Cereri. Decizia nr. 325/2013. Tribunalul HARGHITA

Decizia nr. 325/2013 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 02-04-2013 în dosarul nr. 1078/234/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL HARGHITA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.325/R

Ședința publică de la 02 Aprilie 2013

Completul compus din:

Judecător: M. I. - Președinte

Judecător: S. E.

Judecător: S. C.

Grefier: G. N. V.

Pe rol pronunțarea deciziei civile în recursul declarat de recurentul L. I., împotriva sentinței civile nr.269 din data de 13.03.2012, pronunțată de Judecătoria G., în contradictoriu cu intimatele P. comunei Joseni și C. Județeană Harghita, având ca obiect contestație în anulare.

În lipsa părților.

Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 26 martie 2013, mersul dezbaterilor și susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

INSTANȚA,

deliberând în camera de consiliu, conform prevederilor art. 256 alin. (1) Cod pr civilã, constatã urmãtoarele:

Prin Sentința civilă nr. 269/2012 pronunțată de Judecătoria G. în Dosarul nr._ s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei G. în ceea ce privește contestația în anulare împotriva Deciziei civile nr.290/R din 06.04.2011 a Tribunalului Harghita, pronunțată în dosarul nr._, s-a dispus disjungerea capătului de cerere privind contestația în anulare împotriva Deciziei civile nr.290/R din 06.04.2011 și în consecință s-a declinat competența în favoarea Tribunalului Harghita.

Contestația în anulare, formulată de L. I., cu reședința în ., Jud. Harghita, împotriva Sentinței civile nr.950/05.10.2010 a Judecătoriei G., pronunțată în dosarul nr._ s-a respins ca neîntemeiată.

In recurs, în Dosarul nr._, în data de 04.12.2012, Tribunalul Harghita a dispus formarea Dosarulului nr._ pentru soluționarea contestației în anulare formulată împotriva Deciziei civile nr.290/R din 06.04.2011 a Tribunalului Harghita, pronunțată în dosarul nr._ .

In Dosarul nr._ (prezentul dosar) s-a soluționat recursul împotriva Sentinței civile nr. 269/2012 pronunțată de Judecătoria G. în Dosarul nr._ prin care s-a respins ca neîntemeiată, contestația în anulare, împotriva Sentinței civile nr.950/05.10.2010 a Judecătoriei G., pronunțată în dosarul nr._ .

Prima instanță a respins contestația în anulare formulată împotriva Sentinței civile nr. 950 din 05.10.2010, pronunțată de Judecătoria G., reținând că această sentință a fost atacată cu recurs, iar potrivit art.317 din Codul procedură civilă, prin contestație în anulare pot fi atacate numai hotărârile irevocabile.

Contestatorul, prin recursul formulat a invocat aspecte referitoare la fondul cauzei în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 950 din 05.10.2010 și Decizia civile nr.290/R din 06.04.2011, arătând că Aved L., căsătorită Bartos, nu a renunțat la cetățenia română așa cum s-a reținut în cele două hotărâri judecătorești.

Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și ținând cont și de prevederile art. 304 indice 1 Cod pr civila, instanța de recurs constată urmatoarele:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, admisibilă numai în condițiile și în cazurile limitativ și expres enumerate de lege.

Contestatia în anulare întemeiată pe prevederile art. 317 Cod pr civila (contestația în anulare obișnuită), vizează hotărârile irevocabile și poate fi introdusă în situțiile în care procedura de citare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit legii și când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Pentru a fi admisibilă, în afara cerinței ca hotărârea să fie irevocabilă, se mai impune ca motivele contestației în anulare obișnuite să nu fi putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.

Contestația în anulare obișnuită va fi primită pentru motivele indicate, și în cazul în care aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța de recurs le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt, sau recursul a fost respins fără să fie judecat pe fond.

Contestatia în anulare întemeiată pe prevederile art. 318 Cod pr civila (contestația în anulare specială) poate fi introdusă pentru următoarele motive: când dezlegarea dată prin hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța de recurs a respins recursul sau l-a admis în parte, însă a omis să cerceteze vreunul din motivele de nelegalitate pe care le-ați invocat.

În cazul ambelor motive de contestație în anulare specială, trebuie să fie vorba de hotărâri judecătorești pronunțate în recurs.

In speță, așa cum a reținut și prima instanță, referitor la Sentința civilă nr. 950 din 05.10.2010, pronunțată de Judecătoria G., nu sunt îndeplinite cerințele de admisibiliate, expres mențioanate mai sus.

De altfel, din analiza contestației rezultă că s-a contestat soluția instanței pe motiv că nu s-a interpretat corect situația de fapt și că instanțele nu au ținut cont de art. 5 alin 2 din Constituția României.

Față de cele expuse mai sus, având în vedere prevederile art. 312 Cod pr civila si reținându-se că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală se respinge recursul împotriva Sentinței civile nr. 269/2012 pronunțată de Judecătoria G. în Dosarul nr._ .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de recurentul L. I., cu reședința în ., Jud. Harghita, împotriva Sentinței civile nr. 269/2012 pronunțată de Judecătoria G. în Dosarul nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 02.04.2013.

PreședinteJudecătorJudecător

M. I. S. E. S. C.

Grefier

G. N. V.

Red..

Primit: 25.04.2013

Tehnored.id/ 26.04.2013

Ex.2/G.V.

Jud.fond: P. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Decizia nr. 325/2013. Tribunalul HARGHITA