Acţiune pauliană. Decizia nr. 668/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 668/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 30-09-2014 în dosarul nr. 14165/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 30 Septembrie 2014
Președinte - M. A.
Judecător C. A.
Grefier I. B.
DECIZIA CIVILĂ NR. 668/2014
Pe rol fiind soluționarea apelurilor formulate de B. M. și D. A. C. împotriva sentinței civile nr._/20.12. 2013 a Judecătoriei Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 23 septembrie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr._/20.12.2013 a Judecătoriei Iași a fost respinsă
cererea reclamantului de constatare a faptei indicate (fals in declaratii) ca fiind infractiune de audiență in sensul dispozitiilor art. 218 Cod procedura civila.
S-a respins cererea reclamantului de aplicare pentru parati a amenzii judiciare, intemeiată pe dispozitiile art. 187 alin.1 pct.2 lit.h) Cod procedura civila, ca ramasa fara obiect.
S-a respins exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata de catre parata B. M., ca neintemeiata.
S-a admis cererea formulata de reclamantul D. A. C., cu domiciliul în Iași, ., ., ., in contradictoriu cu paratii B. M., cu domiciliul procedural ales la CIA „Av. D. L.” din Iași, .. 3, ., județul Iași si B. B., cu domiciliul în Iași, ., ., ., județul Iași.
S-a dispus declararea ca inopozabil a actului fraudulos reprezentat de contractul de partaj voluntar autentificat sub nr. 834/11.04.2011 la BIROUL NOTARIAL PUBLIC F. B. D., față de creditorul reclamant D. A. C..
S-a dispus ca reclamantul D. A. C. să aibă dreptul sa fie despagubit din pretul cotei din dreptul de proprietate comună asupra bunului urmarit constand in imobil- apartament situat in Iasi, ., ., ., inscris in cartea funciara nr._-C1-U4, in limita creantei reclamantului creditor D. A. C. in cuantum de 5000 euro (in echivalent in lei la cursul BNR de la data platii).
S-a dispus indisponibilizarea cotei din dreptul de proprietate comună asupra bunului constand in imobil- apartament situat in Iasi, ., ., ., jud. Iasi, inscris in cartea funciara nr._-C1-U4, pana la incetarea executarii silite a creantei in cuantum de 5000 euro (in echivalent in lei la cursul BNR de la data platii).
S-a respins cererea reclamantului D. A. C. de obligare a paratilor B. M. si B. B. la plata sumei de 4322,40 lei (echivalentul in lei a sumei de 1000 euro la cursul BNR de la data formularii cererii) cu titlul de daune morale, ca neintemeiata.
Au fost obligați paratii, in mod solidar, la plata catre reclamant a cheltuielilor de judecata in suma de 1185,60 lei reprezentand taxa judiciara de timbru.
S-a respinge cererea paratei B. M. de obligare a reclamantului D. A. C. la plata cheltuielilor de judecata, ca neintemeiata.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele: prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 29.04.2013 sub nr._, astfel cum a fost ulterior precizată (sub aspectul cuantumului daunelor morale) si modificată (sub aspectul cadrului procesual cu privire la pârâți), reclamantul D. A. C. a solicitat în contradictoriu cu parata B. M. si paratul B. B., ca instanța sa pronunțe o hotarare declarare ca inopozabil față de reclamant a actului fraudulos reprezentat de contractul de partaj voluntar autentificat sub nr. 834/11.04.2011 de catre BIROUL NOTARILOR PUBLICI ASOCIAȚI P. T. SI F., indisponibilizarea cotei parti a imobilului ce apartinea debitorului B. B., față de terțul dobanditor B. M. pana la realizarea creanței, recunoasterea dreptului reclaamantului de a fi platit din pretul bunului urmarit, obligarea paratilor la plata sumei de 4332,40 lei (echivalentul in lei al sumei de 1000 euro) cu titlul de daune morale.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că paratii sunt foști soți, divorțul acestora fiind pronunțat prin sentinta civila nr. 1976/26.02.2007 in cadrul dosarului nr._/245/2006; la data de 11.04.2012, cei doi parați au consimțit la incheierea actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 834/11.04.2011 de catre BIROUL NOTARILOR PUBLICI ASOCIAȚI P. T. SI F., prin care debitorul B. B. cedează cu titlu gratuit terțului dobanditor B. M., cota sa parte din dreptul de proprietate in devălmășie asupra imobilului situat in Iasi, ., ., ..
Totodata, a aratat reclamantul că Judecatoria Iasi a pronuntat sentinta penala nr. 2545/23.09.2011, prin care, in temeiul art. 346 Cod procedura penala si art. 998-999 Cod civil, a admis acțiunea civila si a obligat inculpatul B. B. la plata catre partea civila D. A. C. a echivalentului in lei a sumei de 5000 euro cu titlu de despăgubiri.
La data de 31.08.2012, urmare a neindeplinirii acestei obligatii de catre debitor, creditorul reclamant a formulat cerere de executare silita a creanței, dar la data de 03.04.2013, BIROUL EXECUTORULUI JUDECATORESC A. C. a emis procesul verbal de constatare a imposibilitatii de a se proceda la executarea silita imobiliară.
In speță, precizează reclamantul, creanța sa este certă si anterioară intocmirii actului viclean fraudulos, fiind evidente reaua-credință, viclenia si intenția pârâților atât de sustragere de la repararea daunei cauzate părții vătămate cât si de creare a prejudiciului paulian.
Actul incheiat are caracter fraudulos; scopul incheierii contractului de partaj voluntar a fost acela de a crea starea de insolvabilitate a debitorului, pentru a nu despagubi partea vatamată pentru prejudiciul cauzat si pentru evitarea executării silite, avand ca vedere ca bunul instrainat acopera in intregime cuantumul creantei in intregime.
Invederează reclamantul că este probată si legatura de cauzalitate intre acțiunea vicleană si prejudiciul cauzat reclamantului, esența fraudei pauliene.
Mai arată reclamantul că actul incheiat, fiind cu titlu gratuit, nu este necesar a se dovedi complicitatea terțului la frauda debitorului; totusi, diagrama istorică a actiunilor terțului dobanditor-B. M.-, fac să se nască prezumția complicității acesteia la frauda debitorului.
In ceea ce priveste capătul de cerere privitor la acordarea daunelor morale, reclamantul s-a intemeiat pe institutia răspunderii civile delictuale, aratand ca sunt indeplinite toate conditiile prevazute de art. 998 Cod civil, respectiv art. 1349 alin.1 si 2 din Noul Cod Civil.
Cererea a fost intemeiată in drept pe dispozițiile art. 975 coroborat cu art. 970, art. 969, art. 699, art. 998, art. 1169, art. 1170, art.1199, art. 1718, art. 1719, art. 1203 cod civil de la 1864, art. 2 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, art. 82, art. 14, art. 16 alin.2, art. 1349, art. 1516 alin.1, art. 1562 alin.1 si 2, art. 1563, art. 1564, art. 1565, art. 1718, art. 1719 din Codul civil in vigoare, art. 137, art. 148 alin.1, 2 si 5, art. 192, art. 194, art. 199 alin.1, art. 204 alin.1, art. 249, art. 250, art.254 alin.1, art. 255 alin.1, art. 328, art. 329 si art. 371 indice 1 din Codul de procedura civilă.
Pârâta B. M. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescriptiei dreptului material la acțiune, termenul fiind de un an de zile conform art. 1564 Cod civil; in opinia paratei, față de data la care s-a născut dreptul subiectiv al reclamantului la despăgubire-data de 26.01.2012, cand Curtea de Apel s-a pronunțat irevocabil, si respectiv, față de data promovării prezentei acțiuni- 29.04.2013, rezultă că acțiunea este prescrisă.
Pe fondul cauzei, parata a solicitat respingerea cererii, pe motiv că nu sunt intrunite conditiile cumulative esentiale ale acțiunii pauliene prevăzute de art. 1562 Cod civil, respectiv anterioritatea creanței față de actul de partaj voluntar ce se solicită a fi revocat, imposibilitatea recuperării prejudiciului fără readucerea bunului imobil in patrimoniul debitorului, precum si existența conivenței frauduloase intre pârâți.
A arătat parata ca la data partajului reclamantul nu obținuse o recunoaștere a creanței sale in primul ciclu procesual penal din dosarul nr._, ci Judeecatoria Iasi a pronunțat soluția in contradictoriu cu debitorul B. B. la data de 23.09.2011, la o distanță de peste cinci luni de la data intocmirii actului de partaj.
A mai precizat parata ca nu se poate vorbi de o stare de insolvabilitate a debitorului atat timp cat in dosarul de executare 493/2012 al B. A. C. s-a infiintat poprirea asupra veniturilor debitorului la data de 08.10.2012.
In opinia paratei, nu se poate vorbi nici despre conivență intre debitor si terțul dobanditor, intrucat parata nu cunostea motivul starii de arest al fostului ei soț, iar faptul că a tranzacționat cu fostul soț comunitatea de bunuri a avut ca finalitate siguranța copiilor, si nu propriul beneficiu al paratei. Totodata, conivența trebuie dovedită.
În dovedirea cererii, părțile au solicitat proba cu înscrisuri.
În vederea justei soluționări a cauzei a fost atașat dosarul de executare silita nr. 493/2012 BIROUL EXECUTORULUI JUDECATORESC A. C..
Prin Incheierea din 30.05.2013, instanța a dispus disjungerea judecatii capătului de cerere privind notarea actiunii revocatorii in Cartea funciara, formandu-se dosarul nr._ ;
Prin incheierea nr._/07.06.2012 a OCPI Iasi, s-a notat in cartea funciara nr._-C1-U4 UAT Iasi existența litigiului nr._ .
Prin sentința civilă nr. 8947/11.06.2013 pronuntata in dosarul nr._, capatul de cerere a fost respins ca ramas fara obiect, iar instanța a dispus conexarea acestei cauze la cauza cu nr._ .
Totodata, prin Incheierea din 1.07.2013, instanța a dispus disjungerea judecatii capătului de cerere privind indisponibilizarea cotei parti a imobilului ce apartinea debitorului B. B., față de terțul dobanditor B. M. pana la realizarea creanței, formându-se dosarul nr._/245/2013. Ulterior, prin incheierea din 20.08.2013, instanța, in temeiul art. 139 alin.1 Cod procedura civila, a dispus conexarea cauzei cu nr._/245/2013 la cauza cu nr._ .
În ședința publică din data de 26.11.2013, reclamantul a solicitat ca instanța să constate că paratul B. B. a săvârșit infracțiunea de audiență fals in declarații prevazută de art. 292 Cod penal, prin declarațiile pe care acesta le-a făcut in ședința publică din data de 20.08.2013 si care sunt consemnate in inscrisul autentic reprezentat de Incheierea de sedința din 20.08.2013 intocmită in dosarul nr._/245/2013.
În sedința publică din data de 10.12.2013, reclamantul a solicitat aplicarea pentru pârâți a unei amenzi judiciare, intemeindu-se art. 187 alin.1 pct.2 lit. h) Cod procedură civilă raportat la art. 187 alin.1 lit.c) si lit. f); a aratat reclamantul că cei doi parati au fost citați cu mențiunea de a se prezenta personal la judecată in temeiul art. 227 Cod procedură civilă, iar neprezentarea acestora dovedește rea credință si tergiversarea judecății; in concluziile pe fondul cauzei, reclamantul a facut mențiunea că apreciază a această cerere ca fiind rămasă fără obiect, avand in vedere interpretarea acestei neprezentări drept refuz al paraților spre o eventuală soluționare amiabilă a cauzei, si drept urmare, faptul că a fost solutionata cauza chiar la termenul la care s-a formulat cererea de amendare.
In ceea ce privește solicitarea ca instanța să constate că paratul B. B. a săvârșit infracțiunea de audiență fals in declarații prevazută de art. 292 Cod penal, prin declarațiile pe care acesta le-a făcut in ședința publică din data de 20.08.2013 si care sunt consemnate in Incheierea de sedința din 20.08.2013 intocmită in dosarul nr._/245/2013 conexat, instanta retine ca potrivit art. 218 din Codul de procedura civila in vigoare la data formulării cererii de chemare in judecată, dacă in cursul sedintei se savarseste o infractiune, presedintele o constată si il identifică pe făptuitor. Procesul verbal intocmit se trimite procurorului.
Constată instanța că infracțiunea de audiență este acea infracțiune săvârșită în timpul desfășurării ședinței de judecată, iar procesul verbal de constatare a acestei infracțiuni va constitui actul de sesizare al organelor penale.
Art. 292 din Codul penal in vigoare la data formulării cererii prevede că infracțiunea de fals in declarații constă in declararea necorespunzătoare a adevărului facută unui organ sau instituții de stat ori unei alte unități dintre cele la care se referă art. 145, in vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când potrivit legii, sau imprejurărilor, declarația făcută servește pentru producerea acelei consecințe.
În timpul desfășurării ședinței de judecată din 20.08.2013, instanța nu a constatat săvârșirea vreunei infracțiuni de fals in declarații in sensul pe care textul art. 218 il conferă noțiunii de infractiune de audiență, adică a vreunei fapte care, producandu-se in mod spontan, să intrunească condițiile pentru a fi calificată de catre instanță drept infracțiune săvârșită de către paratul B. B. (faptă prevăzută de lege, grad de pericol social si vinovatia autorului).
Instanța invederează că reclamantul are deschisă calea sesizării organelor penale in vederea cercetării pretinsei fapte de fals in declarații.
In ceea ce priveste solicitarea reclamantului de amendare a pârâtilor B. B. si B. M., intemeiată pe dispozitiile art. 187 alin.1 pct.2 lit. h) Cod procedură civilă coroborat cu art. 187 alin.1 pct.1 lit.c) si lit. f) Cod procedura civila, instanța apreciază că cererea a ramas fără obiect, intrucat la termenul din 10.12.2013, instanța, pentru motivele aratate in incheierea de sedintă, nu a dispus revenirea cu citarea pârâților (pentru a se prezenta personal) in aplicarea dispozitiilor art. 227 Cod procedură civilă, ci a rămas in pronunțarea cauzei. Prin urmare, lipsa paratilor la termenul din 10.12.2013 nu a cauzat o amanare a judecatii.
Pe de alta parte, raportat la temeiul art. 187 alin.1 pct.2 lit. h) Cod procedură civilă-, cererea de amendare a paratilor este neintemeiată, intrucat acest text vizeaza pe cei insarcinati cu indeplinirea actelor de procedura, si nu partile. Situația de față nu se circumscrie nici dispozitiilor art. 187 alin.1 pct.1 lit.c) si lit. f) Cod procedura civila.
Analizând, în temeiul art. 248 alin.1 Cod procedură civilă, excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța retine următoarele:
La data de 23.09.2011, Judecatoria Iasi a pronuntat sentinta penala nr. 2545, prin care, in temeiul art. 346 Cod procedura penala si art. 998-999 Cod civil, a admis acțiunea civila si a obligat inculpatul B. B. la plata catre partea civila D. A. C. a echivalentului in lei a sumei de 5000 euro cu titlu de despăgubiri.
Sentința penală nr. 2545/23.09.2011 a rămas definitivă la data de 26.01.2012 prin respingerea recursurilor declarate, potrivit Deciziei penale pronunțată de catre Curtea de Apel Iasi (Decizia se regăsește in dosarul penal nr._ a carui atașare a fost dispusă, pentru studiu, la termenul din 19.11.2013).
La data de 31.08.2012, creditorul reclamant a formulat cerere de executare silita a creanței de 5000 euro, iar la data de 03.04.2013, BIROUL EXECUTORULUI JUDECATORESC A. C. a emis procesul verbal de constatare a imposibilitatii de a se proceda la executarea silita imobiliară.
Paratii B. M. si paratul B. B. sunt foști soți, divorțul acestora fiind pronunțat prin sentinta civila nr. 1976/26.02.2007 in cadrul dosarului nr._/245/2006.
La data de 11.04.2012, cei doi parați au consimțit la incheierea actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 834/11.04.2011 de catre BIROUL NOTARILOR PUBLICI ASOCIAȚI P. T. SI F., prin care debitorul B. B., cu titlu gratuit, recunoaste in favoarea terțului dobanditor B. M., deplina si exclusiva proprietate asupra imobilului din Iasi, ., ., ., jud. Iasi.
In ceea ce privește dispozitiile de drept material aplicabile, instanța apreciază că sunt aplicabile litigiului prevederile Codului civil in vigoare la data la care creanța creditorului a devenit certă, lichidă si exigibilă, adică la data de 26.01.2012- a rămânerii definitive a Sentinței penale nr. 2545/23.09.2011 pronunțată de Judecatoria Iasi in dosarul nr._ (noul Cod civil).
Art. 1564 din Codul civil in vigoare prevede că in cazul acțiunii revocatorii, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia sa cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat.
Instanța apreciază că în speță, data la care creditorul trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat este data la care a cunoscut imprejurarea că bunul imobil situat in Iasi, ., ., ., jud. Iasi care se afla in proprietatea debitorului pârât B. B. a fost înstrăinat cu titlu gratuit catre pârâta B. M., prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 834/11.04.2011 de catre BIROUL NOTARILOR PUBLICI ASOCIAȚI P. T. SI F., coroborată cu împrejurarea că prin acest act, debitorul si-a cauzat o stare de insolvabilitate, aspect ce rezultă din lipsa altor bunuri sau venituri ale debitorului din executarea carora să poată fi satisfacută creanța.
Astfel, instanța reține ca la adresa emisă in dosarul de executare nr. 493/2012, la data de 12.09.2012 de catre B. C. A. (f.16 dosar de executare) catre OCPI Iasi, aceasta din urmă instituție a răspuns la data de 24.09.2013, prin adresa nr._/13.09.2012 (f.25), că pe numele B. B. nu figurează imobile transcrise/inscrise.
La data de 3.10.2012, prin adresa nr._ (f.26 dosar executare), Municipiul Iasi- Direcția Economica si Finante Publice Locale Iasi a comunicat catre B. C. A., că B. B. figurează in evidența fiscală a Municipiului Iasi cu bunul imobil situat in Iasi, ., ., ., jud. Iasi si bunul mobil autoturism Trabant (f.31), precum si cu obligații de plată la bugetul local in sumă de 9807 lei.
La solicitarea B. C. A. de comunicare a certificatului de identificare a bunului imobil mai sus indicat, OCPI Iasi, cu adresa nr._/ 26.09.2012 (f.35 dosar de executare), a comunicat că imobilul are nr. cadastral_-C1-U4, cu proprietar tabular actual B. M., in baza contractului de partaj voluntar autentificat sub nr. 834/11.04.2011 de catre BIROUL NOTARILOR PUBLICI ASOCIAȚI P. T. SI F..( f. 35 dosar de executare silita).
La data de 21.09.2012, Casa Județeană de Pensii Iași comunică B. C. A. prin adresa nr._, faptul că debitorul B. B. figurează in evidența Casei Teritoriale de Pensii Iasi ca beneficiar de pensie de invaliditate de gradul III, in cuantum lunar de 260 lei, din care se reține lunar suma de 122 lei, reprezentand doua debite de la Direcția Economica si Finante Publice Locale Iasi. Diferența ramasa de 138 lei se trimite lunar beneficiarului cu mandat postal la Penitenciarul Botosani.
Celelalte instituții la care B. C. A. (Municipiul B., Penitenciarul B.) a solicitat relații in legatura cu bunurile impozabile declarate si aflate in proprietatea debitorului B. B. sau cu veniturile obținute de acesta, au comunicat ca debitorul nu figurează cu bunuri imobile si nici nu realizează venituri (f.32- raspuns 2.10.2012, f.47-raspuns15.10.2012).
La data de 08.10.2012, B. C. A. a inființat poprire asupra veniturilor debitorului provenind din pensie datorate acestuia de catre terțul poprit Casa Judeteana de Pensii (adresa nr. 493-fila 41), pana la concurența sumei de_,84 lei (_ lei echivalentul a 5000 euro la cursul BNR din 8.10.2012 si 3307,84 lei- cheltuieli de executare). Terțul poprit a comunicat inființarea popririi incepand cu luna noiembrie 2012 (f. 52 dosar de executare), in rată lunară de 40 lei (f.182 dosar_ ).
Prin urmare, coroborând informațiile mai sus prezentate, pe care le-a obținut creditorul in faza executării silite a creanței, instanța apreciază că data la care creditorul trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat se situează in intervalul septembrie-octombrie 2012, si in mod obiectiv, cel tarziu, la data de 03.04.2013- cand BIROUL EXECUTORULUI JUDECATORESC A. C. a emis procesul verbal de constatare a imposibilitatii de a se proceda la executarea silita imobiliară (f. 73 dosar de executare silită).
Data introducerii cererii de chemare in judecata este 29.04.2013, prin urmare, instanța apreciază că termenul de prescripție de un an de zile a fost respectat, excepția urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Acțiunea revocatorie este cea prin care creditorul poate obține inopozabilitatea pe cale judecatoreasca a actelor juridice incheiate de debitor in prejudicierea drepturilor sale, scopul final constand in repararea prejudiciului cauzat creditorului reclamant.
Art. 1562 din Codul civil in vigoare reglementează următoarele condiții ale acțiunii revocatorii, cu observația că tabloul complet al condițiilor este format prin includerea dispozițiilor articolului 1563 Cod civil:
I. prejudiciul suferit de creditor ca urmare a incheierii actului juridic de catre debitor;
II. frauda debitorului;
III. complicitatea terțului dobânditor la fraudă;
IV. condiția existenței unei creanțe certe la data introducerii acțiunii.
I. In ceea ce privește prima condiție, instanța apreciază că actul atacat- partaj voluntar autentificat sub nr. 834/11.04.2011 de catre BIROUL NOTARILOR PUBLICI ASOCIAȚI P. T. SI F. (f.18-20 dosar) incheiat intre debitorul parat B. B. si terțul dobanditor B. M., i-a produs creditorului reclamant D. A. C. un prejudiciu personal si actual intrucat prin actul atacat, debitorul si-a creat o stare de insolvabilitate.
Astfel, prin contractul de partaj voluntar, B. B. si B. M. au stipulat urmatoarele:
„(…) Avand in vedere calitatea de codevălmași cu privire la imobilul (n.n.in discutie), dobandit in timpul casatoriei, au convenit sa partajeze imobilul astfel:
B. M. dobândeste imobilul cu efect retroactiv, in deplina si exclusiva proprietate, cu titlu de bun propriu; B. B. recunoaste in favoarea copartajantei B. M., deplina si exclusiva proprietate asupra imobilului(…) fara a datora vreo sultă sau a avea vreo alta pretenție unul de la celalalt.”
Instanța reține că efectele divorțului cu privire la patrimoniul bunurilor comune ale fostilor soti, impun pastrarea devalmasiei, pana cand cotele din dreptul de proprietate ar urma sa fie determinate si bunurile impartite, prin partaj.
Mai retine instanța că prin actul incheiat, imobilul in discutie- dobandit de parti in timpul casatoriei, nu putea primi calificarea de bun propriu cu efect retroactiv, un asemenea regim juridic fiind contrar dispozitiilor legale privind prezumția comunității de bunuri a soților dobandite in timpul casatoriei.
Iar B. M. nu a contestat regimul juridic de bun comun al imobilului, dobandit impreuna cu B. B. prin cumparare de la Locuința RA (contract de vanzare-cumparare nr._/1993-f.70 dosar de executare silita) si nu a pretins că imobilul ar fi fost in realitate bun propriu, prin urmare instanța nu era ținută să cerceteze un asemenea aspect.
Instanța reiterează aspectele reținute in analiza excepției prescripției dreptului material la actiune si concluzionând, notează faptul că debitorul nu figurează cu alte bunuri imobile inafara celui din Iasi, ., . si că singurul venit al sau constă în pensie in cuantum lunar de 260 lei, din care este poprită si se reține lunar suma de 122 lei in contul creditorului Municipiul Iasi-Direcția Economica si Finante Publice Locale Iasi, ramanand o diferența de 138 lei, care a fost si aceasta poprită de catre creditorul reclamant D. A. C., cu rețineri lunare in cuantum de 40 lei (f.182 dosar_ ).
Totodata, se observa că la data de 03.04.2013, BIROUL EXECUTORULUI JUDECATORESC A. C. a emis procesul verbal de constatare a imposibilitatii de a se proceda la executarea silita imobiliară (f. 73 dosar de executare silită).
Prin urmare, creditorul a probat starea de insolvabilitate a debitorului.
Instanța constată că prin operațiunea juridică realizată prin actul de partaj voluntar, debitorul pârât si-a micsorat ., incât creditorului reclamant îi este imposibil să iși incaseze creanța in valoare de_ lei- echivalentul a 5000 euro la cursul BNR din 8.10.2012, fără aducerea bunului ce face obiectul actului de partaj, situat in Iasi, ., ., ., jud. Iasi, in patrimoniul debitorului. Reținerile lunare din veniturile debitorului, avand in vedere cuantumul lor extrem de redus -40 lei, nu fac decat să confirme aceasta concluzie.
II. Cea de-a doua conditie, frauda debitorului, este de asemenea indeplinită in pricina de față, intrucat paratul B. B. a avut cunostință de rezultatul păgubitor față de creditor, al actului de partaj voluntar.
Avand in vedere situația patrimonială a debitorului, la data incheierii actului de partaj voluntar, instanța apreciază că debitorul pârât si-a dat seama că isi creează o stare de insolvabilitate prin incheierea actului; nu este necesar ca atitudinea subiectiva a acestuia sa imbrace forma intenției (dolului) de a-l păgubi pe creditor.
III. In ceea ce priveste cea de-a treia conditie, instanța constată că aceasta nu trebuie dovedită de catre creditor, intrucat actul atacat- partaj voluntar autentificat sub nr. 834/11.04.2011 de catre BIROUL NOTARILOR PUBLICI ASOCIAȚI P. T. SI F.- este cu titlu gratuit.
IV. Instanța va analiza si condiția existenței unei creanțe certe, lichide, exigibile si in principiu, anterioară actului atacat.
Astfel, data nașterii creanței este data săvârsirii de catre debitor a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii -30.12.2010, astfel cum rezultă din Sentința penală nr. 2545/23.09.2011 pronunțată de Judecatoria Iasi in dosarul nr._ .
D. A. C. a formulat plangere penala impotriva inculpatului B. B. la data de 24.01.2011.
Actul atacat- partaj voluntar a fost incheiat intre debitorul inculpat si terțul dobanditor la 11.04.2011.
Data la care creanța creditorului a devenit certă, lichidă si exigibilă este data de 26.01.2012- a rămânerii definitive a Sentinței penale nr. 2545/23.09.2011 pronunțată de Judecatoria Iasi in dosarul nr._ .
Prin urmare, constată instanța că este vorba despre un act incheiat ulterior momentului subiectiv al nașterii dreptului de creanță (30.12.2010).
Avand in vedere intrunirea cumulativă a conditiilor cerute de lege, instanța constată că actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 834/11.04.2011 de catre BIROUL NOTARILOR PUBLICI ASOCIAȚI P. T. SI F. reprezintă un act fraudulos, prin urmare, va admite acest capăt de cerere si in temeiul art. 1565 alin.1 Cod civil, va declara ca fiind inopozabil actul fraudulos față de creditorul reclamant, care va avea dreptul să fie despăgubit din prețul cotei din dreptul de proprietate comună asupra bunului urmărit, in limita creanței in cuantum de 5000 euro.
In temeiul art. 1565 alin.2 teza a doua din Codul civil, instanța va dispune indisponibilizarea cotei din dreptul de proprietate comună asupra bunului, pana la incetarea executării silite a creanței in cuantum de 5000 euro.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere având ca obiect daune morale, instanța reține că angajarea răspunderii civile delictuale, in conditiile art. 1357 ș.u. Cod civil, impune verificarea îndeplinirii cumulative a condițiilor referitoare la existența faptei ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate dintre acțiunea sau inacțiunea ilicită a pârâtului și paguba suferită, precum și existența vinovăției autorului faptei ilicite.
Referitor la fapta ilicită, reclamantul a arătat că aceasta ar consta în incheierea actului fraudulos de catre pârâți.
Instanța apreciază că este îndeplinită această condiție.
In ceea ce priveste existența unui prejudiciu si a vinovăției autorilor faptei ilicite, reclamantul a arătat că incheierea actului fraudulos si necesitatea promovarii actiunii in declararea inopozabilității acestuia i-au provocat o tulburare, in sensul ca reclamantul si-a focalizat energiile pozitive de care putea dispune in vederea indeplinirii altor scopuri pozitive, potrivit voinței sale. De asemenea, prejudiciul se concretizează si in perioada de timp scursă intre momentul nasterii creanței si momentul de față, interval in care debitorul nu si-a indeplinit obligația patrimoniala fata de creditor.
Instanța notează că reclamantul nu a invederat durata litigiilor din perspectiva obligatiei de respectare a termenului rezonabil de catre organele judiciare.
Instanta retine ca în analiza raporturilor dintre particulari și autoritățile publice, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a preocupat și de dreptul la indemnizație pentru prejudiciul cauzat de un act ilegal al unei autorități publice, apreciind că „în masura în care au fost lezate drepturi cu caracter personal și patrimonial”, astfel de proceduri intră în câmpul de aplicare al art. 6 CEDO privind dreptul la un proces echitabil (Curtea EDO, Editions Periscope contra Franței, din 26 martie 1992 ).
Instanța apreciază că prejudiciul la care face referire reclamantul are in vedere factori cum sunt atitudinea psihică, consumul de energie si de timp raportat la demersurile judiciare, insa acești factori reprezinta aspecte inerente oricarui demers judiciar care presupune necesitatea titularului dreptului subiectiv civil relativ de a apela la concursul autorității judecătorești pentru a aduce la indeplinire o obligație a debitorului. Reclamantul nu a dovedit un efort prejudiciabil superior celui pe care il presupune, per se, orice deducere spre judecata a unui drept pretins incalcat. Prin urmare, instanta constată că această condiție privind prejudiciul pretins nu a fost dovedită în cauză.
Avand in vedere cele ce preced, instanta va respinge, ca fiind neintemeiata, cererea reclamantului de obligare a pârâtilor la plata de daune morale.
Avand in vedere ca pârâții au căzut in pretenții in ceea ce privește capătul de cerere pentru care s-a impus achitarea unei taxe judiciare de timbru in valoare de 1185,60 lei, instanța, in temeiul art. 453 alin.1 Cod procedura civila, va obliga paratii, in solidar, la plata catre reclamant a cheltuielilor de judecata in suma de 1185,60 lei si va respinge cererea paratei B. M. de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecata constand in onorariul de avocat.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel atât de reclamantul D. A. C. cât și pârâta B. M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Motivând cererea de apel pârâta B. M. arată că instanța de fond a apreciat greșit momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție prin raportare la actul de executare silită.
Raportat la dispozițiile art. 1564 C. civ. consideră că față de data la care s-a născut dreptul subiectiv al reclamantului la despăgubire dată la 26.01.2012 când Curtea de Apel s-a pronunțat irevocabil în contradictoriu cu debitorul B. B. dată la care creanța a devenit exigibilă și data promovării acțiunii 29.04.2013, a intervenit prescripția dreptului la acțiune de un an.
Pe fond arată că cererea intimatului nu îndeplinește cerințele cumulative esențiale ale unei acțiuni pauliene așa cum sunt descrise de art. 1562 C.civ.
În ceea ce privește prima condiție învederează faptul că intimatul face trimitere la data de 31.08.2012 ca fiind dat ala care creanța sa a devenit exigibilă, în condițiile în care la această dată s-a adresat executorului judecătoresc .
Față de această dată susține că actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 834 din 11.04.2011 este anterior creanței intimatului astfel încât la condiția preexistenței creanței intimatului nu se verifică.
De altfel chiar dacă s-ar pune în discuție data actului de partaj, față de momentul stabilirii certitudinii creanței intimatului, data partajului intimatul nici măcar nu obținute o recunoaștere a creanței sale în primul ciclu al procesului penal din dosarul_, Judecătoria Iași pronunțând prima soluție în contradictoriu cu fostul său soț la data de 23.09.2011, deci la o distanță de peste cinci luni de la data întocmirii actului de partaj voluntar.
Mai mult, decizia Curții de Apel Iași pronunțată la 26.01.2012 în acest dosar a respins atât recursului intimatului - nemulțumit de soluționarea laturii sale civile în procesul penal .- cât și celelalte recursuri formulate astfel că și raportat la această dată 26.01.2012 creanța intimatului este ulterioară actului a cărei revocare se solicită și prin urmare și pe acest considerent o primă condiție de admisibilitate a acțiunii de față este neîntrunită.
Mai mult, interpretarea instanței de fond cu privire la data nașterii dreptului de despăgubire este în contradicție și cu jurisprudența constantă, care impun, în cazul culpei delictului, ca repararea prejudiciului să se refere la o creanță constată, certă și nereparată. Or, de observat este tocmai ignorarea de către instanța de fond al caracterului suspensiv al căilor de atac în procedura penală- atât în latura civilă cât și penală, art. 3585 ind. 5 V. Cod pr. P.. – aspect care contrazice evident caracterizarea ca ulterioară a momentului producerii actului presupus fraudulos.
Față de acest aspect consideră că această condiție cumulativă de admisibilitate a acțiunii intimatului nu este întrunită.
În ceea ce privește susținerea intimatului că debitorul său B. B. ar fi insolvabil arată că însuși intimatul afirmă că în cadrul procedurii de executare silită a debitorului său B. B., din dosarul de executare 493/2012 a B.E.J. C. A. s-a înființat poprire la data de 08.10.2012 asupra veniturilor debitorului intimatului astfel încât nici condiția insolvabilității debitorului nu se verifică.
Instanța de fond nici măcar nu a luat în calcul faptul că la data introducerii acțiunii intimatului, suma de executat nici măcar nu mai era cea stabilită prin Sentința Penală 2545/23.09.2011 de 5000 de euro, parte din această fiind deja plătită prin poprirea de către executorul judecătoresc a pensiei debitorului B. B. . față și numai sub acest aspect instanța de față trebuia măcar să aprecieze că eventuala sumă de despăgubire nu mai este cea de 5000 de euro ci, o sumă mult mai mică în funcție de procentul vărsat în contul executorului judecătoresc de Casa de Pensii Iași ca urmare a executării actului de poprire. Nu în ultimul rând instanța de fond, pentru egalitate de tratament, avea la îndemână aceiași prezumție legală a solvabilității debitorului în condițiile în care acesta a făcut dovada obținerii de venituri supuse executării și mai mult, nici o instanța nu a suspendat sau anulat această poprire a veniturilor debitorului B. B. în favoarea intimatului.
Raportat la aceste aspecte solicită să se observe că nici condiția cumulativă a caracterului insolvabil a debitorului nu este dovedit, astfel încât și pentru aceste motiv instanța de fond nu putea să admită cererea intimatului.
Reținerea de către instanța de fond ca aspect doveditor a conivenței frauduloase a aspectului că partajul voluntar a fost neoneros, este un mod superficial de a privi lucrurile fără a face o corelare între probele depuse la dosar. De altfel instanța de judecată nici măcar nu încearcă să-și motiveze convingerea existenței acestei conivențe, situându-se clar de partea intimatului.
Nu în ultimul rând este de discutat care este cota de proprietate indiviză a apelantului față de care instanța de fond a stabilit dreptul intimatului la despăgubire.
Reclamantul D. A. C. critică sentința Judecătoriei Iași sub aspectul neacordării daunelor morale solicitate.
În speță, motivând pe larg cererea, apelantul arată că prejudiciul material și moral suferit de el ca urmare a demarării acestui proces este pe deplin dovedit, suferința psihică suferită și efortul intelectual depus pentru nerecuperarea prejudiciului îndreptățindu-l pe deplin la despăgubirile solicitate.
Consideră apelantul ca vinovăția dovedită a debitorilor cât și obligarea sa la plata anticipată a taxei de timbru datorate în prezenta cauză i-au cauzat un prejudiciu moral care-l îndreptățesc la despăgubiri în cuantum de 1000 euro.
Părțile au depus întâmpinare și acte în dovedire respectiv combaterea cererilor.
Verificând actele și lucrările dosarului, motivele de apel invocate raportat la dispozițiile legale în vigoare tribunalul reține următoarele:
Apelul formulat de pârâta B. M. este nefondat.
Criticând sentința Judecătoriei Iași, apelanta invocă greșita soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantului D. A. C..
Reține tribunalul raportata la actele dosarului de fond că la data de 23.09.2011 Judecătoria Iași a pronunțat sentința penală nr. 2545/2011, sentință ce a rămas definitivă la data de 26.01.2012 prin decizia penală a Curții de Apel.
Prin această sentință penală rămasă definită la 26.01.2012 inculpatul B. B. a fost obligat la plata către partea civilă D. A. C. a sumei de 5000 euro cu titlul de despăgubiri.
Reclamantul creditor a formulat la data de 31.08.2012 cerere de executare silită, iar la data de 03.04.2014 Biroul Executorului Judecătoresc A. C. a emis procesul verbal prin care a constatat imposibilitatea de a se proceda la executarea silită imobiliară.
Analizând derularea actelor din dosarul de executare silită în mod corect a reținut instanța de fond că intervalul septembrie octombrie 2012 este data la care creditorul trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat, iar în mod obiectiv această se situiază la 13.04.2013 o dată cu emiterea de către B.E.J. a procesului verbal de constatare a imposilbilități de a proceda la executarea silită imobiliară.
Cum cererea de chemare în judecată a fost introdusă a fost introdusă pe dată de 29.04.2013 în mod corect s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
Invocă apelanta B. M. că în cauză nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 1542-1564 pentru admiterea acțiunii pauliene nefăcându-se dovada că partajul voluntar încheiat între ea și fostul soț este în frauda creditorului că este ulterior rămânerii definitive a sentinței penale condamnare și obligare la despăgubiri.
Reține instanța că pentru exercitarea acțiunii penale creditorul trebuie să dovedească următoarele: creanța sa este anterioară actului atacat ca fraudulos, acest act i-a cauzat un prejudiciu, este făcut în dauna drepturilor sale, terțul debitor a știut că actul care îl face cu debitorul va fi prejudiciabil pentru creditorul acestuia.
Dispozițiile art. 975 C. civ. prevăd că fundamentul acțiunii pauliene și în același timp chestiunea care trebuia dovedită pentru a stabili dacă există o bază pentru promovarea acțiunii este prejudiciul pentru creditor rezultat din actul a cărei nulitate se solicită și din actuala stare de insolvabilitate a debitorului.
Or, prejudiciul există ori de câte ori actul atacat de creditor a făcut să se nască sau să se renască insolvabilitatea debitorului .
Frauda nu rezultă numai din fapte și circumstanțe determinante, ci din tot ce în genere, constituie un prejudiciu cauzat creditorului.
Reține tribunalul că în cauză s-a dovedită că sunt incidente dispozițiile art. 1562 și următoarele C. civ., actul de partaj voluntar fiind încheiat între cei doi pârâți la 11.04.2012, iar creanța debitorului a devenit certă lichidă și exigibilă la 26.01.2012, data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 2545/2011 a Judecătoriei Iași.
Cu privire la celelalte critici aduse de apelantă ce privesc cuantumul sumei trecute în somație a cotei sale părți la contribuția bunurilor comune cu fostul soț, pot face obiectul unei alte cereri ce țin de executarea silită și nu constituie apărări ce se pot invocat pe calea acțiunii pauliene.
Și apelul formulat de către apelantul D. Augusitin C. este nefondat.
Acesta critică sentința Judecătoriei Iași sub aspectul neacordării daunelor morale solicitate.
Reține însă tribunalul, că deși reclamantul invocă în susținerea cererii sale efortul suplimentar de timp și energie raportat la demersurile judiciare pe care a fost nevoit să le facă pentru recuperarea prejudiciului creat de debitori, nu a făcut dovada unui efort prejudiciabil superior celui pe care îl presupune orice deducere spre judecată a unui drept pretins încălcat.
Astfel, legiuitorul a prevăzut pentru reclamant posibilitatea de a se adresa organelor abilitate pentru recuperarea prejudiciului suferit ( în speță acțiunea pauliană, posibilitatea executării silite imobiliare a debitorului pentru recuperarea tuturor cheltuielilor), orice demers judiciar presupunând necesitatea titularului dreptului subiectiv civil de a apela la concursul autorității judecătorești.
În acest sens este și art. 6 din CEDO care „ facilitează dreptul oricărei persoane la judecarea în mod echitabil a cauzei sale care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil”.
Ca o garanție a respectării dreptului omului, Convenția prevede în art. 6 alin.1 dreptul oricărei persoane la un proces echitabil.
Rezultă că, în accepțiunea Convenției, dreptul la un proces echitabil are mai multe componente și anume: accesul liber la justiție; examinarea cauzei în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil; examinarea cauzei de către un tribunal independent, imparțial, stabilit prin lege; publicitatea pronunțării hotărârilor judecătorești.
Accesul liber la justiție este consacrat, ca drept cetățenesc fundamental, atât prin art. 6 pct. 1 din Convenție, cât și prin art. 21 din Constituția României, prin art. 10 din Declarația universală a drepturilor omului, precum și prin art. 14 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.
Articolul 6 garantează, așadar, dreptul fiecărei persoane de a avea acces la o instanță. Acest drept însă de acces este limitat la câmpul de aplicare al dreptului la un proces achitabil, adică la contestațiile ce poartă asupra drepturilor și obligațiilor cu caracter civil și la acuzațiile în materie penală, astfel cum au fost definite aceste noțiuni în jurisprudența Curții Europene. Aceste noțiuni au un conținut specific Convenției Europene care nu corespunde în mod necesar cu cel consacrat în dreptul intern al statelor părți.
Deși Curtea a refuzat să dea o definiție generală noțiunii de „ drepturi și obligații cu caracter civil”din jurisprudența relativă la această problemă, rezultă că vor avea caracter civil acele drepturi care sunt care sunt drepturi subiective în sistemul juridic al statelor contractante și care aparține domeniului libertăților individuale, în desfășurarea activităților profesionale sau în orice altă activitate autorizată de lege. De asemenea, putem defini drepturile civile care fiind toate acele drepturi care nu intră în domeniul drepturilor politice sau publice. Două principii generale guvernează aplicarea primului paragraf al articolului 6 al domeniul civil :- contestațiile care au un obiect patrimonial vor avea caracter civil și articolul 6 nu va fi aplicabil în măsura în care autoritățile publice intervin în exercitarea unor puteri discreționare. Vor avea astfel caracter civil în sensul art. 6 din Convenție disputele între persoane private fie că țin de dreptul contractelor, dreptul comercial, dreptul familiei, dreptul munci sau răspunderea civilă delictuală, contestațiile privind dreptul de proprietate, procedurile de expropriere, confiscarea sau sistematizare.
Astfel reclamantul apelant a fost nevoit să se adreseze instanței judecătorești pentru apărarea drepturilor sale fundamentale încălcate, instanța procedând la judecarea cauzei respectând accesul liber la justiție și dreptul tuturor părților la un proces echitabil.
Nu se poate reține în cauză un efort suplimentar care să-l îndreptățească pe reclamantul apelant la obținerea de daune morale.
Față de aceste considerente tribunalul în temeiul dispozițiilor art. 480 al.1 NCPC va respinge ambele apeluri, păstrând ca fiind legală și temeinică sentința judecătoriei Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile formulate de B. M. și D. A. C. împotriva sentinței civile nr._/20.12. 2013 a Judecătoriei Iași,sentință pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată azi, 30.09.2014, conform art. 396 alin.2, Cod procedură civilă, iar soluția se va pune la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte, M. A. | Judecător, C. A. | |
Grefier, I. B. |
Red. A.M. tehnored. B.E.D.
2 ex. /10.10.2014
Jud. fond F. R. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1522/2014. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1264/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
