Partaj judiciar. Decizia nr. 347/2013. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 347/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 17784/245/2005
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 17 Iunie 2013
Președinte - C. D.
Judecător M. S.
Grefier E. D. B.
DECIZIA CIVILĂ NR. 347/2013
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind apelul declarat de reclamanta A. E. împotriva sentinței civile nr.4724/29.02.2012 pronunțata de Judecătoria Iași pe apelanta A. E. și pe intimații B. I., B. G., B. P., M. E., Ș. M., M. A., B. M., G. L. –L., G. D., B.(P.) M. S. M., C. M., având ca obiect partaj judiciar ieșire din indiviziune .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 27.05.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 17.06.2013, când,
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față:
P. sentința civilă nr. 4724/29.02.2012 pronunțată de Judecătoria Iași
s-a admis in parte acțiunea formulată de reclamanta-pârâtă A. E., domiciliată in Iași, ..96, ., ., in contradictoriu cu pârâții:
-S. M., domiciliata in Iași, ., jud.Iasi si C. M., domiciliata in Iasi, ., ., .;
-Ș. M., domiciliata in Iași, ., ..
-B. G., domiciliat in ..
-B. P., domiciliat in .,
-M. A., domiciliată in Piatra N., ., ., ., jud. N.,
-B. I., domiciliat in ..M., jud.Iasi,
-B. (P.) M., G. L. – L. si G. D., prin procurator M. A., domiciliată in Piatra N., ., ., ..
S-a luat act de renunțarea paratului – reclamant B. I. la judecarea cererii reconvenționale formulate.
S-a constatat ca la data de 25.04.1993 a intervenit decesul numitei B. M., cu ultim domiciliu in .. M., jud. Iași.
S-a constatat că masa succesorala rămasa de pe urma defunctei se compune din:
-casa de locuit, situată in ..M., jud. Iasi, formata din 3 camere si un hol, in suprafața de 43,22 mp, in valoare de 1437 lei;
-teren in suprafața de 0,2119 ha, situat in intravilan ., conform TP nr._/03.03.1992, in valoare de 159.814,98 lei.
Total valoare masă de împărțit: 161.251,98 lei.
S-a constatat ca nu fac parte din masa de împărțit următoarele:
-terenul in suprafața de 2,3200 ha, situat in extravilan .. M., jud. Iasi ;
-mobilă,
-lenjerie de pat,
-haine,
-încăltaminte,
-veselă,
-animale –vaca si 2 vitei,
-15 păsări,
-Unelte,
-Cada de zdrobit struguri, teasc, zdrobitor, cazan de 50 kg inox, cazan de 50 kg aluminiu,
-Material lemnos rezultat de la pomii fructiferi si contravaloarea fructelor naturale
-Suma de 170.000 lei vechi, reactualizată.
S-a constatat ca au calitatea de moștenitori de pe urma defunctei B. M. următorii:
-reclamanta – pârâtă A. E., in calitate de fiica, cu o cota de 1/8 din moștenire;
-pârâtele S. M. si C. M., in calitate de nepoate după M. E., fiica decedata a defunctei, ambele cu o cota de 1/8;
-pârâta Ș. M., in calitate de fiica, cu o cota de 1/8;
-pârâtul B. G., in calitate de fiu, cu o cota de 1/8;
-pârâtul B. P., in calitate de fiu, cu o cota de 1/8;
-pârâta M. A., in calitate de fiica, cu o cota de 1/8;
-pârâtul – reclamant B. I., in calitate de fiu, cu o cota de 1/8;
-pârâtele B. (P.) M., G. L. – L. si G. D., in calitate de nepoate de fiică, toate cu o cota de 1/8.
S-a dispus ieșirea din indiviziune a părților in următoarea modalitate:
S-a atribuit reclamantei – pârâte A. E. in natura lotul nr.1 in suprafața de 221 mp, identificat intre punctele M,139, 106, 100, 101, A, 109, 110, N, in planul de situație anexat expertizei topo efectuate de expert G. C. (f.86 vol.II), in valoare de 16.667,82 precum si casa de locuit C1 situata pe acest teren ( identificata in același raport de expertiza), in valoare de 1437 lei.
S-a atribuit paratului – reclamant B. I., in natură, lotul 2 ( identificat intre punctele 141, I, O,M,141 din raportul de expertiza G. C., - f.86 vol.II ), lotul 3 ( intre punctele 111,103,104,105,D,C,138,111), lotul nr.4 (intre punctele 111,138,C,D,120,E,B,111), lotul 5 ( intre punctele B,E,130, P,B), lotul 6 ( intre punctele P,130, 131, F, K,P), lotul 7 (intre punctele K,F,132,G,S,K), lotul 8 ( intre punctele S,G,140,H,S).
S-a atribuit in indiviziune corespunzător cotei de 1/8 reclamantei –pârâte A. E. si corespunzător unei cote de 7/8 paratului – reclamant B. I., calea de acces in suprafața de 351 mp, identificata in raportul de expertiza G. C. intre punctele I,O, N,110,109,A,103,111,112,B,P,K,S,H,I.
A fost obligată reclamanta – pârâtă la plata in favoarea pârâtului – reclamant B. I., a paratilor S. M., B. G., B. P., M. A., a unei sulte in valoare de 179,625 lei pentru fiecare, precum si a unei sulte de 179,625 lei in favoarea paratelor S. M. si Cotet M. – in solidar, precum si a unei sulte de 179,625 lei in favoarea paratelor B. (P.) M., G. D. si G. L. – in solidar, corespunzător casei de locuit atribuite in natura
A fost obligat paratul – reclamant la plata unei sulte de 16.667,82 lei catre fiecare din paratii S. M., B. G., B. P., M. A.,unei sulte de 16.667,82 lei catre paratele S. M. si Cotet M. – in solidar, si a unei sulte de 16.667,82 lei B. (P.) M., G. D. si G. L. – in solidar.
Au fost obligate partile la plata diferenței de onorariu pentru expert Serbănoiu I., in cuantum de 1000 lei, in următoarea modalitate:
-câte125 lei fiecare: A. E., B. I., S. M., B. G., B. P., M. A.,
-125 lei pârâtele S. M. si Cotet M.;
-125 lei paratele B. (P.) M., G. D. si G. L..
Au fost obligate părtile la plata diferenței de onorariu pentru expert G. C., in cuantum de 600 lei, in următoarea modalitate:
-- câte 75 lei fiecare: A. E., B. I., S. M., B. G., B. P., M. A.,
-75 lei pârâtele S. M. si Cotet M.;
-75 lei paratele B. (P.) M., G. D. si G. L..
S-a luat act ca nici una din părți nu a solicitat cheltuieli de judecata.
Instanța de fond a constatat că prin actiunea inregistrata pe rolul instanței sub nr._/2005, reclamanta A. E. a chemat in judecata pe pârâtii M. E., Ș. M., B. G., B. P., M. A., B. I., B. M., G. D. si G. L. L., solicitand ca, in contradictoriu cu acestia, să se dispună iesirea din indiviziune asupra terenului mostenit de la mama partilor, B. M., cu cheltuieli de judecată.
In motivare, a aratat ca defuncta a decedat la data de 25.04.1993, având ultim domiciliu in ..
Reclamanta este fiica defunctilor B. I. si B. M., iar pârâtii M. E., Ș. M., B. G., B. P., M. A., B. I. sunt fratii si surorile ei, iar B. M., G. D. si G. L. L. sunt nepoate.
La aparitia legii fondului funciar, mama partilor a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, eliberându-se titlul de proprietate nr._/03.03.1992 pentru suprafața de teren de 0,2119 ha in ..M., jud.Iasi si titlul de proprietate nr._/12.03.1992 pentru suprafata de teren de 2,3200 ha in ..
La data de 25.04.1993 a decedat mama părtilor, iar ei au stapanit terenul . partaj voluntar, dar nu au reusit să se inteleagă si să facă dezbaterea succesiunii la notariat după defunctă, caci in urma decesului tatălui lor s-a eliberat certificatul de mostenitor nr.91/1993.
La termenul din 02.11.2005, s-au prezentat in fata instantei pârâtii P. M., M. E., Ș. M., M. A. si B. P., care au dat declaratie scrisa in sensul ca renunta la mostenirea ramasă de pe urma defunctei B. M. in favoarea pârâtului B. I..
La termenul din 30.11.2005 pârâtii B. G. si G. L. au declarat ca renunta la mostenirea rămasă de pe urma defunctei B. M..
La data de 01.02.2006 instanta a pronuntat o incheiere de admitere in pricipiu (f.59), prin care a stabilit mostenitorii,cota ce revine fiecăruia si masa bunurilor de impărtit.
La data de 27.03.2006, pârâtul B. I. a depus precizări (f.77 vol.I), prin care a aratat ca suprafata de teren de 2,32 ha din TP nr._/1992 a fost vandută in totalitate in timpul vietii defunctei, astfel incat aceasta suprafață nu mai poate face parte din masa de impărtit. Singura suprafata de teren care poate face parte din masa de impărtit poate fi cea de 0,2119 ha pe care se află si casa bătrânească, la care a facut imbunătătiri, in care locuieste el si familia sa, in care au locuit si părintii săi, pe care i-a ingrijit si intretinut până la deces.
Pârâtul B. I. a solicitat a fi inclusa in masa de impărtit si suma de_ lei ROL, cu titlu de pasiv succesoral, constand in:
- cheltuieli pentru ingrijirea si intretinerea defunctei B. M. pe o perioada de 3,.4 ani - 60.000.000 lei ROL;
- cheltuieli pentru inmormântarea mamei si cele ulterioare conform datinilor crestine –_ lei ROL;
- imbunătătiri aduse casei bătrânesti – 35.000.000 lei ROL.
In ce priveste cererea completatoare depusă de reclamantă, pârâtul a aratat ca in casa bătrânească locuieste el si familia sa, ca a platit impozitul. In ce priveste anexele, acestea nu sunt propriu – zis anexe, ci o locuinta modesta ce nu face parte din masa de impărtit, fiind construită in anul 1998 de fiul său, B. I. Amar. Pârâtul a solicitat sa i se atribuie casa bătrânească si terenul de 0,2119 ha, acestea constituind gospodăria sa.
Cererea pârâtului B. I. a fost calificata ca si cerere reconventională, care ulterior a fost timbrată (f.311 vol.I).
P. precizările depuse la termenul din 29.03.2006 (f.89), reclamanta a solicitat completarea masei succesorale cu urmatoarele bunuri sau contravaloarea acestora:
- mobilă
- lenjerie de pat;
- haine,
- incaltăminte,
- veselă,
- animale –vaca si 2 vitei,
- 15 păsări,
- Unelte,
- cada de zdrobit struguri, teasc, zdrobitor, cazan de 50kg inox, cazan de 50 kg aluminiu,
- materialul lemnos rezultat de la pomii fructiferi si contravaloarea fructelor naturale de la data decesului până in prezent.
La termenul din 26.04.2006, pârâta G. D. a precizat ca nu are nici o pretentie la mostenire, arătând ca partea care i se cuvine doreste să-i revină pârâtului B. I..
La termenul din data de 20.09.2006, reclamanta a depus o noua completare a masei de impărtit, solicitand includerea in aceasta a sumei de 85.000.000 lei ROL, actualizata, aflata in patrimoniul defunctei B. M. la data decesului si obtinuta cu cateva luni anterior acestuia prin vanzarea terenului in litigiu, conform contractelor inregistrate sub nr._/25.06.1992, nr._/03.09.1992, nr._/06.08.1992, nr._/06.08.1992 la BNP Pătrascu G..
La termenul din 18.10.2006, reclamanta a inteles să-si modifice cererea completatoare, solicitand completarea masei de impărtit cu suma de_ lei ROL. La acelasi termen s-a modificat incheierea de admitere in principiu din data de 01.02.2006, in sensul excluderii din masa succesorala a suprafetei de 2,3200 ha inclusa in titlul de proprietate nr._/03.08.1992, instanta stabilind ca, privitor la cererea de completare a masei de impărtit cu alte bunuri, precum si stabilirea datoriilor succesiunii, este necesară administrarea de probe.
P. incheierea din data de 28.03.2007, s-a dispus suspendarea cauzei in temeiul art. 244 pct.1 C.pr.civ., până la solutionarea dosarului nr._ .
Cauza a fost repusă pe rol la data de 03.11.2010.
D. fiind ca pârâta M. E. a decedat pe parcursul judecatii, la data de 08.11.2008, au fost introdusi in cauza mostenitorii acesteia, S. M. si C. M..
In probatiune, s-a incuviintat partilor proba cu expertiza topografică si expertiza in constructii si evaluatorie, cu interogatoriul, proba testimoniala.
La termenul din 18.05.2011, instanta a limitat numarul martorilor incuviintati la cate unul pentru reclamantă si pentru pârâtul B. I., in cauza fiind audiati martorii M. C. (f.313 ) si Dosca P. (f.312).
Expertiza topografică a fost efectuata de expert G. C.(f.83 vol.II), iar cea in constructii si evaluatorie de catre expert Ș. I. (f.32 vol.II).
La termenul din 14.12.2011 s-a admis exceptia nulității raportului de expertiza topo, dispunându-se refacerea expertizei. La acelasi termen s-a respins ca neutilă proba cu expertiza contabilă, solicitata de reclamantă.
Au fost respinse obiecțiunile reclamantei la expertiza evaluatorie si la cea topografică, refăcută. La termenul din 22.02.2012, s-a respins cererea reclamantei de suspendare a cauzei in temeiul art. 244 pct.1 C.pr.civ. până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/245/2011.
In cauza au fost formulate de către reclamantă doua cereri de recuzare a completului de judecată.
Analizand actele si lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
La data de 01.02.2006(f.59 vol.I) s-a pronunțat în cauză încheierea de admitere în principiu, modificata prin incheierea din 18.10.2006 (f.145 vol.I), prin care s-a constatat deschisă succesiunea de pe urma defunctei B. M., decedată la data de 25.04.1993, s-a constatat că de pe urma defunctei au rămas moștenitorii:
-Avasilchioaei E., in calitate de fiică, cu o cota de 1/8;
- M. E., fiica, cu o cota de 1/8,
- Ș. M., fiică, cu o cota de 1/8;
- B. P., fiu, cu o cotă de 1/8;
- M. A., fiică, cu o cota de 1/8;
- B. I., fiu, cu o cota de 1/8;
- B. G., fiu, cu o cotă de 1/8;
- B. M., G. D., G. L. L., toate cu o cota de 1/8.
S-a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei se compune din casa de locuit situata in ..M., jud.Iasi, teren in intravilanul com.M., ..Iasi, in suprafata de 0,2119 ha; teren in extravilanul ., in suprafata de 2,3200 ha.
Încheierea de admitere în principiu din 01.02.2006 a fost pronunțată în cauză pe baza următoarelor considerente:
Reclamanta este fiica defunctilor B. I. si B. M., iar pârâtii M. E., Ș. M., B. G., B. P., M. A., B. I. sunt fratii si surorile ei, iar B. M., G. D. si G. L. L. sunt nepoate.
Masa succesorală se compune din suprafata de 0,2119 ha teren situat in ..M., jud.Iasi, cuprinsă in titlul de proprietate nr._/03.08.1992 si 2,300 ha teren cuprins in titlul de proprietate nr._/12.08.1992 si casa de locuit situata in ..M., jud.Iasi.
Instanta a retinut ca pârâtii P. M., M. E., Ș. M., M. A. si B. P. au declarat ca renunță la moștenirea rămasă după defuncta B. M., in favoarea lui B. I..
Or, renuntarea la mostenire trebuie să fie pur abdicativă ( impersonală si cu titlu gratuit).
Renunțarea „in favorem” reprezintă in realitate acte de acceptare a mostenirii.
Renunțarea la succesiune in favoarea unei persoane echivaleaza cu acceptarea acesteia.
In consecință, a retinut ca părtile au calitate de mostenitori, copiii având fiecare câte o cota de 1/8, iar nepotii, toti impreună, câte o cotă de 1/8.
Raportat la faptul ca după pronunțarea incheierii din 01.02.2006 au fost depuse la dosar inscrisuri din care rezultă că in timpul vietii B. M. a instrăinat suprafața de 2,3200 ha inclusă in titlul de proprietate nr._/03.08.1992, prin incheierea din 18.10.2006 instanta a exclus din masa de impărtit această suprafață.
Astfel, raportat la întregul probatoriu efectuat in cauză, instanța a reținut ca făcând parte din masa de impărtit următoarele:
- casa de locuit, situată in ..M., jud.Iasi, formata din 3 camere si un hol, in suprafata de 43,22 mp, in valoare de 1437 lei;
- teren in suprafata de 0,2119 ha, situat in intravilan ., conform TP nr._/03.03.1992, in valoare de 159.814,98 lei.
Valoarea totală a masei de impărtit va fi de 161.251,98 lei.
Valorile precizate au fost avute in vedere pe baza expertizei evaluatorii efectuate de expert Ș. I., ale carei concluzii instanța si le insuseste.
In ce priveste terenul in suprafata de 2,3200 ha inclusă in titlul de proprietate nr._/03.08.1992, acesta a fost scos din masa de impărtit prin incheierea de admitere in principiu, ce are caracter interlocutoriu si leagă instanța.
Nu poate fi primita cererea reclamantei de includere in masa de impartit a sumei de_ lei reactualizata, contravaloarea terenului instrăinat in timpul vietii defunctei, nefiind facută nici o dovada in sensul existentei fizice a acestei sume in patrimoniul defunctei la data decesului, in conditiile art. 1169 C.civ. Defuncta a putut dispune libera de bunurile detinute in timpul vietii. Martorii audiati nu au dat informatii esentiale si care să poată fi retinute, relativ la suma indicată.
Nu pot fi incluse in masa de impărtit nici bunurile indicate in cererea completatoare de la f.89, respectiv:
- mobilă,
- lenjerie de pat,
- haine,
- incaltaminte,
- veselă,
- animale –vaca si 2 vitei,
- 15 pasari,
- Unelte,
- Cada de zdrobit struguri, teasc, zdrobitor, cazan de 50 kg inox, cazan de 50 kg aluminiu,
- Material lemnos rezultat de la pomii fructiferi si contravaloarea fructelor naturale,
întrucât nici in privinta acestora nu s-a facut nici o proba ca au existat la data decesului.
Raportat si la decesul unor părti pe parcursul judecatii, moștenitorii rămași de pe urma defunctei B. M. sunt următorii:
- reclamanta – pârâtă A. E., in calitate de fiica, cu o cota de 1/8 din mostenire;
- pârâtele S. M. si C. M., in calitate de nepoate după M. E., fiica decedata a defunctei, ambele cu o cota de 1/8;
- pârâta Ș. M., in calitate de fiica, cu o cota de 1/8;
- pârâtul B. G., in calitate de fiu, cu o cota de 1/8;
- pârâtul B. P., in calitate de fiu, cu o cota de 1/8;
- pârâta M. A., in calitate de fiica, cu o cota de 1/8;
- pârâtul – reclamant B. I., in calitate de fiu, cu o cota de 1/8;
- pârâtele B. (P.) M., G. L. – L. si G. D., in calitate de nepoate de fiică, toate cu o cota de 1/8.
La retinerea calității de mostenitori, instanta a avut in vedere disp.art. 659, 664 – 668 C.civ.
D. fiind că potrivit art. 728 C.civ., nimeni nu poate fi obligat a rămîne în indiviziune, un coerede putând cere asigurând împărțeala succesiunii, chiar dacă ar exista convenții sau prohibiții contrarii, instanța urmează a dispune ieșirea părților din indiviziune prin atribuirea de loturi în natură, conform propunerilor de lotizare făcute de expertul G. C. în cuprinsul raportului de expertiză întocmit în specialitatea topografie, ținându-se cont și de voința părtilor, de necesitatea de a primi pe cât posibil loturi echivalente valoric ,raportat la cota parte ce le revine din masa succesorală, evitându-se totodată o fragmentare excesivă a loturilor de teren.
Instanța a avut in vedere voința pârâtilor P. ( B. )M., M. E. ( decedata, in numele careia au venit la succesiune S. M. si C. M.), Ș. M., M. A., B. P., G. D., B. G. si G. L., care au declarat in fața instantei ca nu au pretentii la mostenire, ca partea lor o lasă pârâtului B. I.. Asa cum s-a retinut in incheierea de admitere in principiu, renuntarea „in favorem” reprezinta in realitate acte de acceptare a mostenirii insotite de acte de instrăinare intre vii a drepturilor succesorale. Raportat la marimea mică a fiecarui lot care ar trebuit atribuit părtilor – 221 mp, instanta a dat eficiență solicitării pârâtului – reclamant B. I., de atribuire efectiva a loturilor pârâtilor ce au renuntat in favoarea sa.
Este excesivă dorinta reclamantei, manifestată in cadrul concluziilor scrise, in sensul atribuirii suprafetei totale de 1321 mp, respectiv a 6 loturi, atata timp cât dreptul său legal se limitează la un singur lot, corespunzător cotei de 1/8 din moștenire si nici una din celelalte parti nu si-a manifestat dorinta de a o favoriza pe aceasta.
Raportat la aceste considerente, ieșirea partilor din indiviziune se va face in modul următor:
S-a atribuit reclamantei –pârâte A. E. in natura lotul nr.1 in suprafata de 221 mp, identificat intre punctele M,139, 106, 100, 101, A, 109, 110, N, in planul de situatie anexat expertizei topo efectuate de expert G. C. (f.86 vol.II), in valoare de 16.667,82 lei, precum si casa de locuit C1 situata pe acest teren ( identificata in acelasi raport de expertiza), in valoare de 1437 lei.
S-a atribuit paratului – reclamant B. I., in natură, lotul 2 ( identificat intre punctele 141, I, O,M,141 din raportul de expertiza G. C., - f.86 vol.II ), lotul 3 ( intre punctele 111,103,104,105,D,C,138,111), lotul nr.4 (intre punctele 111,138,C,D,120,E,B,111), lotul 5 ( intre punctele B,E,130, P,B), lotul 6 ( intre punctele P,130, 131, F, K,P), lotul 7 (intre punctele K,F,132,G,S,K), lotul 8 ( intre punctele S,G,140,H,S).
S-a atribuit in indiviziune corespunzător cotei de 1/8 reclamantei –pârâte A. E. si corespunzător unei cote de 7/8 paratului – reclamant B. I., calea de acces in suprafata de 351 mp, identificata in raportul de expertiza G. C. intre punctele I,O, N,110,109,A,103,111,112,B,P,K,S,H,I.
Diferențe valorice dintre loturile atribuite părților vor fi compensate prin plata unor sulte, astfel:
A fost obligată reclamanta – pârâtă la plata in favoarea pârâtului – reclamant B. I., a paratilor S. M., B. G., B. P., M. A., a unei sulte in valoare de 179,625 lei pentru fiecare, precum si a unei sulte de 179,625 lei in favoarea paratelor S. M. si Cotet M. – in solidar, precum si a unei sulte de 179,625 lei in favoarea paratelor B. (P.) M., G. D. si G. L. – in solidar, corespunzător casei de locuit atribuite in natura.
D. fiind ca i s-a atribuit in fizic restul terenului, dar ca nu se poate considera ca restul pârâtilor au renuntat efectiv la moștenire, paratul – reclamant B. I. va fi obligat la plata unei sulte de 16.667,82 lei catre fiecare din paratii S. M., B. G., B. P., M. A.,unei sulte de 16.667,82 lei catre paratele S. M. si Cotet M. – in solidar, si a unei sulte de 16.667,82 lei B. (P.) M., G. D. si G. L. – in solidar. D. punerea in executare a acestor dispoziții este lăsată la latitudinea pârâtilor menționați, raportat la declarațiile date.
D. fiind ca nici unul din onorariile de experți nu au fost achitate in totalitate, instanța a obligat partile la plata diferenței de onorariu pentru expert Serbănoiu I., in cuantum de 1000 lei, in următoarea modalitate:
- câte125 lei fiecare: A. E., B. I., S. M., B. G., B. P., M. A.,
- 125 lei pârâtele S. M. si Cotet M.;
- 125 lei paratele B. (P.) M., G. D. si G. L..
De asemenea, părtile vor fi obligate la plata diferentei de onorariu pentru expert G. C., in cuantum de 600 lei, in următoarea modalitate:
- - câte 75 lei fiecare: A. E., B. I., S. M., B. G., B. P., M. A.,
- 75 lei pârâtele S. M. si Cotet M.;
- 75 lei paratele B. (P.) M., G. D. si G. L..
Împotriva acestei sentințe și a încheierilor de admitere în principiu pronunțate (f. 59 și 145) a declarat apel reclamanta A. E..
Apelanta a criticat faptul că instanța de fond nu a dat eficiență declarațiilor pârâților care au renunțat la moștenire. Se susține faptul că lipsa de imparțialitate a judecătorului a fost evidentă.
Contestă apelanta și neincluderea în masa succesorală a sumei de 17.000 lei reprezentând prețul obținut din vânzarea terenului considerând că din probele administrate (declarațiile martorilor M. C. și A. M.) rezultă că vânzătoarea defunctă nu a avut posibilitatea de a cheltui banii obținuți, fiind bolnavă iar decesul survenind la o dată apropiată.
Apelanta susține că bunurile pe care instanța nu le-a inclus în masă, au existat și ar fi trebuit avută în vedere contravaloarea lor.
Se mai arată că greșit s-a respins cererea de reactualizare a prețului obținut din vânzare precum și obiecțiunile la expertiza în construcții deoarece expertul a evaluat un teren din satul D. și nu din Valea Adâncă.
Apelanta critică și modalitatea de atribuire a loturilor de teren intimatului B. I. în raport de poziția procesuală a celorlalți pârâți, considerând-o injustă ținând cont de terenul pe care îl au fiecare în proprietate.
Legal citat intimatul B. I. a depus întâmpinare și a solicitat respingerea apelului.
Legal citați intimații P. M., Grădinariuc L., G. L. prin mandatar Maninică A. au solicitat respingerea apelului, susținând că nu au renunțat la moștenire.
Analizând sentința atacată în raport de motivele invocate și potrivit art. 294 și urm. Cod procedură civilă, Tribunalul constată apelul neîntemeiat.
Critica apelantei referitoare la faptul că nu au fost luate în considerare declarațiile pârâților de renunțare la moștenire (în favoarea pârâtului B. I.) este netemeinică atât timp cât renunțarea la succesiune reprezintă un drept personal care nu poate fi exercitat cu scopul dea gratifica o altă persoană. Cu alte cuvinte, exercitarea dosarului de renunțare la succesiune nu se poate realiza decât cu titlu gratuit. Instanța de fond a apreciat corect aceste manifestări de voință cu atât mai mult cu cât în apel, pârâții prin reprezentant legal au susținut că nu au renunțat la succesiune.
Lipsa de imparțialitate a judecătorului, susținută de apelantă, nu a fost dovedită. Reținerea unei alte situații de fapt, în raport de probele administrate, contrar celor învederate de titularul cererii de chemare în judecată nu constituie un motiv pentru a reține lipsa de imparțialitate. Toate susținerile apelantei în acest sens sunt, de fapt critici aduse hotărârii pronunțate de prima instanță și pot fi analizate în calea de atac a apelului/recursului.
În ceea ce privește neincluderea în masă a sumei de bani obținută din vânzarea suprafeței de teren de 2,3 ha teren, considerăm că nu au fost administrate probe din care să rezulte existența (fizică) a acestei sume. Apelanta a formulat și o acțiune pentru constatarea nulității vânzării, ce a fost irevocabil respinsă.
Nu putem emite concluzii cu privire la sănătatea mentală deteriorată a autoarei, aspect susținut de apelantă, în lipsa opiniei unor specialiști în domeniu.
Actele depuse în apel în acest sens sunt irelevante deoarece reprezintă extrase de tratate de specialitate referitoare la o anumită afecțiune. Nu există însă nici un act medical care să dovedească faptul că autoarea a suferit de această afecțiune și nici măsura în care a fost influențată de boală la momentul semnării actului de vânzare și ulterior.
Susținerile martorului M. C. în acest sens nu pot suplini concluziile unor specialiști, singurii în măsură a aprecia corect respectiva stare de fapt. Martora susține că autoarea era prea bolnavă pentru a putea cheltui banii în timpul rămas până la deces. În acest caz, această sumă de bani ar fi trebuit să existe sub forma unui depozit sau la ultimul domiciliu al autoarei. Nu au fost administrate dovezi în acest sens, motiv pentru care nu a fost inclusă în masa de partaj. Declarațiile și interogatoriile depuse în apel sunt probe extrajudiciare și se interpretează coroborat cu probele administrate în fața instanței.
Ansamblul probator nu dovedește însă existența sumei de bani disputată sau persoana care și i-ar fi însușit.
Cu privire la expertiza topocadastrală, susținerile apelantei sunt nefondate deoarece raportul de expertiză refăcut (f. 83 vol. II) se referă la terenul din Valea Adâncă.
Modalitatea de atribuire a loturilor dispusă de prima instanță și criticată de apelantă a ținut cont de opțiunea părților exprimată și prin concluziile pe fondul cauzei (f. 124 vol. II). Faptul că pârâții ar mai avea în proprietate și alte suprafețe de teren, nu constituie un motiv pentru ca reclamantei-apelante să i se atribuie mai mult decât cota ce i se cuvine în dezbaterea succesiunii.
În ceea ce privește bunurile mobile ce nu au fost incluse în masa succesorală (f. 90 vol. I), se reține că nu au fost evaluate de către reclamanta-apelantă și nici nu au fost administrate probe în acest sens.
P. urmare, critica vizând nereținerea contravalorii bunurilor este total nefondată. Mai mult, existența acestor bunuri nu a fost dovedită, astfel cum a reținut și prima instanță.
Aceleași considerente le are în vedere Tribunalul și în cercetarea apelului declarat împotriva încheierilor de admitere în principiu (f. 59 și 145 vol. I) neexistând motive suplimentare referitoare strict la cele două acte.
În raport de ansamblul considerentelor anterior expuse, Tribunalul va respinge ca nefondat apelul cu păstrarea sentinței de fond ca temeinică și legală.
Conform art. 1169 cod civil va respinge cererea intimatului B. I. privind acordarea cheltuielilor de judecată ca nedovedită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamanta A. E. împotriva sentinței civile nr.4724/29.02.2012 pronunțata de Judecătoria Iași, sentința pe care o păstrează.
Respinge cererea intimatului Barau I. de acordare a cheltuielilor de judecata ca nedovedita.
Cu drept de recurs in 15 zile de le comunicare.
Pronunțata in ședința publica azi, 17.06.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
D.C. S.M.
GREFIER,
B.E.D.
Red. D.C.
Tehn. A.G.
4 ex./03.03.2014
Jud. fond: P. O.
← Pretenţii. Decizia nr. 1424/2013. Tribunalul IAŞI | Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 1534/2013.... → |
---|