Contestaţie la executare. Decizia nr. 386/2015. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 386/2015 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 918/740/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA – SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 386 A
Ședința publică din data de 14 mai 2015
Completul constituit din:
Președinte - I. M. R.
Judecător – M. L. I.
Grefier – N. G.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanta ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ A CASELOR DE CULTURĂ DIN ROMÂNIA împotriva sentinței civile nr. 2817 din 24.09.2014 a Judecătoriei A. în contradictoriu intimatul I. V., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat N. C. pentru apelantă, lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care arată că pricina este la primul termen de judecată în apel, după care.
Apărătorul apelantei depune delegație și solicită în susținerea apelului proba cu înscrisuri depuse la dosar ce reprezintă declarațiile de plată pe care trebuia să le completeze și să le înainteze d-l I. V., un proces verbal încheiat cu acesta din care rezultă că a pierdut arhiva pentru jumătate din această perioadă, publicarea la monitorul oficial că nu mai există această arhiva în temeiul căreia se puteau face aceste plăți de către apelantă.
Tribunalul admite proba cu înscrisuri solicitată de apelantă și ia act că aceste au fost depuse la dosarul cauzei.
Apărătorul apelantei arată că nu mai are alte cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat.
Tribunalul ia act și, considerându-se lămurit, constată încheiată cercetarea judecătorească, cauza în stare de judecată și, în conformitate cu dispozițiile art. 392 Cod procedură civilă, acordă cuvântul în susținerea motivelor de apel.
Apărătorul apelantei solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și schimbarea în tot a sentinței pronunțate de instanța de fond în sensul admiterii contestației la executare și a desființării tuturor formelor de executare silită. Între părți a intervenit la data de 08 mai 2012 o convenție numită „proces verbal” care nu a fost contestată de nici una dintre părți, potrivit căreia în temeiul titlului executoriu prin care a fost pus în executare sentința civilă a Tribunalului Teleorman în aprilie 2012, intimatul a înțeles să renunțe la drepturile salariale pentru perioada iunie 2010 – iunie 2011 pentru ca apelanta să vireze în contul Casei de Cultură T. M. banii necesari plății contribuțiilor către bugetul consolidat al statului, așa cum a făcut dovada că se făcea în mod obișnuit prin sprijin financiar acordat filialei care are personalitate juridică. Deși apelanta a fost în imposibilitate de a plăti aceste contribuții în sensul de a susține financiar Casa de Cultură T. M. din vina exclusivă a intimatului, care a fost director și a pierdut arhiva și nu s-a putut face reconstituirea corectă a acestora, acesta a înțeles să execute silit această sumă și nu a ținut cont de acest proces verbal. De vreme ce a înțeles să renunțe la drepturile respective nu mai putea să fie pornită executarea silită, pentru că potrivit art. 702 Cod de procedură civilă orice formă de executare încetează atunci când creditorul renunță la drepturile sale, apreciază că nu putea să fie pornită executarea silită atâta timp cât exista acest proces verbal care nu a fost însă depus nici la instanță și nici la executorul judecătoresc. De aceea, dacă intimatul ar fi avut pretenții și dorea anularea procesului verbal sau rezilierea acelei convenții potrivit căreia intimatul renunța la drepturile care i s-ar fi cuvenit prin sentința civilă și apelanta trebuia să-și plătească obligații, atunci avea calea anulării acelui proces verbal. Dar să investească cu formulă executorie și să înceapă executarea silită a unei sentințe în condițiile în care renunțase de bună voie la aceste drepturi, apreciază că încalcă dispozițiile art. 702 Cod de procedură civilă. Apelanta este o persoană juridică care are în subordine 52 filiale cu personalitate juridică, prin care se află și Casa de Cultură T. M. al cărui director a fost intimatul care nu a plătit aceste drepturi salariale și s-a ajuns în situația în care apelanta, ca for tutelar, să fie obligată să suporte probabil în solidar, deși instanța nu s-a pronunțat, cu Casa de Cultură T. M.. Deși în continuare salariat la Casa de Cultură T. M., pentru că s-a angajat ulterior, intimatul a înțeles să execute silit apelanta, pentru că aceasta este solvabilă, pe când Casa de Cultură T. M. nu este solvabilă.
În cazul admiterii apelului, solicită obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată constând în taxele judiciare de timbru pe care le-a plătit apelanta la contestația la executare, la apelul formulat și onorariul avut la instanța de fond.
Cu privire la reținerea instanței de fond că acel proces verbal ar fi fost o renunțare condiționată, arată că nu a fost o renunțare condiționată, ci una totală. Apelanta făcut dovada că acorda sprijin financiar, nici nu poate face plata directă, nu are calitate prin care să poată plăti aceste contribuții în mod direct. De aceea de fiecare dată, Casa de Cultură T. M. solicita în scris, apelanta făcea viramente, prin sprijin financiar pentru plata salariilor sau pentru plata contribuțiilor. Nu avea cum, atâta timp cât Casa de Cultură T. M. nu a făcut acest lucru și arată că nu a fost condiționată renunțarea, ci a fost o renunțare foarte clară, pentru că știa în ce condiții s-a derulat procesul și că nu apelanta era cea care trebuia să plătească, ci Casa de Cultură T. M. al cărui director fusese intimatul.
Tribunalul în conformitate cu prevederile art.394 Cod procedură civilă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Deliberând cu privire la apelul civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 26.02.2014 sub nr._, contestatoarea ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ A CASELOR DE CULTURĂ DIN ROMÂNIA a formulat, în contradictoriu cu intimatul I. V., contestație la executare prin care a solicitat anularea procedurii de executare silită ce face obiectul dosarului de executare nr. 5/2014, pe cale de consecință, anularea tuturor actelor de executare efectuate.
În motivare arată că prin sentința civilă nr. 948/25.04.2012 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Teleorman a fost obligată la plata unei sume, cu titlu de drepturi salariale.
Mai arată contestatoarea că intimatul I. V. a semnat la data de 08.05.2012 o tranzacție prin care a renunțat la creanța stabilită prin titlul executoriu.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 711 și urm. Noul Cod de procedură civilă.
În dovedire, contestatoarea a depus la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: înștiințare privind măsura popririi, încheierea civilă nr. 95/29.01.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, încheierea din 04.02.2014 a B. Z. G. S., sentința nr. 948/25.04.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, proces verbal de conciliere.
Intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. S-a motivat că deși ANCCR nu și-a respectat până în prezent angajamentul asumat prin procesul verbal de conciliere nr. 195/08.05.2012 și prin încheierea nr. 5/2014 din 28.02.2014 a încetat executarea silită la cererea creditorului I. V..
Prin sentința civilă nr. 2871 din 24.09.2014 pronunțată de Judecătoria A. s-a respins ca nefondată contestația la executare formulată de contestatoarea Asociația Națională a Caselor de Cultură din România împotriva formelor de executare din dosarul nr. 5/2014 pe rol la B. Z. G. S., precum și a încheierii de încuviințare a executării silite.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că intimatul I. V. a fost angajat al contestatoarei Asociația Națională a Caselor de Cultură din România, între părți au avut loc o . litigii, unul din ele finalizat prin hotărârea ce constituie titlu executoriu în prezenta cauză, respectiv sentința civilă nr.948/25.04.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman.
Intimatul a semnat un înscris sub semnătură privată intitulat „proces verbal de conciliere” prin care renunța la drepturile salariale aferente perioadei 01.07.2008 – 30.06.2011, corelativ cu asumarea de către contestatoare a obligației de a achita_ lei, către bugetul consolidat al statului reprezentând obligații fiscale aferente drepturilor salariale rezultate din contractul individual de muncă nr. 7605/03.07.2008, pentru perioada 01.07.2008 – 30.06.2011, precum și la plata accesoriilor (majorări de întârziere, dobânzi, penalități) la zi.
Ulterior, s-a adresat unui executor judecătoresc pentru executarea silită a aceleiași hotărâri, deoarece contestatoarea Asociația Națională a Caselor de Cultură din România nu și-a onorat obligațiile asumate prin același înscris, contestatoarea formulând cererea fundamentându-se, în principal, tocmai pe acel înscris.
Instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 711 alin. 1 Cod procedură civilă, împotriva executării silite cei interesați sau ale căror interese au fost vătămate pot face contestație la executare.
Din probele dosarului rezultă că executarea silită contestată are la bază o hotărâre judecătorească, aceasta constituie titlu executoriu, iar contestatoarea nu face dovada că debitul conținut de titlul executoriu s-ar fi stins printr-o modalitate prevăzută de lege. Pretinsa renunțare la drepturile salariale ce fac obiectul titlului executoriu nu operează pur și simpli, ci, potrivit modului de redactare al convenției părților este corelativă, condiționată de îndeplinirea celeilalte obligații asumate de către contestatoare.
Potrivit unui principiu elementar de drept, convențiile se respectă cu bună credință. Contestatoarea solicită ca intimatul să nu primească sumele stabilite prin titlu executoriu, deoarece așa cum a fost înțelegerea părților, în condițiile în care ea însăși este cea care sfidează acea convenție prin neonorarea obligației sale. Este evident că în măsura în care contestatoarea nu își onorează obligația sa, atunci intimatul nu este ținut să renunțe la încasarea drepturilor salariale, deoarece cele două obligații au fost condiționate reciproc. Nerespectarea convenției sinalagmatice nu mai poate produce în această situație efectele stingerii unei datorii.
Ca atare, neachitând debitul sau neoperând vreo altă modalitate de stingere a sa (ex.:compensare etc.), în mod corect intimatul I. V. poate pretinde executarea silită a titlului executoriu.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, contestatoarea ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ A CASELOR DE CULTURĂ DIN ROMÂNIA, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii contestației la executare, anulării executării silite și a tuturor formelor de executare silită, precum și a încheierii civile nr. 95 din data de 29.01.2014 pronunțată în dosarul nr._ prin care a fost încuviințată executarea silită. Cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale cu privire la contestația la executare, depășind limitele cererii cu care a fost învestită și făcând o analiză a conținutului convenției prin care creditorul renunțase la creanța împotriva asociației.
Totodată a arătat că motivul pentru care s-a solicitat anularea tuturor actelor de executare silită a fost faptul că intimatul I. V. a încheiat cu asociația la data de 08.05.2012 o convenție prin care a renunțat la creanța sa stabilită prin sentința nr.948/25.04.2012 a Tribunalului Teleorman – titlu executoriu în temeiul căruia s-a pornit executarea silită. Având în vedere dispozițiile art. 702 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă, potrivit cărora executarea încetează la momentul la care creditorul a renunțat la executare, cu atât mai mult, dacă creditorul a renunțat la creanță anterior începerii executării, executarea fiind nelegală întrucât nu putea începe pentru o creanță la care se renunțase.
Instanța de fond a apreciat incorect faptul că nu s-a făcut dovada stingerii debitului printr-o modalitate prevăzută de lege, fiindcă s-a făcut dovada renunțării la creanța stabilită prin hotărâre judecătorească, iar creditorul nu a infirmat acest aspect.
La data de 28.01.2015, intimatul I. V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de Judecătoria A..
În motivare s-a arătat, în esență, că deși ANCCR nu și-a respectat până în prezent angajamentul asumat prin procesul verbal de conciliere nr.195/08.05.2012 de a achita către stat obligațiile fiscale aferente drepturilor salariale rezultate din Contractul Individual de Muncă, precum și la plata la zi a accesoriilor, apelanta-contestatoare solicită în mod nelegal și nejustificat admiterea apelului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 Cod procedură civilă.
Prin încheierea civilă nr. 362 din 02.04.2015, Tribunalul Teleorman a scos cauza de pe rol și a trimis-o spre competentă soluționare Tribunalului Ialomița, motivat de faptul că prin încheierea de ședință din data de 09.03.2015 s-a admis cererea de strămutare formulată de petenta Asociația Națională a Caselor de Cultură din România în contradictoriu cu intimatul I. V. și s-a dispus strămutarea dosarului la Tribunalul Ialomița.
Pe rolul Tribunalului Ialomița, apelul a fost înregistrat la data de 15.04.2015 sub nr._ .
Tribunalul, analizând sentința ce face obiectul apelului de față, în raport de criticile formulate, susținerile părților, actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale incidente, dispozițiile art. 476 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă, constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect instanța de fond a analizat convenția încheiată între părți la data de 08.05.2012, întrucât acest înscris a fost invocat de către contestatoare în susținerea contestației și de către intimat în apărare . Instanța nu a analizat nulitatea acestei convenții, ci doar aplicabilitatea ei în cauză și obligațiile reciproce asumate de părți.
Astfel, interpretând înscrisul intitulat „proces verbal de conciliere”, și tribunalul constată, ca și instanța de fond, că renunțarea intimatului a fost condiționată de plata de către apelantă a unor sume de bani către bugetul de stat . Cum apelanta nu și-a îndeplinit această obligație, nu poate solicita intimatului îndeplinirea obligației corelative, de renunțare la drepturile salariale aferente perioadei 01.10._11 . Astfel, această înțelegere dintre părți nu poate produce efecte, și deci nu poate fi considerată o modalitate de stingere a obligației ce se execută silit .
Invocarea, de către apelantă, a faptului că nu s-a solicitat anularea convenției din 08.05.2012, nu poate fi reținută, întrucât, anularea nu este singura modalitate prin care intimatul se poate apăra . Acesta, fiind în situația în care i se pretinde executarea unei obligații deși cealaltă parte nu și-a executat propria obligație, se poate opune prin invocarea excepției de neexecutare prevăzută de art. 1556 N.C.civ., ceea ce intimatul a și făcut prin întâmpinarea formulată la fond .
În consecință, tribunalul apreciază ca neîntemeiat apelul formulat și, în baza art. 480 alin. 1 N.C.pr.civ., urmează să-l respingă .
Văzând și dispozițiile art. 634 alin. 1 pct. 4 N.C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 480 alin. 1 N.C.pr.civ. respinge apelul declarat de apelanta contestatoare ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ A CASELOR DE CULTURĂ DIN ROMÂNIA, cu sediul în București, .. 6, parter, sector 1 împotriva sentinței civile nr. 2817 din data de 27.09.2014 a Judecătoriei A., ca neîntemeiat .
Definitiva .
Pronunțată în ședință publică azi, 14.05.2015 .
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
I. R. MarianaMunteanu L. I. N. G.
Red./tehnored.MLI
04 ex/20.05.2015
| ← Pretenţii. Decizia nr. 404/2015. Tribunalul IALOMIŢA | Acţiune în constatare. Sentința nr. 724/2015. Tribunalul IALOMIŢA → |
|---|
