Situaţie juridică minor. Decizia nr. 248/2015. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 248/2015 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 248/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA - SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 248/A
Ședința Camerei de Consiliu de la 2 Aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: L. I. M.
JUDECĂTOR: R. M. I.
GREFIER: M. I.
Ministerul Public este reprezentat de P. de pe lângă Tribunalul Ialomița prin
procuror C. C.
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta-reclamantă C. I., domiciliată în com. Bărbulești, ., jud. Ialomița, împotriva sentinței civile nr. 1590 din 10.12.2014 pronunțată de Judecătoria Urziceni în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. M. URZICENI prin PRIMAR, jud. Ialomița, având ca obiect situație juridică minor - înregistrare tardivă naștere .
La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu a răspuns apelanta-reclamantă, personal, lipsind intimata-pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că pricina este la primul termen de judecată în apel, intimata-pârâtă neformulând întâmpinare în cauză, după care;
Apelanta-reclamantă și reprezentantul parchetului, pe rând, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apelanta-reclamantă C. I. susține apelul formulat și solicită admiterea acestuia, cu consecința înregistrării tardive a nașterii minorei C. A. A..
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită admiterea apelului, apreciind că, față de actele și lucrările dosarului, sunt îndeplinite condițiile pentru înregistrarea tardivă a nașterii, casarea sentinței instanței de fond și, rejudecând, să se dispună înregistrarea tardivă a nașterii minorei C. A. A., în cauză fiind întrunite cerințele prevăzute de art. 18 din Lg. nr. 119/1996.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza rămâne în pronunțare.
După deliberare,
INSTANȚA
Cu privire la apelul civil de față:
Prin sentința civilă nr.1590 din 10.12.2014 pronunțată de Judecătoria Urziceni s-a respins cererea formulată de către reclamanta C. I. în contradictoriu cu pârâta P. M. Urziceni prin Primar.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că în dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar copie Carte identitate, referat anchetă socială și certificat medical constatator al născutului viu nr.349/10.10.2007, eliberat de unitatea sanitară Urziceni.
Totodată, în ședința publică din data de 22.10.2014 s-a încuviințat reclamantei proba cu expertiză medico-legală pentru a se stabili data nașterii minorei dar reclamanta nu s-a prezentat la Serviciul de Medicină legală Ialomița pentru efectuarea expertizei și nici în instanță astfel că instanța a apreciat că reclamanta a dat dovadă de un comportament nediligent, contrar prevederilor art.10 din alin.1 C .p. civ., potrivit cărora părțile au îndatorirea să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător, să își probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind tot astfel, finalizarea acestuia și în temeiul art.18 din Lg.119/1996 a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de apel apelanta arată că pe data de 02.12.2014 s-a prezentat cu minora A. A. la SML Slobozia în vederea expertizării și ca dovadă stă expertiza trimisă la dosar pe data de 18.12.2014, însă după ce acțiunea i-a fost respinsă.
Arată apelanta că ea s-a conformat și și-a îndeplinit sarcina dată de instanță, de a se prezenta la expertiză dar nu are nicio vină că până la termenul dat de instanță lucrarea nu a fost efectuată iar la termenul din 10.12.2014 deși avocatul care o reprezenta a solicitat un nou termen de judecată pentru a se reveni cu adresă la SML Slobozia pentru efectuarea expertizei sau suspendarea judecății iar reprezentantul Parchetului nu s-a opus, instanța de fond a respins cererea.
Mai precizează apelanta că are 8 copii în întreținere, care au probleme de sănătate, soțul său a decedat, nu are alte venituri în afara alocațiilor copiilor și este neștiutoare de carte.
Mai mult, nu are telefon și nu a putut să-și anunțe avocata că s-a prezentat în vederea efectuării expertizei; nu a avut nici bani pentru deplasarea la Urziceni în acest sens iar cei de la SML Slobozia i-au spus că vor trimite raportul e expertiză instanței.
Apreciind că și-a îndeplinit obligațiile puse în sarcina sa de instanța de fond și că a adus dovezile necesare susținerii cererii, apelanta solicită admiterea apelului, reținerea cauzei spre rejudecare și admiterea acțiunii.
Intimata pârâtă P. M. Urziceni prin Primar, lega citată, nu a formulat întâmpinare.
Tribunalul, analizând sentința apelată în raport de motivele de apel invocate și având în vedere probele administrate, apreciază apelul ca fiind fondat, reținând următoarele:
Potrivit art.14 alin.1 și 3 din Legea nr.119/1996 întocmirea actului de naștere se face la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, de ofițerul de stare civilă din cadrul primăriei unității administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs evenimentul, pe baza declarației verbale a persoanelor prevăzute la art.16, a actului de identitate al mamei și al declarantului, a certificatului medical constatator al nașterii și, după caz, a certificatului de căsătorie al părinților, în termen de 15 zile pentru copilul născut viu iar potrivit art.18 alin.1 din aceeași lege „când declarația a fost făcută după trecerea unui an de la data nașterii, întocmirea actului se face în baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile, care trebuie să conțină toate datele necesare întocmirii actului de naștere.
Potrivit alin.2 al aceluiași articol de lege, în vederea soluționării, instanța solicită serviciului public comunitar de evidență a persoanelor în a cărui rază administrativ-teritorială are domiciliul persoana interesată sau se află sediul serviciului de protecție specială a copilului verificări pentru stabilirea identității, precum și avizul medicului legist cu privire la vârsta și sexul persoanei al cărei act de naștere se cere a fi întocmit.
În cauză se reține că înregistrarea nașterii minorei C. A. A. nu s-a făcut în termenul și în condițiile prevăzute de art.14 din Legea nr.119/1996, în cauză fiind incidente dispozițiile art.18 din aceeași lege.
Se constată că la dosar s-a depus referatul de anchetă socială, copia actului de identitate a reclamantei, mama minorei și actul medical constatator al născutului viu nr.349 din 10.10.2007, emis de Spitalul M. Urziceni, din care rezultă că minora C. A. A. s-a născut la data de 04.09.1999, ora 8, având ca mamă pe C. I., mențiuni confirmate și de raportul de expertiză medico-legală antropologică pe persoană pentru stabilirea vârstei și sexului, nr.4493/A9/17 din 02.12.2014, în care se concluzionează că pe baza măsurătorilor efectuate, a examenului odontologic și a documentelor medicale puse la dispoziție, C. A. A., de sex F, la data examinării are vârsta de aproximativ 15 ani și trei luni, data nașterii putând fi 04.09.1999.
Din probele administrate rezultă că reclamanta este mama minorei C. A. A. s-a născut la data de 04.09.1999, în cauză fiind îndeplinite condițiile pentru admiterea cererii privind înregistrarea tardivă a nașterii minorei.
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, cu încălcarea principiului dreptului la apărare (nedându-i posibilitatea reclamantei de a-și dovedi cererea și a-și face apărarea) și cel al rolului activ al judecătorului, grăbindu-se să respingă cererea reclamantei ca neîntemeiată în lipsa raportului de expertiză, sancționând și atitudinea dezinteresată a reclamantei în lămurirea cauzei deși apărătorul acesteia a solicitat un termen pentru depunerea raportului de expertiză iar reprezentantul parchetului nu s-a opus, fiind de acord cu această cerere.
Reținerea instanței de fond că reclamanta nu s-a prezentat la SML Slobozia în vederea efectuării expertizei nu are nici un fundament, neexistând la dosar nici un înscris emis de SML Slobozia din care să rezulte imposibilitatea efectuării expertizei din cauza neprezentării reclamantei. Mai mult este contrazisă de comunicarea acestui raport la data de 18.12.2014, efectuat în data de 02.12.2014, cu 10 zile înaintea termenului de judecată acordat pentru depunerea raportului care confirmă cu certitudine că reclamanta s-a prezentat la timp pentru efectuarea expertizei iar comunicarea lucrării la instanță nu-i poate fi imputată. Ori în aceste condiții și având că instanța a admis această probă și chiar a efectuat adresă la SML Slobozia pentru efectuarea expertizei, neputându-se reține vreo culpă a reclamantei pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță, neacordarea unui nou termen pentru administrarea probei cu expertiză încalcă dreptul la apărare al reclamantei.
Pentru considerentele reținute tribunalul apreciază apelul ca fiind fondat, urmând să îl admită și să schime în tot hotărârea apelată în sensul admiterii cererii reclamantei.
Văzând și dispozițiile art.634 alin.1 pct.4 cod procedură civilă,
PENTRU ACSTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.480 alin.1 și 2 Cod procedură civilă, admite apelul declarat de către apelanta reclamantă C. I. împotriva sentinței civile nr.1590 din data de 10.12.2014, pronunțată de Judecătoria Urziceni, pe care o schimbă în tot și în consecință:
Admite cererea formulată de către reclamanta C. I., cu domiciliul în Bărbulești, ., jud. Ialomița, în contradictoriu cu P. M. Urziceni, prin Primar, jud. Ialomița.
Dispune înregistrarea tardivă a nașterii și întocmirea actului de naștere al minorei C. A. A., născută la data de 04.09.1999, în municipiul Urziceni, județul Ialomița, sex femeiesc, cetățenia română, naționalitate română, fiica lui – și C. I., născută la data de 19.02.1978, în ., cu cetățenie română, naționalitate română, domiciliată în ., ., județul Ialomița, CNP –_.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.04.2015.
Președinte, L. M. | Judecător, R. M. I. | |
Grefier, M. I. |
Red./Tehnored.I.R.M.
5 ex./08.05.2015/Jud. fond. O. E.
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 1906/2015. Tribunalul IALOMIŢA | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|








