Pretenţii. Hotărâre din 19-11-2013, Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 6409/312/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA-SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1282/R
Ședința din data de 19 noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – D. C. T.
JUDECĂTOR – C. G.
JUDECĂTOR – T. I.
GREFIER – N. G.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenții pârâți A. N. și A. O., împotriva sentinței civile nr. 1965/01.08.2013 pronunțată de Judecătoria Slobozia, în contradictoriu cu intimata reclamantă R. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții pârâți asistați de avocat S. M. și intimata reclamantă reprezentată de avocat R. Vignoli, cu delegații la dosarul cauzei.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că intimata a depus întâmpinare și faptul că nu a fost depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Tribunalul înmânează apărătorului recurenților o copie de pe întâmpinarea depusă de intimata pârâtă.
Avocat S. M., pentru recurenți, depune dovada achitării taxei judiciare de timbru. Nu are alte cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat.
Avocat R. Vignoli, pentru intimată arată că nu are alte cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat.
Tribunalul ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul recurenților pârâți, având cuvântul, arată că și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, însă consideră că acest recurs ar fi trebuit privit și din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, cu referire la contractul de împrumut întocmit la biroul unui avocat, care este un înscris sub semnătură privată. Instanța de fond trebuia să se aplece mai mult cu privire la natura acestui contract de împrumut, să vadă dacă era un contract de împrumut tip sau acesta de fapt ascundea o altă operațiunea intervenită între părți, nefiind vorba niciodată despre un împrumut între fiică și cei doi recurenți, părinții acesteia, ci despre o vânzare a unei societăți comerciale de la fiică la cei doi părinți. În baza înțelegerii între cele două părți, recurenții s-au obligat să plătească o anumită sumă de bani pentru această societate, care avea un anumit fond de marfă, derula activități și nu au făcut nici un inventar, sau alte lucruri care să ducă la concluzia că această societate ar merita cumpărarea.
De asemenea, apărătorul recurenților precizează că a solicitat instanței de fond să cheme la interogatoriu reclamanta, cerere admisă, dar reclamantei nu i-a fost luat nici un interogatoriu, pentru a se lămuri conținutul contractului de împrumut și pentru a se vedea care a fost înțelegerea reală între părți. Niciodată suma de 50.000 lei plătită în contract nu a fost primită de recurenți, ceea ce au primit a fost această societate – . la urmă s-a dovedit a fi falimentară. Părinții reclamantei s-au învoit să plătească o sumă de bani și să preia datoriile societății care avea datorii la fisc de aproape 10.000 șei, dar și datorii cu plata chiriei.
Critica recurenților este, în principal, că instanța de fond nu a dorit să vadă dincolo de conținutul strict formal al contractului de împrumut. Art. 129 al. 5 Cod procedură civilă obliga instanța să afle adevărul și să administreze de la sine orice probă ar fi considerat util să stabilească relațiile reale dintre părți, motivat de faptul că în decembrie 2009 s-a întocmit contractul și tot atunci au avut loc și actele de cesiune cu privire la societate, acesta fiind primul semn că ceea ce susțineau pârâții era adevărat.
Recurenții au arătat în fața instanței de fond că nu au primit niciodată suma de bani, fiind totuși un act sub semnătură privată, nu un act autentic. Dacă ar fi fost un act autentic și în cuprinsul său se spunea că s-a înmânat suma de bani, iar cei care au luat împrumutul au primit suma, era greu de întors ceea ce scria în act. Dar a fost scrisă într-adevăr această frază cu privire la suma de bani, însă fiind un act sub semnătură privată, partea adversă ar fi trebuit să și dovedească că a dat suma de bani. Nu există nici o dovadă că s-a remis suma de 50.000 lei.
Apărătorul recurenților arată că a fost audiată martora trecută în contractul de împrumut, însă aceasta nu a știut să spună dacă s-a remis vreo sumă de bani cu acea ocazie, apărătorul recurentei fiind cel care a întocmit și contractul de împrumut.
În concluzie, solicită admiterea recursului în sensul celor solicitate, pentru că, pe de o parte, nu s-a făcut dovada remiterii sumei de 50.000 lei, iar pe de altă parte actul în sine, de fapt, reprezintă o altă înțelegere care vizează vânzarea-cumpărarea a unei societăți comerciale, care aceea a fost, de fapt, convenția reală între părți, cu cheltuieli de judecată, legate de taxa judiciară de timbru.
Apărătorul intimatei reclamante, având cuvântul, arată că apărătorul recurenților a motivat oral recursul la acest termen pe alte motive decât cele din cererea de recurs și solicită să se constate că acestea sunt tardiv formulate având în vedere dispozițiile prevăzute de art. 303 Cod procedură civilă care explică foarte clar că cererea de recurs se motivează înăuntrul termenului de recurs.
Se susține că instanța de fond nu a aplicat în mod corespunzător dispozițiile art. 129 Cod procedură civilă, ori, apărătorul recurenților afirmă că instanța era obligată când textul de lege spune că instanța poate administra din oficiu alte probe, deci nu există o prevedere legală care să oblige instanța să administreze probe. Instanța de fond a îngăduit recurenților să administreze proba cu martori, să depună sub formă de înscrisuri o eventuală întâmpinare, deși la termenul când părțile au venit fără apărătorul, instanța i-a întrebat dacă doresc să-și angajeze apărătorul, le-a acordat un termen în acest sens, la al doilea termen au venit fără apărător ales și au propus probe fără să se depună întâmpinare în termen. Prin urmare, în mod corect, procedural, instanța de fond a decăzut părțile din dreptul de a mai propune probe.
Deci, nu se pot face apărări cu privire la un capăt de cerere care nu a fost formulat. Se susține de către recurenți că a fost încuviințată proba interogatoriului, ori nu acesta nu a fost încuviințat, ci doar o prezență obligatorie în temeiul art. 131 Cod procedură civilă, în care judecătorul are posibilitatea să cheme părțile să se înfățișeze personal. În acest sens, judecătorul de la fond a chemat părțile la o eventuală înțelegere, însă era evident că nu existau șansele unei înțelegeri atâta timp cât nu erau restituiți banii și reclamanta a fost nevoită să cheltuiască și mai mult (avocat, taxă timbru etc.) pentru a-și obține dreptatea în justiție.
De asemenea, instanța a fost investită cu soluționarea unui capăt de cerere privind pretenții care au la bază contractul de împrumut, nu a fost contestată semnătura, ci dimpotrivă, din răspunsurile de la interogatoriu a rezultat că s-a și achitat o parte din împrumut și în mod corect instanța de fond a obligat recurenții la diferența de plată.
În concluzie, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Dezbaterile declarându-se încheiate cauza a rămas în pronunțare.
După deliberare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1965/01.08.2013, pronunțată de Judecătoria Slobozia a fost admisă cererea formulată de reclamanta R. M. în contradictoriu cu pârâții A. N. și A. O..
A obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 32.900 lei reprezentând împrumut nerestituit, precum și dobânda legală aferentă debitului calculată de la data introducerii cererii, respectiv 20.11.2012 și până la data stingerii creanței.
A obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 2.932 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând taxă timbru și onorariu de avocat .
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut, pe baza înscrisurilor aflate la dosar, că între părți a fost încheiat la data de 04.12.2009, contractul de împrumut atestat sub nr. 098 de av. D. P., în care se consemnează că R. M. dă cu titlu de împrumut numiților A. N. și A. O., suma de 50.000 lei, în condițiile art. 1576 și urm. din vechiul cod civil, împrumutul urmând a fi restituit în termen de 3 ani, câte 1.400 lei la fiecare 15 ale lunii (36 rate).
Tot din analiza conținutului contractului de împrumut, instanța de fond a constatat că pârâții au primit de la reclamantă, la data semnării, suma de 50.000 lei și că s-au obligat să restituie suma în 36 rate lunare.
A mai reținut prima instanță, pe baza susținerilor reclamantei, că din împrumut pârâții nu au restituit decât suma de 17.00o lei, rămânând neachitat un rest de 32.900 lei.
A înlăturat declarația dată de martorul D. T., ascultat la cererea părților, cu motivarea că aceasta este infirmată de înscrisul existent la dosar care se coroborează cu declarația martorului H. T. și celelalte înscrisuri depuse la dosarul cauzei și aceasta în condițiile în care pârâții nu au depus întâmpinare sau cerere reconvențională prin care să fi solicitat eventual constatarea nulității convenției încheiate între părți.
A mai reținut instanța fondului că, potrivit regulilor aplicabile în materia răspunderii civile contractuale în cazul obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că mai întâi creditorul trebuie să dovedească existența creanței, după care neexecutarea se prezumă cât timp debitorul nu dovedește executarea.
A concluzionat prima instanță că prin probatoriul administrat în cauză, reclamanta a reușit să dovedească temeinicia susținerilor sale si existenta debitului principal, în timp ce parații nu au dovedit îndeplinirea obligației de restituire a sumei împrumutate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen, motivat, recurenții pârâți A. N. și A. O., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, după ce recunosc că nu au formulat întâmpinare sau cerere reconvențională, recurenții apreciază că soluția dată în cauză este injustă și inechitabilă și aceasta pentru că judecătorul cauzei nu a dorit să afle adevărul și să aprofundeze împrejurările încheierii actului de împrumut din data de 04.12.2009.
Susțin că, pentru aflarea adevărului, instanța de fond, deși a avut ocazia (reclamanta a fost prezentă la judecată), nu a administrat din oficiu proba cu interogatoriu luat acesteia.
În aceeași idee, se susține că instanța de fond a înlăturat în mod nejustificat de la pronunțarea hotărârii declarația martorului propus de reclamanți.
Și în fine, sentința mai este criticată pentru faptul că instanța de fond nu a analizat critica privind momentul introducerii acțiunii în raport de scadența așa-zisului împrumut și că nici nu a soluționat corect problema punerii în întârziere.
Sunt dezvoltate aceste motive de recurs și se solicită modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată.
În drept, cererea de recurs este întemeiată pe dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă.
În dovedire se solicită proba cu înscrisuri și interogatoriul intimatei reclamante.
Legal citată, intimata reclamantă R. M., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind vădit nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de fond.
În opinia acesteia judecarea cauzei în fața instanței de fond s-a făcut nu numai cu respectarea dispozițiilor din codul de procedură civilă, dar s-a procedat la audierea unui martor propus de recurenții pârâți deși aceștia nu au depus întâmpinare sau cerere reconvențională, prin care să solicite constatarea nulității actului de împrumut.
Se apreciază de către intimată că, în condițiile mai sus arătate, prima instanță nu a avut posibilitatea legală să facă cercetări sub aspectele invocate de recurenți și nici intimata să-și facă apărările corespunzătoare.
Tribunalul, examinând sentința atacată cu recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate cum și din oficiu, conform art. 3041 Cod procedură civilă și cu luarea în considerare a dispozițiilor legale incidente constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerațiuni.
Probele dosarului, judicios analizate de prima instanță, dovedesc și în opinia acestui tribunal, că între părți, la data de 04.12.2009, a fost încheiat un contract de împrumut în sensul că reclamanta R. M. a dat cu împrumut soților A. N. și O. suma de 50.000 lei.
Prin același înscris, pârâții s-au obligat să restituie împrumutul în 36 rate lunare, defalcate pe parcursul a 3 ani.
Același înscris mai dovedește că suma de bani a fost primită de împrumutați la data semnării actului.
La rândul lor, recurenții pârâți, în lipsa întâmpinării sau a cererii reconvenționale, nu au putut pune în discuție validitatea înscrisului mai sus arătat și nici nu au făcut probe că au restituit integral împrumutul așa cum s-au obligat.
În aceste circumstanțe instanța de control judiciar privește ca nefondată critica formulată de recurenți privind lipsa de rol activ de care ar fi dat dovadă instanța de fond și aceasta în condițiile în care în cauză s-a făcut aplicarea cu obiectivitate a dispozițiilor art. 129 Cod procedură civilă.
În opinia tribunalului recurenții sunt datori să recunoască că dacă judecata cauzei nu s-a desfășurat în sensul dorit de ei (nu s-a adâncit probatoriul în sensul aflării cauzei care ar fi stat în spatele încheierii contractului de împrumut) acest lucru li se datorează în întregime pentru că nimic nu i-a împiedicat să respecte dispozițiile art. 129, alin. 1 Cod procedură civilă.
De asemenea, instanța reamintește recurenților dispozițiile art. 129 alin. 51 Cod procedură civilă potrivit cu care părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.
Neîntemeiată apare în opinia acestei instanțe și critica referitoare la prematuritatea cererii de chemare în judecată și aceasta pentru că instanța de fond s-a pronunțat asupra acestei critici și care a primit o soluționare legală și temeinică.
Și, în fine, pentru că ultimul motiv de recurs nu a mai fost susținut și oral, acesta nu va mai fi analizat de către instanța de control judiciar.
Concluzionând, tribunalul apreciază că administrarea probelor în fața primei instanțe s-a făcut cu respectarea dispozițiilor procesual-civile și a drepturilor procesuale ale părților, așa cum au înțeles acestea să le exercite.
Apoi, tribunalul apreciază că instanța de fond a dat o corectă interpretare probelor administrate în condițiile arătate mai sus și a făcut o corectă aplicare în cauză a dispozițiilor legale incidente.
Pentru toate acestea se apreciază că prin admiterea cererii așa cum a fost formulată de reclamanta R. M., instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică.
Sunt considerațiuni pentru care recursul declarat de recurenții pârâți A. N. și A. O. urmează a fi respins ca nefondat.
La cerere va obliga recurenții către intimată la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Văzând și dispozițiile art. 377, alin. 2, pct. 4 Cod procedură civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.312 Cod procedură civilă respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții pârâți A. N. și A. O., ambii domiciliați în loc. Căzănești, ., jud. Ialomița, împotriva sentinței civile nr. 1965/01.08.2013 pronunțată de Judecătoria Slobozia.
Obligă recurenții pârâți către intimata reclamantă la plata sumei de 1.000 lei despăgubiri civile reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, D. C. T. C. G. T. I.
Grefier,
N. G.
Red.G.C.
Tehnored.N.G.
02 ex/09.12.2013
Jud.fond N.Ș.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 831/2013.... → |
|---|
