Contestaţie la executare. Decizia nr. 1413/2013. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 1413/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 2458/245/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 03 Iunie 2013

Președinte - M. C.

Judecător O. L.

Judecător M. A.

Grefier E. D. B.

DECIZIA CIVILĂ NR. 1413/2013

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul formulat de ANAF-AFP Iași împotriva sentinței civile nr.12362din 18.06.2012 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu intimații T. T., C.N.A.S. - C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE IAȘI, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata asistată fiind de avocat O. C. C., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanța dispune rectificarea citativului în sensul că Administrația Finanțelor Publice Iași are calitate de recurentă și T. T. de intimată.

Avocat O. C. depune la dosar împuternicire avocațială și un înscris respectiv aviz de plată nr._ din 29.05.2013 eliberat de Ministerul Finanțelor Publice.

Față de acest înscris, instanța apreciază că nu se impune comunicarea.

Interpelată fiind, intimata prin apărător arată că nu mai are alte cererii de formulat.

Nemafiind alte cererii de formulat și nici probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.

Având cuvântul, avocat O. pentru intimată solicită să se constate faptul că partea pe care o reprezintă în cursul anului 2011 a primit de la C.N.A.S.- C.A.S. Iași deciziile de impunere pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate la F.N.U.A.S.S. în cazul contribuțiilor persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de A.N.A.F.

Avocat O. solicită să se constate faptul că intimata s-a prezentat și a depus declarațiile privind obligațiile de constituire și plată a F.N.U.A.S.S. datorate, însoțite de deciziile de impunere anuală aferente veniturilor realizate pe anii 2005-2008. sumele datorate au fost achitate în trei tranșe. De asemenea susține că intimata, simultan a contestat deciziile primite la C.A.S. arătând conform corespondenței depuse la dosar că este de acord cu achitarea contribuțiilor datorate, dar nu și a penalităților motivat de faptul că s-a prezentat pentru îndeplinirea obligațiilor imediat ce a fost înștiințată de existența acestora.

Avocat O. precizează că intimata a primit la începutul anului 2012 titlul executoriu nr._ și somația nr._/27.12.2011 emise în dosarul nr._ potrivit cărora ar mai datora ca urmare a deciziilor contestate prin plângerea prealabilă și modificate prin declarațiile din 25.07.2011 următoarele sume: 2.272 lei contribuții, 5.146 lei dobânzi penalități, în total suma de 7.418 lei.

Avocat O. solicită să se constate faptul că în ceea ce privește cererea de recurs, singurul motiv se referă la inadmisibilitatea contestației la executare fără promovarea unei acțiuni în contencios administrativ.

Avocat O. solicită să se constate fapt că inconsecvența recurentei rezultă din avizul de plată din care reiese că intimata ar datora contribuția de 859 lei adică exact diferența dintre suma menționată în Deciziile de impunere ( 5.247 lei ) și cea stabilită prin deciziile din 25.07.2011 ( 4.388 lei) cu totul alta decât cea înscrisă în titlul executoriu și în somația contestată ( 2.272 lei).

Avocat O. pentru intimată solicită să se constate că partea pe care o reprezintă a achitat întreaga contribuție datorată, că obligațiile de plată stabilite au fost modificate prin declarațiile din 25.07.2011 și pe cale de consecință executarea silită este ilegală și nu poate fi reluată.

TRIBUNALUL

Deliberand asupra recursului civil de fata:

Prin sentinta civila nr._ din 18.06.2012 pronuntata de catre Judecatoria Iasi a fost admisa contestatia la executare formulata de contestatoarea T. T. impotriva intimatului C. – C. DE ASIGURARI DE SANATATE IASI . A fost admisa si cererea de acordare a cheltuielilor de judecata.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca:

„Intimata a emis pe numele contestatoarei la 30.06.2011 deciziile de impunere nr. 5102-05,06,07 și 08 pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate anual la FNUASS pentru perioada 2005-2008. Fiecare decizia stabilea, în temeiul art. 257 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, ale art. 85 alin. 1 lit. b) și art. 91 alin. 1 și 3 din OG nr. 92/2003, în sarcina contestatorului obligația de plată unor sume cu titlul de contribuție, majorări și penalități, suma obligațiilor cu titlul de contribuție înscrise în cele 4 decizii fiind 5247 lei. Obligația de plată stabilită prin decizie devenea exigibilă în condițiile art. 110 din Codul de procedură fiscală.

Potrivit chitanțelor depuse la dosar contestatoarea a achitat la 25.07,18.08 și 02.09.2011 suma de 4388 lei cu titlul de contribuție.

La 27.12.2011 intimata a emis somație și titlu executoriu pentru suma de 7418 lei compusă din: 2272 lei cu titlu de contribuție datorată pentru anii 2006-2008, 4454 lei cu titlu de dobânzi, 692 lei cu titlu de penalități de întârziere.

Potrivit art. 172 din Codul de procedură fiscală, (1) persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. (4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.

Instanța învestită cu prezenta contestație la executarea reține că nu poate analiza aspectele invocate de contestator privind existența și întinderea obligației de plată astfel cum aceasta a fost stabilită prin decizia de impunere pentru că, în acest scop, contestatorul are deschisă calea contestației împotriva deciziilor de impunere ca și act administrativ fiscal potrivit art. 205 și urm. Cod procedură fiscală, la organul administrativ fiscal și ulterior la instanța de contencios administrativ. Astfel instanța nu poate analiza în ce măsură suma de 7418 lei era datorată de contestatoare fiind chemată să verifice exclusiv dacă executarea silită a fost declanșată și derulată cu respectarea prevederilor legale.

Sub acest aspect instanța reține că deși în toate chitanțele de plată pentru suma de 4388 lei este intimata a făcut mențiunea „ contribuție FNUASS”, totuși nu a imputat întreaga sumă asupra contribuției totale de 5247 lei înscrisă în deciziile de impunere( 5247 minus 4388 egal 859 lei or somația și titlul executoriu se referă la 2272 lei cu titlul de contribuție). Pe de altă parte din tabelul de calcul depus de intimată la solicitarea instanței rezultă că intimata a reținut în cadrul restanței de 7419 lei o contribuție de 3388 lei ( 2123 plus 1265 lei). Totodată somația și titlul executoriu pentru 7418 lei se referă la anii 2006-2008 iar tabelul de calcul pentru restanța de 7419 lei numai la anii 2007-2008.

Este indubitabil că suma totală rămasă de plată urmare a plăților efectuate de contestatoare era de 7418 ( 7419 )lei. Totuși instanța se află în imposibilitatea de a stabili legătura dintre sumele pentru care a început executarea silită și sumele stabilite prin deciziile de impunere din perspectiva naturii lor( contribuție, dobânzi, penalități, majorări de întârziere). Intimata nu a oferit nicio explicație pentru omisiunea de a imputa întreaga sumă achitată de 4388 lei asupra contribuției totale de 5247 lei înscrisă în deciziile de impunere deși contestatoarea are interesul de a stinge cu precădere obligația principală referitoare la contribuție iar chitanțele i-au fost totuși eliberate cu această mențiune.

Pentru aceste motive instanța reține că suma totală de 7418 lei înscrisă în somație și titlu executoriu în componența respectivă (2272 lei contribuție, 4454 lei dobânzi și 692 lei penalități de întârziere) nu reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă. În consecință în baza art.379 C.proc.civ instanța va admite contestația și va anula aceste acte de executare, intimata având posibilitatea de a relua executarea după clarificarea situației.”

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs ANAF-AFP IASI criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Sustine recurenta ca a inceput executarea silita a contestatoarei pentru obligatii fiscale neachitate la bugetul consolidat al statului, ca aceasta contestatoare nu are dreptul legal de a contesta cuantumul creanței executate direct printr-o contestatie la executare, ca recurenta nu este in culpa procesuala pentru a putea fi obligata la plata cheltuielilor de judecata.

În recurs nu au fost administrate alte probe, iar intimata a formulat concluzii scrise, solicitand respingerea recursului, intrucat desi a achitat suma de 4388 lei contributii comunicate de CAS Iasi, totusi i s-au comunicat acte de executare pentru 2272 lei contributii, 5146 lei dobanzi si penalitati. Arata intimata ca prin Avizul de plata din 29.05.2013 eliberat de recurenta, cuantumul sumei ar fi fost de doar 859 lei, ca obligatiile de plata pentru veniturile aferente anului 2008 au fost gresit calculate.

Examinand actele si lucrarile dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate si a dispozitiilor legale aplicabile cauzei, tribunalul constata ca recursul este intemeiat in parte pentru urmatoarele motive: Retine instanta de recurs ca prin titlul executoriu nr._/27.12.2011 din dosarul de executare_, s-a dispus ca suma datorata de catre intimata recurentei este compusa din 2272 lei contributie de asigurari de sanatatate, 4454 lei dobanzi si 692 lei penalitati, in baza deciziilor de impunere si a platilor deja efectuate. Totodata, insa, din avizul de plata eliberat de catre Administratia Finantelor Publice a mun. Iasi nr._ din 29.05.2013 rezulta ca valoarea debitului reprezentand contributie de asigurari de sănătate este de 859 lei. In conditiile in care acest inscris emana chiar de la recurenta si are data cea mai recenta,prin comparatie cu deciziile de impunere deja existente la dosarul cauzei, instanta va retine ca aceasta este suma de plata actuala pe care intimata o datoreaza recurentei, la care se adauga majorarile de intarizere.

Pe cale de consecinta, instanta va dispune anularea actelor de executare emise in dosarul de executare_ pentru suma de 1413 lei, reprezentand diferenta dintre 859 lei si suma pretinsa de recurenta de 2272 lei, mentinand aceleasi acte de executare pentru celelalte sume pentru care a fost inceputa executarea silita.

Cu privire la cheltuielile de judecata, in raport de admiterea in parte a recursului, instanta de judecata va respinge cererea contestatoarei de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecata.

In considerarea tuturor celor expuse mai sus, tribunalul in conformitate cu dispozitiile art.312 Cod proc civila va admite in parte recursul si va mentine doar in parte sentinta recurata .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de ANAF-AFP Iași împotriva sentinței civile nr.12362din 18.06.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o modifică în parte:

Admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea T. T. în contradictoriu cu intimata ANAF-AFP Iași.

Dispune anularea titlului executoriu și a somației emise la data de 27.12.2011 de intimata în dosarul de executare nr._ pentru suma de 1413 lei datorată cu titlu de contribuție de asigurări de sănătate. Menține actele de executare săvârșite pentru sumele de 859 lei contribuție de asigurări de sănătate, 4454 lei dobânzi și 692 lei penalități de întârziere.

Respinge cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată la fond constând în taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.06.2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

M. C. O. L. M. A.

Grefier,

E. D. B.

Red. O.L.

Tehnored. O.L./M.M.D.

2 ex./29.10.2013

Judecător fond O. I. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 1413/2013. Tribunalul IAŞI