietate, s-a reținut că este prematur formulat, având in vedere că titlul de proprietate reprezintă actul final al procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate, astfel ca acesta va fi întocmit după ce C. locală va efectua punerea in posesie, va întocmi și înainta documentația către C. Județeană.

Împotriva sentinței a declarat apel intimata RNP Romsilva Direcția S. Gorj, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

A susținut că plângerea împotriva HCJ a fost tardiv formulată, iar martorii nu au făcut dovada cu acte că sunt proprietari pe terenul vecin cu al reclamantului și raportat la vârsta acestora, nu aveau cum să cunoască dacă autorii reclamantului au deținut terenuri cu vegetație forestieră anterior naționalizării.

Că expertiza efectuată în cauză nu reprezintă act de proprietate iar prin sentința apelată a fost reconstituit dreptul de proprietate petentei și intervenienților pentru o suprafață mai mare decât cea solicitată, fără a se depune la dosar BAP-ul autorului din anul 1948.

Verificând actele și lucrările dosarului în raport de criticile aduse sentinței tribunalul constată că apelul declarat în cauză este întemeiat și în baza art. 480 c.pr.civ. se va admite ca atare, se va schimba sentința în sensul că se va dispune reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 3,05 ha în loc de 4,3790 ha pe vechiul amplasament, urmând a fi menținute restul dispozițiilor sentinței referitoare la admiterea în parte a acțiunii, admiterea cererilor de intervenție formulate de O. M., anularea HCJ 6192/7 iunie 2013 articolul 1, și respingerea capătului de cerere privind înmânarea titlului de proprietate ca prematur formulată, pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 6 alin. 1 din Legea 1/2000 în lipsă de acte doveditoare proba cu martori este suficientă în reconstituirea dreptului de proprietate când aceasta se face pe vechiul amplasament și când martorii ce le recunosc sunt proprietari vecini pe toate laturile terenurilor pentru care se solicită reconstituirea.

Prin cererea formulată în baza legii 247/2005 de autoarea petentei și intervenienților T. A., înregistrată sub nr. 490/31 0ct. 2005 a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile cu vegetație forestieră ce au aparținut autorilor săi T. V. și A. iar prin HCJ 6192/7 iunie 2013 aceasta a fost invalidată cu suprafața de 3,05 ha .

În cursul cercetării judecătorești nu s-a făcut dovada comunicării către petentă și intervenienți a HCJ nr. 6192/7 iunie 2013 prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, astfel încât motivul de apel invocat de către apelantă în ceea ce privește tardivitatea formulării plângerii este nefondat.

La fila 119 din dosar se află BAP-ul din 1948 al autoarei T. A. din care rezultă că aceasta figurează înscrisă în registrul agricol din perioada 1948-1950 cu suprafața de 0,25 ha teren cu vegetație forestieră, precum și actul de vânzare din 22.11.1927 și actul de vânzare din 15 iunie 1913, fiind audiați martorii F. A., Cotan G., I. I., F. E. .

Prin raportul de expertiză efectuat în cauză au fost identificate terenurile în litigiu în raport de actele de proprietate depuse la dosar și depozițiile martorilor audiați, concluzionându-se că suprafața totală a acestora este de_ mp din acre suprafața de_ mp este liberă pe vechiul amplasament.

Deși prin HCJ nr. HCJ nr. 6192/7 iunie 2013 petenta a fost invalidată cu suprafața de 3,05 ha teren cu vegetație forestieră ca reprezentând suprafața solicitată prin cererea nr.490/2005, în mod greșit prin sentința apelată petentei și intervenienților în calitate de moștenitori ai autoarei T. A. le-a fost reconstituit dreptul de proprietate în indiviziune pentru o suprafață mult mai mare și respectiv pentru suprafața de_ mp, din care pentru_ mp pe vechiul amplasament ,iar pentru suprafața de 4759 mp pe un alt amplasament, motiv pentru care apelul declarat se va admite și se va schimba sentința în sensul că se va dispune reconstituirea dreptului de proprietate în indiviziune petentei și intervenienților numai pentru suprafața de 3,05 ha teren cu vegetație forestieră pe vechiul amplasament și se vor menține restul dispozițiilor sentinței referitoare la admiterea în parte a acțiunii, admiterea cererilor de intervenție formulate de O. M., anularea HCJ 6192/7 iunie 2013 articolul 1, și respingerea capătului de cerere privind înmânarea titlului de proprietate ca prematur formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de apelanta pârâtă Direcția S. Gorj, cu sediul in Târgu J., județul Gorj, împotriva sentinței civile nr. 3542/25 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații Săliște E., domiciliată în Tismana ,județul Gorj, C. L. Tismana de Fond Funciar, C. Județeană Gorj de Fond Funciar, O. M., cu domiciliul in Topești, Tismana, județul Gorj și T. V. cu domiciliul in comuna Pocruia, ..

Schimbă sentința în sensul că reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafața de 3,05 ha în loc de 4,3790 ha pe vechiul amplasament.

Menține restul dispozițiilor sentinței civile.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 02 Decembrie 2014 la Tribunalul Gorj.

Președinte,

V. N.

Judecător,

D. B.

Grefier,

E. C.

Red. VN

j.f. C. P.

ex. 9

SL . 9 Decembrie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 3542/2014. Tribunalul GORJ